Acasă Blog Pagina 2940

„Zorii Învierii” – Conferința „Sfântul Spiridon”, ediția a V-a, cu părintele Constantin Necula

Pe 8 aprilie, de la ora 17.00, în sâmbăta dinaintea Floriilor, Fundația și Farmaciile „Sfântul Spiridon” din Bacău organizează, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, Conferința „Sf. Spiridon” – ediția a V-a. Invitatul special al acestei ediții este părintele Constantin Necula, care va vorbi, pe tema „Zorii Învierii”, despre lecția patimilor pentru omul contemporan și va răspunde, ca de obicei, întrebărilor adresate de participanți.

Părintele Constantin Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor „Magna Cum Laude” în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică, dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate, semnând, totodată, multiple studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană, precum și numeroase recenzii. A susținut peste 300 de conferințe în țară și în străinătate, participând la numeroase emisiuni de radio și de televiziune, atât la posturi naționale, cât și internaționale.
„Funcția umană în societate este să înfrumusețeze viața celorlalți” – spune preotul Necula, care în decembrie 2016 a primit Trofeul „Oamenii Timpului” 2016, la categoria „Diplomație publică”, o recunoaștere a valorii prelegerilor, conferințelor și dialogurilor pe diferite teme susținute în toată țara.

Preotul Constantin Necula este recunoscut ca fiind una dintre cele mai prețuite și influente voci ale Bisericii, care prin prezențele sale publice și prin lucrările de specialitate oferă o altă perspectivă asupra credinței și religiei în România, deschizând astfel noi direcții de gândire teologică.
La prima sa întâlnire cu publicul băcăuan, în Conferința Sf. Spiridon – ediția a III-a, din 12 decembrie 2015, pr. conf. univ. dr. Constantin Valer Necula a electrizat, pur si simplu, sala arhiplină a Teatrului de Vară „Radu Beligan”, vorbindu-le celor peste 1.500 de băcăuani prezenți despre „Vindecările Mântuitorului și vindecarea noastră”.

”Biserica este cea care propune farmacia de cuvinte cea mai de preț. Cuvintele pe care le propune Biserica pentru vindecarea nostră în Hristos sunt Credința, Nădejdea și Dragostea” – a spus părintele profesor la Conferința Fundației și Farmaciilor Sf. Spiridon.

„La nici două săptămâni de la anunțarea conferinței cu părintele profesor, sala de 1.500 de locuri a Teatrului de Vară se dovedește deja neîncăpătoare. Sub crezul «Universului sănătății pentru trup și suflet», această ediție a Conferințelor este darul oferit băcăunilor în pragul Sărbătorii Floriilor” – spune Andreea Ariton, farmacist coordonator la Farmaciile Sf. Spiridon

Organizată în Postul Paștelui, cu o săptămână înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății Învierea Domnului Iisus Hristos, conferința cu titlul „Zorii Învierii. Lecția patimilor pentru omul contemporan” va fi un prilej de reflecție și întoarcere către sine și către valorile de bază ale credinței. „Postul Paștelui nu este altceva decât o perioadă de reafirmare a unor virtuți care păreau pierdute de poporul român, o națiune a cărei principală încercare este să se regăsească pe sine” – spune părintele Constantin Necula. La finalul Conferinței, părintele va răspunde întrebărilor din sală și va oferi autografe pe cărțile sale. Toți participanții la conferință vor primi, gratuit, cea mai recentă dintre cărțile sale, în format electronic.
Deschiderea conferinței se va face pe acorduri muzicale clasice oferite publicului de cvartetul „Consonanțe” al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.
Accesul la Conferința Sf Spiridon ediția a V-a se face pe bază de invitații gratuite, cu loc rezervat, care pot fi solicitate în oricare din Farmaciile Sf. Spiridon, în limita numărului de locuri oferite de sala Teatrului de Vară „Radu Beligan”.

Conferințele Sfântul Spiridon, organizate de Fundația și Farmaciile Sf. Spiridon începând cu decembrie 2014, au deja o tradiție și o frumoasă continuitate:
Conferința Sfântul Spiridon, ediția I – „Puterea minții” și „Secretele tinereții trupului și ale sufletului”, cu prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan și acad. prof. univ. dr. Ovidiu Bojor;
Conferința Sfântul Spiridon, ediția a II – a – „Postul Mare – Pelerinaj spre Înviere”, cu pr. Iulian Negru, consilier la Mitropolia Moldovei și Bucovinei;
Conferința Sfântul Spiridon, ediția a III – a – „Vindecările Mântuitorului si vindecarea noastră”, cu prof. univ. dr. Constantin Valer Necula, de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu;
Conferința Sfântul Spiridon, ediția a IV- a – „Provocarea diabetului”, cu prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, președintele de onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

”În Aer”, cu Travka, la sfârșit de săptămână

Trupa Travka revine, la acest sfârșit de săptămână, în Bacău, după o absență de doi ani, pentru a concerta în fața fanilor băcăuani. Aflați într-un circuit ”electro-acustic” mai special în Cluj, Iași și București care se va încheia în Capitală pe 21 aprilie, printr-un concert maraton alături de trupele Robin and the Backstabbers, The Mono Jacks și byron, membrii Travka vor poposi în Bacău, în afara turneului, în Berăria Valhalla, sâmbătă, 25 martie.

Trupa, intrată pe scena muzicii alternative românești în 2002, s-a evidențiat imediat atât prin lirica aparte cât și prin muzica deosebită, reușind să captiveze și să-și cucerească definitv publicul. Nelipsită de la cele mai mari festivaluri de muzică din România, tot mai vizibilă pe micul ecran în emisiuni de largă, dar fină audiență și prezentă prin recenzii favorabile în presa de specialitate, dar nu numai, cu cele trei albume fundamentale pentru rock-ul alternativ autohton, trupa Travka, prin vocea lui George Gâdei, chitara și clapele lui Alexei Țurcan, bassul lui Misha Gâlcă și tobele lui Cristian Chirodea, se află, printre generații, în continuă experimentare, explorare și cucerire de noi orizonturi lirico-muzicale.

Concertul din Bacău, din cadrul căruia nu va lipsi cea mai recentă compoziție, ”În Aer”, sau piese precum Iubire, Distanțe, Călătoare etc., este programat în Bacău, în locul amintit, pentru orele 22.00, suportul pentru artiști fiind 30 lei.

Băcăuanii sunt invitați sâmbătă, la prima mare acțiune de ecologizare și plantare în zonele protejate, derulată de Centrul Regional de Ecologie

    Demarată de Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacău la mijlocul acestei săptămâni, printr-o acțiune în regim propriu, Campania de ecologizare și plantare de primăvară continuă, sâmbătă, 25 martie, prin prima mare acțiune de acest gen, la care sunt așteptați băcăuani cu spirit civic, de toate vârstele.

    Astfel, toți cei care cred într-o comunitate deschisă și civilizată sunt așteptați ca voluntari, în ziua amintită, începând cu orele 10.00, pe malul Lacului Bacău, arie naturală protejată, pentru a debarasa zona de deșeuri și pentru a planta puieți de arbori.

    Centrul Regional de Ecologie Bacău va pune la dispoziția doritorilor, mănuși și saci menajeri și va asigura puieții și materialele necesare plantării acestora.

    Campania CRE se derulează cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău care va asigura, prin serviciile specifice, ridicarea și transportarea deșeurilor.

    Băcăuanii care doresc să participe sunt anunțați că adunarea se face sâmbătă, de la ora 10, pe platforma din zona Gherăiești, la ponton, pe malul Lacului Bacău.

    Altă miză, același derby

    Mare meci mare. Chiar dacă nu mai e în joc titlul și nici măcar un loc pe podium, confruntarea dintre Știința și Dinamo cheamă în cauză aceleași mari orgolii, neatinse de vreme sau de fluctuațiile din clasament. Știința se prezintă la primul meci acasă din actualul play-off după o înfrângere la Târgoviște și un succes cu 3-0 (17, 21, 16) repurtat miercuri, în intermediară, pe terenul Lugojului. Victoria din Banat ar putea constitui mult-așteptatul „declic” al studentelor, care nu au renunțat încă la locul 3.

    „Chiar dacă avem opt puncte de recuperat față de CSM Târgoviște, eu încă mai cred că putem termina campionatul pe locul 3. Până una-alta, trebuie să batem, sâmbătă, pe Dinamo”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Dinamo, care vine după un nou eșec, de data aceasta acasă, cu CSM Târgoviște (scor 1-3) va avea de înfruntat în Sala Sporturilor și reacția fanilor băcăuani, care au anunțat un show de zile mari. Show să fie, dar și victorie!

    Rezultatele etapei a 24-a: Alba Blaj- CSM București 3-0, Dinamo- CSM Târgoviște 1-3, CSM Lugoj- Știința 0-3.

    Programul etapei a 25-a: CSM București- CSM Lugoj, CSM Târgoviște- Alba Blaj (ora 16.30/ Digi), Știința- Dinamo.

    Clasament play-off: 1) Alba Blaj 69p., 2) CSM București 59p., 3) CSM Târgoviște 56p., 4) Știința 48p., 5) Dinamo 41p., 6) CSM Lugoj 31p.

    Amândouă, la drum

    Etapa a 19-a a Ligii a III-a pune pe drumuri cele două grupări băcăuane din Seria I. Aflată cu procentaj maxim în acest retur (trei victorii din trei jocuri), Aerostar vizează un nou succes, de data aceasta în fieful codașei AFC Odorhei. Deși lipsiți de aportul lui Mihăeș (suspendat) și Tudorache (accidentat), „aviatorii” pot să-și consolideze poziția a treia în clasament. SC Bacău, în schimb, va avea parte de o misiune dificilă. Surclasată acasă etapa trecută, de lidera Csikszereda, Sport Club se va deplasa sâmbătă pe terenul celei de-a doua clasate, AFC Hărman. De urmărit dacă „lanterna roșie” va efectua deplasarea de la Hărman, în condițiile în care problemele economice și sportive o înghesuie din toate părțile.

    Programul complet al etapei a 19-a: Știința Miroslava- Atletico Vaslui, CSM Pașcani- CSM Roman, AFC Hărman- SC Bacău, AFC Odorheiu-Secuiesc- Aerostar Bacău, Avântul Valea Mărului- Sporting Liești, Metalosport Galați- Olimpic Cetate Râșnov, Sportul Chișcani- Olimpia Râmnicu-Sărat. AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc stă.

    Clasamentul Seriei I

    1. AFK Csikszereda 17 12 4 1 38-11 40p.
    2. AFC Hărman 17 11 4 2 40-12 37p.
    3. Știința Miroslava 17 11 2 4 36-20 35p.
    4. Aerostar Bacău 17 9 4 4 28-16 31p.
    5. Atletico Vaslui 17 9 2 6 36-24 29p.
    6. Sporting Liești 17 8 3 6 21-17 27p.
    7. CSM Roman 17 8 3 6 29-30 27p.
    8. Olimpia R. Sărat 17 8 2 7 24-20 26p.
    9. Cetate Râșnov 17 6 3 8 20-22 21p.
    10. Metalosport Gl. 16 5 3 8 13-22 18p.
    11. Av. V. Mărului 16 5 1 10 23-43 16p.
    12. CSM Pașcani 17 4 1 12 25-43 13p.
    13. AFC Odorhei 16 3 3 10 16-41 12p.
    14. Sp. Chișcani 17 2 3 12 12-34 9p.
    15. SC Bacău 17 4 4 9 27-33 -28p.

    Din nou spectacol

    Imediat după derby-ul cu Dinamo la volei feminin, publicul băcăuan prezent sâmbătă seara în Sala Sporturilor va putea urmări un alt meci spectaculos. De data aceasta, la volei masculin. De la ora 19.00, Știința va primi vizita băimărenilor de la Explorări, în runda a treia a play-out-ului.

    Băcăuanii revin în fața propriilor suporteri după un meci pierdut miercuri, cu 3-0, la Cluj, acolo unde primele două seturi s-au tranșat în prelungiri: 27-25 și 30-28 pentru U, care a câștigat ultimul set la 20. Elevii lui Cornel Păduraru și Sebi Țurcanu speră să se impună în față celei mai bine clasate echipe din play-out și să rămână astfel în plasa ocupantei locului 8, VC Caransebeș.

    Rezultatele etapei a 24-a: U Cluj- Știința Bacău 3-0, VCM Piatra Neamț- Unirea Dej 1-3, Explorări Baia Mare- VC Caranesebeș 3-1.

    Programul etapei a 25-a: VC Caransebeș- VCM Piatra Neamț, Știința Bacău- Explorări Baia Mare, Unirea Dej- U Cluj.

    Clasament play-out: 7) Explorări Baia Mare 34p., 8) VC Caransebeș 27p., 9) Știința Bacău 25p., 10) Unirea Dej 20p., 11) U Cluj 18p., 12) VCM P. Neamț 5p.

    Sănătate si frumusețe ca stil de viață cu doctorul Diana Avasâlcei

    A venit, în sfârșit, primăvara. E anotimpul în care natura renaște. Evident că și corpul nostru trebuie să renască. Există două probleme de sănătate foarte prezente în rândul populației, care afectează stilul de viață și starea de bine: hemoroizii și varicele. Despre ele discutăm cu dr. Diana Avasâlcei, medic specialist chiurugie generală și nutriție, doctor în științe medicale.
     
