Acasă Blog Pagina 4468

„Muzica si dragostea sunt aripile sufletului”

Interviu cu prof. Nicolae Popa, conducatorul si dirijorul Ansamblului „Privighetorile Zeletinului” al Grupului Scolar „Alexandru Vlahuta” din Podu Turcului

– Domnule profesor, in Podu Turcului, la Grupul Scolar “Alexandru Vlahuta”, exista, activeaza de mai multi ani cu mare succes, devenind aproape o legenda, un ansamblu de muzica populara al copiilor. S-a numit “Zeletinul”, iar acum a binemeritat numele de “Privighetorile Zeletinului”, fapt inedit intr-o localitate rurala, dar mai ales este meritoriu pentru longevitatea lui. Sa spunem cititorilor ziarului DESTEPTAREA când a luat fiinta si cum a rezistat atâtia ani?
– A luat fiinta in anul 1975, sunt, iata, 37 de ani de atunci. 37 de ani neintreupti de activitate, de munca, de muzica. El exista si inaintea acelui an, insa nu la valoarea pe care o doream eu, la valoarea de astazi. A fost si este foarte multa munca, foarte multa daruire, foarte multa intelegere, talent, har si destui bani, care, sa zicem, nu ne-a prisosit, dar ne-au fost de folos. De la inceput am avut in ansamblu copii de gradinita, cu am fost Olivia Marin, din scoala primara, pâna la liceu. Sunt copii extraordinari, insa trebuie sa stii sa te apropii de ei, sa le descoperi inclinatiile, talentul, sa fii mereu aproape de sufletul lor. Cred ca marele secret este sa stii ca dascal, ca dirijor sa lucrezi cu ei, sa fii alaturi de ei. Copilul vine cu dragoste catre tine, catre muzica, insa este si foarte sensibil, fragil. Trebui sa stii sa faci sa inverzeasca in sufletul si inima lui aceasta minunata arta care este muzica. Va dati seama câta munca, câta rabdare sa-l faci sa inteleaga notele, sa citeasca o partitura, sa se integreze intr-o armonie, ca mai apoi sa se urce pe scena si sa incânte publicul, din care fac parte parintii, bunicii, rudele si prietenii lor. Procesul de selectie este unul extrem de sever, trebuie sa aiba voce, auz, memorie muzicala, sa inteleaga muzica. Trebuie sa se ajunga la o intâlnire a mintii cu sufletul, care- se stie – se face pe calea inimii.

“Aici se petrece un fenomen spiritual de mare valoare pe care il apreciez si care trebuie sprijinit ca el sa dainuie in timpul ce urmeaza. Felicitari celor ce asigura conditii de pregatire – conducerii Liceului si profesorului Nicolae Popa, sufletul acestei formatii.”
Prof. Gheorghe Gozar, dirijorul Corului “Armonia”

– Sunteti mentor, dirijor, organizator, mama si tata. Care este specificul repertoriului Ansamblului, componenta lui si de unde provin copiii?
– Sunt copii din Podu Turcului, din satele comunei, din alte comune din jur si chiar din judetul Vrancea, mai ales din Corbita. Repertoriul este autentic, specific zonei noastre, dar si din repertoriul marilor solisti vocali sau instrumentisti, dar, fara sa imi aduc mari laude, am facut si am prelucrat si eu foarte multe piese, cum este “Hora Zeletinului”, o piesa foarte frumoasa. Avem piese culese de la batrâni, despre obiceiuri, traditii, de dor, de jale. Sa stiti ca multe melodii, multe piese instrumentale au fost apreciate de mari compozitori, au fost premiate la mari concursuri nationale pentru originalitate si interpretare. Ansamblul se compune din orchestra, solisti vocali si instrumentisti si grup vocal. Sunt in ansamblu in jur de 40-50 de copii. Aici este un fel de munca Mesterului Manole: cladesti ani de zile si apoi ramâi fara o parte dintre ei si o iei mereu de la capat, copiii cresc, merg la alte scoli, unii renunta, altii isi gasesc alte preocupari. Eu sunt mereu cu ochii si urechile pe cei din gradinita, din clasele mici. Lucrez pe grupe de vârsta, dupa care ii integrez in ansamblu. Bucuria mea este ca vin cu noi si studenti, fosti membri ai ansamblului, iar unii sunt acum in activitate, insa când ii invit raspund mereu. Daca tot suntem aici, membri ai ansamblului nostru sunt studenti, multi au terminat facultati in strainatate, doctorate in Franta, Belgia, Canada. Toti sunt buni si foarte buni la invatatura.

“Am sufletul plin de metafore când vorbesc de miracolul «Privighetorile» Zeletinului. Am sufletul plin de recunostinta, atunci când vorbesc de maestrul Nicolae Popa. «Priveghetorile» sunt o poveste de dragoste zamislita spre marele noroc al sufletului nostru. Dupa «privighetori» povestile despre oameni trebuie scrise pe portative. Dupa «privighetori» trebuie sa ne leganam pruncii in alta gama.”
Ion Fercu, scriitor, publicist

– Sunt si copii realizati, au mers mai departe in acest domeniu?
– Au fost si sunt. Maricica Galusca, Loredana Stupu, una dintre cele mai indragite soliste de muzica populara, care insa a renuntat sa urmeze conservatorul din cauza lipsei de perspectiva.
– O problema extrem de importanta a unui ansamblu sunt instrumentele si costumele. De unde si cum le-ati procurat?
– Un timp le-am imprumutat de la Casa de cultura din Bacau, iar dupa aceea, un fost primar, Cezar Forcos, Consiliul Local de atunci, in care era si un fost elev, Marius Costache – profesor de matematica. Ca o paranteza, fratele domnului Cezar Forcos, George Forcos Palade a inceput muzica cu mine, iar acum este inginer, un apreciat cântaret al tarii. Cu sprijinul lor am reusit sa ne cumparam viori, mai aveam ceva de la pioneri, dupa aceea ne-am facut costume, undeva in Nordul Moldovei, autentice, cu modele de la noi, nu la masina ci cusute de mâna, sunt foarte frumoase si apreciate peste tot unde am fost.
– Privighetorile Zeletinului este cunoscut in judet, in tara, dar si in strainatate. A participat la numeroase spectacole, festivaluri, concursuri de unde s-a intors de fiecare data cu premii, dar si cu aprecieri din partea organizatorilor, ale juriilor. V-as ruga sa mentionati câteva succese din tara, dar si in strainatate unde ati fost invitati.
– In judet si in tara am fost atât inainte de 1989, dar si, mai ales dupa 1990, la numeroase concursuri. In 1983, 1985, 1989 am obtinut locul I pe tara si locul III pe tara. In 2002 am fost la Piatra Neamt la concursul national de muzica, insa de la inceput ni s-a spus in Bacau ca nu trebuie sa ne asteptam la premii, deoarece este un concurs foarte tare, dificil, in concurs fiind multe licee de muzica. Le-am spus copiilor ca noi reprezentam judetul Bacau, trebuie sa ne prezentam cu ce avem noi mai bun. Presedintele juriului a fost muzicologul Vasile Spatarelu (in paranteza fie spus, tinea foarte mult la noi, ne cunostea), am fost, am cântat si ne pregateam sa venim acasa. Surpriza a fost când a inceput decernarea premiilor. Am luat 4 premii I si un premiu II. Am participat apoi la un festival la Focsani (2007), de unde ne-am intors cu 7 premii I, la Suceava (5 premii I), Botosani, Iasi (5 premii I), Galati (5 premii I) am câstigat tot, fiind premiat nu numai ansamblul, ci si Grupul vocal, instrumentistii, solistii vocali.

“Privighetori din Zeletin, când v-aud ma insenin.”
Vasile Tarâteanu, ziarist, poet – Cernauti

Am sta o zi sa va spun toate premiile pe care le-am luat in acesti ani, in total avem in vitrina peste 50 de premii intâi la nivel national. Nu vreau sa va flatez, insa ziarul dumneavoastra, DESTEPTAREA, a facut foarte multe pentru noi, ceea ce s-a scris in ziar despre noi, despre activitatea noastra, despre premiile câstigate cu munca, foarte multa munca, talent si daruire a insemnat foarte mult pentru noi, pentru copii. Un cuvânt cald, de multumire vreau sa-i adresez acestui minunat profesor, scriitor, poet care este Ion Fercu. Ne-a invitat de mai multe ori la Buhusi, a scris despre noi si a publicat in reviste si ziare, chiar dumnealui ne-a sugerat ca Ansamblul sa se numeasca “Privighetorile” Zeletinului; si asa a ramas. Am avut emisiuni la Radio Iasi, la TV Iasi, la DDTV, EtnoTV, PROTV. Una dintre emisiuni de la Radio Iasi a fost ascultata de un compozitor din Ucraina, din Costiceni, si ne-a trimis o invitatie. Ne-am facut repede pasapoarte, am luat vizele si am ajuns acolo. Dupa mai multe spectacole, in cele patru zile, in mai multe localitati, ne-am cunoscut cu poetul Arcadie Opait, care ne-a invitat la spectacolul “Limba noastra cea româna” si am cântat in sala mare a Filaromonicii din Cernauti cu sala in picioare. A fost extraordinar. Am fost invitati, in 2009, dupa o vizionare la Podu Turcului, in Italia, de chiar directorul Festivalului Mondial de Muzica Folclorica de la Treviso, Gianni Marini. Acolo, in afara de concurs, unde ne-am bucurat de un mare succes, am cântat in catedrale, iar in ultima seara au venit la spectacol cunoscuti muzicieni, dirijori, artisti, curiosi si interesati de repertoriul si performantele Ansamblului nostru. Am cântat in Republica Moldova, si ne pregatim acum sa plecam in Olanda, insa suntem in negocieri pentru sponsorizari, deoarece este nevoie de multi bani, iar noi nu-i avem.

“Grupul vostru a fost un grup special, foarte civilizat, precis in ceea ce priveste orarul si spectacolele pe care le-ati avut, un adevarat model de comportament pentru cei care merg in alta tara. Bravo! In ceea ce priveste pregatirea artistica, sunteti exceptionali. Va multumesc din suflet!”
Gianni Marini – presedintele Festivalului International de Foclor Treviso

– Domnule profesor, cum sunt stimulati, recompensati copiii pentru talentul lor, pentru munca lor de ani de zile?
– Suntem amatori, copiii, cum v-am spus, vin de la 3-4 ani in ansamblu si, cei mai multi activeaza pâna la 15-18 ani, iar altii chiar si dupa terminarea liceului vin cu noi in spectacole. Diplome, medalii, emisiuni la radio, la televiziune, articole in ziare pe care le pun in albume. Cu sprijinul unor oameni de suflet, a unor fosti elevi, am reusit sa ducem copiii in doua tabere la Vatra Dornei, gratuite, doua tabere la Runc, cu sprijinul FSC si a familiei Umbrarescu, Mirela si Dorinel, care a fost permanent alaturi de noi, an de an ne-a ajutat cu bani pentru transport, pentru cazare, pentru stimularea copiilor. Toate albumele le-am realizat cu bani de la familia Umbrarescu. A fost alaturi de noi Dan Spulber, Irinia Avornicitei, ing. Petru Mihaila, fostii primari Viorel Spulber, Cezar forcos, dar si Adrian Boghiu, ing. Leon Ifrim, ing. Marius Rusu (fost elev), care ne-a sponsoriat o tabara la Costinesti (2005) si una la Navodari, Gigel Avornicitei si Gabriela Achihai (FSC), multi, foarte multi oameni, sa nu-i uit pe Andrei Serban – primarul de la Slanic, Ionel Turcea – primar la Buhusi. Tuturor le multumim din suflet, iar copiii le vor fi mereu recunoscatori, deoarece acesti oameni sunt sensibili, generosi, cu dragoste pentru muzica, pentru ansamblul nostru de la Podu Turcului. Beneficiez de acest priliej pentru a le multumi, deoarece noi nu avem alta posibilitate. Este foarte greu in aceasta perioada, au fost situatii când am scos bani din buzunar pentru unele deplasari, cum a fost cea din Italia, la care am contribuit cu 150 milioane de lei, insa nu-mi pare rau, mi-ar fi murit sufletul daca nu ne-am fi dus. Prin prestatia noastra, prin prezentare, prin frumusete, interpretare si comportare am facut cinste tarii, am mai sters din imaginea proasta pe care o au multi români in Italia. Ne-a spus acest lucru primarul din Treviso, s-a scris in presa.

“Este o minune! Lucrez de 20 de ani ca organist la Catedrala Dicanizzano di Treviso, dar ceea ce am ascultat astazi a fost o revelatie in ceea ce priveste modul de a imbina armonios partea vocala cu cea instrumentala, ca in final sa rezulte o fuziune perfecta, ca si când ar fi fost sunetul unei singure viori.”
Don Maurizio Tesello – organistul Catedralei Dicanizzano di Treviso

– Am citit in caietul program, realizat de Radio Iasi, ca, in ansamblu, activeaza sau au activat copii din aceeasi familie, frati, surori. Puteti sa nominalizati câteva exemple?
– Da, sunt multe asemenea exemple. Madalina, Mihaela si Ionut Spulber, Emilian si Alexandru Marin, fratii Boghiu, Andreea si Mariana Abaza, doua fete extraordinare, care vin si acum la ansamblu, dupa liceu si chiar din facultate. Acum am copiii preotului Muche Domide, unul este in clasa a V-a, iar altul in clasa a II-a, de altfel si parintele mi-a fost elev, a cântat in formatie. De-a lungul anilor am pregatit multi copii pentru seminar, care au devenit preoti.
– Parintii cum reactioneaza, va sprijina, ii lasa sa faca muzica?
– Sunt extraordinari. Parintii simt si ei muzica, vibreaza, daca ei nu ar vibra nici copilul nu ar vibra. Sunt mândri de ceea ce facem noi, de ceea ce fac copiii lor, când ii vad pe scena, la televizor. S-a creat in Podu Turcului o mare familie, o familie dedicata muzicii. Ei nu au posibilitati materiale sa ne ajute, eu ma uit in ochii lor si vad ca nu pot, nu au, cu toate ca ar dori. N-am pretins niciodata niciun leu de la parinti, n-as fi putut sta in fata copilului, sa dirijez, sa stie copilul ca el cânta pentru ca i-am luat banii. Are talent, are vointa, parintii sunt de acord, atunci intra in formatie, si când ii asculti, imi spun des parintii, rudele, oamenii din sat, iti trec toate durerile.

“Ma inchin in fata dumneavoastra, a dumneavoastra dragi copii, tinând cont ca este un grup scolar si cu o asa orchestra, asa voci Dumnezeiesti… maestre, bravo!”
Arcadie Opait – poet, Cernauti

– Vorbeati de inregistrari, de albume…
– Da, era sa uit. Avem trei albume, care contin, fiecare, câte 22-24 de piese, in total cam 65 de piese. Nu le-am facut usor, partea financiara este delicata. Va repet, daca nu am avea alaturi de noi familia Umbrarescu nu am fi realizat aceste albume. In ultimul timp sunt tot mai singur, nu ma mai intreaba nimeni de unde vin, unde ma duc. Am avut o colaborare foarte buna cu fosta directoare Carmen Vrabie, cu Marius Costache (fost component al orchestrei noastre), si el director de scoala, acum cu doamna Mirela Balan, care a fost si dumneaei in orchestra. Sunt in Podu Turcului oameni cu inima mare, cu sufletul curat, dispusi la o vorba buna, la un sprijin dat la timp.

