Acasă Blog Pagina 2772

Consilierii care l-au luat pe NU în braţe

Consiliul local a votat împotriva alocării de fonduri pentru igienizarea școlilor

– liberalii au votat împotriva alocării de bani pentru igienizarea școlilor – proiectul care viza construirea unei parcări supraterane a căzut deoarece consilierii PNL și PSRo s-au împotrivit – o hotărâre de scoatere la licitație a unor parcele în Târgul de mașini a fost respinsă, pentru că unii consilieri s-au supărat că proiectul nu a fost amânat

Imaginaţi-vă o grădiniţă de copii în care vreo 20 de puştani se ceartă între ei dacă să se joace la nisip cu găletuşa sau dacă să meargă la tobogan. Dacă o astfel de ceartă se petrece la grădiniţă, nu e nici o problemă, când, însă, cei 20 de copii zgomotoşi sunt consilieri locali, care votează decizii care ne afectează viaţa, datele problemei sunt altele. Pentru că, de o bună bucată de vreme, consilierii locali ai Bacăului par mai preocupaţi să-şi tragă unii altora preşul de sub picioare decât să vegheze la treburile oraşului. Aşa se face că proiecte care vizau probleme importante – cum ar fi deratizarea şcolilor – sau obiective de interes – cum ar fi o parcare supraterană – au fost respinse fără ca aleşii să poată oferi un motiv pertinent.

Liberalii votează contra deratizării în şcoli

Un amendament propus la rectificarea de buget şi care se referea, între altele la alocarea de fonduri pentru deratizarea şcolilor sau amenajarea unui loc de joacă la Școala „Alexandru cel Bun” a fost respins ca urmare a votului negativ al consilierilor PNL, cărora li s-au raliat aleşii PSRo şi independentul Cristian Ghingheș. Liderul liberalilor, Mircea Fechet, a motivat că s-a votat împotrivă pentru că amendamentul a fost propus în timpul şedinţei şi nu a fost adus la cunoştinţă consilierilor din timp, pentru a fi studiat. O motivație cel puțin ciudată, din moment ce legea nu prevede așa ceva. „E dreptul oricărui consilier să propună amendamente”, l-a contrazis primarul Cosmin Necula. „În plus, ar fi fost un gest de normalitate ca în momentul în care discutăm de şcoli să găsim o anumită deschidere, nu să căutăm motivaţii politice pentru a vota împotrivă”. Viceprimarul Dragoş Ştefan le-a cerut consilierilor care au votat contra să-şi asume politic faptul că nu se va face deratizare în şcoli.

Probleme cu transportul public

Mai mult de o oră, consilierii municipali s-au contrat, ieri, pe tema noului regulament cu privire la transportul public. De fapt, este vorba despre schimbarea abonamentelor pe carton, utilizate de pensionarii care primesc gratuitate, cu abonamente tip card, care înregistrează fiecare călătorie. Mircea Fechet a reproşat administraţiei locale şi societăţii Transport Public SA că s-au conformat prea greu solicitării Curţii de Conturi care ar fi stabilit ca termen pentru acest lucru luna aprilie 2017. În plus, Fechet a cerut ca Primăria să nu mai deconteze întreaga valoare a abonamentului dacă posesorul său nu îl utilizează prea des, ci să plătească doar contravaloarea numărului de călătorii efectuate. „E foarte important să spunem adevărul şi să prezentăm minciunile. Vreau să fim bine înţeleşi: controlul Curţii de Conturi din septembrie anul trecut a vizat activitatea administraţiei băcăuane între 2010 şi 2016”, a spus primarul Necula. „Abaterile constatate au fost făcute într-o perioadă în care nici eu şi nici mulţi dintre dvs. nu eram la Putere, ci nişte domni galbeni care aveau cuţitul şi pâinea. Dar vitejii de azi de pe Facebook vin şi urlă că de ce nu se face”, a răspuns primarul Bacăului, cu referire directă la postările lui Fechet.


„Problema cu Transport Public este o ciorbă reîncălzită. Dacă s-a luptat Stavarache cu societatea de transport, a început şi Fechet să se lupte, crezând că va câştiga capital politic”.
Cosmin Necula
primarul municipiului Bacău

 

Primăria trebuie să despăgubească Transport Public

„Pentru a fi clari şi exacţi trebuie să facem precizări, să spunem lucrurilor pe nume despre relaţia dintre municipiul Bacău şi societatea Transport Public” – a mai spus primarul Cosmin Necula. „Municipiul Bacău a fost dat în judecată acum doi ani de Transport Public pentru că nu s-a permis actualizarea tarifelor cu rata inflației. Această cerinţă era legală. În martie 2017 municipiul Bacău a pierdut procesul definitiv şi – surpriză! – are de plătit 1,2 milioane de lei către Transport Public SA, bani care trebuiau daţi între 2010 şi 2015. Avem de dat 1,2 milioane de lei. Domnule Fechet, eraţi consilier local și atunci. Vreau să le spuneţi domnilor liberali: cum plătim? Vă trec la caiet, plătim în produse? Cine dă banii? Îi dă PNL, îi daţi dvs?” Mircea Fechet a replicat că 1,2 milioane de lei reprezintă o sumă „neimpresionantă” pentru municipalitatea băcăuană, care plăteşte subvenţii de miliarde pentru transportul public. El a contraatacat, aducând în atenţie faptul că serviciul de transport public ar fi fost concesionat ilegal pe o perioadă de 25 de ani, în condiţiile în care legea ar permite numai şase ani. Primarul Necula i-a replicat că instanţa de judecată a decis că acel contract de 25 de ani este legal, iar Primăria nu are ce face în aceste condiții. „Nu spuneţi jumătăţi de adevăr”, l-a avertizat Necula pe Fechet. Consilierul independent Cristian Ghingheș a adus în discuţie termenul pe care l-ar fi dat Curtea de Conturi pentru trecerea la carduri de abonament. Adrian Botez, directorul societăţii Transport Public SA a precizat că a fost vorba doar de o recomandare a Curţii de Conturi, nu despre o obligaţie şi, oricum, nu s-ar fi putut implementa sistemul, care a costat 300.000 de euro, într-o perioadă atât de scurtă. În ceea ce priveşte decontarea, directorul Botez a precizat că propunerea avansată de Mircea Fechet deja este agreată şi va intra în vigoare de la 1 octombrie: dacă un pensionar nu face mai mult de 20 de călătorii pe lună cu autobuzul, acel abonament nu se va deconta la valoarea sa, ci se va plăti societăţii doar echivalentul preţului biletului pentru acel număr de călătorii.

Fechet: concesionarea transportului public a fost o idee bună

Până la urmă, după mai bine de o oră de discuţii, liberalul Mircea Fechet a declarat că el consideră că prin concesionarea serviciului de transport public în Bacău către un operator privat, activitatea este mai bună, fără firme-căpuşă, fără angajaţi de la partid. „Se pot scrie romane despre dvs., liberalii, cum aţi încercat să omorâţi un operator privat de pe piaţă”, i-a replicat primarul Necula. Noul regulament a fost aprobat în unanimitate de către consilierii prezenţi, chiar dacă un amendament propus de Mircea Fechet a fost respins.

Cardurile puteau fi introduse încă din 2007

Sistemul de ticketing electronic care este introdus în această toamnă de către societatea Transport Public SA nu este o noutate. Conform celor declarate de Adrian Botez, directorul societății, încă din 2007, Dumitru Sechelariu dorise să implementeze cardurile electronice.

„Domnul Sechelariu voia să fie mereu în pas cu vremurile și a început implementarea acestui sistem” – a declarat directorul Botez.

