La aniversarea celor 35 de ani de apariție neîntreruptă a ziarului Deșteptarea, simt că, în contextul actual, nu amintirile timpurilor trecute sau întâmplările vechi ”din redacție” sunt importante (pentru mine, cel puțin), ci sensurile lor, prin raportare la prezent, un prezent în care au audiență mai mare nu ”formatorii de opinie”, cum erau numiți jurnaliștii, ci ”influencerii” de pe Tiktok, Instagram și Facebook și emisiunile de divertisment (să le numim, elegant, așa) de la televiziunile private.
Am intrat în redacția ”Deșteptarea” în 2002, la 24 de ani, în urma unui concurs care conținea test de gramatică, test de redactare și interviu. Astăzi, regulile de scriere din spațiul public par a fi (ca urmare a consumului masiv de social media) opționale.
Formula de succes a presei tradiționale era, și pe atunci, ca și astăzi, treimea ”sânge, sex, scandal”, dar pe lângă funcțiile de informare și de divertisment, al presei, era îndeplinită și asumată și funcția educativă, de culturalizare.
Ziarul Deșteptarea avea o redacție mare, cu mulți jurnaliști, repartizați, în funcție de pregătire, în secții precum ”Economic”, ”Politic – Administrație”, ”Social”, ”Anchete”, ”Eveniment”, ”Sport”, ”Cultură – Învățământ” ș.a.m.d.
Ca absolventă a Facultății de Litere a Universității București am fost repartizată la Secția ”Cultură – Învățământ” a ziarului, condusă de domnul Ștefan Olteanu, care mi-a fost mentor în jurnalism. Aș putea spune că am fost norocoasă, că am fost o răsfățată a sorții prin această decizie a redacției, pentru că a fi jurnalist ”pe cultură – învățământ” mi-a determinat devenirea ulterioară.
Am avut șansa să scriu, în foarte multe situații, pe lângă știri din educație și cultură, despre ”modele pozitive”, despre elevi olimpici, despre profesorii lor, despre actori, pictori, scriitori, muzicieni ș.a.m.d. Și scriind despre ei, pentru a inspira transformări de mentalitate, am fost eu însămi inspirată, transformată. Pentru că devii ceea ce ”consumi”, oamenii, realitățile la care te ”expui” devin propria ta realitate predominantă. Ziarul Deșteptatea și-a asumat (și își asumă și astăzi, când ”cererea” în acest domeniu s-a diminuat masiv) funcția de educare, o funcție vitală, aș spune, pentru sănătatea mintală a unei societăți, ca filmul ”Idiocracy”, de exemplu, să nu devină realitatea noastră viitoare.
În primii mei ani de jurnalism, ca redactor al ziarului, am realizat un interviu cu scriitoarea Ioana Postelnicu, a cărei devenire profesională fusese influențată de Eugen Lovinescu. Ca absolventă de Litere credeam că sunt și eu un om care știe niște lucruri, care citise niște cărți, astfel că replica ei, venită natural, la un moment dat, printre întrebări și răspunsuri, ”Ai atât de multe lucruri de învățat!”, m-a repus într-un nou loc al meu față de mine și de ceea ce aș dori să devin. O ascultam și cuvintele ei sunau în mine ca un deziderat personal, pe care îl conștientizam auzindu-l în altcineva: ”Îmi doream să fiu reprezentativă, frumoasă, să am ceva de spus celorlalți. Asta era singura mea preocupare. (…) Cultura mea și licărirea asta a spiritului m-au preocupat întotdeauna, am vrut întotdeauna să fiu ceva, mai mult decât ceea ce eram, adică soția bărbatului meu. Asta am dorit. (…) Sensul l-am avut întotdeauna în mine, dar dorința de a face ceva s-a trezit în mine in timp”.
Interviul a fost premiat, dar mai important decât atât este că, știu sigur, în ADN-ul gândirii și ființei mele spirituale mele este un pic și din Ioana Postelnicu. Așa cum este și din Basarab Nicolescu, din Solomon Marcus, din A.G Weinberger, din Eugen Simion sau din toți oamenii relevanți pe care i-am întâlnit ca jurnalist Deșteptarea.
Ce mai au răbdare să citească, să asculte, să vadă cititorii și telespectatorii anului 2024? Ar mai fi relevantă pentru ei o întâlnire cu scriitoarea Ioana Postelnicu? Mai există destinatar pentru funcția educativă a presei? Ne mai interesează criterii, valori, mai avem răbdare, exigențe când consumăm media de azi? În 35 de ani de la apariția primei ediții Deșteptarea s-au produs schimbări importante în orizontul de așteptare al consumatorului de produse media. Mutatis mutandis, schimbăm ceea ce e de schimbat. Dar ce anume, totuși, ar merita să rămână? În ceea ce mă privește, ca jurnalist Deșteptarea și ca simplu consumator de conținut media mă încăpățânez să rămân (îmbrățișând, în același timp, schimbările care ne sunt benefice), de partea cealaltă a treimii ”sânge, sex, scandal”.
