Acasă Blog Pagina 4467

Noapte alba pentru comandamentul de iarna

    Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, le-a transmis instituţiilor din Comandamentul de iarnă că „la noapte nimeni nu doarme”, reprezentantul CNADNR precizând că sunt pregătite pentru deszăpezire 352 de utilaje şi peste o mie de tone de material antiderapant. Mircea Duşă a spus, la videoconferinţa cu prefecţii şi autorităţile administraţiei locale, că reprezentanţii instituţiilor în comandamentul de iarnă vor fi în permanenţă în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), pentru a asigura comunicarea continuă între instituţii. „La noapte nimeni nu doarme”, a atenţionat ministrul Mircea Duşa. Reprezentantul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în Comandamentul de iarnă constituit la MAI a spus că, la nivel naţional, s-au luat toate măsurile necesare de acţiune pentru deszăpezire, fiind pregătite 352 de utilaje şi peste o mie de tone de material antiderapant, din care 92 de tone au fost deja trimise în judeţele din Banat. Acesta a precizat că pentru avertizarea de cod galben valabilă de sâmbătă după-amiază s-a dispus ca începând cu ora 14.00 toate utilajele să fie pregătite, iar la ora 17.00 utilajele cu lame să fie deja la capetele de drum, de unde urmează să acţioneze pentru deszăpezire. Reprezentantul CNADNR a mai spus că după ce zăpada nu va mai fi viscolită, se va acţiona şi cu material antiderapant, dar utilajele vor interveni continuu pentru ca stratul de zăpadă să nu crească mai mult de doi-trei centimetri.

    Si detinutii creeaza. Expozitie la Penitenciarul Bacau

      Pe 10 decembrie, de la ora 12.00, in clubul Penitenciarului Bacau va fi organizat un vernisaj expozitional cu lucrari artistice realizate de detinuti. Activitatea face parte din programul de dezvoltare personala a persoanelor private de libertate custodiate de Penitenciarul Bacau si este dedicata Sarbatorilor de iarna care se apropie. Expozitia este realizata cu sprijinul Fundatiei Stanca Veacurilor Bacau si a voluntarilor din cadrul unitatii.

      Gala Local Kombat incendiara la Onesti

      Gala de zece in municipiul de pe Trotus. Zece lupte care au entuziasmat audienta la Gala Local Kombat din Onesti care s-a desfasurat vineri, 7 decembrie, de la ora , in Sala Polivalenta „Nadia Comaneci”. Evenimentul serii l-a reprezentat meciul pentru titlul mondial WAKO Pro la categoria 64 kilograme, care i-a adus in ring pe Ionut “Pitbull” Atodiresei, un veteran al galelor LK, si spaniolul Aitor Eguzkiza. Faza cea mai picanta, care face deliciul publicului la orice astfel de eveniment, a fost consemnata in cea de-a zecea lupta, „super-fight”-ul dintre Alexandru Lungu (Romania) si Steven Banks (SUA), cand romanul s-a prabusit peste american, in afara ringului, acesta din urma alegandu-se cu mai multe coaste fisurate.

      Rezultatele celor 10 lupte:

      1. Categoria 60 kg: Marius Graunte l-a invins la puncte pe bacauanul Florin Lupu.

      2. Categoria 69kg: Amansio Paraschiv l-a invins prin KO pe Alin Span.

      3. Categoria 72 kg: Cristian Milea a castigat prin KO in prima repriza in fata lui Claudiu Badoi.

      4. Categoria 85 kg: Cristian Ristea a castigat prin decizia arbitrilor in fata lui Alexandru Nedelcu.

      5. Categoria 95kg: Danut Hurduc l-a invins pe Gabriel Flutur (deceizie unanima).

      6. Categoria 72,5 kg: Adrian Mitu (Romania) castiga in fata francezului Yasin El Hana.

      7. Categoria 75 kg: Philippe Salmon (Franta) l-a invins pe Miodrag Olar (Romania) –  decizie 2-1.

      8. Categoria 64 kg: Ionut Atodiresei a devenit campion mondial dupa ce a castigat la puncte, in 5 runde, in fata lui Aitor Eguzkiza (Spania).

      9. Categoria +96 kg (reguli MMA): Zsolt Balla l-a invins pe Adrian Stoiti.

      10. Categoria +120 kg (reguli MMA): Lupta dintre Steven Banks (SUA) si Alexandru Lungu (Romania) a fost intrerupta dupa accidentarea sportivului american.

      Au spart doua locuinte, dar au furat si o remorca pentru a putea cara bunurile sustrase

        S-a intamplat in Comanesti, unde politistii de la Investigatii Criminale au efectuat doua perchezitii la domiciliile unor suspecti de furturi din locuinte. In urma activitatilor efectuate, acestia au gasit doua televizoare, mai multe scule si aparate electrice de uz casnic, dar si o semiremorca, ce a fost folosita pentru a putea fi carate bunurile furate. Suspectii sunt Ovidiu A., de 22 de ani si Mihai L., de 22 de ani, ambii din oras. Bunurile sustrase au fost evaluate la circa 5.500 lei. Hotii sunt acum cercetati penal.

        CET isi trateaza consumatorii cu portii copioase de frig

          Avariile de pe sistemul de termoficare le fac viata grea bacauanilor care nu si-au debransat inca apartamentele de al CET. „Inghetam de frig in casa, ne-a declarat disperata Rodica Cristea, care locuieste intr-un apartament din blocul 11 de pe strada Stadionului. De vineri, 30 noiembrie, asa ne tin. In weekendul urmator nu au facut nimic. Abia luni ne-au dat caldura, dar de marti au oprit-o iar.” De atunci, locatarilor inghetati li se raspunde de la CET doar ca „se lucreaza in zona, pe Miron Costin 85”. Vineri, pe 7 decembrie, caloriferele din aceste apartament erau tot reci. „Tocmai am vorbit la dispeceratul CET, a mai spus Rodica Cristea. Cica nu se poate lucra pe intuneric, ca programul e de 8 ore, ca nu au asa multe echipe. Este inadmisibil. Eu sunt consumator al lor si am dreptul sa primesc iarna caldura.” Locatara a pus in priza un calorifer electric si se gandeste cu groaza la factura de energie electrica. „Si sunt sigura ca, dupa ce facem atata frig din cauza CET-ului, vom plati toate pierderile.” Dispecerul de serviciu de la CET a confirmat ca avaria era pe strada Miron Costin si ca se lucra pentru remedierea acesteia. In ceea ce priveste reluarea furnizarii caldurii, este o loterie. Dupa cum a explicat dispecerul, „cand se porneste caldura, daca se sparge iar teava se reiau lucrarile, daca nu se sparge, vor avea caldura.” Locatarii de pe Stadionului 11 nu sunt singurii care sufera de frig in apartamente din cauza avariilor. Pe strada Panselelor bloc 5, furnizarea caldurii s-a oprit de pe 20 noiembrie, iar pe Proiectantului 6, de pe 23 noiembrie.

          Ofensiva hotilor minori. Fura orice: materiale feroase, biciclete…

            Doi pusti, de 15 si 16 ani, din Bacau, au fost prinsi dupa ce au furat din magazia unui localnic din zona Sectiei 2 Politie mai multe elemente de schela metalica. Micii delincventi au fost depistati dupa ce politistii au indentificat materialul furat la un centru de colectare a fierului vechi. Ei sunt anchetati pentru furt calificat. De aceeasi infractiune sunt acuzati si alti trei minori, de 13,14 si 17 ani, din comuna Parava, care au sustras doua biciclete parcate in fata ghiseului postal din cimuna Racaciuni.

            DANSEZ PENTRU TINE. Roxana Ionescu si George Boghian au castigat marea finala

            Finala „Dansez pentru tine”, show-ul de la Pro TV, a adus în ring trei dintre cele mai sexy femei din România: Nicoleta Luciu, Roxana Ionescu și bebelușa Oana. Ele au inferbântat scena și au apelat la toate atuurile pentru a câștiga voturi. Lupta a fost destul de strânsă dacă ținem cont că telespectatorii au votat în număr mare pentru a-i salva din duel atât pe Roxana și George, cât și pe Nicoleta Luciu și Hainer.

            Echipa formată din Roxana Ionescu şi George Boghian a câştigat trofeul Dansez pentru tine şi marele premiu, în valoare de 60.000 de euro. Locul al doilea, în valoare de 20.000 de euro, a fost adjudecat de Nicoleta Luciu şi Attila Hainer, în timp ce perechea Oana Ioniţă – Ali Kovacs a terminat pe locul al treilea, obţinând un premiu de 15.000 de euro.

            Roxana Ionescu și Monica Davidescu au susținut cel mai trist caz din competiție. George Boghian s-a născut într-o familie cu șapte copii din Dorohoi. Ca cei mai mulți dintre frații săi, George a ajuns in plasament, unde a trăit clipe de coșmar. Visul lui este acela de a-și recăpăta familia și de a avea un acoperiș deasupra capului. Ghinionul pare să-l fi urmărit pe George și la „Dansez pentru tine”, și, după numai o ediție el a trebuit să-și schimbe partenera, pe Monica Davidescu, deoarece actrița și-a rupt piciorul. În ajutorul lui a venit Roxana Ionescu, care avea experiență în show-ul „Dansez pentru tine”. Pe lângă faptul că dansează foarte bine, tânărul este talentat și la desen. Când publicul i-a salvat de la duelul cu Max si Diana, cei mai buni dansatori din concurs, în favoarea echipei formate de Roxana Ionescu și George au votat 77,34% dintre telespectatori.

            Sursa: evz.ro

            „Ordin de protectie” pentru copiii abuzati

              Noutati in prevenirea violentei domestice

              Strategia nationala pentru prevenirea si combaterea fenomenului violentei in familie, initiata de Ministerul Muncii, a fost aprobata de Guvernul României. Documentul pleaca de la elementele noi introduse de Legea 25/2012, care modifica 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie. „Modificarile legislative au vizat indicarea expresa a principiilor care guverneaza domeniul protectiei si promovarii intereselor victimelor, extinderea ariei de acoperire a conceptului de violenta in familie si extinderea situatiilor de interrelationare care sunt acoperite de conceptul de «membru de familie»”, arata Sorin Brasoveanu, director general al DGASPC Bacau. De asemenea, Legea 25/2012 introduce „ordinul de protectie”, care nu exista pâna acum. Strategia promoveaza instrumente si bune practici in domeniu, utile celor care intra in contact direct cu victimele si agresorii, adica specialistilor din DGASPC, administratia locala, justitie, sanatate, educatie etc. Acestia vor putea face un plan comun de masuri, care sa aiba ca scop reintegrarea in societate a persoanelor afectate de violenta in familie si reabilitarea agresorilor. Obiectivele „Strategiei” sunt prevenirea violentei intrafamiliale, protectia victimelor si responsabilizarea agresorilor prin constituirea unui cadru institutional integrat, adoptarea unor masuri specifice, promovarea cooperarii intre institutii si promovarea parteneriatului cu societatea civila si a parteneriatului public-privat in implementarea politicilor in domeniu. „Din punctul nostru de vedere, urmatorul pas este implicarea cât mai multor institutii, organizatii si persoane in procesul de implementare, prioritatea fiind realizarea normelor metodologice pentru implementarea ordinului de protectie, arata Sorin Brasoveanu. Din experienta ultimelor luni, rezulta faptul ca implementarea ordinului de protectie este extrem de dificila.” De la aparitia Legii 25/2012, Serviciul de Incluziune Sociala a Victimelor Violentei in Familie si a Traficului de Persoane Adulte din cadrul DGASPC Bacau a instrumentat doar 4 cazuri in care a fost folosit „ordinul de protectie” pentru victime.

              La nivel national, fenomenul violentei asupra copilului a crescut cu 21,15 la suta in 2011, fata de 2010. S-au intensificat si cazurile de vatamare corporala, care au fost cu 35,23 la suta mai multe, iar cele de loviri si alte violente, cu 22 la suta. In 2011, DGASPC Bacau a avut in evidenta 88 de copii abuzati fizic, din care doua treimi erau din mediul rural. In primele zece luni ale anului 2012, s-au inregistrat 45 de copii abuzati. Numarul total al adultilor agresati a crescut cu 10 la suta: de la 24 la 30. Tinerele care au ajuns in Centrul Maternal au fost, insa, mai putine in 2012: 12 mame cu 9 copii, fata de 21 de mame cu 37 copii, in 2011. Opt dintre femei sunt din mediul rural, iar patru, din mediul urban.

              Norocul din urna

              Norocosi mai sunt românii in ultima perioada. Atâtea noroace n-au mai vazut ei de când se pastreaza marturii scrise, daca nu-l punem la raboj pe cel cu suta de lei din decembrie ’89. Pai, sa ne uitam numai la bacauani. Pentru ei absolut toate binefacerile, ca un facut, s-au inghesuit in ultimele doua luni. Poate sa spuna cine ce-o vrea, dar este – si de data aceasta – un lat noroc chior. Ma uit la concetatenii mei si ii vad cocosati pe strada de cât noroc duc in spate. Nu vreau sa intind prea mult suspansul si o sa o iau metodic. Taman acum au venit si se distribuie ajutoarele de la Uniunea Europeana. Unii – am auzit eu – sunt nemultumiti ca acestea se distribuie prin parcari, cu dedicatie, in loc sa fie aduse la usa. Daca esti cuminte si nu cârcotesti pe la colt de strada, primesti ulei, zahar, orez, faina si alte delicatese de care gem depozitele de prin tarile prietene. Cel “care trebuie” a dus norocul copiilor prin scoli: burse, premii, diplome. Norocul asta trebuia sa vina mai devreme insa, cu totul intâmplator, zilele acestea se dau ajutoarele pentru caldura. Spuneti si dumneavoastra daca nici acesta nu este noroc. Nu-i chior, ca face lumina si da caldura. E si el un noroc acolo, ca tot vin alegerile. Nu? Daca “norocul” cu lemnele pentru foc a venit cu intârziere, cel cu banii pentru elevi si profesori a fost adus mai aproape, in preajma lui 9 decembrie. Mii de elevi si profesori, sportivi, au avut noroc de o premiere super. Au urcat pe scena candidatii norocosi si au impartit norocul acum, de Mos. Dar câte alte “norocuri” nu au dat peste noi: spectacole gratuite, mici si bere pe la crâsmele din cartiere, de prin sate, pliante frumos colorate prin cutiile postale. No-ro-co-si-lor! Uite, de miercuri s-a aprins si bradul. Oameni buni, zice o vorba de la un popor fara noroc picat din cer ca NOROCUL ti-l mai faci si singur. Aveti ocazia sa va (ne)norociti duminica, intre orele 7-21. Puneti un noroc in urna! Daca va iese “norocul”, nu mai aveti nevoie de pomeni.

