sâmbătă, 31 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3844

Au investit zece milioane de euro in case. Ziua Portilor Deschise la Habitat Comanesti

    In Saptamâna Nationala a Voluntariatului, Habitat for Humanity (HFH) România Comanesti gazduieste 40 de voluntari locali pe santierul din Comanesti, care vor ajuta 4 familii sa-si construiasca o casa a lor. Cu acelasi prilej echipa HFH Comanesti va sustine un training cu tema “Cutremur? Ce trebuie sa faci?” in cadrul Scolii din Cudalbi, Galati, in care se va discuta despre importanta voluntariatului.

    Vineri, 16 mai, intre orele 10 si 15 va avea loc Ziua Portilor Deschise Habitat for Humanity, in care cei interesati vor putea vizita santierul si vor putea lucra alaturi de voluntari. HFH România a reusit sa atraga, prin programe constante si campanii, peste 26.000 de voluntari internationali si corporatisti români.

    Acestia muncesc pe santierele Habitat, isi acopera costurile cu masa, cazarea, transportul, etc., in plus, vin cu o donatie consistenta pentru sprijinirea nevoii de locuire decenta în România. „Pâna acum, acestia au donat peste 10 milioane de euro, bani care au ajutat mii de persoane sa aiba un loc decent în care sa-si creasca în siguranta copiii”, arata reprezentantii HFH.

    „Tot mai multe companii din România vin cu politici care incurajeaza si ofera angajatilor posibilitatea sa faca voluntariat. Avem angajati din peste 40 de companii care vin periodic pe santierele noastre pentru a pune umarul la o viata mai buna pentru ceilalti si pentru a se bucura de munca pe santier ca teambuilding alaturi de colegi.”
    Mario DeMezzo, director Habitat for Humanity România

    Handbal masculin/ Final 3: Invinsele, intre ele

    Stiinta MD Bacau – Potaissa Turda (miercuri, ora 17.00/ Sala Sporturilor)

    Etapa a treia a Final 3-ului aduce fata in fata invinsele din primele doua runde. Formatiile aflate la cota zero. Ousiderele.

    Stiinta MD Bacau si Potaissa Turda se intâlnesc miercuri, de la ora 17.00, intr-un meci care pare mai degraba al consolarii, decât unul al relansarii campionatului. Invinse de HCM Constanta (bacauanii pe Litoral, la noua goluri diferenta, iar turdenii acasa, cu 33-31), cele doua adversare de azi nu par sa aiba prea multe de cerut de la acest final de sezon.

    In joc se afla locul secund, pentru ca de titlu mai pot vorbi doar hiper-super-extra-optimistii. Sau naivii! Concret, pentru a câstiga titlul, Stiinta MD Bacau ar trebui sa câstige „dubla” cu Potaissa si sa faca o adevarata demonstratie de forta in returul de acasa, cu HCM Constanta, de pe 24 mai, in care ar trebui sa se impuna la zece goluri diferenta! Este oare posibil sa vedem titlul la Bacau? Exista viata pe Luna?

    Revenind la confruntarea cu Potaissa, episodul de astazi isi va gasi continuarea duminica, in returul de la Turda. Studentii nu pot miza pe Ionut Ramba (nerefacut dupa o interventie chirurgicala), dar vor regasi, in schimb, cel putin in jocul tur, caldura publicului propriu. Un public care arde, in continuare, pentru o echipa de la care asteapta mai mult. In mod justificat.

    Inot/ Campionatul National Scolar: Alex Hriscu, FB cu plus!

    Alex Hriscu se simte in bazin la fel de bine cum se simte in banca la scoala. Pe bune! Asa ca bacauanul nu avea cum sa o dea in bara tocmai la Campionatul National Scolar de Inot prevazut in FRNMP si in cadrul ONSS! La competitia desfasurata week-end-ul trecut, la Resita, Alex a cucerit tot ce se putea cuceri.

    Mai putin la 100 metri bras, unde s-a… „multumit” doar cu un bronz. In rest, sportivul legitimat la LPS Bacau s-a incoronat campion national scolar Under 12 la nu mai putin de sase probe: 50 si 100 m fluture, 50 si 100 m spate, 50 si 100 m liber!

    „Nivelul concursului a fost destul de ridicat, dar eu am fost bine pregatit si motivat”, a declarat elevul profesorului Dragos Furdu, care a precizat ca succesul de la Resita il ambitioneaza si mai mult in vederea urmatoarelor trei competitii, programate luna viitoare: Internationalele de la Linz (Austria), Campionatul National de la Braila si Cupa „Aqua Club” de la Bacau.

    Elev la Scoala Gimnaziala „Alexandru Ioan Cuza”, Alex Hriscu a tinut sa dedice reusitele de la Nationalele Scolare doamnei diriginte Tatiana Dilcu si domnului director adjunct Costel Paduraru. Alaturi de Alex Hriscu, un alt inotator pregatit de Dragos Furdu la LPS Bacau a urcat pe podium la Campionatul National Scolar.

    Este vorba de Robert Bolfa, medaliat cu bronz la 50 m fluture.

    Handbal feminin/ Divizia A: Cadere de cortina

    Handbalistele Stiintei Bacau isi vor incheia in devans conturile cu editia 2013-2014 a Diviziei A. Astazi, de la ora 13.00, studentele vor primi vizita formatiei de pe locul secund, HM Buzau.

    Celelalte jocuri ale ultimei etape se vor derula sâmbata, 17 mai. Sâmbata trecuta, in penultima runda, bacauancele au pierdut cu 31-25 (18-12) meciul sustinut in deplasare, cu Stiinta Bucuresti.

    Inaintea caderii de cortina, formatia antrenata de Costel Oprea si Giani Hornea ocupa locul 5, cu 34 puncte, fiind urmata in clasament de Rapid, care are un punct mai putin.

    Scena reprezinta o noua casa pentru Mihaela Iordache – Farcas

      Fiecare om, cu o dorinta de a se dezvolta si de a se face remarcat intr-un anumit domeniu, are ca fundament un model de urmat, o muza despre care va zice: „asa vreau sa devin!”.

      Se implinesc patru ani de când am facut si eu, la rândul meu, cunostinta cu cea care urma sa-mi devina model, indrumatoare in tarâmul minutios al muzicii, cea care m-a sfatuit cu unele din cele mai pretioase gânduri si care m-a invatat, cu toata caldura, micile taine pentru a ajunge la inimile oamenilor, ascultatorilor nostri. E vorba despre Mihaela Iordache-Farcas – o prezenta mereu impunatoare pe marile scene, o voce cu o rezonanta puternica ce duce mai departe frumusetea folclorului autentic românesc, atât prin repertoriul mereu bine ales, cât si prin aparitia impecabila in portul popular traditional. Este modelul meu, atât ca om, cât si ca suflet dedicat scenei si cântecului.

      Despre evolutia talentatei interprete de muzica populara, Mihaela Iordache-Farcas, vom afla din vorbele domnului Florin Filioreanu, corespondent de presa Radio România Actualitati:

      „Cu bucuria prezentarii performantei interpretative a dansului si a vocii muzicii populare, m-am apropiat de ansamblul «Ca la noi» Bacau, martor fiind la schimbarea multor generatii de dansatori si interpreti de muzica populara. Interpreta Mihaela Iordache mi-a marturisit, inaintea prezentarii dintr-un spectacol, ca a facut primii pasi pe frumoasele scene alaturi de corul Scolii nr.1 din Comanesti, condus de profesorul Constantin Anastasiu. A continuat sa studieze un instrument drag sufletului ei, chitara, si a fost si vocea intâi in cadrul Formatiei «Acordul», condusa de profesorul Neculai Garai. Mihaela si-a facut debutul pe tarâmul muzicii populare alaturi de Ansamblul «Basmaluta», unde, impreuna cu o fanfara de 30 de persoane, condusa de dirijorul Ion Olteanu, si-a format dragostea sincera pentru cântecul popular. Si-a continuat activitatea cu Ansamblul «Braduletul» din Comanesti, profesor si dirijor Costica Lazar, iar talentul i-a fost slefuit in cadrul Scolii Populare de Arte din Bacau, fiind si solista la Ansamblul «Floricica», condus de interpreta de mare sensibilitate Maria Salaru.

      MihaelaIordache9

      Pe plan formativ-educational a absolvit Masteratul «Marketing si comunicare in afaceri», la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacau, totodata fiind si solista a ansamblului folcloric «Ca la noi», director Camelia Rosu, cu care a participat la numeroase spectacole, turnee si diverse emisiuni televizate. Cu placere imi aduc aminte de prezenta entuziasmanta la Ziua Limbii Române de la Costesti – Republica Moldova, când publicul nu se mai satura de glasul limpede si frumos, de repertoriul care iti aducea bucurie in suflet, de indemnul de a juca.”

      Primul album: „Asta-i hora mare”

      Timp de patru ani, am avut ocazia, sau mai bine spus privilegiul, de a o asculta la numeroase evenimente la care am participat impreuna, si nu am putut trece cu vederea imaginea pe care o lasa in urma dupa fiecare seara dusa la bun sfârsit; de-a lungul anilor s-au adunat sute de suflete ce o admirau si inca o mai admira, suflete ce i-au multumit pentru toata daruirea si pentru glasul limpede ce i-au bucurat. Sa fii pe placul tuturor este o misiune greu de indeplinit, insa, pentru Mihaela, a devenit ca un proces vital, ea traieste pentru oameni, cânta pentru oameni si sufletele lor, folclorul reprezentând esenta ei.

      Si pentru ca marea ei dorinta este aceea de a cânta pentru oameni, a reusit sa scoata pe piata un album intitulat „Asta-i hora mare”, o productie muzicala de marca, inconfundabila, semnata de maestrul Cristian Nastase, prin venele caruia sopteste talentul inaintasilor; Mihaela ne invita la joc cu hore, sârbe si corabiesti ca la noi, incheind cu ziceri de viata, adevarate cugetari pline de tâlc si invataminte, pentru toate vârstele. Datorita sensibilitatii sale muzicale, glasul puternic si totusi dulce, stilul sau autentic reprezentat si de costumul traditional, Mihaela aduce cu multa caldura in suflet buchete de cântece traditionale, joc de scena si o tinuta exemplara.

      MihaelaIordache10

      Iar ca o dovada a faptului ca Mihaela Iordache-Farcas este o prezenta iubita de toti cei aflati in jurul ei, am adunat câteva cuvinte de suflet la adresa talentatei mesagere a folclorului românesc:
      „Mihaela Iordache-Farcas, un nume frumos si chiar melodios. Nici nu se putea altfel lânga un buchet de cântece moldovenesti la fel de frumoase ca si numele ei, ca si mirificul plai comanestean unde isi are obârsia Mihaela. Am cântat in câteva spectacole unde isi facea aparitia in fata spectatorilor si aceasta tânara cu reale calitati interpretative. M-a cucerit prin simplitatea aparitiei scenice, prin respectul fata de spectatori si, mai ales, cu frumusetea glasului si repertoriului.

      Pe acest compact disc, Mihaela Iordache a avut grija sa ne poarte prin multe stari ale sufletului, dar mai ales sa participam la hora satului prin inimoase cântece de joc. Dragi oameni buni, sa o primim cu drag pe Mihaela Iordache-Farcas in casele noastre, in inimile noastre, pentru ca Mihaela ne va lumina sufletul cu cântecele ei.” (Anton Achitei)

      „Cred ca sunt aleasa de Dumnezeu”

      Toate aceste cuvinte cu drag alese nu fac decât sa cladeasca in sufletul fiecarui artist multumirea pentru faptul ca este apreciat si iubit de cei ce ii asculta muzica, iar Mihaela, la rândul ei, mi-a oferit câteva rânduri in dar pentru toti cei ce o asculta si ii apreciaza iubirea pentru folclorul românesc:

      „Multi oameni asteapta cu bucurie si cu dragoste intâlnirea cu cântecele adevarate ale neamului nostru. Cântecul traditional este in continuare o componenta importanta a vietii lor spirituale iar asta ne-o arata aplauzele lor care sunt la fel de sincere peste tot unde mergem. Aplauzele celor care ma asculta, a tuturor celor care joaca când le cânt cu tot dragul, sunt cea mai mare bucurie si realizare a mea, ca artist. Cred ca sunt aleasa de Dumnezeu sa duc mai departe cântecul popular, sa-l legan pe suflet si glas si sa-l asez la loc de cinste, in lada de zestre, ca pe un busuioc la Icoana Sfânta.

      Dar, mai presus de toate, imi doresc sa aduc un zâmbet, un gram de bucurie, de fericire tuturor celor care imi asculta cântecele. Tuturor iubitorilor de folclor le transmit gânduri bune si frumoase, sa aveti credinta, inima buna si putere sa treceti peste toate greutatile vietii… Ma inclin cu respect in fata tuturor celor care isi regasesc o farâma din suflet in cântecele mele.”

      Mihaela Iordache este una dintre marile interprete de folclor ale Bacaului, o prezenta des intâlnita la evenimente speciale, dar si pe marile ecrane. Scena reprezinta o noua casa pentru ea, iar muzica, folclorul, sunt elementele ce compun in totalitate imaginea Mihaelei Iordache ca artist.

      Nicoleta Paic, studenta, Facultatea de Litere,
      Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau

      Afacerile Agricola au crescut cu 15% fata de anul trecut

      Grupul de firme Agricola a inregistrat in primele trei luni ale anului o crestere de circa 15% comparativ cu anul trecut, ajungând la 133,7 de milioane de lei.

      Agricola International, cea mai importanta companie din grup, in care sunt integrate lantul de productie al carnii de pasare si operatorul logistic, a inregistrat in primele trei luni o crestere a cifrei de afaceri cu 12%, ajungând la circa 76,9 milioane lei.

      Vânzarile la carnea de pui au crescut in acelasi interval cu 12% in volum, iar in valoare cu 7%, efect partial cauzat de scaderea pretului mediu al pietei.

      Anul trecut, Agricola detinea 16% din piata carnii de pui, 19% din piata de semipreparate si produse de tip ready-meal.