    – Să o luăm cu începutul. Vorbim de două boli despre care, ca pacient, avem o anumită jenă de a discuta. Am văzut o reclamă în care se spunea că boala nu e o rușine. Cum să depășim acest obstacol, oare? Așadar, ce sunt hemoroizii, pe cine să „dăm vina” dacă suntem diagnosticați cu această patologie?
    – Hemoroizii sunt vene dilatate în regiunea anală în care s-a acumulat sângele ce nu mai circulă corespunzător. 85% din populație suferă de această patologie. Este clar că există o predispoziție genetică, dar la aceasta trebuie să se alăture și o serie de factori favorizanți- constipație, stat în șezut în timp îndelungat, efort fizic intens de ridicare de greutăți, fumatul. Dacă ne gândim de exemplu la constipație, cel mai frecvent factor favorizant, nu există o rețetă – minune pentru menținerea unui tranzit intestinal normal, există doar o serie de indicații pe care pacientul le poate transforma în propria rețetă. 

    – Ce trebuie să facem?
    – Să se adopte un regim de viață care evită sedentarismul și care include exerciții fizice de la cele mai simple. Să se consume cel puțin 2l de apă pe zi (3 pahare pe stomacul gol). Să disciplinăm programul de mese – la ore fixe și fără a sări peste nici una. Micul dejun este obligatoriu și ar trebui să conțină fructe, pâine de secară, iaurt. Nu trebuie să ne abținem de la mersul la toaletă și, mai mult, e bine să ne obișnuim organismul la ore regulate. Mâncați încet și mestecați bine, ajutând astfel digestia. Mâncați cel puțin 3 fructe și 3 legume proaspete pe zi. Evitați consumul de alimente cu conținut scăzut de fibre.

    – Vrând – nevrând, ajungem și la medic…
    – Da. Orice simptom în regiunea anală și perianală vă trimite la proctolog. Cine este acesta? Un medic de specialitate chirurgie generală sau urologie. De ce este proctologul chirurg? Pentru că el este cel care poate rezolva și alte complicații legate de hemoroizi- fistula perianală, abcesul perianal care necesită gest chirurgical. DIAGNOSTICUL ESTE PRIMUL PAS PENTRU UN TRATAMENT EFICIENT, IAR TRATAMENTUL ESTE ADAPTAT FIECĂRUI PACIENT ÎN PARTE!

    – Ce tratamente există în aceste cazuri? 
    – Medicina modernă începe să pună preț foarte mare pe recuperarea rapidă și fără mari investiții din partea pacientului. De aceea, în afară de cazurile de urgență chirurgicală sau de tratament chirurgical „la rece”, există tendința tot mai evidentă de a trata pacientul cu metode blânde, ușor de accesat de către acesta. Cea mai mare achiziție în cabinetul meu o reprezintă radiofrecvența operatorie Ellman care îmi permite intervenții chirurgicale sigure, de mare precizie, în urma cărora pacientul se recuperează ușor, cicatrizarea este mult mai rapidă, durerea mult mai mică, sângerarea mult redusă. Astfel, inclusiv pentru tratamentele chirurgicale, aparatura medicală de top ajută medicul și pacientul pentru vindecare mai rapidă și sigură.
    Atentie! Ligatura hemoroizilor cu benzi elastice este un act chirurgical, chiar dacă pare simplu pentru pacient. Ce este această metodă? O procedura minim-invazivă, nedureroasă, prin care se  „absoarbe” un pachet hemoroidal într-un instrument special care montează un ineluș, strangulând hemoroidul. Tratamentul în sine durează foarte puțin, pacientul pleacă acasă, nefiind necesară spitalizarea. Cel mai important e că nu doare, iar recuperarea este ușoară și completă. Această metodă se repetă la 3 săptămâni până la rezolvarea tuturor pachetelor hemoroidale.

    – Medicina a evoluat. Tendința generală este practicarea, pe cât posibil, a metodelor neinvazive de intervenție…
    – Unul dintre tratamentele care ajută medicul să vindece zona anală și ajută și pacientul să-și administreze cu ușurință remediul, o reprezintă cremele topice locale. Așa cum am mai spus, medicina modernă se îndreaptă din ce în ce mai mult spre metode neinvazive, astfel că tratamentele topice devin un aliat puternic în cazul fisurilor anale, tromboflebitelor, anoproctitelor, iar metodele chirurgicale au început să fie utilizate doar în cazuri speciale și bine precizate.
    Majoritatea tratamentelor din cabinetul meu sunt legate de metode minim invazive – ligatura cu benzi elastice și creme topice. Ultima achiziție în domeniu o reprezintă tratamentele topice cu ozon. Medicina modernă și farmacologia au un ritm foarte alert de dezvoltare care a permis stabilizarea ozonului în vitamina E și conceperea celor mai moderne, naturale și eficace tratamente topice cu ozon. Practic ozonul, în contact cu țesutul uman eliberează oxigen cu efect foarte puternic antiinflamator, antidurere și antiprurit. În același timp ozonul protejează împotriva infecțiilor bacteriene, fungice, virale.
    Medicul și pacientul sunt o echipă și au un scop comun – tratarea problemei, dar pacientul dorește în primul rând să dispară simptomele. Cu acest tip de tratament dispar durerea, mâncărimea, se reduce inflamația, se micșorează hemoroizii, accelerează cicatrizarea, reface elasticitatea țesuturilor. Formula sa complexă rezolvă toate aceste probleme cu care pacientul se confruntă în patologia hemoroidală. Bineînțeles că trebuie să înțelegem că o cremă de acest fel este un tratament pentru fisura anală, tromboflebite, dar e doar adjuvant pentru hemoroizi. Să înțelegem că până nu „pune mâna” un chirurg pe hemoroizi, aceștia nu dispar, important este să ne prezentăm la timp și să accesăm tratamentele minim invazive.
    Cabinetul meu menține de peste un an reducerea de 50% pentru consultație și 50% pentru tratamentul cu ligaturi cu benzi elastice, tocmai pentru a facilita prezența la medicul specialist și pentru a crește disponibilitatea pacienților pentru tratamentele minim invazive.
    În concluzie, 85% din populație se lovește de această patologie și, ca profesionist în acest domeniu, încurajez prezența la medic deoarece în prezent metodele de tratament sunt avansate și minim-invazive.

    – O altă boală care afectează tot mai multe persoane: varicele. Ce sunt varicele, cum apar ele?
    – Acele vene pronunțate de pe membrele inferioare, vene mai mari sau mai mici, pot ascunde o problemă medicală foarte serioasă numită reflux venos. Mulți dintre pacienții cu reflux venos prezintă pe picioare vene varicoase mari, sinuoase. De obicei, venele varicoase apar la nivelul gleznelor, gambelor și dau dureri, umflarea picioarelor, modificarea culorii pielii și, eventual, ulcerații.
    Varicele nu sunt doar o chestiune enervantă pentru calitatea vieții, ele sunt o boală care poate afecta pe oricine și la orice vârstă. Femeile și pacienții peste 50 de ani au cel mai mare risc să dezvolte varice.
    Cum apar varicele? Sistemul circulator funcționează datorită inimii care pompează sângele prin artere în tot corpul, sânge care se întoarce înapoi la inimă din tot corpul prin vene. În mod normal așa curge sângele de la inimă prin artere și spre inimă prin vene. Aceasta curgere a sângelui prin vene – într-un singur sens, este menținută prin prezența unor valve foarte mici, astfel încât sângele nu se întoarce în venă, ci merge tot înainte. Când aceste valve se îmbolnăvesc, sângele cade înapoi în venă datorită gravitației. În acest fel crește presiunea sângelui în venă și aceasta se mărește, devine sinuoasă, dând aspectul tipic de venă varicoasă. Venele varicoase mici – spider veins – pot să apară și în stadiile mai avansate, și în cele precoce ale acestei boli.