              Intalnire admirabila cu scriitorul Ion Fercu

              Omului ii trebuie un vis ca sa poata suporta realitatea, citeaza un personaj din romanul AUDIENTA, ultima aparitie editoriala, in ordine cronologica, a scriitorului Ion Fercu. Un amendament a fost adus si argumentat de …Ion Fercu: Lumea este plina de nefericiti care vorbesc de fericire, ceea ce s-ar putea traduce ca visul nu este doar subconstient, el isi striga realitatea.

              …A fost o seara admirabila cu Ion Fercu la “Intalnirile admirabile” de vineri, 7 decembrie, organizate – nimeni nu stie de ce – doar o data pe an, sub patronajul Inspectoratului Scolar Judetean. Si cum la oameni gasim mai multe lucruri de adminrat decat de dispretuit, sa-i acordam amfitrionului «admirabilelor», scriitorul Gheorghi Iorga, primul si ultimul cuvant: «Editia din 2012 a «Intanlirilor admirabile» i-am dedicat-o romacierului, poetului, eseistului, gazetarului si dascalului Ion Fercu, nascut poet, din stirpea poetilor din Valea lui Ion, filosof prin instructie, scriitor prin eruditie si experienta de viata, gazetar cu pana inmuiata in seva de cucuta si polenul rozelor din gradina Edenului.»
              N-a fost, cum ar spune gazetarul grabit, o surpriza ca sala de festivitati a ISJ are un defect din proiectare, fiind prea mica pentru a gazdui «Admirabila intalnire» cu Ion Fercu. Au venit «amantii absurdului», «prizonierii prozonierului», au venit si «Z », dar si «Oaspetele» cu dublura lui, intr-o «agonie umana», pentru o «audienta» la «iadul de parada». S-a pus si s-a repetat doar o singura intrebare: Cine este Ion Fercu? Raspunsurile, consemnate sub juramant: “Prozatorul si publicistul Ion Fercu” (lector univ. dr. Adrian Jicu), “Eseistul Ion Fercu” (istoric si critic literar, prof. univ. dr. Stefan Munteanu), “Poetul si romancierul Ion Fercu” ( prof. Petre Isachi, istoric, critic literar, redactor sef al Revistei “13 Plus”, “Ion Fercu” ( prof. univ. dr. Constantin Calin, critic si istoric literar). Fire polemica, Ion Fercu a spus: “Dupa discutii cu Sartre si Cioran, despre Platon, Marc Aurelius, Machiaveli, Hegel si Nietzsche, dupa pranzuri prelungite cu Hesiod sau Shakespeare, la care invitat de onoare este Dostoievski, temele principale fiind crestinismul, bovarismul, stoicismul, nihilismul, dar mai ales despre rolul meu in fata Absolutului, imi fac timp sa fiu si OM, bun si fidel posesor de suflet”. Admirabil. Nu?
              Dupa patru ore admirabile, timp in care s-au auzit doar blitz-urile aparatelor foto, eliberat de constrangerile pustiului, poetul Ion Fercu le-a multumit celor ce stiau si celor care nu stiau cine este Ion Fercu: «Eu sunt acela care mai astepata cocorii sa-mi aduca vesti de la Dumnezeu.» Alte intrebari si alte raspunsuri, in editia de luni, 10 decembrie.

              Cursuri suspendate in universitati

                Pe 10 decembrie, studentii nu merg la cursuri. Guvernul a aprobat suspendarea cursurilor pe 10 decembrie, a doua zi dupa alegerile parlamentare, urmând ca institutiile universitare sa decida in baza autonomiei proprii data la care vor recupera ziua libera. Aceast decizie a fost luata pentru ca studentii sa poata mearge in localitatile de domiciliu sa-si exercite dreptul de vot si sa reuseasca sa revina la cursuri.

                Contract prelungit cu furnizorii medicali

                  Contractul-cadru care reglementeaza acordarea serviciilor medicale in sistemul de asigurari de sanatate va fi prelungit cu trei luni. Acesta expira la 31 decembrie, dar prin prelungire va produce efecte pâna la 31 martie. Motivul pentru care nu va intra in vigoare un nou contract-cadru il reprezinta lipsa unui buget al Sanatatii. Reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate au explicat ca viitorul contract va trebui sa fie in acord si cu noua lege a Sanatatii, care va aduce importante modificari in sistemul asigurarilor sociale de sanatate. „De la 1 ianuarie, relatia noastra cu furnizorii de servicii medicale se va baza pe acte aditionale la contractul-cadru existent, a explicat Iulian Oboroceanu, purtator de cuvânt al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Bacau. Asteptam precizari de la Casa Nationala cu privire la bugetul pentru fiecare furnizor. In situatii similare, s-a alocat o medie a bugetului lunar din anul precedent.”

                  Ninsoarea ii scoate in strada pe politisti

                    Avertizarea meteo, care prevede racirea accentuata a vremii, ninsoare si vânt puternic, i-a pus in tema pe politistii de la Rutiera. Acestia vor iesi in trafic in zonele in care va ninge si se vor institui filtre pentru a se verifica daca autoturismele sunt sau nu echipate de iarna. „Având în vedere avertizarea meteo privind racirea accentuata a vremii, caderea de precipitatii sub forma de ninsoare si intensificari ale vântului, politistii recomanda conducatorilor de autovehicule sa circule cu prudenta, sa reduca viteza de deplasare si sa evite manevrele riscante, care nu sunt absolut necesare, precum depasirile pripite”, spune insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Politistii ii atentioneaza pe soferi ca echiparea masinilor cu anvelope de iarna, atunci când circula pe drumuri acoperite cu zapada, gheata sau polei, este obligatorie. Si autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Cine ignora aceste reguli se aleg cu amenda de la 630 la 1.400 de lei si retragerea certificatului de inmatriculare.

