29 martie 2024
EconomieNicolae Talaba vrea „brand de Urechesti”

Nicolae Talaba vrea „brand de Urechesti”

Primarul Nicolae Talaba, cel care s-a zbatut sa infiinteze Grupul de Actiune Locala (GAL) Valea Trotusului, si-a propus sa dezvolte “un brand de Urechesti”. “Noi avem o asociatie a producatorilor – LACTOCARM – inregistrata la tribunal si suntem in stadiul deschiderii unui magazin pentru desfacerea produselor proprii. Spatiul a fost identificat in cladirea cooperatiei si urmeaza sa negociem conditiile. Vrem sa ne extindem si sa dezvoltam un brand consolidat, care sa-i ajute pe producatori sa desfaca mai usor produsele traditionale”, arata edilul. Comuna are si o marca inregistrata: “Telemea de Urechesti”. Din pacate, “nu stim sa ne promovam produsele, arata Nicolae Talaba. Aveam in zona niste tineri veniti din Constanta care faceau o brânza foarte buna, dar in momentul aderarii li s-a spus stop, nu aveti conditii, nu mai produceti. Am fost, apoi, in Irlanda si am vizitat ferme care erau mult sub conditiile noastre. Nu aveau un milimetru de faianta in atelierul de lactate, dar aveau voie sa produca!” Comuna are 50 de proiecte din zona privata – pe Masurile 141, 123, 312 etc. – caci edilul a incercat sa-i convinga pe locuitori ca trebuie sa aiba curaj si sa depuna cereri de finantare.

Bani din proiecte si sponsorizari

Si administratia are câteva proiecte cu finantare europeana sau guvernamentala. Din fericire, nu e vorba de poduri sau drumuri incepute si neterminate, purtatoare de datorii: “Am incercat sa reduc din arierate si sa duc o politica prudenta, chiar daca am fost in campanie electorala”, arata Nicolae Talaba. Pe POR, Primaria Urechesti a obtinut 300.000 de euro prin ADR N-E pentru a construi un centru social pentru vârstnici si urmeaza sa semneze contractul. Si copiii vor beneficia de un centru de zi in valoare de 300.000 de euro, construit din bugetul local, care e inceput si realizat 40 la suta. In curând, o incapere va putea fi incalzita si folosita. “Dupa ce vom deschide centrul de zi pentru copiii defavorizati vom infiinta o asociatie ca sa putem atrage fonduri din proiecte si sponsorizari pentru a acoperi cheltuielile de functionare”, afirma edilul. Un alt proiect e depus la Ministerul Mediului pentru impadurirea a 25 ha de teren pe albia Trotusului. Si, in fine, pe GAL Valea Trotusului urmeaza sa fie depus un proiect de infiintare a unui asezamânt cultural cu o suprafata desfasurata de 550 mp. Va fi un fel de centru multifunctional care va avea la parter o sala de festivitati, hol, spatii de depozitare si grupuri sanitare, iar la mansarda, incaperi in care vor functiona cluburi pentru copii si o sala multimedia. Promovarea alimentelor traditionale, atragerea de fonduri si dezvoltarea infrastructurii sociale fac, asadar, “brandul Talaba”.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri