Eroii români căzuți în luptele din Primul Război Mondial au fost comemorați, sâmbătă, la Cireșoaia și în centrul orașului-stațiune Slănic-Moldova, în cadrul unui eveniment organizat de autoritățile locale împreună cu militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”.
La ceremoniile de comemorare a participat și Cristina Breahnă-Pravăț, care a transmis că zeci de mii de militari români și-au pierdut viața în luptele desfășurate pe frontul din județul Bacău, în zone precum Oituz, Poiana Sărată, Mănăstirea Cașin, Coșna, Cireșoaia, Bogdănești și Comănești.
Un moment important al manifestării a fost dedicat luptelor de la Cireșoaia, unde Regimentul 15 Infanterie „Războieni”, alături de Regimentul 27 Infanterie, Vânătorii de Munte și alte unități, a purtat lupte grele. Sute de militari ai Regimentului 15 Infanterie și-au pierdut viața în această zonă.
„Aceste locuri nu sunt doar pagini de istorie, ci pământ sfințit prin jertfa lor”, a transmis Cristina Breahnă-Pravăț.
Potrivit acesteia, tradițiile de luptă ale Regimentului 15 Infanterie sunt continuate în prezent de militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”.
Cristina Breahnă-Pravăț a apreciat implicarea primarului orașului Slănic-Moldova, Benone Moraru, și a comandantului Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, colonel Dan-Valer Orza, în organizarea manifestărilor comemorative și în păstrarea memoriei militarilor care și-au dat viața în Primul Război Mondial.
„Prin astfel de momente, istoria nu rămâne doar în cărți — devine memorie vie, transmisă generațiilor care vin”, a mai transmis Cristina Breahnă-Pravăț.
Manifestările de la Cireșoaia și Slănic-Moldova au avut ca scop cinstirea memoriei militarilor români căzuți în luptele desfășurate pe frontul din zona Bacăului în timpul Primului Război Mondial.
