      Masini de teren scoase la vânzare de Finante

      Un autovehicul marca Mitsubishi L 200, cu motor care respecta normele euro 4, fabricat in 2008, cu 9.629 de km la bord, este scos la vânzare de Administratia Judeteana a Finantelor Publice (AJFP) Bacau. Pretul de pornire al autoutilitarei este de 48.647 de lei.

      Autovehiculul este doar unul dintre bunurile mobile proprietate a debitorului FFB Grup SRL din Bacau, firma specializata pe lucrari de amenajari interioare si exterioare, scoase la licitatie de Finante.

      Mai este scos la vânzare si o autoutilitara Renault Trafic, cu motorizare euro 3 si 161.702 km rulati, pretul stabilit fiind de 25.000 de lei.

      Licitatia va avea loc in data de 29 mai 2014, la sediul AJFP Bacau. Cei interesati pot face demersurile in vederea achizitiei bunurilor pâna cel târziu in ziua precedenta datei de vânzare.

      In plus, pentru a participa la licitatie, ofertantul trebuie sa faca dovada platii taxei de 10 la suta din pretul de pornire al acesteia.

      Taxa pe stâlp e in aer

      Desi au ramas mai putin de doua saptamâni pâna când firmele trebuie sa achite taxa pe stâlp, contribuabilii nu pot face acest demers, intrucât nu au fost publicate inca normele metodologice. Prin urmare, obligatia fiscala prevazuta de legile din domeniu nu poate fi indeplinita. Abia saptamâna trecuta, la mai bine de sase luni de la instituirea impozitului de 1,5 la suta pentru constructiile speciale, Finantele au propus proiectul normelor de aplicare.

      „Eu nici la aceasta data nu stiu cum se achita acest impozit, pentru ca normele nu au fost emise. Asa cum Codul de Procedura Fiscala, Codul Fiscal, fiecare act normativ au o norma metodologica de aplicare, la fel si acest act normativ trebuie sa aiba asa ceva. Prin urmare, contribuabilul nu va sti ce sa faca daca ajunge la Fisc. Cred, insa, ca guvernantii nostri sunt mai preocupati de campania pentru alegerile europarlamentare”.
      Marcel Bulinschi, presedintele CECCAR Bacau

      Impozitul de 1,5 la suta pentru constructiile speciale (denumit drept „taxa pe stâlp”, tocmai pentru ca permite taxarea oricarui tip de imobil, in anumite conditii) trebuie calculat si platit de catre persoanele juridice pâna pe 26 mai.

      Printre altii, datoreaza acest impozit detinatorii de sere, solarii, rasadnite si ciupercarii, helestee, iazuri, camere de tezaur pentru depozitarea valorilor si datelor, pâna la proprietarii de ecartamente de tramvaie, statii de calatori, peroane, treceri la nivel, parcari, alei betonate sau pavate etc.

      Plata se face in doua rate egale, pâna la data de 25 mai si de 25 septembrie, inclusiv, a anului pentru care trebuie achitat. Data de 25 mai cade duminica, astfel incât impozitul poate fi achitat cel târziu pâna luni, 26 mai 2014. Persoanele fizice nu platesc acest impozit.

      Certificat provizoriu in locul cardului de sanatate

        Cardurile de sanatate eliberate pentru calatorii in strainatate, in spatiile membre UE, sunt inlocuite, momentan, de certificate provizorii, care au practic acelasi rol. „S-a luat aceasta decizie, temporara, pentru ca se va schimba modul de distribuire a acestor carduri.

        Conform noilor prevederi legale, cardul national de sanatate se va distribui asiguratilor prin serviciile postale”, a explicat Dan Stoica, director Relatii Contractuale la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Conform noilor modificari, postasul este obligat sa se prezinte de doua ori la adresa de domiciliu a asiguratului pentru predarea cardului, iar daca acesta nu este gasit acasa, cardul revine la institutia emitenta – CJAS Bacau, de unde poate fi ridicata in orice zi de relatii cu publicul. In schimb, certificatul provizoriu se elibereaza de CJAS Bacau, a doua zi dupa depunerea cererii.

        Toate tarile europene folosesc sistemul de carduri de asigurat, iar România a primit de la Bruxelles, odata cu intrarea in UE, un numarul european de identificare unic, ce trebuie sa figureze pe card, pentru a identifica cetatenii români asigurati. Acest cod se regaseste acum si pe certificatul provizoriu. Atât certificatul, cât si cardurile permit decontarea serviciilor de sanatate efectuate in regim de urgenta in spatiul european cetatenilor români.

        In plus, certificatul/cardul permite asiguratului aflat in calatorie in tarie UE accesul la servicii medicale fara sa mai fie necesara incheierea altei asigurari private de sanatate. Prin acest act, se beneficiaza de ingrijiri medicale in aceleasi conditii ca si cele oferite cetatenilor tarii respective de sistemul public de asigurari de sanatate.

