miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 559

Despăgubiri pentru zbor anulat – ce ar trebui să știi

Foto: pixabay.com

Zborul cu avionul nu mai este un moft, ci a ajuns să fie o necesitate. Putem ajunge oriunde pe planetă, grație avionului, într-un timp mult mai scurt față de alte mijloace de transport terestre.

Astăzi, zilnic sunt operate sute de mii de zboruri între mii de aeroporturi ce sunt răspândite pe cele șapte continente ale Pământului. Se poate zbura chiar și în Antarctica.

Oamenii călătoresc cu avionul în diferite scopuri, de la interes de business, la cel de relaxare, vacanță, vizite la rude și în diferite alte scopuri etc.

Avionul este recunosc ca fiind cel mai sigur mijloc de transport folosit în mod frecvent. Această afirmație este confirmată de studiile care arată că,  în aviație, avem cele mai puține accidente și persoane decedate raportat la numărul de zboruri operate.

Cu toate că aviația funcționează în baza unor reguli stricte de siguranță, securitate și punctualitate, nu totul este perfect. Cele mai mari neplăceri apar atunci când zborurile sunt întârziate sau anulate din varii motive: de la probleme tehnice, probleme operaționale ce țin de companiile aeriene și până la motive naturale cum ar fi vremea nefavorabilă.

Dacă și voi v-ați lovit de aceste neplăceri, generate de zboruri anulate, aflați că puteți primi despăgubiri de până la 600 euro, în funcție de numeroși factori ce vă face să fiți eligibili pentru aceste compensații.

Dacă aveți zboruri programate să călătoriți în, din sau spre destinații din Uniunea Europeană, iată ce trebuie să știți și să faceți dacă vă confruntați cu zboruri anulate.

În primul rând anularea se consideră atunci când:

  • orarul inițial de zbor a fost anulat și sunteți transferat către un alt zbor planificat;
  • avionul a decolat, dar a fost obligat să se reîntoarcă pe aeroportul de plecare și ați fost transferat către alt zbor;
  • avionul aterizează pe un aeroport care nu este destinația finală indicată pe bilet, cu două excepții:
    • Ați acceptat redirecționarea (în condiții de transport comparabile și în cel mai scurt timp posibil) către aeroportul de destinație sau către orice altă destinație agreată de dumneavoastră. În acest caz, se consideră că a fost vorba de o întârziere, nu de o anulare.
    • Aeroportul de sosire și aeroportul de destinație deservesc același oraș sau aceeași regiune. În acest caz, se consideră că a fost vorba de o întârziere, nu de o anulare.

 

Dreptul la despăgubiri pentru zboruri anulate

Dacă vă confruntați cu un zbor anulat, aveți dreptul la:

  • rambursare,
  • redirecționare sau revenirea la aeroportul de plecare
  • asistență din partea unui reprezentant al companiei aeriene.

Totodată, aveți dreptul și la despăgubiri de până la 600 euro dacă ați fost informați de anularea zborului cu mai puțin de 14 zile înainte de data planificată de decolare.

  • 250 euro pentru zboruri pe distanțe sub 1500 de km – zboruri regionale și interne
  • 400 euro pentru zboruri pe distanțe între 1500-3500 km
  • 600 euro pentru zboruri pe distanțe de peste 3500 km (cu întârziere de minim 4 ore)
  • 300 euro pentru zboruri pe distanțe de peste 3500 km (cu întârziere între 3 și 4 ore)

Aveți dreptul și la alte servicii suplimentare, în cazul zborurilor anulate:

  • masă și o băutură răcoritoare (de obicei sub formă de voucher de masă);
  • accesul la un apel telefonic sau rambursarea costului apelului telefonic;
  • cazare și un taxi pentru a merge la hotel și a reveni la aeroport în caz de întârzieri mai lungi.

Puteți să solicitați aceste drepturi și despăgubiri direct la compania aeriană sau la firme autorizate. Puteți citi mai multe despre drepturile pasagerilor pentru zboruri anulate pe https://aircashback.com/ro/despagubiri-pentru-zboruri-anulate

 

Situații când companiile nu plătesc despăgubiri

Cu toate că v-ați confruntat cu un zbor anulat, sunt și situații când operatorul aerian nu trebuie să plătească despăgubiri dacă poate dovedi că anularea este cauzată de circumstanțe extraordinare, care nu ar fi putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.

Compania aeriană trebuie să dovedească acest lucru furnizând, de exemplu, extrase din jurnalele de bord sau rapoarte referitoare la incidente.

Compania trebuie să ofere aceste dovezi organismului național competent, precum și pasagerilor vizați, în conformitate cu dispozițiile naționale privind accesul la documente.

Când companiile aeriene nu mai plătesc despăgubirile:

  • compania aeriană notifică pasagerii despre zborul anulat cu cel puțin 14 zile înainte de plecare;
  • compania aeriană notifică pasagerii cu privire la zborul anulat între una și două săptămâni înainte de plecare și redirecționează pasagerii astfel încât să poată:
    • pleca cu nu mai mult de două ore înainte de ora programată pentru zborul anulat și
    • ajunge la destinație cu nu mai mult de patru ore mai târziu decât a fost programat zborul anulat;
  • linia aeriană notifică pasagerii cu mai puțin de o săptămână înainte de plecare și redirecționează pasagerii astfel încât să poată:
    • pleca cu nu mai mult de o oră înainte de ora inițial programată pentru zborul anulat și
    • ajunge la destinație cu nu mai mult de două ore mai târziu decât a fost programat zborul anulat.
  • anularea zborului a fost cauzată de circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate prin orice măsură rezonabilă.

Primăvara aduce amenzi în Bacău: 85 de sancțiuni aplicate în prima săptămână a lunii martie

În timp ce natura se trezește la viață în prima săptămână a lunii martie, autoritățile din Bacău s-au concentrat asupra menținerii siguranței rutiere în oraș. Potrivit datelor furnizate de Poliția Locală, au fost aplicate nu mai puțin de 85 de sancțiuni contravenționale în acest interval, cu scopul de a crește gradul de siguranță pe șosele.

Polițiștii locali au desfășurat acțiuni de control în cadrul cărora au verificat un număr de 217 mașini, vizând respectarea regulilor de circulație. Sancțiunile aplicate în această perioadă totalizează suma de 20.250 de lei, iar șoferii sancționați vor primi și puncte de penalizare, în încercarea de a îi determina să fie mai atenți în trafic.

„Municipiul Bacău este într-un proces de modernizare! Chiar dacă e puțin mai dificil cu parcarea mașinilor, nu avem voie să sfidăm legile și bunul simț. Trotuarele nu sunt locuri de parcare! Atenţie și la cele amenajate pentru persoanele cu handicap! Sancțiunile încep de la 2.000 și pot ajunge la 10.000 de lei!”, se arată într-un comunicat al Poliției locale.

Sancțiunile pentru încălcarea acestor reguli sunt destul de severe, începând de la 2.000 de lei și putând ajunge până la 10.000 de lei. Aceste măsuri punitive sunt menite să servească drept avertisment și să asigure siguranța și accesibilitatea spațiilor publice pentru toți locuitorii orașului Bacău.

Pompierii băcăuani și-au prezentat oferta de Ziua Meseriilor

    Astăzi, 11 martie a.c., de Ziua Națională a Meseriilor, pompierii băcăuani au fost prezenți în liceele din județul Bacău, pentru a prezenta elevilor aflați în ultimii ani de studiu, avantajele alegerii unei profesii în arma pompierilor.

    Astfel, în cadrul activității a fost prezentată procedura de admitere atât pentru instituțiile de învățământ postliceal, respectiv Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, cât și pentru instituțiile de învățământ superior, respectiv Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri.

    Totodată, pe parcursul prezentării, a fost adus în prim-plan și programul de voluntariat „Salvator din Pasiune”, participanților fiindu-le prezentate avantajale voluntariatului în cadrul subunităților de intervenție, chiar de voluntarii activi ai inspectoratului.

    La activitate au participat peste 1000 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a a liceelor din Bacău, Onești, Moinești și Podu Turcului.

    Pentru orice formă de învățământ, tinerii interesați să urmeze o carieră în arma pompierilor beneficiază de sprijinul și îndrumarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, prin intermediul structurii de Resurse Umane.

    Informații suplimentare despre procedura de admitere se pot obține fie la sediul unității de recrutare, respectiv sediul ISUJ Bacău, din mun. Bacău, strada Milcov, nr. 49, fie la următoarele numere de telefon: 0752110012 / 0234550000.

    Februarie: fără pestă porcină dar cu gripă aviara la lebede

      Sub aspectul Pestei Porcine Africane (PPA), județul Bacău nu a înregistrat niciun focar la porcul domestic în luna februarie, însă au fost raportate 180 de cazuri active la porcul mistreț în fondurile cinegetice din zonă. În ceea ce privește gripa aviară, două cazuri au fost identificate la lebede de iarnă în lacurile Lilieci (Hemeiuș) și Lespezi (Gârleni).

      În acest context, autoritățile au instituit o serie de măsuri pentru prevenirea și controlul răspândirii acestor boli, cu responsabilități distincte pentru crescătorii de păsări și de porcine. Acestea includ interdicții privind circulația și comercializarea păsărilor domestice, reguli stricte pentru creșterea animalelor în captivitate, precum și obligația de a raporta imediat orice semn de boală.

      Pentru a asigura respectarea acestor măsuri și pentru a raporta eventualele nereguli sau suspiciuni, cetățenii sunt încurajați să utilizeze numărul de telefon de permanență la D.S.V.S.A. Bacău și să sesizeze linia gratuită TELL VERDE.

      În final, colaborarea și înțelegerea cetățenilor sunt esențiale în eforturile autorităților pentru asigurarea siguranței alimentelor și sănătății animalelor în județul Bacău.

      Reamintim obligațiile și responsabilitățile crescătorilor de păsări și porcine

      • Pentru crescătorii de păsări:

       

      • Se interzice organizarea de targuri, piete si expozitii in care se comercializeaza pasari domestice, precum si orice activitati de colectare si dispersare a pasarilor domestice sau a altor pasari captive ( vanzarea pasarilor de catre mijlocitorii de afaceri cu animale sau vanzarea clandestina a acestora) ;
      • Circulatia păsărilor domestice sau altor păsări captive din exploatatiile nonprofesionale in care sunt crescute este interzisa;
      • Carnea si produsele din carne de pasare precum si ouale de consum provenite din exploatatiile nonprofesionale vor fi tratate termic inainte de a fi date in consum uman;
      • Transportul sau raspandirea de excremente neprocesate in exteriorul exploatatiilor nonprofesionale in care sunt crescute pasari, este interzisa pana la ridicarea masurilor de restrictie sanitara veterinara;
      • Este interzisa vanarea pasarilor salbatice, capturarea lor in salbaticie, cu exceptia cazurilor in care aceste activitati au fost autorizate de catre autoritatea veterinara pentru scopuri specifice;
      • Hranirea pasarilor salbatice este restrictionata, aceasta activitate intrand in sarcina gestionarilor fondurilor cinegetice din zona infectata, cu respectarea stricta a conditiilor de biosecuritate;
      • In zona infectata, in zona lacurilor de acumulare Lilieci si Lespezi dar si in zona celorlate acumulari hidrotehnice din aval de acestea, se vor interzice desfasurarea de activitati sportive si/sau recreative precum si pescuitul comecial, in scopul limitarii contactului intre pasarile salbatice si populatia umana. Se vor realiza activitati de patrulare, zilnice, pentru implementarea si controlul acestei masuri si se vor amplasa panouri de avertizare de catre ULS din zona lacurilor Lilieci, Bacau I si II si Galbeni, respectiv informarea populatiei prin mijloace mass media;
      • In localitatile cuprinse in aceste zone se vor desfasura campanii de informare a proprietarilor de exploatatii in care sunt crescute pasari, despre masurile de biosecuritate ce trebuie aplicate, respectiv :
      • separarea in cadrul gospodariei , in masura posibilitatilor, a ratelor si gastelor de restul pasarilor domestice;
      • evitarea cresterii pasarilor domestice in aer liber, acestea fiind tinute inchise obligatoriu in spatii de cazare special amenajate, hranirea si adaparea pasarilor se va realiza intr-o zona acoperita la care sa nu aiba acces pasarile salbatice;
      • interzicerea adaparii pasarilor domestice cu apa de suprafata accesibile pasarilor salbatice;
      • evitarea intrarii mai multor persoane in zona de exploatare a pasarilor domestice, miscarile limitandu-se la o singura persoana ( proprietarul exploatatiei);
      • prevenire contactului cu alte specii de mamifere , inclusiv rozatoare si animale de companie;
      • folosirea unei incaltaminte dedicata spatiului de crestere a pasarilor domestice sau utilizarea unui dezinfector pietonal cu substanta dezinfectanta pentru dezinfectia incaltamintei;
      • prevenirea contactului direct si indirect intre pasarile salbatice vii, in special cele de apa, si pasarile domestice, in special ratele si gastele;
      • interzicerea accesului palmipedelor la acumulari hidrologice naturale sau amenajari hidrotehnice (balti, iazuri, lacuri artificiale) . Accesul acestora la amenajari hidrotehnice private se va face doar in cazul in care proprietarul acestora poate asigura o protectie adecvata care sa restrictioneze orice posibil contact cu pasarile salbatice;
      • interzicerea introducerii in exploatatiile nonprofesioanle a pasarilor salbatice indiferent de context ( pasari epuizate fizic, ranite, vanate , moarte).
      • igiena personala in cazul contactului cu pasarile bolnave sau moarte.