„Validatoarele din autobuze puteau accepta, pe lângă bilete, și carduri. Societatea noastră a fost printre primele din țară care avea așa ceva. Însă, chiar atunci, administrația liberală, condusă de primarul Stavarache, a început să ne pună piedici; s-a încercat să se facă o nouă licitație pentru concesionarea serviciului, s-a ajuns la instanță, și, pentru că nu se știa cum va evolua situația, societatea a renunțat la a doua etapă a proiectului, introducerea cartelelor electronice”.

Între timp, tehnologia s-a perimat iar, acum, SC Transport Public SA a fost nevoită să actualizeze sistemul.

Uite parcarea, nu e parcarea

Ideea parcării de la Autogară a căzut pentru că unii consilieri – acuză primarul Necula – au votat cum le-a cerut partidul, fără să știe de ce votează împotrivă. Pe locul fostelor ateliere ale Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, acum ajunse niște ruine, municipalitatea intenționează să construiască o parcare tip „park and ride”, destinată celor care vin cu mașina la oraș. „Cei care vin în municipiul Bacău sau care se află în acea zonă, lasă mașina acolo și de acolo schimbă cu alte mijloace de transport în comun sau bicicleta” – a menționat Cristian Ghingheș, consilier independent, care a observat că sunt, deocamdată, prea puține opțiuni de transport.

,,Această propunere vine din Planul de Mobilitate Urbană, este unul dintre elementele sale și demersurile pentru acestă parcare sunt începute mai de mult, acum se concretizeză o parte dintre ele. Pot să vă spun că în momentul în care se va finaliza acestă parcare, va fi luat în calcul întregul sistem de transport din municipiul Bacău pe principiul mobiliății urbane, în Planul de Mobilitate Urbană.” – a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău. El a mai spus că parcarea din zona Autogării este doar un prim pas către un sistem de parcări care va fi făcut la nivelul municipiului Bacău. Ieri trebuia să se voteze doar schimbarea destinației terenului respectiv, însă votul consilierilor PNL și PSRo a fost negativ, ceea ce a determinat respingerea proiectului.

„Eu am votat împotrivă pentru că așa a votat colegul meu”, și-a motivat votul consilierul PSRo Romică Botoi.

Colegul său, Cristinel Manolache, nu a motivat votul, în schimb, Cătălin Bogdan Crețu (PNL) a spus că nu e de acord, ca acum, când educația profesională este deficitară, să se facă o parcare pe locul unor ateliere școlare. Declarația a atras râsetele asistenței și o explicație din partea primarului Necula: „Povestea că noi protejăm învățământul este o mare minciună. Acolo aveați niște ruine care erau praf și au fost de pe vremea când adminstrația Stavarache demontase bucată cu bucată, fără vreo responsabilitate. Acum, am obținut toate avizele de la organele statului iar, în paralel, cei care au conceput Planul de Mobilitate Urbană, la care nu v-ați opus, au spus că acolo trebuie să fie acest tip de parcare.”

,,Dumnevoastră vreți acolo o parcare, din tot ce ați spus până acum nu am găsit un argument pentru care eu să pun acolo o parcare, ca arhitect – i-a replicat Cătălin Bogdan Crețu. „Nu sunt omul care să țină partea acestei administrații, dar Planul de Mobilitate Urbană este bazat pe niște studii aprofundate vizavi de traficul din municipiul Bacău și tot acolo se specifică clar de ce trebuie o parcare rezidențială de tip «park and ride»”, a spus și independentul Cristian Ghingheș.

Nu vreţi să amânaţi proiectul? Îl respingem!

Dacă pe 31 august, liberalii au părăsit şedinţa determinând suspendarea ei deoarece nu fusese pus pe ordinea de zi un proiect propus de ei, de data aceasta nu au mai părăsit lucrările, chiar dacă proiectul respectiv nu a ajuns nici acum pe ordinea de zi. În schimb, au votat împotriva unui proiect referitor la închirierea prin licitaţie a cinci parcele din Oborul Șerbănești, supăraţi că acest proiect nu a fost retras de pe ordinea de zi, după cum au solicitat. Proiectul a fost respins, alăturându-se celorlalte proiecte de închiriere de la Piaţa Centrală care au fost respinse ca urmare a votului negativ al consilierilor PNL. Miza acestui scandal o constituie dorinţa liberalilor de a micşora garanţia de participare la licitaţie, lucru cu care actuala administraţie nu este de acord deoarece consideră că o valoare mai mică a acestei taxe încuraja „trântirea” licitaţiilor.

Fosta Bibliotecă Judeţeană devine Casa Căsătoriilor

Fosta clădire a Bibliotecii Judeţene va deveni noul sediu al Stării Civile, după ce consilierii au votat pentru trecerea din proprietatea publică a judeţului în proprietatea publică a municipiului Bacău a jumătate din clădire, cealaltă jumătate fiind deja în patrimoniul Primăriei. Primarul Necula a spus că actualul sediu al Stării Civile este nepotrivit şi va fi transformat în Centru de Informare pentru Cetăţeni. Clădirea bibliotecii a fost cândva sediu al Primăriei Bacău.

Răzvan Bibire
Ioana Bour

S-a stins Oscar Aizic, ultimul comerciant de marcă al Bacăului

    Unul dintre ultimii comercianți de marcă ai Bacăului, poate chiar ultimul, Oscar Aizic, s-a mutat la Domnul.

    A plecat discret, așa cum a fost cunoscut toată viața, deși era apreciat pentru spiritul său de întreprinzător, pentru maniera în care știa să-și conducă afacerile și chiar pentru bonomia pe care o afișa ori de câte ori se afla între oameni.

    Aceste calități au impus respectul pe care mulți i l-au arătat încă din anii în care la noi se vorbea de capitalism numai într-un anume fel. De numele lui Oscar Aizic băcăuanii leagă însă cel mai frecvent amintirea unor excelente magazine de haine de blană și, în ultimii peste 15 ani, renumele Complexului Hotelier Dumbrava, devenit unul dintre cele mai căutate mai ales în sfera turismului de business.

    Oscar Aizic s-a născut în comuna Secuieni, într-o familie de comercianți evrei cu trei copii, de la care a moștenit, evident, excepționala înclinare către lumea afacerilor.

    A lucrat, înainte de 1990, între altele, la celebra DCA – unitatea care colecta piei de animale și lână. Spiritul său de comerciant înnăscut s-a manifestat liber după 1990, când a rămas în țară și a înființat și administrat societatea Conpil Bacău, al cărei obiect de activitate era tot colectarea pieilor de animale și a lânii, dar și prelucrarea și comercializarea lor.

    Cu banii câștigați din această afacere au fost preluate acțiuni la societatea Agroindustriala, care deține și în prezent cunoscuta crescătorie de vulpi argintii, dar și Complexul Hotelier Dumbrava, din Bacău, afacere de care se ocupă în mod egal fiul și fiica sa, dar pe care a supravegheat-o atent, cu aceeași discreție care l-a caracterizat toată viața.

    Pentru spiritul său de comerciant înnăscut și pentru rolul jucat în economia județului Bacău, Oscar Aizic a fost nominalizat și prezentat de Camera de Comerț și Industrie, în anul 2014, în grupul managerilor de elită ai județului.

    Sagittarius A, gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, are o „soră” mai mică

      Sagittarius A, gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, un „monstru” cu o masă de aproximativ 4 milioane de ori mai mare decât a Soarelui, are o „soră” mai mică, o gaură neagră cu masă intermediară, de aproximativ 100.000 de ori mai mare decât a Soarelui, care se află tot în nucleul galactic, ascunsă de nori de gaze cosmice, conform rezultatelor unui studiu coordonat de profesorul nipon Tomoharu Oka și publicat în cel mai recent număr al revistei Nature Astronomy.

      Această descoperire este importantă pentru că, până acum, nu au fost observate găuri negre de masă intermediară, găuri negre a căror fuziune ar forma „monștrii” întunecați supermasivi din centrul aglomerărilor galactice, așa cum este Sagittarius A.

      Aflată la aproximativ 25.000 de ani lumină de Pământ, această gaură neagră de masă intermediară ar putea oferi răspunsuri la o serie de întrebări cu privire la evoluția galaxiei noastre. Această gaură neagră a fost descoperită prin intermediul sistemului de radiotelescoape ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array), din Anzii chilieni, într-un nor de gaz molecular al cărui comportament i-a trădat existența.

      Nivelul înalt de sensibilitate al sistemului de radiotelescoape ALMA a permis observarea acestui nor de gaz molecular aflat la doar 195 de ani lumină de centrul Căii Lactee, locul unde se află gaura neagră supermasivă Sagittarius A.

      O serie de studii recente au arătat că acești „monștri” cosmici îndeplinesc roluri esențiale în procesul de formare al galaxiilor, al stelelor și chiar în apariția vieții. Găurile negre supermasive din centrele nucleelor galactice cântăresc aproximativ 0,5% din întreaga masă galactică, fiind considerate adevăratele „motoare” ale evoluției galaxiilor. Deși găurile negre supermasive sunt prezente în nucleele tuturor galaxiilor, nimeni nu știe cum s-au format și în ce condiții au ajuns să aibă mase atât de mari, de la sute de milioane până la zeci de miliarde de mase solare.

      Misterul originilor găurilor negre supermasive ar putea fi descifrat acum, după descoperirea în premieră a unei găuri negre de masă intermediară. Astfel, găurile negre supermasive din centrul galaxiilor ar putea fi rezultatul fuziunii dintre mai multe găuri negre de masă intermediară, de tipul celei descoperite de cercetătorul japonez.

      Această gaură neagră nu a fost descoperită direct, ci prin studierea efectelor sale asupra regiunii înconjurătoare. Profesorul Tomoharu Oka și colegii lui au apelat la simulări computerizate pentru a demonstra că mișcările de mare viteză ale norilor de gaz aflați la aproximativ 195 de ani lumină de centrul galaxiei pot fi explicate doar prin existența unei astfel de găuri negre intermediare ascunse în vecinătatea lor.

      Descoperirea unei găuri negre de masă intermediară pune capăt dezbaterii cu privire la existența acestor obiecte cosmice cu masa cuprinsă între câteva sute și câteva sute de mii de mase solare.

      „Deși până recent au fost propuse mai multe candidate de găuri negre de masă intermediară, niciuna nu a fost acceptată definitiv. Noi am descoperit însă recent un nor de gaz molecular special, aflat în apropierea centrului Căii Lactee”, a explicat profesorul Oka de la Universitatea japoneză Keio. „Pornind de la analiza atentă a mișcării acestui nor, am ajuns la concluzia că în interiorul său se ascunde un obiect cosmic compact, cu masa de aproximativ 100.000 de mase solare”, a adăugat el. „Acest obiect masiv este o gaură neagră de masă intermediară inactivă, care deocamdată nu absoarbe materie”, a precizat profesorul nipon.

      O serie de studii teoretice au avansat ipoteze conform cărora în galaxia noastră s-ar afla între 100 de milioane și 1 miliard de găuri negre, dar până în prezent astronomii nu au reușit să descopere decât aproximativ 60 de astfel de obiecte cosmice. AGERPRES

      Bacăul anilor 70 (VI) Spre Grădina Mare – Parcul Trandafirilor

      Trandafiri au crescut acolo încă de pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Și Alexandru Ioan Cuza, în „Drumul Unirii” spre București, le-ar fi apreciat mirosul. Nu mai zic de ofițerii francezi, apoi nemți, apoi ruși, cuceriți de această floare gingașă dar cu spini, simbol al Moldovei. Ce a mai rămas din parcul de altădată…. își merită numele.
      Abia de-am ajuns iar pe Strada Centrală, în tumultul unei după-amiezi obișnuite. Veneam dinspre Grădina Mică, prin fața terasei Comalrid. Stăm pe locul unde aveau să se înalțe scările circulare ale magazinului „Luceafărul”.

      Gradina Mare perioada interbelica
      Gradina Mare in perioada interbelica

      L-am lăsat în urmă pe Mișu, fotograful ambulant. Am trecut și pe lângă Fabrica de casănci, care s-a transformat în cămin pentru fetele de la Fabrica Proletarul, cu locația peste drum de Starea Civilă, de astăzi. În locul Comalridului se ridică acum un alt grandios edificiu.

      Adevărul e că, privind blocurile cu 10 etaje care încercuiesc zona Stării Civile, nu-ți poți imagina în locul lor clădiri doar cu un singur etaj. „Noi veneam pe străduța asta, tinerii care aveam gagici la căminul lui Proletaru. Trăgeam o fluierătură mare și apărea câte una la geam. Și-apoi auzeai cum strigă: Măndicaaa! Te-așteaptă Viorel jos! Sau… Luțicaaa! Te caută Costel”. La ieșirea – intrarea principală din – în parcul mic, era o construcție rotundă, cu panouri și sticlă, ce-i găzduia pe fruntașii în întrecerea socialistă.

      Marile întreprinderi știau să onoreze astfel profesionalismul și sârguința celor mai buni angajați, creând modele de urmat pentru ceilalți. Viorel Roman merge mai departe cu destăinuirile. Umblă la portofel.

      Din pliurile învelite în piele, scoate cu gesturi de magician o fotografie alb-negru, îngălbenită de vreme. Văd tras în sepia, un tânăr tuns îngrijit, cu părul pieptănat peste cap. Steaua de Fruntaș în Întrecerea Socialistă strălucește lângă rever. Mă privește peste frunte încrezător în viitor. Îl studiez mai cu atenție pe posesor… să simt niscaiva diferențe.

      S-au adunat ceva riduri dar ochii au aceeași strălucire. Tânăr tipograf, să te vadă lumea la gazetă, în centru, nu era la îndemâna oricui.„Am fost singurul din tipografie!” ține să precizeze. Schițăm împreună, cu creionul pe hârtie, ordinea în care erau înșiruite vechile clădiri înainte de a fi demolate. Luăm ca punct de reper locul unde am ajuns: clădirea vechii poște.

      Posta veche
      Posta veche

      „La telefoane, în colț, era oră programată la intrare. Noi, iarna, după hoinăreală, abia așteptam să ajungem aici. Aveau un calorifer pe hol și era foarte cald. Din hol dădea o ușă către cabinele telefonice. Ne încălzeam puțin și o zbugheam iar afară.” După Poștă, pe dreapta către centru era o frizerie și chioșcul cu ziare. Apoi Restaurantul „Consum”, o farmacie și o cofetărie. Abia după aceea venea Cinematograful Tineretului și strada Ion Păun Pinciu care se prelungește în Str. Șoimului, care începe unde e acum Farmacia Nr 1. apoi Macul Roșu, Librăria și cofetăria Rîndunica, cu mica ei grădiniță.