        Biroul de supraveghere judiciara monitorizeaza 61 de bacauani

          Imediat, dupa intrarea in vigoare a noului Cod Penal, la nivelul tuturor inspectoratelor de politie din tara au fost infiintate Birouri de supraveghere judiciara. La politistii care lucreaza aici se prezinta saptamânal cei care au primit din partea instantei de judecata sau a procurorilor masura preventiva de control judiciar.

          Politistii au si ei obligatia de a merge acasa la cei care sunt arestati la domiciliu. Potrivit oficialilor de la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, de la jumatatea lunii februarie si pâna in prezent, s-a dispus masura de supraveghere judiciara fata de 61 de persoane din judetul Bacau, dintre care 11 sunt arestate la domiciliu.

          „In perioada supusa analizei au incetat 13 masuri, dintre care 8 de control judiciar si 5 de arest la domiciliu”, a declarat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. In cazul celor aflati sub control judiciar, trei s-au ales cu mandate de arestare, unul a primit mandat de executare a pedepsei cu inchisoare, iar patru au iesit de sub supraveghere dupa incetarea masurii. Cei care erau arestati au putut iesi din casa insa au termen de incercare.

          Politistii verifica, periodic, modul în care acestea îsi respecta obligatiile, iar în cazul încalcarii acestora, sesizeaza instanta competenta. La nivel national, aproape 500 de politisti îsi desfasoara activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciara.

          De asemenea, din dispozitia sefului Politiei Române, a fost elaborata o metodologie privind supravegherea persoanelor fata de care s-a dispus masura controlului judiciar, controlului judiciar pe cautiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel national, în mod unitar, a prevederilor legale si a fost dezvoltata o aplicatie informatica pentru evidenta acestora.

          „La nivelul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau functioneaza, ca in toate judetele, acest Birou de supraveghere judiciara. Cei fata de care s-a dispus masura controlului judiciar se prezinta la politie, conform graficului primit”,
          – insp. pr. Narcisa Butnaru – purt. cuv. IPJ Bacau

          Suspecti cercetati in libertate

          Cea mai recenta masura neprivativa de libertate dispusa de procurori este din cazul furtului de energie de la E.On. Fata de doua persoane cercetate in acest caz de furt de curent, instigare la abuz in serviciu si cumparare de influenta, anchetatorii au dispus controlul judiciar.

          Ziua Prieteniei

          Traim vremuri de mare vrajba naţionala. Incotro privesti, simti ca ochii fiecaruia par a fi tintuiti pe beregata cuiva. Fratietatea de linsori pare a fi normalitatea fintarii. Acumularea primitiva a capitalului sau nevoia de supravietuire au ucis altruismul.

          Invidia si egoismul au ajuns vedete. Spiritul samariteanului a devenit istorie. Rarele gesturi de caritate cauta cu febrilitate pagina intâi a ziarelor sau camera de luat vederi a reporterului tv. O caritate care incearca sa cumpere ceva: voturi, constiinte, inimi… In tulburele mediu politic, mai ales, vrajba are chipul vendetei. Ochii bulbucati, sudalma, amenintarea, santajul, razbunarea, linsajul mediatic, compromiterea morala, tradarea reprezinta esenta scenei politice. Vechiul vis umanist, care spunea că omul este mai ales scop, nu doar mijloc, pare să se fi spulberat…

          Visez la o zi nationala sau mondiala a Prieteniei. Imaginati-va ca aceasta zi chiar ar exista. Sa presupunem ca spiritul acestei zile ar sugera sa ne intâlnim cu prietenii. Indraznesc sa va rog: realizati un ,,inventar” al prietenilor dumneavoastra. Gata? Aveti mai multi decât numarul degetelor de la mâini? Da? Va asigur ca, daca acestia sunt prieteni adevarati, sunteti un mare norocos. V-as sugera, totusi, sa va gânditi daca prietenii pe care i-ati ,,inventariat” chiar va sunt prieteni.

          Nu cumva va cultiva pentru ca doresc neaparat ceva de la dumneavoastra? Nu cumva sunteti vreun sef pe lânga care, unii, lipsiti de coloana vertebrala, doar mimeaza marea prietenie? Va asigur ca atunci când relatia sef-subaltern se va destrama, acesti amici, care sunt in mare deficit de caracter, o sa va dea cu tifla.

          Am încercat, si eu, zilele trecute, sa-mi numar amicii (atutentici). A durat ingrozitor de putin. Am reascultat apoi câteva voci celebre despre prietenie. Arthur Miller m-a consolat: ,,Tradarea este singurul adevar”. Judy Holliday, dimpotriva: ,,Iubitii au voie sa tradeze, prietenii nu”. Asasinat, Caius Iulius Cezar, zarindu-l printre conspiratori si pe cel drag inimii sale, zice amar: ,,Si tu, Brutus, fiul meu?” Numarati câti de Brutus aveti in viata Dumneavoastra…

          Incercati, va rog, in aceste vremuri de mare vrajba electorala, si nu numai, incercati sa va intâlniti, intr-o zi, doar cu prietenii adevarati. Daca nu veti avea sentimentul unei mari singuratati, va puteti depune candidatura pentru statutul de om fericit…

          580 de candidati pe 32 de mandate. Pe cine trimitem la Bruxelles?