       

      • Pentru crescătorii de porcine:
      • Anunțați imediat medicul veterinar de aparitia oricăror semne  de boală sau mortalitate la porcii din gospodărie.
      • Se interzice creșterea liberă a porcinelor domestice în vecinătatea pădurilor precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, în scopul evitării contactului cu populația de porci mistreți.
      • Creșteți porcii în spații împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare.
      • Nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă sau in pădure; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică.
      • Nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, de la intermediari sau mijlocitori de animale, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar, pentru că există pericolul să introduceți în gospodărie porci bolnavi, și astfel să difuzați pesta porcină africană!
      • Se interzice sacrificarea porcilor din gospodărie fără anunțarea medicului veterinar.
      • Este interzisă scoaterea din gospodărie a cărnii de porc și produselor provenite de la aceștia.
      • Nu comercializați carnea proaspătă și produsele din carne de porc rezultate din taierea porcinelor în exploatația proprie (consumul acestor produse se face numai în exploatația respectivă, după examenul de specialitate asigurat de către medicul veterinar arondat).
      • Solicităm cetățenilor care desfășoară diverse activități în păduri pe raza județului Bacău să anunțe autoritățile cu privire la orice caz de mortalitate la mistreț identificat cu această ocazie

      DSVSA a aplicat amenzi de 28.000 de lei în februarie

        În perioada cuprinsă între 1 și 29 februarie 2024, personalul specializat din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Bacău a desfășurat o serie de acțiuni de control oficial în unitățile supuse acestui domeniu în județul Bacău. Rezultatele acestor eforturi au fost reflectate într-un raport ce evidențiază atât activitatea de monitorizare cât și măsurile luate pentru remedierea deficiențelor constatate.

        În total, au fost efectuate 313 de controale la nivelul întregului județ. Acestea au vizat respectarea condițiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, igiena și condițiile de manipulare a produselor alimentare, precum și cerințele de trasabilitate și etichetare. Ca urmare a acestor inspecții, au fost identificate anumite nereguli pentru care s-au aplicat măsuri specifice.

        Principalele deficiențe constatate au inclus:

        • Nerespectarea condițiilor de igienă în spațiile de manipulare a produselor alimentare, inclusiv pavimentele și agregatele frigorifice neigienizate;
        • Neconformitatea cu cerințele de întreținere a spațiilor unității.

        Pentru remedierea acestor probleme, au fost luate următoarele măsuri:

        • Aplicarea de amenzi contravenționale în valoare totală de 26.800 lei conform legislației în vigoare;
        • Emiterea a 5 avertismente scrise conform prevederilor legale.

        În plus, într-un caz de nerespectare gravă a normelor stabilite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), s-a dispus suspendarea temporară a activității unui magazin alimentar.

        Jandarmii montani bacăuani: garanția siguranței în stațiunea Slănic Moldova

        În inima frumuseții naturii moldovene, în stațiunea Slănic Moldova, prezența jandarmilor montani băcăuani este mai mult decât o simplă asigurare a ordinii și siguranței. Acești gardieni ai muntelui sunt în permanență la datorie, pregătiți să ofere sprijin și să intervină cu promptitudine atunci când situația o cere.

        Stațiunea Slănic Moldova, încununată de peisaje spectaculoase și trasee montane încântătoare, atrage anual mii de turiști dornici să se bucure de aerul proaspăt al munților și de frumusețea naturală a acestui colț de rai. În această atmosferă de explorare și aventură, jandarmii montani băcăuani își desfășoară activitatea cu responsabilitate și devotament, fiind mereu pregătiți să vină în ajutorul celor aflați în nevoie.

        O parte esențială a misiunii lor constă în informarea și îndrumarea turiștilor, precum și a proprietarilor de pensiuni și hoteluri din zonă, în ceea ce privește comportamentul adecvat în fața diverselor situații întâlnite în munți.

        În special, sunt oferite sfaturi cu privire la întâlnirea și comportamentul în fața animalelor sălbatice, starea traseelor turistice, echipamentul necesar pentru drumeții în siguranță și la alte potențiale pericole cu care se pot confrunta în timpul aventurilor lor montane.

        Pentru a vă asigura că experiența dumneavoastră în mijlocul naturii este una plăcută și lipsită de incidente, jandarmii montani băcăuani vă recomandă următoarele măsuri de precauție:

        1. Respectați distanța față de animalele sălbatice: Este important să nu vă apropiați de ele în scopul de a le fotografia sau hrăni. Animalele sălbatice sunt imprevizibile, iar o apropiere prea mare poate fi periculoasă pentru ambele părți implicate.
        2. Echipați-vă corespunzător: Înainte de a porni pe trasee montane, asigurați-vă că sunteți echipați adecvat pentru condițiile specifice ale zonei. Este recomandat să aveți încălțăminte potrivită, îmbrăcăminte adecvată și provizii suficiente pentru călătoria dumneavoastră.
        3. Urmăriți traseele marcate: Evitați să vă abateți de la traseele marcate și să urmăriți întotdeauna marcajele de pe traseu. Acestea vă vor ghida în siguranță și vă vor ajuta să evitați pierderea sau rătăcirea.
        4. Protejați semnele de orientare turistică: Respectați semnele și indicatoarele de pe traseu și evitați distrugerea lor. Acestea sunt vitale pentru orientarea turiștilor și contribuie la menținerea siguranței pe parcursul traseelor montane.

        În cazul în care vă aflați într-o situație dificilă sau de urgență, nu ezitați să solicitați ajutorul jandarmilor montani. Numărul unic pentru apeluri de urgență, 112, este disponibil în orice moment și va asigura o intervenție rapidă și eficientă.

        Cu aceste recomandări și cu sprijinul permanent al jandarmilor montani băcăuani, vă puteți bucura de frumusețea naturii într-un mod sigur și responsabil în stațiunea Slănic Moldova.

