Acasă Blog Pagina 3666

Primii 25 de ani cu Desteptarea – 2005

2005 a fost anul in care s-a inundat Bacaul. Daca inundatii mai fusesera in judet, chiar cu un an inainte, de data aceasta a fost inundat si orasul.

Brăduți de Crăciun, confiscați

    Polițiștii din Moienști au depistat, la data de 12 decembrie a.c., pe strada Atelierelor din localitate, un bărbat de 35 de ani, din Bacău, care transporta cu o autoutilitară 145 pomi de Crăciun.

    Brăduții nu erau crotaliați iar bărbatul în cauză nu deținea documente legale de provenienţă şi transport.

    Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenţionale cu amendă în valoare de 2000 lei, iar pomii de Crăciun în valoare de 8000 lei, au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi în custodie la OS Moineşti.

    Un sofer a lovit cu masina o adolescenta si a fugit de la locul accidentului

      La data de 12.12.2014, în jurul orei 14.30, polițiștii au fost sesizați de Spitalul Județean de Urgențe Bacău despre faptul că la acestă unitate s-a prezentat o minora de 13 ani, însoțită de mama sa, care a declarat că în aceeași zi în jurul orei 12.00, în timp ce traversa strada 22 Decembrie din Bacău, pe trecerea pentru pietoni, a fost acroşata de o autoutilitară, care nu a oprit la locul impactului, continuându-şi deplasarea.

      În urma investigaţiilor efectuate polițiștii au stabilit că autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Letea Veche.

      Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ și a fost condus la unitatea medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

      Minora a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

      Batrana accidentata in timp ce traversa strada prin loc nepermis

        La data de 12.12.2014, în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă pe strada Calea Republicii din Bacău.

        Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 57 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Calea Republicii a surprins și accidentat o persoană de sex feminin de 86 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.

        Victima a fost transportată la Spitalul Judetean Bacău pentru îngrijiri medicale și a rămas internată.

        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

        În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

        Bacau: Un tanar beat a intrat cu masina intr-un stalp

          La data de 13.12.2014, in jurul orei 04.00, pe strada 9 Mai din Bacău s-a produs un eveniment rutier în urma căruia trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

          Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani care conducea un autoturism pe strada 9 Mai din municipiul Bacau, spre B-dul Unirii, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.

          În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și cei doi pasageri de 21 de ani din autoturism au fost transportați la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

          Angajatii unui restaurant au chemat jandarmii pentru ca doi clienti nu au putut sa-si plateasca nota

            Angajatii unui restaurant din Bacau au apelat la sprijinul jandarmilor pentru ca doi clienti, care au consumat mancare si bautura in valoare de aproape 700 de lei, nu si-au putut plati nota.

            În timp ce jandarmii executau acţiuni specifice de ordine şi siguranţă publică în municipiul Bacău, în seara zilei de 12.12 a.c., au fost sesizaţi că două persoane după ce au consumat diverse produse alimentare într-un restaurant, refuză să achite nota de plată.

            Echipa de intervenţie aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, ce se afla în patrulare auto în zonă, s-a deplasat la restaurantul respectiv unde au constatat că C.I. de 50 ani şi fiul acestuia C.M.V. de 22 ani, ambii domiciliaţi în Bacău, au consumat băuturi alcoolice şi produse alimentare în valoare de 697 lei pe care au refuzat să le achite, deoarece nu aveau banii necesari.

            Urmare a acestui fapt, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul susceptibil încălcării prevederilor art. 239, alin. 2 C.P. (abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor), dosarul cu actele de constatare şi cele două persoane au fost predate organelor de urmărire penală ale Secţiei 2 Poliţie Bacău pentru continuarea cercetărilor.

            FOTO: Trupa „No Studio” in concert de lansare a albumului SWAG

              Trupa bacauana de hip-hop „No Studio” si-a lansat, vineri seara, albumul SWAG, in cadrul unui concert sustinut in Coco Caffe.

              Doua personalitati de marca la prima Conferinta Sf. Spiridon din Bacau

                Academicianul Ovidiu Bojor si prof. univ. dr. Dumitru Constantin Duncan au fost, vineri seara (12 decembrie), protagonistii primei editii a evenimentului „Conferintele Sf. Spiridon”, organizata in Bacau de fundatia si lantul regional de farmacii care poarta numele sfântului celebrat, in Calendarul ortodox, chiar pe 12 decembrie. Distinsii oaspeti ai bacauanilor au vorbit despre „Secretele tineretii trupului si a sufletului”, respectiv despre „O incursiune fascinanta in «Puterea mintii»”.

                „In fiecare an, pe 12 decembrie, de Sf. Spiridon – a spus directoul de marketing al societatii Farmaciile Sf. Spiridon, Tatiana Soldeanu -, fundatia si societatea nostra obisnuiesc sa celebreze ziua patronului spiritual prin organizarea unui eveniment cu rezonanta in comuitate. Din acest an, evenimentul imbraca forma Conferintelor Sf. Spiridon.

                s2

                In ultimii doi ani, fondurile adunate in cadrul evenimentelor care au avut loc pe 12 decembrie au fost directionate catre persoanele vârstnice cu probleme si catre copiii grav bolnavi. In acest an, toate fondurile rezultate din organizarea conferintei vor fi directionate pentru sustinerea a cinci liceeni cu performante remarcabile in diverse domenii de activitate din Bacau, Iasi si Piatra Neamt. Bursele care vor reveni fiecarui elev vor fi de minim 4.000 de lei.”

                s3

                Bursele au fost acordate elevelor Maria Marchis (din clasa a X-a a Colegiului National „Gh. Vranceanu”) si Maria Vlad (clasa a X-a a Colegiului National „G. Apostu”), ambele din Bacau, lui Ovidiu Neculai Avadanei (din Iasi) si elevilor Claudiu Teodor Nohai si Ionut-Alexandru-Radu Scurtu (din Piatra Neamt).

                Elevele din Bacau care au primit bursele Sf. Spiridon au fost deja prezentate de ziarul Desteptarea, intr-o editie anterioara. Despre evenimentul de vineri vom reveni, insa, cu amanunte in editia print a ziarului de luni, 15 decembrie.

                Au batut un batran pentru ca n-a vrut sa le dea de mancare

                  Un tanar de 21 de ani si un adolescent de 14 ani sunt cercetati dupa ce au lovit un batran de 75 de ani, in casa caruia au intrat si i-au cerut sa le de mancare. Pentru ca barbatul nu a vrut sa-i serveasca, l-au lovit si i-au furat bani si alimente.

                  Polițiștii din Buhuși au fost sesizați la data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, de către un pensionar de 75 de ani, din localitate, despre faptul că a fost victima unei infracţiuni de lovire.

                  Din cercetările efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că în seara precedentă, în jurul orei 22:00, două persoane din localitate s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate, căruia i-au solicitat să îi servească cu mâncare, iar când au fost refuzate, pe fondul consumului de alcool i-au aplicat acesteia mai multe lovituri în zona feţei.

                  Pe timpul efectuării cercetărilor victima a observat că din locuinţă îi lipsesc alimente și suma de 80 lei.

                  Cele două persoane, un minor de 14 ani și un tânăr de 21 de ani, au fost identificate și conduse la sediul Poliției Orașului Buhuși.

                  Față de tânărul de 21 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi cu propunere de arestare preventivă.

                  Primii 25 de ani cu Desteptarea: 2004

                  Cateva imagini realizate, in 2004, de fotoreporterii cotidianului Desteptarea.

                  Polițiștii au confiscat peste 35 m.c. cherestea transportată fără documente legale

                    Polițiștii de ordine publică din județul Bacău, sprijiniți de specialiști silvici, desfășoară în acestă perioadă acțiuni de prevenire și combatere a activităților ilegale de tăiere, prelucrare, transport și valorificare a materialelor lemnoase si a pomilor de Crăciun.

                    În cadrul unei astfel de acțiuni polițiștii au identificat în trafic, pe DN 2 în localitatea Mărgineni un autotractor, care transporta material lemnos și care a fost oprit pentru verificări.

                    Conducătorul auto, un bărbat de 38 de ani, a prezentat polițiștilor un aviz de însoțire secundar. Din verificările efectuate s-a stabilit că transportul de cherestea nu deținea cod unic, cel menționat în actul prezentat fiind alocat unui transport de lemn lucru rășinoase din ziua precedentă.

                    În prezența administratorului societății comerciale, un bărbat de 41 de ani din județul Suceava, s-a procedat la inventarierea și măsurarea materialului lemnos precum și la verificarea documentelor prezentate si codurilor WoodTracking emise.

                    Astfel s-a stabilit că autotractorul transporta 35,81 metri cubi cherestea și nu 26 m.c. conform aviz prezentat, fără a se face dovada provenienței legale a materialului lemnos.

                    Față de societatea comercială în cauză s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 10 000 lei și complementar s-a confiscarea intregii cantități de material lemnos, în valoare de 19 250 lei, care a fost lăsată în custodia OS Fantanele pentru valorificare în condițiile legii.

                    DGASPC Bacau intinde o mana de ajutor femeii careia i-a ars rulota

                      Cazul Nicoletei Cojoc, de 26 ani, mama a doi copii minori, care a ramas fara un acoperis deasupra capului dupa ce a luat foc rulota in care a locuit timp de doi ani, a ajuns in atentia autoritatilor. Reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau s-a autosesizat in legatura cu acest caz, desi mama declarase anterior ca luase legatura cu institutia in cauza.

                      „Colaboram cu Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Bacau si le-am solicitat intocmirea documentatiei specifice pentru a se putea intreprinde toate demersurile necesare privind gazduirea mamei cu cei doi copii in Centrul de interventie specializata in domeniul protectiei familiei – Modulul Maternal apartinand Complexului de Servicii pentru Interventie Specializata in Domeniul Protectiei Familiei si a Drepturilor Copilului din cadrul DGASPC Bacau. Specialistii institutiei noastre vor colabora cu autoritatile locale (respectiv DAS Bacau) pentru intentificarea si oferirea celor mai bune solutii disponibile in cazul prezentat”, declara Marian Vatamanescu, purtator de cuvant la DGASPC Bacau.

                      Reamintim ca Nicoleta Cojoc si cei doi copii ai ei in varsta de 4, respectiv, 10 ani, au ramas fara adapost in luna noiembrie, dupa ce rulota in care locuiau pe strada Milcov (langa Targul rusilor) luat foc de la un scurtcircuit electric. Masina care le-a fost casa mai bine de doi ani a ars toata in interior si este nelocuibila.

                      „Bacau, instantanee regizate”, un remember fotografic oferit de Editura „Desteptarea”

                      In pragul celebrarii celor 25 de ani de existenta a cotidianului „Desteptarea”, la editura cu acelasi nume a vazut lumina tiparului „Bacau, instantanee regizate”, o carte – document in imagini apartinând fotografului de presa Ioan Bisca.

                      Volumul aduna in paginile sale 750 de imagini realizate in ultimele sase decenii, asezate in asa fel incât sa surprinda evolutia peisajului urban sub presiunea istoriei.

                      „Am cautat sa arat, prin fotografii de arhiva, modul in care strazile si cartierele din municipiul Bacau s-au transformat de-a lungul anilor – a marturisit Ioan Bisca – incercând, totodata, sa readuc, in memoria colectiva, imaginea orasului, asa cum era el, in perioada comunista”.

                      Lansarea cartii „Bacau, instantanee regizate” va avea loc luni, 15 decembrie, de la ora 15.00, la Libraria Glissando, evenimentul beneficiind de prezentarea profesorului Gheorghe Iorga.

                      Pompierii in actiune

                        Amintirile războiului

                        Joi, 11 decembrie 2014, la ora 11.27, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada General Ştefan Guşe, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată. La locul intervenţiei au fost descoperite 30 cartuşe calibru 7,92 mm.
                        La ora 12.30, muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

                        Început de incendiu în comuna Mărgineni

                        Joi, 11 decembrie a.c., la ora 17.30, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în comuna Mărgineni, sat Podiş, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 58 de ani. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la coşul de fum al casei de locuit. Construcţia are pereţii din cărămidă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.
                        Incendiul a fost lichidat la ora 19.00, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Mărgineni. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă necurățarea coşului de fum, a ars funinginea din interiorul coşului de fum.