“Toata lauda pentru “Privighetorile Zeletinului” si pentru dirijorul Nicolae Popa, chipuri vrajite de muzica si care te opresc in loc cu muzica lor.”
Victor Mitocaru – scriitor, poet

– Sunteti un om fericit, ati realizat si lasati in urma (atunci când va fi) un Ansablu extraordinar, o mostenire fabuloasa pentru comunitate, pentru muzica româneasca. Ce va mai doriti?
– Sunt multumit. N-am crezut, n-am gândit vreodata ca vom ajunge aici, ca Podu Turcului va fi cunoscut si prin muzica noastra, ca multi copii vor ajunge pe marile scene ale lumii, sa cânte apoi in alte formatii si orchestre. Nu m-am gândit vreodata ca voi cânta cu marele muzician Damian Draghici. A venit la Cabesti la o sarbatoare, ne-a ascultat, eu nu stiam ca este in sala. S-a urcat pe scena si a intrat “in hora”, a cântat la nai cu noi. Din prima. Am mai cântat si la Podu Turcului cu noi, i-a placut foarte mult Hora de la Ardeoani, impreuna cu Evelina Dimitriu la vioara. “Am auzit de dumneavoastra, ne-a spus, dar nu gândeam ca puteti cânta asa frumos. Sunteti adevarati profesionisti”. A scris in Cartea de Onoare ceva extraordinar: Sa dea Dumnezeu sa cântati la fel de bine multi ani, sa ajungeti mai mari decât mine. Sunt bucurii, ne hranim cu ele. Dar, chiar daca va suparati, am inteles ca este in campanie, insa nu ma intereseaza pe mine politica, ne-a mai facut o mare bucurie: Damian Draghici ne-a promis ca ne face cadou un autocar, pentru Ansamblu. Mi-a spus asa: Ies senator sau nu ies, pâna in luna martie 2013, aveti autocarul. Este o minune, o minune pentru noi. Acum lucrez la o monografie, as vrea sa o termin cât traiesc, insa nu mi-am gasit un sponsor. Am sperante, trebuie sa reusesc. M-ati intrebat ce-mi mai doresc. Imi doresc sa fiu sanatos si impreuna cu acesti minunati copii ai Ansamblului “Priveghetorile Zeletinului”, cu sprijinul conducerii Liceului, pentru care le multumesc tuturor, sa aduc bucurii in sufletele oamenilor, românilor, dar si celor din alte tari, unde folclorul a cam disparut.

Blocuri-fantoma locuite de vagabonzi, maidanezi si sobolani

    Criza de locuinte este o realitate a municipiului Bacau. In timp ce sute de familii de tineri asteapta de ani de zile macar o locuinta sociala, in oras sunt mai multe blocuri parasite. Acestea au devenit adapost pentru vagabonzi si câini fara stapâni, depozit de gunoi, un adevarat focar de infectie.

    Cândva au fost locuite si ingrijite. Acum, blocurile parasite ale Bacaului sunt depozite de gunoaie si adapost pentru boschetari, aurolaci si câini. Fie ca sunt situate pe Calea Marasesti, pe strada Henri Coanda sau pe strada Bucegi, toate arata la fel. Nu mai au nici usi, nici ferestre, iar instalatiile interioare au fost distruse sau furate. Doar peretii au ramas in picioare, dar si ei au fost deteriorati de trecerea timpului, de ploi si ninsori. In camere si pe holuri sunt tone de gunoaie a caror duhoare se simte de departe chiar si acum, iarna. Vara aerul este irespirabil in zona acestor blocuri, spre disperarea celor care locuiesc in vecinatatea lor, dar si a trecatorilor.

    „Cei din primarie, consilierii, ce pazesc?”

    Una dintre cladirile parasite este cea care a apartinut societatii Diana Forest si care este situata pe Calea Marasesti. Firma a dat faliment, iar cladirea a devenit o ruina. Locatarii din zona Orizont sunt indignati si acuza autoritatile locale ca nu iau masuri. „E foarte urât sa lase o cladire asa, la strada principala, ne-a declarat Florinel Florea. Permanent e plin aici de mizerie si câini. Vara misuna sobolanii.” Elena Pavel isi aminteste ca „era o frumusete de bloc aici cândva. Pacat ca isi fac acum atâta campanie electorala si nu vad aici ce mizerie si promiscuitate este.” Elena Olteanu crede ca „masuri ar trebui sa ia primarul, doar e vizibil blocul aici, la strada. Cei din primarie, consilierii, ce pazesc?”

    Doar proiecte vechi

    Pe strazile Henri Coanda si Bucegi sunt alte doua blocuri parasite. De câtiva ani, primaria se tot lauda ca va amenaja in ele ba adapost de noapte, ba locuinte sociale. Nu s-a concretizat nimic din aceste proiecte. Acum, autoritatile locale declara ca licitatia pentru reabilitarea blocului de pe strada Henri Coanda este pe final. Acesta va fi recompartimentat si vor exista mai multe locuinte sociale. Pentru blocul de pe strada Bucegi discutiile cu TMUCB, proprietarul imobilului, au inceput acum doi ani. Urmeaza ca Primaria Bacau sa prezinte TMUCB o oferta de schimb. Daca cele doua parti vor ajunge la intelegere, in acest imobil s-ar putea amenaja locuinte sociale. (Andreea Gavrila)

    Cine, unde merge la vot si ce alegem duminica

      Duminica, 9 decembrie, au loc alegerile pentru Parlamentul României. Deputatii si senatorii sunt alesi in colegii uninominale, pe principiul reprezentarii proportionale, pentru un mandat de patru ani. In judetul Bacau au fost delimitate zece colegii de deputati si patru de senatori. Urnele se vor deschide la ora 7 si se vor inchide la ora 21. Cetatenii cu drept de vot pot participa la alegeri daca au asupra lor buletinul, cartea de identitate, cartea de identitate provizorie – toate valabile si pot vota numai in colegiul de care apartin cu domiciliul. O alta conditie este ca vârsta alegatorului sa fie minimum 18 ani. Numele fiecarui alegator ar trebui sa se regaseasca pe listele electorale permanente. Fiecare cetatean are dreptul la un singur vot pentru deputati si unul pentru senatori. Acesta este secret.
      Nu pot vota debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie sau persoanele care au hotarâre judecatoreasca definitiva prin care au pierdut drepturile electorale. Pot cere urna mobila de vot acei alegatori care din motive obiective, medicale, dovedite cu acte nu se pot deplasa la sectia de vot. Acestia trebuie sa faca o solicitare in scris, iar membrii comisiei din sectia de vot vor asigura deplasarea si secretul votului. In strainatate, la sectiile amenajate vor putea vota numai românii care au domiciliu stabil in alt stat, in baza pasaportului sau a actului care dovedeste rezidenta. Cei care sunt in calatorie peste hotare nu vor putea vota pentru ca nu vor exista liste suplimentare. In judetul Bacau se vor amenaja 627 de sectii de vot.
      In ziua alegerilor nu se pot publica mesaje electorale, sondaje de opinie sau exit-pool-uri, decât dupa incheierea procesului electoral. Totodata, oferirea si primirea de mita electorala, turismul electoral, votul multiplu, introducerea in urna a mai multor buletine de vot sau confiscarea stampilei se pedepesc cu amenda, dosar penal si chiar inchisoare, in functie de gravitate. Si tentativa se pedepseste. Pe site-ul Prefecturii Bacau puteti consulta si arondarea in functie de domiciliu la sectiile de vot din municipiu si judet.

      Termen limita pentru lista alegatorilor

      Potrivit legii privind alegerile parlamentare, pâna pe 6 decembrie, primarii si structurile teritoriale ale Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea bazelor de date trebuiau sa transmita copii dupa lista electorala permanenta in doua exemplare catre birourile electorale ale sectiilor de votare. Listele ar fi trebuit intre timp, teoretic, sa fie actualizate permanent, in functie de evolutia numarului persoanelor cu drept de vot. Precizarea a fost facuta de ministrul Administratiei si Internelor Mircea Dusa, in cadrul videoconferintei organizate ieri cu toti prefectii. Precizarea a venit si pe fondul cererii Aliantei România Dreapta de prezentare a listelor electorale permanente. „Primarii aveau datoria de a reactualiza listele. Acest proces s-a desfasurat si 6 decembrie era termenul limita pentru a pune la dispozitie copii dupa liste”, a declarat Mircea Dusa. Potrivit datelor publicate la inceputul campaniei electorale de Biroul Electoral Judetean Bacau numarul persoanelor cu drept de vot din listele electorale se situeaza undeva la 600 de mii, desi este putin probabil ca listele sa fie actualizate din moment ce dupa ultimul recensamânt populatia judetului abia depasea 583 de mii de persoane. Primarii si prefectii trebuie sa se asigure si ca sectiile de votare sunt amenajate la timp. Campania electorala se incheie pe 8 decembrie, la ora 7, iar candidatii sunt somati sa respecte acest termen.

      Forte importante vor fi mobilizate in ziua alegerilor

      Politistii, jandarmii si pompierii vor fi la datorie in ziua in care se aleg noii parlamentari. Sectiile de vot vor fi preluate in paza inca de sâmbata seara, urmând ca oamenii legii sa se retraga in momentul in care sacii cu buletine vor pleca spre Biroul Electoral Judetean.

      Ziua alegerilor se apropie, iar la nivelul judetului Bacau s-au stabilit deja fortele ce vor actiona in 9 decembrie. Se vor lua masuri speciale pentru ca lucrurile sa se desfasoare fara incidente in preajma si in interiorul sectiilor de votare. „Pentru desfasurarea scrutinului electoral in conditii de liniste si legalitate, în judetul Bacau sunt mobilizati peste 1.500 de politisti, jandarmi, lucratori de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si angajati ai altor structuri teritoriale ale M.A.I. În ziua votului, în judetul Bacau, vor functiona 627 de sectii de votare. În judetul Bacau au fost dispuse masuri pentru asigurarea ordinii publice în toate localitatile, pe întreaga perioada a campaniei electorale si, în mod deosebit, în ziua votarii, precum si în zilele care premerg si succed alegerilor”, spune insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Politistii si militarii angrenati in acest proces asigura protectia sectiilor de votare si a dosarelor întocmite de birourile electorale pe timpul transportului acestora la birourile de circumscriptie, precum si pe timpul tiparirii, transportului si depozitarii buletinelor de vot si a celorlalte materiale necesare votarii. Acestia vor prelua sectiile de votare in paza sâmbata seara, de la ora 18.00.

      Campanie de informare in judet

      Pentru ca cetatenii sa voteze legal si sa nu fie influentati de un candidat sau altul, politistii au derulat in ultima luna o ampla campanie de informare. Este vorba despre Campania „Tu decizi! Voteaza legal!”, in cadrul careia s-au impartit 1.800 de afise si 16.000 de pliante. „Activitatile s-au desfasurat cu preponderenta în mediul rural. De asemenea, în scopul încurajarii unui comportament responsabil atât în perioada campaniei electorale, cât si în ziua alegerilor, politistii le-au explicat bacauanilor cu drept de vot care sunt prevederile legale a caror încalcare atrage raspunderea juridica, atât din punct de vedere contraventional, cât si penal”, mai spune Butnaru. S-au organizat actiuni in Manastirea Casin, Livezi, Pârgaresti, Racaciuni, Sascut, Parava, Corbasca, Pâncesti, Cleja, Faraoani, Parincea, Gioseni, Traian, Damienesti, Rosiori, dar si in alte localitati. (Geta Panaite)

      Tel Verde pentru alegerile din 9 decembrie

      Bacauanii care vor constata nereguli sau ilegalitati in organizarea sau desfasurarea alegerilor parlamentare le pot anunta la 0800.070.100. Linia telefonica apartine Asociatiei Pro Democratia si va putea fi utilizata sâmbata, intre orele 9 si 20, precum si duminica, intre 7 si 23. Tot aici, cetateni vor putea solicita informatii referitoare la detalii tehnice legate de procesul electoral. Daca vor exista sesizari privind fraude sau nereguli, acestea vor fi transmise institutiilor cu atributii in domeniu, iar solutionarea lor va fi verificata de Pro Democratia. In acelasi scop, asociatia va pune la dispozitia alegatorilor si platforma www.alegericorecte.ro. Aici se pot posta descrieri, fisiere audio, video sau imagini care prezinta diferite fapte, cum ar fi darea de mita, campanie in ziua votului, vot multiplu si altele. (Silvia Patrascanu)

      Reteaua de apa a judetului „este ciur”

        Retelele de alimentare cu apa din judet, care au fost administrate zeci de ani de consiliile locale, au fost preluate de Apa Serv SA sau de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB) pentru a fi date CRAB, spre intretinere. Edilii s-au bucurat ca scapa de grija facturilor si a intretinerii instalatiilor, dar au descoperit, apoi, ca tot ei platesc oalele sparte. Când apar defectiuni si nu au apa, locuitorii nu acuza ADIB sau CRAB, ci pe primar. Intre cei care reclama autoritatile se numara locuitorii din Tg. Ocna, care se plâng ca „reteaua de apa e ciur” si ca au patru avarii pe saptamâna. „Avem probleme deosebite pentru ca sunt multe lucrari in oras si nu avem cu cine sa le executam, sustine Stefan Silochi, edilul orasului Tg. Ocna. Chiar lucrarile de reparatii, din cauza ca au ramas foarte putini angajati in echipele de interventii, creeaza probleme cetatenilor si suntem nevoiti sa ne ocupam noi de aceasta activitate.” Pâna la ora asta, CL Tg. Ocna a schimbat 600 de metri de conducta pe str. Crizantemelor si Aurorei si 700 m pe str. Galean. Cu toate astea, oamenii nu sunt multumiti. „De când a fost preluata reteaua, in cartierul Vâlcele apa se da la program pentru o investitie minora: presostate si un vas de expansiune”, explica Stefan Silochi.

        „M-am saturat de facut adrese!”

        Primarul recunoaste ca exista defectiuni, dar da vina pe CRAB, care „nu face investitii, doar incaseaza”. Pe de alta parte, CL Tg. Ocna are o datorie de circa 18 miliarde de lei vechi la CRAB. E un cerc vicios, in care avariile curg, iar cetatenii sufera. „Avem o avarie pe str. Crizantemelor, la care s-a intervenit foarte greu, o avarie pe str. Tisesti, unde s-a intervenit dar apa curge in continuare si doua interventii pe str. Mr. Rosita, care au creat un disconfort total cetatenilor si nu sunt rezolvate in totalitate. La punctul de lucru din Tg. Ocna nu au niciun utilaj. Când ne ocupam noi, aveam si dotare corespunzatoare, si personalul necesar”, sustine Stefan Silochi. Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, e si mai suparat: „M-am saturat de facut adrese pentru a le solicita sa remedieze defectiunile. Cei de la centrul din Moinesti refuza sa-si faca datoria de administrator si invoca lipsa de finantare, lipsa de dotare si mai ales lipsa de personal.” Petre Haineala, director general adjunct la CRAB, arata ca nu e vorba de nepasare si ca se intervine cât de repede e posibil: „Nu avem utilaje din cauza ca CL Tg. Ocna nu ni le-a predat odata cu reteaua. Aveau un minibuldoexcavator, dar nu l-au predat, ne-au predat numai oamenii. Aducem utilajul de la Darmanesti, când e nevoie. E adevarat ca, uneori, pâna ajunge dureaza mai mult, dar se intervine!”

        Instalatiile sunt ale orasului

        Petre Haineala ne-a spus exact ce ne-au spus si oamenii: „Reteaua de apa din Tg. Ocna e ciur” si e proprietatea orasului, „noi doar o exploatam.” Ca si la Tg. Ocna, de la Moinesti „CRAB nu a luat un ac. Fosta Prest Serv era in faliment si nu avea nimic. Noi am inceput de la zero si nu puteam intr-un timp asa de scurt sa facem toate investitiile.” La centrul din Tg. Ocna, din banii incasati abia pot fi platite salariile, arata Petre Haineala. Asta nu inseamna ca sistemul nu va fi modernizat: „Am obtinut finantare europeana si vom face investitii importante in Tg. Ocna: o statie de epurare noua si extinderea retelelor de apa si canalizare. S-a adjudecat lucrarea pentru Buhusi si Moinesti, urmeaza Tg Ocna si Darmanesti. Peste tot se vor face statii de epurare noi. Tinta este ca 95 la suta din populatie sa aiba apa si 90 la suta, canalizare.” Nicolae Onica, directorul ADIB, e mai putin optimist: „Eu stiu despre aceste probleme, am fost in teren, dar hotarârile le ia adunarea generala. Lucrurile se vor indrepta atunci când compania de apa va avea finantare si va merge pe plus.” Iar compania va merge pe plus când populatia si primariile isi vor achita restantele.

        Copiii saraci ai Bacaului au avut Mosi

          Bucurii pentru copiii de la Asezamântul „Samarineanul Milostiv”

          Au fost cuminti, au mers la cursuri zi de zi, au spus o rugaciune inainte de fiecare masa si acum au primit daruri. Mos Nicolae a ajuns si la copiii de care Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacau se ingrijeste sa le ofere o masa calda in fiecare zi. Sunt elevi care nu au acasa o situatie financiara tocmai buna dar care trebuie sa traiasca bucuriile copilariei.