    – Care sunt simptomele varicelor?
    – Dacă suferi de simptomele următoare este posibil să suferi de varice: vene vizibile, vineții, modificări de culoare ale pielii, picioare obosite, umflarea gleznelor, gambelor în special la sfârșitul zilei sau după statul prelungit în picioare, crampe musculare la nivelul picioarelor, senzație de arsură sau mâncărime la nivelul venelor mărite, mai ales în jurul geznelor.
    Nu trebuie uitat că venele varicoase sunt cele responsabile de ulcerații ale pielii care se numesc ulcere varicoase. Aceste ulcere sunt extrem de dureroase, foarte dificil de tratat cu tratamente foarte scumpe. Și în acest caz există tratamente topice cu ozon, tratamente disponibile în cabinetul meu, tratamente naturale, antiinflamatorii, care protejează împotriva infecțiilor ce apar la nivelul oricărei răni.
    Singura veste bună e că doar diagnosticul și tratamentul precoce ale acestor probleme medicale duc la succesul tratamentului bolii. Complicațiile acestei afecțiuni pot fi evitate doar prin prezentare la medic și tratament precoce.

    Spider veins
    Sunt acele vene foarte mici și vizibile ca o pânză de paianjen, fiind foarte superficiale și nu depășesc 0,5 – 1 mm în diametru. Pot apare pe toată suprafața corpului. Cel mai frecvent se observă pe față – în jurul nasului, pe obraji sau bărbie. La fel de supărătoare estetic sunt cele de pe picioare, în special în regiunea superioară a coapsei, în spatele genunchiului și în jurul gleznelor. Spider veins sunt colorate în roșu, vinețiu sau albastru. De foarte multe ori reprezintă singurul simptom al varicelor nediagnosticate. Succesul tratamentului pe termen lung al acestor vene se referă la înțelegerea de către medic a fiziopatologiei bolii varicoase și tratamentul tuturor componentelor bolii, nu numai a spider veins.

    Vene varicoase reticulare
    Sunt acele vene intradermice, dilatate, cu diametrul între 1 și 3 mm, ce au un traiect sinuos. Pentru aceste vene, metoda cea mai des utilizată și cu cele mai bune rezultate este scleroterapia, dar se practică și microflebectomia, ca și completare a tratamentului chirurgical clasic sau endovenos.

    Opțiuni de tratament
    Tratamentul cel mai potrivit al varicelor decuge dintr-o înțelegere detaliată a fiziopatologiei și utilizarea corectă a tehnologiei pentru tratamentul varicelor. Existența unei abordări holistice permite obținerea celor mai bune rezultate în tratarea acestei probleme medicale. În funcție de dimensiune, profunzime, prezența refluxului venos se ia cea mai bună decizie cu privire la tratamentul varicelor, particularizând tratamentul pentru fiecare pacient în parte.
    În cabinetul dr. Diana Avasâlcei sunt disponibile o serie de metode minim invazive care se indică în urma consultației, la prețuri accesibile pentru ca pacienții să poată accesa serviciile cu mai multă ușurință.

    Scleroterapia

    Este o metodă minim invazivă de tratament a venelor varicoase prin injectarea unei substante chimice. Echipamentul de vizualizare ajută să se acceseze vene până la 7 mm în profunzime. Pacientul stă întins, comfortabil, nu are nevoie de anestezie. Se injectează cu ace extrem de subțiri agent sclerozant la nivelul venelor varicoase.

    Metoda cu radiofrecvență
    Este metoda practicată în cabinetului dr. Diana Avasâlcei ca principal tratament pentru spider veins, atât de la nivelul picioarelor, cât și de la nivelul feței. Metoda nu presupune anestezie de niciun fel pentru că nu este dureroasă. Se lucrează cu ace la fel de fine ca venele care se tratează. Din vârful acestor ace se emite un câmp de radiofrecvență care închide vasele definitiv. Nu lasă cicatrici, leziunile care apar imediat după tratament se vindecă în funcție de locul unde se află, la față mult mai repede decât ca cele de pe picioare.
    Și în cazul bolii varicoase consultația este primul pas și este esențială pentru indicația de tratament. Bineînteles că și în acest caz există tratamente topice cu ozon adjuvante, iar purtarea ciorapului medicinal de contenție elastică este esențială.

     
    dr. Diana Avasâlcei
    medic specialist chirurgie generală și nutriție
    doctor în științe medicale
    Bacău, str. 9 Mai 83-84
    Informații și programări: 0733.827.423

    Desene pentru Viaţă

      Copiii din parohiile băcăuane şi din centrele sociale şi-au dat întâlnire joi, 23 martie, în faţa Bisericii “Sf. Apostoli” de lângă Parcul Cancicov într-o anticipare a evenimentului naţional “Marş pentru Viaţă”.

      Cu această ocazie, ei şi-au aşternut gândurile cu cretă colorată pe asfaltul aleilor. Joaca lor cromatică i-a prins şi pe trecători, mesajul fiind unul de implicare în ceea ce va urma să se desfăşoare în acest weekend sub emblema „Marș pentru viață!”

      Buhuşi: Teren degradat, redat naturii de silvicutorii băcăuani

        În jur de 100 de persoane au participat activ, zilele trecute, la prima acţiune demarată de Direcţia Silvică Bacău în cadrul manifestării anuale „Luna plantării arborilor”.

        Au fost angrenaţi angajaţi ai Direcţiei Silvice, cărora li s-au alăturat zilieri plătiţi de instituţie, copii voluntari de la Asociaţia „Există o şansă”din localitate şi buhuşeni care primesc venit minim garantat prin Legea 416/2001. Astfel, a fost reamenajată o suprafaţă de peste un hectar din această localitate, unde localnicii obişnuiau, de ani de zile, să-şi arunce deşeurile, în general, cele rezultate în urma lucrărilor de construcţii sau amenajarea interioară a locuinţelor.

        „Şantierul de împădurire este situat în zona Tudoreni din Buhuşi, a fostului CAP, un teren neproductiv, unde a existat un depozit neconform de deşeuri. Am decis să stopăm acest fenomen, împreună cu primăria din Buhuşi şi cu participarea şcolilor. Mai întâi s-a degajat terenul, am executat un şanţ de minim sanitar, iar acum plantăm specii de arbori – salcâm şi răşinoase, în jur de 5.000 de bucăţi, care să redea aspectul plăcut zonei.”

