26 aprilie 2024
OpiniiEditorialNorocul din urna

Norocul din urna

Norocosi mai sunt românii in ultima perioada. Atâtea noroace n-au mai vazut ei de când se pastreaza marturii scrise, daca nu-l punem la raboj pe cel cu suta de lei din decembrie ’89. Pai, sa ne uitam numai la bacauani. Pentru ei absolut toate binefacerile, ca un facut, s-au inghesuit in ultimele doua luni. Poate sa spuna cine ce-o vrea, dar este – si de data aceasta – un lat noroc chior. Ma uit la concetatenii mei si ii vad cocosati pe strada de cât noroc duc in spate. Nu vreau sa intind prea mult suspansul si o sa o iau metodic. Taman acum au venit si se distribuie ajutoarele de la Uniunea Europeana. Unii – am auzit eu – sunt nemultumiti ca acestea se distribuie prin parcari, cu dedicatie, in loc sa fie aduse la usa. Daca esti cuminte si nu cârcotesti pe la colt de strada, primesti ulei, zahar, orez, faina si alte delicatese de care gem depozitele de prin tarile prietene. Cel “care trebuie” a dus norocul copiilor prin scoli: burse, premii, diplome. Norocul asta trebuia sa vina mai devreme insa, cu totul intâmplator, zilele acestea se dau ajutoarele pentru caldura. Spuneti si dumneavoastra daca nici acesta nu este noroc. Nu-i chior, ca face lumina si da caldura. E si el un noroc acolo, ca tot vin alegerile. Nu? Daca “norocul” cu lemnele pentru foc a venit cu intârziere, cel cu banii pentru elevi si profesori a fost adus mai aproape, in preajma lui 9 decembrie. Mii de elevi si profesori, sportivi, au avut noroc de o premiere super. Au urcat pe scena candidatii norocosi si au impartit norocul acum, de Mos. Dar câte alte “norocuri” nu au dat peste noi: spectacole gratuite, mici si bere pe la crâsmele din cartiere, de prin sate, pliante frumos colorate prin cutiile postale. No-ro-co-si-lor! Uite, de miercuri s-a aprins si bradul. Oameni buni, zice o vorba de la un popor fara noroc picat din cer ca NOROCUL ti-l mai faci si singur. Aveti ocazia sa va (ne)norociti duminica, intre orele 7-21. Puneti un noroc in urna! Daca va iese “norocul”, nu mai aveti nevoie de pomeni.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri