Acasă Blog Pagina 2749

Seri de autor

Două seri muzicale la Sala Ateneu, în cadrul Festivalului Internaţional Zilele Muzicii Contemporane sunt dedicate lui Ştefan Niculescu şi Aurel Stroe, compozitori proeminenţi, consacraţi ai muzicii noi.
Reflecţii despre muzică, volum scris de Ştefan Niculescu,autor care a contribuit şi la întocmirea monografiei George Enescu, rămâne de referinţă pentru muzicologi şi pentru acei ce doresc să pătrundă în laboratorul creaţiei contemporane. Liviu Dănceanu a avut numeroase discuţii cu profesorul său şi este convins că Ştefan Niculescu a fost un om profund religios, care s-a ghidat întotdeauna după bunul simţ şi buna cuviinţă. A dorit cu măsură, a îndrăznit cu măsură, a iubit cu măsură…

Pentru Bacău este un eveniment programarea Orestiei III a lui Aurel Stroe, după tragedia lui Eschil. La Buşteni există un Centru Cultural Aurel Stroe, condus de Constantin Spurcaciu, unde vei regăsi fotografii, obiecte, picturi, dar şi concerte ce îi sunt dedicate compozitorului.
Saxofonistul francez Daniel Kientzy face un spectacol de zile mari, cu cîteva voci: Oreste, interpretat de Cristian Ardelean, Atena de Cosmina Ivan, Apollo de Nicolae Haţegan. Lor li se alătură un grup coral de la Filarmonica Banatul din Timişoara, care ne prezintă Eriniile/ Eumenidele, sub bagheta lui Cezar Mihai Verlan, în regia lui Vlad Dragomirescu şi scenografia realizată de Monica Stoian.
Pianistul Sorin Petrescu, solist al Filarmonicii timişorene a iniţiat la Buşteni Festivalul Internaţional Aurel Stroe.
Daniel Kientzy a cântat o altă lucrare pe care i-a dedicat-o Stroe, înainte de Eumenide, Cetatea deschisă. El mărturisea Corneliei Petroiu că, în această capodoperă, a întâlnit o provocare unică, care i-a creat o mare bucurie ca interpret: cinci saxofoane ţin locul unei orchestre.

Duminică, 24 septembrie, la matineu, va avea loc recitalul flautistului spaniol Anton Serra – profesor la Academia Marshall din Barcelona, acompaniat de Cornelia Zurita Villafranca, profesor de pian la Colegiul Naţional de Artă George Apostu.

OZANA KALMUSKI ZAREA

Un vot pentru cei mai buni băcăuani: Gala „Oameni pentru Oameni”

    Mai avem șapte zile la dispoziție ca să decidem care este persoana, firma sau organizația care a luptat cel mai mult pentru a le fi un pic mai bine semenilor noștri, derulând proiecte sociale, campanii de caritate sau muncă voluntară.
    Gala „Oameni pentru Oameni” este organizată de Camera de Comerț Americană și Asociația pentru Relații Comunitare, în scopul promovării responsabilității sociale corporative.

    Pot fi nominalizați fundraiseri profesioniști sau echipe de fundraiseri din organizații și fundraiseri voluntari, CSR-iști, directori de ONG-uri, angajați din companii, membri în consiliul director, campanii de fundraising sau strategii de implicare ale firmelor sau IMM-urilor și jurnaliști care au scris despre filantropie.
    Și Bacăul a avut un premiu, la penultima ediție, pentru „Cel mai bun proiect de sponsorizare a unei companii”. E vorba despre proiectul „Ajută un licean” al FSC sponsorizat de Kaufland România, care a oferit 50 de burse elevilor săraci care vor să meargă la liceu, în total 640.500 lei.

    Anul acesta, nominalizările pot fi făcute până pe 1 octombrie.

    Cei interesați vor intra pe site-ul Galei, vor accesa meniul „contul meu” sau își vor crea un cont pe linkul „Înregistrați-vă”, vor intra pe meniul „Nominalizează” la categoria dorită, apoi vor apăsa pe „Salvează” și „Trimite”.

    Selectarea finaliștilor are loc între 1 și 14 octombrie 2017, jurizarea, între 16 și 30 octombrie, iar Gala pe 15 noiembrie.

    Iar se stropește cu avionul împotriva țânțarilor

      Municipiul Bacău, prin Direcția Salubrizare Agrement Parcuri, va efectua în perioada imediat următoare (în întervalul 25-26 septembrie, în condiţii meteorologice favorabile) al treilea tratament avio din acest an, dar şi dezinsecţia subsolurilor unităţilor de învăţământ, a blocurilor etc.

      Tratament avio se va aplica pe o suprafață de 2000 hectare și constă în pulverizarea aeriană ultrafină a substanțelor de combatare a țânțarilor și a căpușelor. Pulverizarea aeriană este programată a se realiza în intervalul orar 06.00 – 11.00. Substanțele folosite (SOLFAC EW 050 și K-Othrine Profi EC 250) sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.

      Tratamentul se aplica, în special, în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă.