                        Incendiu în comuna Mănăstirea Cașin

                        Joi, 11 decembrie 2014, la ora 21.48, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti s-a deplasat în localitatea Mănăstirea Caşin pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 89 ani. Construcția are pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din ţiglă.
                        Incendiul a fost lichidat la ora 22.25, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Mănăstirea Caşin. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un coş de fum deteriorat, au ars aproximativ 6 mp planșeu şi acoperiș.

                        Activitatea echipajelor SMURD

                        În perioada 11.12.2014, ora 07.00 – 12.12.2014, ora 07.00, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 14 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: SMURD Bacău – 6 intervenții în municipiul Bacău și câte o intervenție în comunele Dămieneşti și Nicolae Bălcescu; SMURD Onești – o intervenție în municipiul Onești și câte o intervenție în comunele Caşin, Helegiu și Mănăstirea Cașin; SMURD Moinești – o intervenție în municipiul Moinești și o intervenție în comuna Ardeoani.

                        Accident cu doi raniti la Trebes

                          Evenimentul rutier s-a petrecut in aceasta dimineata, pe DN-2G, in interiorul localitatii Trebes, comuna Margineni.

                          Un tânar de 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se indrepta catre Moinesti, insa la un moment dat a pierdut controlul si s-a izbit de o balustrada din metal dupa care a fost lovit de un alt autoturism, condus de un barbat de 54 de ani.

                          In urma impactului, doua persoane, un barbat si o femeie, pasageri in cele doua masini, au suferit leziuni si au fost transportate la spital.

                          La fata locului au ajuns politistii de la Rutiera care fac cercetari pentru vatamare corporala din culpa.

                          Balul Bobocilor Colegiului Tehnic Dumitru Mangeron

                            Joi seara, la White Caffe, a avut loc Balul Bobocilor Colegiului Tehnic Dumitru Mangeron, ocazie cu care elevii si-au desemnat cei mai frumosi colegi.

                            In cadrul concursului de frumusete si inteligenta, juriul a desemnat-o pe Simona Onofrei drept Miss Mangeron, in vreme ce Antonina Bologa a fost desemnata Miss Boboc.

                            La baieti, Mister Mangeron a fost desemnat Iulian Panaite, in vreme ce titlul de Mister Boboc a revenit lui Madalin Toderas.

                            Raluca Muresan si Alexandru Trofin au fost desemnati Miss si Mister Popularitate.

                            + Album foto Facebook

                            Zilele Colegiului National de Arta „George Apostu”

                            12 – 16 decembrie este perioada in care Colegiul National de Arta „George Apostu” se imbraca in haine de sarbatoare. Sub genericul „Zilele scolii”, institutia de invatamânt organizeaza, asa cum ne-a obisnuit, mai multe activitati … altfel, care marcheaza acest eveniment.

                            Astfel, vineri, 12 decembrie, incepând cu ora 17.00, la Sala „Ateneu”, elevii colegiului vor oferi publicului bacauan concertul „Feerie de iarna”, iar pe hol vor prezenta o expozitie de icoane. Va urma apoi o expozitie omagiala ex libris „George Apostu 80”, in galeriile colegiului, pe 16 decembrie, cu vernisaj la ora 12.00. In aceeasi zi si la aceeasi ora, va avea loc si o expozitie a concursului judetean „Masti”, ajuns la a X-a editie.

                            Un frumos concert intitulat „Magia Craciunului”, care se va desfasura marti seara, de la ora 18.00, la Teatrul de Vara „Radu Beligan”, va incheia seria manifestarilor de sarbatoare.

                            Departe de tara, in lupta pentru egalitatea de gen. „Din Mexic m-am intors mult mai bogata”

                              Pentru onesteanca Dana Ioana Obrinteschi Iancu, viata scrie una dintre cele mai frumoase povesti. Daca notam ca în acest an a obtinut singura nota de 10 la examenul de licenta al promotiei 2014 a Universitatii Transilvania din Brasov (specializarea Asistenta sociala) si ca actualmente este bursiera a Universitatii Bucuresti, la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, trebuie ca sa mentionam si faptul ca ea a participat în intership-uri de voluntariat în diferite tari ale lumii.

                              In activitatile internationale de voluntariat, Dana a fost sprijinita de Universitatea Transilvania. Dupa ce anul trecut a fost prezenta în India la Mumbay, in toamna acestui an, Dana s-a deplasat în Mexic, prin University Ambassador, un proiect realizat de AIESEC Brasov, împreuna cu Universitatea Transilvania. Dupa un zbor de 11.000 km, cu emotii mai mari ca niciodata, datorate celor 19 ore de zbor (cu escala), ea a respirat aerul Mexicului, despre care ne-a declarat: „Este o tara fascinanta, latina ca a noastra, bogata atât din punct de vedere istoric, fiind leaganul a 5 civilizatii (Olmeci, Tolteci, Zapoteci, Mayasi si Azteci), cât si al biodiversitatii. Are foarte multe de oferit si în plan turistic, începând de la desert pâna la munti înalti…

                              O mare parte a românilor considera Mexicul doar o tara «din lumea a treia» si nu stiu despre ea decât ca are o rata ridicata a criminalitatii, plus ce au mai vazut prin telenovele. Pentru mine Mexicul a fost altceva, a fost o treapta pe scara ascensiunii mele ca om, ca femeie, cariera, si nu în ultimul rând a fost «acasa» pentru o vreme. Am ajuns acolo ca «soldat» în lupta pentru un ideal, egalitatea de gen: combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii. Când am fost acceptata ca voluntar în orasul Villahermosa din statul Tabasco, cei 11.000 km distanta si faptul ca programul se desfasura în plin sezon al uraganelor mi s-au parut amanunte de neglijat atâta timp cât eram implicata în demersurile pentru o cauza în care cred din tot sufletul iar cunostintele mele în domeniu urmau sa fie de folos pentru semenele de acolo”.

                              Voluntar intr-un centru de ajutor

                              Despre activitatea pe care a desfasurat-o pe platourile Mexicului, Dana ne-a mai declarat: „Am fost voluntar la un centru de ajutor pentru femeile aflate în situatii dificile precum abuz, violenta domestica si divort. Aici, beneficiarele primesc gratuit îngrijire medicala în caz de maltratare, consiliere psihologica si juridica dar si sprijin pentru a fi independente din punct de vedere financiar.

                              Poate cea mai importanta misiune a angajatilor dar si a voluntarilor din centru este aceea de a face femeile sa înteleaga ca toleranta fata de violenta domestica si adulter, generate cel mai frecvent de puternicul atasament al victimei fata de agresor dar si de dependenta financiara de acesta, sunt «patternuri» de comportament care trebuiesc eradicate pentru ca generatia urmatoare sa nu intre în acelasi cerc vicios. De-a lungul celor doua luni petrecute în Villahermosa am participat la evenimentele organizate de «Direction de attencion a las mujeres de Centro» în scopul încurajarii femeilor, cu predilectie a celor din rural de a-si sustine si apara drepturile în familie si societate”.

                              „E rândul nostru sa facem un pas”

                              Când vorbeste despre clipele frumoase traite pe meleaguri atât de îndepartate, totul devine coplesitor pentru Dana Ioana Obrinteschi Iancu, ce a mentionat: „Am avut bucuria de a primi o bluza a portului popular din Tabasco, drept cadou din partea colegilor de la Centru la aniversarea zilei mele de nastere, si m-a emotionat mult privirea celor care îmi faceau fotografii în costumul traditional al zonei. Din Mexic m-am întors mult mai bogata din punct de vedere sufletesc si mult mai motivata în sustinerea feminismului a carei definitie («egalitatea în drepturi a femeii cu barbatul în toate sferele de activitate») este din pacate gresit interpretata ca lupta împotriva barbatului mai ales de barbati dar si de multe femei.

                              Faptul ca în trecut au existat femei care au gândit ca pot schimba lumea în sens feminist si au reusit, ne-a dat noua, celor de azi, sansa ca parintii sa nu ne iubeasca mai putin pentru ca ne-am nascut femei, accesul la educatie sa nu ne mai fie limitat, sa avem drept atât la vot cât si la a candida la conducerea tarii. Acum e rândul nostru sa mai facem un pas în aceasta schimbare, este o datorie pe care o avem fata de predecesoarele noastre si o responsabilitate cu privire la generatiile ce vin”.

                              Guvernul a „mutat” termenul de depunere a declaratiilor fiscale cu 3 zile

                              In decembrie, Finantele au program scurt, fata de restul anului, când termenul final de depunere a declaratiilor fiscale era 25 ale fiecarei luni. Initial, se stabilise ca ghiseele Fiscului sa fie deschise pâna la 19 decembrie 2014, inclusiv. Insa, la propunerea Ministerului Finantelor Publice (MFP), guvernantii au decis miercuri, 10 decembrie, ca termenul final sa fie prelungit cu câteva zile.

                              „Termenul de depunere a declaratiilor fiscale pentru obligatiile aferente lunii noiembrie 2014 si respectiv termenul de plata al acestora a fost stabilit pentru 22 decembrie 2014. Decizia, inclusa într-o OUG, a fost luata astazi (ieri n.r.) de Guvern, la propunerea MFP, în scopul sprijinirii mediului de afaceri. Facem precizarea ca, anterior acestei decizii, termenul era 19 decembrie 2014.” Adrian Anghel, purtatorul de cuvânt al AJFP Bacau

                              In aceste conditii, contribuabilii vor trebui sa se grabeasca sa ajunga la ghiseele Fiscului pentru a depune unele declaratii, cel mai urgent termen fiind luni, 15 decembrie. Pâna atunci, trebuie efectuata plata anticipata a jumatate din impozitul pe venitul din activitatile agricole, aceasta reprezentând cea de-a doua rata. Trebuie sa faca acest demers agricultorii care au realizat venituri din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea pepinierelor viticole, pomicole si altele asemenea, cresterea si exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animala, in stare naturala.

                              Urmatorul termen este 22 decembrie, data pâna când contribuabilii vor trebui sa ajunga din nou la sediul Fiscului pentru a achita taxa pentru licenta de organizare a jocurilor de noroc, aferenta anului 2014, platile anticipate privind impozitul pe venit aferente trimestrului IV din 2014, dar si taxa anuala pentru autorizatia de exploatare a jocurilor de noroc, aferenta trimestrului urmator. În aceeasi zi, trebuie sa ajunga la Finante si persoanele juridice straine cu reprezentante în România, pentru a achita transa a doua din impozitul pe reprezentanta.

                              În plus, la Finante trebuie sa ajunga si cei care obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala, contracte sau conventii civile, expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara, din premii si jocuri de noroc, sau din alte surse pentru a achita impozitul retinut la sursa în luna anterioara.

                              Pe 22 decembrie, contribuabilii vor trebui sa ajunga din nou la sediul Fiscului pentru a depune si Formularele 100, 112, 224, 300, 301, 307, 311, 390 VIES si 394. Formularul 112 cade in sarcina persoanelor fizice si juridice care au calitatea de angajatori, precum si entitatile asimilate angajatorului, care au calitatea de platitori de venituri din activitati dependente, dar si de institutii publice care calculeaza, retin, platesc si suporta contributii sociale obligatorii în numele asiguratului.

                              În vederea evitarii aglomeratiei la ghiseele Fiscului în zilele premergatoare scadentei la plata si declararea obligatiilor fiscale, Administratia Judeteana a Finantelor Publice (AJFP) Bacau recomanda contribuabililor utilizarea metodei on-line de depunere/preluare a declaratiilor si efectuarea platii obligatiilor fiscale prin decontare bancara. Contribuabilii care nu depun on-line formularele fiscale sunt rugati sa se prezinte din timp la ghiseele unitatilor fiscale.

                              Sedinta furtunoasa de Consiliu Local

                                Alesii au dezbatut despre bani, maidanezi si ornamente

                                ULTIMELE ȘTIRI