„După multe dezbateri cu toţi factorii implicaţi dar şi după foarte multe obstacole, începând din ziua de 21 decembrie 2016 Oneştiul beneficiază de apă potabilă în regim normal”, a anunţat primarul Nicolae Gnatiuc.
Acest lucru este posibil după ce CRAB a încheiat un contract de furnizare a apei potabile în municipiul de pe Trotuş cu SC Direcţia Domeniului Public şi Privat SA Oneşti, care a preluat gestionarea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.
Această victorie este una a întregului Consiliu Local Oneşti dar şi a cetăţenilor care au perseverat pentru rezolvarea problemei apei în municipiu. Este de subliniat şi faptul că la Compania Regională de Apă Bacău au fost prezenţi consilierii locali ai Oneştiului, pentru a se asigura de rezolvarea problemei.
Un lucru deosebit pentru SC Domeniul Public şi Privat este că această societate va avea temporar în administrare serviciul de alimentare cu apă şi canalizare din Oneşti.Primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc, a declarat şi că „din aceste zile se vor demara procedurile legale pentru ca Oneştiul să devină în cel mai scurt timp membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADIB) şi a Companiei Regionale de Apă – ambele cu sediul la Bacău. Municipiul Oneşti trebuie să se asocieze la cele două asociaţii deoarece acestea au capacitate de a atrage fonduri europene, cu care se pot realiza investiţii în infrastructura reţelei de apă din Oneşti, veche de peste 60 de ani”.
Din 22 decembrie, noul operator de furnizare a apei, SC Domeniul Public şi Privat SA, va încheia contracte cu asociaţiile de proprietari din municipiu. Edilul şef a făcut un apel la cetăţeni: „toţi cei care beneficiază de serviciul de alimentare cu apă şi canalizare (persoane fizice şi juridice), să înţeleagă că nu poate fi susţinut acest serviciu fără achitarea contravalorii acestuia”.
Pe de altă parte, CRAB a rămas cu un prejudiciu. „Victima acestui conflict este acum Compania de Apă care trebuie să-şi recupereze datoria de la fosta societate, demers început deja în instanţă”, a declarat directorul CRAB, Petruş Rădulescu.
Scriam acum câteva zile despre faptul că mi se pare extrem de suspect modul în care s-au petrecut lucrurile în cazul acelui medic acuzat că ar fi făcut experimente pe copii.
Coordonarea atacurilor în mass-media cu acțiunile autorităților, modul în care s-a viralizat povestea, acuzele incredibile, reacțiile rostogolite pe ideea bulgărelui de zăpadă, toate acestea dădeau impresia unei acțiuni concertate, bine organizate. Judecătorul căruia i s-a prezentat cazul nu a fost de acord cu ideile procurorilor.
Desigur, nu s-a judecat fondul ci numai propunerile de arestare preventivă; chiar și așa, ceea ce a scris judecătorul în motivația sentinței prin care a respins cererea procurorului ar trebui înrămat și pus la intrarea în Facultatea de Drept. În fapt, judecătorul a spus că acuzația de malpraxis sau că ar fi făcut experimente trebuia întâi dovedit de o investigație a Medicinei Legale ori a Comisiei de Bioetică.
Cinci dintre acuzațiile de mită nu au fost dovedite iar judecătorul notează că „probabil” nu poate fi o dovadă. În plus, nici una dintre acuzațiile de luare de mită recunoscute de medic nu a condiţionat actului medical, banii fiind dați după operație și acceptați numai după multe rugăminți ale aparținătorilor.
Există o problemă interesantă referitoare la acest caz: de ce s-a implicat Direcția Generală Anticorupție (DGA) în acest caz? Pe site-ul DGA scrie că aceasta „este structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului”.
Medicul respectiv nu este angajat al Ministerului de Interne; teoretic, cauza nu era de competența DGA. Dar au apărut informații referitoare la faptul că soția unui șef din DGA este secretar de stat în Ministerul Sănătății și voluntar într-un ONG care se ocupă cu trimiterea de pacienți în străinătate.
O să vedem cum va evolua cazul, nu e bine să ne pronunțăm de pe acum; cert este că acest caz este complex și poate aduce surprize nebănuite.
Un lucru este sigur: să ne ferim să judecăm faptele înainte să analizăm probele; să fim critici și să ne întrebăm în permanență: „cui folosește?”
A fost unul dintre marile talente neîmplinite ale fotbalului băcăuan. Și vrea să devină unul dintre cei mai mari antrenori de copii din Emiratele Arabe Unite. Între aceste două coperți contrastante se află povestea lui Aurelian Uțe, singurul fost jucător din Liga I care și-a deschis o academie de fotbal în Dubai. „Tot ce nu am reușit ca fotbalist vreau să realizez ca antrenor. Există o lege a compensației. Un echilibru. Făra acest echilibru, s-ar prăbuși întregul Univers, nu doar visele mele „, zâmbește Uțe, revenit acasă, în Bacău, pentru Sărbătorile de Iarnă. Să-i ascultăm povestea. Și să intrăm pe poarta Academiei sale. Literele aurii care compun titulatura „Soccer Academy Dubai” strălucesc la fel de tare precum privirea lui Aurică.
Ghete-n cui…
Academia a fost fondată în urmă cu puțin peste un an. În septembrie 2015. Povestea începe, însă, cu mult în urmă. În 1994, la 16 ani, Uțe era „decarul” naționalei de juniori U16 a României. Driblingurile sale îl țineau pe pe banca de rezerve pe viitorul internațional de seniori Marian Aliuță și-l anunțau drept o mare speranță a fotbalului românesc, nu doar băcăuan. La 18 ani, Aurică Uțe juca deja în prima ligă, la FCM Bacău, cu care termina campionatul pe locul 5, sub comanda lui Mircea Nedelcu. La 21 de ani, cariera mijlocașului băcăuan era deja terminată. Finish, kaput, end of story. End of story? Nu, povestea continuă. Dar, mai întâi, să-l lăsăm pe Aurică să-și agațe ca lumea ghetele în cui.
…Și on line
„Mircea Nedelcu m-a promovat în A, Marian Mihail m-a confirmat, iar Halagian m-a terminat, trimițându-mă întâi la Buzău și apoi în C, la Rafinăria Dărmănești. Poate am greșit și eu, dar la 20 de ani nu întotdeauna ți se întâmplă ca un șut în fund să fie și un pas înainte” spune Uțe, care, într-o zi din vara lui 2001 a trântit geanta cu echipament în vestiarul Rafinăriei, luându-și adio de la fotbal și la revedere de la mai tânărul său coechipier, Florin Lovin. „Măcar tu să n-o dai în bară, Ață”, a fost mesajul de despățire al lui Uțe. Astăzi, Aurică Uțe are Academie de fotbal în Dubai. Iar Florin Lovin e campion en-titre cu Astra Giurgiu. Cei doi au rămas într-o strânsă legătură de prietenie, firma lui Lovin, „Ghetedefotbalonline” fiind principalul furnizor de echipament sportiv al Academiei lui Uțe. Așa se scriu uneori poveștile.
Umbra unui antrenor
În Emirate, Aurică a ajuns de-abia în 2013, după ce-și încercase norocul și prin ligile de amatori din Italia. De ce tocmai Emirate? „Soția mea, care fusese stewardeză la Emyrates și la Qatar Airlines, a venit cu ideea. Am zis OK, dacă acolo e pământul făgăduinței, păi atunci acolo mergem și noi”, zâmbește din nou proprietarul lui ”Soccer Kids Dubai”. Înainte de ”Soccer Kids Dubai” a fost, însă, „Champions Soccer Academy”, o grupare cu peste 2000 de copii conduși de 11 antrenori. ”Eu nu eram unul din cei 11, ci doar umbra unuia dintre ei. Așa a decurs prima mea experiență în Dubai. Mi s-a spus să stau în umbra unui antrenor și să învăț”, își amintește Uțe: ”Când am înțeles cum funcționează lucrurile și că, mai mult, le am înăuntrul meu, am făcut următorul pas: mi-am deschis propria academie”.
Teren gratuit
Aurelian Uțe a investit în propria academie 35.000 de euro: „O sumă relativ mică. Adevărul e că am avut și noroc”. Numai că norocul și-l mai face și omul cu mâna lui; cuceriți de entuziasmul și de proiectele lui Aurică, cei de la Primăria din Dubai i-au oferit gratuit un teren de fotbal în apropiere de cel mai select cartier al orașului, Palm Jumeirah! Cel de-al doilea teren al Academiei este tot în zonă, iar chiria sa echivalează cu 8-10 la sută din încasările lunare. „Soccer Kids Dubai” are 210 de copii între 4 și 12 ani. Lor li se adaugă alți 40 de puști de la grădinițe. „Suntem ceea ce facem, nu ceea ce vorbim. Impresionați de modul în care lucrăm cu copiii foarte mici, patronii unei grădinițe mi-au propus funcția de manager. No way, acum sunt propriul meu șef”, face cu ochiul omul nostru care, le este șef și lui Shane (un englez) și lui Nambi (un nigerian), ceilalți doi antrenori ai Academiei.
Koeman și Bergkamp
La „Soccer Kids Dubai” vin copiii din toate colturile lumii. Sunt și doi români: un mureșean și un bucureștean. Cei mai tari sunt doi olandezi: Joey, care, la 7 ani este copia fidelă a lui Koeman și Nicholas, în vârstă de 12 ani, alter-ego-ul lui Denis Bergkamp. Rezultatele sunt pe măsura comparațiilor: „Soccer Kids’ tocmai a câștigat la U8 si la U10 turneele organizate de Academia Barcelonei. „E concurență mare. în Dubai sunt vreo 400 de academii. Barcelona, Paris Saint-Germain… Încercăm să ținem pasul. Punem mare accent pe plăcere. Și pe atitudine. Urmărim să dăm încredere copiilor, adică exact ce mi-a lipsit mie ca fotbalist în tinerețe. Sunt părinți care vin să-mi mulțumească spunându-mi că le-am schimbat copilul. Asta este cea mai mare satisfacție a mea”, mai zice Aurică Uțe care mărturisește că trăiește un vis din care nu ar vrea să se trezească. El îi spune vis, noi îi zicem poveste. Una de mare succes.
Caz socant in municipiul Bacau. Un barbat de 23 de ani, din judetul Galati, si-a injunghiat fosta iubita chiar la locul de munca. Intr-una din serile trecute, tânara de 20 de ani era de serviciu si s-a trezit cu fostul iubit in fabrica.
A venit inarmat cu un cutit si a inceput sa o loveasca fara mila in abdomen si torace. Norocul ei a fost ca era imbracata gros, pentru ca lucra intr-o incapere cu temperaturi reduse, si astfel a scapat cu viata.
Agresorul ar fi reusit sa intre in societate dupa ce a sarit gardul si a stiut unde o gaseste pentru ca si el ar fi lucrat acolo o perioada.
Cei doi erau din aceeasi comuna si au avut o relatie pâna de curând, insa el nu a putut accepta ideea ca nu vor mai fi impreuna si a tot insistat sa se impace.
„Dupa incheierea relatiei, autorul a incercat in mod repetat sa reia relatia cu victima, dar aceasta a refuzat. In aceste conditii, inculpatul a hotarât sa o ucida pe fosta sa prietena si s-a deplasat in municipiul Bacau, din localitatea de domiciliu, a consumat bauturi alcoolice la mai multe baruri din Bacau, dupa care a cumparat un cutit si s-a deplasat la fabrica unde era victima.
A reusit sa patrunda in incinta fabricii si s-a dus la locul unde aceasta isi desfasura activitatea si i-a aplicat mai multe lovituri de cutit. In prezent, autorul faptei este cercetat pentru savârsirea infractiunii de tentativa de omor si risca pedeapsa maxima de 10 ani de inchisoare”, a declarat procurorul Cristinel Ciocânta, purtator de cuvânt la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.
Tânara a fost internata in Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau unde primeste ingrijirile necesare.
„Pacienta a ajuns la Spitalul Judetean Bacau cu multiple plagi injunghiate la nivelul abdomenului si toracelui si in prezent se afla internata in Sectia de Chirurgie Generala. A fost investigata si urmeaza tratament de specialitate”, a declarat asist.
Geanina Pricopi, director de ingrijiri la SJU Bacau. Agresorul a fost prins la scurt timp dupa atac, retinut de procurori si prezentat instantei de judecata care a dispus deja arestarea sa preventiva pentru 30 de zile.
Cea de-a treia ediție a Cupei Viva Activ Buhuși și-a desemnat câștigătorii și la categoria 2006. Echipele micuților și talentaților fotbaliști, împărțite în trei grupe, au oferit meciuri încântătoare. Grupa A: Viva Activ Buhuși- Măgura Bacău 2-0, Futsal Tg. Secuiesc- Galactic P. Neamț 0-3, Măgura- Futsal 4-0, Galactic- Viva Activ 0-2, Viva Activ- Futsal 4-0, Galactic- Măgura 1-2. Grupa B: Viitorul Bacău- Ceahlăul P. Neamț 1-3, Sportul Onești- Atletic Bârlad 1-2, Ceahlăul- Atletic 1-1, Sportul0 Viitorul 5-1, Viitorul- Atletic 1-4, Sportul- Ceahlăul 1-0.
Grupa C: Aerostar Bacău- Trotușul Onești 1-2, Trotușul- CSȘ- Play 0-0, Trotușul- Play 3-1, Aerostar- CSȘ Tg. Neamț 0-0, Play Bacău- Aerostar 0-0, CSȘ Tg. Neamț- Play 0-0, Trotușul- Play 3-1, Aerostar- CSȘ Tg. Neamț 2-1. În semifinale, Atletic Bârlad a învins la loviturile de departajare cu 3-2 pe Viva Activ, iar Viva Activ a trecut cu 2-1 de Sportul.
Finala mare a fost căștigată de Atletico Bârlad, care a trecut cu 2-0 de Trotușul Onești, bronzul revenind gazdelor de la Viva Activ, care s-a impus cu 3-1 în fața Sportului Onești. Cel mai bun portar a fost desemnat Dan Cociorvă (Viva Activ), golgheteri au fost Ovidiu Gâscă (Viva Activ) și Codrin Oasenegre (Atletico Bârlad), în timp ce Victor Cozma (Bârlad) a fost declarat jucătorul turneului.
Membrii CDR Nord-Est sunt președinții consiliilor județene
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, este noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord-Est. Mandatul președintelui este de un an. Totodată, funcția de vicepreședinte este ocupată, pentru următorul an, de Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani.
„Uitându-mă la gradul de absorbție pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 – a spus noul președinte al CDR Nord-Est -, îmi dau seama că demersurile noastre au avut efect. Provocările noastre sunt, acum, un POR 2014-2020 foarte întârziat. Parteneriatul extern și intern trebuie continuat.
