Acasă Blog Pagina 3709

Sofer batut pentru locul de parcare

    Doi soferi, ambii de 30 de ani, din municipiul Bacau, care s-au certat de la un loc de parcare, au ajuns ulterior la spital si la politie.

    Porumbul Maïsadour arata o toamna bogata la Itesti

    Inginerul Rusu a urmarit de pe combina recoltarea si cântarirea recoltei de pe lotul demo (Foto: Ioan Bisca)

    – francezii au adus hibrizi care se preteaza acestei zone

    Societatea Servchimex Vultureni si compania franceza Maïsadour Semence au prezentat, saptamâna trecuta, rezultatele obtinute pe lotul demonstrativ cultivat cu porumb de la Itesti, pe 4,5 hectare. La eveniment au participat specialisti ai Directiei pentru Agricultura Bacau, ai Camerei Agricole Judetene si ai altor institutii cu profil agricol, reprezentanti ai unor furnizori de imputuri pentru agricultura si fermieri.

    Lotul a fost prezentat chiar de cel care s-a ocupat efectiv de el, inginerul Petru Rusu, si care a remarcat grupa de hibrizi care se potrivesc cel mai bine la conditiile zonei, hibrizii semitimpurii.

    “Noi, pe acest lot, am scarificat cu doi ani in urma – a spus inginerul. Am avut aratura de toamna si am semanat porumb dupa porumb. L-am semanat devreme, la sfârsitul lunii martie. In sol erau, constant, in jur de opt grade Celsius. Am semanat hibbrizi Maïsadour, la distanta de 70 de centimetri intre rânduri, la maxim 18 – 19 cm intre boabe (72.000 de boabe la hectar). Am mers cu densitate maxima, ca pentru porumb irigat, observând ca anul acesta urma sa fie mai ploios. Am administrat, de la semanat, 150 kg de uree, iar ierbicidatul a fost efectuat pe 9 aprilie, a doua runda fiind pe 22 mai, la a doua prasila mecanica, si am mai administrat 150 kg de uree. Pe 27 mai, insa, la noi a fost rupere de nori. In 22 de minute au cazut 76 de litri de apa pe mp. A plouat mult, in exces, dar nu a fost prea rau, dimpotriva, porumbul a crescut frumos.”

    Despre compania Maïsadour a vorbit responsabilul de vânzari si de promotie in judetele Bacau, Vrancea si Vaslui, Ionut Crismaru. De asemenea, participantilor le-a fost prezentata si oferta din noul an agricol a companiei Yara International ASA, societate multinationala norvegiana specializata în ingrasaminte chimice si agenti pentru protectia mediului.

    „Este zona in care nu am fertilizat organic, cum am procedat pe alte loturi de teren, dar se vede calitatea hibrizilor dupa cât de bine arata lanul de porumb – a opinat directorul Servchimex, Ioan Chiriac. De altfel, nici ingrasaminte chimice nu am administrat prea multe. Ce este foarte important de remarcat este ca acest hibrid pierde apa foarte usor, iar pentru aceasta zona in care suntem este esential. Altfel trebuie sa livram porumbul cu umiditate mare, iar financiar pierdem foarte mult.”
    Ioan Chiriac, directorul societatii Servchimex

    Artisti bacauani, pe simezele Expozitiei Nationale de Arta Naiva

    Pictorii bacauani, la vernisajul Expozitiei Nationale de Arta Naiva

    În luna noiembrie, la Muzeul Tarii Crisurilor, din Oradea, este deschisa Expozitia Nationala de Arta Naiva.

    Manifestarea este organizata, cu sprijinul autoritatilor si institutilor de cultura bihorene, de tânara si ambitioasa Asociatie a Artistilor Naivi din România, structura condusa de Mircea Stroe.

    Participa artisti naivi din toata tara, din aproape toate centrele stiute, la o expozitie grandioasa, relevanta si utila.

    Bacaul este prezent, pe simezele palatului baroc, cu povesti, umor, culoare si sinceritate, prin pânzele lui Ion Maric, Salomia Andronic, Catinca Popescu, Constantina Voicu, Maria Margos, Dorina Blanaru, Cornel Onodi, Emilian Tancau, Niculina Maric si Gheorghe Parascan.

    „Artistii naivi din Bacau au fost invitati, au fost prezenti la vernisaj, bucurându-se de aprecieri unanime. Este e expozitie utila pentru ca ofera o perspectiva corecta asupra fenomenului artei naive românesti, asupra nucleelor active de artisti, asupra complementaritatii acestora.

    Vazuta în panorama Expozitiei Nationale, «Scoala» de la Bacau îsi dovedeste, printre celelalte «scoli», expresivitatea si vârsta de poveste”, ne-a spus Iulian Bucur, sef sectie Etnografie la complexul Muzeal “Iulian Antonescu”.

    Gasca Zurli in Bacau

    Zurli, compania de evenimente pentru copii, va invita sa va alaturati turneului national „Am o casuta mica”.

    Acesta se desfasoara in perioada 29 septembrie-21 noiembrie 2014 si este parte a unui ambitios proiect social de educatie alternativa. Personajele din gasca sunt vesele si prietenoase, copiii se regasesc in jocurile, intrebarile si problemele lor, iar parintii descopera in ele modele de comportament pozitiv sau negativ, care ii ajuta sa gestioneze mai bine relatia cu propriul copil.

    Iubitele personaje ajung in cadrul turneului in 30 de orase din tara. Marti,11 noiembrie, copiii din Bacau au posibilitatea de a petrece o seara de poveste cu Gasca Zurli la Casa de Cultura a Sindicatelor incepând cu ora 18.00.

    „Gasca functioneaza cu succes de aproape 5 ani. E cunoscuta in tara si in Bucuresti, unde joaca spectacole cu sala inchisa. Este recunoscuta in mediul parintior ca fiind cea mai buna trupa de animatie pentru copii” a declarat Nicu Andrei Bujor, reprezentant zonal Gasca Zurli.

    Biletele s-au pus in vânzare pe www.eventim.ro si in magazinele partenere Eventim, iar in ziua spectacolului pot fi cumparate de la Casa de Cultura.

    VIDEO: Scandal in toiul noptii in cartierul Orizont

    Mai multi tineri au provocat scandal in noaptea de sâmbata spre duminica in cartierul Orizont, din Bacau.

    Se pare ca acestia au consumat alcool intr-un club din zona, dupa care au iesit afara si s-au luat la cearta.

    Unii dintre ei au incasat si câtiva pumni, insa totul s-a oprit aici pentru ca un echipaj de la Gruparea de Jandarmi Mobila (GJM) Bacau, care patrula prin cartier, i-a vazut pe tinerii pusi pe harta si au intervenit imediat.

    In total sapte persoane, cu vârste cuprinse intre 17 si 20 de ani, au fost legitimate de fortele de ordine.

    Trei dintre scandalagii aveau leziuni in urma loviturilor primite, iar jandarmii i-au transportat la Unitatea de Primiri Urgente de la Spitalul Judetean Bacau pentru a primi ingrijiri medicale.

    “In urma verificarilor efectuate, cei sapte tineri implicati in altercatie au fost sanctionati la Legea 61, cu amenzi in valoare totala de 1.500 de lei”, a declarat lt. col. Marius Taranu, ofiter de relatii publice la GJM Bacau.

    Cei care locuiesc in zona spun ca scandalagii au trezit tot cartierul. Printre ei erau si tineri din Republica Moldova.

    Sursa video

    Pagina 1

      pagina-1

      Premii in bani si laptop-uri pentru elevi si profesori, la Gala Invatamantului Bacauan

        Primaria Bacau, cu sprijinul Consiliului Local, a organizat o noua Gala la Invatamantului Bacauan, devenita deja o traditie si ajunsa la a VIII-a editie.

        In acest an, intregul efort financiar a fost sustinut si de mai multe companii din Bacau, care au ales sa sponsorizeze o parte a evenimentului. Au raspuns pozitiv firmele Agricola International, A. E. Electronics, Aerostar, Dedeman, Electric Plus, Elmet, Metalbac&Farbe, Pambac, S.C.C. Service Romania – Centrul din Bacau , Simba și Asociația „Betania”. S-au acordat peste 500 de premii, atat elevilor, cat si profesorilor lor, din cele 17 scoli gimnaziale si 16 licee/colegii din municipiul Bacau.

        Recompense si felicitari pentru cei mai buni

        A fost premiata performanta elevilor si profesorilor indrumatori, pentru anul scolar trecut, 2013 – 2014, cei care au obtinut premii si mentiuni la olimpiadele si concursurile nationale si internationale, elevilor care au absolvit clasa a VIII-a cu media generala 10 (zece), performerilor care au fost notati cu nota maxima la examenul de bacalaureat, elevilor cei mai buni din fiecare scoala/ liceu/colegiu, dar s-a recompensat si managementul educational al directorilor sau promovarea parteneriatelor si proiectelor educationale. Nu au fost uitati nici cei mai buni studenti de la cele doua universitati bacauane.

        Sute de premii, mii de bani

        Andra Romascanu (clasa a VIII – a) de la Colegiul National de Arta ‘George Apostu’ a primit 2.000 de lei pentru premiul II obtinut la Olimpiada Internationala de Coregrafie (profesor Simona Baicu – 2.000 lei), iar eleva Alexandra Vidrascu (clasa a XI-a) de la Colegiul National Pedagogic ‘Stefan cel Mare’ a fost premiata cu 2.500 de lei pentru premiul I de la Internationala de Limba rromani (prof. Marieta Hartescu – 2.500 lei)
        Olimpiadele la disciplinele de cultura generala si olimpiadele interdisciplinare au fost cotate cu 1.500 lei (premiul I), 1.200 lei (premiul II), 1.000 lei (premiul III), 700 lei (mentiune), 400 lei (medalia de aur), 300 lei (medalia de argint) si 200 lei (medalia de bronz), iar olimpiadele la disciplinele vocationale, tehnice si limba materna cu 1.200 lei (premiul I), 1.000 lei (premiul II), 700 lei (premiul III), 500 lei (mentiune), 300 lei (medalia de aur), 200 lei (medalia de argint) si 200 lei (medalia de bronz). La aceasta sectiune s-au acordat premii in valoare totala de 54.000 lei, numai pentri elevi.

        Elevii absolventi ai clasei a VIII-a cu media generala 10 (zece) din fiecare scoala gimnaziala au primit cate 500 lei ( 79 de premii in valoare totala de 39.500 lei), cei care au luat examenul de bacalaureat cu media generala 10 (zece), cate 1.000 lei fiecare ( trei premii – Ioana Mare, Bogdan Dumitriu si Teodora Bianca Gaspar, toti trei absolventi ai Colegiului National ‘Gh.Vranceanu’ – valoare totala 3.000 lei), iar cei mai buni elevi din fiecare liceu/ colegiu a primit intre 500 si 1.000 lei (in total 20 de premii in valoare de 16.000 de lei)

        Profesorii au fost si ei recompesati cu sume consistente venite din partea sponsorilor acestei editii.

        ‘Mica Promenada’, sponsorii si premiantii

        Festivitatea a avut loc la Teatrul de Vara ‘Radu Beligan’ vineri, 7 noiembrie, incepand cu ora 15.00. Deschiderea a apartinut Fanfarei ‘Mica Promenada’ a Colegiului National de Arta ‘George Apostu’ Bacau, iar prezentatorii au fost Nicoleta Bichescu si Ionut Tomescu. Timp de aproape trei ore, au urcat pe scena, rand pe rand, pentru a-si primi premiile, diplomele si pentru o poza de grup, elevii, profesorii si directorii din toate scolile gimnaziale, liceele si colegiile din Bacau. Asa cum ne-a obisnuit deja, Colegiul National ‘Gheorghe Vranceanu’ a avut cea mai numeroasa delegatie, urmare a celor mai multe premii obtinute de elevii si cadrele didactice din aceasta prestigioasa unitate de invatamant.
        Studentii bacauani premiati in acest an au fost – Elena Chira si Petronel Paval ( ambii de la Universitatea ‘Vasile Alecsandri’) si Magdalena Perju, Xenia Belocamenschi si Constantin Grajdeanu (toti trei de la Universitatea ‘George Bacovia’).

        Mai mult, ca in fiecare an, societatea A.E. Electronics, prin directorul sau general Gheorghe Carnu, patru elevi au primit fiecare, din partea firmei, laptop-uri de ultima generatie.

        Cei patru premiati de directorul Gheorghe Carnu sunt:
        – Mircea Dolineanu (clasa a IX-a, CN ‘Gh.Vranceanu’) pentru argintul de la Nationala de Fizica
        – Elena Alexia Baluta (clasa a VI-a, CN ‘Ferdinand I’) pentru aurul de la Nationala de Fizica
        – Eugen Cristian Ravariu (clasa a CN ‘Ferdinand I’) pentru aurul de la Nationala de Fizica
        – Elisaveta Anutei (clasa a XI-a , CTC ‘N.V.Karpen’), cel mai bun elev al colegiului

