sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5250

In 2010 si 2011, Pastele ortodox si catolic vor fi serbate in aceeasi zi

    Credinciosii ortodocsi si catolici vor serba impreuna Pastele in acest an, pe data de 4 aprilie, dar si in 2011, cand prima zi a sarbatorii pascale va fi pe 24 aprilie. Ortodocs ii si catolicii vor mai serba impreuna Pastele in 2014 – 20 aprilie, 2017 – 16 aprilie si apoi in 2025 – 20 aprilie. Totodata, diferente de patru, chiar cinci saptamani intre Pastele catolic sau protestant si cel ortodox sunt mai rare, ele urmand sa existe in 2013, 2016, 2021 si 2024.

    Vladescu vrea impozite mai mari pe case, apartamente si terenuri

      Ministrul de Finante a declarat ca proprietatile sunt impozitate in acest moment la o valoare inferioara celei a pietei. Sebastian Vladescu vrea ca toate aceste proprietati sa fie taxate la valoarea lor reala. Concret, impozitul ar putea creste de la cateva zeci de euro pe an, la sute sau chiar mii.

      Inca o transa de vaccin anti-gripal

        Directia de Sanatate Publica Bacau a primit inca 5000 de doze de vaccin impotriva gripei porcine. Acestea vor fi distribuite medicilor de familie carea primesc solicitari din partea asiguratilor pentru imunizare, dar nu mai au rezerve de vaccin. Pana acum, Ministerul Sanatatii a trimis in judetul Bacau peste 56.000 de doze de vaccin Cantgrip, fabricat de Institutul Cantacuzino.

        Doina Mincu

        Noi reguli privind casele de schimb valutar

          Operatorii economici care desfasoara activitati de schimb valutar sunt nevoiti sa respecte reguli mult mai stricte, si asta chiar de la sfarsitul saptamanii trecute. Ordinul 632/2009 face referire la modul de afisare a cursurilor practicate, atat in interiorul, cat si in exteriorul casei de schimb valutar. Operatorii economici au obligatia de a afisa la exteriorul casei de schimb un suport sau un panou unic, monocolor, fara degradeuri sau alte insemne grafice sau culori. Informatiile privind vanzarea si cumpararea de valutaa trebuie sa fie indicate in mod vizibil si usor de citit. In interiorul casei de schimb valutar, cursurile de schimb, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru cele de cumparare, vor fi inscrise pe un panou unic, de dimensiune echivalenta unei pagini format A4. Documentul interzice afisarea oricaror altor informatii pe suportul unic. De asemenea mai e interzisa si afisarea altor suporturi care nu fac referire la cursul de schimb.

          Sinziana Filimon

          Se fura (ca) in codru!

            In urma actiunii politistilor de la Serviciulde Ordine Publica, pe linia prevenirii si combaterii delictelor silvice, au fost depistate alte persoane care au furat material lemnos. In comuna Agas, politistii l-au prins in fragrant pea Dragos T., de 34 ani, care a taiat si trei arbori esenta rasinoase, de pe izlazul Primariei Agas. Cei trei arbori au un volum total de 4,13 mc, in valoare de 653 lei. Barbatului i s-a intocmit dosar penal urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Moinesti, cu propuneri procedurale. Si politistii din Brusturoasa au depistat alti trei hoti de lemn. Este vorba despre Florin D., ConstantinT. sia Gheorghe C., localnici, care au taiat si sustras 6 arbori , de pe izlazul Primariei Brusturoasa. Valoarea totala a prejudiciului a fost estimat la 540 lei. Pe toata Valea Munteluia sunt instituite si filtre de control, in puncte fixe, care urmaresc combaterea furturilor si taierilor ilegale de material lemnos.

            Roxana Neagu

            Taximetristii, luati la puricat

              De la inceputul anului si pana in prezent, politistii Primariei au demarat mai multe actiuni care au vizat respectarea legislatiei in vigoare de catre conducatorii auto ce desfasoara activitati de transport persoane in regim de taxi pe raza municipului Bacau. Cu acest prilej au fost verificate un numar de 422 de persoane, fiind aplicate 37 de sanctiuni contraventionale in valoare de 9050 lei. Totodata au fost dezechipate 9 autovehicule. Conducatorii auto depistati ca practicand activitatea de taximetrie fara a detine documentatia prevazuta de lege au fost avertizati sa se prezinte la Compartimentul Autorizari din cadrul Primariei, in vederea intrarii in legalitate.

              Roxana Neagu

              Proxenet retinut la Moinesti in baza unui mandat european de arestare

                Politistii l-au depistat si prins in municipiul Moinesti pe Mihai R., de 30 de ani, posesor al unui mandat european de arestare emis de autoritatile italiene pentru comiterea infractiunii de proxenetism. Impotriva lui Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau a emis ordonanta de retinere.

                Roxana Neagu

                Cui vor fi retrocedate padurile de la Brusturoasa?

                  Contradictiile legislative blocheaza improprietarirea a 383 de localnici din Brusturoasa. Instantele au decis pe baza Legii 400/2002 dar institutiile se ghideaza dupa Legea 247/2005. Daca ND Ghika va castiga procesul cu institutiile statului si va lua padurile, cei din Brusturoasa se vor alege cu despagubiri. Locuitorii din Brusturoasa asteapta sa intre in posesia a 1387 de hectare de padure. Desi au decizie defintiva si irevocabila a Tribunalului Bacau, din data de 18 decembrie 2008, investita cu titlu executoriu din august 2009, au sanse mici sa devina proprietari, deoarece suprafetele forestiere adisponibile” din Brusturoasa sunt in litigiu. Totul depinde de procesul cu ND Ghika, care a fost stramutat de mostenitori la Sfantu-Gheorghe. Daca urmasii boierilor Ghika vor castiga, atunci localnicii din Brusturoasa vor primi despagubiri de la statul roman. Potrivit sefilor Directiei Silvice Bacau dar si a juristilor Institutiei Prefectului, este exclusa improprietarirea acestora din padurile statului din alte comune. Primarul comunei Brusturoasa este decis sa faca plangeri penale reprezentantilor Directiei Silvice dar si altor membri ai comisiei judetene pentru deblocarea situatiei. Totul depinde de interpretarea legii si a contradictiilor legislative care reglementeaza restituirea proprietatilor.

                  Comisia Judeteana lasa totul pe umerii Directiei Silvice

                  Primarul comunei Brusturoasa, Sorin Atonoaie, a participat marti, 12 ianuarie, la sedinta Comisiei Judetene de Fond Funciar Bacau. Edilul a tras speranta ca membrii comisiei judetene vor lua o decizie privind amplasamentul, punerea in posesie si emiterea titlului de proprietate. Sorin Atonoaie a prezentat o propunere privind emiterea titlului, in prima instanta, pentru sapte veterani de razboi. aAm venit azi cu o documentatie pentru sapte veterani de razboi, care au dreptul la padure in Brusturoasa. Exista o hotarare judecatoreasca (13 mai 2008 – Judecatoria Moinesti) si definitiva si irevocabila la Tribunalul Bacau prin care Directia Silvica este obligata sa aloce o suprafata pentru proprietarii de pe listele de improprietariti. Executorul va solicita Directiei Silvice sa respecte decizia judecatoreasca”, a precizat primarul Antonoaie. In urma discutiilor, presedintele Comisiei Judetene de Fond Funciar, subprefectul Tudorita Lungu, a decis sa lase la latitudinea Directiei Silvice decizia privind punerea in posesie. aNoi nu mai avem ce decizie sa luam. Aici cei de la silvic decid ce amplasament sa dea”, a concluzionat Tudorita Lungu. Potrivit directorului Gheorghe Manaila, o astfel de decizie este aproape imposibila in conditiile in care instanta nu s-a pronuntat asupra mostenitorilor lui Ghika. aS-au facut greseli si in trecut cu aplicarea legii 400. Sunt dosare false care au ajuns la politie si DNA. Vom da padurea, dar cu respectarea legii”, a spus Manaila.

