Pe 14 septembrie, creștinii prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători dedicate Sfintei Cruci. În tradiția populară românească, ziua este cunoscută drept Ziua Crucii, dar și sub denumiri precum Cârstovul Viilor, Ziua Șarpelui sau Moșii.
Sărbătoarea are o semnificație aparte atât în calendarul bisericesc, cât și în cel popular. Este o zi de post și de reculegere, dar și un moment care, în satul românesc de odinioară, anunța schimbarea anotimpului și apropierea perioadei reci.
Crucea, ridicată în fața mulțimii
Potrivit tradiției Bisericii, sărbătoarea amintește două momente importante din istoria Sfintei Cruci.
Primul este legat de împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, care a căutat la Ierusalim lemnul pe care fusese răstignit Mântuitorul. Crucea a fost descoperită, iar episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o în văzul credincioșilor pentru ca toți cei adunați să o poată vedea și cinsti. Evenimentul este legat de data de 14 septembrie 335.
Cel de-al doilea moment este legat de recuperarea Sfintei Cruci de la perși. După ce aceasta fusese luată din Ierusalim, împăratul bizantin Heraclius a recuperat-o în anul 629, iar în 630 a fost readusă cu mare cinste la Ierusalim și înălțată din nou în fața credincioșilor.
Pentru credincioșii ortodocși, Crucea nu este doar amintirea unui instrument al răstignirii, ci semnul central al credinței creștine și al biruinței lui Hristos asupra morții. Tocmai de aceea, Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită cu post, spre deosebire de multe alte sărbători importante din calendar.
Ziua în care pământul se „închide”
Dincolo de semnificația religioasă, 14 septembrie are un loc important în calendarul tradițional românesc.
Pentru omul satului, Ziua Crucii era un hotar între vară și iarnă. În vechea concepție populară, anul era împărțit în două mari perioade: de la Alexii, în 17 martie, până la Ziua Crucii era vara, iar din 14 septembrie până la Alexii începea iarna.
Se spunea că în această zi pământul se închide, după ce în primăvară fusese considerat deschis pentru plante, insecte și reptile. De aici vine și una dintre denumirile populare ale sărbătorii – Ziua Șarpelui.
Ziua marca și sfârșitul perioadei în care puteau fi culese anumite plante de leac. În unele zone se strângeau ultimele plante considerate folositoare pentru sănătate, iar gospodarii începeau să se pregătească pentru lunile reci.
Cârstovul Viilor și începutul culesului
În sudul țării, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Cârstovul Viilor și este legată de începutul culesului strugurilor.
Era perioada în care viile începeau să fie culese, se pregătea mustul, iar gospodarii își încheiau treptat muncile specifice verii. Tot acum se „băteau” nucii, iar roadele toamnei începeau să intre în gospodării.
Astfel, Ziua Crucii nu era doar o sărbătoare religioasă, ci și un reper practic pentru comunitățile rurale. Calendarul bisericesc și ritmul naturii se întâlneau într-o singură zi.
Obiceiuri și credințe de Ziua Crucii
În unele regiuni, de Ziua Crucii se făceau pomeni pentru cei morți. Se împărțeau ulcele sau căni noi, umplute cu apă ori miere, alături de lumânări și colaci.
Existau și anumite interdicții alimentare. Potrivit tradiției consemnate de etnologul Ion Ghinoiu, în această zi nu se consumau unele alimente asociate simbolic cu forma crucii sau a capului, precum nuca, usturoiul, peștele, prunele sau varza. Aceste credințe aparțin însă calendarului popular și nu trebuie confundate cu rânduiala liturgică a Bisericii.
În lumea satului, Ziua Crucii era și un moment de trecere. Se terminau anumite munci, se strângeau ultimele plante de leac, începea culesul viilor, iar oamenii se pregăteau pentru frig.
O sărbătoare între credință și anotimp
Poate că tocmai această suprapunere explică de ce Ziua Crucii a rămas atât de puternic în memoria tradițională românească. Este o zi în care Crucea marchează nu doar un reper al credinței, ci și unul al timpului.
Pe 14 septembrie, vara este considerată încheiată în calendarul popular, iar toamna intră într-o altă etapă. Pământul începe să se retragă, plantele își încheie ciclul, viile își dau ultimele roade, iar gospodăriile se pregătesc pentru iarnă.
Pentru omul de astăzi, care trăiește într-un calendar dominat de telefoane, termene și prognoze meteo, asemenea sărbători păstrează încă o imagine a unui timp în care oamenii își măsurau anul după cer, pământ, recolte, animale și sărbători.
Iar Ziua Crucii rămâne, în fiecare 14 septembrie, una dintre acele zile în care credința și tradiția populară se întâlnesc și ne amintesc că, înainte de calendarele moderne, oamenii își citeau timpul privind lumea din jur.































