5 decembrie 2024

Silvicultorii protestează, vineri, la Guvern, alături de alte categorii profesionale

„AȘA NU SE MAI POATE!” – strigă din nou membrii Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, organizație condusă de inginerul băcăuan Silviu Geană, care va susține vineri, 29 noiembrie, între orele 13.00-16.00, o nouă acțiune de protest în Piața Victoriei, la sediul Guvernului României, Silvicultorii vor fi alături de ceferiști, militari, polițiști, mineri, siderurgiști, energeticieni și alte categorii socio-profesionale, personal activ, rezerviști și pensionari din Confederația Sindicală Națională „Meridian” și a altor structuri confederale. Acest miting reprezintă, în fapt, o continuare a celor două proteste care au fost organizate pe 26 septembrie la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și pe 25 octombrie la Guvernul României, la care au participat peste 30.000 de persoane nemulțumite de condițiile de muncă, de salarizare și de pensionare.

 



Principalele revendicări ale Federației Sindicatelor Silva sunt: modificarea în regim de urgență a Legii privind sistemul public de pensii, prin care Parlamentul, la propunerea Guvernului, a abrogat din „Statutul personalului silvic” posibilitatea încadrării în condiții speciale a locurilor de muncă pentru personalul silvic care desfășoară activități de paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole, a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri.

„Încadrarea în condiții speciale a acestor locuri de muncă, abrogată fără nici un fel de justificare de la data de 1 septembrie 2024, făcea posibilă reducerea vârstei standard de pensionare pentru personalul silvic de teren, cu 1 an la fiecare 5 ani lucrați în astfel de condiții” – sune Silviu Geană.

 

Pentru eliminarea acestei inechități, care afectează astăzi peste 20.000 de silvicultori activi, în condițiile în care din 2019 și până în prezent, condițiile de muncă în domeniul forestier nu s-au îmbunătățit cu nimic și, cu atât mai mult, nu s-au normalizat, Federația Sindicatelor Silva propune modificarea art. 28 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, după cum urmează:

Art. 28 (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

k) sectorul silvicultură, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice referitoare la: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; activitățile de exploatări forestiere, sortare și transport material lemnos; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri.

 

Principalele argumente pentru modificarea Legii pensiilor

 

Activitățile din silvicultură presupun efort fizic deosebit, desfășurat în condiții de teren accidentat, condiții atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiții vătămătoare din partea factorilor biotici, atacuri ale urșilor (cel mai recent este cazul de la Argeș din data de 17.11.2024, când un pădurar a fost atacat în timpul serviciului) și ale altor animale sălbatice, precum și numeroase atacuri ale infractorilor surprinși în pădure, care de multe ori, au pus și pun în continuare viața personalului silvic în pericol;

Activitatea de pază a pădurilor se desfășoară adesea în condiții extreme de risc, iar în ultimii ani, 6 pădurari au fost uciși și peste 750 de silvicultori au căzut victime ale agresorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn, ori se aflau la braconaj;

Din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, se constată că speranța medie de viață în silvicultură nu depășește vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranță de viață din Uniunea Europeană, în condițiile în care vârsta standard de pensionare este 65 ani;

Plata la zi a compensațiilor restante din partea Guvernului României pentru serviciile silvice obligatorii efectuate de administratorii de păduri și plata alocațiilor bugetare, conform legislației în vigoare, pentru susținerea activității de administrare a pădurilor proprietate publică și privată, pentru care statul impune restricții.

 

Preluarea amendamentelor propuse de sindicatele din silvicultură în forma finală a Proiectului Legii privind Codul silvic, aflat în prezent în dezbatere la Parlament, modificări care au ca scop asigurarea unei administrări sustenabile a pădurilor României. Actuala formă a proiectului legislativ (PL-x 266/2024), dacă nu va fi modificată, va aduce deservicii majore gestionării durabile a pădurilor, va conduce la politizarea excesivă a administrației silvice și implicit, va favoriza degradarea pădurilor.

 

Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare, prin toate mijloacele legale, drepturile lucrătorilor din domeniul silvicultură, inclusiv prin organizarea unor noi acțiuni de protest – a precizat Silviu Geană.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -