Weekendul trecut, Călărașiul a găzduit Campionatul Național de lupte rezervat sportivilor Under 15. Bacăul a ținut capul sus grație lui George Emanuel Sopcă, care s-a laureat vicecampion al României la greco-romane la categoria de greutate 100 kilograme.
Luptătorul antrenat de Sorin Tașcă la CSM Bacău a avut un parcurs entuziasmant, confirmând precedentele reușite de la competițiile naționale.
„O evoluție bună a lui George Emanuel Sopcă, un sportiv de viitor, care depășește orice obstacol”, a precizat Sorin Tașcă, antrenorul proaspătului medaliat cu argint la Naționalele U15.
