                    Recomandari

                    Pentru a ajunge in siguranta la destinatie, politistii au pentru conducatorii auto câteva sfaturi:
                    – sa circule cu viteza adaptata la conditiile meteo-rutiere,
                    – sa doteze autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece,
                    – sa se informeze cu privire la conditiile de deplasare pe traseul ales,
                    – sa aibe in portbagaj o lopata, perie sau matura, racleta, sac cu sare ori nisip si lanturi,
                    – sa se asigure ca functioneaza corespunzator sistemele de iluminare-semnalizare, cât si cele de climatizare
                    – luminile de întâlnire si pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri si a celor de ceata în cazul aparitiei acestui fenomen,
                    – sa pastreze o distanta mai mare fata de autovehiculele care circula în fata.
                    Pietonilor le recomanda sa evite sa circule pe partea carosabila si sa traverseze strada numai pe trecerile pentru pietoni marcate si semnalizate.

                    Bricolaje: Alegerea mea

                    Obositoare campanie, bine ca se termina si asta, ca mi-a ajuns sa aud numai lucruri rele. Prea multe atitudini politicianiste, prea multe multe prevestiri negre, cum ca ar fi vorba despre un simulacru de cea mai proasta calitate, ca se mizeaza pe o „solidaritate negativa”, ca alegerile astea nu vor aduce nimic nou, neinsemnând vreun „punct de cotitura”, nici vreo relansare a unor viziuni, a unor proiecte, etc. Ca viitorul parlament va fi unul „toxic”, mai rau decât cel precedent, si ca in el vor intra multi neaveniti, indivizi dubiosi, personalitati compromise, vai si amar de soarta noastra! Ce altceva sa mai astepte pesimistii incurabili decât apocalipsa! Mi-e profund nesuferita larma asta, si nu mai suport vaicarelile, minciunile sfruntate si manipularea grosolana. Pentru ca e o tactica si asta, sa sperii oamenii, sa le anihilezi vointa, capacitatea de a se mai impotrivi cumva la rau si de a lupta ca sa-l inlature. Totul e sumbru si incrâncenat. Acum câtiva ani, mai demultisor, e drept, oamenii erau mai relaxati in timpul campaniilor, in 2000, de pilda, in Timisoara aparusera niste cutiute nazdravane, continând ceaiuri electorale, cu sloganuri umoristice. Cunoscutul caricaturist Stefan Popa Popas desenase pe cutii figura politicienilor candidati la alegeri, iar scriitorul Marcel Tolcea facuse textele. In colectia mea de reviste dau peste câteva din aceste sloganuri amuzante si le reproduc si pentru dumneavoastra, ca sa va mai destindeti, sa va mai descretiti fruntea. Sa vedem, asadar, cum sunau spiritualele inscrisuri: la Emil Constantinescu, textul zicea asa: „Ce-Ai votat, asta bei!”, la Vadim Tudor: „România sa fie condusa de o mâna de menta!”; pentru Petre Roman: „De vrei Kent, de vrei valute, RePeDe un ceai de fructe!; in fine, la Ion Caramitru, in amintirea Hamlet-ului jucat de acesta, cu mare succes, scria: „Tu bei sau tu nu bei, aceasta-i intrebarea”.
                    Din pacate, multi dintre glumetii de altadata au devenit si ei depresivi, ca pârdalnica asta de depresie ne tot ameninta natia. Iar cei care mai râd, o fac si ei tot mai crispat. Râd, dar nu e râsul meu, vorba unui amic. S-a degradat si umorul, rar mai dai peste ceva de calitate, putini mai sunt profesionistii pe care merita sa-i urmaresti. A revenit Florin Calinescu la Pro TV cu serialul „Tanti Florica”, in care joaca in travesti. Dar m-am uitat doar de vreo doua ori, mi-am pus mâinile-n cap, vazând cum isi da el poalele peste cap acolo, si m-am lecuit. Mai bine nu revenea pe ecran, se abtinea, ca era mai cu/minte. Pentru ca revarsarea aia de vulgaritate nu face bine nimanui. Oare chiar urmareste cineva sa ne tâmpeasca definitiv? Nu e destula trivialitatea, grosolania, de care ne izbim zi de zi, in societate? Mai trebuie sa o impachetezi si sa o livrezi la televiziune intr-un asa-zis produs artistic? Care, nu ma indoiesc, are succes la public, atinge cote mari de rating, dar sa tot cobori stacheta de dragul audientei parca nu e tocmai o treaba normala. Apropo de alegeri, si nu la cele politice ma refer acum, ci la acelea care dau o noima vietii noastre. Oare de ce n-am alege bunul-gust, bunu-simt, adevarul, demnitatea, onoarea, eleganta? Eu cu ele votez, aceasta-i alegerea mea.

                    Unde evadam in weekend

                      Alegem… petrecerile

                      Chiar daca urmeaza un weekend in care alegerile parlamentare par sa tina capul de afis, ofertele de petrecere a timpului liber detin un loc important in activitatile bacauanilor. In continuare va prezentam câteva evenimente la care daca participati obtineti garantat relaxarea de care aveti nevoie. UK vs USA Party – de la ora 21 in Club S4. Un alt gen de petrecere decât cele clasice de Craciun. Banii obtinuti sunt donati in scopuri si proiecte caritabile. De la ora 21.00, We love the 90s in Pub Republic: vinerea asta o dedicam tuturor celor care la fel ca noi si-au trait adolescenta in anii ’90. Sâmbata seara vin alte oferte la fel de generoase: concert Travka in The Stage de la 21.00, Captain Morgan Party in Club S4 de la ora 21.00 si de la 22.00, Zebra Club Bacau & Tech-no-Night prezinta: Vara nu-i ca Iarna.

                      Animatie si drama la „Bacovia”

                      Iubitorii de teatru sunt asteptati duminica, 9 decembrie, in sala mare a Teatrului
                      „Bacovia” la spectacolul „Casa de amanet”, de Cristian Banica, in regia lui Gheorghe Balint. Cei mici sunt si ei invitati duminica, dar dimineata, de la ora 11.00, sa vizioneze piesa „Cei trei purcelusi”.

                      Premiere la CinemaCity

                      Cinci eroi de legenda / Rise of the Guardians. Gen: Animatie. Regia: Peter Ramsey (III). Scenariul: David Lindsay-Abaire, William Joyce. In rolurile principale: Chris Pine, Hugh Jackman. Cinci eroi de legenda este aventura spectaculoasa care spune povestea unor eroi cu aptitudini iesite din comun. Când lumea e amenintata de Pitch, un spirit diabolic, cinci eroi de legenda trebuie sa-si uneasca fortele pentru prima data ca sa protejeze sperantele, credinta si imaginatia copiilor din toata lumea.
                      Atlasul norilor. Gen: SF. Regia si scenariul: Tom Tykwer, Andy Wachowski, Lana Wachowski. In rolurile principale: Tom Hanks, Halle Berry, Hugo Weaving, Jim Sturgess. Unul din cele mai asteptate filme ale finalului lui 2012 este Atlasul Norilor. O drama intensa si impresionanta, Atlasul Norilor exploreaza impactul consecintelor pe care le au asupra oamenilor actiunile lor, de-a lungul trecutului, prezentului si viitorului.
                      Povestea urmareste evolutia unui suflet care se transforma de-a lungul câtorva secole dintr-un ucigas intr-un erou, modelându-se prin actiune, mister, drama si romantism. O singura fapta buna reverbereaza pentru a provoca o revolutie la sute de ani distanta in viitor.

