Luni, 9 mai, de la ora 17.00, la sediul revistei “Plumb” (cladirea din spatele Consiliului Judetean), va avea loc lansarea a doua volume semnate de prof. univ. Doru Ciucescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Prima carte, “Cambodgia supravietuitorilor din comunismul minimalist al khmerilor rosii” (Rovimed, Bacau, 2016, proza), cuprinde note de calatorie in Cambodgia, in care, ca o concluzie, se afirma ca “de la 8.000 la 17.000 de victime politice, toti intelectuali, cam aceasta este diferenta dintre comunismul românesc si varianta lui, dusa la extrem, comunismul cambodgian, al dictaturii analfabetilor”.

Cea de-a doua, “Declamations de la tribune du temps” (Gunivas, Chsinau, 2016, poezie), este o traducere realizata chiar de autor in limba franceza dupa “Declamatii de la tribuna timpului”.

S-au scris de-a lungul a peste 40 de ani, sute de pagini de reportaje, cronici, interviuri, stiri, editoriale, aproape toate posturile de radio si televiziune din Moldova, din România, din tari de pe aceeasi latitudine culturala au realizat emisiuni cu si despre un “fenomen”, vazut, auzit, povestit, inregistrat.

In toti acesti ani – cred – dupa cum spunea si re-spunea Ion Fercu, in Desteptarea, in Ateneu, in alte reviste de cultura, au fost epuizate toate superlativele care pot innobila un om, o idee, o institutie de cultura fara personalitate juridica, dar cu supremul certificat care atesta Dragostea, Iubirea, Daruirea, Credinta, Profesionalismul, Altruismul, Jertfa, Talentul, Sacrificiul, risipa de Frumusete si Recunostinta. “Daca as fi primarul acestei localitati, as ridica o statuie, inalta pâna la ceruri, pe care voi scrie adânc “Nicolae Popa. Parintele fabulosului ansamblu folcloric “Priveghetorile Zeletinului”.

Podu Turcului – 2016”, a spus profesorul si gazetarul Ion Fercu, la un eveniment care a avut loc sâmbata, 7 mai, de la ora 11.00, la Complexul “Decebal” din Bacau, in centrul caruia a fost lansarea volumului “Ansamblul Folcloric “Privighetorile Zeletinului” – O viata daruita cântecului românesc”, semnat de Nicolae Popa, profesorul, pedagogul, dirijorul, impatimitul de folclor, devenit, impreuna cu cel mai frumos, longeviv, talentat ansamblu de muzica populara, format din elevi, o legenda. Intrarea in legenda este atestata si de volumul aparut si lansat de Editura Fundatiei Culturale Cancicov, lucrat, scris, de Nicolae Popa in mai bine de 10 ani. Au venit, cu invitatie sau fara mare protocol la sarbatoarea cartii, a ansamblului, a profesorului si dirijorului, dar mai ales a copiilor, membri ai orchestrei, grupului vocal, solisti instrumentisti sau vocali, oameni din toate colturile tarii, din Sibiu, Vaslui, Iasi, Bacau, Onesti, Bucuresti, folcloristi, etnografi, artisti plastici, preoti, scriitori, oameni de afaceri, gazetari de la posturi de radio si televiziune, de la ziare si reviste de profil.

Manifestarea s-a desfasurat sub egida Fundatiei Culturale “Georgeta si Mircea Cancicov”, a Cenaclului Avangarda XXII, conduse de poetul Victor Munteanu, care a declarat in deschiderea evenimentului: “Cartea nu este o lucrare stiintifica, de exegeza, si nici macar jurnalul unui dirijor si formator de constiinte in materie de educatie muzicala, ci o marturie a unui destin singular care tine deasupra Carpatilor steagul demnitatii neamului românesc!”

Volumul, de 494 de pagini, cuprinde marturii, amintiri, reportaje, interviuri din presa scrisa, audio si video, declaratii, publicate si inregistrate in cei peste 40 de ani de activitate ai Ansamblului Folcoric “Privighetorile Zeletinului” Podu Turcului.

De asemenea, cititorii pot trai si retrai cele mai importante momente din viata ansamblului, ale dirijorului Nicolae Popa, emotiile si peripetiile din sutele de concerte, turnee in tara si strainatate, bucuria premiilor si diplomelor de merit obtinute in cursul anilor de prestigiosul ansamblu scolar din Podu Turcului, localitate devenita simbol al promovarii folclorului si traditiilor noastre populare din acea parte de tara. Spuneam la inceput ca au fost epuizate toate metaforele si superlativele care pot defini munca unui om intr-o viata, se pare ca mai sunt inca suficiente reserve, unele pot fi descoperite in frumoasa carte de istorie ”Privighetorile Zeletinului” – o viata daruita cântecului românesc”, despre care acelasi Ion Fercu, “nasul” actualei denumiri a ansamblului, neobosit sustinator, prin scris si povata al acestui miracol de pe Valea Zeletinului, spunea la lansare:

“Miracolul nu intra decât in viata acelora care cred in el. Aici, la Podu Turcului si-au dat mâna doua miracole: omul si dirijorul Nicolae Popa, pe de o parte, iar pe de alta parte, acesti magnifici copii, 500 la numar, in cei 40 de de ani de fiintare, care au dat nastere celei mai minunate povesti de dragoste, pe care am citit-o vreodata. O recomand tuturor celor care mai cred in miracole, in dragoste si iubire, in sacrificiu, daruire sI…povesti fara sfârsit”.