        Lucrările pe podul de la Șerbănești continuă: Circulația restricționată pe sensul spre ieșirea din oraș

          Astăzi, circulația pe sensul de mers spre Șerbănești a fost restricționată pentru începerea lucrărilor de înlocuire a rosturilor de dilatație de pe podul din zonă. Această acțiune face parte dintr-un proiect mai amplu care vizează întreținerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere.

          Pe lângă înlocuirea rosturilor de dilatație, echipele de muncitori se vor ocupa și de curățarea barelor metalice, urmată de procesul de sablare. Toate aceste operațiuni sunt menite să asigure siguranța și durabilitatea podului, îmbunătățind astfel experiența de călătorie a șoferilor.

          La finalizarea tuturor lucrărilor, se va proceda și la refacerea marcajelor rutiere pentru a asigura o navigare corespunzătoare în zonă. Autoritățile fac apel la șoferi să aibă răbdare și să respecte semnalizările și restricțiile temporare în trafic, pentru a facilita buna desfășurare a lucrărilor.

          Se estimează că restricțiile de circulație vor fi ridicate până la finalul lunii curente, iar podul va fi redeschis traficului în condiții optime.

          Topul celor mai mari și a celor mai mici salarii în România. Ce sectoare de activitate oferă cele mai mari beneficii

          Într-o lume în continuă schimbare economică, câștigurile medii nete lunare sunt un barometru esențial al performanței diferitelor sectoare de activitate. Analizând datele pentru anul 2023, putem observa că unele domenii au prosperat mai mult decât altele. Iată o privire mai atentă asupra acestor câștiguri, ordonate descrescător:

          1. Informații și Comunicații: Cu o cifră impresionantă de 9.345 de unități monetare ca câștig mediu net lunar, acest sector a dominat clar în 2023. Acest lucru se datorează în mare parte cererii crescute pentru tehnologie și servicii de comunicații într-o lume tot mai digitalizată.
          2. Producția și Furnizarea de Energie Electrică și Termică, Gaze și Apă Caldă și Aer Condiționat: Cu un câștig mediu net lunar de 7.002 unități monetare, acest sector a rămas o forță stabilă în economie. Cererea constantă pentru energie și utilități a contribuit la menținerea acestor câștiguri la un nivel ridicat.
          3. Intermedieri Financiare și Asigurări: Cu o medie de 7.611 unități monetare, acest sector a demonstrat o rezistență remarcabilă în 2023. Serviciile financiare și de asigurare rămân vitale pentru funcționarea eficientă a economiei.
          4. Industrie Extractivă: Cu un câștig mediu net lunar de 6.395 unități monetare, această industrie continuă să joace un rol important în furnizarea resurselor esențiale pentru alte sectoare.
          5. Activități Profesionale, Științifice și Tehnice: Cu o medie de 6.086 unități monetare, acest sector a fost susținut de cererea crescută pentru servicii specializate în diverse domenii.
          6. Administrație Publică și Apărare; Asigurări Sociale din Sistemul Public: Cu un câștig mediu net lunar de 5.964 unități monetare, acest sector rămâne crucial pentru funcționarea societății și pentru asigurarea bunăstării publice.
          7. Construcții: Cu un câștig mediu net lunar de 4.440 unități monetare, sectorul construcțiilor a cunoscut o creștere semnificativă în 2023, reflectând investițiile continue în infrastructură și dezvoltare.
          8. Învățământ: Cu un câștig mediu net lunar de 4.624 unități monetare, acest sector rămâne esențial pentru viitorul societății, iar investițiile în educație au fost evidente și în 2023.
          9. Transport și Depozitare: Cu un câștig mediu net lunar de 4.422 unități monetare, acest sector a rămas stabil, reflectând nevoia continuă de transport și logistică într-o economie în mișcare constantă.
          10. Silvicultură și Exploatare Forestieră; Pescuit și Acvacultură: Cu un câștig mediu net lunar de 4.394 unități monetare, acest sector a avut un an solid, evidențiind importanța gestionării durabile a resurselor naturale.
          11. Industrie Prelucrătoare: Cu un câștig mediu net lunar de 4.179 unități monetare, acest sector a rămas un motor al economiei, contribuind la producția de bunuri de consum și industriale.
          12. Comerț: Cu un câștig mediu net lunar de 3.970 unități monetare, sectorul comerțului a fost influențat de schimbările în comportamentul consumatorilor și de tendințele de digitalizare.
          13. Activități de Servicii Administrative și Activități de Servicii Suport: Cu un câștig mediu net lunar de 3.693 unități monetare, acest sector oferă suport esențial pentru alte industrii, dar poate fi afectat de schimbările în cerere.
          14. Agricultură, Vânătoare și Servicii Anexe: Cu un câștig mediu net lunar de 3.685 unități monetare, acest sector a fost influențat de schimbările climatice și de fluctuațiile pieței agricole.
          15. Activități de Spectacole, Culturale și Recreative: Cu un câștig mediu net lunar de 3.733 unități monetare, acest sector a fost supus unor provocări semnificative în 2023, inclusiv restricțiile legate de pandemie și schimbările în preferințele consumatorilor.
          16. Tranzacții Imobiliare: Cu un câștig mediu net lunar de 3.875 unități monetare, sectorul imobiliar a fost influențat de volatilitatea pieței și de schimbările în preferințele locative.
          17. Distribuția Apei; Salubritate Gestionarea Deșeurilor, Activități de Decontaminare: Cu un câștig mediu net lunar de 3.642 unități monetare, acest sector a rămas vital pentru sănătatea și bunăstarea publică, dar poate fi influențat de investițiile în infrastructură.
          18. Hoteluri și Restaurante: Cu un câștig mediu net lunar de 2.522 unități monetare, acest sector a fost puternic afectat de pandemie și de restricțiile asociate cu călătoriile și serviciile de ospitalitate.
          19. Alte Activități de Servicii: Cu un câștig mediu net lunar de 3.005 unități monetare, acest sector acoperă o gamă variată de servicii, iar câștigurile pot varia în funcție de cerere și specializare.

          Sursa datelor: DJTS Bacău

          Luna trecută, ITM a dat amenzi de peste 400.000 de lei

            Echipa de control a inspectat un total de 219 angajatori, aplicând 48 amenzi în valoare totală de 413.800 lei.

            Inspectorii de muncă s-au concentrat asupra relațiilor de muncă, verificând 118 angajatori unde activau 7855 de salariați. Ca rezultat, au fost aplicate 45 sancțiuni contravenționale, constând în 23 avertismente și 22 amenzi, cu o valoare totală de 196.800 lei. În cadrul acestor acțiuni, s-au identificat 7 angajatori care practicau muncă fără forme legale, fiind sancționați cu amenzi în valoare de 170.000 lei.

            De asemenea, au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea legislației privind munca suplimentară, munca de noapte, repausul săptămânal și înregistrarea salariaților în format electronic conform H.G. 905/2017.

            În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost inspectați 101 agenți economici, fiind aplicate 26 sancțiuni contravenționale și 109 avertismente pentru un total de 135 de neconformități constatate. De asemenea, au fost înregistrate 12 comunicări de evenimente, toate soldate cu incapacitate temporară de muncă.

            Principalele nereguli sancționate au fost lipsa măsurilor dispuse în urma controlului anterior, instruirea necorespunzătoare, lipsa controlului medical, neîntocmirea planului de prevenire și protecție, precum și utilizarea echipamentelor de muncă necorespunzătoare.

            În ceea ce privește sesizările, au fost înregistrate 46 de reclamații, toate fiind soluționate. Cele mai multe sesizări, în număr de 34, au vizat neplata unor drepturi salariale, în timp ce restul petenților au reclamat încălcări ale legislației muncii referitoare la concedierea individuală, munca nedeclarată, neplata orelor suplimentare sau refuzul angajatorilor de a elibera adeverințe.

            Parcurs excelent pentru echipa de robotică de la „Ferdinand”

              Provocările concursurilor de robotică sunt în plină dinamică iar în urmă cu câteva zile a avut loc un concurs regional – Robotics League Tournament Iași.

              În competiție au fost angrenate 48 de echipe, între care și echipa Echo Pulse de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, coordonată de Asociația Smart Cluster.

              Team-ul băcăuan a reușit și de această data să se evidențieze reușind o calificare în semifinale și premil I pentru Design Award.

              Această prestație, precum și rezultatul, aduce celor de la Echo Pulse și calificarea pentru etapa națională.

              Excavator lovit de tren la Căiuți. Conducătorul utilajului a decedat

              Astăzi, în jurul orei 10.30 un accident feroviar s-a produs în satul Căiuți, în urma coliziunii dintre un tren și un buldoexcavator. Din primele informații, se pare că buldoexcavatorul a pătruns pe calea ferată, fiind apoi lovit de trenul în mișcare.

              Autoritățile au intervenit rapid, încercând să gestioneze situația. La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere, echipaje de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

              Traficul feroviar în zonă a fost oprit pentru a facilita intervenția echipajelor de salvare și a anchetei care va urma.

              Din nefericire, în urma accidentului a rezultat o victimă de sex masculin, căreia i s-a declarat decesul. În trenul implicat se aflau 40 de pasageri, care, din fericire, au scăpat fără răni care să necesite îngrijiri medicale.

              Autoritățile locale și echipele de intervenție rămân mobilizate pentru a gestiona consecințele acestui tragic accident și pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea.

              VIDEO: Autostrada A7 – Bacău – Pașcani, Lot 3, filmare integrală

                Imagini surprinse ieri, într-o zi de duminică, pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău – Pașcani, lot integral pe teritoriul județului Iași.

                Sursa video

                Constructor: UMB (SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL)

                 

                Bacăul, axat mai mult pe industrie, Iașiul, mai mult pe servicii

                Image by senivpetro on Freepik

                La finele lunii decembrie 2023, regiunea Nord-Est a României a înregistrat un total de 646.627 de salariați. Aceștia sunt distribuiți în trei sectoare principale: Agricultură, vânătoare, servicii anexe, Silvicultură și Pescuit; Industrie și construcții; și Servicii.

                În regiunea Nord-Est, județul cu cel mai mare număr de salariați este Iași, cu un total de 193.150 de angajați. Din aceștia, 4.051 lucrează în sectorul Agricultură, vânătoare, servicii anexe, Silvicultură și Pescuit, 47.658 în sectorul Industrie și construcții, iar 141.441 în sectorul Servicii. Acest lucru sugerează că sectorul serviciilor este dominant în județul Iași, urmat de industrie și construcții.

                Comparând două dintre cele mai mari județe din regiune, Bacău și Iași, observăm diferențe semnificative în distribuția salariaților în diferite sectoare:

                • Bacău: Aici, la finele lui decembrie 2023, erau înregistrați 123.045 de salariați. Dintre aceștia, 3.153 lucrau în sectorul Agricultură, vânătoare, servicii anexe, Silvicultură și Pescuit, 47.988 în sectorul Industrie și construcții, iar 71.904 în sectorul Servicii. Se observă că sectorul serviciilor este cel mai dezvoltat în Bacău, cu o pondere semnificativă în totalul salariaților.
                • Iași: Cu un număr total de 193.150 de salariați, Iași se remarcă prin importanța sectorului serviciilor, având 141.441 de angajați în acest domeniu. Industria și construcțiile ocupă, de asemenea, o pondere semnificativă, cu 47.658 de salariați, în timp ce agricultura și activitățile conexe au o prezență mai mică, cu 4.051 de angajați.

                Comparând județele Bacău și Iași, observăm diferențe semnificative în ceea ce privește efectivul de salariați și structura acestora. În ceea ce privește distribuția în domenii, în Bacău, sectorul serviciilor are o pondere de 58.5%, în timp ce în Iași această pondere este de 73.2%, indicând o diversificare mai mare a economiei în Iași.

                Sectorul industriei și construcțiilor are o pondere de 38.9% în Bacău, comparativ cu 23.3% în Iași.

                Acest lucru poate indica o specializare mai mare a economiei Bacăului în acest sector.

                Județul Bacău este un contribuitor semnificativ la economia Regiunii Nord-Est, reprezentând aproximativ 19% din totalul efectivului de salariați din regiune.  Bacăul se situează pe locul al doilea ca număr de salariați în regiune, după Iași.

                În afară de Bacău și Iași, celelalte județe din Regiunea Nord-Est înregistrează și ele efective semnificative de salariați.

                Botoșani, cu un total de 60.488 de angajați, se evidențiază prin prezența dominantă în sectorul serviciilor, cu 62.8% din totalul angajaților județului.

                În ceea ce privește Neamțul, acesta a înregistrat 91.671 de salariați, cu sectorul serviciilor reprezentând cea mai mare parte, respectiv 61.3% din totalul angajaților județului.

                Suceava se remarcă și ea prin numărul său de angajați, cu un total de 120.090, dintre care sectorul serviciilor ocupă cea mai mare pondere, de 67.4%.

                Vasluiul și-a înregistrat, de asemenea, contribuția la economia regională cu un total de 58.183 de angajați, cu sectorul serviciilor reprezentând 63.9% din totalul acestora.

                Aceste cifre indică o tendință comună în regiune, cu o prezență dominantă în sectorul serviciilor, în timp ce industria și construcțiile ocupă o parte semnificativă în anumite județe, reflectând diversitatea și specificul economic al fiecărui județ în parte.

                Un tânăr din Dărmănești, față în față cu ursul. Ce s-a întâmplat

                  Răzvan Constantin, un tânăr originar din Darmanesti, județul Bacău, și-a trăit momentul de cumpănă în mijlocul sălbăticiei Muntelui Nemira. Aflat împreună cu un grup de prieteni într-o excursie de drumeție, el a avut parte de o întâlnire cu un urs care i-a pus viața în pericol. Este o poveste de aventură cu un final norocos, dar și cu lecții importante de învățat.

                  Tânărul și-a împărtășit această experiență pe Facebook. „Vă scriu aceste rânduri răgușit deoarece astăzi am văzut ursul și nu doar atât…”, începe povestea sa.

                  Într-o zi liniștită de duminică, Răzvan și prietenii săi se aventurau pe trasee mai puțin umblate și nemarcate ale Munților Nemira. În timp ce se retrăgeau din partea principală a muntelui spre un drum forestier, au ajuns într-o zonă abruptă cu mulți arbori doborâți, loc preferat al animalelor sălbatice pentru a se adăposti. Fără să-și dea seama, au intrat în teritoriul unui urs.

                  Evenimentele s-au precipitat când primul din grup a dat peste Moș Martin, un urs care își făcea somnul de frumusețe la rădăcina unui arbore căzut. Trezindu-se speriat, ursul a reacționat instinctiv, încercând să atace. Colegul lui Răzvan a fost surprins de atac, dar datorită promptitudinii și vigilenței grupului, au reușit să-și salveze prietenul în pericol. „Am început să urlăm din toți plămânii și să ridicăm mâinile, iar cel atacat a continuat să lovească ursul cu piciorul peste cap, apoi a fugit în câteva secunde spre norocul nostru”, relatează Răzvan.

                  Întâlnirea cu ursul și momentul de cumpănă au oferit tânărului și prietenilor săi o lecție importantă. Au recunoscut că au greșit în anumite aspecte și că pot trage învățăminte din această experiență.

                  Una dintre principalele greșeli a fost subestimarea pericolului și lipsa pregătirii adecvate. Deși știau că se află într-o zonă frecventată de urși, nu au făcut suficientă gălăgie pentru a-i alunga. Lipsa de vigilență i-a pus în pericol și, în acest caz, chiar și echipamentul de autoapărare a fost inutil, fiind depozitat la rucsac.

                  Totodată, tânărul recomandă mai multă prudență în aventurile în natură și respectarea habitatului sălbatic. „Să aveți la voi un fluier, petarde, spray de urs”, îndeamnă el, subliniind importanța pregătirii adecvate înainte de plecarea în drumeții:

                  Ce ar fi de învățat de aici:

                  «Să aveți la voi un fluier, petarde, spray de urs.

                  Nu mergeți singuri pe trasee sălbatice, nu stiu cum s-ar fi terminat totul daca colegul era singur la întâlnirea cu ursul.

                  Evitați încrengăturile, zonele cu vegetație deasă si zonele unde ar putea avea bârlog. Daca chiar nu le puteți evita, faceți multă gălăgie înainte de a vă apropia, stați cât mai grupați si țineți spray-ul in mână cu siguranța scoasă.

                  În cazul in care ursul nu vă vede, îndepărtați-vă ușor fără a atrage atenția. ‼️ Dacă ursul vă vede, pătrați-va calmul, nu aruncați cu obiecte si nu întoarceți spatele să fugiți. Nu priviți ursul direct in ochi deoarece se interpretează ca un semn se agresivitate. Dacă continuă sa vină spre voi, lăsați rucsacul și continuați sa vă îndepărtați cu fața spre el, va fi interesant de mâncarea din el.

                  În cazul unul atac fulger, cum a fost si acesta, cel mai important e sa țipați din toți plămânii si sa loviți ursul cu ce vă vine la mână, de preferat în zona ochilor si nasului».

                   

                   

                  În concluzie, această întâmplare ne amintește că natura sălbatică este frumoasă, dar și plină de pericole ascunse. Respectul față de mediul înconjurător și pregătirea adecvată pot face diferența între o experiență de neuitat și o întâlnire periculoasă.

                  „Oppenheimer” a luat 7 oscaruri

                  „Oppenheimer”, filmul epic despre fabricarea primei bombe atomice, a strălucit în lumina reflectoarelor, adjudecându-și nu mai puțin de 7 premii Oscar, inclusiv cel pentru cel mai bun film, în cadrul prestigioasei gale a celei de-a 96-a ediții a Premiilor Oscar, desfășurată cu fast și solemnitate duminică seara la Hollywood, informează Reuters.

                  Drama de trei ore, regizată de maestrul cinematografiei Christopher Nolan, s-a bucurat de succesul pe măsură al publicului și al criticilor, încasând impresionanta sumă de 953,8 milioane de dolari și adunând lăudători recenzii.

                  Actorul irlandez Cillian Murphy a fost laureat cu premiul pentru cea mai bună interpretare masculină în rolul fizicianului J. Robert Oppenheimer, figura cheie din spatele proiectului Manhattan. În același timp, regizorul Christopher Nolan a fost distins cu prestigiosul premiu pentru regie.

                  „Oppenheimer”, o poveste complexă despre știință, politică și dileme morale, s-a dovedit a fi nu doar o producție cinematografică excepțională, ci și un fenomen de box-office, strângând milioane de spectatori în sălile de cinema și încântând publicul din întreaga lume.

                  Acesta este primul film regizat de Christopher Nolan care obține titlul suprem de „Cel mai bun film” la Premiile Oscar, consolidându-și astfel reputația de regizor de excepție, cunoscut anterior pentru producții remarcabile precum trilogia „The Dark Knight”, „Inception” sau „Memento”. Într-un discurs emoționant de acceptare a premiului, Nolan a subliniat evoluția continuă a industriei cinematografice și a mulțumit membrilor Academiei Americane de Film pentru recunoașterea sa.

                  Emma Stone a fost distinsă cu premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul său din comedia neagră „Poor Things”, în care o interpretează pe o femeie înviată din morți. Acesta este al doilea Oscar câștigat de actriță, după cel din 2016 pentru rolul din „La La Land”.

                  Competiția pentru cea mai bună actriță a fost una strânsă, cu actrița Lily Gladstone nominalizată pentru rolul său din „Killers of the Flower Moon”. Cu toate acestea, Gladstone a pierdut în fața lui Emma Stone, care a impresionat cu interpretarea sa remarcabilă.

                  În ceea ce privește categoriile pentru roluri secundare, Robert Downey Jr. și Da’Vine Joy Randolph au fost recunoscți cu premiul Oscar. Downey a câștigat premiul pentru interpretarea lui Lewis Strauss, inamicul lui J. Robert Oppenheimer, în timp ce Randolph a fost laureată pentru interpretarea unei mame îndurerate din comedia „The Holdovers”.

                  Aceste distincții prestigioase au fost acordate prin vot de către membrii Academiei Americane de Film, care numără aproximativ 10.500 de persoane.

                  Gala Premiilor Oscar din acest an a oferit o platformă nu doar pentru a celebra excelența în cinematografie, ci și pentru a aduce în atenția lumii problemele actuale. Regizorul Jonathan Glazer, câștigător al premiului pentru cel mai bun film internațional cu drama sa despre Holocaust, „The Zone of Interest”, a făcut un apel la pace în Fâșia Gaza în timpul discursului său de acceptare a premiului.

                  Cu toate acestea, în ciuda momentelor de glorie și solemnitate, gala a fost însoțită și de proteste în jurul teatrului Dolby, unde sute de susținători pro-palestinieni au cerut încetarea ostilităților în Fâșia Gaza.

                  Revitalizarea spațiului din fața Sălii Sporturilor din Bacău: O viziune a arhitectului Alexandru Șerban Balan

                  Orașele sunt într-o continuă transformare, iar spațiile publice ocupă un loc central în această metamorfoză urbană. În cadrul exercițiului de imaginație privind revitalizarea spațiului din fața Sălii Sporturilor din Bacău, arhitectul Alexandru Șerban Balan propune o abordare integrată, care să îmbine aspectele estetice cu cele funcționale și să ofere comunității un loc vibrant și prietenos.

                  Una dintre primele modificări propuse este amenajarea spațiului verde adiacent Sălii Sporturilor. Această zonă va deveni un loc de relaxare și socializare pentru locuitorii orașului, cu zone de joacă pentru copii, bănci și alei pietonale. Vegetația va fi aleasă cu grijă conform normelor de proiectare aferente lucrărilor de peisagistică, astfel încât să ofere o varietate de culori și texturi pe tot parcursul anului.

                  Pentru a facilita accesul și a fluidiza traficul rutier, propunem reorganizarea parcării și a intersecțiilor din apropiere. La intersecția străzilor Stadionului și Alecu Russo se va realiza un sens giratoriu, iar la intersecția străzii Stadionului cu strada Cornișa Bistriței se vor crea trei benzi de circulație rutieră, din care două cu sensul de mers spre Tic Tac. Aici, banda de circulație va fi delimitată de stâlpișori cauciucati, pentru a asigura o separare vizuală și o circulație în condiții de siguranță.

                  Finisajele vor juca un rol important în definirea caracterului spațiului. Astfel, strada de acces către Sala Sporturilor va fi realizată din piatră cubică, încetinind astfel viteza autovehiculelor și oferind o atmosferă mai plăcută pentru pietoni. Pentru trecerile de pietoni, suprafața carosabilă va fi realizată din bitum, asigurând o circulație facilă pentru persoanele cu dizabilități și pentru landouri.

                  Aleile din parc vor fi pavate cu granit fiamat, oferind o suprafață durabilă și estetică pentru plimbările în aer liber. Aceste modificări vor crea un spațiu prietenos, în armonie cu mediul înconjurător, care să încurajeze activitățile sportive și recreative în comunitate.

                  Revitalizarea spațiului din fața Sălii Sporturilor din Bacău este un proiect ce poate aduce beneficii semnificative orașului și locuitorilor săi. Prin integrarea elementelor de peisagistică, urbanism și circulație rutieră, putem transforma acest spațiu într-un loc vibrant și atrăgător, care să reflecte spiritul și caracterul comunității locale.

                  Cutremur de magnitudine 3.5 în județul Bacău, la 20 de km de Pungești

                    În seara zilei de 10 Martie 2024, ora locală 22:42:04, locuitorii din regiunea Bacăului, Moldova, au resimțit un cutremur de magnitudine 3.5. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la o adâncime de 15.0 km și a fost localizat în apropierea localităților Buda, din comuna Răchitoasa, fiind situat la 32 km SV de Vaslui, 34 km E de Bacău, 39 km NV de Bârlad, 56 km SE de Roman, 75 km S de Iași, 90 km SE de Piatra Neamț și 90 km N de Focșani.

                    Evenimentul seismic a fost caracterizat ca având o intensitate de II pe scara Mercalli modificată, ceea ce indică faptul că a fost perceput doar de un număr mic de persoane în repaus și/sau în interiorul clădirilor. Până în prezent, nu au fost raportate pagube materiale sau victime cauzate de acest cutremur.

                    Localitatea Buda se afla la 20 km în linie dreaptă de localitatea vasluiană Pungești, unde s-au făcut, acum câțiva ani, foraje pentru exploatarea gazelor de șist. Adversarii exploatării gazelor de șist au susținut că forarea este urmată de cutremure de mică intensitate.

                    Există dovezi că activitatea de foraj pentru extracția gazelor de șist poate contribui la producerea cutremurelor, fenomen cunoscut sub numele de cutremure induse sau provocate de om. Aceste cutremure sunt adesea asociate cu tehnica de fracturare hidraulică utilizată în procesul de extracție a gazelor de șist.

                    Fracturarea hidraulică implică injectarea sub presiune a unor cantități mari de apă, nisip și substanțe chimice în straturile de șist pentru a le sparge și a elibera gazele naturale. Acest proces poate duce la crearea unor noi fisuri și fisurarea rocilor subterane, ceea ce poate modifica starea de tensiune a crustei terestre și poate declanșa cutremure.

                    Deși majoritatea cutremurelor induse sunt de magnitudine mică și sunt adesea imperceptibile pentru oameni, există cazuri în care acestea pot atinge niveluri mai mari de intensitate și pot provoca daune materiale și sociale.

                    Tânăr din Bacău afectat de o boală cumplită la două luni dupa a treia doză

                      Rareș Ochenatu, un tânăr IT-ist în vârstă de 31 de ani, părea a fi personificarea sănătății și a vitalității. Cu o pasiune pentru sport și o alimentație echilibrată, viața lui era plină de activitate și energie. Cu toate acestea, destinul a luat o întorsătură bruscă și dramatică în viața sa în urma unui eveniment aparent neînsemnat.

                      Originar din Bacău, dar trăind în București împreună cu iubita sa, Anca Neagu, Rareș își trăia viața la intensitate maximă. Mergând la sală de cinci ori pe săptămână și jucând fotbal regulat, el părea că nu putea fi încetinit de nimic. Cu toate acestea, totul s-a schimbat în momentul în care a luat cea de-a treia doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19, scrie Gândul.

                      În lunile care au urmat vaccinării, Rareș a început să simtă o slăbiciune inexplicabilă în corpul său. Inițial, a crezut că este doar o reacție normală la vaccin, dar simptomele au devenit tot mai grave. Slăbiciunea musculară a evoluat rapid, iar în scurt timp, Rareș a ajuns să nu mai poată sta în picioare și să se confrunte cu o stare febrilă constantă, amețeli și furnicături în mâini.

                      Îngrijorat, Rareș s-a dus la medic, sperând să găsească o explicație pentru starea sa. Cu toate acestea, ceea ce a urmat a fost o adevărată poveste de coșmar. La doar două luni după vaccinare, Rareș a fost diagnosticat cu sindromul Guillain-Barré (GBS), o afecțiune rară și gravă a sistemului nervos care poate duce la paralizie musculară și alte complicații serioase.

                      În ciuda faptului că Rareș nu a putut găsi o legătură directă între vaccin și boala sa, sindromul Guillain-Barré este inclus pe lista posibilelor efecte adverse ale vaccinării.

                      Rareș a luptat cu înverșunare împotriva bolii, sprijinit de iubita sa devotată și de familia sa.

                      Recuperarea a fost un proces lung și dificil. Rareș a fost nevoit să treacă prin multiple terapii și tratamente intensive, iar progresul său a fost încet și adesea frustrant. Cu toate acestea, cu determinare și dragoste, Rareș a reușit să învingă treptat boala perfidă care i-a schimbat viața într-un mod atât de dramatic.

                      Astăzi, Rareș se bucură de o recuperare semnificativă. Deși încă se confruntă cu unele dificultăți și restricții, el este recunoscător pentru fiecare pas pe care îl face în direcția revenirii la normalitate. Împreună cu Anca, care și-a dedicat neabătut sprijinul și afecțiunea, el privește spre viitor cu speranță și determinare.

                       

                      Citiți articolul integral în Gândul

                      Câți șomeri are, oficial, județul Bacău?

                      La finalul lunii decembrie 2023, numărul șomerilor înregistrați în judetul Bacău a ajuns la 4.950 de persoane, în creștere cu 275 de persoane față de luna precedentă, noiembrie 2023.

                      Din totalul șomerilor, aproximativ 29,9% sunt șomeri indemnizați, în timp ce 70,1% sunt șomeri neindemnizați. Analizând pe categorii socio-profesionale, din cei 1.482 de șomeri indemnizați, cei mai mulți, respectiv 53,9%, au studii primare, gimnaziale și profesionale, în timp ce 34,9% au studii liceale și postliceale, iar 11,2% au studii superioare.

                      Statisticile mai arată că din totalul șomerilor indemnizați, 52,0% sunt femei, iar în cazul șomerilor neindemnizați, femeile reprezintă 39,3%. În ceea ce privește repartiția pe medii, 34,2% dintre șomeri se află în mediul urban, în timp ce 65,8% sunt înregistrati în mediul rural.

                      Rata șomajului în judetul Bacău, calculată ca raport între numărul total de șomeri și populația activă civilă, a crescut la finalul lunii decembrie 2023, ajungând la 2,6%, cu 0,2% mai mare decât în luna precedentă. În comparație cu media pe țară de 2,9%, judetul Bacău se situează pe locul 12, cu o rată a șomajului de 2,6%. Județul Ilfov se află pe primul loc în acest clasament, cu o rată a șomajului de doar 0,5%, în timp ce județul Vaslui ocupă ultimul loc, cu o rată a șomajului de 7,9%.

                      Ponderea numărului de șomeri înregistrati la sfârșitul lunii în populația activă cu vârste între 18 și 62 de ani a fost de 1,1% în judetul Bacău.

                      În ceea ce privește indemnizațiile de șomaj, media lunară la sfârșitul lunii decembrie 2023 a fost de 744,77 lei pentru beneficiarii de indemnizație de șomaj (75%) și 279,29 lei pentru beneficiarii de indemnizație de șomaj (50%).

                      Puține dar bune. Bacăul a înregistrat în decembrie doar 5 societăți străine, dar capitalul reprezintă 80% din totalul regiunii

                      În luna decembrie 2023, județul Bacău a înregistrat în total 5 societăți comerciale cu participare străină, conform datelor furnizate de Registrul Comerțului. Această cifră reprezintă 0,89% din numărul total de societăți înregistrate pe întreg teritoriul țării, plasând județul Bacău pe locul 15 în ierarhia județelor din această perspectivă.

                      Potrivit statisticilor, pe primele poziții în ceea ce privește înmatriculările de societăți comerciale cu participare străină se află Municipiul București, cu un impresionant procent de 45,83%, urmat de județele Timiș (6,93%), Ilfov (6,57%) și Brașov (4,80%).

                      În regiunea de nord-est a țării, toate cele 6 județe însumează 5,51% din numărul total al societăților cu participare străină la capital. Județul Iași se distinge pe primul loc în această regiune, cu 21 de înmatriculări, reprezentând 67,74% din numărul total al regiunii de nord-est.

                      Cu privire la valoarea capitalului social subscris de societățile înmatriculate în județul Bacău în aceeași perioadă, aceasta a fost de 118,1 mii lei (RON), reprezentând 83,17% din regiunea de nord-est și 1,16% din totalul național.

                      În acest context, Municipiul București domină în continuare topul, cu 49,96% din totalul capitalului social subscris, urmat de județele Sălaj (22,62%), Timiș (12,21%) și Vâlcea (4,90%).

                      Astfel, deși județul Bacău se situează în partea de jos a clasamentului național în ceea ce privește înmatriculările de societăți cu participare străină, acesta continuă să facă parte dintr-un peisaj economic diversificat și în evoluție, contribuind la dinamica sectorului privat al țării.