                      Misogini care ar vrea sa-si ingroape capul intre fuste

                      Premierul australian, Julia Gillard, i-a precizat liderului Opozitiei, Tony Abbott, in termeni lipsiti de echivoc, faptul ca este sexist si misogin. „Acest barbat nu imi va tine o morala despre sexism si misoginism. Am fost profund jignita când liderul Opozitiei s-a fotografiat in fata Parlamentului alaturi de o pancarta pe care scria: «Scapati de vrajitoare!». Am fost jignita când liderul Opozitiei a stat alaturi de un panou care ma descria drept o «c…a»”, a spus Julia Gillard, in Parlament. Sfidator, Tony Abbott s-a uitat mereu la ceas, pe durata discursului acuzator care a durat 15 minute. Gestul a facut-o pe Julia Gillard sa adauge: „Acum se uita la ceas, deoarece femeia a vorbit prea mult. Ma astept sa imi strige sa tac din gura, asa cum a facut si in trecut.” Disputa aceasta imi aduce aminte de un alt conflict asemanator care i-a avut ca actori pe Titu Maiorescu si Sofia Nadejde, dupa ce cunoscutul critic literar afirmase intr-o conferinta de la Ateneul Român, in 1882, ca femeile „isi merita locul de la marginea societatii, din cauza creierului lor prea mic”: „Cum am putea intr-adevar sa incredintam soarta popoarelor pe mâna unor fiinte a caror capacitate craniana este cu zece la suta mai mica? Abia ajung astazi creierii cei mai dezvoltati pentru a putea conduce o natiune pe calea progresului si prosperitatii materiale… Din 1.000 de capatâni masurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la barbat si numai 1.250 la femei“. Intr-un articol publicat in „Contemporanul”, Sofia Nadejde ii replica: „Un lucru pe care-l trec cu vederea toti câti vorbesc de greutatea creierului femeiesc este ca nimeni nu ia in seama sa-l raporteze la greutatea trupului, femeile relativ cu corpul au creierul mai greu decât barbatii”.
                      In Evul Mediu european si la inceputul perioadei moderne a fost prezenta o dezbatere cunoscuta sub numele de La Querelle des Femmes. In centrul disputei se afla intrebarea daca femeile sunt oameni sau nu. Majoritatea argumentelor erau de provenienta teologica, dar ideile si argumentele produse de aceasta disputa au avut o circulatie intelectuala mai larga. Istoria atitudinii misogine, indelungata, nu a apus niciodata. Personalitati importante ale culturii si-au manifestat in varii moduri misoginismul. „Când femeile nu mai stiu ce sa faca, se dezbraca. Si acest lucru este probabil singurul lucru bun pe care il pot face”, scrie Samuel Beckett. Arthur Schopenhauer pare evadat din zona cea mai neguroasa a Evului Mediu: „Femeia este un animal pe care trebuie sa-l bati, sa-l hranesti bine si sa-l tii inchis”. „Femeia este o greseala acceptabila a naturii”, obisnuia John Milton sa spuna, in vreme ce Emil Cioran, indragostit aproape indecent de o juna nemtoaica, Friedgard Thoma, pe când avea 70 de ani, noteaza: „Femeile sunt niste nulitati simpatice.” Mai tânara cu vreo 35 de ani decât Cioran, nemtoaica a primit de la eseistul-filosof mai multe scrisori de adoratie. Intr-una dintre ele scrie: „Am discutat prea mult si am inteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra in toata claritatea ei, abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi ingrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ati fost oarecum speriata când v-am vorbit de o inclinatie «perversa» pe care mi-o stârneste trupul dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvântul potrivit; am vrut sa spun arzatoare”. In „Usa interzisa”, Gabriel Liiceanu o pune la zid pe Friedgard, numind-o „capra metafizica”, acuzând-o ca a publicat corespondenta cu Emil Cioran. Noi intrebam doar atât: misogin care ar vrea sa-si ingroape capul intre fuste ? Curios misogin… Macar Mark Twain isi deghiza atitudinea folosind virtutile umorului: „Femeile impart cu noi placerea, ne dubleaza problemele si ne tripleaza cheltuielile” . Sau, zicea acelasi scriitor, „marea gluma cosmica a lui Dumnezeu facuta spetei umane a fost sa ceara ca barbatii si femeile sa traiasca impreuna in casatorie”… Twain era un familist convins. A suferit mult dupa moartea sotiei sale si a uneia dintre fiice.

                      Nicolae Talaba vrea „brand de Urechesti”

                      Primarul Nicolae Talaba, cel care s-a zbatut sa infiinteze Grupul de Actiune Locala (GAL) Valea Trotusului, si-a propus sa dezvolte „un brand de Urechesti”. „Noi avem o asociatie a producatorilor – LACTOCARM – inregistrata la tribunal si suntem in stadiul deschiderii unui magazin pentru desfacerea produselor proprii. Spatiul a fost identificat in cladirea cooperatiei si urmeaza sa negociem conditiile. Vrem sa ne extindem si sa dezvoltam un brand consolidat, care sa-i ajute pe producatori sa desfaca mai usor produsele traditionale”, arata edilul. Comuna are si o marca inregistrata: „Telemea de Urechesti”. Din pacate, „nu stim sa ne promovam produsele, arata Nicolae Talaba. Aveam in zona niste tineri veniti din Constanta care faceau o brânza foarte buna, dar in momentul aderarii li s-a spus stop, nu aveti conditii, nu mai produceti. Am fost, apoi, in Irlanda si am vizitat ferme care erau mult sub conditiile noastre. Nu aveau un milimetru de faianta in atelierul de lactate, dar aveau voie sa produca!” Comuna are 50 de proiecte din zona privata – pe Masurile 141, 123, 312 etc. – caci edilul a incercat sa-i convinga pe locuitori ca trebuie sa aiba curaj si sa depuna cereri de finantare.

                      Bani din proiecte si sponsorizari

                      Si administratia are câteva proiecte cu finantare europeana sau guvernamentala. Din fericire, nu e vorba de poduri sau drumuri incepute si neterminate, purtatoare de datorii: „Am incercat sa reduc din arierate si sa duc o politica prudenta, chiar daca am fost in campanie electorala”, arata Nicolae Talaba. Pe POR, Primaria Urechesti a obtinut 300.000 de euro prin ADR N-E pentru a construi un centru social pentru vârstnici si urmeaza sa semneze contractul. Si copiii vor beneficia de un centru de zi in valoare de 300.000 de euro, construit din bugetul local, care e inceput si realizat 40 la suta. In curând, o incapere va putea fi incalzita si folosita. „Dupa ce vom deschide centrul de zi pentru copiii defavorizati vom infiinta o asociatie ca sa putem atrage fonduri din proiecte si sponsorizari pentru a acoperi cheltuielile de functionare”, afirma edilul. Un alt proiect e depus la Ministerul Mediului pentru impadurirea a 25 ha de teren pe albia Trotusului. Si, in fine, pe GAL Valea Trotusului urmeaza sa fie depus un proiect de infiintare a unui asezamânt cultural cu o suprafata desfasurata de 550 mp. Va fi un fel de centru multifunctional care va avea la parter o sala de festivitati, hol, spatii de depozitare si grupuri sanitare, iar la mansarda, incaperi in care vor functiona cluburi pentru copii si o sala multimedia. Promovarea alimentelor traditionale, atragerea de fonduri si dezvoltarea infrastructurii sociale fac, asadar, „brandul Talaba”.

                      Tupeu de PISICA: cea mai buna aparare este atacul in confruntarea cu un rotweiller – VIDEO

                        Act de mare curaj. O pisicuta infrunta un rotweiller. Multe dueluri au fost dezechilibrate de-a lungul istoriei, David impotriva lui Goliat fiind poate cel mai faimos exemplu. Acum, istoria pare sa se repete, rolurile celor doi fiind preluate de o pisicuta si un rotweiller. Infruntarea dintre cei doi a fost oarecum echilibrata de faptul ca „Goliat” era inlantuit. Totusi, nu este de neglijat curajul pisicutei care adopta tactica „cea mai bună aparare este atacul”. Videoclipul de aproximativ un minut a starnit admiraţia multora pentru pisica. Peste 23 de milioane de internauti au vizualizat intamplarea iar videoclipul a adunat peste 54.000 de like-uri.

                        „Intâlnirile admirabile” ale Inspectoratului Scolar Judetean

                          Editia 2012 a “Intâlnirilor admirabile”, manifestare de prestigiu organizata de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, se va desfasura vineri, 7 decembrie, de la ora 17, in sala de festivitati a institutiei de invatamânt bacauane. Anul acesta, “admirabilul” va fi prozatorul, poetul, eseistul, gazetarul si dascalul Ion Fercu, director al Colegiului Tehnic “Ion Borcea” Buhusi. In program: Ion Fercu: “Cine sunt eu”, lect.univ.dr. Adrian Jicu, istoric si critic literar: “Prozatorul si publicistul Ion Fercu”, prof.univ.dr. Stefan Munteanu, scriitor: “Eseistul Ion Fercu”, prof. Petre Isachi, istoric, critic literar, redactor sef al Revistei “13 Plus”: “Poetul si romancierul Ion Fercu”, prof.univ.dr. Constantin Calin, critic si istoric literar: “Ion Fercu”. Moderator va fi prof.dr. Gheorghi Iorga, scriitor, critic literar. Invitati speciali: Damian Draghici, laureat al Premiului “Grammy”, Geo Popa, actor, director al Centrului Cultural “George Apostu”.

                          „Muzica si dragostea sunt aripile sufletului”

                          Interviu cu prof. Nicolae Popa, conducatorul si dirijorul Ansamblului „Privighetorile Zeletinului” al Grupului Scolar „Alexandru Vlahuta” din Podu Turcului

                          – Domnule profesor, in Podu Turcului, la Grupul Scolar “Alexandru Vlahuta”, exista, activeaza de mai multi ani cu mare succes, devenind aproape o legenda, un ansamblu de muzica populara al copiilor. S-a numit “Zeletinul”, iar acum a binemeritat numele de “Privighetorile Zeletinului”, fapt inedit intr-o localitate rurala, dar mai ales este meritoriu pentru longevitatea lui. Sa spunem cititorilor ziarului DESTEPTAREA când a luat fiinta si cum a rezistat atâtia ani?
                          – A luat fiinta in anul 1975, sunt, iata, 37 de ani de atunci. 37 de ani neintreupti de activitate, de munca, de muzica. El exista si inaintea acelui an, insa nu la valoarea pe care o doream eu, la valoarea de astazi. A fost si este foarte multa munca, foarte multa daruire, foarte multa intelegere, talent, har si destui bani, care, sa zicem, nu ne-a prisosit, dar ne-au fost de folos. De la inceput am avut in ansamblu copii de gradinita, cu am fost Olivia Marin, din scoala primara, pâna la liceu. Sunt copii extraordinari, insa trebuie sa stii sa te apropii de ei, sa le descoperi inclinatiile, talentul, sa fii mereu aproape de sufletul lor. Cred ca marele secret este sa stii ca dascal, ca dirijor sa lucrezi cu ei, sa fii alaturi de ei. Copilul vine cu dragoste catre tine, catre muzica, insa este si foarte sensibil, fragil. Trebui sa stii sa faci sa inverzeasca in sufletul si inima lui aceasta minunata arta care este muzica. Va dati seama câta munca, câta rabdare sa-l faci sa inteleaga notele, sa citeasca o partitura, sa se integreze intr-o armonie, ca mai apoi sa se urce pe scena si sa incânte publicul, din care fac parte parintii, bunicii, rudele si prietenii lor. Procesul de selectie este unul extrem de sever, trebuie sa aiba voce, auz, memorie muzicala, sa inteleaga muzica. Trebuie sa se ajunga la o intâlnire a mintii cu sufletul, care- se stie – se face pe calea inimii.

                          “Aici se petrece un fenomen spiritual de mare valoare pe care il apreciez si care trebuie sprijinit ca el sa dainuie in timpul ce urmeaza. Felicitari celor ce asigura conditii de pregatire – conducerii Liceului si profesorului Nicolae Popa, sufletul acestei formatii.”
                          Prof. Gheorghe Gozar, dirijorul Corului “Armonia”

                          – Sunteti mentor, dirijor, organizator, mama si tata. Care este specificul repertoriului Ansamblului, componenta lui si de unde provin copiii?
                          – Sunt copii din Podu Turcului, din satele comunei, din alte comune din jur si chiar din judetul Vrancea, mai ales din Corbita. Repertoriul este autentic, specific zonei noastre, dar si din repertoriul marilor solisti vocali sau instrumentisti, dar, fara sa imi aduc mari laude, am facut si am prelucrat si eu foarte multe piese, cum este “Hora Zeletinului”, o piesa foarte frumoasa. Avem piese culese de la batrâni, despre obiceiuri, traditii, de dor, de jale. Sa stiti ca multe melodii, multe piese instrumentale au fost apreciate de mari compozitori, au fost premiate la mari concursuri nationale pentru originalitate si interpretare. Ansamblul se compune din orchestra, solisti vocali si instrumentisti si grup vocal. Sunt in ansamblu in jur de 40-50 de copii. Aici este un fel de munca Mesterului Manole: cladesti ani de zile si apoi ramâi fara o parte dintre ei si o iei mereu de la capat, copiii cresc, merg la alte scoli, unii renunta, altii isi gasesc alte preocupari. Eu sunt mereu cu ochii si urechile pe cei din gradinita, din clasele mici. Lucrez pe grupe de vârsta, dupa care ii integrez in ansamblu. Bucuria mea este ca vin cu noi si studenti, fosti membri ai ansamblului, iar unii sunt acum in activitate, insa când ii invit raspund mereu. Daca tot suntem aici, membri ai ansamblului nostru sunt studenti, multi au terminat facultati in strainatate, doctorate in Franta, Belgia, Canada. Toti sunt buni si foarte buni la invatatura.