      Parcul, in stanga
      Parcul, in stanga

      „Între Librărie și Macul Roșu era un magazin de manufactură și mezeluri a fostei fabrici Pascal. Cele mai bune mezeluri se găseau acolo. Patronul avea și fabrică, pe strada Leca, spre fostul abator. Când s-a desființat, în clădirea abatorului a funcționat ICIL-ul un timp, până s-a făcut fabrica de la gară.” După parcul mic era o cofetărie. Și după ea era o altă cantină. Cantina ICSI Alimentara. (Întreprinderea Comerțului de Stat Industrial), cantina industrialelor cum i se mai spunea. Acolo se organizau baluri, la care veneau tinerii din oraș sâmbăta și duminica. Fetele nu plăteau intrarea. Spre stânga, după panoul de onoare era o plăcintărie, gostatul și câteva locuințe, ansamblul încheindu-se cu atelierul fotografului Segal, despărțit de Grădina mare de o străduță.

      Balena Moby Dick

      „Pe străduța asta, nu mai țin bine minte anul, oricum până-n 70, când a venit circul în fața biserici Sf. Neculai, a fost adusă de către americani o balenă, în starea ei naturală. S-o vedem și noi cum arată. Era pusă pe trei platforme de mașină. Ocupa toată strada. Avea montate în ea instalații frigorifice. Era întreagă și arăta… normal, așa cum ar fi înotat în ocean.

      Părea vie. A stat mult timp acolo, blocând toată strada. Balena Moby Dick. Așa-i dăduseră numele. Nouă nu ne venea a crede că poate fi așa de mare. Platformele erau trase de un camion. Nu plătea nimeni nimic. Cred c-au trecut aproape toți băcăuanii care au aflat, s-o vadă, timp de două săptămâni, până a plecat circul ambulant, în interesele lui.

      Trotuarul nu era ocupat nici de o parte, nici de alta. Treceai pe lângă ea și o vedeai de câte ori vroiai.”

      Parcul trandafirilor
      Parcul trandafirilor

      Străduța era unde avea să se ridice blocul dinspre Parcul Trandafirilor, cu restaurantul și terasa lui Petrescu. În spate era Teatrul de vară, cu cinema în aer liber, cam în dreptul bisericii Sf. Ioan. Parcul era mult mai mare. Bustul maiorului Constantin Ene, eroul băcăuan căzut la Rahova pe 7 noiembrie 1877, avea să fie dezvelit abia după un secol de la Războiul de Independență. Dar fântâna arteziană exista. Pe unde este Statuia lui Ștefan cel Mare era WC-ul public.

      Parcul trandafirilor

      Loc de răgaz, aproape, era încă în picioare Restaurantul Parcul Trandafirilor, cu terasa transformată toamna în mustărie. Nelipsită din meniu, pastrama de oaie, pârpolită pe grătare, potolea foamea primilor navetiști. Autogara era la doi pași, cam pe unde s-a ridicat în 1980, ceasul solar, loc de parcare acum pentru Hotel Moldova. Nu lipsea nici peștele proaspăt.

      Pescarii înrăiți îl dădeau la schimb pe o ciorbă, țigări și băutură. Doar capturile mari se negociau pe bani. În chioșcul rotund din lemn, în zilele de sărbătoare cânta fanfara.

      Parcul trandafirilor a
      Parcul trandafirilor

      De la ,,o botină, din cea mai fină”, la melodiile tânărului Dan Spătaru. Microbiștii făceau pronosticuri . Îndrăgostiții căutau ,,lalele”, ,,turturele”, melodii care le înlocuiau pe cele patriotice, compuse de băcăuanul Luigi Ionescu, la mare vogă, plăcute și astăzi. Lăzărică, cu acordeonul, o dădea pe Gică Petrescu.

      Eram și eu pe atunci elev de gimnaziu, fără prea mare dor de uniforma școlară. Ce lume! Ce viață! Nu ca acum, când privesc în jur și toți sunt cu nasul în ecrane. Visam privind la cer, căutându-mă prin buzunare după fondul de rulment. Sfatul tatei, care nu m-a întrebat niciodată ce note am luat la școală, mi-a fost literă de lege: „băiete, cum îți așterni, așa dormi!”

      Parcul trandafirilor a
      Parcul trandafirilor

      Dacă tot eram elev navetist, treaz de la ora 5, până să înceapă orele, descindeam primul dimineața pe la casele de bilete, unde rulau filme în premieră. La Muncitorul, la Forum lânga gară, Tineretului. La Flamura Roșie unde dădeam peste „omul tî biletul”, personaj multiplicat mai apoi, prezent fictiv la toate cozile mai lungi, indiferent că erau la intrarea în stadion sau la carne.

      Cinematografele Central și Orizontul s-au inaugurat în 1980. Seara, până la cursa de 19.30, îmi triplam investiția, cinstit. Tânăr utecist, aveam satisfacția că pot fi, financiar, independent. Am făcut această divagație pentru că, pe pagina de internet a ziarului ,,Deșteptarea”, la comentarii, am primit de la un cititor o întrebare, care poate fi și răspuns, raportată la decalajul dintre generații.

      Parcul trandafirilor
      Parcul trandafirilor

      Citez: „Dacă spun că am avut o copilărie tare faină, nu mă arestează ăștia, pe banuiala că aș fi comunist, nu-i așa ?… lo!”

      Colegiul George Vrănceanu avea să delimiteze zona de nord a centrului orașului în anul 1961. Se numea atunci Școala Medie Nr. 4, Bacău. Planul urbanistic propus în 1970, a venit cu linii drepte, micșorând parcul și deschizând perspectiva spre podul dinspre Șerbănești.

      De la Teatrul „Licurici”, fost teatru de păpuși, zona numită astăzi Parcul Catedralei urma să fie noul centru administrativ al orașului. Ce s-a dorit și ce-a ieșit, se vede acum. Va urma!

      Elevi în stagii de practică prin Europa

        Elevi în stagii de practică prin Europa

        Pentru prima dată, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bacău a fost beneficiarul unui proiect VET( Vocational Education and Traning), în anul școlar 2016-2017, cu un buget alocat prin programul Erasmus + de 93.766 euro.

        Echipa de proiect coordonată de Mariana Rățoi și formată din cadrele didactice Ioan Stan, Angelica Farcaș, Sorin Gutunoi și Oana Cristina Dănăilă au promovat imaginea liceului la nivel local și european prin creșterea atractivității lui.

        Obiectivul general a fost de a crește calitatea formării inițiale a elevilor de la profilul turism și alimentație (liceu și școală profesională) prin organizarea a două stagii de practică în colaborare cu parteneri din Spania și Cipru.

        Participanții, în număr de 34, elevi din clasele a X-a și a XI-a (liceu și școală profesională), au efectuat stagii de practică, câte 3 săptămâni, pentru fiecare flux. Fluxul 1, format din 16 elevi, a desfășurat trei săptămâni de practică în sudul Spaniei, orașul Granada, iar fluxul 2, format din 18 elevi, a desfășurat stagiul de practică în Cipru, orașul Paphos.

        În urma mobilității, beneficiarii au dobândit competențe și abilități practice specifice domeniului de pregătire – turism și alimentație. În Granada, elevii și-au desfășurat stagiul de practică în 5 unități de alimentație publică, iar în Paphos, la două unități de alimentație. Elevii au lucrat în echipă sub îndrumarea managerilor de proiect Bernard Trujilo (Spania ), Michalis Papatherapontos (Cipru) și Mariana Rățoi (România).

        În urma evaluărilor finale elevii au primit certificate pentru recunoașterea competențelor dobândite de tip Europass Mobility. Pe lângă obiectivul de bază care a vizat formarea profesională, elevii au mai participat la cursuri de limbă spaniolă și limbă greacă, dar și la programele culturale pentru descoperirea tradițiilor și obiceiurilor populare.