          In cursa pentru alegerea politicienilor care vor reprezenta România in Parlamentul European (PE) au intrat opt candidati independenti si 15 formatiuni care au, majoritatea, 42 de candidati. Fac exceptie Partidul Verde cu 24, PRM – 31, PNR – 31, ANA – 33 si PER – 34.

          In total, sunt 580 de aspiranti la fotoliul de europarlamentar, dintre care noi vom alege 32, caci atâtia are dreptul tara noastra sa trimita la Bruxelles. De fapt, pe 25 mai, vom vota toata lista unui partid, iar nu un candidat sau altul.

          Pe buletinul de vot, pe prima pagina sunt listele PDL, PMP, UDMR, Alianta PSD-UNPR-PC, iar pe a doua, PNL, PRM, Alianta Nationala a Agricultorilor, Partidul Dreptatii Sociale. Pe paginile a III-a si a IV-a apar listele PNR, PV, FC, PER, PAS, PNTCD si PPDD. Pe ultima sunt cei 8 candidati independenti, dintre care doar actorul Mircea Diaconu se bucura de notorietate.

          Partide mari, nume sonore!

          Sondajele arata ca 40% din electorat merge cu Alianta PSD-UNPR-PC, ceea ce inseamna ca va obtine aproape jumatate din mandate. Pe lista aliantei, primele pozitii sunt ocupate de Corina Cretu, Ecaterina Andronescu, Catalin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Draghici, Daciana Sârbu. Doi dintre acestia – Ivan si Draghici – au fost lansati de Victor Ponta, pe scena Teatrului de Vara. Ne-a fost prezentat si Sorin Moisa, locul 10 pe lista, despre care am aflat ca e expert la Bruxelles si ca are bunici in Damienesti si Tg. Ocna.

          Damian Draghici e artist si senator de Bacau, iar Catalin Ivan, europarlamentar si doctorand la Universitatea „Al. I. Cuza”. Alte partide cu sanse mari de a ajunge in PE sunt PNL (16,5%) si PDL (11,5%). Liberalii i-au plasat pe pozitii eligibile pe Norica Nicolai, Adina Valean, Ramona Manescu, Cristian Busoi si Renate Weber, foarte cunoscuti gratie functiilor si deselor aparitii la TV.

          Bacaul il are pe Romeo Stavarache, primarul municipiului, pe pozitia 9, considerata de el insusi neeligibila. Si PDL are nume mari in fruntea listei: Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian-Jean Marinescu, dupa care vin Daniel Buda si Orest Onofrei, mai putin cunoscuti. In Bacau, pâna acum, a fost lansata doar Gabriela Fotache, care e pe locul 39.

          „Miscarea” urca in sondaje

          Desi abia infiintat, Partidul Miscarea Populara (PMP) are deja notorietate, fiind promovat de Traian Basescu si Elena Udrea, care nu mai trebuie prezentati. In unele sondaje, Miscarea trece de 10%. Asta ar insemna 3 mandate. Primii pe lista PMP sunt Cristian Preda, care si-a inceput campania din Bacau, Vasile Muresan, Teodor Baconschi, Cristian Petrescu si Daniel Funeriu.

          Preda, in prezent europarlamentar, are un doctorat in studii politice la Paris si a fost profesor universitar, apoi decan al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti. Cunoscuti mai sunt Funeriu, fost ministru al Educatiei, si Baconschi, fost ministru de Externe. Bacaul e prezent pe lista prin Valerian Vreme, deputat, ex-ministru al Comunicatiilor, insa acesta se afla pe locul 13 si nu este eligibil, din pacate.

          Lista PPDD incepe cu Dan Diaconescu, jurnalist, care s-a prezentat bacauanilor vineri, din DDmobil, si continua cu Simona Man, Diana Voiculescu si Liviu Neagu, despre care nu sunt informatii clare. Si de la PPDD avem un candidat bacauan, pe Cristi Aioanei, ex-jurnalist, insa, fiind pe pozitia 30, nu are sanse sa intre in PE.

          Verzii sau agricultorii?

          Forta Civica il are in frunte pe Mihai Razvan Ungureanu, profesor universitar in tara si strainatate, cu un doctorat in istorie si un masterat la Oxford, fost prim-ministru, fost ministru de Externe.