        Irina Titianu, inginer la Ocolul Silvic Fântânele.

        Copiii au adoptat câte un copăcel

        „Este un vis mai vechi de-al meu, care, iată, s-a îndeplinit. Eu fiind din zona Prăjeşti, am învăţat încă de mic copil să lupt pentru natură, de la regretatul profesor Ţarălungă, fiind implicat atât în activităţile din grădina botanică de acolo, cât şi la muzeul din localitate”, a declarat Vasile Zaharia, primarul Buhuşiului.

        Dotaţi cu târnăcoape, hârleţe şi găleţi cu apă, fiecare dintre cei implicaţi în şantierul de împădurire a muncit aproape jumătate de zi la reamenajarea zonei. „Noi suntem de la primărie, cu ajutorul social pe 416. Oricum, aici arăta rău, înainte. Acum, plantăm puieţi, să facem zona mai frumoasă”, spune Liviu Merişan. Elena Beatrice Turturică, elevă de clasa a VI-a la Şcoala Ştefan cel Mare nr. 2 din Buhuşi, are doar 12 ani şi face asta de mai mult timp, alături de ceilalţi colegi din Asociaţia „Există o şansă”.

        „Noi, cei de la Asociaţie, am mai participat şi la alte acţiuni similare, cum ar fi «Şcoala altfel», când, împreună cu Ocolul Silvic, am mers la pădurea Runc, tot la plantări, iar acum, din nou, am venit să punem copăcei. Ne place să facem asta”, spune eleva. Interesant este că fiecare dintre membrii asociaţiei va adopta câte un copăcel dintre cei plantaţi, urmând ca, timp de trei ani, să îl îngrijească aşa cum se cuvine.

        „Ne-am propus să fie o acţiune serioasă pe care să o ducem până la capăt. Fiecare copil a primit o eticheta pe care îşi lasă numele şi care va fi agăţată de copăcel. Avem şi câte o fişă de adopţie, la care ataşam şi poza de acum a copăcelului, iar într-un dosar de monitorizare, făcut cu ajutorul Direcţiei Silvice, vom înregistra activitatea periodică a elevului”, a precizat Elena Mitrea, directorul executiv al Asociaţiei.

        Printre elevii voluntari, am zărit şi o mogâldeaţă de numai trei anişori, Nicola Maria Condrea, venită cu mătuşa sa, Anamaria Dănilă. „Pe Facebook am aflat de asta şi am venit şi noi să dăm o mână de ajutor. Aici, arăta oribil şi cred că aşa ar trebui procedat în mai multe locuri din oraş, pentru că e nevoie să se intervină. Şi să se implice mult mai multă lume, mult mai multe autorităţi, căci pentru noi facem asta”, spune tânâra.

        Planuri mari

        Mai reţinem că, în tot judeţul, există aproape 200.000 de hectare de pădure administrată de Direcţia Silvică Bacău, din care circa 170.000 de hectare sunt de stat, iar diferenţa sunt în domeniul privat. „Pentru 2017, Direcţia Silvică Bacău are în plan activităţi de regenerare naturală pe 273 de hectare, şi artficială, respectiv împădurire, pe 196 de hectare, la care se adaugă completarea lipsurilor constatate pe 56 de hectare şi refacerea culturilor calamitate anul trecut pe 0,1 hectare.

        În total, se vor planta peste 1,2 milioane de puieţi, din diferite specii, cele mai multe răşinoase de tip brad, molid, pin, larice, dar şi foioase, de la gorun, paltin, fag, cireş, salcâm, până la frasin şi plop. Valoarea totală se ridică undeva la 10 milioane de lei”, a declarat Alexandru Szabo, responsabil regenerări la Direcţia Silvică Bacău. Astfel de acţiuni vor continua pe perioada întregii campanii, pe mai multe șantiere de împădurire, inclusiv ecologizarea unor liziere de pădure din zonele frecventate în weekend-uri de băcăuani.

        Comuna Cașin

          Înca de mai bine de 3000 de ani, pe teritoriul Cașinului de azi se găseau așezări omenești primitive. Acestea constituie stratul autohton.

          Din cauza ploilor, înghețurilor, dezghețurilor și a altor fenomene, o parte a malului râului Cașin amplasat pe dealul Buciumi s-a surpat scoțând la iveală statuete de lut ars ce reprezentau zeii la care se închinau oamenii din acele timpuri, diferite vase de lut, ciocane, fierăstraie, securi, cuțite lucrate din cremene și pietre de măcinat, unele dintre acestea confirmând faptul că pe valea Cașinului se găseau așezări omenești încă de mai bine de 3000 de ani.

          Așezări daco-romane

          După ce Dacia a fost cucerită de către Imperiul Roman, și pe valea Cașinului s-au format așezări daco-romane.

          O poveste populară locală și adevărată spune că: Acum un secol, în timp ce își desfunda cu plugul un teren din islazul său situat sub coasta dealului Stânii, Maria Vizitiu, o femeie din cotul Vlașca, a descoperit o oală de lut ars (anforă), plină cu 85 de monede de argint. Acestea au fost înmânate unui institut Academiei Române din București. Acele monezi sunt o mărturie care dovedește existența așezărilor daco-romane de pe valea Cașinului.

          Cașinul vechi

          Stănești

          La data de 15 martie 1410, Alexandru cel Bun dăruiește prin hrisovul de la Suceava, lui Ghelebi Miclouș și fiilor săi, Domoncuș, Blaj și Iacob, pentru munca cinstită asupra țării, șase sate: Cașin, Ohtuz, Grozești, Stănișorești, Lăslăuani și Stoenești.

          Acest hrisov reprezintă primul document ce menționează existența în istorie a satului Cașin. În hrisov se menționează: „Noi, Alexandru Voievod, domn al Țării Moldovei, înștiintare facem prin această carte a noastră, tuturor cui vor căuta pe dânsa, ori cetindu-să o vor auzi-o, pentru acest adevăr credincios sluga noastră, dumnealui Domoncuș stolnic și fratele său Blaj și Iacobu, fiul lui Gheleb Miclouș, ce au slujit ei mai înainte sfânt odihniților domnilor ce au fost mai înainte de noi cu dreaptă și credincioasă slujbă, dar astăzi ne slujesc nouă cu dreaptă și credincioasă slujbă. Drept aceea noi,… i-am miluit pe dânșii cu deosebita milă de le-am dat lor în țara noastră, a Moldovei, șase sate pe Cașin și pe Oituz anume Stînișoreștii, Săscăuții, Grozeștii și Stoieneștii de la Valcica ….cu toate hotarele lor”.