        ‘Am decis ca si in acest an sa premiez educatia si scoala bacauana din convingerea ca avem cu totii, noi cei din mediul de afaceri local, obligatia de a ajuta performanta. Si daca spun ca din cei peste 210 de salariati pe care ii am in firma pe care o conduc, doar doi sunt din afara Bacaului, cred ca spun totul despre calitatea invatamantului bacauan.’
        Gheorghe Carnu – director general A. E Electonics Bacau

        Sarbatoarea comunitatii

        A fost o adevarata sarbatoare a comunitatii, in care Bacaul si-a premiat performanta din invatamant. ‘Ma bucur ca reusim sa continuam, an de an, aceasta traditie, inceputa in urma cu sapte ani. Este o obligatie a noastra de a pastra normalitatea, de a-i premia pe cei mai buni elevi si profesori , de a le recunoaste meritele si de a stimula generatiile viitoare ce vor fi, cu siguranta, in continuare recompensate si din partea Primariei Bacau, cu sprijinul Consiliului Local’, a declarat si Vasile Tescaru, viceprimarul Bacaului cu atributii de primar.

        Si Andre Muit, presedintele ‘Betania’ a tinut sa precizeze ca a investit si acum in educatia bacauana pentru ca fiecare elev si profesor premiat merita din plin recunostinta intregii comunitati. Din partea firmelor care au sponsorizat editia de acum a acestei gale, au mai fost prezenti in sala, ca invitati speciali, Doina Matanie – director de marketing la Aerostar S.A care a precizat ca ‘este normal ca intr-o societate prospera sa ne ajutam unii pe altii, iar premiile oferite inca o data in aceasta gala nu sunt decat o importanta investitie in prezentul si viitorul acestui oras’, Gabriel Miron – director SC Electric Plus, Mirela Totu – director de marketing la Pambac SA Bacau si Alina Tapalaga – director general S.C.C Service Romania – Centrul din Bacau. Tot ca invitat special a fost si Dragos Luchian, senator de Bacau.

        Mai multe detalii de la eveniment si in editia de luni a cotidianului ‘Desteptarea’.

        [wonderplugin_gallery id=”56″]

        Prima victorie acasa

        Primul meci al returului a adus si prima victorie pe teren propriu pentru divizionara B Sport Club Bacau.

        Condusa cu 1-0 la pauza, ca urmare a golului marcat in minutul 13 de Raduca la o gafa a lui Burca, echipa bacauana a intors rezultatul in partea secunda, profitand de caderea fizica a oaspetilor.

        In minutul 56, Burca a egalat printr-un sut-centrare de pe partea stanga, pentru ca inminutul 65, un lant de greseli in apararea buzoiana sa-i permita lui Rusu sa puncteze pentru 2-1 cu un sut din apropiere.

        Ultimul gol a fost si cel mai frumos, Hurdubei, introdus in minutul 57 in locul lui Cainari, fulgerandu-l pe portarul Stoicescu cu o ghiulea din afara careului.

        Invingatoare cu 3-1, SC Bacau spera sa-si continue seria rezultatelor bune in acest miniretur, care mai programeaza inca patru etape in 2014.

        Saptamana viitoare, baietii lui Cristi Popovici se vor deplasa la Constanta pentru meciul cu Farul.

        Accident mortal la Valea Seacă

          Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 07.11.2014, în jurul orei 18.30, despre faptul că pe DN 2 – E 85, s-a produs un accident de circulaţie cu victimă.

          Din cercetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bucureștean de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism, la trecerea de pietoni din localitatea Valea Seacă, nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat o persoană de sex masculin, în vârstă de 67 de ani.

          În urma evenimentului a rezultat decesul pietonului.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

          Impact violent pe strada Garii: O masina a doborat un stalp de iluminat public

            "Impactul a fost atat de violent incat masina a rupt stalpul"/ foto: Ramona Ionescu

            In noaptea de vineri spre sambata, un autoturism marca Mercedes s-a izbit violent de un stalp de iluminat public aflat la intersectia strazii Garii cu strada Spiru Haret.

            Evenimentul s-a petrecut in vecinatatea sediului Politiei Municipiului Bacau, iar impactul violent s-a produs in jurul orei 3 dimineata.

            Se pare ca soferul circula cu viteza excesiva pentru ca doar asa se explica impactul violent care a pus stalpul de beton la pamant.

            Sambata dimineata, un echipaj al E.ON era la locul accidentului pentru a degaja trotuarul de stalpul rupt.

            „Nu a fost afectata alimentarea cu energie e populatiei pentru ca este vorba despre un stalp de iluminat stradal. Pe durata interventiei a fost intrerupta energia pe sector pentru a putea interveni in conditii de siguranta”, declara unul din angajatii E.ON.

            Politistii au deschis un dosar penal pentru a stabili in ce conditii s-a produs accidentul, daca a fost vorba doar de viteza si neatentie in conducere sau daca soferul consumase alcool.

            Ancheta este in desfasurare. Odata ridicat stalpul de cei de la E.ON, masina a fost urcata pe o rampa de o firma de tractari auto.

            [wonderplugin_gallery id=”58″]

            Biciclist accidentat în Dofteana

              În timp ce un bărbat de 68 de ani conducea un autoturism pe DN 12 A din Dofteana, la data de 07.11.2014, în jurul orei 16.30, a acroșat un biciclist de 55 de ani, din localitate, care se deplasa regulamentar în aceeași direcție de mers.

              În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Onești pentru îngijiri medicale.

              Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ pentru conducătorul auto și de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul bicicletei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

              Conducători auto care au picat testul cu etilotestul

                La data de 07.11.2014, în jurul orei 20:15, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe DJ 119 H din comuna Faraoani un bărbat de 61 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism care tracta o remorcă aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
                În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că bărbatul avea o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                De asemenea în urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că numărul de înmatriculare atribuit remorcii este fals.
                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare.

                • Pe D.J. 109 B din localitatea Parava, polițiștii au depistat un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism afându-se sub influența băuturilor alcoolice.
                Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a indicat o concentrașie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

                • La data de 07.11.2014, la ora 16.30, polițiștii din Slănic Moldova au oprit în trafic o perosană de sex masculin de 43 de ani, din Buzău, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

                Zeul Bachus a deschis a doua sărbătoare a vinului în Bacău

                – timp de trei zile, băcăuanii pot vizita, la Centrul de Afaceri, standurile Bursei Vinului – Vin Est 2014

                Societatea Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău, în parteneriat cu Selgros Cash & Carry România, au deschis, vineri, 7 noiembrie, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”, a doua ediţie a evenimentului „Bursa Vinului – Vin Est Bacău”.

                Aceasta este o expoziţie regională, cu participare internaţională dedicată vinului, la care participă producători, importatori şi distribuitori de vinuri, accesorii şi echipamente din domeniu, precum şi pensiuni şi crame, dar și producători de alimente tradiționale care se pretează degustării unui pahar de vin bun.

                Deschiderea oficială a Bursei Vinului a avut loc în prezența reprezentanților autorităților centrale și locale – senatorul Dragoș Luchian și viceprimarul Vasile Tescaru, a expozanților și, evident, a vizitatorilor, dar și a reprezentanților Legatului Iași al Consulatului România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului, ordin care are membri și în Bacău.

                ”Suntem alături de această expoziție, care în acest an a ajuns la a doua ediție – a spus președintele Legatului Iași al Ordinului Cavalerilor Vinului, Anghel Petre Mihai. Vedem, lucru îmbucurător, că sunt expozanți noi și că această zonă deosebită care este Bacăul încearcă să se deprindă cu evenimente de acest fel. Noi, Cavalerii Vinului, îi încurajăm pe toți cei care înțeleg ce este un vin bun să nu-l omită dintre obișnuințele lor, dar și să-l înțeleagă. Avem proiecte și din partea podgoriilor, dar și a somelierilor și comercianților, le susținem, iar pe cei care organizează manifestări promoționale de acest gen îi încurajăm.”

                La standurile Bursei Vinului au loc prezentări şi degustări de vinuri din Republica Moldova, Italia, Franţa, şi România, iar comecianţii pot încheia contracte direct cu producătorii, importatorii şi distribuitorii de vinuri.

                Expoziţia poate fi vizitată, sâmbătă, între orele 10,00 – 18,00, iar duminică în intervalul orar 10,00 – 14,00.

                [wonderplugin_gallery id=”57″]

                Simpozionul Naţional de Estetică, la a XX-a editie

                Centrul de Cultură “George Apostu” din Bacău organizează, în perioada 13 – 14 noiembrie 2014, cea de a XX-a ediţie a Simpozionului Naţional de Estetică, desfăşurată sub genericul “Apostu 80 – Centrul Apostu şi invitaţii săi de onoare”.