          Mos Nicolae a poposit si la Asezamântul social filantropic „ Samarineanul Milostiv” de la Biserica Sf. Gheorghe din Bacau. A adus cadouri pentru copiii care vin aici dupa cursuri, in fiecare zi, sa manânce o masa calda. Unii au parintii plecati in strainatate si nu are cine sa le gateasca, altii sunt mai necajiti si poate nu-si permit sa le ofere o hrana corespunzatoare, dar si unii si altii sunt copii si cu totii l-au asteptat pe Mos Nicolae. Pentru ca au fost cuminti, mosul a venit incarcat cu dulciuri, iar ei, in semn de recunostinta, nu au uitat sa spuna rugaciunea de multumire, asa cum fac zi de zi. „Sunt foarte bucuroasa. Mosul mi-a adus biscuiti, pufuleti, ciocolata si multe alte dulciuri. A venit si acasa si aici. Imi place foarte mult aici la biserica”, spunea Denisa. Si nici nu ar avea cum sa nu le placa. Tanti Elena le gateste tot ce le pofteste inima iar micutii nu pleaca niciodata acasa pâna nu primesc si un mic desert si un pahar cu suc. Poate spune ca are 25 de nepoti. Pe toti ii rasfata la fel.

          Li se pregatesc si alte surprize

          Preotii spun ca pentru toti acesti copii, luna cadourilor abia a inceput si ca nu vor fi uitati nici de Craciun. Vor primi si alte daruri cu ajutorul enoriasilor care au inteles ca ceea ce ai trebuie sa imparti cu cel de lânga tine, mai putin norocos. „De sarbatoarea Sfântului Nicolae, cei 25 de copii care servesc masa de prânz, zilnic, la cantina asezamântului primesc cadouri, constând in dulciuri si alte produse in semn de bucurie si recunostinta fata de acest mare Ierarh al bisericii noastre. De altfel, cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, al unor bacauani credinciosi, cu frica de Dumnezeu, pâna la Craciun vom avea mai multe momente când acestor copii din familii defavorizate li se vor oferi cadouri, in mod special dulciuri, pentru a se bucura asa cum se cuvine de mare sarbatoare a Craciunului”, a spus Constantin Gherasim, preot la Biserica Sf. Gheorghe. In total, 25 de pachete pline cu dulciuri au fost daruite micutilor de aici. Asezamântul filantropic „Samarineanul milostiv” functioneaza de mai bine de zece ani. (Geta Panaite)

          Oaspeti la Gradinita „Raza de soare”

          Complexul Muzeal de Istorie „Iulian Antonescu”, Teatrul de Animatie si Gradinita „Raza de soare” din Bacau au organizat, ieri, actiunea „Mos Nicolae – Prietenul copiilor cuminti”. „Ursuletii” din grupa mijlocie au invatat poezii, iar Mos Nicolae si Omul de Zapada i-au premiat si le-au impartit dulciuri.

          Copiii din grupa „Ursuletii” s-au pregatit indelung pentru a-l intâmpina pe Mos Nicolae. In primul rând, au fost cuminti pentru a nu primi o nuielusa de alun, in loc de daruri. Apoi, au facut ordine in dulapuri, au lustruit ghetutele, au invatat poezii si dansuri. Omul de Zapada, sosit de la Teatrul de Animatie, le-a citit o scrisoare. Copiii l-au atins si s-au convins ca e adevarat. Si Mos Nicolae era adevarat. L-au asteptat in prag, emotionati, cu palmele impreunate: „Vine, vine, vine!” „E cel care mi-a adus papusa!”, „Si mie, dulciurile!”, au spus copiii, uluiti si bucurosi, in acelasi timp: „Sa nu-ti fie frica, e bun!” „Ati vazut ca mi-am scuturat barba si a nins, asa cum am promis?” a spus Mosul, apoi i-a intrebat daca au fost cuminti. Au raspuns in cor, tremurând de emotie, „Daaaa!” Cu greu a reusit educatoarea Jana Taralunga sa-i linisteasca si sa-i adune, ca sa-i recite oaspetelui ce pregatisera: „Haide, hai, fata balaie/ Ca vine Mos Nicolae!/ Trebuie sa curatam/ Toate ce le incaltam/ Papucei si sandalute/ Cizmulite si ghetute/ Ca nu cumva, Mosul bun/ Sa puna nuia de-alun!” „Grupa «Ursuletii» de la Gradinita «Raza de Soare» a pregatit, astazi, o activitate integrata in cadrul unui proiect realizat in parteneriat cu Muzeul de Istorie «Iulian Antonescu» si Teatrul Municipal «Bacovia». Emotiile sunt mari pentru noi, adultii, cu atât mai mari pentru copii, care il vad pe Mos Nicolae in carne si oase”, a marturisit Jana Taralunga. Ana-Maria Ioana Chirita a primit daruri si a vrut sa compenseze: „Eu fac ghetute pentru Mos Nicolae, care mi-a adus o rochita portocalie si o papusa cu o rochita mov!” Manifestarea a cuprins „Carnavalul fulgilor de nea”, o activitate practica cu cuburi lego, memorizarea unei poezii si un concurs de indemânare. Copiii au confectionat ghetute din carton, le-au garnisit cu blanita alba, din vata, apoi au lipit pe carâmb stelute colorate si sclipitoare. Mos Nicolae si Omul de Zapada au jurizat ghetutele si i-au premiat pe toti, la fel, cu dulciuri. Timp de câteva ore, adultii si copiii au desenat impreuna, au facut rafturi pentru incaltaminte, au recitat si au cântat, fiind cum nu se poate mai fericiti de Sfântu Nicolae. (Silvia Patrascanu)

          Mosii nostri

          A venit Mos Nicolae pe la noi. Doar pe la unii, ca toate-s scumpe si banii au ciubote rosii, cum ar spune bunica-mea, Dumnezeu s-o odihneasca! A venit primul mos al unei ierni ce-si zbate sperantele cau un fulg zburatacit de vânturi taioase. De prin nevoile multe si agoniseala putina, parintii si bunicii au adunat bruma de bucurie pentru copii, ca doar micutii nu-s de vina pentru cele rele-belele ce poposesc fara de leac in casele noastre. Iar când saracia a fost prea mare si gurile mai multe decât putinta, s-a mai gasit câte un suflet de crestin sa daruiasca firesc. Iar bucuria alinatoare adunata in ochii lor de ingeri ai nevoii nu se cântareste in toata bogatia lumii. Dar ma intreb, lor, bunici si parinti, cine le aduce o bucurie? De ei cine are grija când reusesc sa lase jos corvoada zilelor nenumarate si isi doresc doar un ciob de liniste zâmbitoare? Mosul lor oboseste mereu pe lungile carari ale vietii si isi pierde darurile pe coclauri uitate. La gura sobelor cu rece si umeda cenusa nu se mai spun povesti, doar se ofteaza la foile unei cronici tot mai nemiloase. 30 sau 40, 50 ori 60, 70, 80 de ani, toate sunt vârstele in care se leaga intr-un urcus tot mai mult amintirile decât prezentul. Si nu ca prezentul nu ar fi la indemâna, dar clipa a inghetat in scrâsnet si amaraciune, lasând in paranteze etrn deschise implinirile dorite. Peste vreo doua saptamâni, un alt mos ar trebui sa ne lumineze serile iernatice. Doar trei saptamâni, si in caest timp nicio minune nu se va intâmpla, asa ca darurile – câte se vor mai gasi! – tot spre cei mici vor merge. Noi le vom veghea bucuria si ne vom ruga ca macar sanatosi sa fim. Ca sa-i crestem pe ei si sa avem ragazul ca, intr-o zi, mosul sa ne aduca putin mai mult. Daca mai putem, sa credem ca se poate! Daca nu…

          Vine mosul Nicolae
          Cu o varga ce se-ndoaie
          Cocotat în Carul Mare,
          Tras de cal cu opt picioare.
          Cad pe drumu-i stelisoare,
          Topesc neaua din carare,
          Dau caldura de vapaie.
          S-a oprit Mos Nicolae:
          Se uita nedumerit
          Ca varga i-a înflorit!

          Volei feminin, Cupa CEV / Stiinta a inregistrat prima infrângere a sezonului

          SES Calais – Stiinta Bacau 3-0 (25-21, 25-13, 25-19)

          La un moment dat, trebuia sa vina si prima infrângere pentru Stiinta Bacau. Dar nu acum! Si, mai ales, nu asa! Studentele au pierdut miercuri seara, cu 3-0, partida sustinuta in Franta, contra lui SES Calais, in prima mansa a „sferturilor” Cupei CEV, la capatul unui joc cu sens unic. Gazdele, care au avut in argentinianca Paula Yamila Nizetich principala realizatoare, si-au valorificat din plin serviciul si, in special dificultatile la preluare ale bacauancelor. Un esec usturator pentru Stiinta, mai ales in conditiile in care Calais nu a aratat a super-echipa.