          MRU este urmat de Diana Pavelescu, Mihaela Nicolau si Adriana Radu, nume care nu spun nimic alegatorului de rând. Daca PSD, PNL, PMP si PDL vor obtine in mod cert multe voturi si din partea alegatorilor neinregimentati, in privinta altora, cum ar fi Alianta Agricultorilor sau Partidul Dreptatii Sociale, e putin probabil ca in afara de membrii activi sa mai puna cineva stampila pe lista lor.

          Orice am alege, stânga sau dreapta, pe socialisti sau populari, verzi sau agricultori, e bine ca pe 25 mai sa ne prezentam la vot. Pentru ca e important sa nu fim codasii Europei, dar si mai important e sa trimitem la Bruxelles oameni care stiu ce inseamna Parlamentul European.

          Sef nou la RAR Bacau

            Traian Bârjoveanu este noul director al Registrului Auto Român (RAR) Bacau. El ocupa aceasta functie din 13 mai 2014, inlocuindu-l la conducere pe fostul director Dorin Vieriu.

            Traian Bârjoveanu urca in functia de director cu o experienta de 16 ani in Registrul Auto Român.

            Inginer specialist la baza, el a mai cochetat cu o functie de conducere in timp, atunci când a fost numit director adjunct in cadrul RAR Bacau.

            Incidentul Kosovo. Factorul Crimeea. Efectul Catalunia

            Decizia luata acum câtiva ani la presiunile diplomatiei americane in privinta separarii provinciei Kosovo incepe sa-si arate efectele perverse in zilele noastre.

            Practic, s-a decis, atunci, ca un teritoriu al unui stat suveran poate fi separat prin forta armelor.

            Conteaza mai putin amanuntele; ideea este ca, pentru prima data dupa razboi, granitele unui stat erau modificate in urma unei actiuni militare iar asa-numita „lume libera” spune ca totul este in regula.

            Decizia luata in cazul Kosovo are, insa, efect de bumerang, astazi. Rusia a folosit aceeasi argumentatie pentru a-si recupera Crimeea iar in nebunia din estul Ucrainei separatistii vin cu aceleasi argumente.

            Fata de aceste evenimente, diplomatia occidentala trebuie sa explice de ce, in privinta Kosovo a fost de acord cu separarea provinciei si a facut presiuni asupra altor tari pentru a recunoaste independenta acestui teritoriu iar in privinta Crimeei sau a regiunilor separatiste din estul Ucrainei nu este de acord cu principiul autodeterminarii.

            La fel cum, de exemplu, SUA si UE trebuie sa explice de ce a cerut regimului Ianukovici sa se abtina de la interventia in forta impotriva protestatarilor iar, astazi, dupa ce fostii protestatari au ajuns la Putere, nu doar ca ii aproba dar ii mai si sprijina pentru a interveni militar.

            Cum spuneam, decizia in cazul Kosovo a dus la destabilizarea situatiei din Ucraina, insa solutiile care vor fi adoptate in criza ucraineana vor avea efecte intr-o sumedenie de alte regiuni din Europa.

            Tara Bascilor este un exemplu. Catalunia doreste independenta, Scotia voteaza la un referendum separarea de Marea Britanie, Venetia se vrea independenta si avem si noi, Tinutul Secuiesc.

            Am fi naivi daca am crede ca toate aceste isterii nationaliste si separatiste care se manifesta in ultimii ani se dezvolta independent.

            Si daca ne uitam pe scena politica mondiala, probabil putem sa ghicim cine doreste o Europa macinata de conflicte etnice si aflata in prag de razboi cu Rusia.

            Două eleve de la Palatul Copiilor Bacău, pe scena “Next STAR”

            Palatul Copiilor Bacău descoperă copiii talentaţi, îi încurajează să se exprime şi îi sprijină să îşi transforme visele în realitate. Două eleve ale profesorului Claudiu Filip, la Clasa de Canto muzică uşoară a Palatului Copiilor Bacău, au fost selectate să cânte pe scena actualului sezon al Emisiunii – concurs Next Star, de la Antena 1.

            Fanii show-ului au avut ocazia să o admire în cea de-a IV-a ediţie pe Luca Ambra Maria, o adolescentă în vârstă de 13 ani, care studiază canto la Palatul Copiilor Bacău, împreună cu profesorul Claudiu Filip, de nouă ani.

            Andrei Delia, cea de-a doua elevă a cunoscutului profesor băcăuan selectată de echipa Next Star, a început studiul muzicii în urmă cu trei ani. Iar de anul acesta, urmează şi cursurile Cercului de Teatru al Palatului Copiilor Bacău, coordonat de profesorul Gheorghe Balint. Delia i-a încântat pe spectatorii Next Star, în cea de-a XI-a ediţie a emisiunii, cu melodia “Hora din Moldova”.

