Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău, împreună cu structuri de ordine publică și investigarea criminalității economice, au desfășurat, în perioada 8-10 septembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic.
La activități au participat și lucrători silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava. Polițiștii au verificat activitățile privind exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos, precum și respectarea legislației referitoare la tăierile ilegale și furtul de arbori.
În cadrul acțiunii au fost efectuate opt controale la depozite de materiale lemnoase și în fondul forestier, precum și trei percheziții domiciliare, în baza mandatelor emise de instanțele competente.
În urma verificărilor, polițiștii au indisponibilizat și confiscat 175 de metri cubi de material lemnos, cu o valoare totală estimată la aproximativ 54.000 de lei. Totodată, au fost ridicate un gater tip banzic și alte utilaje despre care există suspiciuni că ar fi fost utilizate la prelucrarea materialului lemnos.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care nouă pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 47.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au constatat, în flagrant delict, o infracțiune privind introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, astfel încât să rezulte date necorespunzătoare adevărului, în scopul producerii unor consecințe juridice.
Poliția anunță că astfel de acțiuni și controale vor continua, în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor care încalcă legislația silvică.




