        Pregătirea culturală a inclus o serie de excursii pentru vizitarea unor atracții turistice din Granada, Sevilla, Malaga, Paphos și Limassol (Castelul Alcazaba Malaga, Muzeul Picasso, Alhambra-Granada, Palatul Regal din Sevilla, Catedralele din Granada, Malaga și Sevilla, Sacromonte, Parcul Natural Sierra Nevada, Parcul Arheologic din Paphos, Marina Limassol, Castelul și Mormintele Regilor din Paphos, Coloana Sfântului Petru, locul de naștere al Aphroditei Petra tou Romiou, „Stone of the
        Greek”).

        54 de școli și licee vor fi conduse de directori „detașați”

          Ida Vlad
          Ida Vlad

          S-a tras linie finală în ceea ce privește ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți în școlile și colegiile/liceele băcăuane. În urma deciziilor luate în Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău s-a stabilit cine va conduce unitățile de învățământ în noul an școlar.

          Pentru că nu toți au luat concursul de ocupare a acestui post, printre directorii și directorii adjuncți care vor avea astfel de funcții sunt 54 numiți cu detașare în interesul învățământului.

          36 dintre ei sunt pe funcții de director, iar 17 sunt pe director adjunct. Pentru un alt caz, al unui director de la un liceu din Onești, s-a decis delegarea de atribuții.

          Nouă dintre directorii „detașați”, atât pe funcția de director, cât și cea de director adjunct, sunt în municipiul Bacău, doi în Moinești, doi în Onești, doi în Buhuși, trei în Dărmănești, unul în Slănic Moldova, unul în Tg. Ocna, iar restul în mediul rural, în comune precum Berzunți, Blăgești, Bogdănești, Brusturoasa, Căiuți, Cașin, Cleja, Dofteana, Ghimeș-Făget, Glăvănești, Gura Văii, Helegiu, Hemeiuș, Huruiești, Itești, Lipova, Măgura, Negri, Nicolae Bălcescu, Oncești, Parava, Parincea, Pârjol, Răcăciuni, Roșiori, Sănduleni, Scorțeni, Tg. Trotuș, Ungureni, Urechești, Valea Seacă și Zemeș.

          Până acum, două concursuri

          Pentru ocuparea acestor posturi, până acum s-au organizat și două concursuri, sub directa supraveghere a Ministerului Educației. Unul s-a desfășurat în toamna anului trecut când au luat examenul 148 de candidați (107 pentru funcția de director, respectiv 41 pentru funcția de director adjunct).

          Un al doilea concurs a avut loc în această vară, lunile iunie – august, unde s-au înscris 79 de candidați care au depus 92 de cereri, pentru funcțiile de director și director ajunct vacante.

          Pe unele posturi au fost două sau trei înscrieri, dar au fost și candidați care s-au înscris atât pentru ocuparea funcției de director, cât și pentru director adjunct, la aceeași unitate de învățământ, iar alți candidați și-au depus dosarele la două sau chiar trei școli, pe ambele funcții. Au promovat, în această etapă, alți 43 de candidați (27 directori și 16 directori adjuncți).

          Prof. Ida Vlad, inspector școlar general adjunct ISJ Bacău, a explicat că au putut fi numiți cu detașare în interesul învățământului pe locurile vacante și candidații care au participat la cele două runde de concurs, dar nu au promovat, și candidații care au participat, dar au promovat numai una sau două dintre cele trei probe de concurs, dar și cei care nu au participat, dar au fost interesați să ocupe un astfel de post. Mandatul directorilor care au luat concursul este de 4 ani, însă al celor numiți prin detașare este valabil doar pentru anul școlar în curs.

          În total sunt 245 de funcții de conducere în toate instituțiile de învățământ preuniversitar băcăuane, 110 în mediul rural și 135 în mediul urban. Dintre acestea, 171 sunt ocupate de directori, iar 74 de directori adjuncți.

          6 septembrie 2017

            Consilierul PSD Codrin Costan demisionează din CL Bacău

              Consilierul PSD Codrin Costan demisionează din CL Bacău

              Codrin – Vasile Costan, consilier municipal PSD, a anunțat că demisionează din această funcție, fiind al treilea ales social-democrat care părăsește legislativul local de la alegerile de anul trecut.

              Înaintea sa au demisionat Claudiu Ambrosie și Adrian Gavriliu, deveniți, primul, director la Direcția de Tineret și Sport și, al doilea, director la Clubul Sportiv Municipal.

              Primarul Cosmin Necula a confirmat, pentru Deșteptarea, demisia consilierului Costan și a precizat că aceasta va fi anunțată în mod oficial în ședința de astăzi.

              Codrin Costan nu a putut fi contactat pentru a explica motivele demisiei. Conform procedurii, PSD va desemna un alt consilier de pe lista de supleanți. Acesta va depune jurământul în fața Consiliului local și va putea, apoi, vota.

              Însă acest lucru se poate întâmpla abia după ședința de astăzi, când, în mod normal, se va anunța demisia lui Costan, urmând ca o eventuală propunere de înlocuire a sa să se producă la următoarea ședința.

              Până atunci, PSD va avea un vot în minus rămânând cu 8 din cei 23 de consilieri care-l formează.

              Bacău, 16 septembrie: Regal Remember Cenaclul Flacăra

              Sâmbătă, 16 septembrie, băcăuanii au ocazia să-i vadă și să-i asculte pe artiștii Andrei Păunescu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristian Buică, Mădălina Amon, Valentin Moldovan, Walter Ghicolescu, Vasile Mardare, Arpad Domokos și Vanghele Gogu în cadrul unui eveniment special, dedicat poetului Adrian Păunescu și celor 44 de ani de la înființarea Cenaclului Flacăra.

              Este vorba despre „Concert Omagial în memoria poetului Adrian Păunescu – Regal Remember Cenaclul Flacăra, 44 de ani de înființare”, un eveniment 100% inițiativă și organizare private, prin Oana Cornescu din Bacău și Fundația Constantin, al cărei președinte este Andrei Păunescu.

              Concertul se va desfășura în ziua amintită, de la orele 18.30, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, se dorește a fi un dar de la un băcăuan pentru băcăuani și n-ar fi fost posibil fără generozitatea «unor sponsori extraordinari, inimoși» precum Dedeman, Inter-Auto, Hotel Dumbrava, Agricola Internațional, SOMA, BASAROM, BARLETA, BOFIPACK România, Teletrans SRL, Filmir Prod și Corabo Vin SRL.

              „Am organizat acest spectacol deosebit, reprezentativ moment de artă și cultură, un Remember Adrian Păunescu, la 44 de ani de la nașterea Cenaclului Flacăra. Regalul este susținut de Andrei Păunescu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristian Buică, Mădălina Amon, Valentin Moldovan, Walter Ghicolescu, Vasile Mardare, Arpad Domokos și Vanghele Gogu, mari maeștri ai genului care prin profesionalism și originalitate și-au adus contribuția la această mișcare puternică, artistică și literară care a existat la noi și care a reprezentat și continuă să reflecte geniul creației lui Adrian Păunescu.

              Cenaclul Flacăra rămâne o arhivă excepțională de muzică și poezie cu o valoare de patrimoniu național, care și astăzi ne freamătă nostalgiile și ne deschide rănile pentru că Flacăra era supapa de libertate la care noi, cei de atunci, de toate vârstele, eram conectați.

              Cenaclul Flacăra a fost rampa de lansare și scena care a consolidat carierele multor artiști. El afișa deseori mesaje protestatare, iar poetul Adrian Păunescu, cu talent, curaj, geniu, s-a tranformat din părintele unui fenomen național, într-un catalizator de emoție.