                Simpozionul va debuta joi, 13 noiembrie, la ora 17.00 cu vernisajul expoziţiei „Transmigrări” a artistei Florentina Voichi, pictoriţă şi scriitoare în acelaşi timp. Festivitatea de deschidere va continua cu lansarea albumului de artă „Transmigrări” editat de Centrul de Cultură „George Apostu” şi a volumului „Cartea pictorei”, de Florentina Voichi. Va fi decernată Diploma de Onoare şi Titlul Prieten al Centrului „George Apostu” .

                O importanţă deosebită revine lansării numărului 43 al revistei de cultură “Vitraliu” care şi-a propus, pe de o parte, să aducă în prim-planul cititorului activ mari figuri istorice, culturale, artistice, literare, iar pe de altă parte, să-i onoreze cum se cuvine pe unii dintre contemporanii noştri, care chiar împlinind o vârstă respectabilă, n-au încetat să influenţeze, prin scrisul şi prin dinamica prezenţei lor sociale, cultura românească de azi.

                Expoziţiile de artă plastică, spectacolele literare sau muzicale, conferinţele realizate în cadrul Simpozionului Naţional de Estetică vin să întregească ţinuta de excepţie a acestui proiect, în profund consens cu deosebita intensitate emoţională provocată de omagierea personalităţii patronului spiritual al Centrului, George Apostu.
                Invitatul de onoare al acestei ediţii este Leonard Răchită, renumit sculptor, fotograf , profesor de sculptură şi de arte decorative, stabilit la Paris. Alături de activitatea sa artistică, marcată de expoziţii personale în galeriile din Paris, Vermont sau Cairo şi de expoziţii colective la Tokyo, New York, Sydney sau Barcelona, sculptorul manifestă un interes real pentru simpozioanele de sculptură, fondând în anul 1986 AISS – Asociaţia Internaţională a Simpozioanelor de Sculptură, şi susţine conferinţe pe tema simpozioanelor de sculptură şi locul lor în contextul artei contemporane în Statele Unite, Mexic, Siria.

                Vineri va avea loc la Universitatea „George Bacovia“, de la ora 10.30, Conferinţa Naţională de Estetică pe tema “Apostu 80 – Centrul Apostu şi invitaţii săi de onoare”, ocazie cu care va fi readus în discuţie adevărul hegelian că „obiectul esteticii este frumosul în artă”, din perspectiva unor prestigioşi profesori universitari, academicieni, cercetători şi critici literari.

                De la ora 17.00, la Teatrul Municipal Bacovia, în cadrul Spectacolului Cărţii, Gheorghe Iorga va prezenta cea mai recentă traducere din limba persană din opera scriitorului Sādegh Hedāyat, „Îngropat de viu”. Vor vorbi cu această ocazie poetul Dan Petruşcă şi criticii şi istoricii literari Vasile Spiridon şi Adrian Jicu.
                În cel de-al doilea act al spectacolului de la Teatrul Municipal Bacovia se va desfăşura ceremonia de decernare a Diplomei de Excelenţă şi Premiului Centrului de Cultură “George Apostu” pentru anul 2014, urmată de concertul de gală susţinut de Cvartetul Passione (Bucureşti), compus din: Diana Jipa – vioara I, Cristina Paşa – vioara a II-a, Mădălina Penciu – viola, Violeta Tuţă-Popescu – violoncel. Vor fi interpretate lucrări de Michael Mc Leen, Astor Piazzola, Carl Jenkins, Peter Martin, Scott Joplin.

                Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură „George Apostu“ în parteneriat cu Fundaţia Bacovia, Universitatea „George Bacovia“ din Bacău, Consiliul Local şi Primăria Bacău, Teatrul Municipal Bacovia şi Consiliul Judeţean Bacău.
                Partener asociat: Librăria Glissando.
                Parteneri media: TVR Iaşi, Radio Iaşi şi cotidianul Deşteptarea.

                Programul Simpozionului:

                Joi , 13 noiembrie

                Ora 17.00 Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
                Deschiderea oficială a Simpozionului Naţional de Estetică, ediţia a XX-a
                • Vernisajul expoziţiei Transmigrări – Florentina Voichi
                • Spectacolul cărţii :
                * lansarea albumui de artă Transmigrări – Florentina Voichi
                * prezentarea volumului Cartea pictorei de Florentina Voichi
                * lansarea numărului 43 al revistei de cultură Vitraliu
                • Ceremonie de decernare : Diploma De Onoare şi Titlul Prieten al Centrului „George Apostu”

                Vineri , 14 noiembrie

                Ora 10.30 Universitatea „George Bacovia” din Bacău , Aula Moldova
                • Conferinţa Naţională de Estetică „Apostu 80-Centrul Apostu şi invitaţii săi de onoare”

                Ora 17.00 Teatrul Municipal Bacovia
                • Spectacolul cărţii :
                Sādegh Hedāyat – Îngropat de viu, Editura Polirom, Traducere din limba persană şi note de Gheorghe Iorga
                • Ceremonie de decernare : Diploma de Excelenţă şi Premiul Centrului de Cultură „George Apostu” pentru anul 2014
                • Spectacol de gală: Cvartetul Passione

                Handbal masculin / Liga nationala: Derby pierdut

                Handbalistii Stiinta Municipal Dedeman au inregistrat o noua infrangere in istoria derby-urilor cu HCM Constanta.

                Vineri seara, in prologul etapei a 10-a din Ligas Nationala, studentii au fost invinsi pe teren propriu de echipa campioana cu 24-22 (12-10).

                Cu un Laurentiu Toma irezistibil si cu portarii Stanescu si Popescu in zi fasta, oaspetii au condus in permanenta ostilitatile, singura data in care Stiinta s-a aflat in avantaj fiind in minutul 25, atunci cand Johannson a inscris pentru 9-8.

                Cu toate acestea, bacauanii puteau obtine macar un egal, avand in vedere ca in minutul 58 Paunica a egalat pentru 22-22 iar un minut mai tarziu, la 23-22 pentru Constanta, aceluiasi jucator o s-a anulat un gol pentru ca ar fi calcat semicercul.

                Totusi, victoria campionilor este perfect meritata, in timp ce jocul formatiei antrenate de Mateo Garralda scartaie serios la capitolul combinatii.

                VIDEO&FOTO: Gala invatamântului bacauan, la a VIII-a editie. Premii in Educatie

                  Elevii, studentii si profesorii bacauani care in anul scolar anterior, 2013-2014, au obtinut rezultate remarcabile la olimpiadele scolare si in activitatea educativ-didactica au fost premiati vineri dupa-amiaza, incepând cu ora 15.00, de Consiliul Local si Primaria Bacau, in cadrul celei de a VIII-a editii a “Galei invatamântului bacauan”.

                  Intreaga manifestare, care s-a bucurat de prezenta elitei din educatia bacauana, a avut loc la Teatrul de Vara „Radu Beligan”.

                  Ca o premiera, in acest an, dascalii indrumatori care au obtinut rezultate deosebite cu elevii premiati, nu au mai putut fi recompensati de catre municipalitate (urmare a unei ordonante de guvern care a interzis acordarea de prime si premii pentru profesori, din banii publici).

                  Cu toate acestea, Executivul local a gasit solutii, iar finantarea pe acest capitol s-a facut din sponsorizari de la companiile Aerostar, A.E. Electronics, Agricola International, Dedeman, Electric Plus, Elmet, Metalbac&Farbe, Pambac, S.C.C., Simba si Asociatia „Betania”.

                  Au fost acordate circa 500 de premii, in suma totala de 237.500 lei, din care 113.305 lei de la firmele care s-au alaturat sustinerii evenimentului.

                  Criterii

                  Premiile s-au acordat dupa urmatoarele categorii:
                  – elevilor si profesorilor pregatitori care au obtinut premii si mentiuni la olimpiadele nationale si internationale
                  – elevilor absolventi ai clasei a VIII-a care au terminat anul scolar 2013 – 2014 cu media generala 10 (zece)
                  – elevilor absolventi al clasei a XII-a care au obtinut media 10 la examenul de bacaluareat
                  – celor mai buni elevi in anul scolar anterior din fiecare liceu/colegiu al muncipiului, directorilor de gradinite, scoli generale, licee si colegii, care s-au evidentiat in managementul educational si dezvoltare institutionala
                  – profesorilor care au obtinut cele mai bune rezultate in promovarea proiectelor si parteneriatelor educationale
                  – celor mai buni studenti in anul universitar 2013 – 2014 de la Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau si Universitatea “George Bacovia” Bacau

                  Revenim cu detalii si declaratii de la eveniment.

                  [wonderplugin_gallery id=”56″]

                  Mai multe fotografii sunt disponibile pe contul nostru de Facebook

                  Fotbal, Liga a III-a / Victorie pentru Aerostar

                  Divizionara C Aerostar Bacau isi continua seria rezultatelor pozitive.