                  Legea 247 stabileste ordinea improprietaririlor: boierii si, din ce ramane, veteranii

                  Potrivit legii 247/2005, in situatia in care anumite suprafete sunt revendicate de doua persoane, dintre care una este fostul proprietar, caruia i s-a preluat terenul prin masurile abuzive aplicate in perioada anilor 1945-1990 (perioada comunista) si cea de-a doua persoana, careia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar, in limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui teren in natura ambilor solicitanti. In cazul in care resursele sunt insuficiente, se va restitui terenul in natura primei persoane, care avea actele iar cei care au fost improprietariti cu asemenea terenuri, vor fi despagubiti in conditiile legii. aTerenul aflat pe amplasamentul propus spre validare a fost preluat abuziv de regimul comunist in perioada 1945-1948 de la ND Ghika, succesorii acestuia fiind detinatorii actelor de proprietate. In conditiile in care exista un proces in instanta, stramutat la Inalta Curte de Justitie si Casatie la Sf Gheorghe, consideram ca in aceste conditii nu poate fi validat amplasamentul persoanelor nominalizate de CL Brusturoasa”, se arata in argumentarea Directiei Silvice. Cu alte cuvinte, chiar daca Tribunalul Bacau a dat castig de cauza proprietarilor din Brusturoasa, hotararea judecatoreasca este de neaplicat din cauza prevederilor legii 247/2005.

                  Veteranilor li s-a promis ca vor avea muntii

                  Succesiunea de legi ale proprietatii, 18/1991, 400/2002 (improprietarirea celor de pe listele de improprietariti din 1946) dar si legea 247 din 2005 au adus cu sine mii de litigii, aproape imposibil de solutionat unitar de instante. Autoritatile locale din Brusturoasa au reusit sa invinga in instanta Comisia Judeteana de Fond Funciar Bacau, care, pe baza notei Ministerului Agriculturii (2005) a blocat punerile in posesie si improprietaririle pe Valea Muntelui. Modelul de la Brusturoasa a fost luat si de alte comune. Agas, Asau dar si unele comune din Neamt au actionat in instanta comisiile judetene pentru blocarea improprietaririlor. aLegea 400 nu a fost anulata. Instanta ne-a dat dreptate pe aceasta lege. Veteranii, cei care luptat in razboi au primit teren forestier. Este un veteran la noi in comuna, de 92 de ani, care isi aminteste ca regele le-a promis ca vor primi muntii in aceasta zona „, mai declara primarul Sorin Atonoaie.

                  Sorin Atonoaie, primarul comunei Brusturoasa:
                  aSuntem intr-un stat de drept. Trebuie respectata proprietatea. Vom face plangeri penale pentru aceste tergiversari.”

                  Gheorghe Manaila, directorul Directiei Silvice Bacau:
                  [ad#stire] aStatul nu a avut in proprietate, inainte de razboi, niciun hectar de padure in comuna Brusturoasa. Padurile au apartinut familiei Ghika si Varlaam. Din totalul suprafetei forestiere, aproximativ 1800 de hectare au intrat in posesia localnicilor, pe Legea 18/1991 si Legea 400/2002 si 963 de hectare au ajuns la Elisabeta Varlaam (Legea 247/2005). Restul suprafetei este in litigiu. Suntem in proces cu mostenitorii ND Ghika, dosarul fiind stramutat la Sf. Gheorghe.”

                  Mircea Merticariu

                  Infractionalitatea a crescut alarmant

                    Faptele de violenta, omorurile, furturile, talhariile, lovirile si alte violente sunt cele mai mari probleme cu care se confrunta, in prezent, Inspectoratul Judetean de Politie (IPJ) Bacau si judetul nostru. Conflictele familiale, consumul de alcool, saracia sunt pricipalele cauze care au dus la aceste fapte. La acestea, se adauga lipsa de personal in structurile Politiei, care a prezentat un bilant al activitatilor desfasurate anul trecut. Un bilant plin de evenimente, de reusite, dar si de aspecte negative. La nivelul institutiei au fost sesizate in 2009 un numar de 21.622 de infractiuni, mare parte a lor de natura judiciara, dar si economica. Imbucurator este faptul ca a scazut numarul infractiunilor privind vatamarea corporala, vatamarea corporala grava, furturile din buzunare, de animale, dar si faptele de inselaciune, delictele silvice si abuzul in serviciu. „S-a procedat si la intocmirea si implementarea a 6 programe de masuri care au vizat in principal prevenirea si combaterea delicventei juvenile, a criminalitatii in mediul rural, cresterea gradului de siguranta rutiera, combaterea infractiunilor cu violenta in mediul rural, a infractionalitatii stradale si asugurarea unui climat de legalitate in mediul de afaceri”, a explicat comisar sef Vasile Oprisan, comandantul IPJ Bacau.
                    [ad#stire] Ce este mai grav e ca faptele de omor au crescut, dar si cele de viol, furturi din locuinte si talharii. S-au inregistrat insa scaderi ale infractiunilor comise de minori. „Au crescut tentaivele de omor de la 11 la 13 cazuri si vatamarea corporala grava, de la 7 la 15 cazuri”, a mai spus comisarul sef Oprisan. Toate in conditiile in care se lucreaza cu 158 de politisti la 100.000 de locuitori, fata de media nationala care este de 231 de politisti/100.000 de locuitori.

                    Roxana Neagu

                    Pentru unii muma, pentru altii ciuma: Sanatate cu dedicatie

                      Spitalul de Pneumoftiziologie (fost spital TBC) este unicul de aceasta specialitate din judet. De adresabilitate nu duce lipsa, mai ales in aceste vremuri in care saracia afecteaza tot mai mult populatia si o face vulnerabila in fata bolilor. Spitalul sufera insa de lipsa investitiilor serioase. Consiliul Local ii da bani cu taraita. In schimb, a indatorat Bacaul pe ani buni pentru proiectul electoral al unui spital municipal.

                      Cladirile Spitalului de Pneumoftiziologie sunt vechi si degradate. Reabilitarea promisa de administratia locala se lasa asteptata. Asa cum arata acum, spitalul nu ar putea obtine acreditare dupa normele europene. Conducerea a incercat, din venituri proprii, din fonduri de la Ministerul Sanatatii si din ce a mai picurat de la Consiliul Local Bacau sa dea o fata noua spitalului. In anul 2009, unitatea a primit de la CL 538.500 de lei pentru plata utilitatilor si ceva investitii. Acel „ceva” a acoperit o parte din costurile cu amenajarea unui beci si achizitionarea unei masini de spalat, respectiv a unei sobe de gatit. Din venituri proprii a fost refacuta reteaua de iluminat exterioara, a fost conectat spitalul la un generator electric, insa lista necesitatilor este mult mai mare.
                      Amanunte in editia de luni, 18 ianuarie.
                      Doina Mincu

                      A inghitit ventuza unui pistol

                        Vineri, medicii din Spitalul de Pediatrie s-au confruntat cu un caz mai putin obisnuit. Un copil in varsta de 7 ani a fost adus la spital dupa ce a inghitit ventuza unui pistol-jucarie. In urma investigatiilor la care l-au supus pe baietel, medicii au constatat ca obiectul era blocat in tubul digestiv. „Mama ne-a povestit ca in incercarea de a-i scoate ventuza, aceasta a trecut de laringe si a intrat in tubul digestiv, ne-a spus dr. Aurelia Taga, directorul medical al spitalului. A avut noroc ca nu a luat-o pe calea aerului.” Pentru ca ventuza sa fie extrasa din tubul digestiv, pacientul trebuie sa fie supus unei interventii chirurgicale complicate. Pentru aceasta medicii din Spitalul de Pediatrie, care au examinat copilul, l-au trimis imediat cu ambulanta la Iasi.

                        Elena Tintaru

                        Dacian Ciolos, avizat pozitiv in comisia de Agricultura din Parlamentul European

                          Membrii Comisiei de Agricultura din Parlamentul European au votat in unanimitate pentru comisarul desemnat la Agricultura, Dacian Ciolos. Caracterizat de presedintele Comisiei Europene drept cel mai potrivit candidat pentru postul de comisar al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Dacian Ciolos este privit ca un tehnocrat si un specialist in acest domeniu.

                          Detinea fara drept o arma cu aer comprimat

                            Politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau – Serviciul Arme, Explozivi, Substante Periculoase l-au identificat pe R. Ioan, care detinea fara drept o arma cu aer comprimat. In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca Ioan R., in anul 2001, a cumparat de la un magazin de pe raza mun. Bacau arma cu aer comprimat, arma ce a fost detinuta la domiciliu, fara a fi autorizat. Arma a fost ridicata in vederea cercetarilor.

                            Roxana Neagu

                            Spargere la showroom-ul Dedeman Automobile

                              Showroom-ul Dedeman Automobile situat in vecinatatea complexului Promenada Mall a fost spart de hoti in noaptea de joi spre vineri. Raufacatorii au plecat cu mana goala. Conducerea companiei afirma ca acestia au fortat casieria in incercarea de a sustrage bani. Politia a demarat o ancheta.