              Adrian Păunescu a fost însoțit permanent de fiul său, Andrei, moștenitorul și continuatorul acestui fenomen. Andrei face muzică singur sau cu trupa Totuși, scrie articole, cântece și cărți, predă jurnalism, realizează emisiuni și-n restul timpului «iubește și merge printre oameni».

              Regalul va fi, prin toți artiștii care se vor urca pe scenă, și un omagiu, desigur, pentru cei care nu mai sunt printre noi: Tatiana Stepa, Gil Ioniță, Octavian Bud, Emilian Onciu, Valeriu Sterian, Florian Pittiș, Alexandru Zărnescu, Constantin Dragomir etc.

              Ne dorim ca publicul, plecând de la acest Regal, să rămână cu acea stare despre care, atât de adânc, vorbea poetul Adrian Păunescu: «Să te afli în stare de iubire cu poporul tău», este mesajul organizatorului evenimentului, Oana Cornescu.

              Prețul unui bilet la Regal – Remember Cenaclul Flacăra este de 40 lei, biletele urmând să poată fi achiziționate de la casieria Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, de la sfârșitul acestei săptămâni.

              Cotidianul Deșteptarea este partener media al evenimentului.

              Campania Donează și Salvează s-a încheiat. Peste 100 de donatori de sânge în plus într-o săptămână

                Campania Donează și Salvează s-a încheiat. Peste 100 de donatori de sânge în plus într-o săptămână

                La finalul săptămânii trecute s-a încheiat campania Donează și Salvează, o acțiune de donare de sânge organizată de Federația Tinerilor din Bacău și Centrul de Transfuzii Bacău.

                Campania, derulată în perioada 21 august – 1 septembrie, a cuprins două etape: prima de informare a populației și cea de-a doua, de donare propriu-zisă. Dacă în prima etapă (21-27 august) tinerii voluntari de la Federația Tinerilor din Bacău instruiți de specialiștii Centrului de Transfuzii au stat în 10 puncte de informare și promovare din oraș convingând băcăuanii de importanța acestei campanii, în partea a doua (28 august – 1 septembrie), 111 de persoane s-au prezentat la Centrul de Transfuzii și au donat.

                „A fost o campanie foarte bună pentru că nouă ne-a crescut colecta cu 111 donatori. Dacă anul trecut în luna august am avut 606 donatori, anul acesta am avut 703”, a declarat dr. Adriana Ghindă, directoarea Centrului de Transfuzii Bacău. Cei mai mulți donatori în această campanie au fost tineri, în prima zi de colectare participând 29 donatori, a doua zi – 18, miercuri – 27, joi – 15 și în ultima zi 22.

                „Din păcate noi suntem puțin dezamăgiți pentru că nu ne-am atins ținta de 300 de donatori câți ne-am propus. Pentru Centrul de Transfuzii sigur că este un succes, dar noi vom continua să informăm publicul larg despre importanța actului de donare de sânge.

                Sigur nu ne vom opri aici și vom încerca să permanentizăm două campanii asemănătoare pe an, una vara și una iarna”, ne-a spus Denis Blidariu, inițiatorul acestei campanii și membru al Federației Tinerilor din Bacău. Toți cei 111 donatori au primit tichete de masă și la solicitarea lor au primit abonament la transportul public pentru luna următoare și o zi liberă conform legislației.

                În momentul de față, stocul de sânge de la Centrul de Transfuzii Bacău este pe linia de plutire. „Ne străduim să gestionăm bine rezervele pe care le avem. Ar cam trebui să mai crească numărul donatorilor pentru că nu ne putem baza doar pe astfel de boom-uri”, a mai spus șefa Centrului de Transfuzii Bacău, dr. Adriana Ghindă care ne-a explicat că Bacăul se clasează la nivel național undeva la linia de mijloc-sus, și că nu ne putem compara cu Centrul din București care are zilnic 1000 de donatori sau cu centrele regionale din Oradea, Cluj, Buzău sau Galați.

                Scandalul ouălor contaminate

                Scandalul ouălor contaminate

                Firmele de dezinfecţie-dezinsecţie-deratizare, luate la puricat de inspectorii sanitar veterinari

                Isteria mediatică generată pe marginea scandalului ouălor contaminate cu Fipronil a cuprins întreaga ţară. În acest context extrem de sensibil, autorităţile sanitare veterinare au demarat din timp acţiuni de verificare, atât la depozitele farmaceutice veterinare sau în fermele de păsări (în privinţa utilizării produselor pentru combaterea paraziţilor), cât şi în unităţile care au ca profil efectuarea activităţilor de dezinfecţie-dezinsecţie-deratizare.

                Astfel, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău a verificat toate fermele de găini ouătoare şi toate depozitele farmaceutice veterinare din judeţul. Totodată, au fost controlate şi două ferme de găini de reproducţie, 4 unităţi cu activitate de dezinfecţie-dezinsecţie-deratizare şi două ferme de pui de carne.

                „În urma acestor controale, se constată că nu s-a utilizat nici un produs insecticid neautorizat (fără aviz sanitar). Menţionăm că acţiunile de control sunt în curs de desfăşurare şi în perioada următoare”, a trasmis dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău. Reamintim că nu mai puţin de 40 de ţări sunt afectate de uriaşul scandal al ouălor contaminate cu fipronil.

                Potrivit datelor oficiale, 24 dintre cele 28 de ţări din UE au raportat cazuri de ouă contaminate, alături de alte 16 ţări din afara spaţiului UE, doar Lituania, Portugalia, Cipru şi Croaţia nefiind afectate. În plus, ouă contaminate au fost descoperite şi în ţări din afara UE, cum ar fi SUA, Rusia, Africa de Sud şi Turcia. De altfel, în capitala Estoniei, este programată o discuţie între miniştrii agriculturii din statele UE pe marginea acestui subiect.

                De reţinut că Fipronilul este un ingredient care se regăseşte des în produsele veterinare, fiind folosit pentru eliminarea puricilor, păduchilor şi căpuşelor la animale. În schimb, este interzisă utilizarea acestuia în cazul animalelor destinate consumului uman. Şi asta pentru incriminatul produs poate afecta ficatul, tiroida şi rinichii, însă, în cazul unui consum ridicat.

                Fipronilul a fost depistat în cantităţi mici în ouă, după ce insecticidul ar fi fost folosit pentru a curăţa ţarcurile în care se aflau puii. Însă, apariţia ideii de contaminare a determinat retragerea – ca măsură de precauţie – a unui număr mare de ouă din piaţă.

                Avem un pasaj. Ce facem cu el?

                Nu-i prima dată şi nici nu v-a fi ultima, cel puţin aşa ni se spune de către factorii răspunzători şi decidenţi. Vorbim de Pasajul rutier Oituz – Ştefan Guşe care, la fiecare ploicică se umple cu apă, circulaţia se întrerupe, vin nişte nene care se uită, alţii îşi dau cu părerea, şoferii fac ce ştiu ei mai bine, adică înjură, şi doar unul singur dă declaraţii presei.

                Aceleaşi de vreo cinci ani: proiectul a fost prost, execuţia şi mai proastă, canalizarea oraşului nu poate prelua întreaga cantitate de apă, pompele se mai strică, până nu se rezolvă una şi alta, trebuie să aşteptăm să se facă vreme bună. Asta este! Eu aş putea fi înţelegător, dacă ar fi vorba de o zi, de o săptămână, de o lună, de o jumătate de an, timp în care, sper eu, specialiştii lucrează, caută soluţii, se bulucesc în pasaj, măsoară, fac probe, scot bani şi se apucă de lucru. Evrika!

