miercuri, 10 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2919

Suspiciune de varicela la Colonesti

    Pe o ploaie rece si intr-un peisaj mohorât, de nu-ti vinea sa dai nici pisica afara din casa, ne-am oprit la Scoala Gimnaziala „Smaranda Apostoleanu” din Colonesti.

    Mirosul de lemn ars in soba ne patrundea in nari. Dupa ceasul nostru, ar trebui sa fie pauza, sau chiar sa se termine cursurile pentru cei mai mici.

    Ne-am fi asteptat la mai multa zarva, dar am crezut ca asa sunt copiii, mai linistiti. Adevarul e ca la ce vreme era afara, pâna si acea energie interminabila specifica celor mici era diminuata la maximum. Si totusi, o parte din acea liniste era si din cauza… absenteismului.

    Cum asa? Pai, am batut la usa cancelariei, unde l-am gasit pe invatatorul Ion Nicuta, care ne-a luminat asupra acestui fapt.

    „Actualmente ne confruntam cu o epidemie de varicela. Eu am clasa decimata. Din 19 copii, doar 6 vin la cursuri, restul fiind bolnavi”, ne-a declarat cadrul didactic de la scoala din Colonesti. Dupa cum ne-a spus interlocutorul nostru, boala a „explodat” in urma cu o saptamâna, la inceputul vacantei pentru copiii de la clasele I-IV.

    „Cei bolnavi stau acasa, pentru ca nu prea exista tratamente. Marti a avut loc si vizita medicului de familie, situatia se cunoaste si la primarie. Sunt mai multe cazuri, dar eu vorbesc de clasa mea. Sunt cazuri si pe la Spria si…in toata comuna”, ne-a mai spus invatatorul Nicuta, care a specificat ca, din câte a inteles, copiii bolnavi vor trebui sa stea acasa cam trei saptamâni.

    Focarul se pare ca a fost la clasa a III-a, unde preda Ion Nicuta. O fetita a fost cea care s-a imbolnavit prima si care a raspândit virusul si celorlalti copii. Situatia creata dureaza de mai bine de 10 zile, iar dupa spusele cadrului didactic de scoala din Colonesti, in urma unei discutii cu medicul de familie, elevii ar putea reveni la cursuri de saptamâna viitoare, dar depinde de cum se vor simti copiii.

    Referitor la aceasta situatie am obtinut si punctul de vedere al Directiei de Sanatate Publica Bacau (D.S.P.) : „Ieri (miercuri, 9 noiembrie-n.r.) am fost informati si noi de aceasta situatie. Este vorba de 13 copii cu vârste intre 5 si 9 ani, debutul situatiei fiind in 31 octombrie.

    Copiii prezinta forme usoare ale bolii si au fost izolati la domiciliu, si se supravegheaza clinico-epidemiologic timp de 21 de zile. Medicul de familie este cel care decide când se pot intoarce copiii la scoala”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt D.S.P. Bacau.

    Revenind la Scoala Gimnaziala „Smaranda Apostoleanu” din Colonesti, am vrut sa aflam cum va fi recuperata materia de catre cei care au fost afectati de aceasta situatie.

    „Vom recupera orele prin programe suplimentare, vom comasa materia de asa maniera incât sa poate fi perceputa de copii si, probabil vom incerca sa recuperam si intr-o zi de sâmbata, sau doua, astfel incât sa aducem materia la zi”, a precizat invatatorul Ion Nicuta.

    Bijghir: Baietelul strivit de o grinda de beton a fost salvat

      La sfârsitul lunii septembrie, un baietel, in vârsta de 4 ani, din satul Bijghir, comuna Buhoci, a fost adus la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau in stare critica dupa ce i-a cazut in cap o grinda de beton, in timp ce se juca impreuna cu fratii lui in pârâul din spatele casei.

      A fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrala grava si edem cerebral forte, fiind intubat si ventilat mecanic.

      Atunci medicii au fost rezervati cu privire la sansele lui de supravietuire si foarte multe zile a respirat cu ajutorul aparatelor. S-a incapatânat insa sa traiasca, a inceput sa-si revina, iar acum este acasa, in familie.

      In Sectia de Terapie Intensiva a SJU Bacau, unde el a fost inernat, medicii au depus mari eforturi si chiar si pentru ei a fost o surpriza ca si-a revenit din coma profunda.

      „A fost necesar sa fie ventilat trei saptamâni, dar am reusit sa-l sevram de pe ventilator, sa respire spontan, sa deschida ochii, sa fie la limita cunostintei si pacientul cu sechele neurologice, cu semipareza dreapta, a fost externat la domiciliu. Starea lui nu s-a agravat, ba din contra sunt semne de ameliorare.

      Cunoaste parintii, zâmbeste, are emotii. Acum pentru el este necesara o recuperare neuromusculara intr-un centru de specialitate. Vreau sa mentionez faptul ca datorita empatiei colectivului, a noii aparaturi achizitionate am putut sa-l ventilam fara complicatii majore, am putut sa-i cateterizam venele si daca n-am fi avut aceasta aparatura n-ar fi fost posibila supravietuirea lui. Nu s-a asteptat nimeni, pentru ca erau sanse minime de supravietuire, insa când l-am vazut ca deschide ochii si respira singur, inghite, zâmbeste ne-am bucurat cu totii”, a declarat dr. George Dahnovici, medic sef Sectia Anestezie si Terapie Intensiva din cadrul SJU Bacau.

      Baiatul este asteptat la control peste doua saptamâni, dar el are in continuare nevoie de recuperare, pentru a putea duce o viata normala. Asadar, pentru el lupta nu s-a incheiat, iar familia trebuie sa fie constienta ca recuperarea este la fel de importanta. In Bijghir este ingrijit la bunica materna, pentru ca in casa parintilor nu sunt conditii. Mama a refuzat sa vorbeasca cu noi despre el si a spus doar ca face demersuri pentru a-l duce intr-un centru de specialitate din Bucuresti, dar mai intâi trebuie incadrat intr-un grad de handicap.

      „Urmeaza sa fie prezentat la comisia pentru incadrarea in gradul de handicap si in functie de recomandarea comisiei se va stabili daca va fi internat intr-un centru sau va ramâne in familie”, a declarat Mihaela Zaharia, referent social la Primaria Buhoci.. In familie mai sunt alti patru copii minori, dintre care doi au abandonat scoala. Cu totii isi duc traiul in conditii destul de grele, pentru ca parintii câstiga bani doar din munca cu ziua. Anchetele demarate atunci accidentului de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si Politie au concluzionat ca a fost un accident nefericit.

      Reabilitare cu cântec in centrul orasului

        Lucrarile risca sa stagneze din cauza proprietarilor care nu platesc/Foto: Ramona Ionescu

        Blocul nr. 12 de pe strada Nicolae Balcescu, situat peste drum de complexul „Luceafarul” a intrat de ceva vreme in reabilitare termica exterioara. Lucrarile au inceput din curtea interioara, urmând ca anul viitor, schelele sa fie montate la strada principala.

        Din cauza numeroaselor accidente petrecute pe fondul desprinderii unor bucati de tencuiala, firmele de asigurari si chiar Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau le-au pus in vedere proprietarilor sa-si repare blocul. Locatarii din blocul respectiv au asteptat ani de zile ca lucrarile sa fie suportate din bugetul local, insa, in lipsa fondurilor au fost nevoiti sa suporte cheltuielile din propriul buzunar.

        Lucrurile au inceput sa se miste când reprezentantii Asociatiei de proprietari „Central 93” au primit girul oamenilor sa caute cele mai bune oferte, iar intr-un final, constructorii s-au apucat de lucru. Din cele 240 de apartamente câte sunt in blocul nr. 12 de pe strada Nicolae Balcescu, putini au fost cei care au refuzat initial sa contribuie la reparatii, insa, au revenit asupra deciziilor atunci când au vazut schela in dreptul ferestrei.

        Costurile au fost stabilite la 50 de lei/mp, iar cei care doresc polistiren aplicat pe exterior platesc 15 lei in plus metrul patrat. Insa, plata serviciilor prestate a ajuns motiv de nemultumire pentru unul din constructori. Reprezentantul firmei „Fair Build” spune ca nu toti proprietarii inteleg ca trebuie sa faca plata la timp, asa cum s-a stabilit in contract, iar de aici apar o serie de nemultumiri.

        „Oamenii nu inteleg ce costuri presupune lucrarea in total! Este vorba despre ridicarea schelei, despre sistemele de prindere a acesteia, despre asigurarea muncitorilor, ca mai apoi sa cumparam materialele, sa dam jos tencuiala distrusa, sa incarcam peretii, sa fixam plasa, apoi polistirenul, dupa care se vine iar cu un rând de gled si mai apoi culoarea. Sunt multe si marunte lucrurile pe care le implica o astfel de lucrare de anvergura, insa, lumea nu sta sa le gândeasca si se rezuma doar la a spune ca sunt costuri prea mari. Proprietarii nu vor sa inteleaga faptul ca si noi avem obligatii fata de muncitori si trebuie sa le asiguram salariile la timp. Pentru a putea face acest lucru avem nevoie ca locatarii sa-si plateasca ratele la timp”
        Doina Budala, constructor

        Imobilul are 10 etaje si opt scari, iar lucrarile de reabilitare vor continua si in anul 2017. Doina Budala spune ca vremea rece este una favorabila acestui gen de constructii si vrea sa lucreze inclusiv in luna noiembrie 2016. Marea ei dorinta este aceea ca proprietarii sa plateasca lucrarile la termen, astfel incât sa nu existe timpi morti de lucru din cauza lipsei banilor necesari achizitionarii de materiale.

        Am ratat o poza cu Hillary Clinton

        Nimic despre alegerile de presedinte din Statele Unite in rândurile care urmeaza. Curg, deja, râuri de cerneala pe acest subiect in toata presa.

        Dar, nu pot sa nu vorbesc despre ocazia pe care am ratat-o de a prezenta cititorilor nostri o inedita fotografie din colectia personala a unui amic in care apare si Hillary Clinton, prin 1996, pe atunci doar faimoasa „Prima doamna” a Americii, fiind casatorita cu presedintele SUA, Bill Clinton.

        Atunci a ajuns si in România si a vrut sa se intâlneasca, pentru scurt timp, si cu grupul de cursanti de la o scoala americana de nursing. Totul s-a intâmplat la Teatrul Odeon, unde cursantii, intre care si amicul meu, au venit ca la un mare eveniment (si aveau dreptate!) si unde masurile de securitate au fost pe masura inaltimii oficiale a personajului principal, doamna Hillary Clinton.

        Parca vad si acum poza facuta cu acest prilej si imi mai trece un pic din ciuda pe care acum vreo trei zile mi-a provocat-o Ilie Nastase, care s-a laudat public cu pozele pe care le are cu alesul americanilor de pe 8 noiembrie, cu Donald Trump, cu care a si jucat vre-o doua partide de tenis de câmp.

        Dar, fiecare cu norocul lui.

        Pe mine ma intereseaza Hillary, chiar daca nu a ajuns, „la mustata”, sa preia cheile de la Casa Alba. Ma inereseaza pentru ca Trump s-a dovedit de atâtea ori un personaj controversat, iar in politica mondiala de astazi parca numai de asemenea oameni nu ar fi nevoie. Hillary, prin felul ei de a fi, prin ceea ce a facut, parca prezenta o garantie, iar daca as fi fost american as fi votat-o.

        Pe de alta parte, judecând si altfel, parca tot Trump e umarul mai puternic de care are nevoie omenirea, fiind mai „barbat”, adica mai tare, mai pragmatic, mai hotarât. Dar, nici el nu intruneste toate punctele posibile. Sau, vorba unui confrate de breasla deja celebru: parca doamna Obama a dovedit mai mult sarm si tarie de caracter in campania pentru Hillary. Dar nu a candidat.
        Si nici poza cu ea nu aveam.

        Pagina 1

          pagina1

          Exuberanta si culoare la Balul Bobocilor Colegiului National „Vasile Alecsandri”

            20 de tineri, de exceptie, din clasele a IX-a. Culoare, bucurie, explozie de energie, public, sustinatori, sala arhiplina la Teatrul de Vara „Radu Beligan”.

            Aseara a fost Balul Bobocilor Colegiului National „Vasile Alecsandri” – editia 2016. Un spectactol adevarat, bine organizat, in care cele zece perechi de bobocei s-au intrecut in proba de prezentare, proba de talente, proba tinutelor de seara si proba surpriza.