                          “Am sufletul plin de metafore când vorbesc de miracolul «Privighetorile» Zeletinului. Am sufletul plin de recunostinta, atunci când vorbesc de maestrul Nicolae Popa. «Priveghetorile» sunt o poveste de dragoste zamislita spre marele noroc al sufletului nostru. Dupa «privighetori» povestile despre oameni trebuie scrise pe portative. Dupa «privighetori» trebuie sa ne leganam pruncii in alta gama.”
                          Ion Fercu, scriitor, publicist

                          – Sunt si copii realizati, au mers mai departe in acest domeniu?
                          – Au fost si sunt. Maricica Galusca, Loredana Stupu, una dintre cele mai indragite soliste de muzica populara, care insa a renuntat sa urmeze conservatorul din cauza lipsei de perspectiva.
                          – O problema extrem de importanta a unui ansamblu sunt instrumentele si costumele. De unde si cum le-ati procurat?
                          – Un timp le-am imprumutat de la Casa de cultura din Bacau, iar dupa aceea, un fost primar, Cezar Forcos, Consiliul Local de atunci, in care era si un fost elev, Marius Costache – profesor de matematica. Ca o paranteza, fratele domnului Cezar Forcos, George Forcos Palade a inceput muzica cu mine, iar acum este inginer, un apreciat cântaret al tarii. Cu sprijinul lor am reusit sa ne cumparam viori, mai aveam ceva de la pioneri, dupa aceea ne-am facut costume, undeva in Nordul Moldovei, autentice, cu modele de la noi, nu la masina ci cusute de mâna, sunt foarte frumoase si apreciate peste tot unde am fost.
                          – Privighetorile Zeletinului este cunoscut in judet, in tara, dar si in strainatate. A participat la numeroase spectacole, festivaluri, concursuri de unde s-a intors de fiecare data cu premii, dar si cu aprecieri din partea organizatorilor, ale juriilor. V-as ruga sa mentionati câteva succese din tara, dar si in strainatate unde ati fost invitati.
                          – In judet si in tara am fost atât inainte de 1989, dar si, mai ales dupa 1990, la numeroase concursuri. In 1983, 1985, 1989 am obtinut locul I pe tara si locul III pe tara. In 2002 am fost la Piatra Neamt la concursul national de muzica, insa de la inceput ni s-a spus in Bacau ca nu trebuie sa ne asteptam la premii, deoarece este un concurs foarte tare, dificil, in concurs fiind multe licee de muzica. Le-am spus copiilor ca noi reprezentam judetul Bacau, trebuie sa ne prezentam cu ce avem noi mai bun. Presedintele juriului a fost muzicologul Vasile Spatarelu (in paranteza fie spus, tinea foarte mult la noi, ne cunostea), am fost, am cântat si ne pregateam sa venim acasa. Surpriza a fost când a inceput decernarea premiilor. Am luat 4 premii I si un premiu II. Am participat apoi la un festival la Focsani (2007), de unde ne-am intors cu 7 premii I, la Suceava (5 premii I), Botosani, Iasi (5 premii I), Galati (5 premii I) am câstigat tot, fiind premiat nu numai ansamblul, ci si Grupul vocal, instrumentistii, solistii vocali.

                          “Privighetori din Zeletin, când v-aud ma insenin.”
                          Vasile Tarâteanu, ziarist, poet – Cernauti

                          Am sta o zi sa va spun toate premiile pe care le-am luat in acesti ani, in total avem in vitrina peste 50 de premii intâi la nivel national. Nu vreau sa va flatez, insa ziarul dumneavoastra, DESTEPTAREA, a facut foarte multe pentru noi, ceea ce s-a scris in ziar despre noi, despre activitatea noastra, despre premiile câstigate cu munca, foarte multa munca, talent si daruire a insemnat foarte mult pentru noi, pentru copii. Un cuvânt cald, de multumire vreau sa-i adresez acestui minunat profesor, scriitor, poet care este Ion Fercu. Ne-a invitat de mai multe ori la Buhusi, a scris despre noi si a publicat in reviste si ziare, chiar dumnealui ne-a sugerat ca Ansamblul sa se numeasca “Privighetorile” Zeletinului; si asa a ramas. Am avut emisiuni la Radio Iasi, la TV Iasi, la DDTV, EtnoTV, PROTV. Una dintre emisiuni de la Radio Iasi a fost ascultata de un compozitor din Ucraina, din Costiceni, si ne-a trimis o invitatie. Ne-am facut repede pasapoarte, am luat vizele si am ajuns acolo. Dupa mai multe spectacole, in cele patru zile, in mai multe localitati, ne-am cunoscut cu poetul Arcadie Opait, care ne-a invitat la spectacolul “Limba noastra cea româna” si am cântat in sala mare a Filaromonicii din Cernauti cu sala in picioare. A fost extraordinar. Am fost invitati, in 2009, dupa o vizionare la Podu Turcului, in Italia, de chiar directorul Festivalului Mondial de Muzica Folclorica de la Treviso, Gianni Marini. Acolo, in afara de concurs, unde ne-am bucurat de un mare succes, am cântat in catedrale, iar in ultima seara au venit la spectacol cunoscuti muzicieni, dirijori, artisti, curiosi si interesati de repertoriul si performantele Ansamblului nostru. Am cântat in Republica Moldova, si ne pregatim acum sa plecam in Olanda, insa suntem in negocieri pentru sponsorizari, deoarece este nevoie de multi bani, iar noi nu-i avem.

                          “Grupul vostru a fost un grup special, foarte civilizat, precis in ceea ce priveste orarul si spectacolele pe care le-ati avut, un adevarat model de comportament pentru cei care merg in alta tara. Bravo! In ceea ce priveste pregatirea artistica, sunteti exceptionali. Va multumesc din suflet!”
                          Gianni Marini – presedintele Festivalului International de Foclor Treviso