                Cel puţin asta este în mintea mea de cetăţean, de conducător auto, de contribuabil la bugetul local, de om care ştie că nu există problemă, cel puţin astăzi, care să nu poată fi rezolvată, ci doar un pic de incompetenţă, ceva delăsare şi blazare, la care se adaugă dese trimiteri la un trecut nu prea îndepărtat, de parcă ar mai interesa pe cineva. Acel trecut şi oamenii lui s-au dus, ne-au lăsat un pasaj şi o… belea, iar noi trebuie să o rezolvăm, nu-i loc de întors, deoarece respectivul pasaj este foarte important pentru oraş şi oamenii lui, pentru economia lui, de aceea trebuie făcut funcţional pe orice vreme. Doare?

                La pomul lăudat

                Răzvan Bibire

                Toată copilăria mi-am petrecut-o căţărându-mă în pomi după fructe. O luam de primăvara, atunci cădeau florile şi începea fructul să capete contur. Mâncam cireșe, mere, zarzăre crude. După aia le mâncăm când se coceau. Urmau merele sântiliești, caisele, cireşele, visinele. Pe toamnă ne urcam în pruni, meri, nuci, peri, gutui şi ce se mai găsea prin grădina. Nu mai punem la socoteală strugurii, că nu cereau eforturi deosebite. Poate doar atenţie şi nişte picioare bune, ca să nu te prindă paznicul.

                Mă uit la pomii încărcaţi cu fructe din oraş şi îmi pare rău că nu mă mai pot caţăra în copaci. E păcat că atâtea fructe să se piardă, să putrezească pe trotuare şi, eventual, să le adune câte cineva ca să le pună în cazanul de ţuică.

                Toată vara zarzării din oraş au fost încărcaţi cu fructe pe care nu le-a dorit nimeni. Merii, câţi au scăpat de urgia dezlănţuită de Primărie, au rodit dar fără să intereseze pe nimeni. Corcoduşii sunt plini de poame care se vor scutura pentru că, băieţii din cartier nu sunt interesaţi de fructe decât dacă sunt cumpărate de la supermarket sau de la aprozar.

                În curând nu vor mai fi nici aceşti pomi fructiferi pentru că orăşenilor a început să le pută copacii roditori şi vor să fie tăiaţi. Sună la Primărie, la Spaţii Verzi şi spun că îi deranjează pomul din faţă blocului, că le murdăreşte gazonul sau trotuarul, că atrage muşte şi aşa mai departe. Şi pomii sunt tăiaţi, că aşa doreşte locatarul.

                Într-o seară, în Parcul Catedralei, înaintea unui concert, o gaşcă de copii se uita la teatrul de păpuşi, la «Fata babei şi fata moşneagului». În timp ce fata moşului se înfrupta din perele ce i le dăduse pomul pe care-l curăţase de omizi, copiii care se uitau la piesă molfăiau din pop-cornul cumpărat de părinţi.

                Mi s-a părut că scena ilustrează perfect timpurile pe care le trăim.

                Box: Relu Auraș: „Bate-l, Roli!”

                Box: Relu Auraș: „Bate-l, Roli!”

                Primul antrenor al lui Ronald Gavril va fi prezent pe 8 septembrie, la Las Vegas, la meciul în care fostul său elev va lupta pentru titlul mondial WBC cu mexicanul David Benavidez

                Ani la rândul i-a ținut pălmarele. Pregătindu-l pentru Naționale, Europene și Mondiale. Acum îi ține pumnii. Strâns de tot: în joc se află titlul mondial WBC la categoria super-mijlocie. Pe scurt, vârful carierei lui Ronald Gavril. Vineri, băcăuanul de 31 de ani care evolează în echipa lui Floyd Mayweather se va lupta la Las Vegas pentru a deveni cel mai tare boxer profesionist al lumii la super-mijlocie.

                Iar Relu Auraș, antrenorul care l-a descoperit și l-a format pe Roli nu vrea să lipsească de la cel mai important meci din cariera fostului său elev. „Maestre, pe 8 septembrie te aștept la Las Vegas. Boxez pentru titlul mondial WBC cu mexicanul Benavidez. Ți-am păstrat două bilete. Nu care cumva să nu vii!”, a fost mesajul pe care Roli Gavril i l-a trimis lui Auraș încă din august.

                „Cum să lipsesc? Roli a fost și este ca și copilul meu. Îi voi fi alături și de această dată”, spune Auraș, care va pleca astăzi spre Las Vegas pe ruta București-Frankfurt- San Francisco. Auraș nu poate uita cum l-a descoperit pe Roli. „Mă aflam la Slănic cu lotul și am revenit în Bacău pentru un sparring. La un moment dat am văzut în sală un puști care lovea un sac.

                Deși o făcea mai mult în joacă, mi-am dat seama imediat că e făcut pentru box. Nici nu știam că e fratele lui George Gavril. L-am întrebat dacă vrea să devină boxer. Mi-a zis că da. «Mare?», l-am zădărât. «Cel mai mare», mi-a răspuns. Cu asta m-a făcut KO. Imediat l-am luat cu mine la Slănic. Era mascota lotului; avea 10-11 ani. De atunci, l-am luat peste tot cu mine. L-am luat și în Maroc, când am preluat selecționata lor pentru Olimpiada de la Beijing. ”, își amintește Relu Auraș. Antrenorul nu poate uita nici nedreptatea care i s-a făcut lui Roli înainte de una din edițiile Campionatului European, când Obreja și FRB au preferat să-l titularizeze pe Juratoni. Gavril și-a luat revanșa la Naționale.

                „Praf l-a făcut pe Juratoni”, zâmbește Auraș. După 165 de meciuri câștigate la amatori, Ronald Gavril a optat pentru boxul profesionist, stabilindu-se în Las Vegas și fiind cooptat în echipa Mayweather Boxing Club. „În ciuda tuturor tentațiilor pe care le oferă Vegasul, Roli a rămas dedicat boxului”, spune Auraș. Dovada? Din cele 19 meciuri disputate la profesioniști, „The Thrill” („Fiorul”, așa cum îi spun americanii) și-a adjudecat 18, 14 fiind câștigate prin KO.

                „Cu Benavidez va fi însă mult mai greu. Mexicanul e tare; are același stil ca și Roli. Oricum, va fi care pe care”, este de părere Relu Auraș, care a avut și un sfat pentru fostul său elev: „Să conduci tu lupta. Dacă lași inițativa mexicanului, te poate termina. Fii primul care dă: am încredere în forța loviturilor tale. Bate-l, Roli!”

                Fotbal/ Cupa „Aerostar”: Fotbal din plăcere

                Fotbal/ Cupa „Aerostar”: Fotbal din plăcere

                La finalul acestei săptămâni, proiectul de finanțare nerambursabilă intitulat „Sportul de masă, o antecameră a sportului de performanță”, inițiat de CS Aerostar Bacău și aprobat de Consiliul Local în baza Legii 350/ 2005 își va consuma o nouă etapă. Una cu o adresabilitate foarte largă.

                Astfel, sâmbătă și duminică, CS Aerostar va organiza „Cupa Aerostar” pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani și la care sunt așteptați peste 200 de participanți.

                „Dorim ca prin astfel de acțiuni să atragem copiii către fotbal. Competiția nu pune accent pe nimic altceva decât pe plăcerea celor mici de a juca fotbal”, a declarat managerul de proiect, Valerian Voicu.

                Competiția va începe sâmbătă, în jurul orei 9 și se va încheia duminică, atunci când sunt programate finalele. Puștii în vârstă de 8 ani vor juca în format 5+1 pe terenul sintetic al bazei CS Aerostar, în timp ce categoria de vârstă 10 ani își va disputa meciurile pe terenul de iarbă, echipele fiind formate din opt jucatori, incluzând și portarul.