            “Delia şi Ambra fac parte din grupa de performanţă a clasei, o grupă cu care lucrez mult mai tehnic. Amândouă au un talent nativ, care la Ambra a explodat în ultimii patru ani, şi sunt foarte serioase în muncă”, a declarat profesorul Claudiu Filip, despre cele două eleve ale sale care au cântat pe scena Next Star.

            Claudiu Filip este iniţiatorul şi coordonatorul Festivalului de Muzică Uşoară pentru Copii “Aşchiuţă”, eveniment organizat de Palatul Copiilor Bacău pentru a veni în sprijinul elevilor şi preşcolarilor cu talent muzical. Ediţia de anul acesta, cea de-a VIII-a, va avea loc pe date de 27 iunie, la Teatrul Municipal “Bacovia”.

            Accident de circulaţie în comuna Glăvăneşti

              La data de 12.05.2014, în jurul orei 16:30, în timp ce un bărbat de 70 de ani, din comuna Glăvăneşti, conducea un atelaj hipo pe DJ 241 din localitate, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers, către un drum agricol şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Motoşeni.

              În urma accidentului bărbatul de 70 de ani a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la Spitalul Podu Turcului pentru îngrijiri medicale.

              Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost negativ.

              În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

              Doi adolescenti de 14 ani, la furat in casa unui localnic din Racaciuni

                În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din Răcăciuni au stabilit că doi minori, de 14 ani, ambii din localitate, au pătruns în cursul nopţii de 11/12 mai a.c. în curtea locuinţei unei familii din comună.

                Ulterior, aceştia au pătruns prin efracţie în casa părţii vătămate, de unde au încercat să sustragă bunuri, moment în care au fost surprinşi de proprietar, unul dintre ei fiind reţinut de către acesta.

                În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

                Pasta de dinți și săpunul afectează sperma și scade fertilitatea masculină

                  O echipă de cercetători a dezvăluit impactul mai multor produse folosite zilnic asupra calității spermei, informează luni cotidianul britanic The Independent. Pasta de dinți și săpunul se numără printre produsele care ar putea explica scăderea fertilității masculine.

                  Este prima oară că se demonstrează efectul direct al unor substanțe chimice din aceste produse asupra spermatozoizilor. Articolele de uz curent analizate de cercetători sunt considerate sigure și totuși, în urma testelor toxicologice, s-a demonstrat că ele au efect direct asupra spermei umane, arată studiul apărut în publicația The EMBO și realizat sub conducerea profesorului Timo Strunker din Bonn (Germania). O treime din substanțele ‘netoxice’ conținute în produsele de igienă menționate afectează semnificativ spermatozoizii: le împiedică avansarea și îi lipsesc prematur de enzimele necesare fertilizării ovulelor.

                  ‘Rezultatele sunt îngrijorătoare fiindcă arată că produsele chimice sunt mai periculoase decât credeam’, spune Niels Skakkebaek, profesor danez, pionier în domeniul infertilității. El a descoperit în 1991 că, în medie, cantitatea de spermă umană scăzuse cu 50% în mai puțin de 50 de ani. ‘Va trebui ca studiile viitoare să stabilească dacă rezultatele experiențelor noastre explică efectiv scăderea generalizată a fertilității’, adaugă el.

                  Cercetarea, care s-a ocupat de toxicitatea reală a materialelor din preajma noastră, conține și o veste bună: oamenii de știință anunță că au descoperit un mijloc de depistare a substanțelor chimice nocive, astfel că autoritățile de reglementare ar putea recurge la această metodă pentru a hotărî dacă un produs poate fi scos pe piață sau nu.

                  AGERPRES

                  p1 14 05

                    p1

                    Salariatii Amurco au primit preavizele de concediere

                      Angajatii Amurco au primit ieri preavizele de concediere, iar la Inspectoratul Treritorial de Munca a fost depus proiectul de concediere colectiva. Dupa cum ne-a comunicat Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al ITM, este vorba despre 298 de persoane.

                      Sindicatul si conducerea combinatului chimic incearca pastrarea la munca a altor 160 de oameni, pentru securizare si intretinerea instalatiilor. Decizia in privinta lor va fi luata la Bucuresti, de sefii Interagro, grupul din care face parte si Amurco.

                      Cert este ca somajul incepe efectiv de la data de 6 iunie, dupa cum a declarat liderul sindical Gheorghe David. Oamenii de la Amurco pleaca insa din combinat cu salariile neachitate de trei luni. Conform Contractului Colectiv de Munca, cei trimisi in somaj trebuie sa primeasca trei salarii compensatorii, care insa nu s-au achitat in cazul celor plecati in decembrie.

                      Liderul sindical Gheorghe David a anuntat ca muncitorii intentioneaza sa organizeze noi proteste, in principal pichetari ale Prefecturii, pentru a sensibiliza autoritatile asupra situatiei dificile in care au ajuns.

                      ULTIMELE ȘTIRI