Este binevenit parteneriatul cu Olanda și poate mai invităm și alte regiuni din vestul Europei să legăm parteneriate, pentru a face ca invesțitiile să rămână în această regiune. Vreau să reiau discuțiile privind parteneriatu și cu universitățile, dar și cu cei care gestionează alte fonduri europene, de exemplu Programul Național de Dezvoltare Rurală. Au trecut alegerile generale și sperăm că în următorii doi-trei ani ne vom putea concentra pe absorbție mai mult.”
Ședința CDR Nord-Est a analizat aprobarea sistemului de obiective al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a regulamentului ei de organizare și funcționare, a bugetului de venituri și cheltuieli, și a consemnat informări privind stadiul implementării Programului Operațional Regional, a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și a activității recente de dezvoltare a afacerilor.
Luna decembrie a prilejuit, în fiecare an, rememorarea evenimentelor din 1989 care au schimbat istoria recenta a Romaniei. S-au adaugat, in timp, cantităţi impresionante de informaţii, memorii, documente, dezvăluiri, analize şi sinteze, în tomuri de istorie, conferinţe academice, în media scrisă şi audio-vizuală, fiind repertoriate peste 1.000 de lucrări. În tot acest uriaş efort academic de coletare, selectare şi interpretare a informaţiei devenită istorie, o contribuţie decisivă a avut Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, din Bucureşti.
Aflată în plin proces de redimensionare a priorităţilor, obiectivelor şi a managementului institutional, marți 20 decembrie 2016, ora 13, Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău a organizat, în parteneriat cu Universitatea ”Vasile Alecsandri” și Consiliul Județean Bacău, prima dintre conferinţele programate pentru acest an şcolar, „Decembrie 1989. Imaginea şi realitatea istorică după un sfert de veac”.
Moderatorul activităţii a fost prof. univ. dr. Gabriel Leahu, director al Casei Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” din Bacău, manager al proiectului POSDRU „Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istoria recentă a României”, a cărui sustenabilitate este marcată și prin acest eveniment academic, grupul ţinta fiind profesorii de istorie care au absolvit sau vor absolvi cursul.
Invitații, care au avut intervenții consistente și au susținut un dialog viu cu participanții (profesori și elevi, cadre universitare, care au umplut până la refuz Aula Universității), au fost prof.univ.dr. Alexandru OŞCA (“Revoluţia din Decembrie şi controversele ei. Argumente pro si contra”) și prof.univ.dr. Constantin Hlihor (”Decembrie 1989. Adevărul istoric şi Adevărul juridic în conturarea imaginii publice a evenimentelor”), ambii de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, din București.
Concluziile dezbaterilor, solid argumentate istoric, au marcat caracterul revolutionar al ”evenimentelor din decembrie 1989”. Da, în decembrie 1989 a început o REVOLUȚIE. În al doilea rând, trebuie să distingem foarte clar între istoria ca spațiu al memoriei și istoria ca știință, bazată pe instrumentele omologate ale istoricului și nu pe impresii, percepții, prejudecăți. În fine, Revoluția ar putea dobândi o nouă dimensiune interpretativă dacă am lărgi abordarea și din perspectiva beneficiarilor acesteia, a modificărilor produse la nivel economic, social, cultural, politic, ideologic, al mentalităților și, de ce nu, al vieții cotidiene.
Istoricul Constantin Hlihor, specializat în studii militare, relaţii international, geopolică şi securitate, a prezentat ultima sa lucrare, “România şi şocurile geopolitice ale războiului rece. 1980-1991, Editura IRDD, 2016, acordând numeroase autografe participanților.
Daca cineva, vreodata, s-ar intreba ce legatura ar putea fi intre ciocolata si Arta, raspunsul l-ar da, fara sa clipeasca, o mana de liceeni cu pasiuni comune de la Colegiul National de Arta « George Apostu » si Colegiul National « Vasile Alecsandri » din Bacau.
Zilele trecute, la cele doua unitati de invatamant, a avut loc o activitate deosebita derulata in cadrul proiectului intitulat « Traditii ROManesti », eveniment organizat sub egida Global Confederation of Romanian Students (G.C.R.S.) si care a avut ca scop incurajarea legarii de prietenii intre elevi cu pasiuni comune (literatura romana, muzica romaneasca traditionala, clasica sau usoara), dar si incurajarea acestora de a privi dincolo de ei insisi, catre cei aflati in nevoi, in cazul de fata fiind vorba despre copiii institutionalizati.
Astfel, echipele de liceeni impreuna cu profesorii lor coordonatori au oferit un spectacol la care publicul nu doar ca a putut « savura » recitaluri din operele preferate ale elevilor, scrise de autori romani, si interpretari de melodii ale unor compozitori romani si dansuri romanesti, dar a putut contribui cu ciocolatele Rom (circa 400 de ciocolatele au fost adunate) si donatii in hainute, jucarii si produse alimentare care, la finele saptamanii trecute, au fost donate unui centru pentru servicii de tip familial.
« Participantii la proiect, elevii si profesorii care au raspuns acestor frumoase provocari vor fi recompensati de organizatia nonguvernamentala G.C.R.S cu o diploma recunoscuta la nivel national si international. De asemenea, pentru a capta atentia cetatenilor, proiectul „Traditii ROManesti” va fi prezentat de catre reporteri la televiziunea ONG-ului. In viitor, speram in organizarea unui numar cat mai mare de astfel de evenimente si la o participare cat mai numeroasa a tinerilor la proiecte de acest tip”, a spus Simona Elena Herciu, ambasadoarea Global Confederation of Romanian Student, la Colegiul National de Arta „George Apostu” din Bacau.
Global Confederation of Romanian Students isi propune sa faciliteze integrarea studentilor vorbitori de limba romana, indiferent de tarile in care acestia au decis sa-si continue studiile, si sa promoveze imaginea tinerilor absolventi romani pe piata muncii din tarile respective. Misiunea organizatiei este de a-l ajuta pe studentul vorbitor de limba romana, indiferent de tara in care s-a nascut, sa se acomodeze cat mai repede si sa aiba parte de o experienta de neuitat pe parcursul sederii intr-o tara straina ca urmare a inceperii unui nou ciclu de studii.
Proiectul “Traditii ROManesti” propune realizarea unui eveniment cultural-educativ in scop umanitar. Acesta este in cadrul celei de-a treia editii sub egida Global Confederation of Romanian Students. Principalul scop al proiectului este acordarea unor mici atentii copiilor din orfelinate sau elevilor defavorizati care invata in liceul unde se organizeza proiectul, principalul mijloc de realizare a acestui obiectiv fiind donatiile competitorilor sub forma de dulciuri (ciocolata Rom) pentru a aduce un zambet pe chipurile copiilor in preajma Craciunului, intregul proiect fiind sub egida Global Confederation of Romanian Students.
Faptul ca de peste cinci zile onestenii primesc pe zi doar patru ore apa rece la robinete (dimineata intre 6.00 – 8.00 si seara de la ora 18.00 la 20.00) i-a adus la disperare pe locuitorii municipiului de pe Trotus, situatia trecând peste limita rabdarii!
Asociatiile de proprietari din municipiu au fost instiintate de la 15 decembrie ca “din cauza datoriilor acumulate de SC Apa Canal Onesti catre Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB), aceasta va impune o restrictionare a apei in municipiul Onesti cu 70 la suta”. Daca la sfârsitul saptamânii trecute a avut loc o intâlnire a autoritatilor locale din Onesti cu reprezentantii asociatiilor de proprietari, la care s-a incercat cautarea unei solutii de rezolvare a acestei probleme – intâlnirea ramânând fara un rezultat concludent! – in dimineata zilei de ieri (20 decembrie), locuitorii municipiului s-au adunat in fata Primariei, cu câteva minute inainte de a se desfasura sedinta Consiliului Local pe luna decembrie.
Desi frigul a fost patrunzator, potrivit unei veritabile zile “inghetate” de iarna onestenii nu au pregetat si au venit pe platoul din fata Primariei, unde se afla bradul impodobit pentru sarbatorile de iarna, pe parcursul unei jumatati de ora numarul acestora fiind insemnat. Au fost prezenti oameni de toate vârstele, barbati si femei, tineri, elevi, pensionari dar si mame, ajunse la capatul oricarei rabdari, ce au venit cu landourile in care isi plimba copilasii.
Toti onestenii adunati aici au strigat minute in sir “Vrem apa!”, iar din impozanta cladire a primariei a coborât in mijlocul protestatarilor chiar primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc. De la inceput acesta a fost apostrofat ca desi are sase luni de când se afla in functia de primar al municipiului, nu a rezolvat problema apei potabile, cu care se confrunta locuitorii Onestiului.
Primarul Gnatiuc intra in greva foamei
Impartind protestatarilor un comunicat in care se specifica faptul ca la sedinta Consiliului Local se va supune la vot proiectul de hotarâre privind aprobarea modalitatii de gestiune a serviciului public de alimentare cu apa si canalizare din apa din municipiu (ce este pasul pentru semnarea, de catre Compania Regionala de Apa – CRAB, a contractului cu noul operator de furnizare a apei din Onesti), primarul Nicolae Gnatiuc a mentionat:
”In cazul in care contractul nu va fi semnat de catre CRAB, va anunt ca incepând din ziua de 21 decembrie, voi declansa actiunea de «greva a foamei», prin care imi voi manifesta dezaprobarea fata de decizia CRAB, care ar mentine situatia de criza la nivelul orasului, privind functionarea serviciului de apa si canalizare”. Sub “o aversa” de acuze si nemultumiri din partea onestenilor (unii strigând chiar “demisia!”), de lânga bradul impodobit primarul Nicolae Gnatiuc a pornit spre sala de sedinte a Consiliului Local Onesti, pentru desfasurarea sedintei ordinare a acestei luni. El a fost insotit de un mare grup de protestatari, care au ocupat tot spatiul de intrare la aceasta sala, ei strigând mereu “vrem apa”!
Onestenii au intrebat autoritatile locale “cum este posibila o asemenea situatie?”, au mentionat ca “este un atentat la sanatatea populatiei aceasta situatie” si au propus ca municipiul de pe Trotus sa nu mai apartina de CRAB pentru furnizarea apei reci. Nicolae Gnatiuc a dat o lamurire in acest sens mentionând ca “toti locuitorii municipiului Onesti, inclusiv Primaria municipiului are incheiat contract cu SC Apa Canal, pentru distributia apei potabile. Furnizorul de apa este CRAB, ce administreaza si Barajul de aductiune de la Valea Uzului. CRAB invoca datorii foarte mari de sume restante de la SC Apa Canal. Situatia se poate debloca prin incheierea noului contract.” Iuresul protestatarilor, care au cerut in mod expres “sa iasa cineva in fata, dintre autoritatile locale si sa spuna in câte zile se rezolva problema apei potabile in municipiu” a facut ca inceperea sedintei Consiliului Local sa intârzie.
Alexandru Cristea, consilierul local ce a fost presedintele acestei sedinte, a facut apel la liniste, pentru dezbaterea proiectelor de hotarâre privitoare la problema apei in Onesti. Pentru a aduce o stare de liniste in rândul tuturor celor prezenti la sedinta Alexandru Cristea a propus ca toti consilierii locali ai Onestiului sa se deplaseze la Bacau, pentru a asista la incheierea noului contract la sediul CRAB, dupa dezbaterea proiectelor ce vizeaza aceasta problema spinoasa a onestenilor. In mod impetuos onestenii cer ca retelele de apa si canalizare sa fie preluate de catre municipalitate iar locatarii sa incheie contract individual (ca la plata facturii gazelor, a curentului electric si a salubritatii).
La dezbaterea Proiectului privind modificarea Hotarârii Consiliului Local Onesti nr. 166 din 1 decembrie 2016, referitor la stabilirea comisiei de inventariere si de preluare a sistemului de apa si canalizare cei care au asistat la sedinta au fost ferm impotriva numirii consilierului local Emil Lemnaru (fost primar al municipiului) in aceasta comisie. In forma finala aceasta comisie va fi formata din consilierii locali Constantin Florian, Adrian Sergentu, Gheorghe Ene (ce sunt sefi ai comisiilor Consiliului Local), lor alaturându-se si consilierul local Gelu Panfil. Alesii locali ai Onestiului au mai hotarât un lucru in privinta modalitatii de gestiune a serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare: “contractul de delegare a gestiunii se poate atribui direct SC Domeniul Public si Privat SA Onesti” si “incepând cu 20 decembrie aceasta societate va prelua tot personalul ce actioneaza in domeniul Apa – Canal in municipiu”.
Apa onestenilor, intre o firma si alta
In lamurirea problemelor ce au ridicat multe semne de intrebare la aceasta incrâncenata sedinta a Consiliului Local Onesti primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc a declarat: ”CRAB nu are nici un motiv sa nu incheie contract cu noul operator al retelei de apa si canalizare al municipiului. Incheierea acestui contract este posibila acum pentru ca Ovidiu Budeanu, actionarul firmei Apa Canal SA Onesti a avut pretentii financiare de 18 miliarde de lei vechi, pentru a fi de acord cu preluarea de catre municipalitatea onesteana a retelei de apa si canalizare.
Datorita marilor sume restante ale SC Apa Canal catre CRAB aceasta a restrictionat apa la Onesti dar tot ea va da drumul, pentru ca onestenii sa aiba apa la robinete!”. In finalul acestor discutii foarte aprinse Nicolae Gnatiuc a propus intreruperea sedintei Consiliului Local Onesti si deplasarea, impreuna cu consilierii locali la sediul CRAB, la Bacau, pentru semnarea noului contract. Fara a fi impresionati de acest lucru onestenii (in numar de câteva zeci!) au oprit, pentru aproape o ora, circulatia pe bulevardul Oituz, strigându-si marea problema care ii macina in aceste zile “vrem apa!” Pentru ei a sosit un autocar, cu aceeasi destinatie – sediul Companiei Regionale de Apa Bacau, pentru a vedea cu ochii lor ceea ce se intâmpla la semnarea noului contract de catre CRAB.
Pentru Viorel Ilie, încă primar al municipiului Moinești, dar care are și un mandat de senator în buzunar, am toată stima. Iertată-mi fie, deci, intenția de a-i folosi numele în acest editorial, dar de mai multă vreme mă gândesc la felul în care politicieni sau manageri cunoscuți în județ lasă preocupările mai vechi, chiar și funcțiile câștigate prin vot, pentru responsabilități politice în Parlament.
Oameni pe care îi vezi, îi urmărești și chiar îi apreciezi, aproape că dispar într-o lume despre care cu toții emitem deseori fel de fel de păreri și nu dintre cele mai bune.
Tânăr încă, dar și carismatic și mai ales om de caracter – așa cum mi-a făcut de la început impresia, primarul Moineștiului ne va reprezenta acum, din băncile Senatului României, pe toți băcăuanii. Misiune onorabilă, în definitiv, de mare răspundere și mai ales delicată, pentru care ai nevoie de anumite calități, nu mai multe ca pentru un bun primar, dar altfel parcă puse în valoare.
Până voi vedea ce fel de senator va fi Viorel Ilie, îmi amintesc, cu plăcere cum l-am auzit vorbind de la tribuna Primăriei Moinești sau printre concitadinii săi ori pe la instituțiile de care depindea dezvoltarea orașului petroliștilor. Nu cred că am văzut, de exemplu, multe reuniuni în care se analizau oportunitățile de a accesa fonduri europene la care Viorel Ilie să nu fie prezent.
Dar am auzit destule și despre ce înseamnă ședințele din Parlament, despre ce rol poți juca în grupul tău parlamentar, cum te cam supui hotărârii de partid la voturile din plen sau pe secțiuni, cam cât de greu este să impui o inițiativă legislativă la care te gândești, poate, de ani și ani. Un fost parlamentar băcăuan, persoană foarte cunoscută și absolut onorabilă, om cu inițiativă, după primul mandat mi-a mărturisit cu mare sinceritate: „Domnule, nici dacă m-ar plăti în aur nu-mi mai trebuie Parlament!”. Oare de ce?
Dar, să fim optimiști. Nasc și la Moldova parlamentari buni.
În decembrie 1989, în vreme ce în toată țara aveau loc manifestații și chiar lupte de stradă care au dus la căderea regimului, în județele Harghita și Covasna populația de origine maghiară, influențată de propaganda unor agenți de influență, se lupta cu românii. Sediile Miliției și ale Securității din mai multe localități au fost atacate de etnici maghiari și secui.
Conform Raportului Comisiei Parlamentare Hargita – Covasna, 38 de sedii de miliție și securitate din cele două județe au fost distruse total sau parțial. 200 de locuințe aparținând milițienilor și cadrelor de securitate au fost devastate, jefuite și incendiate.
Toate acestea au durat trei zile, iar agresorii au căutat cadrele ministerului de interne de etnie română. Conform raportului citat, actele de violență au avut loc în urma apelurilor prin stații de amplificare. În cele două județe au fost ucise atunci șapte persoane, între care și șeful Miliției economice din Târgu Secuiesc, omorât de mulțime pe stradă.
De exemplu, în ziua de 22 decembrie 1989, în comuna Dealu, mai mulți indivizi sosiți de la Odorheiul Secuiesc atacă postul de miliție, îl ucid pe plutonierul Cheuchişan Liviu Teofil și încearcă să-j jupoaie cu furculița.
„Această acţiune a avut loc în prezența soţiei şi a celor doi copii mici” – se arată în raportul comisiei care a investigat evenimentele. „La această acţiune a asistat aproape toată populaţia din comună, dar nimeni nu a intervenit să-l apere pe cel agresat. Acesta deşi a avut tot timpul pistolul asupra sa, nu l-a folosit. Abia a doua zi după amiază cadavrul a putut fi ridicat fiind descoperit în grădina casei, despuiat şi acoperit cu crengi”. Alte peste 100 de cadre de miliție și securitate au fost agresate. Sunt furate peste 450 de arme și 17.000 de cartușe.
Din luna ianuarie 1990 a început epurarea etnică: directorii români ai întreprinderilor de stat sunt înlocuiți cu secui sau maghiari. Monumente și biserici românești sunt profanate. Urmează binecunoscutul episod de la Târgu Mureș, urmat de exodul populației românești din zonele locuite majorita de maghiari.
Ani de zile autoritățile naționale au fost prea timorate ca să poată reacționa. Cei vinovați de aceste atrocități nu au fost pedepsiți, mulți dintre ei au fugit în Ungaria.
Ce este mai tragic este că aceste evenimente nu au fost opera unor dezaxați, ci au fost premeditate și organizate cu ajutorul serviciilor secrete ale altor țări.
Se stie: ce-i mai bun vine intotdeauna la sfârsit. Ei bine, Stiinta- Dinamo a fost un adevarat desert pentru fanii bacauani prezenti luni seara in Sala Sporturilor. Favoritele lor au dat de pamânt cu Dinamo la capatul unei prestatii de senzatie care le permite sa ramâna pe locul 2 pâna in 2017.
Adica atunci când se va da atacul la titlu, asa cum a anuntat si antrenorul Florin Grapa. Pâna la duelul cu lidera si campioana Blaj, Stiinta a rezolvat in stil de mare campioana derby-ul cu Dinamo. Cu un tandem ofensiv de zile mari alcatuit din „secunda” Rogojinaru si „universalul” Perovic (34 de puncte realizate impreuna), cu un blocaj necrutator si, mai presus de toate, cu un serviciu devastator (nu mai putin de 14 asi), bacauancele au invins-o pe Dinamo in trei seturi.
In primul, gazdele au revenit de la 6-12, intrând cu un avantaj de un punct la cel de-al doilea time-out tehnic. De la 17-16, Stiinta a inceput sa se distanteze vertiginos, arhivând partialul de debut cu 25-18 pe un atac al Denisei Rogojinaru.
Actul al doilea le-a gasit pe gazde in avantaj la ambele time-out-tehnice (8-7, 16-11), insa de la 23-21 s-a ajuns la un periculos 23-24, cu Dinamo având minge de set. Minge refuzata de Nikoleta Perivic, care a blocat fantastic din pozitie de unu la unu, egalând situatia si lasând culoar liber Denisei Rogojinaru pentru cele doua puncte câstigatoare: 26-24. Ultimul partial a fost o fondanta dulce-amaruie.
De la 9-7 pentru Stiinta s-a ajuns la 16-11 pentru Dinamo, iar de la 16-11 pentru Dinamo, Stiinta a intors fantastic la 17-16, pe serviciul lui Otasevic! Oaspetele s-au mai zbatut pâna la 19 egal, insa bacauancele au pus toti asii pe masa (inclusiv cei reusiti din serviciu de Perovic si Rogojinaru), impunându-se cu 25-19 si 3-0 la general.
Saptamâna aceasta, jucatoarele Stiintei vor intra intr-o vacanta care se va sfârsi pe data de 2 ianuarie, atunci când este programata prima sedinta de pregatire a lui 2017. Pe 11 ianuarie, studentele vor sustine primul joc al noului an, intâlnind in deplasare, formatia turca BBSK Bursa, in returul „saisprezecimilor” Challenge Cup. Pe 18 ianuarie, bacauancele vor primi vizita celor de la CSM Târgoviste, in prima mansa a semifinalelor Cupei României, pentru ca pe 21 ianuarie sa evolueze in etapa a 14-a a Diviziei A1 (prima din 2017), intâlnind la Târgu-Mures pe Medicina.
Se gândesc la titlu
Antrenorul Stiintei, Florin Grapa a declarat drept multumitor locul 2 ocupat de echipa sa la finalul anului. „Eu am spus inca de la inceputul sezonului ca imi doresc sa ne imbunatatim pozitia din clasament in raport cu editia precedenta. Sunt multumit de locul 2 si cred ca putem arata si mai bine decât atât”, a spus Grapa, care a precizat: „Continui sa ma gândesc la titlul de campioana, chiar daca exista o concurenta foarte puternica”.
Pentru tinerii artisti ce se formeaza in creuzetul de talente de la „Apostu”, perioada premergatoare sarbatorilor de iarna este un moment al confirmarii. Coordonati de catre profesorii lor, acestia dau valoare talentului si pregatirii de specialitate in cadrul unor evenimente culturale de inalt nivel. Startul l-au dat elevii de la Muzica si Coregrafie care s-au prezentat in fata publicului bacauan cu doua spectacole de inalta tinuta.
Ultimul dintre acestea, desfasurat luni, 19 decembrie, sub titlul „Magia Craciunului”, a umplut sala Teatrului de Vara „Radu Beligan”, spectatorii fiind rasplatiti cu nestemate muzicale si coregrafice pe care micii performeri, insotiti de profesorii lor, le-au oferit cu emotie si profesionalism. In efortul lor de imbunatatire a actului artistic, ei au fost ajutati de catre regizorul Gheorghe Balint, rezultatul fiind unul bine primit de audienta.
A doua zi, a venit rândul celor de la Plastica sa-si etaleze cunostintele dobândite imn orele de pregatire din atelierele colegiului. Aflat la cea de a XII-a editie, expozitia-concurs „Masti” a reunit marti, 20 decembrie, pe holul liceului de arta, un numar de 200 de lucrari realizate in tehnici de lucru diverse, cautând sa imbine traditionalul si modernul. Alaturi de elevii de la „Apostu”, au participat si colegii lor de la alte 13 unitati de invatamânt din judetul Bacau. Ei au fost recompensati pentru efortul lor cu premii si mentiuni.
„Multumim voua, dragi elevi, multumim ca ati ales acest drum si ca, de la an la an, sunteti din ce in ce mai buni”, le-a transmis tinerilor artisti, prof. Adriana Busuioc, directorul Colegiului National de Arta „George Apostu”.
Si in acest an, in Ajunul Craciunului, Ansamblul Artistic Profesionist de Folclor “Busuiocul” a facut o bucurie bacauanilor, invitându-i la un spectacol de folclor autentic.
Pe scena Teatrului de Vara “Radu Beligan” au evoluat artistii dansatori ai ansamblului, interpreti cunoscuti ai folclorului din toate zonele acestui plai binecuvântat de Dumnezeu si de oamenii talentati, care, din an in an, din neam in neam, au pastrat si au dus mai departe tot ce au mai de pret mostenire: colindele, doinele, cântecele de dor, de joc, obiceiurile strabune, dansurile, care i-au insotit in toate anotimpurile, la bine si la nevoi.
Cum era de asteptat, Spectacolul de Craciun a debutat cu un obicei stravechi, pus in scena de Ursii de la Darmanesti, urmat de Plugusorul gospodarilor, colindatorii si “Craciunitele”, grup indrumat de prof. Simona Baicu. Bucuria Nasterii Domnului a fost adusa de preotul Ciprian Ignat, cu exceptionala interpretare a cântecelor “Nastere Ta Hristoase” si “Doamne-ler Domnului Doamne”.
Rând pe rând, intr-o regie sugestiva, de mare clasa, semnata de directorul Ansamblului “Busuiocul”, maestrul coregraf Petre Vlase, au incântat publicul grupurile folclorice din Agas (indrumator Mirela Onea), cu o serie de colinde de mare valoare artistica, cel din Sascut, condus de Iulia Sandu. De aplauze s-au bucurat si Corala ATENEU, Corala Tineretului din Moinesti, Grupurile Folclorice din Blagesti, Asau, Brusturoasa. E iarna, e sarbatoare, s-a nascut Iisus, cu mesaj de pace, de iubire, ne-a spus si Grupul “Mândrutele” din Chisinau, Caiutii de la “Busuiocul”, dar si invitatul special, preotul Ionut Avram, care a incântat publicul cu “Buna seara lui Craciun”, “Vin colindatorii” si “La toata casa-i lumina!”
“Deschide usa crestine!”, “Steaua sus rasare”, in interpretarea Grupului de fete “Busuiocul”, au ridicat sala in picioare, spectacolul având, pe final, jocul Caprei, al Mascatilor si datatoarea de speranta, frumoasa Sorcova.
A fost un spectacol de neuitat si, asa cum se intâmpla la români, Anul Vechi a predat stafeta Anului Nou, in sunet de zurgalai, a tobelor si a ritmurilor dansurilor traditionale, de pe Vaile Siretului si Trotusului.
Un om care dăruiește din toată inima primește în schimb o bucurie de nedescris. Asta au simțit astăzi polițiștii, care au fost prezenți la întâlnirea cu micuții aflați la Așezământul social –filantropic „Sfântul Dimitrie”- Narcisa din municipiul Bacău.
Colindele au răsunat astăzi în Așezământul social –filantropic „Sfântul Dimitrie”, iar cei mici au primit de la polițiști daruri, materializate în bonuri de masă, astfel încât Sărbătoarea Crăciunului să le aducă bucurie și speranță.
Cele 210 bonuri de masa oferite în dar au fost primite de polițiștii băcăuani în urma unei acțiuni de donare de sânge.
Pentru ca gestul lor să fie unul complet polițiștii au hotărât să doneze aceste bonuri celor care au mare nevoie de ele.
Pe lângă bonurile de masa polițiștii le-au oferit copiilor ornamente pentru brad și baloane în formă de inimă.
În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului gandurile nostre se îndreaptă spre cei care au nevoie de ajutorul semenilor și ne transformăm, impresionați de problemele unor membri ai comunității, în ajutoarele lui Moș Crăciun.
Cei patru polițiști din comuna Răchitoasa s-au transformat pentru câteva clipe în ajutoarele lui Moș Crăciun și au făcut o vizită unei familii cu șase copii din comună.
Din fonduri proprii, polițiștii din Răchitoasa au dăruit familiei alimente de strictă necesitate, fructe și dulciuri, spre bucuria celor mici.
Luni, 19 decembrie 2016, la ora 08:33, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a intervenit pe strada Letea, din municipiul Bacău, în urma semnalării faptului că un spaţiu comercial a fost inundat cu fum. Imediat, la fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu șase pompieri salvatori. La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat faptul că fumul provenea din spatele unui tavan fals.
Militarii băcăuani au deconectat siguranțele electrice, au îndepărtat unele porțiuni din tavanul fals şi au asigurat unele măsuri complementare pentru îndepărtarea oricărui pericol.
Misiunea a fost finalizată la ora 09:10.Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. De menționat este faptul că, la locul intervenţiei s-a deplasat şi echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, fără a fi necesară intervenţia acestuia.
Incendiu magazie în municipiul Bacău
Luni, 19 decembrie a.c., la ora 18:26, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în municipiul Bacău, strada Zimbrului, în urma producerii unui incendiu în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 44 de ani. Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, încadrate cu opt pompieri salvatori. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei magazii , dar și la materiale combustibile (cherestea) aflate în interior.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:03. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars circa 15 mp din acoperişul anexei şi cherestea care se afla depozitată în interiorul acesteia.
Incendiu în comuna Vultureni
Luni, 19 decembrie 2016, la ora 18:36, Garda de Intervenție Podu Turcului a fost solicitată să intervină în comuna Vultureni, sat Lichitişeni, în urma producerii unui incendiu în gospodăria la locuinţa unei femei, în vârstă de 77 de ani. La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu șase pompieri salvatori. La sosirea echipajului la locul intervenţie s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta la acoperişul unei anexe cu destinaţia bucătărie de vară.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:38. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă amplasarea necorespunzătoare ori neprotejarea termică a unui burlan de fum faţă de materiale combustibile, au ars circa 30 de metri pătrați din suprafața acoperișului bucătărie.
Incendiu anexă în comuna Cleja
Luni, 19 decembrie a.c., la ora 19:34, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Cleja, sat Valea Mică, în urma producerii unui incendiu în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 44 de ani. Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, încadrate cu opt pompieri salvatori. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta la acoperişul unei anexe cu destinaţia magazie.
Incendiul a fost lichidat la ora 20:16. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un coş de fum defect sau necurăţat, au ars aproximativ 10 metri pătrați din suprafața acoperișului anexei şi s-au deteriorat pereţii acesteia.
Misiune deblocare ușă acces
Luni, 19 decembrie 2016, la ora 20:02, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău
s-a deplasat în municipiul Bacău, strada Aleea Electricienilor, în urma semnalării faptului că un minor (7 ani) a rămas blocat într-un apartament, situat la etajul al III-lea al unui bloc de locuinţe. La sosirea la locul intervenţiei a pompierilor salvatori, minorul a deschis uşa locuinţei.
Început de incendiu în municipiul Bacău
Luni, 19 decembrie a.c., la ora 22:16, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în municipiul Bacău, strada Victor Babeş, în urma producerii unui incendiu la locuinţa unei femei, în vârstă de 82 de ani. Imediat, la fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu șase pompieri salvatori. La sosirea echipajului la locul intervenţiei s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta la nivelul coșului de fum.
Incendiul a fost lichidat la ora 22:40. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un coş de fum necurăţat, au ars funinginea și depunerile din interiorul acestuia.
Transport persoană supraponderală
Luni, 19 decembrie 2016, la ora 22:25, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în municipiul Oneşti, strada Republicii, pentru a transporta o persoană supraponderală, un bărbat, în vârstă de 74 ani. Pacientul a fost transportat de către pompierii militari din apartamentul acestuia, situat la etajul IV al unui bloc de locuințe, până la un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la spital.
Incendiu autoutilitară în comuna Letea Veche
Marți, 20 decembrie a.c., la ora 00:08, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Letea Veche, sat Ruşi-Ciutea, în urma producerii unui incendiu la o autoutilitară aparţinând unui bărbat, în vârstă de 27 de ani. Imediat, la fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu șase pompieri salvatori. La sosirea echipajului la locul intervenţiei s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta cu violență în partea din față (motor și bord) a autoutilitarei.
Incendiul a fost lichidat la ora 00:40. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, a ars autoutilitara în proporție de circa 90%.
Incendiu în comuna Căiuți
Marți, 20 decembrie 2016, la ora 00:39, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în comuna Căiuţi, sat Popeni, în urma producerii unui incendiu în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 44 de ani. Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, încadrate cu șapte pompieri salvatori. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta la un adăpost de animale cu pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment.
Incendiul a fost lichidat la ora 04:01, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Căiuţi. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de circa 60 mp şi circa 4 tone plante furajere depozitate în interiorul acestuia.
Activitatea echipajelor SMURD
În perioada 19.12.2016, ora 07.00 – 20.12.2016, ora 07.00, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău au avut 21 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: SMURD Bacău – 9 intervenții în municipiul Bacău și câte o intervenție în comunele Bereşti Bistriţa, Cleja și Odobeşti; SMURD Sascut – o intervenție în comuna Sascut; SMURD Onești – o intervenție în municipiul Onești și câte o intervenție în comunele Livezi, Coţofăneşti și Căiuţi; SMURD Moinești – câte o intervenție în comunele Bereşti Tazlău și Zemeş; SMURD Comănești – o intervenție în comuna Palanca; SMURD Podu Turcului – o intervenție în comuna Vultureni.
În fiecare an, premergător sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, iniţiază un proiect prin care sprijină copiii cu dizabilităţi, din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”.
Miercuri, 21 decembrie a.c., ora 11.00, 40 de copii din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”, se vor bucura de cadourile oferite de comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Evenimentul se va desfăşura în incinta complexului situat în municipiul Bacău, pe strada Ştefan cel Mare, numărul 8 bis.
Cadourile oferite copiilor vor consta în produse tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă. Valoarea cadourilor oferite este de aproximativ 900 lei, sumă adunată prin contribuţia umanitară a cadrelor unităţii.
Încă din anul 2003 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău sprijină copiii cu dizabilităţi din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”.
Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Neuromotor Bacău, Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel” este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, care a fost înfiinţată în 1990.
Organizaţia desfăşoară activităţi complexe, care au în atenţie copii şi tineri cu deficienţe neuromotorii şi asociate şi ajută copiii suferinzi, în colaborare cu unităţile medico-educative sociale din Bacău.
Scopul centrului este creşterea calităţii vieţii copilului şi tânărului cu deficienţe neuromotorii prin kinetoterapie, psihodiagnoză, consiliere psihologică, logopedie, terapie ocupaţională, asistenţă socială, consiliere familială şi iniţiere în utilizarea calculatorului.
Liderul naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, compania Dedeman, a inaugurat al doilea magazin din oraș, în zona de nord (pe strada Abatorului nr. 5, lângă fabrica de salamuri crud uscate Salbac), considerat deja mult mai accesibil pentru clienți decât cel dintâi.
Este al 45-lea magazin al rețelei naționale a companiei, construit cu o investiție de 12 milioane de euro. Noua unitate a fost prezentată, marți seara, 20 decembrie, de proprietarii companiei, Dragoș și Adrian Pavăl, reprezentanților autorităților locale – președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, primarul Cosmin Necula și subprefectul Sorin Ailenei -, partenerilor, invitaților și ziariștilor.
Noul magazin are peste 15.000 mp, din care o seră de 2.000 mp, cu un ambient primitor și raioane intuitiv organizate, precum și cu o gamă mai mare de produse prezente la raft. Parcarea magazinului are nu mai puțin de 370 de locuri. În acest magazin vor lucra 216 angajați, o parte transferați de la magazinul deja existent, dar cu toții beneficiari ai unui program complex de pregătire.
Acum, în prag de Crăciun și de Anul Nou, rafturile noului magazin au fost pregătite cu sute de oferte speciale pentru produse de sezon, cu decorațiuni și brazi de Crăciun, cu instalații luminoase, electrocasnice și multe alte idei de cadouri. Iar celor cărora le este greu să se decidă asupra darurilor de sărbători, Dedeman le oferă posibilitatea de a achiziționa și carduri cadou, însoțite de o felicitare de sezon gratuită. Aici, însă, clienții vor găsi și produse pentru construcții și amenajări interioare, gresie şi faianţă, instalaţii termice, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, mobilă, utilaje și scule electrice care completează gama de peste 45.000 de produse comercializate de Dedeman.
Totodată, noul magazin este o ocazie în plus pentru băcăuani să testeze aplicația Dedeman pentru mobil care, printr-o simplă scanare a codului de bare de pe eticheta de preţ a produselor de la raft, oferă toate informaţiile şi caracteristicile acestora, precum și opțiunea achiziției online.
Cel mai mare magazin Dedeman a fost finalizat în 3,5 luni
„Panglica” inaugurală a magazinului a fost tăiată, simbolic, de Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman, și de primarul Cosmin Necula, care au folosit două fierăstraie mecanice, pentru că, în fapt, panglica era… de lemn. Nici nu se putea altfel într-un magazin de materiale de construcții. Cu acest prilej, Dragoș Pavăl nu a uitat să-i amintească pe cei peste 50 de furnizori din Bacău ai companiei Dedeman și chiar i-a nominalizat pe mulți dintre ei, dar nici pe cei care au construit noul magazin, circa 26 de firme, dintre care 16 sunt numai din Bacău, apoi pe cei care au așezat pe rafturi aproape 1.000 de tiruri de produse. Astfel, magazinul a fost finalizat în numai trei luni și jumătate.
Dedeman, o afacere de peste un miliard de lei
Cu această investiție, Dedeman încheie anul 2016 cu cele 45 de magazine la nivel național și cu peste 9.200 de angajați, dar și cu o cifră de afaceri care a depășit un miliard de euro.
Pentru anul 2017, Dedeman vizează deschiderea de noi spații comerciale, cel mai important fiind considerat magazinul Dedeman din Băneasa, situat în imediata vecinătate a IKEA și a centrului comercial Băneasa Shopping City. Într-un recent interviu, Dragoș Pavăl susținea că pe parcursul următorilor doi-trei ani va depăși estimările inițiale de dezvoltare și se așteaptă ca rețeaua Dedeman să numere circa 55 de unități.
„Acest nou magazin este o realizare deosebita pentru compania noastra, deoarece de aceasta data investitia este facuta în orasul care pentru noi înseamna acasa.
Povestea firmei noastre s-a nascut in Bacau, cu 24 de ani in urma. La inceput planurile au fost ambitioase. Magazinul nostru era un butic de 16 mp, in care vindeam tot felul de acareturi, de accesorii pentru casa si acasa. Ascensiunea pe care a cunoscut-o compania a fost favorizata de numerosi factori. Dar cel mai important il consider a fi norocul. Norocul de a avea vârsta potrivita la Revolutia din decembrie 1989, de a intâlni de-a lungul timpului oameni dedicati, dispusi la efort, oameni competenti, care sunt lânga noi si astazi. Am avut norocul de a supravietui intr-un mediu economic aproape intotdeauna ostil, incât atunci când a venit criza economica din 2008 am stiut sa o invingem cu mare usurinta.
Dimensiunea la care a ajuns astazi Dedeman nu ne-a facut sa uitam de unde am plecat. Acest magazin este oglinda eforturilor facute de echipa noastra de-a lungul a doua decenii. A rezultat mai mult decât un magazin obisnuit: este si un depozit de materiale de constructie, dar si un loc de unde poti cumpara orice lucru marunt, pentru ca orice schimbare începe cu astfel de lucruri. Aici gasesti si seminte de plante, pentru ca fara ele nu ar putea încolti o gradina frumoasa”. Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman
„Acum, în momentul în care spui Bacău spui Dedeman. Practic, pentru noi această companie reprezintă o carte de vizită. Cel mai important pentru orașul Bacău este că are o astfel de companie, că ea se dezvoltă. Personal, sunt fericit când văd că întreaga comunitate băcăuană se bucură alături de dumneavoastră și că mediul de afaceri de la noi susține acest demers comun. Sunteți într-un oraș deschis, care vă dorește să creșteți cât mai mari”. Cosmin Necula, primarul Municipiului Bacău
1 de 22
„Noi, în Bacău, de câte ori avem oaspeți străini vrem să le prezentăm branduri autohtone, băcăuane. Profesionalismul inspirat de cei de la Dedeman a fost unul extrem. Iar aceasta spune foarte mult despre mentalitatrea antreprenorială din județul Bacău și mai ales despre felul în care Bacăul a știut să se dezvolte mai ales datorită unor firme importante. Între acestea, nava amiral este aceea care are culorile albastru și portocaliu, Dedeman. Acum sufletul băcăuan, datorită acestei firme, se regăsește și în alte 43 de locații din țară, acolo unde sunt deschise magazine Dedeman”. Sorin Ailenei, subprefect de Bacău
„Dedeman este exemplul viu că viața se poate schimba radical în bine atunci când există încredere, determinare și parteneri de nădejde. O companie românească face concurență investitorilor străini, cu încredere, cu determinare și dorește să se dezvolte inclusiv aici, acasă. Dedeman este o companie fondată de doi români, care pentru noi a făcut ca acasă să însemne Bacău pentru mii de oameni, mii de angajați, pentru copiii și familiile lor”. Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău
Crăciun mai frumos cu brazi de la Dedeman
Al doilea magazin Dedeman din Bacău și-a deschis, ieri, ușile pentru publicul larg și deja se poate spune că va reedita succesul primului, situat pe strada Republicii nr. 185. Parcarea generoasă a noului magazin și mai ales raioanele lui erau pline până la refuz încă de la prima oră. Băcăuanii și nu doar ei au ținut să fie prezenți de dimineață la acest eveniment, unde, de obicei, și promoțiile comerciale sunt în vogă. Și nu s-au înșelat.
Amplasat imediat după podul de la Mărgineni, lângă fabrica de salamuri Salbac, pe strada Abatorului nr.5, noul magazin Dedeman a schimbat esențial arhitectura zonei. Cine nu a mai trecut de mult pe acolo nu mai poate recunoaște locul. Noul magazin, parcarea largă și sensul giratoriu abia construit dau altă față vechii platforme industriale care a existat în acea zonă. Cine a venit ieri cu mașina personală la magazinul Dedeman a avut, cu siguranță, surpriza să găsească cu greu un loc, chiar și în parcarea generoasă prevăzută cu 350 de spații.
O altă surpriză pentru clienți a fost zona de la intrarea în magazin, unde îți puteai alege un brad de Crăciun cum rar mai poți găsi în Bacău: frumos, bogat și ușor argintat.
Tot lotul scos la vânzare să fi numărat cam 550 de astfel de exemplare, după cum i-am auzit pe angajații de la Dedeman care se ocupau de prezentarea ofertei pentru cumpărători. Pe eticheta fiecărui brăduț era trecută și proveniența: din județul Sălaj. La 40 de lei bucata să tot cumperi!
În magazin, agitaţie și mai mare. În cele mai multe cărucioare de cumpărături am văzut, evident, produse pentru pomul de Crăciun, dar și destule materiale de construcție și multe produse pentru casă. Oamenii se pregătesc și de sărbători, dar și de ceea ce urmează după ele, adică de zilele în care vor continua să construiască, să modernizeze, să-și facă viețile mai frumoase.
Ion Mititelu, Secuieni: Magazinul este bine pus la punct, dar în primul rând ne bucură că este mai aproape de oraș. Părerea mea este că e unul dintre cele mai bune magazine, foarte organizat. Găsești foarte ușor ceea ce cauți și mai ales găsești cam tot ceea ce ai nevoie. Eu am vrut câteva materiale de construcție pentru un șemineu și le-am găsit.
Raluca Apostu, Bacău: Noul magazin este foarte frumos, mare și are o gamă foarte bogată de produse. Am venit să-l vedem, dar și să târguim, pentru că și noi, ca toți ceilalți, ne pregătim de Crăciun. Evident, am luat și brad, pentru că oferta este foarte bună, iar brazii sunt superbi și chiar foarte ieftini. Mai ieftini ca oriunde.
Daniel Pleșca, Bacău: Am stat, întâi, să aleg un brad, de afară, pentru că este sezonul, dar am nevoie și de alte lucruri. Mă interesează câte ceva pentru Crăciun, dar și pentru casă. Ceea ce mă bucură foarte mult este amplasarea, pentru că eu locuiesc aproape și altfel voi ajunge să cumpăr ce-mi trebuie. Cred că era nevoie de un astfel de magazin în zonă.
La data de 19 decembrie a.c, în jurul orei 12.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe strada Calea Moineşti, din Bacău.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 28 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe o alee de acces spre Calea Moineşti, efectuând viraj la stânga, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 33 ani, din comuna Mărgineni, care se deplasa regulamentar pe o bicicletă, întrând în coliziune cu aceasta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 33 ani care a fost trasnportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri, fără să rămână internat.
Cele două persoane au fost testate cu apartul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto şi 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 33 ani.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.