                          – Domnule profesor, cum sunt stimulati, recompensati copiii pentru talentul lor, pentru munca lor de ani de zile?
                          – Suntem amatori, copiii, cum v-am spus, vin de la 3-4 ani in ansamblu si, cei mai multi activeaza pâna la 15-18 ani, iar altii chiar si dupa terminarea liceului vin cu noi in spectacole. Diplome, medalii, emisiuni la radio, la televiziune, articole in ziare pe care le pun in albume. Cu sprijinul unor oameni de suflet, a unor fosti elevi, am reusit sa ducem copiii in doua tabere la Vatra Dornei, gratuite, doua tabere la Runc, cu sprijinul FSC si a familiei Umbrarescu, Mirela si Dorinel, care a fost permanent alaturi de noi, an de an ne-a ajutat cu bani pentru transport, pentru cazare, pentru stimularea copiilor. Toate albumele le-am realizat cu bani de la familia Umbrarescu. A fost alaturi de noi Dan Spulber, Irinia Avornicitei, ing. Petru Mihaila, fostii primari Viorel Spulber, Cezar forcos, dar si Adrian Boghiu, ing. Leon Ifrim, ing. Marius Rusu (fost elev), care ne-a sponsoriat o tabara la Costinesti (2005) si una la Navodari, Gigel Avornicitei si Gabriela Achihai (FSC), multi, foarte multi oameni, sa nu-i uit pe Andrei Serban – primarul de la Slanic, Ionel Turcea – primar la Buhusi. Tuturor le multumim din suflet, iar copiii le vor fi mereu recunoscatori, deoarece acesti oameni sunt sensibili, generosi, cu dragoste pentru muzica, pentru ansamblul nostru de la Podu Turcului. Beneficiez de acest priliej pentru a le multumi, deoarece noi nu avem alta posibilitate. Este foarte greu in aceasta perioada, au fost situatii când am scos bani din buzunar pentru unele deplasari, cum a fost cea din Italia, la care am contribuit cu 150 milioane de lei, insa nu-mi pare rau, mi-ar fi murit sufletul daca nu ne-am fi dus. Prin prestatia noastra, prin prezentare, prin frumusete, interpretare si comportare am facut cinste tarii, am mai sters din imaginea proasta pe care o au multi români in Italia. Ne-a spus acest lucru primarul din Treviso, s-a scris in presa.

                          “Este o minune! Lucrez de 20 de ani ca organist la Catedrala Dicanizzano di Treviso, dar ceea ce am ascultat astazi a fost o revelatie in ceea ce priveste modul de a imbina armonios partea vocala cu cea instrumentala, ca in final sa rezulte o fuziune perfecta, ca si când ar fi fost sunetul unei singure viori.”
                          Don Maurizio Tesello – organistul Catedralei Dicanizzano di Treviso

                          – Am citit in caietul program, realizat de Radio Iasi, ca, in ansamblu, activeaza sau au activat copii din aceeasi familie, frati, surori. Puteti sa nominalizati câteva exemple?
                          – Da, sunt multe asemenea exemple. Madalina, Mihaela si Ionut Spulber, Emilian si Alexandru Marin, fratii Boghiu, Andreea si Mariana Abaza, doua fete extraordinare, care vin si acum la ansamblu, dupa liceu si chiar din facultate. Acum am copiii preotului Muche Domide, unul este in clasa a V-a, iar altul in clasa a II-a, de altfel si parintele mi-a fost elev, a cântat in formatie. De-a lungul anilor am pregatit multi copii pentru seminar, care au devenit preoti.
                          – Parintii cum reactioneaza, va sprijina, ii lasa sa faca muzica?
                          – Sunt extraordinari. Parintii simt si ei muzica, vibreaza, daca ei nu ar vibra nici copilul nu ar vibra. Sunt mândri de ceea ce facem noi, de ceea ce fac copiii lor, când ii vad pe scena, la televizor. S-a creat in Podu Turcului o mare familie, o familie dedicata muzicii. Ei nu au posibilitati materiale sa ne ajute, eu ma uit in ochii lor si vad ca nu pot, nu au, cu toate ca ar dori. N-am pretins niciodata niciun leu de la parinti, n-as fi putut sta in fata copilului, sa dirijez, sa stie copilul ca el cânta pentru ca i-am luat banii. Are talent, are vointa, parintii sunt de acord, atunci intra in formatie, si când ii asculti, imi spun des parintii, rudele, oamenii din sat, iti trec toate durerile.

                          “Ma inchin in fata dumneavoastra, a dumneavoastra dragi copii, tinând cont ca este un grup scolar si cu o asa orchestra, asa voci Dumnezeiesti… maestre, bravo!”
                          Arcadie Opait – poet, Cernauti

                          – Vorbeati de inregistrari, de albume…
                          – Da, era sa uit. Avem trei albume, care contin, fiecare, câte 22-24 de piese, in total cam 65 de piese. Nu le-am facut usor, partea financiara este delicata. Va repet, daca nu am avea alaturi de noi familia Umbrarescu nu am fi realizat aceste albume. In ultimul timp sunt tot mai singur, nu ma mai intreaba nimeni de unde vin, unde ma duc. Am avut o colaborare foarte buna cu fosta directoare Carmen Vrabie, cu Marius Costache (fost component al orchestrei noastre), si el director de scoala, acum cu doamna Mirela Balan, care a fost si dumneaei in orchestra. Sunt in Podu Turcului oameni cu inima mare, cu sufletul curat, dispusi la o vorba buna, la un sprijin dat la timp.

                          “Toata lauda pentru “Privighetorile Zeletinului” si pentru dirijorul Nicolae Popa, chipuri vrajite de muzica si care te opresc in loc cu muzica lor.”
                          Victor Mitocaru – scriitor, poet

                          – Sunteti un om fericit, ati realizat si lasati in urma (atunci când va fi) un Ansablu extraordinar, o mostenire fabuloasa pentru comunitate, pentru muzica româneasca. Ce va mai doriti?
                          – Sunt multumit. N-am crezut, n-am gândit vreodata ca vom ajunge aici, ca Podu Turcului va fi cunoscut si prin muzica noastra, ca multi copii vor ajunge pe marile scene ale lumii, sa cânte apoi in alte formatii si orchestre. Nu m-am gândit vreodata ca voi cânta cu marele muzician Damian Draghici. A venit la Cabesti la o sarbatoare, ne-a ascultat, eu nu stiam ca este in sala. S-a urcat pe scena si a intrat “in hora”, a cântat la nai cu noi. Din prima. Am mai cântat si la Podu Turcului cu noi, i-a placut foarte mult Hora de la Ardeoani, impreuna cu Evelina Dimitriu la vioara. “Am auzit de dumneavoastra, ne-a spus, dar nu gândeam ca puteti cânta asa frumos. Sunteti adevarati profesionisti”. A scris in Cartea de Onoare ceva extraordinar: Sa dea Dumnezeu sa cântati la fel de bine multi ani, sa ajungeti mai mari decât mine. Sunt bucurii, ne hranim cu ele. Dar, chiar daca va suparati, am inteles ca este in campanie, insa nu ma intereseaza pe mine politica, ne-a mai facut o mare bucurie: Damian Draghici ne-a promis ca ne face cadou un autocar, pentru Ansamblu. Mi-a spus asa: Ies senator sau nu ies, pâna in luna martie 2013, aveti autocarul. Este o minune, o minune pentru noi. Acum lucrez la o monografie, as vrea sa o termin cât traiesc, insa nu mi-am gasit un sponsor. Am sperante, trebuie sa reusesc. M-ati intrebat ce-mi mai doresc. Imi doresc sa fiu sanatos si impreuna cu acesti minunati copii ai Ansamblului “Priveghetorile Zeletinului”, cu sprijinul conducerii Liceului, pentru care le multumesc tuturor, sa aduc bucurii in sufletele oamenilor, românilor, dar si celor din alte tari, unde folclorul a cam disparut.

                          ULTIMELE ȘTIRI