      Condiţiile meteorologice nefavorabile (precipitații, intensificări ale vântului, etc) ar putea prelungi intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio în Bacău.

      Radiația cosmică ce ajunge pe Terra nu provine din Calea Lactee, ci din alte galaxii

        Oamenii de știință au crezut multă vreme că radiațiile cosmice – fluxuri de particule cu niveluri energetice ridicate – care ajung pe Terra își au originea în centrul galaxiei noastre, Calea Lactee. Un nou studiu indică însă că particulele cosmice ajung pe Terra provenind din alte galaxii.

        Un studiu internațional la care au participat 400 de cercetători din 18 țări a publicat o hartă ce descrie regiunile din Univers din care provin aceste particule încărcate cu energie. Cercetarea a fost publicată joi în revista americană Science.

        „Această descoperire ne oferă o modalitate pentru a înțelege modul în care Universul nostru, Calea Lactee, și alte galaxii au fost create”, a declarat Karl-Heinz Kampert, purtător de cuvânt al Universității Wuppertal din Germania.

        Radiația cosmică reprezintă un flux de nuclee atomice și particule puternic încărcate cu energie, care variază de la protoni de hidrogen și până la toate elementele din tabelul periodic, inclusiv fier.

        Fiecare galaxie emite un amestec unic de nuclee sub forma unor raze cosmice.

        Cercetătorii pot să măsoare compoziția razelor și să identifice galaxiile analizând „amprenta” specifică a radiației lor. Soarele, aflat în centrul Sistemului Solar, emite un flux constant de radiație cosmică slab încărcată cu energie, cunoscut sub numele de „vânt solar”.

        Întrucât sunt încărcate cu energie, aceste particule sunt deviate de câmpurile magnetice ale diferitelor planete atunci când călătoresc prin spațiu.

        La fel se întâmplă și cu particulele provenite de la alte galaxii — acestea sunt deviate de câmpul magnetic al Căii Lactee și din acest motiv este dificil pentru cercetători să le identifice originea. În plus, particule extragalactice cu niveluri energetice mari sunt foarte rare și, în medie, ajung pe Terra într-un ritm de o particulă pe o suprafață cu dimensiunea unui teren de fotbal într-un secol.

        Observatorul Pierre Auger din Argentina, care a furnizat datele aflate la baza noului studiu, este destul de mare pentru a colecta o cantitate suficientă de informații despre direcția din care provin aceste particule.

        Pe durata acestui studiu, desfășurat timp de 10 ani, observatorul argentinian a înregistrat 30.000 de particule puternic încărcate cu energie.

        Observatorul este alcătuit din 1.600 de stații de detectare a particulelor cosmice, întinse pe o suprafață de peste 3.000 de kilometri pătrați, într-o regiune ce are o mărime comparabilă cu aceea a statului american Rhode Island.

        Fiecare stație este echipată cu un rezervor umplut cu 12 tone de apă și un detector care este capabil să determine dacă o particulă puternic încărcată cu energie a trecut prin apă. Un receptor GPS stabilește direcția din care provin particulele.

        Totuși, deși cercetătorii au putut să stabilească direcția generală din care își au originea aceste particule puternic încărcate cu energie, sursa lor exactă a rămas neidentificată.

        Acest lucru este legat de faptul că detectoarele sunt incapabile în prezent să facă diferența între tipurile de particule care ajung pe Terra, înregistrând în același fel protonii și nucleele de fier, în ciuda faptului că protonii sunt mult mai puțin susceptibili de a fi deviați de câmpurile magnetice.

        „În prezent lucrăm pentru a filtra nucleele grele, cu scopul de a obține o imagine mai clară a sursei de proveniență pentru radiația cosmică”, a explicat Karl-Heinz Kampert. Lucrările de perfecționare a observatorului argentinian sunt în plină desfășurare. AGERPRES

        Braconierii de pe Trotuș, deranjați de jandarmi

          Braconierii de pe Trotuș, deranjați de jandarmi

          În data de 21.09 a.c, în jurul orei 18.30, jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, în timp ce executau o acţiune ce viza prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, au surprins în flagrant, pe râul Trotuș, în zona oraşului Comăneşti, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte interzise de lege (vârşe).

          Persoanele au fost interceptate şi identificate, constatându-se că este vorba despre Dan A. de 45 de ani şi Costel V. de 45 ani din oraşul Comăneşti, care foloseau la pescuit două vârşe, unelte a căror deţinere şi folosire sunt interzise.

          Asupra acestora s-a găsit şi cantitatea de nouă kilograme de peşte viu, diferite specii.

          În cauză jandarmii au întocmit pe numele făptuitorilor dosare cu acte de constatare sub aspectul comiterii unor fapte susceptibile infracţiunilor de deţinere fără documente legale a peştelui precum şi deţinere sau folosire la pescuit, de către persoane neautorizate, a unor unelte interzise de lege, infracţiuni prevăzute de O.U.G 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

          Dosarul a fost înaintat organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

          Peştele a fost redat de către jandarmi mediului natural.

          Moinești: Mountain Biking și târg de pastramă și brânzeturi tradiționale!

