ActualitateCum se pot obține finanțări pentru producerea și stocarea energiei regenerabile

Cum se pot obține finanțări pentru producerea și stocarea energiei regenerabile

Entitățile publice vor putea solicita finanțări pentru producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile, prin două apeluri finanțate din Fondul pentru Modernizare. Sesiunile de depunere vor fi deschise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) începând cu 28 septembrie 2026.

Cele două linii de finanțare vizează investițiile în noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare, cu sisteme de stocare integrate, pentru autoconsum, respectiv investițiile pentru dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile.

Cererile de finanțare și documentele aferente vor fi depuse exclusiv online, în sistemul informatic al AFIR, începând din 28 septembrie, ora 10.00, până la 20 noiembrie 2026, ora 23.59.



Pentru apelul destinat producerii de energie electrică din surse solare este disponibilă o alocare de 500 de milioane de euro, în timp ce pentru investițiile în capacități de stocare este prevăzut un buget de 150 de milioane de euro. Evaluarea se va face până la consumarea integrală a alocării fiecărui apel.

Proiectele se evaluează în ordinea depunerii

AFIR precizează că proiectele vor fi evaluate și selectate în ordinea depunerii cererilor, după principiul „primul venit, primul evaluat”, cu respectarea condițiilor prevăzute în ghidul solicitantului. Vor fi verificate conformitatea administrativă, criteriile de eligibilitate și încadrarea în bugetul disponibil.

Agenția atrage atenția că simpla depunere a unei cereri nu garantează aprobarea și finanțarea proiectului. Cererile trebuie să îndeplinească toate condițiile de finanțare și criteriile de eligibilitate. Dosarele incomplete sau cu date incorecte pot fi respinse automat de sistem.

De asemenea, proiectele identificate ca fiind depuse cu ajutorul unor programe automate vor fi excluse de la finanțare.

AFIR avertizează și asupra responsabilității beneficiarilor după obținerea finanțării. În situația în care investiția nu poate fi derulată sau menținută pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la punerea în funcțiune, beneficiarul este obligat să restituie întreaga finanțare primită.

Solicitanții sunt sfătuiți să verifice cu atenție documentația înainte de depunere. Etapa de clarificări nu poate fi folosită pentru completarea sau reproiectarea ulterioară a unui proiect care, la momentul depunerii, nu îndeplinește condițiile prevăzute de ghid.

Ghidurile și anexele celor două linii de finanțare sunt disponibile pe site-ul AFIR, în secțiunea dedicată Fondului pentru Modernizare.


spot_img
spot_img