                              Captura de 10.000 pachete de tigari

                                Pe DN 11, in interiorul localitatii Oituz, jud. Bacau, un echipaj de politie rutiera l-a identificat la volanul unui autoturism pe Grigori C., de 25 de ani, din Onesti. La controlul efectuat in interiorul autovehicului a fost depistata cantitatea de 10.000 pachete de tigari de diferite marci, pentru care nu poseda documente legale de provenienta. Fata de Grigori C. s-a luat masura sanctionarii contraventionale conform art. 1, lit. e, din Legea nr. 12/1990 republicata, cu amenda in valoare de 1500 lei, iar tigarile au fost confiscate. Valoarea aproximativa a marfii este 25.000 lei.
                                Roxana Neagu

                                Varstnicii FSC l-au sarbatorit pe Poet

                                  Sala de activitati a Centrului de zi „Dr. Stefan Ciobanu” a devenit neincapatoare vineri, 15 ianuarie. Motivul e unul „de suflet”: varstnicii il iubesc pe Mihai Eminescu si au tinut sa-l sarbatoreasca pe marele poet, la 160 de la nasterea sa.a Programul a inceput in zori, cele mai matinale fiind bunicutele, care au venit sa aranjeze „bufetul suedez” cu preparate de post si sa puna la punct detaliile privind ordinea intrarii in scena. Debutul „sacrei sarbatori”, cum a numit-o un batranel, a apartinut corului pe doua voci al centrului, care a interpretat „Sara pe deal”. Varstnicii s-au straduit sa le prezinte colegilor informatii inedite. Ileana Cristian a explicat legatura dintre poezii si romante, iar Stela Agache a vorbit despre viata poetului. Maria Maciuca a citit juramatul rostit de Mihai Eminescu la numirea in functia de bibliotecar al Universitatii din Iasi, juramant prin care se angaja sa-i fie credincios regelui Carol I, sa respecte Constitutia si sa aplice legile. Emotionati ca niste copii, batraneii de la Centrul de Zi au recitat, au cantat si l-au omagiat pe Poet, simtindu-se datori sa lucreze „pentru neuitarea lui”.

                                  Silvia Patrascanu

                                  Eveniment rutier cu trei victime

                                    Vineri dimineata, pe DN 2G, in localitatea Luncani, Mihaela R., de 38 ani, din municipiul Bacau, in timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum pe vreme de ninsoare, a derapat, a patruns pe contrasens si s-a izbit frontal de un autovehicul care se deplasa regulamentar, fiind condus de V. Sergiu, de 46 ani, din Moinesti. In urma impactului a rezultat ranirea conducatorilor auto, cat si a unui pasager din autovehiculul care circula regulamentar. In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

                                    Roxana Neagu

                                    Eminescu, omagiat la Gradinita Agricola

                                      Mihai Eminescu a fost omagiat la Gradinita Agricola. Astfel, vineri, 15 ianuarie, colectivul de educatoare coordonat de directoarea Maricica Diamant, impreuna cu prichindeii unitatii de invatamant prescolar au desfasurat o activitate tematica care a inclus recitari de versuri, cantece, dar si o prezentare a „Luceafarului poeziei romanesti”.

                                      Criza i-a ocolit pe alesii locali: Gainarie cu bani publici in AGA de la CET

                                        Cei 7 consilieri locali membri in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) de la CET Bacau incaseaza indemnizatii ilegale. Cuantumul acestora, aproximativ 1500 de lei (15 milioane lei vechi) pentru fiecare sedinta, contravine mai multor hotarari de Guvern intrate in vigoare in 2008 si 2009. Acestea stipuleaza ca valoarea indemnizatiilor pe care trebuie sa le incaseze membri din structurile de conducere ale societatilor cu capital de stat trebuie sa fie de 1 la suta din salariul directorului general. Ultima leafa incasata de directorul demisionar Ioan Olaru a fost de 5.000 de lei brut. Indemnizatiile alesilor au fost insa de 30 de ori mai mari decat limita impusa prin lege.

                                        Prin HG nr. 1715 din 30 decembrie 2008, Executivul a decis ca indemnizatiile membrilor din organele de conducere ale societatilor cu capital de stat sa nu depaseasca 1 la suta din salariul directorului general. Nota de fundamentare a HG 1715 identifica mai multe masuri in vederea reducerii cheltuielilor publice efectuate de regiile autonome, companiile nationale si societatile comerciale.

                                        a(…) Urmeaza sa se reglementeze cuantumul acestor remuneratii (n.r. – a indemnizatiilor), care nu poate depasi 1 la suta din remuneratia directorului general sau al presedintelui consiliului de administratie”, stipula nota de fundamentare sus-amintita. Efectele HG 1715 au fost aprelungite” prin Ordonanta de Urgenta nr. 114 din 23 decembrie 2009. Aceasta prevede, la Articolul 14, alineat 2, ca membri organelor de conducere din societatile cu capital de stat abeneficiaza de o indemnizatie de 1 la suta din remuneratia directorului general sau a presedintelui consiliului de administratie”. OUG 114 prevede data de 30 iunie 2010 ca termen limita privitor la efectele ordonantei, urmand ca Executivul sa decida ulterior daca va modifica procentul de 1 la suta specificat in prezent.

                                        7 frati patati

                                        Pentru ca e unic actionar in cadrul SC CET SA, Consiliul Local si-a impus vointa in organele de conducere ale companiei de termoficare. AGA este compusa din 7 consilieri, in acord cu actuala arhitectura a Consiliului Local: 5 de la PNL (Mircea Fechet, Ioan Rotaru, Ileana Padureanu, Roxana Mironescu (foto mic), Ilie Birzu), respectiv cate unul de la PSD (Nicu Zaharia) si PD-L (Liviu Curca). Toti cei 7 consilieri incaseaza indemnizatii ce contravin hotararilor de guvern amintite anterior. Cuantumul unei indemnizatii se ridica la aproximativ 1500 de lei/sedinta, de 30 de ori mai mult decat limita legala. Ultimul salariu incasat de directorul demisionar, Ioan Olaru, s-a ridicat la 5000 de lei brut. Alesii ar fi trebuit sa aiba o indemnizatie de 50 de lei brut fiecare.

                                        aAGA este un for de conducere superior. Adunarea numeste si revoca Consiliul de Administratie. Prin actul constitutiv al CET, seful CA indeplineste si functia de director general. E normal ca actionarii sa aiba aceasta putere. In orice societate se intampla acest lucru”, a declarat Mircea Fechet.

                                        Prin Legea 31 privind societatile comerciale, AGA este asimilata juridic unui for de conducere. Chiar daca intrau in mod explicit sub incidenta prevederilor stipulate de HG 1715 si OUG 114, membri AGA de la CET nu au aplicat litera legii cand a venit vorba de propriile indemnizatii.

                                        aDirectorul e de vina”

                                        Contactati telefonic, alesii locali s-au pitit dupa cires. Roxana Mironescu, o apropiata a primarului Romeo Stavarache, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca prevederea era valabila doar pentru consiliul de administratie. Nu si pentru AGA. aAvand in vedere ca a aparut aceasta prevedere noua, probabil ca intr-o sedinta viitoare a Consiliului Local vom reglementa problema indemnizatiilor”, a afirmat ea, vizibil iritata. Prevederile pe care Mironescu le-a invocat dateaza din decembrie 2008. Ele nu sunt noi.

                                        La randul ei, Ileana Paduraru a precizat ca vina o poarta fostul director al companiei. aIntrebati-l pe fostul director. Nu pe cel nou, ci pe fostul. Dati un telefon”, a declarat Paduraru. Aceasta s-a aratat surprinsa ca presa ii stie numarul de telefon. aDe unde aveti numarul meu de telefon? M-ati gasit pe mine acuma?”, a mai spus ea. Am incercat sa-i contactam pe Nicu Zaharia (PSD) si Liviu Curca (PD-L) pentru a le solicita o pozitie, insa cei doi alesi nu au fost de gasit.

                                        Au luat de 30 de ori mai mult decat trebuia

                                        Potrivit consilierului local Mircea Fechet, AGA s-a intrunit in 2009 de 3 ori. Un calcul simplu arata ca numai in 2009 fiecare membru in AGA a incasat aproximativ 4500 lei (peste 1000 de euro) in urma celor 3 sedinte. Suma totala incasata s-a ridicat la aproximativ 8000 de euro. Daca ar fi incasat cate 50 de lei brut pe fiecare sedinta, asa cum prevad hotararile de guvern mentionate mai sus, fiecare consilier ar fi primit cate 150 de lei, iar cuantumul indemnizatiilor s-ar fi ridicat la aproape 1000 de lei (10 milioane lei vechi sub 300 de euro). Economiile rezultate ar fi fost de ordinul miilor de euro. Alesii au preferat insa sa incaseze sume de 30 de ori mai mari decat limita legala. [ad#stire] Cristian Cojocaru, consilier local al PNL si membru in AGA de la Compania de Apa, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca indemnizatia pe care o incaseaza se cifreaza in jurul sumei de 30 de lei. aConform legislatiei in vigoare, remuneratia membrilor din AGA de la Compania de Apa e de 1 la suta din salariul directorului general. Eu incasez putin peste 30 de lei. Mai multe nu comentez”, a afirmat Cojocaru.

                                        Lucian Bogdanel

                                        Viata printre acordeoane

                                        I s-a dus vestea in toata Moldova. Jumatate ceh, jumatate neamt, Ian Doscacil este cel mai cunoscut si cel mai vechi reparator de instrumente muzicale din Bacau. Batranul isi petrece toata ziua alaturi de prietenul Leutu in atelierul sau printre acordeoane si alte instrumente. Desi nu castiga suficient, batranul Ian nu si-a schimbat meseria de peste 50 de ani.

                                        Un ceh iubit de lautarii bacauani

                                        Ian Doscacil, la cei 73 de ani ai sai, este mesterul cel mai cautat de lautarii din toata Moldova. El repara instrumente muzicale in Bacau de peste jumatate de secol. Venit din Timisoara dupa ce a terminat scoala, barbatul s-a stabilit in orasul lui Bacovia. „Am ajuns aici in 1963 prin repartitie. Am terminat Scoala la Timisoara si asa am fost nevoit sa ma mut aici. Mi-a placut Bacaul, chiar daca la acea vreme erau doar case. Imi place si acum. Am ramas aici pentru ca mi-au placut oamenii”, isi aduce aminte Ian Doscacil. Atelierul in care munceste batranul Ian e mic. Din capatul scarilor ne intampina Leutu, un caine vagabond care s-a aciuat pe langa mester. Atunci cand vin clientii, patrupedul se asaza linistit la locul lui. De jur imprejur sunt acordeoane. „Nu poti repara instrumente muzicale daca nu stii sa canti. Aproape nu stii ce sa le faci”, mai spune Ian in timp ce mestesugeste la un acordeon. Ian Doscacil a ramas singurul mester din zona care mai repara instrumente muzicale. Cand am intrat in atelier, repara acordeonul unui lautar din Valea Seaca. „Il stiu pe batran de cand eram mic. Toata lumea vine aici sa-si repare instrumentele. Il cauta lautari din toata Moldova. Si din Piatra Neamt, si din Iasi. E meserias”, il lauda Cantaragiu Cernica.

                                        O romanta buna se canta cu un acordeon vechi

                                        In atelierul lui Ian sunt acordeoane vechi si noi. Le iubeste pe toate. Spune despre cele din noua generatie ca scot sunete cu mult mai frumoase dar… „o romanta e mai reusita cu un acordeon mai vechi”. Batranul Ian obisnuieste sa cante des. Prietenul sau patruped il asculta de fiecare data linistit. „Si cainelui ii place muzica. Asculta cuminte de fiecare data. Am mai avut unul, dar ala cand incepeam sa cant ceva se apuca de urlat. Se pare ca nu-i placea muzica”, mai spune mesterul razand in timp ce repara acordeonul lautarului.

                                        Un hobby, nu o afacere

                                        Desi nu castiga cine stie ce, batranul Ian vine zilnic la micul sau atelier. A rezistat cum a putut. Are atelierul deschis din 1987 si in ultimii ani i-a fost foarte greu, dar Ian Doscacil nu si-a inchis afacerea de pe strada Alexandru cel Bun, desi de multe ori a fost tentat s-o faca. „Acum sunt pensionar. Am noroc si de familie. E mai mult un hobby ce fac pentru ca nu se castiga cine stie ce. De exemplu, pentru acordeonul asta nu iau mai mult de 40-50 de lei sa-l repar”, mai spune Ian. Mesterul a incercat sa transmita meseria pe care o practica de peste 50 de ani altor tineri. A avut si un ucenic. Doar ca acesta a ales o meserie mai banoasa. Peste ani, oare cine va mai repara acordeoanele lautarilor din Moldova?!

                                        Carmen Stan, Andreea Lupascu