                  Vineri, la capatul unui joc spectaculos, aviatorii lui Giani Florian s-au impus cu scosrul de 4-2 in fata Petrotub Roman prin golurile marcate de Tismanaru (2), Dobarceanu si Artenie.

                  Golul etapei i-a apartinut lui Dobarceanu, care l-a surprins pe portarul advers cu un sut de la 60 m.

                  Bacauanii au tinut sa dedice victoria presedintelui sectiei de fotbal, Valerian Voicu, cu ocazia zilei de nastere.

                  Avaria continua pe strada Marasesti

                    Locatarii blocului nr. 12 de pe strada Marasesti au rasuflat usurati vineri dimineata, cand, o echipa de muncitori s-a prezentat la fata locului pentru a remedia avaria produsa in reteaua de incalzire a blocului.

                    Presedintele Asociatiei de proprietari nr. 1 spune ca aceasta problema putea fi rezolvata inca din luna aprilie a acestui an, atunci, cand s-au spart conductele la parterul blocului si au fost inregistrate pierderi de agent termic.

                    „Din aprilie si pana in prezent am dus munca de lamurire cu patronul barului care functioneaza la parterul blocului si dupa indelungi interventii si instiintari nu ne-a dat acordul sa intervenim la conductele care traverseaza spatiul comercial pe care il administreaza.

                    Zilele acestea am fost in audienta la viceprimarul Iulian Stoican caruia i-am prezentat situatia si am primit aprobare sa intervenim pentru remedierea problemelor, astfel incat locatarii sa nu mai stea in frig.

                    Vineri dimineata, o echipa de meseriasi a inceput lucrarile, insa, se pare ca trebuie sa mai sparga in WC-ul barului pentru a putea ajunge la teava deteriorata, care trebuie taiata si inlocuita”, declara Ioan Dragulin, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 1. Muncitorii au sapat in scara blocului pana au ajuns la conductele avariate si asteptau noi directive si aprobari pentru a sparge o bucata de zid in toaleta barului pentru a duce interventia la bun sfarsit.

                    „Noi am lucrat aici intr-o anexa, insa, apa se prelinge de pe tevile care urca de la parter spre etajele superioare. Din cate se poate vedea, s-a mai spart zidul in acelasi loc si altadata si nu vad sa fie o problema sa putem interveni din nou”, declara unul dintre meseriasi.

                    Cel mai probabil, lucrarile vor fi terminate luni, iar caloriferele locatarilor care primesc agent termic de la CET Bacau vor fi calde. Oamenii au toata increderea ca va fi rezolvata problema caldurii in bloc, cu atat mai mult cu cat patronul barului pe unde trec tevile de caldura si-a dat acordul sa se lucreze in spatiul comercial atat timp cat lucrarile nu afecteaza structura de rezistenta a blocului „cu bulina”.

                    Dosare penale la regimul circulației rutiere

                      • La data de 06.11.2014, în jurul orei 13:40, participanții la traficul rutier din municipiul Bacău au sesizat polițiștii despre faptul că, pe strada Prelungirea Bradului conducătorul unui utilaj se află sub influența băuturilor alcoolice.

                      La fața locului, polițiștii rutieri l-au identificat pe conducătorul autovehiculului în cauză, un suceveande 46 de ani.

                      În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că bărbatul avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

                      • La data de 06.11.2014, în jurul orei 22.30, pe D.C. 105 B din localitatea Păncești, polițiștii au depistat un bărbat de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis și afându-se sub influența băuturilor alcoolice.

                      Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a indicat o concentrașie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Adjud, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                      În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului și fără permis.

                      • La data de 06.11.2014, la ora 22.30, polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Helegiu, care conducea un autoturism pe D.C. 152 din comuna Târgu Trotuș, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

                      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

                      • Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au oprit în trafic, pe DJ 252 din localitatea Huruiești, la data de 06.11.2014, în jurul orei 19:30, un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Corbasca.

                      În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că acesta are permisul de conducere suspendat din data de 26 octombrie 2014.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul suspendat.

                      Urmărit internațional depistat de polițiști

                        La data de 06.11.2014, polițiștii de investigații criminale, în urma activităților specific desfășurate, au depistat un bărbat de 42 de ani, din Bacău, pe numele căruia autoritățile olandeze au emis un mandat european de arestare.

                        Cel în cauză era urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni informatice.

                        Bărbatul a fost reținut și urmează a fi prezentat instanței de judecată în vederea luării măsurilor legale.

                        ULTIMELE ȘTIRI