                Comisia de organizare a „Cupei Aerostar” îl are ca președinte pe Valerian Voicu și îi mai cuprinde pe Ion Flenchea (secretar), Victor Bălan și Mihai Stanciu (membri) și Valentin Cioancă și Cornel Elisei (antrenori).

                Strada Aviatorilor: Loc de joacă reamenajat

                  Locul de joacă necesită refacerea totală/foto: Ramona Ionescu
                  Locul de joacă necesită refacerea totală/foto: Ramona Ionescu

                  – locul de joacă necesită schimbări majore inclusiv la scrânciobe, leagăne și balansoare – clubul pensionarilor și refacerea acoperișurilor la blocurile vechi sunt alte două proiecte aflate în așteptare

                  Locul de joacă amenajat în vecinătatea punctului termic nr. 33 din cartierul Aviatorilor are toate șansele să-și recapete frumusețea de altădată. De ceva vreme, o mână de muncitori coordonați de angajați ai Primăriei Bacău au început să reamenajeze spațiul.

                  Au trasat alei, le-au înălțat, au montat borduri și au amenajat trotuarele cu pavele. La un moment dat, lucrările au încetat, fără nicio explicație, drept pentru care conducerea Asociației de proprietari nr. 51 nu are o motivație clară.

                  “De vreo câteva zile, lucrarea a fost abandonată. Nu știu exact din ce motive! Am văzut că aleile sunt supraînălțate și mă gândesc cu ce vor umple diferențele de nivel dintre sol și alei.

                  În plus, dacă aleile sunt așa sus vor trebui ridicate și băncile. Una peste alta, bine că s-au apucat de modernizarea părculețului!

                  Avem nevoie de o oază de relaxare și pentru cei mici!”, declară Ioan Țârcă, președintele Asociației de proprietari nr. 51.

                  Președintele spune că a avut mai multe întrevederi cu primarul Cosmin Necula în cadrul cărora a ridicat problema amenajării unui Club al pensionarilor în clădirea care adăpostește punctul termic și refacerea acoperișurilor degradate, de la blocurile vechi.

                  Street Food Festival, în acest weekend

                    Street FOOD Festival, primul festival de mâncare de stradă din România, ajunge la Bacău între 7 și 10 septembrie, în Parcul Cancicov. Toamna aceasta, locuitorii de pe malul Bistriței sunt invitați să se alăture experienței culinare desăvârșite.

                    Mâncăcioșii și pofticioșii băcăuani sunt așteptați să savureze cele mai gustoase preparate de #StreetFood, de la burgeri la gogoși, de la pastramă la produse vegane și vegetariene. Mâncarea apetisantă va fi acompaniată de concerte în aer liber, filme culinare, ateliere de gătit și activități pentru cei mici, cei mari și bineînțeles pentru patrupezi.

                    Street FOOD Festival este primul festival de street food din România, o experiență culinară unică și multiculturală care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca și care a reușit să încânte papilele gustative a peste 180 de mii de gurmanzi din întreaga țară.

                    Line-up Festival Stage:

                    Joi, 7 septembrie
                    17:30 – Amalia Gaiță
                    19:00 – JazzyBIT
                    20:30 – Otherside

                    Vineri, 8 septembrie
                    17:30 – Soul Serenade
                    19:00 – Straight From the Bottle
                    20:30 – Cuibul

                    Sâmbătă, 9 septembrie
                    19:00 – The Mono Jacks
                    20:30 – byron

                    Duminică, 10 septembrie
                    17:30 – Luni la Teatru
                    19:00 – Domino
                    20:30 – Robin and the Backstabbers

                    Program Cinema Zone:
                    Joi, 7 septembrie: Burnt
                    Vineri, 8 septembrie: The Hundred Foot Journey
                    Sâmbătă, 9 septembrie: Chef
                    Duminică, 10 septembrie: Big Night

                    Accident mortal la Răcăciuni

                      O femeie de 77 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs luni seară, în jurul orei 18.00, în localitatea Răcăciuni.

                      Poliţiştii spun că aceasta s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a drumului naţional, a fost evitată iniţial de şoferul unei maşini, dar un bărbat de 60 de ani, care circula cu autoturismul pe banda de lângă acostament, nu a mai putut să o evite şi a fost lovită frontal.

                      Imediat după accident, victima a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde, din nefericire, medicii n-au mai putut să o salveze, fiind declarat decesul.

                      Poliţiştii fac acum cercetări pentru ucidere din culpă.

                      Un adolescent a furat un telefon dintr-o farmacie

                        La data de 04 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de o femeie de 43 de ani, din comuna Hemeiuş, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la serviciu, i-a fost sustras telefonul mobil.

                        Din verificările efectuate de poliţişti a fost identificat un tânăr de 14 ani, din Bacău, în timp ce se afla într-o farmacie, profitând de neatenţia angajatei, i-a sustras telefonul mobil aflat după tejghea.

                        Telefonul în valoare de 3800 de lei a fost recuperat şi predat reclamantei.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                        Au fost prinși tâlharii care au vrut să jefuiască un bătrân din Sascut

                          Au fost prinși tâlharii care au vrut să jefuiască un bătrân din Sascut

                          – trei persoane au fost reţinute de poliţişti, acuzate că au intrat în locuinţa unui bătrân şi l-au ameninţat ca să le dea economiile – în aceeaşi seară, doi dintre suspecţi ar fi bătut crunt un localnic întâlnit pe uliţă

                          Poliţiştii au reuşit să-i prindă pe cei trei indivizi care, într-una din nopţile trecute, au dat buzna în locuinţa unui bătrân de 87 de ani, din satul Pânceşti, comuna Sascut, şi l-au ameninţat ca să le dea toţi banii pe care-i are. Au răscolit toată casa, dar cum nu au găsit nimic au plecat, infracţiunea fiind sesizată a doua zi la Poliţie.

                          Acum, cei trei suspeţi, o femeie de 30 de ani, însărcinată, un tânăr de 23 de ani, ambii din Sascut, şi un minor de 16 ani, din Tamaşi, au fost încătuşaţi, iar marţi dimineaţă au fost duşi în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru audieri.

                          În seara în care au intrat peste bătrân, minorul şi bărbatul de 23 de ani ar fi bătut crunt un alt localnic, în vârstă de 54 de ani, cu care s-au întâlnit pe uliţa satului, şi tot atunci, cel de 23 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un moped fără să aibă permis de conducere.

                          „L-au lovit cu pumnii, cu picioarele şi cu un topor. Dacă nu ieşeam eu să mă duc după apă cine ştie ce-i făceau. L-au trântit la pământ şi dădeau în el. Am stat cu frică până i-au prins, că au zis că vin şi ne omoară”, spunea soţia bărbatului bătut, care a fost dus la Medicina Legală pentru a se stabili de câte zile de îngrijiri medicale are nevoie pentru a se vindeca.

                          Oamenii din sat sunt acum mai liniştiţi şi spun că aceştia ar fi comis şi alte fapte. „Acum, în luna august, mie mi-a furat 3.800 de lei. El stătea la pândă în stradă şi ea (n.r. – femeia de 30 de ani) a intrat în casă, cât m-am dus la magazin să cumpăr două pâini, şi mi-a furat banii. Am vândut o vie ca să am şi eu bani de înmormântare şi acum nu mai am nimic. Numai eu ştiu cât am plâns”, spunea Maria Chivu, localnică. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi, cei trei reţinuţi riscă ani buni de închisoare.

                          „Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a celor trei tineri, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de tâlhărie calificată, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”

                          agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.

                          Cei trei suspecţi au fost duşi la Parchet pentru audieri

                          ULTIMELE ȘTIRI