          Calificarea, la Bacau

          Primul set a fost destul de strâns, Calais, cu un sextet compus in totalitate din straniere, adjudecându-si-l la patru puncte diferenta. Actul secund a fost catastrofal pentru echipa bacauana, iar scorul spune totul: 25-13. Partialul al treilea a inceput intr-o nota de echilibru, insa dupa primul time-out tehnic, gazdele au preluat initiativa, desprinzându-se pâna la definitivul 25-19. Calificarea se va decide miercuri, 12 decembrie, la Bacau, atunci când elevele lui Florin Grapa au nevoie de o victorie, indiferent de scor, pentru a duce confruntarea in setul de aur.

          Au rulat lotul
          SES Calais: Fabrino Ramos, Nizetich, Delgado Garcia, Henkel, Hoffmann, Perez Gonzales, Rocha (libero). A mai jucat: Paola Gustave Dit Duflo.
          Stiinta Bacau: Miclea – Grigoruta, Kamenova, Rogojinaru, Herlea, Sobo, Iosef, Gaido (libero). Au mai jucat: Sosa, Breban, Fales si Baltatu.
          Celelalte rezultate inregistrate in turul „sferturilor”: Aluprof Bielslko Biala – Beziers VB 3-1 si Asko Buro Leben Steg Linz – Fenerbahce Istanbul 0-3. Partida Omichka OMSK Region – Bazi Azeryol Baku urma sa se dispute aseara.

          Handbal masculin / Stiinta va juca in grupele Cupei EHF cu Besiktas, Magdeburg si Nantes

          Pe placul lui Colin

          Vicecampioana României la handbal masculin, Stiinta MD Bacau si-a aflat adversarele din grupele Cupei EHF. Conform tragerii la sorti desfasurate ieri dupa-amiaza, la Belgrad, echipa bacauana a fost repartizata in grupa cu Besiktas Istanbul (Turcia), Magdeburg (Germania) si Nantes (Franta). Sortii i-au facut astfel pe plac antrenorului Voica Eliodor, care si le dorea ca adversare pe Besiktas si Magdeburg. Primul meci al studentilor in grupele EHF se va desfasura pe 9-10 februarie 2013, pe teren propriu, contra lui Nantes. Pâna atunci, elevii lui Colin Voica se vor axa pe campionatul intern, urmând ca pe 15 si 20 decembrie sa sustina ultimele doua meciuri din 2012 in Liga Nationala: cu CSM Bucuresti, in deplasare, respectiv CS Caras Severin, pe teren propriu.

          APIA a achitat rentele viagere

            Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultuta (APIA) a achitat ultima transa in valoare de 22,8 milioane lei, pentru un numar de 22.457 rentieri agricoli. Suma totala alocata in 2012 a fost de 72 milioane de lei. Renta viagera agricola reprezinta suma platita rentierului agricol care instraineaza sau arendeaza terenurile agricole extravilane sau incheie acord cu un investitor. Cuantumul rentei agricole reprezinta echivalentul in lei a 100 de euro/an pentru fiecare hectar de teren instrainat si echivalentul a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren arendat. Pentru suprafetele mai mici de 1 ha, suma platita este proportionala cu suprafata. Plata rentei se face in lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de BNR, prin mandat postal, virament sau orice modalitate legala. APIA Bacau are in evidentele sale 660 de rentieri. Numarul celor care s-au prezentat la viza pentru anul 2011 este de 530, din care 512 au domiciliul in Bacau, iar 18 in alte judete. Suprafata in plata este de 994,2 hectare arendate, cu o renta de 50 euro/ha, si de 521,2 hectare vândute, care beneficiaza de 100 euro/ha. Suma totala achitata in judetul Bacau este de 101.128 euro.

            Bal caritabil pentru copiii cu boli incurabile

              Asociatia „Lumina” a strâns 15.000 de lei

              Asociatia „Lumina” a organizat primul bal caritabil in sprijinul copiilor cu boli incurabile. Evenimentul a avut loc la Restaurantul „Arkadia” de la Arena Mall si a fost moderat de Madalina Rotaru, jurnalist la Radio Dream Fm. Programul serii a fost punctat de momente artistice sustinute de “Daio Show” si de Vali “Sir Blues” Racila. Ioana si Gabriel, beneficiari ai asociatiei, au oferit un moment de dans in scaunul rulant. Pâna acum echipa Asociatiei „Lumina” a oferit servicii de ingrijiri paliative doar copiilor si tinerilor cu vârsta pâna in 26 de ani. „Suntem extrem de onorati de faptul ca acest eveniment s-a bucurat de atât de multa solidaritate din partea companiilor care ne-au sustinut si care au fost prezente la eveniment, pentru cauza copiilor care duc, zi de zi, o lupta inegala cu boala. Suntem incântati, totodata, de solidaritatea persoanelor si firmelor care au donat obiecte si servicii pentru licitatie si au venit sa ne fie alaturi la acest eveniment inedit: prima editie a unui bal de caritate pentru copiii cu boli limitatoare de viata”, arata Mihaela Dumitrache, director executiv al Asociatiei Lumina – Hospice Casa Albert. Parteneri au fost artistii care s-au implicat pro bono in sustinerea cauzei asociatiei. S-au strâns, miercuri seara, 15.000 de lei. „Cu aceste fonduri vom reusi sa ajungem la mai multi copii decât pâna acum si sa incepem sa acordam ajutor si adultilor diagnosticati cu boli incurabile”, a adaugat Mihaela Dumitrache. Principalul moment al serii, licitatia cu strigare, a fost moderat de ziarista Madalina Rotaru si actorul Stefan Zaharia. S-au licitat produse si servicii: un set de bijuterii din ametist si cuart roz, lucrate manual de Ana Cirlan si câstigate de Termopane Center contra sumei de 300 de lei; un tort de Craciun oferit de Cofetaria Dessert, care a ajuns la SC Popasul Trebes SRL pentru 250 de lei. De asemenea, tot Popasul Trebes si-a adjudecat un pachet de 3 sticle de vin oferite de furnizorul oficial al Casei regale, Cramele Halewood. Comfert SRL a câsigat un pachet cu ornamente de Craciun oferite de Daisy Sara, la 800 de lei. Global Auto a câsigat un voucher oferit de salonul Belle Marie la 200 de lei, iar Grafit Invest, o cina romantica, pentru suma de 150 de lei.

              „Focul – prieten sau dusman”

                De curând, la Gradinita “Agricola” Bacau a avut loc activitatea de deschidere a proiectului educativ “Focul – prieten sau dusman”, initiat si coordonat de catre prof. inv. prescolar Anica Fii si Viorica Mihailescu. La activitatea cu tema “Haideti sa ne cunoastem si sa fim buni prieteni” au participat plt.adj. sef Marius Murarescu de la ISU Bacau – ca partener al proiectului, prof. Camelia Braga – colaborator, Eliza Marga Ciurea, director al Gradinitei ”Agricola” si echipa de proiect. In cadrul acestei activitati, copiii gradinitei, precum si parintii acestora, au luat cunostinta cu principalele mijloace de protectie si de ocrotire a vietii si sanatatii in timpul unor incendii si chiar a unui cutremur. Desfasurarea activitatii a fost interactiva, pe baza de intrebari, raspunsuri, opinii, pareri, situatii neprevazute, folosindu-se materiale didactice inedite. Copiii au fost incântati si curiosi sa afle lucruri importante despre situatii nedorite din viata omului. Mentionam ca proiectul se desfasoara pe perioada anului scolar 2012-2013. (Prof.inv.presc. Coca Chiriac)

                Frantz si bucuria culorii impletita cu gândul

                  Joi, in zi de mare sarbatoare, bacauanii au avut un prilej de bucurie in plus. Caci bucurie transmite Gheorghe Frantz in tot ceea ce creeaza, iar expozitia “Catrintze” este o adevarata explozie. Criticul de arta Valentin Ciuca a punctat inspirat stilul artistului, comparând lucrarile sale cu “o inima deschisa, care palpita mereu, iar noi vedem acum simboluri ale daruirii, o asumare a unei aventuri personale, dar care ne poarta si pe noi impreuna intr-o frumoasa calatorie”. Gheorghe Frantz a facut celor prezenti la Galeriile “Alfa” o marturisire de suflet, când a pus Bacaul “pe primul loc in peregrinarile mele, mai sus decât orice alta destinatie a tablourilor mele, fie ca s-a numit Franta, Elvetia sau Italia, pentru ca ii apartin”. Pornind de la punctul fierbinte al traditiei (catrinta populara fiind doar un pretext artistic), Frantz imagineaza un orizont cromatic plin de fantezie. Intim legata de simbolistica vestimentara, feminitatea este prezenta permanent, in translucide posturi hieratice sau in clare portretizari ale frumusetii, intotdeauna declansând nevoia de descoperire a unor sensuri ce scapa la prima privire. Incadrând lucrarile de mari dimensiuni, miniaturile vin sa le limpezeasca, conferindu-le o implinire prin plonjonul in detaliul cromatic si simbolic. Asumându-si teme si tehnici diverse, carora nu le ramâne insa prizonier, artistul bacauan dovedeste ca modernitatea limbajului nu este un scop in sine, ci doar mijlocul prin care arta gaseste cale de locuire in fiecare privitor. Prezent la vernisaj, prefectul Claudiu Serban a oferit o frumoasa surpriza, dupa ce a vorbit despre “Frantz omul si prietenul”, oferind proba unei laudabile culturi plastice si literare intr-un expozeu rar de gasit la persoanele publice din Bacau.

                  Fetita batuta de tata cu un lemn peste maini pentru ca nu a facut curatenie

                    Incidentul s-a petrecut in comuna Sascut. Copila, in varsta de 7 ani, a fost vazuta de o vecina in timp ce alerga pe strada de frica tatalui. O lovise cu un lemn peste maini pentru ca nu facuse curatenie in casa. Femeia a sunat imediat la Politie si la fata locului a ajuns un echipaj. „Colegii mei au constatat ca pe mainile fetei erau urme de violente si s-a stabilit ca a fost lovita de catre tata. A fost solicitata o ambulanta care a transportat-o la spital si a ramas internata pentru investigatii mai amanuntite. In acest caz s-a intocmit dosar penal pentru loviri sau alte violente si rele tratamente aplicate minorului”, a declarat insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvant al IPJ Bacau. Mama copilei este plecata in strainatate, iar cei trei copii, doi mai mici decat ea, au ramas in grija tatalui. Cel mai probabil Protectia Copilului va deschide o ancheta pentru a se stabili daca acesti minori mai pot ramane in familie.

                    Expozitie Haute couture si de fotografie

                      Filiala bacauana a Uniunii Artistilor Plastici ne propune, vineri, 7 decembrie, de la ora 17, la Galeria Frunzeti (str. Nicolae Balcescu, nr. 12), o noua intâlnire cu artistii Carmen Poenaru si Ovidiu Ungureanu, cu ocazia vernisarii expozitiilor Haute couture si de fotografie, reunite sub genericul “Mystere du noir”. Colectia prezentata de Carmen Poenaru cuprinde piese de vestimentatie si accesorii unicat, realizate din materiale pretioase: matase, stofa, catifea, cu aplicatii de dantele si broderii vechi, ceea ce confera un usor aer al anilor ‘20-’30. Fotografiile artistului Ovidiu Ungureanu surprind cu deosebit talent si rafinament parfumul de epoca al acestei colectii. Prezinta criticul de arta Carmen Mihalache.

                      Damian & Brothers, sub asediul buhusenilor

                        Damian Draghici, cunoscutul vrajitor al naiului, dar si al armoniilor de jazz, fost ambasador pentru minoritatea rroma in Anul European al Egalitatii de Sanse pentru Toti (2007) si in Anul European al Dialogului Intercultural (2008), consilier de stat, singurul român laureat al premiului Grammy, decorat recent de Franta cu Ordinul Artelor si Literelor, in grad de Cavaler, a cedat insistentelor publicului buhusean. Damian & Brothers, celebrul sau ansamblu muzical care a evoluat pe cele mai mari scene ale lumii, in compania unor artisti de referinta ai domeniului, va concerta gratuit, vineri, la ora 16, la Casa de Cultura Buhusi. De ceva vreme, dedicându-se activitatilor publice cu caracter social, inclusiv prin intermediul unei fundatii umanitare pe care o coordoneaza, Damian Draghici nu a mai concertat. Acum revine cu grozavul sau ansamblu doar pentru buhuseni. Din culise am aflat ca Damian Draghici va fi si interpret. Deja, asediul pentru a ocupa un loc in sala de concert a inceput. Nu este un secret faptul ca Damian Draghici va candida pentru un post de senator, dar modalitatea sa de promovare este nu doar una inedita, ci si cu evidente virtuti culturale.

                        Centrul Judetean de Excelenta la Colegiul National „Ferdinand I”

                          La Colegiul National „Ferdinand I” s-a infiintat, prin ordin al ministrului Educatiei, Centrul Judetean de Excelenta Bacau. Acesta este al doilea Centru de Excelenta din tara, dupa cel de la Iasi, care primeste aprobare de functionare, pentru anul scolar 2012-2013. Directorul Centrului de Excelenta de la Bacau este Dragos Florescu, profesor de fizica la CN „Ferdinand I”. Centrul de Excelenta elaboreaza si aplica strategii si politici pentru selectia, pregatirea, sustinerea, motivarea copiilor si a tinerilor capabili de performante inalte, precum si pentru selectia si motivarea cadrelor didactice pentru desfasurarea activitatilor de inalta performanta. Centrul de Excelenta este o unitate de invatamânt, cu personalitate juridica, infiintata la solicitarea Inspectoratului Scolar Judetean Bacau si pe baza Hotarârii Consiliului Local de a finanta intreaga activitate referitoare la pregatirea si dezvoltarea aptitudinilor copiilor si tinerilor capabili de performante inalte, precum si procurarea bazei materiale.

                          Judecatorii vin dupa buletinele de vot

                            Biroul Electoral de Circumscriptie nr. 4 Bacau, cunoscut sub numele de Birou Electoral Judetean (BEJ), a stabilit procedura de predare a buletinelor de vot si a materialelor, duminica, dupa incheierea alegerilor parlamentare. Astfel, in vederea desfasurarii cu rapiditate si in conditii de siguranta a operatiunilor de predare a documentelor-materialelor prevazute de art. 2 din Decizia nr. 98/30 noiembrie 2012 a BEC (buletinele de vot intrebuintate si necontestate, cele anulate, stampilele si celelalte materiale care nu sunt predate), BEJ a decis ca Judecatoriile Buhusi, Onesti, Moinesti si Podu Turcului vor trimite in ziua de 9 decembrie 2012, ora 23, reprezentanti la sediul Prefecturii Bacau pentru preluarea materialelor. Loctiitorii presedintilor sectiilor de votare vor preda aceste materiale reprezentantilor judecatoriilor dupa verificarea si validarea proceselor verbale de constatare a rezultatului alegerilor de catre BEJ si primirea stampilei de control de la presedintele sectiei de votare.

                            Draganuta: „Zona Metropolitana trebuie sa fie functionala”

                              Candidatul ARD la Senat pe Colegiul 1, Constantin Draganuta crede ca singura sansa de dezvoltare reala a orasului si a comunelor din jur este revitalizarea Zonei Metropolitane. Democrat-liberalul doreste ca subventiile de caldura sa fie oferite in functie de venituri, nu de furnizor.

                              Pe hârtie, aceasta exista si a fost lansata cu surle si trâmbite in primul mandat al administratiei Stavarache. Din pacate, nu s-a mai intâmplat nimic, proiectul fiind trecut pe linie moarta. In alte orase, Iasi sau Tg. Mures, aceasta asociere functioneaza si produce. Este unul dintre motivele pentru care Iasi apare ca si pol de dezvoltare principal in zona Moldovei. “Zona Metropolitana este o necesitate, nu o vorbarie de campanie. Tot spunem de atragerea de investitori si de crearea de locuri de munca stabile si bine platite. Insa Bacaul sufera la nivel de terenuri. Unde le oferi, la ora asta, potentialilor investitori terenuri pentru a-si construi hale de productie? Problema asta se poate rezolva doar daca Zona Metropolitana este functionala”, a declarat candidatul ARD pentru Senat.

