vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2895

La ISU Bacău, Moş Crăciun a venit cu autoscara

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a răsunat vineri dimineaţă de colinde. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, unitatea a organizat „Duelul Colindelor” la care s-au înscris peste 60 de pompieri de la ISU Bacău, Detaşamentul de Pompieri Bacău, Detaşamentul Moineşti şi Oneşti.

    Salvatorii au luat competiţia în serios şi după zile întregi de repetiţii au apărut în faţa colegilor unde au susţinut un adevărat concert, fiind răsplătiţi cu aplauze şi felicitări. După Crăciun ei vor trebui să revină pe „scenă” şi cu ceva urături şi abia după această etapă una dintre echipe va fi desemnată câştigătoare.

    p1

    Aceasta a fost însă prima parte a activităţii, pentru că în sală au fost prezenţi şi mai mulţi prichindei, copiii pompierilor, care aşteptau nerăbdători să vină Moş Crăciun. În final, Moşul şi-a făcut apariţia, dar nu oricum ci cu autoscara folosită de militari pentru intervenţii la înălţime. Bătrânelul a intrat în sala de la etajul doi pe geam, spre încântarea micuţilor, şi a adus cu el un sac plin de daruri.

    p2

    Pentru a-şi primi cadoul, fiecare copil a trebuit să spună o poezie şi i-a cam pus în încurcătură pe cei mai mici dintre ei, care nu au învăţat încă să vorbească. Dar Moşul a fost bun şi în cazul lor a făcut excepţie, însă s-au înţeles ca la anul ei să vină cu două poezii pregătite din timp.

    Bacău: Pompierii şi scafandrii caută o femeie care s-ar fi înecat în canalul de fugă

      Misiune dificilă pentru pompierii de la Detaşamentul Bacău care, de trei zile, caută în canalul de fugă al râului Bistriţa trupul unei femei de 65 de ani, din Bacău, care se presupune că s-ar fi înecat acolo.

      Ea a fost dată dispărută în urmă cu circa trei săptămâni, dar zilele trecute pe malul apei s-au găsit haina şi buletinul ei.

      Imediat s-au început căutările pe luciul apei, iar vineri, în sprijinul pompierilor băcăuani, au venit şi scafandrii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ, care au intrat în apa rece ca gheaţa şi au făcut căutări în zona hidrocentralei de la Letea Veche, dar fără succes.

      O fetiță de 6 ani, accidentată în timp ce traversa strada fără să se asigure

        pieton

        La data de 22 decembrie a.c, în jurul orei 16.50, poliţiştii moineșteni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, în urma căruia un minor a necesitat îngrijiri medicale.

        Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 38 ani, din comuna Zemeș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Căpitan Paul Zăgănescu, a surprins și accidentat o fetiță de 6 ani, din localitate, care se angajase în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure.

        În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la Spitalul de Urgență Moinești, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.

        Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        Un adolescent din Filipești a incendiat patru tone de fân

          La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați de către un locuitor al comunei Filipești, despre faptul că o persoană necunoscută i-a incendiat un țarc de animale și o anexă a acestuia, unde deținea cantitatea de patru tone de fân, provocând un prejudiciu de aproximativ 3000 lei.

          În urma cercetărilor efectuate, la data de 22 decembrie 2016, polițiștii au reușit să depisteze persoana în cauză, un tânăr de 17 ani din comuna Filipești, care a recunoscut că el a dat foc bunurilor menționate.

          În cauză s-a întocmit dosar penal.

          Bogdănești: Un sofer beat a provocat un accident rutier

            La data de 22 decembrie a.c, în jurul orei 08.30, poliţiştii oneșteni au fost sesizați despre faptul că pe DN 11 din comuna Bogdănești, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

            La fața locului polițiștii au constatat că unul dintre conducătorii auto implicați, un tânăr de 24 de ani, din comuna Oituz, posesor al unui permis de conducere eliberat de autoritățile britanice, se afla sub influența băuturilor alcoolice.

            În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

            Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipiului Onești unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și i s-a reținut permisul de conducere.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.

            Moș Crăciun a venit! A aterizat la Baza 95 Aeriană Bacău!

              Vineri dimineata, la o temperatura cu grade minus in termometre dar cu un soare stralucitor care vroia sa alunge orice urma de ger, copiii militarilor l-au asteptat pe Mos Craciun la Baza 95 Aeriana Bacau.

              Prinsesera de veste de la parintii lor, ca mosul are sa vina in zbor, insa, nu cu sania trasa de reni, ci la bordul unei aeronave IAR 99 Soim. La 9 fix, un elicopter s-a ridicat de la sol si a insotit o vreme avionul care avea sa-l aduca in fata copiilor pe Mos Craciun.

              Pâna sa aterizeze, copiii au comunicat cu Mos Craciun printr-o statie de emisie-receptie pe care o avea asupra lui un militar care tinea legatura cu pilotul.

              Când avionul mai avea putin pâna sa ajunga la public, elicopterul s-a retras, lasându-i pe copii sa se bucure de venirea mosului. Aeronava a oprit in fata copiilor si a parintilor care ii insoteau si a fost primit cu urale si aplauze. A urmat o sedinta foto, un scurt interviu, dupa care Mos Craciun i-a invitat pe copii in sala de festivitati a unitatii militare, unde avea sa le imparta cadourile mult asteptate.

              “Aterizarea a fost foarte usoara pentru ca la mansa s-a aflat unul dintre cei mai experimentati piloti. Am lasat sania pe un nor la intrare in Bacau, sa se odihneasca renii si am venit la copii sa le dau cadouri. Mi-a placut cum m-au intâmpinat micutii si sper sa ajung la toti cei care au fost cuminti. Pentru fiecare am pregatit câte un cadou! Un an intreg m-au ajutat spiridusii sa fac cadouri pentru toata lumea!”, a declarat Mos Craciun

              In club, cei mici s-au ghemuit cuminti in bratele parintilor si au asteptat sa fie strigati de Mos Craciun pentru a urca pe scena, acolo unde ii astepta mosul si cadourile. Momentul a fost incarcat de emotie, atât din partea celor mici, cât si din partea parintilor. Cei mai indrazneti pitici i-au spus mosului câte o poezie, insa, de emotie, multi au uitat sa-i multumeasca pentru cadouri. Or s-o faca la anul, când vor creste mai mari! Cadrele militare si familiile lor au asistat apoi la un spectacol de colinde, cântece si dansuri populare, sustinut de colaboratori fideli ai unitatii militare. La eveniment a fost prezent si comandorul dr. Valerica Vrajescu, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau, care, facând bilantul activitatilor de peste an, s-a declarat multumit.

              “A fost un an foarte bun pentru noi, cu misiuni reusite si activitati care au asigurat o pregatire continua a colegilor mei. La final de an, ne bucuram ca avem toate aeronavele la sol, toti pilotii sunt la sol, iar personalul este complet. Ne-a ferit Dumnezeu de alte incidente nedorite si asta nu poate decât sa ne bucure!”, declara cdor.dr. Valerica Vrajescu, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau

              Explicatie foto: Mos Craciun a venit in Bacau cu avionul/foto: Ramona Ionescu

              Creativitate „eminesciană” de Crăciun

                Elevii Colegiului „Mihai Eminescu“ s-au implicat trup și suflet în proiectul „Ajută un copil să reușească în viață!” inițiat de Grădinița Pinocchio.

                Fie că au fost boboci de clasa a IX-a sau elevi de clasa a XI-a sau a XII-a, „eminescienii” au pornit colinda, în perioada 19-21 decembrie 2016, la Adăpostul de zi și de noapte al copiilor străzii „Morcoveaţă“, la Rețeaua de apartamente „Casa Mea“, Complexul „Dragoş Vodă“, „Casa Mărăşti“ din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Ghiocelul“, Centrul de Primire în Regim de Urgență Bacău.

                Nici școala postliceală a colegiului nu a dat uitării sufletele aflate în neputință, încercând să le aducă un zâmbet căminelor de copii și de bătrâni. Iar activitățile nu s-au oprit aici.

                Elevii de la „Eminescu” au spus „prezent” și anul acesta, joi, 22decembrie, atmosferei încărcate cu magia sărbătorii Celui ce S-a născut. Această paradă a Crăciunului a debutat cu cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun la care elevii au adus, pentru un scop umanitar, produse culinare și handmade create prin firul imaginației.

                Banii obținuți în urma vânzării produselor au fost donate unei familii cu reale problem ale paupertății. Parada colindelor în limbile română și engleză nu au întârziat să-și facă simțită prezența, în interpretarea oaspeților de la Colegiul Național „Roman Vodă“, Roman, Județul Neamț și datinile de Anul Nou de la Școala Gimnazială nr. 1, comuna Țibucani, Județul Neamț, remarcate fiind Jocul Caprei și al Ursului.

                Vocile adolescentine au dat glas urăturii și sorcovei în stil filologic, amintind numele celor care le îndrumă pașii pe tot parcursul celor patru ani de liceu. Din peisaj nu au lipsit nici majoretele, iar de la pașii de dans s-a trecut la răsplătirea celor mai merituoși elevi care au primit diplomele de la Bursele Municipale.

                Avancronica – Zâmbet pentru copii

                  La Teatrul de Vară ”Radu Beligan”, ora 20,00 în această seară, mult așteptatul Concert de sărbători. Vă invităm pentru două ore la un concert caritabil de Crăciun, ”Zîmbet pentru copii”, organizat de Asociația Betania, Simba Invest și Primăria Municipiului Bacău.

                  Protagoniștii sunt: Orchestra Filarmonicii ”Mihail Jora” – dirijată de americanul Robert Gutter, soprana Gabriela Iștoc, Corul ”Armonia” al Colegiului Național de Artă ”George Apostu” – dirijor Ionuț Vâlcu, clasele de balet, prof. Simona Baicu și Trupa Feelings.

                  Programul Concertului de Crăciun este variat și diversificat, cu muzică clasică, rock, colinde:
                  A CHRISTMAS FESTIVAL – Leroy Anderson, NUTCRACKER JINGLES, CHRISTMAS EVE SARAJEVO, THE CHRISTMAS SONG, AVE MARIA- Bach- Gounod, MEINE LIPPEN SIE KUSSEN – Fr.Lehar (Giudita), YOU RAISE ME UP, A MAD RUSSIAN CHRISTMAS, VARIOUS THEMES ON FA- LA- LA, O CE VESTE MINUNATA, T. GHEORGHE – VIN COLINDATORII (LERUI LER), COLD PLAY CLASSICS, ALL THAT JAZZ, SPARGATORUL DE NUCI -P.I. Ceaikovski, DANSUL SPANIOL
                  Only Feelings – MOMENT MASTI SI COLIND, SLEIGH RIDE – Leroy Anderson, ANNE’N POLKA – J. Strauss, SANTA BABY, VALS – D. Sostakovici, Only Feelings – colinde:ROCK AROUND THE CHRISTMAS TREE, JINGLE BELL ROCK, LET IT SNOW, HELLO FEELINGS, LET’S GET LOUD, UPTOWN FUNK – BRUNO MARS, IMN RESPECT SI PRIETENIE Avicii wake meu, CRAZY LITTLE THING CALLED LOVE.

                  Despre Robert Gutter știm că e director muzical al Filarmonicii din Greensboro și profesor la Cursurile Internaționale de dirijat organizate în luna iunie a fiecărui an, de 12 ediții.

                  Gabriela Iștoc, soprană recunoscută în plan internațional, laureată în numeroase concursuri, care s-a perfecționat la Dublin, solistă din 2009 la National Symphony Orchestra, Irlanda, membră a Studioului de Operă Națională din Londra, a cântat pe marile scene ale Europei și a colaborat cu BBC pentru filmul documentar Traviata, în rolul Violettei.

                  Gabriela va deschide anul 2017 cu un concert festiv în Gulangyu Concert Hall, la invitația Guvernului Xiamen, China și va debuta la București în Festivalul George Enescu cu rolul Antigonei din opera enesciană Oedipe alături de London Philarmonic Orchestra.

                  Magia Feelings. Cei 7 magnifici, cum îmi place să-i numesc pe tinerii care au fondat această trupă în 2002 – recunoscuți pentru calitatea și inventivitatea spectacolelor sunt: Petruț Ionuț,Claudiu Farcaș –
                  Lorin Ciobîcă, Cătălin Răuță, Dan Asofiei, Răzvan Iftode, Răzvan Răduca www.trupafeelings.ro.

                  De remarcat că toți interpreții sunt foști sau actuali elevi ai Colegiului de Artă băcăuan!

                  Vă așteptăm pentru două ore de super spectacol. Prezența dumneavoastră poate aduce multe zâmbete copiilor mai puțin norocoși!

                  Crăciun fericit și La mulți ani, tuturor!

                  OZANA KALMUSKI ZAREA

                  Ornamente de brad ”eco” și multă bucurie înainte de vacanța de iarnă, la școlile din Gheorghe Doja, Corbasca și Faraoani

                    Ultima săptămână de cursuri de dinaintea vacanței de iarnă a adus copiilor de la școlile din localitățile Gheorghe Doja, Corbasca și Faraoani din județul Bacău, ornamente ”eco” de brad și rechizite școlare, precum și numeroase cunoștințe despre frumusețile și importanța zonelor în care trăiesc.

                    Despre cele din urmă, în cadrul campaniei educaționale ”Aripi pentru viitor”, le-au vorbit elevilor de la clasele I-IV voluntarii Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacău, aceștia provocându-i la final pe micuți, și la participarea la un concurs de desene inspirate din tematica ”eco”.

                    ”Copiii au primit lecții de ecologie și au învățat lucruri interesante despre oamenii, lacurile și păsările de pe râul Siret. Micuții au pus și în practică cele învăţate şi au realizat desene inspirate din tematica eco, în cadrul unui concurs, fiind recompensaţi cu seturi de carioci, ciocolată, ornamente de brad, iar pentru cele mai inspirate desene tinerii ecologişti au primit instalaţii pentru bradul de Crăciun” au spus reprezentanții CRE Bacău.

                    La rândul lor, voluntarii CRE au fost recompensați de copii cu zâmbete, cântece și cu un brăduţ de Crăciun realizat de cei din urmă din materiale reciclabile.

                    112 anotimpuri alături de fenomenul sportiv

                    Sport Club Bacau, acum 28 de ani, finalista a Cupei Romaniei (U Craiova, SC Bacau 2-1)

                    Nevoia de amintire

                    Este chiar o necesitate acest remember, această aducere aminte e un exercițiu de memorie unde sperăm să vă regăsiți , tineri și bătrâni cu clipe de mult uitate, clipe ale anilor ce au trecut, poate prea repede, timpul ia cu sine totul… chiar și aducerile aminte din acel rai de unde nu putem fi izgoniți niciodată, oferindu-ne o muzică divină ce vine de dincolo de orizont.

                    Pe cărările anilor, ani în care am alergat de multe ori fără motiv, uneori chiar ne-am rătăcit, ne-au făcut să risipim această “comoară“ de care am fost mândri atunci când trăiam evenimentele în splendoarea lor. Cred și sunt sigur că avem nevoie de acest balsam evocator care ne va reda identitatea, personalitatea constituind o provocare pentru cei tineri, cei de azi, ce trebuie să știe că rădăcinile, trecutul au fost cauza prezentului și că viitorul va avea nevoie de ele, așa cum Mihai Marița ne prezenta zidul, ruinele și iedera. Într-un cuvânt, dorim să închinăm un imn, o odă celor care au fost și mai sunt printre noi, dar și celor care au fost și nu mai sunt, lăsându-ne această bogăție de fapte de neuitat. Aceste amintiri sunt niște candele aprinse care încet încet se sting dacă nu avem grijă de ele.

                    Viitorul și trecutul sunt a zilei două fețe
                    Vede-n capăt începutul cine știe să le-nvețe
                    Ce a fost și o să fie, în prezent le avem pe toate …

                    Istoria MAGISTRA VITAE, învățătoarea permanentă a vieții ne va oferi astfel legitimitate, justificare, modele, oferindu-ne cu genorezitate idei pe care să le putem invoca în demersurile actuale. Sigur prezentul nu e aidoma trecutului, dar anumite constanțe există. Situațiile sunt altele, însă fără învățare nu se poate. Trebuie să răspundem unor întrebări diferite și facem fiecare cât știm, ca să știm mai mult trebuie să învățăm mai mult.

                    Actualul Brâncuși ne-a lasat moștenire un îndemn fabulos. “Trebuie necontenit să încerci să urci tot mai sus ca să vezi mereu tot mai departe”. Vreau prin aceste dulce amintiri să legăm generațiile între ce a fost este și va fi și ce nu a fost, este și nu va mai fi. Și când este oare un moment atât de prielnic??

                    Tocmai acum, la cumpăna anului, la gura sobei așteptând colinde și colindători în miros de cetină, de cozonac, de sărbătoare, cât ne e dor de părinți, de frați și surori, de copilărie și tinerețe, când încercăm să ne unim și să refacem din cioburi tot ce a fost, tot ce ne-a fost dat când cuvântul de ordine este ACASĂ. Fericiți cei care mai au ACASĂ.

                    Fericiți cei care mai au încă parte de ACASĂ . La mulți ani, Deșteptarea, la mulți ani cititorilor ei și tuturor celor care iubesc sportul și lecțiile sale.
                    [lock_content]

                    [/lock_content]

                    Pagina 1

                      pagina1

                      Oneștiul are un nou “Cetățean de onoare”: Mitică Bontaș

                        Prezența pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Onești de zilele trecute a unui proiect de hotărâre s-a constituit ca un moment de sărbătoare pentru o glorie a sportului din această localitate. Este vorba de acordarea titlului de “Cetățean de onoare” al municipiului Onești fostului handbalist Mitică Bontaș, care prin succesele obținute de-a lungul carierei sale sportive este un exemplu demn de urmat de tineri.

                        Este demn de remarcat faptul că deși s-a dedicat handbalului, jucând în peste 160 de meciuri oficiale, Mitică Bontaș a activat mai întâi ca judocan (între anii 1976 – 1984), devenind și vicecampion național într-o competiție sportivă care a avut loc la Arad! Ca jucător de handbal oneșteanul Mitică Bontaș a fost component al echipei Handbal Club Minaur Baia Mare (cu care a cucerit mai multe trofee – Cupa României, Cupa Balcanică) și a făcut parte și din naționala României.

                        De asemenea, el a activat și la echipe de handbal din puternicul campionat al Germaniei. “Prin acordarea acestui titlu întreaga comunitate are de câștigat dar mai ales micii sportive oneșteni, care pot vedea că o viață dedicată sportului de performanță este recunoscută și apreciată”, a menționat Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești.

                        Scrisoare către Moș Crăciun

                        Pentru cei trecuți de prima tinerețe, perioada Sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului, era cea mai așteptată din an. Deși, pe-atunci, sub comunism (cu precădere, în ultima parte a „epocii de aur”), bucuriile erau mai mici și mai puține, căci și vremurile erau mai grele, mâncarea la rație, frigul în case, ca și afară etc, etc. Pe-atunci, moşul rebotezat cu cinism în Moș Gerilă, nu venea din ţări îndepăratate, aducând daruri micuților.

                        Chiar și așa, timp de câteva zile, uitam de tot răul, fiindcă, de fiecare dată, spiritul Crăciunului ne ducea lin într-o altă lume. O lume în care, de milenii, îngerii au vestit păstorilor din câmp că Mesia s-a născut pentru noi, toți, fie că am trăit sau nu o viaţă plăcută lui Dumnezeu.

                        Pe lângă credința în Hristos, ferecată brutal de ideologia comunistă, mai rămăsese și bucuria pomului de Crăciun, împodobit cu beteală confecționată din hârtie colorată, eventual cu bomboane învelite într-o brumă de ciocolată pe care nu aveam voie să le mâncăm. Iar dacă, totuși, se întâmpla asta, copiii aveau grijă să pună altceva, în schimb, în ambalajul strălucitor. Acum, firește, nu mai visăm la bomboane, ci ne dorim doar ca sărbătoarea Crăciunului să fie una corectă, aducătoare de foloase şi bucurii sfinte.

                        Și, deși nu mai sunt de mult copil, aș îndrăzni să-i trimit câteva rânduri Moșului. „Moșule bun ce ești, crezi că, de-acum încolo, o să ne fie mai bine, nouă, celor care am visat de milenii la o viață tihnită, fără încrâncenați care să ne umbrească fiece zi, fără jocurile politice care ne-au adus la sapă de lemn?!

                        Cu o lege a salarizării unitare care să și funcționeze, cu apă curată-n case, șosele pe care să-ți așterni masa de dragul cum arată, cu oameni sănătoși și fericiți că sunt români, taxe mici și puține, păduri umbroase unde copacii nu să nu mai cadă sub drujbele goților, cu bani la timp alocați țăranilor care ne pun pâinea pe masă?!”

                        Jandarmii băcăuani şi-au făcut bilanţul activităţii din acest an

                          col. Adrian Luca- inspector şef IJJ Bacău (foto stânga) şi lt. col. Eusebiu Bârnat – prim adjunct IJJ Bacău (foto dreapta)

                          Militarii de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bacău şi-au îndeplinit cu succes misiunile de peste an, care au avut ca scop final creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţenilor şi bunurilor acestora, dar şi creşterea performanţei pazei şi protecţiei la obiectivele de care răspund precum şi a transporturilor de bunuri şi valori.

                          „În cursul anului 2016, unitatea a avut trei comandanţi. La început domnul general Enache, a fost o perioadă de şase luni domnul Moroşanu şi din vară am preluat comanda eu cu domnul colonel Bârnat. Deşi au fost trei comenzi, nu s-a simţit în ritmul de lucru şi asta spune multe despre calitatea oamenilor pe care îi avem în subordine. Ei şi-au făcut datoria de fiecare dată şi asta stă în mulţumirea cetăţeanului de pe stradă şi a beneficiarilor de pază”, a declarat col. Adrian Luca, inspectorul şef al IJJ Bacău.

                          În 2016, jandarmii băcăuani au executat peste 1.100 de misiuni de ordine publică, au răspuns la circa 620 de solicitări prin 112 şi au făcut echipă în aproape 1.600 de acţiuni cu Poliţia, Pompierii, Direcţia Silvică, Inspectoratul Teritorial de Muncă sau E.On. Pe timpul patrulărilor jandarmii au constatat 100 de infracţiuni iar alte 298 de fapte au fost depistate de jandarmii care acţionau în patrule mixte cu poliţiştii.

                          Tot anul acesta s-au aplicat peste 6.300 de sancţiuni contravenţionale, au fost executate peste 1.700 de mandate de aducere, dar s-a pus accent şi pe partea preventivă, fiind organizate aproape 500 de acţiuni în şcoli sau cu prilejul unor manifestări cu public numeros, elevii şi cetăţenii fiind învăţaţi cum să se ferească de infractori dar şi sfătuiţi să respecte legea. O altă misiune importantă a lor este cea de asigurare a pazei şi protecţiei la cele 25 de obiective pe care le au în competenţă, la transportul corespondenţei clasificate, a transporturilor speciale, care pot fi şi cinci-şase pe zi, dar şi paza şi supravegherea conductelor magistrale de transport produse petroliere, de pe raza judeţului Bacău, care aparţin Conpet Ploieşti.

                          Şi dacă băcăuanii aleargă în aceste zile după ultimele cumpărături şi îşi fac planuri cum să-şi petreacă sărbătorile, jandarmii îşi fac planurile de acţiune pentru această perioadă din an, în care ei trebuie să fie la datorie şi cu forţe importante. „Zilnic, jandarmii vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică atât pe timp de zi cât şi noaptea, în zonele şi pe arterele intens circulate din oraşele judeţului, în zonele aglomerate, precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă, respectiv în târguri, oboare, pieţe sau parcuri, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor”, a mai spus col. Luca.

                          O criză permanentă

                          Răzvan Bibire

                          Problemele României nu sunt nici economice, nici politice și nici corupția nu este cea mai gravă situație care ne amenință. Toate aceste probleme, la care putem adăuga fără să greșim problema terorismului mondial, a imigrației ilegale sau a „amenințărilor” Rusiei, pălesc în fața principalei amenințări: precaritatea juridică pe care s-au clădit relațiile dintre puterile statului.

                          Politizarea excesivă a Curții Constituționale care a interpretat în funcție de anumite interese articolele Legii fundamentale precum și faptul că însăși Constituția a fost scrisă lăsând multe portițe a făcut ca instituțiile statului să nu aibă temelii stabile. Iar președinții Băsescu, timp de zece ani, și, respectiv, Iohannis, doi ani, au șubrezit aceste temelii pentru a le face să joace cum au dorit ei. Statul român este o construcție cu temelii de lut, clădită pe nisipuri mișcătoare; de aceea crizele politice se țin lanț și, din același motiv, au putut profita agenții de influență ai altor state pentru a-și îndeplini scopurile.

                          România are nevoie de o reformă instituțional-constituțională, care să așeze relațiile dintre Puteri o dată pentru totdeauna și să garanteze faptul că nu vor mai exista atacuri la adresa echilibrului dintre acestea și nici amestecul uneia în afacerile celorlalte.

                          Faptul că președintele refuză să desemneze un premier și a amânat orice decizie până după Crăciun este unul din motivele pentru care trebuie prevăzută expres în Constituție nu doar obligația de a face, ci și pedeapsa pentru refuzul de a face. În acest moment, președintele țării se afla deasupra oricărei legi, el neputând fi pedepsit, teoretic, decât pentru „înalta trădare” dar nici o lege nu definește, deocamdată ce poate însemna această expresie.

                          La Baza 95 Aeriana Bacau, Mos Craciun vine cu avionul

                            Mos Craciun vine anul acesta cu avionul/Foto: Ramona Ionescu

                            Vineri dimineata, la ora 9.00, Mos Craciun aterizeaza pe aerodromul Bacau.

                            El va fi asteptat la marginea pistei de copiii cadrelor militare.

                            Acestia il vor prelua de Mos Craciun si il vor conduce spre sala de festivitati a unitatii militare, unde, va avea loc un spectacol de colinde pregatit in cinstea mosului. In functie de prestatia scenica, copiii vor primi darurile mult asteptate de la Mos Craciun.

                            Acesta va avea câteva ajutoare, iar Muzica Militara va fi prezenta pe scena, insufletind spectacolul. Celelalte elemente surpriza vor fi deconspirate la fata locului.

                            Elevii Scolii “George Bacovia” doneaza cadouri pentru copiii nevoiasi

                              Elevii claselor I A si I B, impreuna cu profesorii pentru invatamânt primar Denisa David Isaila si Coca Dimidof, au initiat o actiune caritabila dedicata copiilor nevoiasi din Parohia “Sfântul Gheorghe” Bacau. Alaturi de ei a fost prezent si profesorul de religie Ionut Chiper, care a laudat demersul elevilor si al colegilor de breasla. Ajutorul fiecaruia s-a concretizat in aducerea de jucarii, hainute si dulciuri.

                              daruiesti-de-craciun-3

                              “Este al doilea an in care ne-am propus o astfel de actiune caritabila. Am vorbit cu parintii claselor I A si I B, reusind astfel sa-i mobilizam si sa facem un gest frumos pentru copiii care poate nu au cu ce sa se joace, ce imbraca sau ce pune in bradul de Craciun”, declara Laurentiu Pricop, parinte

                              Pentru a-i motiva pe copii si pentru a le dezvolta latura umanitara, parintii si cadrele didactice le-au oferit elevilor implicati in aceasta actiune câte o diploma de voluntar.

                              daruiesti-de-craciun-4

                              “Copiii sunt deschisi la astfel de activitati si spre surprinderea mea au renuntat la multe jucarii in favoarea altora. Le vorbim de la vârste fragede despre umanitate, compasiune si daruire, le prezentam cazuri de copii care nu au acelasi confort de care beneficiaza ei acasa si vazând astfel de cazuri, devin mai darnici”, declara prof. Denisa David Isaila

                              Toate darurile au fost depozitate la Biserica “Sfântul Gheorghe”, urmând ca preotii sa le imparta enoriasilor in functie de nevoile fiecaruia.

                              Sfaturile pompierilor pentru Crăciun

                                Împodobirea bradului de Crăciun reprezintă un moment foarte important pentru fiecare dintre noi, un moment de sărbătoare şi bucurie, în special pentru cei mici, care îl aşteaptă nerăbdători pe Moş Crăciun. Pentru ca sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie, nu lăsaţi ca amintirea acestor clipe să fie umbrită de tragedii. În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău reaminteşte regulile ce trebuie respectate la amenajarea bradului de Crăciun.

                                La alegerea şi procurarea unui brad (pom) de Crăciun se va ţine seama de următoarele:

                                cumpăraţi bradul cu puţin timp înaintea sărbătorilor şi aveţi grijă să nu se scuture, punându-l într-un recipient cu apă şi ţinându-l în aer liber;

                                nu trebuie să uitam că, Pomul de Crăciun, din brad, molid sau plastic, se poate aprinde si arde extrem de repede;

                                instalațiile electrice ornamentale pentru Pomul de Crăciun conectate la rețeaua de 220V, de multe ori pot fi sursa aprinderii întregii locuințe, prin folosirea lor continua, nesupravegheata sau prin utilizarea improvizațiilor.

                                În ce priveşte alegerea locului de aşezare a pomului, se impun următoarele:

                                Pomul de Crăciun va fi montat astfel încât să nu blocheze căile de acces-evacuare (uşi, scări de incendiu sau trasee pe care se poate face evacuarea în caz de incendiu);

                                nu amplasați Pomul de Crăciun în apropierea unor surse de căldură (sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire);

                                nu utilizați lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile.

                                nu amplasați materiale combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură! Nu lăsați sobele cu focul aprins atunci când părăsiți locuința sau înainte de culcare.

                                La iluminatul Pomului de Crăciun, se vor avea în vedere următoarele:

                                conductoarele şi legăturile să fie bine izolate;

                                instalaţia de iluminat să nu fie lăsată aprinsă în perioadele de timp când nu sunt persoane în încăperea respectivă, sau pe timpul nopţii;

                                nu utilizați instalații / decorațiuni electrice cu defecțiuni sau improvizații;

                                nu solicitați excesiv instalația electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice;

                                decuplați aparatele electrice de încălzire înainte de a adormi sau la plecarea din locuință;

                                nu aprindeți lumânări sau artificii în bradul de Crăciun. Indiferent că este natural sau artificial, acesta se aprinde la fel de ușor, generând un incendiu.

                                Decorarea unui Pom de Crăciun se va face ţinând seama de următoarele:

                                ornamentaţia să fie aşezată departe de sursele de incendiu ca: instalaţia de iluminat, artificii, lumânări;

                                evitați sa puneţi în brad podoabe inflamabile.

                                Se recomanda părinților supravegherea micuților, astfel încât aceștia să nu aibă acces la petarde, artificii ori alte obiecte artizanale.

                                De asemenea, recomandăm gospodarilor care în această perioadă se vor îndeletnici cu diverse activități tradiționale, asigurarea măsurilor de protecție împotriva focului, pentru a nu-și pune în pericol viața și bunurile.

                                Tânăr de 17 ani, cu o alcoolemie de 0,11 la mie, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

                                  La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe strada Razboieni, din Bacău.

                                  Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat că o tânără de 25 ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Razboieni, a surprins și accidentat un tânăr de 17 ani, din comuna Odobești, care se afla angajat în traversarea străzii în alergare, pe marcajul pietonal.

                                  În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 17 ani care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, fără a rămâne internat. Cei doi participanți la evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l aclool pur în aerul expirat în cazul tinerei de 25 ani și 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul victimei.

                                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                                  Eroii bacauani ai Revolutiei Române au fost comemorati

                                    Eroii martiri care au cazut pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 au fost comemorati in Bacau si in toate orasele tarii care au pierdut oameni in luptele de strada. Din cei aproximativ 20 de bacauani care au murit la Revolutia din anul 1989, patru sunt ingropati la Cimitirul Central din Bacau.

                                    In cinstea lor, Primaria Bacau si Garnizoana Bacau au organizat un ceremonial religios si militar, la care au participat atât bacauani de rând, rudele celor cazuti la Revolutie, membri ai unor formatiuni politice si reprezentanti ai institutiilor publice si agenti economici. Anul acesta, activitatea s-a desfasurat putin altfel, in sensul ca regulamentul pentru onoruri si ceremonii mililare a suferit moficari.

                                    In cadru festiv, pe acordurile Muzicii Militare au depus coroane de flori autoritatile locale, veteranii de razboi si reprezentanti ai unor institutii militarizate. In afara festivitatii, au putut depune coroane de flori toti cei care si-au manifestat dorinta sa o faca. In schimb, Muzica Militara nu a mai cântat “Ruga militara”, iar garda de onoare desfasurata de aceasta data in incinta cimitirului (pentru a nu mai intrerupe traficul rutier) s-a retras fara a mai defila prin fata celor prezentI la manifestare.

                                    “Ne pregateam de nunta si am facut inmormântare”

                                    Ziua de 22 decembrie, zi de mare insemnatate pentru români, a fost marcata cu un ceremonial religios si militar, la Cimitirul Central din Bacau. Preotii, militarii si familiile bacauanilor care si-au pierdut viata in Revolutia Româna din decembrie 1989, i-au comemorat pe eroi. In urma cu 27 de ani, dupa o saptamâna de demonstratii populare si reprimari sângeroase, Nicolae Ceausescu a fost inlaturat de la conducerea tarii, iar printre cei care si-au pierdut viata in timpul luptelor au fost si bacauani.

                                    O parte dintre ei au fost inmormântati in locurile natale, altii isi duc somnul de veci in Cimitirul Central din Bacau, iar câteva strazi le poarta numele. Printre eroii-martiri pe care i-a dat Bacaul se numara Dorel George Nechita (inginer electronist de aviatie) Ciprian Pintea (student), Gheorghe Rusu (muncitor) si Costel Marius Hasan. De 27 de ani, Elena, mama eroului George Nechita vine in fiecare zi la cimitir. Nu a facut exceptie nici pe 22 decembrie, retraind cu aceeasi emotie si durere evenimentele din decembrie 1989.

                                    “Noi ne pregateam de nunta, in decembrie 1989, dupa Craciun si iata ca am facut inmormântare. Am crescut un copil ca bradul, pasionat de matematica, cercetator si a fost rapus de un singur glont. Durerea este chinuitoare sI mai greu de suportat de la an la an!, declara Elena Nechita

                                    Anul acesta, femeia a fost singura ruda prezenta la capatâiul eroilor Revolutiei. Elena Nechita spune ca i-a tamâiat pe totI si s-a rugat pentru sufletele lor.

                                    Potrivit statisticilor Institutului Revolutiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) in intervalul 17-22 decembrie 1989 s-au inregistrat 271 de martiri, 22-25 decembrie – 715, dupa 25 decembrie au fost inregistrate 113 victime, iar fara data exacta au fost inregistrate alte 67. Astfel, in total, Revolutia din 1989 a avut in total 1.166 de victime in orasele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Brasov, Braila, Bucuresti, Buzau, Caransebes, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Resita, Sibiu, Târgoviste, Târgu Mures, Timisoara.