            Emotii si ropote de aplauze, atitudine, sensibilitate, pasiune in dans, voci minunate, imbinarea traditionalului cu modernul, mixuri de muzica populara, cu rap, dar si inventivitate si adrenalina, arta, mister, momente magice, de neuitat, eleganta si rafinament. Toate intr-o atmosfera incendiara in care, timp de cinci ore, concurentii s-au luptat pentru râvnitul titlu de Miss & Mister Boboc.

            Au alternat si momentele artistice pregatite de elevii colegiului, de majorete, dar si de Ansamblul „Ciucurelul”, coordonat de prof. Mitica Pricopie, o demonstratie de arte martiale, muzica rock, tombola cu premii surpriza. Nu a lipsit nici prezentarea de moda, cu tema Rinascita, oferita, ca in fiecare an, de Raluca Pichiu, fosta eleva de la „Alecsandri”, care acum a imbratisat doua cariere de succes: instructor de dans si designer vestimentar.

            O seara care va ramâne in amintirea tuturor. Un bal al tineretii, al frumusetii si talentului. Juriul, format din profesori si reprezentanti ai sponsorilor si elevilor, a decis in final si câstigatorii:

            Locul I si titlul de Miss Boboc – Ioana Vlase

            Locul I si titlul de Mister Boboc – Alexandru Tofan

            Locul II: Cosmina Cojocaru si Andrei Hudres

            Locul III: Cristina Jigau si Aurelian Rotariu

            In urma aplauzelor publicului, Miss Popularitate a fost desemnata eleva Ana Maria Puscuta, iar Mister Popularitate elevul Bogdan Asaftei. Toti ceilalti boboci au primit mentiuni.

            Intregul eveniment a fost organizat de o comisie formata din elevii si cadrele didactice de la „Alecsandri”, sub coordonarea prof. Ionela Tuduriu, consilier educativ si a conducerii colegiului. Pentru implicarea in buna defasurare a balului elevii Ambra Luca, Andrei Ghelasa si Vlad Stanciu au primit titlul de Miss, respectiv Mister Staff.

            Prezentatorii spectacolului au fost Ana Grigore si Andrei Neagu, de la clasa a XII-a B.

            raz_6172Ioana Vlase, Miss Boboc 2016 a Colegiului National „Vasile Alecsandri”: eleva in clasa a IX-a C, zodia Fecioarei, hobby – tenisul. Ii place sa danseze, iar motto-ul sau in viata este: atunci când ai incredere in tine, inspiri incredere si celor din jurul tau.

            „Am avut emotii, mai ales ca si celelalte concurente au fost foarte bune. Dar ma bucur ca am câstigat.”

            raz_6152Alexandru Tofan, Mister Boboc 2016 al Colegiului National „Vasile Alecsandri”: elev in clasa a IX-a C, zodia Capricorn, hobby – baschet si filme. Motto-ul sau dupa care s-a ghidat pâna acum in viata: daca lupti poti sa pierzi, daca nu lupti, ai pierdut deja.

            „Nu ma asteptam sa câstig. Sau poate ca ma asteptam. Dupa prima proba am intrat in forma si totul a fost bine. ”

            Incendiu la Spitalul Judetean Bacau

              Miercuri, 09 noiembrie 2016, la ora 09:36, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost anunțat, prin Sistemul Național pentru Apeluri de Urgență 112, despre producerea unui incendiu la subsolul unuia dintre corpurile de clădire ale Spitalului Județean de Urgență Bacău, situat pe strada Spiru Haret.

              În cel mai scurt timp, la fața locului s-a deplasat Garda de Intervenţie din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrate cu cinci pompieri militari.

              Totodată, pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie la faţa locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului, formată din șase salvatori cu două autoturisme pentru muncă operativă.

              La sosirea echipajelor la locul intervenției s-a constatat faptul că, un vestiar de la subsolul clădirii era inundat cu fum.

              În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric la un conductor electric al unui aparat electric (reșou) lăsate sub tensiune, a ars conductorul electric de alimentare al reşoului, precum și priza.

              Analize medicale gratuite la Directia de Sanatate Publica

                Zeci de persoane au trecut, joi, 10 noiembrie, prin fata medicilor si asistentelor de la compartimentul „Promovarea sanatatii si educatie pentru sanatate” a Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bacau, pentru analize gratuite intr-un screening de depistare a diebetului. Actiunea este una traditonala si este organizata in fiecare an, in parteneriat cu DSP, de Lions Club Moldova, in preajma Zilei Mondiale a Diabetului, celebrata in fieare an pe 14 noiembrie.

                „Am efectuat determinari pentru glicemii, colesterol si trigliceride – ne-a declarat sefa compartimentlui „Promovarea sanatatii”, medicul Cristina Matanie. Am luat pacientilor si tensiunea arteriala, pentru ca diabetul zaharat, dislipidemiile, si hipertensiunea arteriala sunt factori de risc ai bolilor cardiovasculare (accidentul vascular cerebral si infarctul de miocard)”.

                La controlul medical au venit persoane de diferite vârste, iar medicii le-au explicat cum se manifesta diabetul si ce masuri trebuie aplicate pentru preventia sau pentru tratamentul lui. „Mesajul nostru – a precizat Cristina Matanie – este ca chiar daca ne simtim bine, periodic trebuie sa ne controlam tensiunea arteriala, sa facem analize medicale, pentru ca de multe ori sunt boli care evolueaza mult timp fara simtomatologie sau cu o simtomatologie stearsa”.

                Diabetul zaharat este o afectiune in crestere in rândul populatiei si este prezent la mult mai multe persoane despre care se stie deja, pentru ca nu toata populatia a facut macar un rând de teste simple. Boala a luat amploare in ultimii ani, unul dintre factori fiind stilul de viata nesanatos.

                Lions Club Moldova, care implineste in aceasta luna 25 de ani de la infiintare, este primul club Lions din Bacau. Unul dintre obiectivele sale, in misiunea de a servi comunitatii din care face parte, este lupta impotriva diabetului si a efectelor sale.

                Astfel – ne-a spus past-presidentul clubului, Ion Mocanu -, de 24 de ani in Bacau este organizata si Tabara pentru copii insulinodepenenti. „Tabara – a precizat Ioan Mocanu – ne reprezinta la nivel national. Este organizata pentru copii depistati de medicul diabetolog de la Spitalul de pediatrie din Bacau. Sub supraveghere medicala permanenta, timp de zece zile, vara, cu cazare, masa si medicatie, organizam tabara in care educam copiii penru tot restul vietii in legaura cu afectiunea lor”.

                Bacau: Doi tineri au jefuit un adolescent de 13 ani

                  La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiuli Bacău au depistat, în urma cercetărilor efectuate, doi tineri de 18 și 19 ani, din județul Neamț, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

                  Din investigații a rezultat că la data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, în timp ce se aflau în municipiul Bacău, pe strada Cornișa Bistriței, ar fi acostat un minor de 13 ani, pe care l-ar fi imobilizat și deposedat de un telefon mobil în valoare de 700 de lei.

                  Față de cei doi bănuiți s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventive.

                  Onesti: Tentativa de inselaciune prin metoda „Accidentul”

                    La data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată telefonic de un localnic despre faptul că în acceaşi zi, în jurul orelor 20,00 a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care s-a prezentat a fi comisar de poliție și i-a solicitat suma de 4000 Euro pentru soluţionarea unui accident rutier, comis de sora sa.

                    La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp polițiști de ordine publică și investigații criminale, care au identificat și condus la sediul Poliției Municipiului Onești, pentru cercetări, trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 33 de ani, din județele Bacău și Brăila.

                    În urma controlului corporal efectuat asupra bărbaților au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor 4 telefoane mobile, sume de bani în lei și valută, documente privind transferuri bancare.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de înşelăciune.

                    Încă o dată ne adresăm cetățenilor și le recomandăm să nu dea bani persoanelor necunoscute, oricare ar fi pretextul invocat de aceste persoane.

                    Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

                    Nu uitați că în caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti.

                    Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:
                    1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau
                    2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

                    Urmăriți internațional la solicitarea autorităților suedeze, depistați de polițiștii din Bacău

                      Polițiștii din Bacău au depistat doi tineri de 18 și 21 de ani, pe numele cărora autoritățile din Suedia au emis mandate europene de arestare pentru infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă.

                      La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au depistat doi tineri de 18 și 21 de ani, ambii din județul Bacău, care erau urmăriți internațional.

                      Autoritățile judiciare din Suedia au emis mandate europene de arestare pentru cei doi tineri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă.

                      Tinerii în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentat Curții de Apel Bacău, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile din Suedia.

                      Magiresti: Poetul Daniel Corbu, in dialog cu gazarii de pe Valea Tazlaului

                      Primaria Magiresti va organiza, vineri, un eveniment important pentru toti iubitorii de literatura. Concret, e vorba despre a VIII-a editie a manifestarii “Personalitati ale culturii române”, realizata de primarie in parteneriat cu Fundatia Urmasii Razesilor Gazari de pe Valea Tazlaului Sarat.

                      “Anuntati-va prietenii, profesorii de limba si literatura româna, bibliotecarii unitatilor scolare, dirigintii claselor si pe toti iubitorii de carte! Cred ca e o ocazie unica”, sustine Viorel Costea, expert comunicare la Primaria Moinesti, care e membra a Fundatiei.

                      Evenimentul are loc la Muzeul Razesilor Gazari din satul Prajesti, comuna Magiresti, pe 11 noiembrie, incepând de la ora 11. Invitat de onoare va fi poetul Daniel Corbu, doctor in stiinte umaniste, premiant al Academiei Române.

                      In cadrul dezbaterilor vor fi prezentate cele mai noi apariţii ale editurii Princeps Multimedia. Coordonatorii acestei manifestari sunt prof. univ. dr. Constantin Parascan si ing. Ionica Câda, primarul comunei Magiresti.

                      O noua aventura marca UNICEF: Smiley s-a intâlnit cu pustii din Buhusi

                      In calitate de Ambasador National pentru UNICEF in România, Smiley s-a intâlnit, saptamâna aceasta, cu pustii de la Şcoala „Mihail Andrei” din Buhusi, care este inclusa in pachetul “Educatie Incluziva de Calitate”. Gazde i-au fost copiii de la clasa pregatitoare si de la clasa a II-a, impreuna cu care a cântat si a vorbit despre importanta educatiei. Vedeta a discutat, apoi, cu dascalii si cu parintii inclusi in cursul de educatie parentala.

                      “Experienta de ieri, de la Buhusi, a fost un adevarat roller coaster emotional pentru mine si toata echipa UNICEF. Am mers la doua scoli unde am cunoscut copii extrem de carismatici si inteligenti si profesori care foloseau jocul ca metoda de predare. Pentru câteva ore m-am intors la copilarie si am desenat cot la cot cu cei mici, am cântat, am spus poezii… mi-a placut! Am cunoscut si doua familii cu o situatie speciala si am inteles cât de important este parteneriatul dintre scoala, familie si comunitate pentru reusita copiilor in viata. Noi, toti care visam la o tara frumoasa, trebuie sa stim ca o putem avea doar daca toti copiii merg la scoala si invata la potentialul maxim!”, a declarat Smiley, Ambasador National pentru UNICEF in România.

                      aventura-unicef-smiley-la-buhusi-2

                      Interventiile din cadrul pachetului “Educatie Incluziva de Calitate” vizeaza imbunatatirea capacitatii conducerii scolii si cadrelor didactice de a veni in sprijinul fiecarui copil in parte, potrivit nevoilor acestuia; imbunatatirea metodelor si instrumentelor didactice si a competentelor profesorilor; crearea de parteneriate cu familiile elevilor si dezvoltarea abilitatilor parentale; mobilizarea comunitatilor in sensul sustinerii educatiei; imbunatatirea abilitatilor non-cognitive si motivatiei copiilor; incurajarea diversitatii in rândul elevilor, indiferent de gen, etnie, religie, (diz)abilitate si statut socio-economic.

                      aventura-unicef-smiley-la-buhusi-3

                      “Prin implementarea acestui pachet ne propunem ca fiecare copil sa se inscrie la scoala cât mai devreme, sa invete la potentialul sau maxim si sa fie pregatit pentru viata, pentru a reusi pe piata muncii si pentru a fi un cetatean activ, explica Raluca Dinu, expert comunicare UNICEF. Toate acestea prin dezvoltarea unui parteneriat intre scoala-familie-comunitate, pentru implicarea si sustinerea copiilor. Pachetul educational are caracter universal, toti elevii si toate scolile putând beneficia de interventiile respective, dar se adreseaza cu prioritate copiilor vulnerabili si scolilor defavorizate.”

                      aventura-unicef-smiley-la-buhusi-4

                      UNICEF, impreuna cu autoritatile din judetul Bacau, testeaza pachetul “Educatie Incluziva de Calitate” in 45 de unitati scolare si structurile aferente, inclusiv gradinite, cu finantare din partea Granturilor Norvegiene, UNICEF si a sectorului privat. Peste 27.000 de copii din judet beneficiaza, azi, de sprijin in mod direct, peste 700 de cadre didactice sunt implicate, iar 5.000 de parinti au beneficiat deja de cursuri de educatie parentala.

                      Pagina 1

                        pagina1

                        Trece mapamondul pe rudotel?

                        Democratia americana a obosit. Uneori are accente mioritice. Cancanul a devenit arma electorala veritabila, serviciile secrete nu-si mai pot tine soapta în frâu, adoratia fata de Kremlin aduce voturi, doctrinele politice au ajuns Cenusareasa campaniei prezidentiale. Pigmentul specific american, doar un atac armat intr-o sectie de votare…

                        Fiecare dintre cei doi candidati ar fi avut nevoie de prisnite. Lui Donald Trump i-ar fi trebuit puse prisnite pe temperament si caracter. Poate ca astfel ar fi evitat gafele care l-au aruncat in grobianism.

                        A spus ca Hillary C. „este diavolul in persoana”, a atacat-o pe aceasta ca un huligan: „Daca Hillary Clinton nu a putut sa-si satisfaca sotul, ce o face sa creada ca poate sa satisfaca America”. Doamnei Clinton, prisnitele ar fi trebuit sa-i caute mai ales zona concentrarii atentiei. Poate ca doar asa nu l-ar mai fi confundat pe Trump, in dezbateri, cu sotul sau („Sper ca veti compara ce propun eu cu ceea ce spune sotul – rivalul meu”), si nu ar fi gafat, ca in bancurile cu blonde, spunându-i acestuia: „Donald, este bine sa fiu cu tine”. Niciunul dintre competitori nu m-a convins.

                        Americanii cauta, ca aventurieri innascuti, ca profesionisti ai riscului, o noua provocare. Ei n-au nici un fel de respect fata de algoritmul prafuit. Poate ca aici sta cheia succesului american.
                        Victoria lui Trump ma asediaza cu multe intrebari…

                        Ce s-ar fi intâmplat daca F.B.I. si New-K.G.B., institutii purtatoare de hormoni electorali, ca orice serviciu secret care se respecta, nu atingeau tambalul postei electronice hillaryene? Cum va fi prima intâlnire a fratilor de cruce Donald si Vladimir? Ne va obliga Trump sa platim, ca la pompierii români, o taxa de securitate?

                        Va intra diplomatia mondiala intr-o noua faza, a supradozei de rudotel? Nu va deveni butonul nuclear american o jucarie in mâinile precipitatului Donald? Cât de mult vor fi zdruncinate structurile N.A.T.O.? Agitatia donaldista nu va molipsi si pietele de capital?…

                        Partidul Social Democrat si-a prezentat candidatii la functiile de deputat si senator

                          psd

                          Conducerea PSD Bacau a organizat azi o conferinta de presa in care a dorit sa prezinte propunerile pe care le are pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Este vorba de o echipa din care fac parte profesionisti care pot promova proiectele de interes ale judetului.

                          „Plecam la drum cu obiectivul de a asigura cea mai valoroasa echipa de parlamentari din judetul Bacau. Sunt convins ca vom da numarul cel mai mare de parlamentari bacauani care sa sustina proiectele majore ale acestui judet, pentru ca peste patru ani sa spunem cu tarie ca ne-am tinut de cuvânt fata de bacauani”, a declarat presedintele PSD, Dragos Benea, candidat la Senat, mentionând ca PSD, spre deosebire de alte partide s-a tinut de cuvânt, finalizând unele obiective de infrastructura iar altele fiind in curs de finalizare, de la investitii in drumuri, scoli si spitale, pâna la infrastructura aeroportuara.

                          Dar, pe de alta parte, a subliniat presedintele PSD, parlamentarii social-democrati vor colabora cu ceilalti reprezentanti ai judetului Bacau pentru proiectele importante. „Avem si cea mai altruista echipa, in sensul in care vom sta la masa cu ceilalti colegi deputati si senatori. Vreau sa prindem ziua când vom merge 14 parlamentari bacauani la diversi ministri pentru interesele judetului Bacau”, a punctat Dragos Benea.

                          Iar unul dintre principalele proiecte, „probabil portdrapelul mandatului nostru va fi construirea autostrazii Brasov – Bacau pentru care am luptat, nu destul, dar oricum mai mult decât altii”, a mai spus presedintele Benea.

                          vlase„Programul nostru de guvernare va fi de 100 de pagini, adica destul de generos. Si in timp ce noi mergem cu un program de guvernare, ceilalti, cu nimic. Nu am vazut pâna la acest moment propuneri constructive, ceea ce se va face in tara. Veti vedea ca multe lucruri se vor schimba de la 1 ianuarie 2017, daca vom reusi sa obtinem majoritatea si guvernarea.”
                          Gabriel Vlase, deputat


                          sotcan„Pornesc cu foarte mare incredere la drum. Alaturi de mine sunt oameni care au sustinut invatamântul si cred ca guvernele PSD au facut pentru educatie ce nu a facut un alt partid. Programul de guvernare include solutii pentru acest domeniu, dar si surse de finantare, deci stiu cum proiectele pot fi implementate.”
                          prof. Theodora Sotcan, inspector scolar general


                          dinu„Sub conducerea PSD, s-au facut numeroase investitii in sanatate. Programul nostru de guvernare se va axa la capitolul sanatate pe pacienti – preventie si tratament – acces la programe nationale si medici – cresterea salariilor si dotarea cabinetelor si spitalelor.”
                          dr. Ioana Dinu, consilier local


                          sova„Vreau in urmatorul mandat sa fac ce am facut si pâna acum, adica sa respect Constitutia si regulamentele, sa lucrez la legi care sunt necesare pentru binele României si sa fiu alaturi de reprezentantii judetului pentru a promova proiectele noastre.”
                          Lucian Sova, deputat


                          floroiu„PSD poate misca proiecte pentru România, poate asigura venituri echilibrate menite sa reduca discrepantele dintre zonele tarii. Daca voi ajunge deputat, voi sustine dezvoltarea infrastructurii rurale.”
                          Ionel Floroiu, vicepresedintele Consiliului Judetean


                          herghelegiu„Am 31 de ani si sunt cadru didactic in Onesti. Cred in România si in proiectele pentru judetul Bacau. Imi doresc dezvoltarea zonei Onestiului, de unde provin, si vrem dezvoltarea acestei zone in care s-a investit putin in ultima perioada.”
                          prof. Alina Herghelegiu


                          smarandache„Sunt convins ca aceasta este o echipa care va face lucruri importante pentru judetul Bacau. Am fost mereu atent la nevoile oamenilor, am incercat sa ajut, acolo unde s-a putut. Din pacate, motoarele economice ale judetului nu mai sunt asa puternice si eu cred ca trebuie sa facem mai mult pentru IMM-uri.”
                          Miron Smarandache, deputat


                          dima„Sunt onorata de propunerea de a face parte din echipa pentru Parlament. Prin experienta mea pot ajuta o zona sensibila, comunitatea artistilor bacauani, iar unul din demersurile mele legislative va fi reducerea fiscalitatii pe zona drepturilor de autor.”
                          Carmen Dima, inginer


                          claudiu-ilisanu„Candidez pentru ca tinerii sa fie reprezentati in Parlament. Programul PSD include necesitatile tinerilor si cred ca generatia mea va aduce plus-valoare României.

                          Tinerii trebuie sa aiba mai mult de spus.”
                          Claudiu Ilisanu, inginer


                          dunava„Imi doresc ca prin calitatea de deputat sa tin legatura cu cetatenii, mediul de afaceri, administratiile locale pentru a avea legi bune prin care putem contribui la dezvoltarea sustenabila a Bacaului si României. ”
                          Costel Dunava, jurist


                           

                          Administratia locala si judeteana, conectate la Bucuresti

                          brasoveanu-2Presedintele Consiliului Judetean, Sorin Brasoveanu si primarul Bacaului, Cosmin Necula si-au aratat sustinerea totala pentru echipa PSD. „Avem nevoie de unitate si coerenta, pentru ca intre Palatul Victoria si Palatul Parlamentului sunt oamenii, care de multe ori nu mai inteleg nimic. Increderea este liantul de care avem nevoie si depinde cât investim pentru viitorul nostru”, a declarat Sorin Brasoveanu.

                          necula„Municipiul Bacau are nevoie de un guvern PSD care sa-i permita dezvoltarea. La acest moment, suntem la stadiul de supravietuire, dar nu asta imi doresc pentru municipiu, ci dezvoltare. Avem nevoie de parlamentari pentru ca pot face proiecte si legi cu impact direct asupra administratiei locale”, a declarat primarul Cosmin Necula.

                          Partidul Social Democrat propune la Camera Deputatilor urmatoarea lista de persoane, in ordinea de pe lista: Gabriel Vlase, Theodora Sotcan, Ionel Floroiu, Lucian Sova, Claudiu Ilisanu, Costel Dunava, Elena Haratau, Radu Antohe, Alina Herghelegiu, Gabriela Pahoncea, Constantin Darie, Romil Botezatu si Codrin Costan.

                          La Senat, PSD il propune pe prima pozitie pe Dragos Benea, urmat de Miron Smarandache, Ioana Dinu, Carmen Dima, Eugen Spataru si Corneliu Ciobanita.

                          Cu ce sloganuri incearca partidele sa-si convinga alegatorii

                          Campania electorala debuteaza pe 11 noiembrie, dar partidele si-au ales deja mesajele prin care vor sa-i convinga pe alegatori. Pe de o parte, isi doresc ca acestea sa ramâna intiparite in memoria votantilor, pe de alta parte, sa ii determine sa le consulte programul electoral pentru a vedea ce proiecte de dezvoltare propun.

                          Sloganul PSD in aceasta campanie e un indemn: „Indrazneste sa crezi in România!” Unii dintre social-democrati vin cu argumente, altii se multumesc sa distribuie inregistrarile celor dintâi pe retelele de socializare. Sa credem in România, spun candidatii PSD Bacau, deoarece „are tineri destepti, implicati si foarte bine pregatiti”, pentru ca e tara „cea mai bogata in resurse minerale din Europa”, „are tineri frumosi si destepti”, „are si va mai avea stele, atât in sport cât si in alte domenii” si pentru ca aici se poate profesa cu succes. Sa credem in România condusa de PSD, sa credem in PSD este, de fapt, mesajul. Ar putea insemna si „Nu mai plecati in strainatate” voi, tineri specialisti, medici, cercetatori, IT-isti, energeticieni sau constructori, stati aici, noi vom lucra pentru voi si va va merge bine. Alegatorul de rând, ne-membru de partid, ar putea spune: „Bine, bine, eu am crezut si cred in România, dar România, adica Guvernul, politicienii, sefii de institutii, in fine, cei care iau decizii, nu au crezut in mine! Cât sa mai astept?”

                          Un slogan – deziderat

                          ALDE (Alianta Liberalilor si Democratilor), nascuta din fuzionarea Partidului Conservator (PC), condus de Daniel Constantin, si Partidul Liberal Reformator (PLR) al lui Calin Popescu Tariceanu, are un slogan foarte apropiat de cel al PSD: „Redam România românilor”. Diferenta e ca acest mesaj nu se adreseaza direct alegatorului. E o declaratie si, totodata, un deziderat la care cetateanul nu e facut partas, asadar, nu va fi responsabil de indeplinirea sau neindeplinirea dezideratului. „Datoria noastra este sa creem conditiile unei dezvoltari economice care sa permita tinerei generatii sa ramâna in tara”, afirma Calin Popescu Tariceanu, copresedintele ALDE.

                          Obiective, nu slogan

                          Si Alianta Noastra România (ANR), partidul lui Marian Munteanu, pe listele caruia vor candida si liderii PNTCD, ne aminteste ca suntem români si traim in România. Se pare ca ANR, cel putin deocamdata, nu are un slogan, nu a aparut nici pe site, nici in conferintele de presa, dar stim ca are sapte obiective, despre care Marian Munteanu a vorbit la lansari si la alte evenimente publice, cuvintele cheie fiind “capital românesc”, “pamânt românesc”, “tara crestina”, “natiune sanatoasa”.

                          O strategie de campanie

                          Partidul National Liberal (PNL) a stabilit acelasi slogan de campanie cu cel al PSD, „Indrazneste sa crezi in România”, gest considerat nefericit de unii adversari politici, dar care ar face parte dintr-o strategie bine pusa la punct, dupa cum a declarat ulterior Alina Gorghiu. „Nu este o coincidenta, este o strategie. Aratam ca poti avea incredere in România daca ea este guvernata de oameni cinstiti, nu de oameni condamnati penal”, a declarat presedintele PNL. In sustinerea afirmatiilor sale, a aparut si o banda pe fundal galben pe care scrie „condusa de oameni cinstiti”.
                          PNL face uz si de platforma România 100 lansata de premierul Dacian Ciolos, propunerea de prim-ministru a PNL.

                          Sustinere pentru acelasi premier

                          A doua similaritate in aceasta campanie electorala apare intre PNL si Uniunea Salvati România (USR), care se foloseste tot de numele Dacian Ciolos pentru a-si convinge alegatorii. Sloganul de campanie al USR este „Dacian Ciolos, in sfârsit ai cu cine”, si ilustreaza afisele tot cu premierul Ciolos. „Dacian Ciolos a venit cu o platforma, România 100, in care spune cum vrea sa guverneze in continuare. A spus ca asteapta sprijin de la partide pentru acest proiect si noi asta facem, i-l oferim, pentru ca programele noastre sunt compatibile si vrem sa colaboram”, a explicat Nicusor Dan.

                          O noua Românie

                          Partidul Noua Românie, care a depus liste de candidaturi pentru alegerile parlamentare si in Bacau are ca slogan „Impreuna construim o noua Românie”, facând apel si la faptul ca partidul este recent infiintat si isi propune, tocmai prin suflul nou, membrii care n-au mai facut parte din viata politica, sa aduca o schimbare reala in primul rând la nivel de mentalitate. Programul sau electoral cuprinde masuri pentru toate clasele sociale, reforme in administratia publica, Justitie, educatie.

                          Progres pentru tara

                          „Impreuna miscam România” este indemnul prin care Partidul Miscarea Populara ii cheama la vot pe alegatori pe 11 decembrie. Traian Basescu este pe toate afisele electorale alaturi de persoanele propuse ca sa devina deputati sau senatori din partea acestei formatiuni politice. Este limpede jocul de cuvinte din slogan, menit sa se intipareasca adânc in memoria celor vizati mai ales in ziua alegerilor.
                          Pentru judetul nostru, mesajul general este precedat de adresarea „Bacauani”, pentru ca cei care vad afisele, mesh-urile imense sa stie ca li se adreseaza.

                          Potrivit analistilor, sloganurile „nu apar datorita unei inspiratii”, ele fiind mai degraba rezultatul unui efort de cercetare al focus grupurilor. „Sloganurile sunt elemente obligatorii într-o campanie. Sloganul a contat însa cândva, fiind un fel de chintesenta a ideii de campanie. Acum sloganurile joaca un rol absolut marginal’, este de parere Cristian Pârvulescu (Asociatia Pro Democratia).

                          Andreea Gavrila
                          Silvia Patrascanu

                          Inca un pas pentru „divortul” onestenilor de SC Apa Canal

                            Presedintii asociatiilor au aflat de la conducerea primariei situatia reala a apei

                            Primarul Onestiului, Nicolae Gnatiuc a avut zilele trecute o intâlnire cu presedintii asociatiilor de proprietari pentru a analiza problemele legate de furnizarea apei potabile si de plata facturilor pentru aceasta in conditiile in care SC Apa Canal are sume mari de plata la Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB).

                            De mai multe zile, asupra firmei debitoare (SC Apa Canal SA Onesti) s-a impus executarea silita prin proprirea tuturor incasarilor. La intâlnirea care a avut loc la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti”, primarul Onestiului, Nicolae Gnatiuc a declarat: „SC Apa Canal este intr-o situatie financiara delicata, datorata unor conjuncturi ce s-au acumulat in timp.

                            Ea a ajuns la o datorie de 4,3 miliarde de lei vechi catre CRAB, care, in mod legal, actioneaza pentru recuperarea acestei sume. Legea permite proprirea pe conturile SC Apa Canal si odata cu ivirea acestei situatii noi am fost instiintati de catre executorul judecatoresc de noul cont in care trebuie achitata contravaloarea apei potabile furnizate in municipiu”. Mai multi presedinti de asociatii de proprietari l-au intrebat pe primarul Onestiului de ce nu se fac investitii in infrastructura de apa potabila si canalizare din municipiu si de ce nu se reface priza de apa de pe râul Casin, care a fost pâna in anul 1990?

                            La aceste intrebari raspunsurile nu au fost punctuale. Desi discutiile de la aceasta intâlnire au fost tensionate, primarul municipiului Onesti i-a instiintat pe presedintii asociatiilor de proprietari ca acestea vor primi notificare de la executorul judecatoresc al SC Apa Canal, pentru a fi recuperata intreaga suma.

                            La intâlnirea de la Onesti a fost prezent si Petrus Radulescu, director tehnic al CRAB, care a declarat: „Este si dorinta noastra de a nu lasa municipiul Onesti fara apa. S-au incercat toate modalitatile de recuperare a datoriilor de la SC Apa Canal, prin esalonari, reesalonari. Daca la inceputul anului datoria acestei firme era de 2 miliarde de lei vechi, debitul «s-a rostogolit» si acum este de peste 4 miliarde de lei vechi! CRAB este in situatia de a opri apa doar la avarii; nu au fost alte actiuni de a opri apa!”

                            Primaria municipiului nu are datorii la SC Apa Canal, iar in cazul in care vor fi necesare interventii la reteaua de apa se va apela la SC Domeniul Public si Privat SA, care are angajati instalatori!

                            Secretul lui Polichinelle

                            Răzvan Bibire

                            Cineastul american Michael Moore a scris, inca de acum câteva saptamâni, ca Trump va câstiga alegerile si dadea cinci motive pentru care se va intâmpla acest lucru.

                            De la acordurile de tip NAFTA sau TPP, care distrug locurile de munca din SUA, misoginismul alegatorului american, problemele juridice si etice ale lui Hillary si pâna la “efectul Jesse Ventura” de anti-vot ori problema votantilor lui Bernie Sanders.

                            In paranteza sa explicam ca in anii ’90, in Minnesota, a fost ales guvernator un luptator profesionist de wrestling – Jesse Ventura – de catre alegatorii care au dorit sa transmita un mesaj clasei politice.

                            In ceea ce priveste problema cu Sanders, Moore explica faptul ca, desi cei care l-au sustinut in alegerile preliminare urmau sa voteze, disciplinat, cu Hillary, nu vor mai fi la fel de entuziasti si nu vor mai face campanie pentru Democrati si nici nu vor mai merge in ziua alegerilor sa scoata lumea la vot; in SUA legislatia permite atât transportul votantilor la sectiile electorale de catre simpatizantii candidatilor, cât si publicitatea electorala la usa sectiilor de vot.

                            Victoria lui Trump nu trebuie, deci, privita ca o surpriza. Pe retelele sociale s-a vazut din vreme diferenta dintre reactiile la postarile celor doi candidati: Hillary era depasita net de candidatul republican in privinta reactiilor (like & share).

                            Cu toate acestea, mass-media a prezentat situatia invers. Toata presa americana, mai putin FOX, s-a inregimentat pe fata de partea lui Hillary Clinton atacându-l pe Trump pe subiecte marginale pe care le-a augmentat si transformat in subiecte principale.

                            Pentru a reduce pagubele, CNN a fost nevoit chiar sa o concedieze pe o prezentatoare care ii transmisese lui Hillary intrebarile pe care urma sa le puna la dezbaterea televizata.

                            Am vazut ca deja incep sa apara la noi explicatii ciudate cum ca Trump a devenit presedinte pe seama alegatorilor saraci si slab educati.

                            Este acelasi penibil spectacol al neputintei de a explica faptul ca elitele nu pot impune mereu alesul.

                            Elitele americane au incercat sa o impuna pe Hillary Clinton cu orice pret, desi stiau ce schelete are prin dulapuri.

                            La fel cum elitele de la noi incearca sa impuna modelul de candidat, fara sa tina cont de faptul ca fiecare alegator are propriul sistem de valori si propriile interese. Iar când modelul propus de elite esueaza, ne trezim cu explicatii de genul ca alegatorii sunt prosti si ca votul universal este o pacoste.

                            In ciuda propagandei care se face si acum, victoria lui Trump este datorata in primul rând muncitorilor (working class) dar si alegatorilor anti-sistem, dovada ca principiul Jesse Ventura functioneaza cu brio.

                            Calin Popescu Tariceanu: „Organizatia ALDE Bacau merita nota 10”

                              Calin Popescu Tariceanu, Constantin Avram si Daniel Constantin

                              Calin Popescu Tariceanu, presedinte al Senatului României, s-a aflat ieri intr-o vizita-fulger in Bacau, in calitatea sa de copresedinte al Aliantei Liberalilor si Democratilor (ALDE), alaturi de celalalt copresedinte al partidului, Daniel Constantin.

                              Motivul vizitei, care a mai urmat celor din Vaslui si Iasi, a fost evaluarea activitatii organizatiei bacauane in precampania electorala si stabilirea unor obiective pentru campania care va incepe pe data de 11 noiembrie.

                              Alaturi de oaspetii de la Bucuresti s-au aflat deputatul bacauan Constantin Avram, presedintele organizatiei ALDE Bacau, primarul din Moinesti, Viorel Ilie, totodata presedinte executiv al organizatiei judetene si o multime de alti reprezentanti din administratia locala, membri ai partidului. „Obiectivul organizatiei din Bacau, care este una fruntasa in tara, este obtinerea unui scor electoral din doua cifre si pastrarea cel putin a procentajului din alegerile locale”, a spus presedintele ALDE Bacau, Constantin Avram.

                              „Ne gasim in a doua zi a unei deplasari electorale. La Iasi a avut loc un eveniment important: prezentarea programului pe Educatie al ALDE de catre domnul profesor universitar doctor inginer si rector al Universitatii de Agronomie si Medicina Veterinara din Bucuresti, Sorin Câmpeanu (fost ministru al Educatiei – n.r.).

                              Prezentarea domnului Câmpeanu a pus in evidenta un lucru care mi se pare esential: competentele pe care le avem in diferite domenii, in cazul de fata in domeniul invatamântului universitar, din dorinta de a arata cetatenilor care este diferenta dintre un partid serios, care are capacitate de guvernare, si actualul guvern, care se remarca prin diletantism si incompetenta”, a spus Calin Popescu Tariceanu. Despre vizita in Bacau, presedintele ALDE a mentionat ca vizeaza stabilirea de obiective care sa duca la rezultate bune, mai ales ca organizatia judeteana are potential mare si a desfasurat deja forte electorale importante.

                              „ALDE Bacau are in momentul de fata si o reprezentare parlamentara si una foarte buna la nivelul administratiilor locale, la nivelul Consiliului Judetean. Intre organizatiile judetene, cea din Bacau merita nota 10”
                              Calin Popescu Tariceanu, presedintele ALDE

                              Presedintele ALDE a spus ca daca partidul va intra in Parlament in urma alegerilor din decembrie, va face parte din viitorul Executiv, adica va continua colaborarea cu PSD, dat fiindca si ca parteneriatul de pâna acum a fost apreciat ca fiind foarte bun.

                              „La nivel central, reprezentantii Bacaului vor trebui sa se regaseasca, ca o recompensa pentru efortul depus pâna acum si cel care va urma in campania electorala. Am realizat un lucru important ca dupa numai un an de la infiintare sa fim a treia forta politica si urmarim sa depasim si PNL, pentru ca este un partid in deriva”, a spus Calin Popescu Tariceanu. In opinia sa, din viitorul Parlament nu vor face parte partide precum USR, PRU sau PMP.