                              Beneficii in lant

                              Nu este insa singurul beneficiu. Din pacate, Bacaul a pierdut cel mai mare numar de locuitori dupa 1990. Mai suntem 140.000 din 220 000. Depopularea afecteaza cuantumul de fonduri europene care pot fi atrase. Dupa ultimul recensamânt intram intr-o categorie inferioara de finantare, de localitati medii. Functionarea Zonei Metropolitane, proiecte facute in numele asociatiei ar putea schimba realitatea de astazi. “E la moda sa se vorbeasca despre fondurile europene, insa de multe ori sunt doar vorbe goale. Avem si aici o mare problema, desi administratia locala s-a zbatut in sensul atragerii de finantari nerambursabile. Oricât s-ar zbate, fara Zona Metropolitana nu avem sanse sa evoluam. Totul merge in lant. Avem terenuri disponibile, le oferim facilitati investitorilor, se fac investitii, se creaza locuri de munca sigure si mai bine platite, se revitalizeaza comunele din jur, scade somajul, se aduce plus valoare intregului oras. Daca voi ajunge senator, ma voi intâlni cu toti factorii de decizie pentru a pune pe picioare Zona Metropolitana”, spune Draganuta.

                              Fara discriminari

                              Constantin Draganuta are in plan si modificarea legii dupa care functioneaza administratia publica locala. In viziunea sa, la momentul actual, legea privind ajutoarele pentru caldura nu este clara si trebuie modificata. “In Bacau se intâmpla o nedreptate. Sunt subventionati la plata energiei termice doar cei care bransati la CET. Nu este corect fata de cei cu centrale termice. Cunosc multi pensionari sau oameni cu venituri reduse care si-au facut rate ca sa-si achizitioneze centrale termice de apartament. Au plecat de la CET din cauza serviciilor de slaba calitate. Practic, autoritatile locale ii pedepsesc de doua ori. O data ca au fost nevoiti sa se debranseze si a doua oara cu lipsa subventiilor. Legea trebuie sa fie clara. Subventiile se dau in functie de venituri, nu in functie de furnizorul de caldura”, considera Draganuta. Totodata, daca va fi ales senator de Bacau, democrat-liberalul are in plan promovarea unei legi pentru stergerea datoriilor istorice ale CET-urilor. Este vorba despre acele datorii pe care le-au preluat autoritatile de la fostul Termocet.

                              Adrian Popescu, omul potrivit la locul potrivit

                                Adrian Popescu, candidat ARD la postul de deputat pe Colegiul 2, a fost, conform studiilor Institutului de Politici Publice unul dintre cei mai harnici parlamentari bacauani in mandatul 2008-2012, in ceea ce priveste votul la sedintele din plen.

                                Conform IPP, Popescu are o medie de prezenta de peste 70 de procente, fiind plasat pe pozitiile fruntase, la general. Insa activitatea lui nu s-a rezumat doar la sedintele din plenul Camerei Deputatilor. In ceea ce priveste latura economica, Popescu a fost delegat sa participe la câteva reuniuni economice din Portugalia, Coreea si Japonia, misiunea sa fiind promovarea societatilor românesti si a produselor acestora, dar si stabilirea de contacte intre intreprinzatorii români si cei straini. In urma intâlnirilor si a activitatii de lobby a deputatului Popescu, producatorii români de vinuri au intrat pe pietele din Asia, in speta Coreea si Japonia. La ora actuala, domeniul viticol este printre primele domenii in ceea ce priveste exporturile si singurul unde s-au suplimentat banii europeni, fondurile initiale fiind epuizate. Japonia si Coreea sunt doua dintre tarile asiatice unde producatorii români exporta o cantitate insemnata de vinuri. Iata ce se spune in raportul Centrului Român pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine: “Apreciem ca participarea companiilor românesti la misiunea economica si-a atins obiectivele propuse, asigurând o serie de contacte utile la nivelul firmelor participante si a delegatilor CRPCIS, MECMA si GARANT, oferind o baza concreta pentru ca discutiile si negocierile antamate cu aceasta ocazie sa poata fi continuate si fructificate prin incheierea de contracte ferme de export”. Stelian Samson, directorul din 2010 a Centrului Român pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine crede ca, implicarea deputatului Popescu a fost una de bun augur pentru materializarea contactelor economice. “In urma discutiilor avute la diferitele seminarii economice si a implicarii deputatului Adrian Popescu, producatorii români de vinuri au patruns pe piata asiatica. Asta inseamna exporturi masive si bani care se intorc in tara. In ceea ce priveste misiunea din Portugalia, Popescu a promovat, pe lânga alti agenti economici din tara si o societate din Bacau, producatoare de covrigei”, a declarat Samson.

                                Legea contra comertului etnobotanicelor

                                Popescu si-a legat numele si de legea care interzice comercializarea de produse etnobotanice, fiind unul dintre initiatori. Pâna la aparitia acesteia, care prevede inchisoare de pâna la 8 ani, Bacaul era unul dintre orasele in care comertul cu astfel de produse prospera. In ciuda hotarârilor de consiliu, autoritatile locale s-au dovedit a fi neputincioase. Datorita legii promovate de Adrian Popescu, magazinele s-au inchis, iar cei care mai vând risca amenzi penale uriase si ani grei de puscarie. Practic, etnobotanicele au intrat in categoria drogurilor de mare risc. “Nu are rost sa ne ascundem dupa deget. Timp de câtiva ani s-a profitat de un vid legislativ si s-au comercializat, pe fata, droguri care au nenorocit viitorul a mii de tineri. Am initiat acest proiect de lege pentru ca singura posibilitate de a controla comertul cu aceste substante extrem de nocive tinea de autoritatile locale. Dar si acestea erau limitate in actul decizional si puteau doar sa reglementeze amplasarea „magazinelor” cu etnobotanice la anumite distante de institutiile de invatamânt. Iar daca nu se respecta aceasta decizie, pedeapsa era o simpla amenda… Un adevarat cosmar. In urma proiectului initiat de mine, aceste plagi sociale care ne corupeau tineretul au fost scoase in afara legii”, a declarat Popescu.

                                Handbal masculin / Stiinta MD Bacau isi va afla azi adversarele din grupele Cupei EHF

                                Ziua Z cu trei de X

                                E ziua Z. Insemnata cu trei de X. In cursul dupa-amiezii de astazi, cei trei de X vor disparea, locul lor urmând sa fie luat, rând pe rând, de numele echipelor cu care Stiinta MD Bacau se va lupta, in februarie si martie 2013, in grupele Cupei EHF. Calificati in aceasta faza a competitiei dupa ce au trecut de suedezii de la Ystads IF si israelienii de la Maccabi Srugo Rishon Lezion, bacauanii asteapta cu infrigurare deznodamântul tragerii la sorti, programata azi, la ora 14.00, la Belgrad. „Intr-adevar, asteptam cu nerabdare sa ne aflam adversarii. Speram sa avem si un dram de noroc, insa, indiferent de ce echipe vom intâlni in grupa, pentru noi va fi o experienta benefica. Suntem in faza acumularilor si a cunoasterii”, a declarat antrenorul Stiintei, Eliodor Voica. Tehnicianul bacauan a dezvaluit si cum ar arata grupa ideala pentru echipa sa: „As prefera Besiktas, Magdeburg, iar din urna a patra Maribor sau chiar pe spaniolii de la La Rioja”. La polul opus, „grupa mortii” le-ar include pe Frisch auf Goppingen, Orlen Wisla Plock si Kolding. Pâna sa isi afle adversarele din grupele Cupei EHF, Stiinta isi cunoaste programul. Bacauanii vor disputa primul meci al grupelor, pe 9 sau 10 februarie, pe teren propriu, contra echipei care ii va fi repartizata din urna a patra.
                                Iata si componenta celor patru urne:
                                Urna 1: Frisch auf Goppingen (Germania), Elverum Handball Herrer (Norvegia), Besiktas Istanbul (Turcia), Tatran Presov (Slovacia).
                                Urna 2: Stiinta Bacau (România), HC Motor Zaporoje (Ucraina), RK Cimos Koper (Slovenia), Team Tvis Holstebro (Danemarca).
                                Urna 3: Orlen Wisla Plock (Polonia), Rhein-Neckkar Lowen (Germania), Eskilstuna Guif (Suedia), Magdeburger SC (Germania).
                                Urna 4: Naturhouse La Rioja (Spania), HBC Nantes (Franta), KIF Kolding (Danemarca), Maribor Branik (Slovenia).

                                ULTIMELE ȘTIRI