Acasă Blog Pagina 2785

Bacău șase secole, o zi de ,,naștere” altfel a orașului

    Ziua de 6 octombrie este o zi de mare însemnătate pentru băcăuani căci acum 609 ani de la prima atestare documentare a Bacăului. Astfel, Casa Corpului Didactic, Primăria Municipului Bacău și Colegiul „Ferdinand I” au ales să așeze sărbătoarea în cadrul manifestațiilor prilejduite de Ziua Educației.

    Evenimentul cultural a avut trei părți: un memento prezentat de Alin Popa, profesor al Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” din Bacău. Acesta a pregătit un memento intitulat: „Bacăul, în tranziția de la târg la oraș (1821-1983)”.

    Cea de a doua intervenție a fost a profesorului universitar Alexandru Florin Platon, prin conferința „Istoria și învățământul istoric în România contemporană: teme, direcți, controverse, polemici”.

    „Pretextul acestei discuții despre istorie și rolul istoriei în lumea noastră de astăzi pornește de la formulare interogativă acestui considerent: mai este istoria cartea de căpăpâi a unei nații? Și legat de acestă intervenție, acestă discuție despre istorie, despre trecut, despre cum se schimbă percepția asupra trecutului și interpretarea sa, vor fi prezentate și două cărți de istorie care se adresează, specialiștilor cât și unui public foarte larg”.

    – Alexandru Florin Platon, profesor universitar, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași

    Cea de a trea parte a fost constituită din o dublă lansare de carte. Profesorul Alexandru Florin Platon a lansat „Corpul politic în cultura europeană. Din Evul Mediu până în epoca moderă” iar Corneliul Stoica, istoric, profesor și scriitor a lansat cartea: „Zile de foc la porțile orașului Tg. Ocna” și „Valea Trotușului Enciclopedia”.

    Evenimentul a început de la ora 13.00 în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău la care au fost prezenți Ilie Bîrzu, consiler local, prof. univ. dr. Gabriel Leahu, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău și alți profesori din liceele băcăuane dar și numeroși elevi. (Ioana Bour)

    „Discuția de astăzi este un bun prilej de reflecție pentru a vedea dacă cercetarea trecutului și dacă interesul pentru trecut sunt încă de actualitate iar convingerea mea fermă este că sigur trecutul rămâne întotdeauna un loc extrem de important, un element identitar pentru noi toți și el trebuie cunoscut și interpretat” a declarat – Alexandru Florin Platon, profesor universitar, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași

    Nu orice se numără

    Un, o şi cam atât…

    Din şcoală ştim că există câteva cuvinte încremenite în forma de singular (sânge, foame, sete, dreptate etc.), dar după 1989 aproape că nu mai avem substantive defective de plural. Cel mai la îndemână exemplu este „bătăi de cap”, nerecunoscut vreodată: DEX 2016 consemnează doar singularul „bătaie de cap”, pe care îl echivalează cu „trudă”. Aşa cum pare ciudat pluralul „trude”, tot aşa va trebui să-l acceptăm doar pe „bătaie de cap”, cu sensul de „frământare a minţii”.

    Greu cu pluralul

    Construcţia fonetică e dificilă, căci avem de rostit două consoane lichide (l şi r), lipsite de vreo punte de odihnă. Până şi autorilor DEX-ului le-a venit greu să-l scrie: „înaintea plurarului «mii»” (ediţia 2016, p. 297, col. dr., rândul 12 de jos; *plurar, în loc de plural).

    Pluralul… pluralului

    Nici aici nu e uşor. Dacă ne întreabă cineva care e pluralul acestui cuvânt, suntem tentaţi să spunem „*pluraluri”, când corect e, dintotdeauna, „plurale”.

    Alte aparente ciudăţenii

    Probabil sub model mioritic („În dosul stânii,/Să-mi aud cânii”), ne vine greu să folosim pluralul corect „stâne” şi de aici genitiv-dativul „stânei”. („De la stâne se aduceau caş şi urdă proaspete” – presa regională, 6 aug. 1967). De neacceptat este perechea „cireşi/cireşe”, pentru singularul „cireaşă” (DOOM, 2005). „Am mâncat trei cireşi” e de tot hazul, deşi în faţa Academiei Române nu am greşit. Am fost întrebaţi de ce pentru ruda apropiată a pomului fructifer a rămas o singură recomandare: „vişină, vişine” şi am avansat bănuiala că la o nouă ediţie a DOOM-ului se va renunţa la „cireşi”, care desemnează şi fructul, şi pomul. Să nu fie invers!…

    Plurale expresive…

    Aici se încadrează, cu îngăduinţă, forma discutată de la început: „Bătăi de cap” (careu, în „Rebus” 8/2017) sau „Aceasta le dă şi cel mai mult bătăi de cap” (presa, 2017; nu e departe ispita de a face acordul: „*cele mai multe bătăi de cap”).

    … şi plurale stilistice

    Părăsirea singularului aduce beneficii de receptare literaţilor: „Planete”, „Laşităţi, droguri”, „Cicluri-cicluri”, de Liviu-Ioan Stoicu (în „Ateneu”, 2005).

    Inventăm plurale…

    Există un fel de dictatură a domeniilor. De pildă, cei ce lucrează într-un laborator de analize medicale vor forţa pluralul *sângeuri, în loc de „probe de sânge”. Substantivul e de genul neutru, pe când meninge, tot neutru, are pluralul identic cu singularul. Bieţii de noi! Ce-ar fi fost să ni se permită relaţia „un sânge” – „două sânge”?

    … sau le folosim greşit în contexte

    În exemplele următoare (marcate cu *) trebuia utilizat singularul: „După ce noii miniştri au depus *jurămintele” (TV, 29. 06. 2017); „Asociaţia aduce viile sale mulţumiri *organizatorilor – Federaţia Italiană de pescuit Sportiv.” („Vânătorul şi pescarul sportiv”, dec. 1962).

    Curiozităţi etimologice

    „Sorţ” are pluralul „sorţi”, din expresia „a trage la sorţi” ş.a. Puţini ştim că la origine se află singularul „soartă”; aşadar, „o soartă-două sorţi”, cu noul singular „sorţ”. Ceea ce urmează e fals: „O invit în scenă pe XY, pe care vă rog să o primiţi cu un aplauz” (RRC, mai 2017).

    Pluralul obligatoriu (*)…

    … logic: „Conjuncţiile însă, deci şi adverbul totuşi, aşezate în interiorul unei propoziţii, nu se despart prin *virgulă” (ÎOOP, p. 67); „*Punctul 13 şi 15, se va completa…” (1975; în plus, virgulă rea şi dezacord); „*cifra 17” (DEX, la şaptesprezece) sau funcţional: „Celălalt tânăr a fost condus la sediul Poliţiei pentru a da *explicaţie” (TV, 20.01.2017). Formele corecte:virgule, punctele, cifrele/numărul, explicaţii.

    Grădina zoologică de pe masa prefectului

      Prefectul de Bacău, Maricica Luminița Coșa, a schimbat fața instituției în perioada care a trecut de la instalarea în funcție.

      „Sunt de părere că locul de muncă te definește și te reprezintă în ochii tuturor. Am început cu sala de ședințe pentru că acolo ne ducem toți invitații, apoi au urmat biroul prefectului și al subprefectului”, a declarat Maricica Luminița Coșa. În același timp, a făcut demersuri la minister pentru a obține fondurile necesare înlocuirii ferestrelor de la mansarda clădirii, a căror stare proastă a atras criticile băcăuanilor în ultimii trei-patru ani.

      „Conform legii, putem să introducem pe reparații curente înlocuirea geamurilor și renovarea scării de la intrare, care este degradată, a precizat ea. Din punctul meu de vedere, ferestrele de la ultimul nivel chiar reprezintă un pericol pentru cetățenii care circulă pe trotuarul din fața clădirii.”

      Biroul prefectului a fost mobilat în stil minimalist, „în funcție de buget”, și pare mai luminos, mai aerisit. „Nu e niciun lux, e doar o simplă renovare”, a precizat prefectul. Nu lipsește, de pe masa de lucru, ursulețul care a însoțit-o pe Maricica Luminița Coșa și pe vremea când era vicepreședinte al Consiliului Județean.

      „E adevărat, are vechime în administrație și este practic un barometru. El exprimă starea mea de spirit. Când e așezat cu spatele spre ușă înseamnă că în acea zi sunt supărată sau mai puțin mulțumită de rezultate.”

      Pe birou a apărut, de câteva zile, și un porcușor de pluș. „Da, porcușorul e, așa, un new entry. Mi l-am dorit foarte mult pentru că e un alint al meu, de familie, un simbol al relației speciale pe care am avut-o cu mama”, a mărturisit Maricica Luminița Coșa, în final.

      Lordul ,,de mahala” cu sânge albastru (sau despre marele tratat cu îngerii)

      Ovidiu Genaru este un lord al Poemului. Dar nu un lord despre care vorbește Poetul: ,,La mine pe-aici/sunt un lord de mahala”. Este un lord cu sânge albastru. Poemele sale nu sunt făcute. Îi locuiesc în gene. E un fericit: nu face decât efortul de a deschide fereastra genelor sale, pentru a oferi lumii splendoarea unui spectacol ideatic de-a dreptul cuceritor. ,,Terapia cu îngeri” (Editura Junimea, Iași, 2017, 277 pagini), antologia sa de poeme, debutează sub auspiciile unei mărturisiri de poveste: ,,După 80 de ani, relațiile mele cu îngerii s-au îmbunătățit considerabil…” Sună a proiect de mare tratat de pace. Dar ce frumos sună! Cred că nici îngerii n-au rămas nesimțitori la acest gând… Ioan Holban, în prefața ,,Cehov de Moldova”, așterne despre acest instinctiv-lucid-ludic toate vorbele cele frumoase ale acestei lumii în ,,care se joacă mereu aceeași farsă la teatrul deșertăciunilor…”

      Poemele sale găzduiesc apocalipsa care deja nu mai are nevoie de previziuni nostradamusești: ,,Mama lumii a rămas vădană. Bunicul/exersează cu capra. Unchiul trăiește/cu noru-sa. Finul își pipăie mătușa./Taică-su și-a sedus nora./Cumătra/ se îmbârligă cu nașul. Cuscra se linge cu țapul./ Frate-su o spurcă pe/vară-sa. Nepoata e lesbiană cu fina./ Cumnată-sa naște la ghenă.//Poliția bate la ușă./Nu-i nimeni acasă./Toți sunt plecați în Spania.”(,,În peșteră”).

      Ecourile din ,,Marele Inchizitor” dostoievskian fac statuie metafizico-genaristă Libertății pe care, înspăimântați, n-o lăsăm să se apropie de plăpânda noastră ființare: ,,Am deschis ușa coliviei: Hai du-te o implor.//Pasărea mea captivă bâjbâie spațiul/se izbește de transparente/plânge și-i este milă de libertate.//Hai fugi unde vezi cu ochii/Eu repejor voi sigila portița în urmă./Dar pasărea intră iar în carcera ei/ și lăcrimând își pune cătușa.// E fericită și cântă jelind/cântă ca noi/dorința de a fi afară.” (,,Pasărea și colivia”).

      Autoportretul aduce aminte de Dali: ,,Că n-am metafizică și vai că întunericul meu/ar fi prea inteligent. Că mă ocup de nuduri./ Că nu atac marile teme. Că sunt prea artist/prea elaborat prea nu știu cum./Prea esopic. Prea intelectual. Asta e rău?/ Că practic o perfecțiune care dă de bănuit/că sigur Genaru ascunde ceva./Că sunt frivol. Că sunt galant/un decatlonist al literaturii./Un burlesc un senzual un hedonist. Un prozaic./ Un lucid caligraf./Un ante-postmodernist. Un clovn./ Și că aș fi ultimul mohican liric./Și că aș fi prea nominalizat./Ca să disimulez./Că din păcate sunt octogenar și nu optzecist/ adică eufemistic vorbind aș fi oarecum/ parțial postum./Că nu sunt destul de în viață./Că nu corespund cu mine însumi./Că ar trebui să fiu cu totul altcineva.” (,,Mi-au reproșat că sunt un ironic”) Chiar și unele dintre titlurile poemelor sale sunt adevărate poeme: ,,Anchetarea unei lacrimi”, ,,Proces-verbal al unei dimineți de vară”, ,,Poezia cu perle de pupăză”, ,,Moartea menajeră”, ,,Fund de secol”, ,,Blajinul haos”, ,,Poemul are rana lui”…

      Cândva, în incinta fostului teatru de păpuși, cu un martor de care îmi este dor, Octavian Voicu, Ovidiu Genaru îmi spunea amar: ,,Ioane, nici măcar noi, cei care mai scriem, nu ne mai citim între noi…” Dar cititorii nu vor comite un asemenea păcat și cu ,,Terapia cu îngeri”… Ar fi mare păcat… Să participi la zămislirea unui mare tratat de pace cu îngerii este un grozav privilegiu al spiritului.

