Un incendiu a izbucnit în cursul serii de joi, 29 octombrie, la un adăpost de animale din satul Ghimeș, comuna Ghimeș-Făget, județul Bacău. Pompierii militari au intervenit pentru stingerea focului, care a afectat o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați din construcție.
La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa. Pompierii au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ghimeș-Făget.
Incendiul a fost localizat, iar ulterior echipele de intervenție au reușit să îl lichideze.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Recomandările pompierilor
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă verificarea periodică a instalațiilor electrice, înlocuirea elementelor defecte și evitarea suprasolicitării circuitelor electrice.
Instalațiile electrice improvizate sau defecte pot reprezenta un risc major de incendiu, în special în gospodăriile în care există anexe și adăposturi pentru animale.
