[wonderplugin_gallery id=”528″]

Cu detalii, declaratii, scurte interviuri, in editia de luni a ziarului DESTEPTAREA.

Festivalul „Eye Film Bacău 2016”, primul asemenea eveniment cinematografic organizat vreodată în județul Bacău, a debuta vineri seara, la Teatrul Municipal Bacovia, cu o sesiune de dezbateri vizând producția românească de filme în ultimii zece ani.

Dealtfel, întregul program de filme, prevăzut a fi difuzat atât în incinta instituției teatrale din Bacău, dar și aer liber, în Parcul Catedralei, este conceput pentru a susține, prin filme și dezbateri, realizările și problematica cinematografiei din România.

„Printre invitații de la ‘Eye Film Bacău 2016’ se află regizori, actori și scenariști care își propun să atragă publicul pe un teritoriu fantastic, cel al filmului, să-i transforme pe băcăuani în cinefili, dezvăluindu-le din secretele și din munca din spatele unei producții cinematografice. Adresabilitatea este, în principal, către tineri din rândurile cărora pot să apară viitori regizori, actori, critici, scenariști de film”, a declarat, pentru AGERPRES, George Secăleanu, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău, care organizează evenimentul în parteneriat cu Teatrul Municipal ‘Bacovia’.

Potrivit acestuia, „ceea ce a început, prin propriile forțe, ne propunem și trebuie să rămână o tradiție, prin care cei ce-și iubesc orașul și cei ce iubesc filmul să promoveze actele de cultură românească”.

Vineri seara prima peliculă prezentată a fost „Autoportretul unei fete cuminți”, gala continuând cu filmul ,,Poziția copilului”.

Sâmbătă, în sala mare a Teatrului Bacovia, vor rula, începând cu ora 14,00, filmele ‘Ramona’, ‘Aurora’, ‘Cinema, mon amour’, proiecție completată de o sesiune de o dezbatere moderată de Victor Purice împreună cu un invitat surpriză. Va urma prezentarea filmelor ‘Ce lume minunată’ și ‘Nunta mută’.

Duminica ‘Eye Film Bacău 2016’ se va încheia cu proiecția, în Parcul Catedralei, a filmului ‘Usturoi’, prefațată de un concert susținut în același spațiu în aer liber de formația Myopia, formată din interpreți la nai, violoncel și pian.

AGERPRES

Viorel Savin n-are pace. Zamisleste pe banda rulanta proiecte editoriale, apoi, persuasiv si cu o mare celeritate, cauta si gaseste parteneri de gând pe care-i subjuga frumos in numele unei idei care, in hainele de gala ale spiritului, va cuceri apoi publicul. Proiectul Nicu Enea, provocare minunata pentru universul esteticii – si nu numai – este o aventura in care, sprijinit de spirite din toate zarile fiintarii, Viorel Savin s-a aruncat cu mare folos, in 2015, oferindu-ne ,,Pictorul Nicu Enea (,,Viata alcatuita din scrisori, articole si poze”, Ateneul Scriitorilor), precum si ,,Nicu Enea, album monografic”, Babel, editia a II-a, revazuta si adaugita).

Aceasta rara capacitate a lui Viorel Savin de a cuceri suflete care armonizeaza fericit cu tintele sale editoriale contrazice un adagiu pe care acesta l-a inserat in albumul monografic amintit: ,,Cu trecerea anilor, prieteniile se obtin din ce in ce mai greu, insa dusmaniile, din ce in ce mai usor”. Adagiul, care are aura de lamento cioranian, este, in acest context, un elevat alint existentialist viorelsavinesc. ,,E mult de invatat din exemplul Nicu Enea”, scrie Viorel Savin. Astfel, cele doua volume nu cuceresc doar prin perspectiva estetica, acaparatoare, ci si prin dimensiunea etica a pildei de viata pe care ne-o ofera pictorul. Generos, sponsorul albumului monografic, S.I.F. Moldova, noteaza in preambulul acestuia faptul ca aceasta aparitie editoriala este o ,,lucrare reprezentativa pentru arta bacauana”.

Credem ca albumul este mai mult decât atât, fiind reprezentativ, fie si numai ca o restituire in care uneori ineditul este cuceritor, pentru arta româneasca, in general. Viorel Savin, fost (si) custode al casei memoriale in care a fiintat pictorul, ne restituie un Nicu Enea in dubla ipostaza: Artistul si Omul. Omul Nicu Enea este admirabil. Scrisorile sale catre parinti sau logodnica / sotia Elvira sunt de-a dreptul emotionante. Epistolarul este un poet cu sufletul inchiriat unui destin care nu poate fi incarcerat intre gratiile niciunui algoritm. Artistul este surprins minunat de F. Aderca: ,,Cu d. N. Enea intri intr-o lume aidoma cu aceea pe care a vazut-o Gulliver in tara Uriasilor”. ,,Pictorul Nicu Enea (,,Viata alcatuita din scrisori, articole si poze”), in care-l intâlnim mai ales pe OMUL Enea, este un captivant bildungsroman postmodern, fiind, de departe, cea mai reusita poveste pe care cineva a depanat-o despre artist. ,,Nicu Enea, album monografic”este, mai ales, o expozitie permanenta de pictura pe care Viorel Savin o deschide, cu generozitate, in casele noastre.

Viorel Savin este indragostit de Nicu Enea. Il iubeste cu patima dramaturgului coplesit de universul care l-a inspirat in zamislirea a doi metafizicieni: o batrâna care sta la o voroava de poveste cu hotul. Intr-o dedicatie pe care mi-o face pe unul dintre volumele amintite, Viorel Savin, nonconformistul, ma (se) intreaba: ,,Cine sunt eu?”… Esti un om caruia, in singuratatea cea fericita a Luncanilor, ii pasa de Istorie, de Valoare, de Suflet. Molipsesti usor cu entuziasm, dar, daca uneori dai gres cu persuasiunea, apuci lumea de guler, o pui la colt, o zgâltâi, ii scoti decent limba, o faci sa se simta doar un spectator marginit al frumoaselor povesti de dragoste ale vietii. Esti un patimas al neastâmparului estetico-literar, un Don Quijote care crede nu doar faptul ca el a inventat morile de vânt ale iluziilor.

Este convins de gândul ca toti trebuie sa fim cuceriti de pelerinajele donquijotesti. Vrajitor de iluzii, ai dat totusi un bobârnac fericit unei sirene otravite: politica. Esti inamicul de idei al unora dintre putinii mei prieteni, dar niciunul dintre acestia nu mi-a reprosat ca-ti pun la butoniera ta de senior al slovei flori salbatice gravide de inocenta, viorele culese de pe coclauri. Esti o pacoste draga care vrea ca toti ceilalti sa marsaluiasca nonstop in ritmul tau, iar când unul revendica popasul, te zburlesti de parca ai fi vreo zeitate luncaniana nestiuta a non-repausului. Esti un prunc peste care s-au asezat niste ani frumosi, dar carora, din fericire, nu le simti povara. N-as vrea sa ramânem doar amândoi pe-o insula pustie. Te-ai declara si-acolo imparat si m-ai obliga sa devin uzurpator.

Ai infinite rezerve de vitriol estetico-polemic. Esti omul pe care nu mi-l doresc inamic. Dar daca destinul ar arunca astfel zarurile, te-as face mart cu armele tale. Tu ai cel putin o farâma de dragoste pentru oameni, chiar si atunci când esti cu verbul neiubitor la beregata lor. Pâna si Achile cel iute de picior a avut o vulnerabilitate… Ce mai tura-vura: esti Viorel Savin.

Dintre toate definitiile inteligentei, cea mai scurta, expresiva si convingatoare pentru mine, cel putin, este cea data de Mihai Ralea. El relateaza discutia aprinsa dintre doua studente (apropo, Camil Petrescu spunea ca o discutie, dincolo de opiniile sustinute în decursul ei, este, în primul rând, o confruntare între doua temperamente), la care, la un moment dat, una dintre ele, ramasa fara argumente, depasita de situatie si enervata la culme, rabufneste: asa-mi trebuie daca stau de vorba cu o tuberculoasa!

Ceea ce nu avea nicio legatura, desigur, cu subiectul disputei lor. Or, inteligenta tocmai asta înseamna, sa nu confunzi punctele de vedere. Acesta e cel mai important lucru, pentru ca, se stie ca nu exista un singur tip de inteligenta, ci mai multe. Desigur, chestiunea e cât se poate de complexa, dar eu ma voi opri aici la o ancheta (incitanta!) despre inteligenta scriitorilor, publicata în revista „Orizont”. Si astazi voi reproduce câteva rânduri din spiritualul si spumosul (marca proprie, garantata) raspuns al lui Dan C. Mihailescu.

În cazul artelor, în ograda literelor, zice el, când nu vorbim despre genii, „inteligenta joaca rolul subretei”. Pentru ca, „inteligenta în sine vizeaza aproape exclusiv registrul minor, aptitudinile domestice, administrativ-relationale, latura de PR, daca vreti, a artistului”. Asa se explica faptul ca, dincolo de sfera inefabilului, a dotarii artistice, multi scriitori au dat dovada, de-a lungul timpului, de „prostie”.

În sfera civila, sa ne întelegem, în care au demonstrat fie inabilitate sociala, profesionala, politica, fie lipsa de simt practic, fie infantilism sentimental (oho, mai ales aici au calcat multi în gropi !). Sunt multe de spus în privinta prostiilor comise de oameni inteligenti. Înteleg multe dintre ele si le pot accepta. Nu înteleg si nu accept însa abjectia, meschinaria, invidia, ranchiuna, resentimentele fetide, toate izvorând din neputinta, din suflete mici, chircite.