      Ministrul Petre Daea, la ECO-INT, primul regal al agriculturii eco în Bacău

        Vineri, 6 octombrie, după prânz, a fost deschis oficial primul Târg internațional al procesatorilor și producătorilor din agricultura ecologică „Natural Taste” – ECO-INT, din Bacău, organizat de AB Events și Asociația Română pentru Agricultură Durabilă, în parteneriat cu societatea Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău, până inclusiv 8 octombrie.

        Evenimentul a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx), unde 66 de expozanți au etalat în standuri oferte ale producătorilor și procesatorilor agricoli, între care semințe, îngrășăminte, produse pentru protecția plantelor și utilaje agricole pentru agricultura ecologică din țară și din străinătate, produse tradiționale și industriale, precum și proiecte și rezultate ale stațiunilor de cercetare și ale cadrelor didactice universitare. Toate sunt expuse în Pavilionul 1 al Centrului de expoziții și pe platformele exterioare, unde pot fi văzute utilaje și mașini agricole, dar și loturi de ovine de elită ale crescătorilor de animale din județul Bacău.

        La acest eveniment au participat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, prefectul Maricica Luminița Coșa, subprefectul Valentin Ivancea și viceprimarul de Bacău Dragoș Ștefan, dar și președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, fermierul băcăuan Laurențiu Baciu, reprezentanți ai instituțiilor agricole județene, primari ai localităților din județ, oameni de afaceri și fermieri.

        Deschiderea oficială a târgului a fost precedată de o trecere în revistă făcută de ministrul Petre Daea a tuturor standurilor, prilej cu care a stat de vorbă, uneori pe îndelete, cu expozanții.

        Evident, un interes aparte a fost acordat loturilor de ovine, știută fiind pasiunea ministrului pentru acest sector zootehnic.

        Petre Daea și ceilalți invitați au apreciat modul de organizare a târgului și au făcut precizări importante pentru agricultori, valabile activității lor din această toamnă, dar și în viitorul apropiat.

        Sâmbătă, 7 octombrie, la Centrul de Conferințe și Marketing, de la ora 11,00, are loc Conferința „Agricultura ecologică – realități și oportunități”.

        Asupra evenimentelor de la târg vom reveni cu un reportaj în ediția de luni a ziarului nostru și cu alte precizări și opinii în edițiile următoare.

        36 de case construite în 5 zile

          Habitat for Humanity a încheiat în Bacău cel mai mare eveniment de construire accelerată și voluntariat organizat vreodată în Europa. Aproximativ o mie de persoane au reușit în doar cinci zile să ridice 36 de case pentru tot atâtea familii din Bacău, selectate de Habitat for Humanity pentru acest proiect încă din anul 2016.

          În cinci zile, sute de voluntari, zeci de constructori, bucătari, sportivi de renume, vedete de televiziune, oameni de afaceri, străini și reprezentanți ai autorităților locale și-au lăsat amprenta în șantierul noului cartier de locuințe construit în cartierul Izvoare, în spate la SC SCUT SA Bacău.

          În fiecare zi, pe șantier s-au aflat 450 de voluntari internaționali și români, iar în total, în cele cinci zile, pe șantier au lucrat peste 700 de voluntari diferiți. Printre ei au fost voluntari și din Irlanda de Nord, SUA, Marea Britanie, Germania și Slovacia. Lor li s-au adăugat membrii echipei Habitat for Humanity și mai mulți specialiști în construcții care au avut grijă ca noile locuințe să îndeplinească toate criteriile de siguranță, confort și rezistență.

          Cu toții s-au adunat vineri, la ora 16.00, în curtea cartierului de locuințe, au lăsat deoparte sculele, au cărat resturile de materiale și s-au adunat la chemarea organizatorilor. S-au spus vorbe frumoase, de suflet, au fost adresate mulțumiri, s-a zâmbit mult, iar satisfacția se vedea clar pe chipurile tuturor. În proiect, beneficiarii au muncit în total 1.000 de ore pe șantier, lucrând cot la cot cu echipele de constructori.

          Vineri au primit primele cadouri “de casă nouă”. Acestea au venit de la Elena Cojan care a împărțit ghivece cu flori pentru toate familiile și de la alți oameni iubitori de frumos, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici Bacău și reprezentanții Galeriei “Sara Good Art”, care le-au oferit beneficiarilor câte un tablou care să le coloreze următorul capitol din viață.

          Cele 36 de familii nu au primit cheile caselor, pentru că șantierul urmează să se redeschidă oficial în primăvara anului 2018, atunci când Primăria Bacău le-a promis celor de la Habitat for Humanity că va aduce în noul cartier toate utilitățile. Tot din primăvară există în plan introducerea unui microbuz în cartierul Izvoare care să deservească nevoile locuitorilor din zonă. Despre ceea ce au însemnat cele cinci zile pentru persoanele implicate în proiectul Habitat for Humanity, puteți citi în ediția tipărită a cotidianului “Deșteptarea”, de luni, 9 octombrie 2017.

          Ioan Palăr: „În CJ mi se confirmă că una vorbim în campanie și alta facem în realitate”

            Vineri, 6 octombrie, la sediul PNL filiala Bacău au fost invocate trei probleme „arzătoare”. Cea mai importantă dintre ele a fost semnalată de către Cezar Olteanu, consilier județean în CJ Bacău. Nemulțumirea consilierului a fost pricinuită de propunerea de majorare a prețurilor pe care Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a făcut-o. Conform spuselor acestuia unele servicii, altele decât cele de apă și canalizare fuseseră majorate chiar și până la de trei ori mai mult decât tarifele inițiale.

            Ionel Palăr s-a declarat deranjat de lucrurile care se întâmplă în Consiliul Județean. Deputatul PNL de Bacău a mai spus că: „În Consiliul Județean Bacău s-a venit cu o propunere de majorare a tarifelor de până la 300 la sută. Lucru pe care noi, îl considerăm ca fiind foarte grav.” Acesta a mai adăugat că PNL nu va susține aceste acțiuni: „Nu vom susține creșteri aberante de prețuri”

            La discuții s-a aflat și Mircea Fechet consilier local PNL în Consiliul Local Bacău care a vorbit despre cele două proiecte pe care le-a respins majoritatea PSD-ALDE și PMP și că în acestă seară se va realiza de către PNL o petiție cu scopul de a strânge semnăturile necesare desfășurării Zilelor Bacăului.

            Cupa Moldovei la pescuit, Horgești 2017

              Capturi mari, drilluri spectaculoase, atmosfera prieteneasca, la prima editie a Cupei Moldovei la pescuit de crap. Au participat 5 cluburi din Iasi, Bacau, Suceava si Vrancea iar castigatorii s-au decis „pe ultima suta de metri”. Sursa

              Simpozionul Naţional de Estetică

              Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău organizează cea de-a XXII-a ediție a Simpozionului Naţional de Estetică, în perioada 11 – 14 octombrie 2017, sub genericul „ImagiNație – Energia culturii”.

              În ediția din acest an, premergător Centenarului Marii Uniri, Centrul de Cultură „George Apostu” va marca, încă o dată, legăturile culturale, artistice, istorice și literare dintre cele mai importante regiuni ale României, prin ample manifestări ce vor contribui la conștientizarea eforturilor, sacrificiilor și talentului pus la temelia construcției naționale.

              Lucrările simpozionului dedicat Anului Maiorescu, pe tema: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române, se vor desfășura la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (joi, 12 octombrie 2017, ora 11.00, Aula „Vasile Alecsandri”, corp D), Colegiul Național „Ferdinand I” (joi, 12 octombrie 2017, ora 14.30), Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” (vineri, 13 octombrie 2017, ora 14.30). Vor participa la dezbateri: acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Alexandru Boboc, acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâțeanu, acad. Valeriu Matei, acad. Mihai Cimpoi, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc, prof.univ.dr. Petru Bejan, lector.univ.dr. Adrian Jicu, poetul Leo Butnaru.

              Miercuri, 11 octombrie 2017, ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” vă invită la expoziția artistului plastic Simion Zamșa, din Republica Moldova. Evenimentul este însoțit de lansarea albumului de artă Simion Zamșa, editat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.
              Simion Zamșa este artist plastic, pictor și grafician, Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova. Începând cu anul 1990 este profesor și conferențiar la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

              O importanță deosebită îi revine lansării numărului 47 al revistei „Vitraliu”, în care sunt publicate studii/eseuri/opinii etc. consacrate unor mari teme: Ovidiu ‒ 2000: biografia, opera, exilul la Tomis; Procesul de formare a statului național român (1821-1918): Academia, Universitatea, instituțiile, presa, sistemul politic, doctrine, ideologii, evoluția culturii științifice, a literaturii și artelor, învățământul de toate nivelurile, personalități reprezentative, personalități pe nedrept uitate, recuperări etc.
              Editarea revistei „Vitraliu”, nr.47, a beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.

              La această importantă manifestare dedicată esteticii, istoriei, culturii și civilizației românești, îi vom avea invitați speciali pe acad. Ioan-Aurel Pop și regizorul Alexa Visarion.

              Publicul iubitor de cultură și de tainele celei de-a șaptea arte este invitat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (Aula Mare), joi, 12 octombrie 2017, de la ora 11.00, când va avea loc prezentarea volumului „Împotriva uitării” – Alexa Visarion, și seara, de la 18.00, la Teatrul Municipal Bacovia, la ceremonia de decernare a Marelui Premiu „George Apostu” regizorului Alexa Visarion. Momentul va fi marcat de laudatio pentru personalitatea premiată, rostită de către Dorel Vișan.

              Alexa Visarion (n. 11 septembrie 1947, orașul Botoșani) este regizor de teatru şi film, scenograf, eseist, scenarist, profesor universitar și unul dintre cei mai înzestraţi şi mai prestigioşi oameni de teatru de astăzi. Piesele de teatru pe care le-a regizat, filmele (Înainte de tăcere, Înghiţitorul de săbii, Năpasta, Punct şi de la capăt, Vinovatul, Luna Verde, Ana) sunt mărturii ale unei vocaţii de excepţie şi ale unei cariere impresionante.

              În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. Până în prezent a pus în scenă peste 100 de spectacole și a realizat ca scenarist și regizor 7 filme artistice de lung metraj.

              Va urma spectacolul extraordinar „Sunt suflet din sufletul neamului meu”, realizat de actorul Dorel Vișan și de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. Marele actor Dorel Vișan, un artist cu o carieră excepțională: zeci de roluri în teatru, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film peste 50 de personaje create în producții românești și internaționale se întâlnește cu unul dintre cei mai valoroși flautiști ai lumii – Ion Bogdan Ștefănescu, cel care a impresionat auditoriul în ultimii ani în turneele naționale denumite generic „Flautul de aur”.

              Acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, eminent istoric şi cercetător român, specializat în istoria formării naţiunilor, istorie medievală, paleografie latină şi studii transilvane, va susţine conferinţa „Elogiu istoriei”, la Universitatea „George Bacovia”, vineri, 13 octombrie 2017, ora 11.00. Evenimentul va cuprinde şi prezentarea volumului „Istoria Transilvaniei”, apărut sub egida Academiei Române, rezultat al cercetărilor de câteva zeci de ani a doi dintre cei mai reprezentativi istorici români contemporani: acad. Ioan-Aurel Pop şi prof. univ. dr. Ioan Bolovan. Prezintă: prof.univ.dr. Cătălin Turliuc.

              În aceeaşi zi, de la ora 18.00, la Sala Ateneu, va avea loc ceremonia de decernare a Marelui Premiu ”George Apostu” academicianului Ioan-Aurel Pop. Momentul va fi marcat de laudatio pentru personalitatea premiată, rostită de către acad. Eugen Simion, laureat al Marelui Premiu „George Apostu”, în anul 2009.

              Specialist remarcabil al istoriei medievale româneşti, cu precădere al celei transilvane, acad. Ioan-Aurel Pop este un istoric cu o operă consistentă şi solid documentată, care însumează câteva sute de articole ştiinţifice şi aproape 40 de volume publicate în calitate de autor, coautor şi coordonator, lucrări de referinţă în istoriografia românească şi europeană, contribuind substanţial la progresul notabil înregistrat după 1989 în cunoaşterea istoriei medievale şi premoderne a spaţiului românesc şi a Europei Răsăritene şi Centrale.

              Cu acest prilej, Orchestra Filarmonicii ”Mihail Jora” va oferi un concert de muzică simfonică sub bagheta dirijorului italian Andrea Barizza. Solist: Michael Sussman (Norvegia) – vioară.

              La evenimentele ce compun întregul program cultural sunt invitaţi să participe oameni de cultură, oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, directori de instituţii, oficialități din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

              Parteneri: Consiliul Județean Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Teatrul Municipal Bacovia, Filarmonica „Mihail Jora”, Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Federația Tinerilor din Bacău.
              Parteneri media: Cotidianul Deșteptarea, TVR Iași, Radio România Iași, EuroTV.
              Sponsori: Aerostar S.A., Agricola S.A., S.C. Rolex S.R.L., Camera de Comerț și Industrie Bacău, S.C. Pambac S.A.

              Programul Simpozionului Naţional de Estetică

              Miercuri , 11 octombrie:
              Ora 17.00 Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
              Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”
              Deschiderea oficială a Simpozionului Naţional de Estetică, ediţia a XXII-a
              Alocuţiuni de întâmpinare
              Expoziția artistului plastic SIMION ZAMȘA (Republica Moldova)
              Prezintă: prof.univ.dr. Petru Bejan
              Lansarea albumului de artă – SIMION ZAMȘA
              Lansarea Revistei Vitraliu, nr. 47

              Joi, 12 octombrie:
              Ora 11.00 Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
              Conferinţa Naţională de Estetică
              Titu Maiorescu 100: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române
              Vor conferenția : acad. Alexandru Boboc, acad. Mihai Cimpoi, lector.univ.dr. Adrian Jicu, prof.univ.dr. Petru Bejan
              Spectacolul cărţii: Alexa Visarion – „Împotriva Uitării”
              Prezintă : Carmen Mihalache

              Ora 14.30 Colegiul Național „Ferdinand I“ Bacău
              Conferinţa Naţională de Estetică
              Titu Maiorescu 100: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române
              Moderator : Adrian Jicu
              Vor conferenția: acad. acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâțeanu, prof.univ.dr. Petru Bejan

              Ora 18.00 Teatrul Municipal Bacovia
              Ceremonie de decernare:
              Marele Premiu „George Apostu” pentru anul 2017, domnului Alexa Visarion
              Laudatio : Dorel Vișan
              Spectacol: „Sunt suflet din sufletul neamului meu”, realizat de actorul Dorel Vișan și de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu

              Vineri, 13 octombrie:
              Ora 11.00 Universitatea „George Bacovia” din Bacău
              „Elogiu istoriei”- acad. Ioan-Aurel Pop
              Spectacolul cărţii: Ioan Bolovan și Ioan-Aurel Pop – „Istoria Transilvaniei”
              Prezintă: prof.univ.dr. Cătălin Turliuc

              Ora 14.30 Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare“ Bacău
              Conferinţa Naţională de Estetică
              Titu Maiorescu 100: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române
              Moderator : Dan Petrușcă
              Vor conferenția: acad. Alexandru Boboc, acad. Valeriu Matei, acad. Eugen Simion, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc

              Ora 18.00 Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău
              Ceremonie de decernare:
              Marele Premiu „George Apostu” pentru anul 2017, domnului Ioan-Aurel Pop
              Laudatio : acad. Eugen Simion
              Concert de gală : Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
              Dirijor: Andrea Barizza (Italia)
              Solist: Michael Sussman (Norvegia) – vioară
              Seara prieteniei

              Cod galben pentru județul Bacău

                Județul Bacău intră de sâmbăta, 7 octombrie, ora 03:00, sub avertizarea de cod galben de ploaie.

                Conform avertizării INMH, sunt se anunță ploi însemnate cantitativ, lapoviță și ninsoare la munte, intensificări ale vântului pâna duminică, 8 octombrie, ora 21:00.

                Zone afectate sunt Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei, centrul Moldovei

                În Oltenia, vestul Munteniei, apoi și în sudul Transilvaniei și în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, iar local se vor cumula 40…50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50…60 km/h.

                În zonele montane precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70 km/h, mai ales pe creste.

                Festivalul Holistic este în plină desfășurare la Central Plaza

                  Cea de-a II-a ediție a Festivalul de Spiritualitate, Medicină Naturistă și Terapii Complementare „Holistic Therapy” Bacău și-a deschis porțile către public și vine co o bogată gamă de servicii în domeniu și nu numai.

                  Până duminică, 8 octombrie cei care vor trece pragul festivalului vor avea parte de mai multe workshop-uri și demonstrații, unde publicul participant va fi invitat la relaxare, o zona a expozițiilor cu vânzare de carte, cristale și pietre semiprețioase, feng shui, produse naturiste, alimente bio, produse alimentare raw-vegane, suplimente nutritive, produse de detoxifiere, cosmetice bio (unde expozanții au pregătit reduceri semnificative), la care se adugă o zonă în care invitații la acest eveniment susțin o serie de conferințe și seminarii în domeniu.

                  Fie că aveți nevoie de o piatră prețioasă, un cristal să vă energizeze sau vreți să apelați la serviciul unui astrolog, Festivalul Holistic este cea mai bună alegere pentru acest weekend. Programul de funcționare este de la ora 10.00 până seara iar duminică, 8 octombrie, până la ora 15.00. Festivalul de Spiritualitate, Medicină Naturistă și Terapii Complementare „Holistic Therapy” Bacău este organizat de Cornelia Solomon, reprezentant Holisterapia Center Bacău.

                  S-a activat Comandamentul pentru situații de urgență în Onești

                    Societatea RAJA Onești a activat Comandamentul pentru situații de urgență în intervalul 7 octombrie, ora 3,00 – 8 octombrie, ora 21,00, în urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben cu fenomene vizate de ploi însemnate cantitativ, lapoviță și ninsoare la munte, intensificări ale vântului. Este de așteptat să plouă pe arii extinse, cantitățile de apă să depășească 25 l/mp, iar local să se cumuleze 40 – 50 l/mp.

                    Vântul se poate intensifica, temporar, cu viteze de 50 -60 km/h, în zonele montane precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70 km/h, mai ales pe creste. Măsura – spun oficialii societății – a fost luată pentru a se interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor care pot apărea în funcționarea sistemelor operate.

                    Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul comandamentului au fost constituite echipe de intervenție, dotate cu toate utilajele necesare, ce vor asigura permanența în toată această perioadă în municipiul Onești.

                    „Asigurăm toți abonații societății că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare la parametrii optimi – a precizat sursa citată. Singurele probleme care pot apărea în funcționarea sistemelor de distribuție de apă și canalizare și care nu țin de operativitatea echipelor noastre sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei”.

                    Consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare pot sesiza toate avariile apărute la dispeceratul societății, la numerele de telefon 0241 924; 0370 481 839; 0370 481 838.

                    Simpozion regional al femeilor PSD: „Combaterea violenței în rândul minorilor”

                      Femeile social-democrate din opt județe s-au întâlnit, vineri, în sala de conferințe a Hotelului „Dumbrava” pentru a participa la simpozionul regional „Combaterea violenței în rândul minorilor. Politici sociale pentru protecția copilului”.

                      Gazda evenimentului a fost Gabriela Gurău, președinta Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD) Bacău. Simpozionul a reunit lideri de organizații și parlamentari din Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Vrancea, Buzău și Bacău.

                      De asemenea, au fost invitate Viorica Dăncilă, președinta OFSD la nivel național, europarlamentar și lider al grupului PSD din Parlamentul European, Ariana Bucur, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale, Gabriela Coman, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, Maria Lazăr, membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu rang de secretar de stat, secretar general al OFSD, Lilla Debelka, președinta OFSD diaspora, și Cristian Chișcop, referent în cadrul Fundației Friedrich Ebert din București.

                      Simpozionul a fost organizat pe două module. Primul a vizat teme de protecția copilului, în cadrul acestuia fiind prezentate măsurile guvernamentale pentru apărarea drepturilor copilului și exemple de bune practici în domeniul protecției copilului din județul Bacău.

                      Al doilea modul a avut drept temă generală educația: „Investirea în copilărie”, „Sănătatea copilului pentru o societate sănătoasă”, „Educația – pilon important pentru viitorul copilului”.

                      A doua zi a simpozionului va fi dedicată concluziilor, participantele la dezbateri fiind invitate să facă propuneri privind soluțiile problemelor identificate și legislația din domeniul drepturilor copilului.

                      Noul BMW Seria 5 este prezentat în premieră la Automobile Bavaria Bacău

                        Băcăuanii şi locuitorii judţelor învecinate pot testa şi descoperi tehnologia de ultimă
                        generaţie a noului model BMW Seria 5, la Zilele Porţilor Deschise Automobile Bavaria
                        Bacău, în perioada 5 – 7 octombrie.

                        BMW Seria 5 este cel mai bine vândut automobil pe piaţa locală, alături de modelele
                        BMW X.

                        Cele mai scumpe maşini vândute de Automobile Bavaria Bacău, de la lansarea locaţiei
                        în martie 2016, au fost un BMW Seria 7 de 144.351 EUR şi un BMW i8.

                        În cadrul Zilelor Porţilor Deschise, clienţii BMW din Bacău vor beneficia de cele mai
                        noi oferte BMW Service de sezon, cu reduceri de până la 46%.

                        În cadrul evenimentului Zilele Porţilor Deschise, desfăşurat în perioada 5-7 octombrie,
                        Automobile Bavaria prezintă clienţilor din Bacău noul model BMW Seria 5 alături de noi servicii premium dedicate posesorilor BMW: servicii de întreţinere şi reparaţie dedicate mărcii BMW, servicii de buy-back şi trade-in pentru vehicule rulate, piese de schimb şi accesorii de origine BMW şi oferte speciale BMW service, dedicate fiecărui tip de client.

                        Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să testeze Noul Seria 5, sedanul din clasa business sau alte modele BMW şi să beneficieze de ofertele speciale BMW Service, preţurile promoţionale pentru autovehicule rulate, catering, kids corner, tombolă şi multe alte surprize, doar pe durata evenimentului.

                        Pentru cei interesaţi, sunt organizate şi vizite ghidate în atelierele BMW Service.

                        “La un an și jumătate de la deschiderea oficială a locaţiei dedicată clienţilor BMW din Bacău şi împrejurimi, putem spune că ne-am atins obiectivul de business. Locaţia BMW din Bacău a căpătat rapid încrederea clienţilor din regiune bazându-se în primul rând pe o calitate a serviciilor care se află lună de lună în topul grupului Automobile Bavaria, atât pe zona de sales cât şi pe cea de service. Ne-am ţinut de promisiune, iar calitatea, varietatea şi caracterul inovator al produselor şi serviciilor oferite clienţilor noştri, atât din punct de vedere vânzare cât şi post-vânzare şi-au spus cuvântul. Pe lângă produsele şi serviciile disponibile la deschiderea locaţiei, de la sfâşitul anului 2016 oferim de asemenea întreaga gamă de servicii de tinichigerie şi vopsitorie la cele mai înalte standarde BMW. Până astăzi, am avut aproape 2000de intervenţii în atelierele locaţiei BMW din Bacău şi am vândut peste 60 de automobile. ” A declarat dl. Olavy-Theodor Pecou, Group After-Sales Director & Network Development, Automobile Bavaria Group.

                        Întrerupere de apă pe câteva străzi din Bacău

                          apa in Bacau

                          În vederea executării lucrărilor de branşare la reţeaua de apă a Aeroportului Internaţional „George Enescu” Bacău, situat pe str. Aeroportului, în intervalul cuprins între 09.10.2017, ora 23.00 şi 10.10.2017, ora 8.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile.

                          De această oprire vor fi afectaţi consumatorii cuprinşi între străzile:

                          – Republicii (pod Narcisa) – Narciselor – Victor Babeş – Condorilor – Republicii – Chimiei – Bicaz, precum şi consumatorii de pe calea Republicii (inclusiv str. Agudului).

                          De asemenea, se va furniza apă la presiune scăzută pentru:

                          – consumatorii cuprinşi între străzile: Garofitei – Tolstoi – Calea Mărăşeşti (cartier Cornişa 1), Calea Mărăşeşti – Erou Ciprian Pintea – Cornişă Bistriţei – Milcov (cartier Cornişa2);

                          – consumatorii din cartierele Tache şi Letea.

                          Este posibil că la reluarea programului de furnizare a apei, în anumite zone ale mun. Bacău, să apară şi fenomenul de turbiditate (apă murdară).

                          Activităţi pentru prevenirea violenţei în familie

                            – ofiţerii de poliţie au mers în două fabrici de croitorie din Oneşti şi Tg. Trotuş şi le-au explicat femeilor care lucrează acolo cum se pot apăra de agresori

                            Aceste activităţi au fost desfăşurate în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, în care fiecare zi are o altă tematică. Ziua de joi a fost dedicată, aşadar, prevenirii violenţei în familie, iar poliţiştii s-au întâlnit cu angajatele a două fabrici de confecţii, din Oneşti şi Tg. Trotuş, şi le-au vorbit despre măsurile de autoprotecţie ce trebuie adoptate în caz de abuz.

                            „Activităţile desfăşurate în incinta acestor unităţi au avut ca prim obiectiv informarea femeilor asupra prevederilor legale care vin în sprijinul victimelor violenţei domestice, dar şi consecinţele juridice şi sociale în astfel de cazuri”, a declarat sinsp. Măriuca Amariei, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.

                            Ofiţerii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de la Proximitate au distribuit şi materiale informative, pentru ca informaţiile legate de acest fenomen să ajungă la cât mai multe persoane.

                            În prima jumătate a acestui an, poliţiştii din judeţul Bacău au înregistrat 488 de cazuri de violenţă în familie, cu peste 500 de victime, majoritatea fiind femei.

                            Ziua Mondială a Educației la Grădinița „Roza Venerini” Bacău

                              Copiii au fost implicați în activități menite să sublinieze rolul și influența școlii în viața fiecăruia dintre noi.
                              Piticii de la grupa mică au construit în cadrul activității ,,Distracții în castel”, cei de la grupele mijlocii au pictat ,,Copacul Prieteniei” iar voinicii de la grupele mari au dansat de Ziua Educaţiei.

                              „Ne dorim ca toți copiii care trec pragul grădiniței noastre să plece dezvoltați pe plan cultural, spiritual, uman, afectiv, relațional. Acest lucru le va permite integrarea cu succes în școală și în viață. Aici copiii învaţă adevăratul sens al cuvintelor: bunătate, înţelegere, toleranţă, iubire, dragoste şi sprijin pentru aproapele.”
                              a declarat directorul grădiniței Ana Horvat.

                              „În ziua mondială a educaţiei, o zi a serbării actului educaţional pe plan mondial, ne-am dorit să dăm o conotaţie festivă a acestei zile prin însăşi conştientizarea de către copilul de vârstă preşcolară a rolului educaţiei în formarea personalităţii acestuia în societatea actuală.”
                              a declarat Maria Popa, educator.

                              „Educația întregii lumi este mai presus de orice.” Pierre Athanase Larousse

                              Sărbătorim 9 ani de cumpărături la Hello Shopping Park!

                                Pe 8 Octombrie 2017, Hello Shopping Park aniversează 9 ani de la inaugurare, oferind evenimente surpriza dedicate tuturor vizitatorilor. Pe lângă premiile și discounturile acordate clienților, Hello Shopping Park organizează o tombolă aniversară care se desfășoară atât online, pe www.hellopark.ro, cât și în interiorul centrului comercial. Fiecare client care face cumpărături de minimum 100 de Lei pe un bon fiscal în perioada 20 Septembrie – 7 Octombrie poate câstiga unul din cele 28 de premii aniversare: combine frigorifice, mașini de spălat, cuptoare cu microunde, cuptoare cu plită electrică și uscătoare de păr.

                                Programul aniversar începe duminică, 8 Octombrie 2017, ora 17:30, când binecunoscuta artistă Antonia și îndrăgitul Alex Velea vor susține un mega concert în parcarea Hello Shopping Park pentru a marca 9 ani de la deschiderea centrului comercial. Tot pe 8 octombrie, vor fi anunțați si norocoșii câstigători la Tombola Aniversară.

                                Tot în pragul aniversării, Hello Shopping Park găzduiește o expoziție interactiva pentru copii, Wild West Kids. În perioada 7-31 Octombrie, cei mici sunt așteptați la Hello Shopping Park să descopere secretele Vestului Sălbatic. Participarea este gratuită și se poate face pe www.hellopark.ro sau la 0774. 094. 375.

                                Centrul comercial se întinde pe o suprafață închiriabilă de 45.000 mp, beneficiind de 1.032 locuri de parcare. Printre chiriaşii centrului comercial se numără retaileri internaţionali şi naţionali precum Auchan, Leroy Merlin, Altex, Elvila, Decathlon, C&A, Proges, Steilmann, Zvon Café sau Topshop.

                                Hello Shopping Park este administrat de Resolute Lar România, companie specializată în managementul de active imobiliare și consultanță în domeniul imobiliar pentru instituții financiare, fonduri de investiții și instituții bancare.
                                De la preluarea portofoliului în 2014, Resolute Lar România, societatea care administrează Hello Shopping Park, s-a concentrat pe crearea unui mix de chiriași care să îndeplinească principalele trei cerințe ale oricărui client: cumpărături de calitate, varietate și divertisment!

                                In 2016, chiriași precum Decathlon și TXM s-au alăturat protofoliului de clienți Hello Shopping Park.
                                Resolute Lar este activã în România de peste 8 ani, dezvoltând şi operând o gamã largã de proprietãţi precum centre comerciale, cartiere rezidențiale sau imobile de birouri.

                                Delegaţii de profesori din Franţa şi Bulgaria la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău

                                  Facultatea de Inginerie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut oaspeţi de seamă de la Universitatea din Loraine, Şcoala Naţională de Inginerie din Metz, Franţa, Prof. Alexandre Sava, coordonator Erasmus pentru U.E., şi Prof. Kondo Hloindo Adjallah, şef relaţii internaţionale (foto).

                                  Mobilitatea, efectuată în cadrul proiectului CNFIS/FDI- 0151 -2017 „Internaționalizarea studiilor universitare de doctorat și masterat – suport al performanței și formării tinerilor prin și pentru cercetare”, în cadrul Fondului de Dezvoltarea Instituţională 2017, proiect nr. 0151, domeniului de doctorat Inginerie Industrială, din cadrul Şcolii de studii doctorale, a vizat activităţi didactice, de cercetare şi propuneri concrete care să permită dezvoltarea cooperării în viitorul apropiat.

                                  În prezent, există în derulare o teză de doctorat în codirecţie, care a efectuat deja un stagiu de cercetare la universitatea parteneră. Masteranzii de la Şcoala Naţională de Inginerie din Metz vor benefica de 6 luni de stagiu practic în Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi în alte societăţi colaboratoare. Printre proiectele care urmează a fi realizate se mai numără susţinerea de prelegeri/conferinţe în cadrul Şcolii de studii doctorale, domeniul Inginerie Industrială, efectuarea de teze în co-tutelă, identificarea subiectelor/temelor de cercetare care prezintă interes pentru mediul economic, atât în România, regiunea Bacău/Nord-Est, cât şi în Franţa, identificarea surselor de finanţare pentru activitatea de cercetare şi a tezelor de doctorat în co-tutelă, precum şi a stagiilor materanzilor. În acest sens, într-o primă etapă se va depune o solicitare pentru un proiect de cercetare comun la nivel regional în Franţa, precum şi participarea la competiţia de proiecte Constantin Brâncuşi.

                                  De asemenea, în aceste zile, de la Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse (Bulgaria) au fost prezenţi în Bacău conf.univ.dr.ing. Boris Evstatiev şi Tzvetelin Gueorguiev, în cadrul schimbului de experienţă, prin programul Erasmus+, care au prezentat activitatea din cadrul universităţii şi au susţinut prelegeri tematice. În urma discuţiilor cu conducerea universităţii şi a Facultăţii de Inginerie s-a stabilit extinderea acordului Erasmus pe două noi domenii: Inginerie Energetică şi Inginerie Industrială.
                                  Totodată, Facultatea de Inginerie este în discuţii avansate cu S.C. Elmet Internațional S.R.L. în vederea încheierii de stagii de practică pentru studenţi, sprijin tehnic în cercetare, realizarea documentării pentru partea practică pentru toate nivelele de studii (licenţă, master şi doctorat).

                                  Ce facem în weekend?

                                  Duminică, 8 octombrie, este o nouă zi cu evenimente atractive.

                                  Copiii au de ales, de exemplu, între a spune prezent la spectacolul „Cei trei purceluși”, pe care actorii Teatrului Municipal Bacovia îl vor juca pe scena instituției, de la ora 11.00, sau, de la aceeași oră, la spectacolul oferit de Magicianul Robert Tudor, pe scena Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău (Info: 0752 134 744).

                                  Iubitorii de teatru adulți sunt, de asemenea, așteptați duminică, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Bacovia, pentru a savura spectacolul „Cu sufletul nu-i de glumit”, de Dimitri Dinev, traducere – Dan Stoica, în regia lui Sorin Militaru, scenografia – Erika Marton, muzica – Vlaicu Golcea.

                                  _____________________________________

                                  Pentru seara de vineri, 6 octombrie, băcăuanii dornici de concerte au de ales între două asemenea evenimente.

                                  La „Villa Borghese” din Bacău, de la ora 20.00, va concerta Dan Manciulea, „un tip imperfect care stă aproape de toți cei ce iubesc muzica folk” și care va lansa pentru băcăuani, cel de-al doilea album al său, „Aproape imperfect”. Intrarea este liberă, iar rezervări se obțin la numărul de telefon 0720702444.

                                  A doua strașnică propunere de petrecere a serii de vineri vine de la trupa Proconsul care va încânta publicul, de la ora 21.00, la Berăria „Valhalla” din Bacău. Informații și rezervări se obțin la numărul de telefon 0748.387.442.

                                  Sâmbătă, 7 octombrie, 11 personalități ale României (Tedy Ursuleanu, Damian Drăghici, Luca Valentin, Cornel Marian Hoza, Tica Darie, Bogdan Micu, Delia Andrieș, Uca Marinescu, Radu Cicerone Busuioc, Gheorghe Vespan, Demetrius Tănase) se reunesc pe scena sălii Amfiteatru din cadrul Centrului de Afaceri și Expoziţii Bacău, în cadrul celei de-a cincea ediții în plan local, a evenimentului TEDxBacău, tema abordată fiind SHAPE THE FUTURE! Cei 11 speakeri își vor împărtăși ideile și poveștile de succes, modalitățile prin care au trecut peste momentele de ezitare, dar și peste greutățile pe care le-au întâmpinat în drumul lor spre succes. Biletele pentru participarea la eveniment (programat pentru ora 14.00) se pot achiziționa de pe site-ul https://ove.ro/tedxbacau2017.

                                  ULTIMELE ȘTIRI