          Tot pe la 1410, moșia Cașin a fost dată danie boierului Stan Cașen. Acesta a fondat la dreapta râului Cașin satul Stănești, sau nucleul a ceea ce avea să degenereze în istorie sub forma Cașinului de astăzi. Satul se numea Stănești sau Cașen de la numele lui Stan Cașen. Acest sat era amplasat pe ceea ce astăzi numim „Cătunul lui Briceag” sau „Cotul lui Briceag” și până „la Velniță”.

          Al doilea însemnat document care menționează existența satului Stănești este hrisovul de la 20 iulie 1443, tocmit de Ștefan Voievod către boierul Vlasin Crețescu, prin care acesta primește drept danie de la domnitor „Siliștea la Cașin”. Aceasta era amplasată mai sus de Stan Cașen adică mai în amontele râului Cașin față de satul Stănești. Despădurind-o tatăl său Stan Crețul, Vlasin Crețescu creează sat ce avea să devină Vlașca de azi.

          Cașinul nou

          Formarea Cașinului nou

          Există două ipoteze ale formării Cașinului nou care implică popularea și a malului stâng al râului până la poalele dealului Lada.

          Teoria I: Se spune din legendă bătrânească, faptul că prin secolul XV – XVI sosesc în Cașin patru ciobani mocani cu turmele lor. Fiecare căutându-și locul pe moșia Cașinului, au tăiat pădurea deasă ce au găsit-o și au făcut case pe loc. Apa limpede și rece ca la munte, mulțimea izvoarelor, mulțimea potențialelor pășuni după despădurire, toate acestea au fost un temei statornic pentru ca cei 4 ciobani să se stabilească pe valea Cașinului in vecinătatea satului Stănești. Împreună cu aceștia, au mai fost și alții care au rămas care la Bâlca, care la Soveja și care la Hârja, de aceea aceste comune seamănă întru port, tradiții, nume de familii, etc. Se crede că ciobanii au venit din Transilvania și Muntenia.

          Teoria II: Gheorghe Ștefan, logofăt al domnitorului Vasile Lupu și domnitor la rândul lui din 1643 până în 1658, deținea mari moșii: pe valea Siretului (Răcăciuni, Sascut, Valea Seacă, etc), pe valea Trotușului (Bogdana, Cașen, etc). Marea parte a moșiei Cașinului nu era ocupată de satul Stănești, ci de padure deasă de fag și de stejar ce încă se întâlnea aici și în cea mai mare parte pe malul stâng al râului. Fiindcă grofii unguri jegmăneau pe românii aflați sub stăpânirea lor, Gheorghe Ștefan domnitor, cu acordul Principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, migrează trei sferturi din populația localităților Rucăr și Dragoslavele din județul Muscel pentru a întemeia localitățile Rucăr și Dragoslavele din județul Putna, dar un număr mic de rucăreni și dragosloveni împreună cu secăreni și suseni din județul Ciuc, ajung la valea Cașinului tăind padurile dese și statornicindu-se in vecinătate satului Stănești. Aceste patru mici au evitat însă a se uni între ele păstrîndu-și originea etnică precum și unele tradiții. Ei erau amplasați astfel: Rucărenii în centrul Cașinului nou format în timp, dragoslovenii în partea de apus și miază-noapte, secărenii în partea de răsărit iar susenii în partea de miază-zi. Odată cu scurgerea timpului însă, toate aceste comunități împreună cu satul Stănești s-au alipit formând Cașinul nou.

          Chiar și așa, Cașinul a continuat până pe la sfârșitul secolului al XVII -lea a se numi Stănești.

          Cașin iși pierde libertatea

          Timp de mai bine de jumătate de secol, de pe la sfârșitul secolului al XVIII -lea și până pe la jumătatea secolului al XIX -lea, locuitorii localității Stănești ce acum se cheamă Cașen de la apa Cașinului, au fost obligați să se supună Mănăstirii Cașin precum toate celelalte sate mănăstirești. Mănăstirea Cașin a fost construită în anul 1655 de către domnitorul Gheorghe Ștefan, cu 800 de țigani robi. După clădire, ea a fost închinată sfântului Munte Athos iar toate satele aflate pe pământul acesteia trebuiau, prin legea bisericească a timpului, să se supună Arhimandrit Egumenului Dionisie.

          Cele două procese dintre locuitorii din Cașen și Mănăstire

          Deoarece locuitorii din Cașen refuzau a se supune Mănăstirii, au avut loc doua procese judecate la Divanul Domnesc din Iași.

          1. Primul proces a avut loc în timpul Voievodului Alexandru Calimach la data de 1797 martie 17. La primul proces, Mănăstirea a făcut jalbă la Divan pentru ca și Stănești, ce se cheamă Cașen de la apa Cașinului, să se supună acesteia precum toate celelalte sate aflate pe pământurile sale. Spre apărarea lor, locuitorii din Cașen prezintă Divanului existența a trei hrisoave ce le aprobă existența liberă, anume hrisovul lui: Grigore Alexandru Ghica, Constantin Dumitru Moruzi și Alexandru Constantin Moruzi. În același timp, și Mănăstirea prezintă hrisoavele de la 1660 ianuarie 18 al lui Gheorghe Ștefan precum și pe cel de la 1662 ianuarie 10 al lui Dabija Vodă, prin care demonstrează că Stănești, ce se cheamă acum Cașen de la apa Cașinului, trebuie să se supună Mănăstirii la fel ca și celelalte sate aflate pe pământ mănăstiresc. Astfel în urma primului proces judecat in timpul domnitorului Alexandru Calimach,

          Divanul Domnesc hotărăște:

          locuitorii satului Cașen trebuie să facă zile de ponturi pentru Mănăstire.
          ei trebuie să dea Mănăstirii din toate produsele lor afară de legume care sunt pentru casă.
          nu au dreptul de a vinde în sat vin sau carne fără încuziințarea Mănăstirii.
          pot pășuna animalele doar pe fânețele date de Mănăstire.
          nu pot pescui un ceas în sus și unul în jos de la Mănăstire.

          2. Al doilea proces a fost stârnit de către locuitorii satului Cașen atunci când la tronul țării s-a urcat domnitorul Constantin Ipsilanti. Aceștia au arătat și noului domnitor hrisoavele ce le dețin de la domnitorii din urmă cerând libertate în fața Mănăstirii asemeni satelor răzeșești. Mănăstirea s-a apărat din nou cu cele două hrisoave ale sale. Rezultatul celui de al doilea proces a fost doar puțin mai favorabil sătenilor din Cașen, ei rămânând supuși Mănăstirii. Singura schimbare pe care a îngăduit-o domitorul Constantin Ipsilanti a fost vânzarea de carne de către orice locuitor al satului.

          Cașinul modern

          Întemeierea satului Curița

          În anul 1711 se întemeiază satul Curița cu numele după apa Curiței. La început depindea de administrația mănăstirii însă, la 1874 s-a alăturat comunei Bogdănești. S-a despărțit apoi formând comuna aparte, însă din lipsă de venituri, Curița s-a alipit la Cașin așa cum o găsim până azi. Cu acordul Mănăstirii, aici a fost construită biserica „Sfâtul Nicolae”.

          Întemeierea „Cătunului Vlașca”

          În anul 1864 se constată oficial „Cătunul Vlașca” cu numele de la Vlasin Crețescu. La început cătunul Vlașca era administrat de Mănăstire, dar în 1908 se alipește la Cașin. Se spune că puțin în urmă de 1864, au sosit în Cașin șatre de țigani fierari, cismari și lăutari. Aceștia au fost împroprietăriți de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1864 în cătunul Vlașca și se gasesc acolo până azi. Dintre cei mai vechi țigani, de relgie creștini ortodoxi, se evidențiază Vasile Aradului, Aleco Parno, Costache Parno și Ion Cheptănuș.

          Întemeierea „Cătunului Pochița”

          În anul 1864 se formează și „Cătunul Pochița” în urma împroprietăririi a 30 de familii de clăcași din comuna Gropile. Până la 1877, cătunul Pochița a făcut parte din comuna Gropile după care s-a alipit la Cașin. Peste scurt timp iar a trecut la comuna Gropile pentru ca în 1908, cătunul Pochița, să se unească cu comuna Cașin până astăzi.

          Comuna după 1864

          La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Trotușul a județului Bacău și era, ca și acum, formată din satele Cașin și Curița, având în total 1774 de locuitori ce trăiau în 455 de case. În comună existau o școală mixtă cu 24 de elevi (între care 9 fete) deschisă în 1865 și patru biserici (trei la Cașin și una la Curița). Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași plasă, având 2178 de locuitori în satele Cașin, Curița, Pochița și Vlașca. În 1931, comuna avea în compunere satele Cașin, Curița, Pochița, Vlașca (Gura Curiței), Buciumi și Răcăuți (ultimele două preluate de la comuna Onești).

          În 1950, comuna Cașin a trecut în administrarea raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău și între timp satele Buciumi și Răcăuți s-au separat, formând o comună de sine stătătoare. În 1968, comuna Cașin a revenit la județul Bacău, reînființat; tot atunci s-au desființat și satele Pochița, Vlașca și Suseni (ultimul apărut recent), toate trei fiind incluse în satul Cașin.

          Cașinul contemporan

          În zilele noastre, Comuna Cașin este o comună liberă, condusă de către un primar. Ea însă se aseamănă cu cea din zilele secolului trecut din punct de vedere al satelor componente, anume: Curița și Cașin. Populația din Cătunul Pochița și Cătunul Vlașca este scăzută, acestea neavând statut de sat. Populația din Cătunul lui Briceag este aproape nesemnificativă datorită numărului foarte redus (apx. 10 gospodării). Acest fenomen este o urmare a modernizării omului în general și a comunei, astfel încât cu mijloacele contemporane de transport, respectiv automobilele, să fie destul de dificil a ajunge în acest cătun.

          Sursa: Wikipedia

          Noi medalii pentru sportivii bacauani

          Dupa reuniunile din cea de-a doua zi a Campionatului National de Inot, editia 2017, ce se desfasoara in aceasta saptamana la Bazinul de Inot din Bacau, sportivii nostrii au reusit noi rezultate notabile. Astfel, proba de 100 m liber masculin Seniori a fost castigata de Radu Marius de la CS Stiinta Municipal cu timpul de 50’ 66’.

          Locul secund a fost adjudecat de sportivul legitimate la Sport Club Municipal (SCM) Bacau, Daniel Martin, care a reusit timpul de 51’ 07’’, rezultat ce i-a asigurat locul I la categoria Tineret. Tot in proba de 100 m liber masculin, dar la Juniori, Rares Druga de la CS Stiinta Municipal si-a trecut in cont o medalie de bronz inregistrand un timp de 55’ 07’’.

          In proba de 200 m fluture masculin, Daniel Martin si-a trecut in cont locul I atat la Seniori cat si la Tineret cu timpul de 2 min. 03 sec. 72 sutimi, iar in proba feminina, Ariana Dodita de la SCM Bacau s-a clasat pe III la categoria Junioare.

          In competitia de 1500 m liber feminin, Gabriela Dragomir, CS Stiinta Municipal, si-a trecut in cont o medalie de bronz obtinand timpul de 18:24:10.

          Intrecerile din cadrul Campionatului National de Inot vor continua vineri, sambata si duminica in cate doua reuniunui zilnice, de la ora 10.00 (calificari) si de la ora 17.00 (finale), accesul publicului fiind liber.

          Şedinţă foto în scop caritabil

            Campania de desfăşoară sub sloganul “Tare aş ajuta un copil!”/foto: Silviu-Gabriel Sofrone

            Pe 27 martie, între orele 10.00 – 17.00, o mână de oameni inimoşi îi aşteaptă la o şedinţă foto pe studenţii, profesorii sau oamenii de rând care vor să facă o faptă bună.

            Locul de întâlnire pentru şedinţa foto este în incinta Universităţii “Vasile Alecsandri”, Corp C. Iniţiatorii acestui program caritabil sunt studenţii din anul III de la Facultatea de Marketing, coordonaţi de prof. univ. Diana Prihoancă, cea care a demarat această campanie în urmă cu trei ani.

            “Fiecare persoană care doreşte să plătească 5 lei pentru un set de trei fotografii, poate ajuta un copil din satul Fulgeriş, care provine dintr-o familie fără posibilităţi financiare. Prima zi a campaniei a fost pe 23 martie, urmând să redeschidem studionul foto luni, pe 27 martie. Din banii strânşi de pe fotografii, vom cumpăra îmbrăcăminte, încălţăminte şi alimente, iar acestea vor ajunge la copiii nevoiaşi”, declară Silviu-Gabriel Sofrone, student la Facultatea de Ştiinţe Economice.

            Studenţii spun că elevii nevoiaşi din satul Fulgeriş nu duc lipsa dragostei părinteşti. Ei au nevoie de hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite şcolare. Fotografiile făcute de stundenţi contra sumei de 5 lei pot face aceşti copii să zâmbească.

            Metoda „Accidentul” s-a extins în Germania și Italia

              La data de 22 martie a.c., polițiștii de investigații criminale au identificat un bărbat de 30 ani, din județul Iași, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, cu mod de operare „ACCIDENTUL”.

              Din cercetările efectuate a rezultat că la data de 29 iulie 2015, bărbatul de 30 ani ar fi contactat telefonic o femeie de 42 ani, rezidentă în Germania, iar prin atribuirea de calităţi oficiale a indus-o în eroare, sub pretextul că tatăl acesteia suferise un grav accident rutier, determinând-o să trimită suma de 4850 Euro printr-un sistem electronic de plată.

              De asemenea, la data de 11 august 2015 același bărbat de 30 ani, ar fi contactat o femeie care se afla în Italia, aflând acest lucru de la tatăl acesteia, și inducând-o în eroare sub pretextul că soţul său a provocat un accident rutier și pentru a scăpa de rigorile legii ar fi nevoie de suma de 2400 euro, a determinat-o să trimită suma de bani printr-un sistem electornic de plată.

              La data de 14 martie a.c., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, iar la data de 22 martie a.c., bărbatul de 30 ani a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

              A furat 1.000 de lei dintr-o mașină

                La data de 22 martie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană au depistat și reținut un bărbat de 32 ani, din Bacău, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

                Din cercetări a rezultat că în aceeași zi, în jurul orei 12.00, bărbatul în cauză, însoțit de o persoană necunoscută, ar fi spart geamul portierei dreapta față a unui autoturism parcat la intersecția străzilor Bradului cu strada Mioriței, de unde ar fi sustras o geantă tip borsetă aparținând unui bărbat de 27 ani, din comuna Stănișești, în care se afla suma de 1000 lei.

                Polițiștii au reușit depistarea și reținerea bărbatului în cauză la scurt timp, iar în urma prezentării acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, s-a dispus reținerea pentru 30 de zile.

                Și beat, și făra permis

                  La data de 22 martie a.c., în jurul orei 14:30, în baza planului de acțiune întocmit la nivelul IPJ Bacău pe linie de circulație rutieră, polițiștii Postului de Politie Motoșeni au surprins în flagrant un bărbat de 35 ani, din comuna Rachitoasa, în timp ce conducea un moped pe DJ 241 în interiorul localității Motoșeni, fără a poseda permis de conducere.

                  De asemenea, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal Adjud în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                  Piroman reținut la Moinești

                    La data de 22 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Moineşti au depistat și reținut un bărbat de 51 ani din județul Buzău, care se afla pe raza localității de domiciliu.

                    Din investigații a rezultat că în noaptea de 18 spre 19 martie a.c., bărbatul în cauză s-ar fi deplasat la locuința unei femei de 43 ani, din Moinești, pe care, prin incendiere, ar fi distrus-o.

                    S-a luat măsura reţinerii bănuitului pentru o perioada de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu propunere de arestare preventivă.

                    Ziua Porților deschise la Inspectoratul Județean de Poliție

                    La data de 25 martie 2017, se împlinesc 195 de ani de la momentul în care Grigore Dimitrie Ghica, domnitorul Tării Românești, i-a înmânat Marelui Agă, Mihăiță Filipescu, Steagul Agiei, respectiv primul drapel al Poliției Române, pe care erau pictate chipul Maicii Domnului și al îngerului aducător al Bunei Vestiri, motiv pentru care, sărbătoarea Bunei Vestiri a devenit și sărbătoarea Poliției Române.

                    Cu acest prilej, la data de 23 martie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și-a deschis porțile pentru copii și tineri, pentru ca aceștia să descopere o parte din mijloacele specifice muncii de poliție.

                    Cei care au pășit pragul instituției noastre au avut posibilitatea de a vedea și afla din tainele polițienești, având la dispoziție standuri expoziționale cu tehnică folosită în activitatea de poliție precum laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracțiunilor, o expoziție de arme și echipamente aflate în dotarea luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, autospeciale folosite de polițiștii rutieri dar și polițiști care le-au împărtășit din experiențele de zi cu zi.

                    Vineri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, va avea loc ședința festivă dedicată ZILEI POLIȚIEI ROMÂNE, în cadrul căreia vor fi premiați câstigătorii competițiilor sportive, desfășurate în ultimele două săptâmâni, la care au participat atât polițiști din structurile inspectoratului cât și reprezentanți ai instituțiilor colaboratoare, pentru a marca cei 195 de ani de tradiție și continuitate a Poliției în slujba cetățenilor.

                    Porci mistreţi găsiţi morţi în apele râului Siret

                      Cadavrele a trei porci mistreţi au fost găsite, marţi după-amiază, în albia râului Siret, în dreptul comunei Cleja. Cei care au făcut descoperirea au alertat autorităţile iar pompierii de la Detaşamentul Bacău au intervenit şi au adus leşurile la mal, situaţia fiind acum în atenţia celor de la Direcţia Sanitar Veterinară Bacău.

                      „Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău a acţionat rapid, fiind identificate 3 cadavre de porci mistreţi pe cursul râului Siret, în zona localităţii Cleja. Prin Serviciul de urgenţă, a fost solicitat sprijinul ISU Bacău. S-a constatat că acestea erau în stare avansată de putrefacţie, fiind improprii pentru recoltarea de probe. În conformitate cu legislaţia în vigoare, a fost dispusă măsura de neutralizare, sub responsabilitatea Consiliului Local”, a declarat dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.

                      Oamenii cred că, cel mai probabil, mistreţii s-au înecat pe timpul iernii, când ar fi încercat să treacă râul pe gheaţă, dar aceasta s-ar fi rupt, iar acum, din cauza căldurii, au ieşit la suprafaţă.

                      Radiografie academică

                      Academia Română, prin Institutul de Cercetare a Calității Vieții, a publicat Raportul 2017, ,,Starea socială a României. Calitatea vieții: situația actuală și perspective pentru 2038”. Nu sunt un fan al Academiei. Are mulți intruși și voci politice care dezamăgesc, dar acest Raport este unul de referință pentru noi. Poposesc mai ales asupra unei ținte pe care cercetătorii au abordat-o: „Calitatea guvernării/Funcționarea democrației”. Iată câteva concluzii…

                      Sondajele evidențiază că moralul românilor are cote scăzute:

                      * demoralizare și dezamăgire, neîncredere în instituțiile cruciale ale funcționării societății.

                      * Clasa politică se confruntă cu o criză profundă. Ea este considerată responsabilă de orientarea greșită a societății și de proasta funcționare a statului. 84% dintre români nu au încredere în partidele politice, elementul cheie al democrației.

                      * Societatea românească riscă să fie scindată politic nu între clase și grupuri sociale, ci între populație și instituțiile politice/publice, afectate de corupție și incapabile să ofere speranța unui program credibil de a înscrie țara pe calea dezvoltării.

                      * Problema centrală a sistemului politic este articularea unei viziuni credibile a direcției în care țara s-a angajat. Românii pesimiștii sunt majoritari.

                      * În literatura de specialitate sunt folosite caracterizări dure ale statului român: stat neofeudal, stat captiv, stat corupt.

                      * România a înregistrat în ultimii 27 ani cea mai mică rată de creștere economică, față de principalele țări europene în tranziție.

                      * Venitul anual disponibil per capita plasează România pe ultimul loc în Europa, la o distanță greu de recuperat în următorii ani: 25,9% față de țările U.E. 15 (țări europene consolidate), dar și 61,1% față de țările U.E. 8 (țări cu o tranziție relativ bună).

                      * Salariul minim este, în România, de mai mult de cinci ori mai mic decât în țările europene avansate (16,5%), dar și la jumătate din nivelul celorlalte opt țări europene în tranziție (52,7 %).

                      ULTIMELE ȘTIRI