            „I wheel for Moinești – Zemeș” se numește competiția de mountain biking organizată duminică, 24 septembrie 2017, de Asociația Activ Moinești în parteneriat cu Primăria Municipiului, care asigură fondul de premiere (25.000 lei), precum și mare parte din logistica necesară desfășurării evenimentului.

            „De câțiva ani, pe dealurile care înconjoară orașul se desfășoară o competiție de anvergură, intrată deja în conștiința colectivă ca eveniment de tradiție și de promovare a imaginii și frumuseții municipiului nostru, concursul sportiv de mountain biking. Are un număr mare de competitori și un număr cu mult mai mare de fani – estimăm participarea unui număr de circa 250 de persoane -, organizarea și derularea celei de-a șasea ediții fiind asigurate prin participarea entuziastă a mai mult de 300 de voluntari împreună cu organizația ACTIV Moinești”, a declarat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.

            Evenimentul este susținut de OMV Petrom, fiind un proiect de dezvoltare comunitară. Banii strânși din taxele de înscriere vor fi folosiți pentru susținerea copiilor cu handicap grav din Moinești și Zemeș, pentru ca aceștia să aibă acces la terapii complementare de recuperare care să le amelioreze starea de sănătate.
            În același timp, în Parcul Central va avea loc cea de-a VI-a ediție a „Târgului de toamnă”, în care invitații pot cumpăra produse locale, preparate din carne, brânzeturi, miere naturală, pâine și dulciuri de casă, dar și obiecte de artizanat, icoane pe lemn și obiecte din piatră.

            Trei trasee și multe premii

            TRASEUL A (Traseul VERDE)– 10 km, 10-13 ani
            TRASEUL B (Traseul PORTOCALIU) – 40 km, 14 – 40+ ani
            TRASEUL C (Traseul ALBASTRU) – 75 km, 18 – 40+ ani

            Premiile ce vor fi acordate pentru traseele A, B, C:

            Locul I – 600 RON
            Locul II – 500 RON
            Locul III – 400 RON

            Premii la categoria ELITE – traseul C
            Locul I – 600 RON
            Locul II – 500 RON
            Locul III – 400 RON
            Locul IV – 300 RON
            Locul V – 200 RON

            „În oraș fără mașină!” încheie Săptămâna Europeană a Mobilității în Bacău

              Elevi din cel puțin nouă licee și șapte școli gimnaziale din Bacău vor participa vineri, 22 septembrie, la întrecerile sportive și concursurile de desene pe asfalt organizate în Parcul Cancicov, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, ediția 2017, sub deviza „În oraș fără mașină!”.

              Vineri și în toată perioada Săptămânii Europene a Mobilității (16 – 22 septembrie) elevii, funcționarii publici și toți cetățenii au fost invitați să folosească mijloace alternative de deplasare și să desfășoare diverse activități referitoare la tema acestor manifestări.

              Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Bacău, Agenția pentru Dezvoltare Locală (ADL) și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău cu începere de la ora 10.00 – ne-a informat Maria Ionos, purtătoarea de cuvânt a APM. Astfel, între orele 10.00 – 12.00 vor avea loc întreceri sportive (pentru elevii de la ciclul gimnazial și liceu): alergări, concursuri de role, skateboard, karturi cu pedale și completare de chestionare. Între orele 12.00 – 14.00 vor avea loc concursuri de desene pe asfalt (pentru elevii din ciclul primar).

              Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome și premii oferite de Primăria Bacău și de ADL Bacău. Toți participanții vor primi diplome.

              Stiloul și contabilitatea

              Sunt în preajma profesioniștilor contabili de vreo 15 ani. Ba, de multe ori chiar printre ei. Și nu doar pentru că am în familie un expert contabil, ci mai ales pentru că pe toți la un loc, adică pe cei care se numesc membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR i-am perceput ca pe o breaslă puternică.

              Sunt oameni mândri, în felul lor, și au pentru ce. Sunt, cum i-am și numit, profesioniști, țin drastic socotelile firmelor și, cu unele excepții , nu fac rabat de la principii. Poate pentru că în profesia lor principiile sunt adesea identice cu legea. Îi admir pentru că sunt riguroși, pentru că nu fac rabat de la calitate, pentru că nu cedează la tentația cheltuielilor cu una cu două.

              N-am să uit niciodată cum pe ușa unui director economic era scris, mare: „N-am!”. Adică la el nu prea te alegeai ușor cu gologani, trebuia să demonstrezi că chiar îți sunt necesari.

              Am fost alături de membrii CECCAR, mai ales ai Filialei din Bacău, cam pe la toate manifestările specifice: congrese, conferințe naționale, dezbateri profesionale, aniversări etc. Am stat de vorbă cu toți președinții Corpului național și ai filialei băcăuane. Am văzut și ascultat profesioniști din domeniu din toată Europa și nu numai. M-au uimit cu elocința lor, cu felul în care aduceau contabilitatea pe tărâmul filosofiei și al artelor. Mi-au construit un alt portret al profesionistului contabil față de cum îl preluasem de la unii, de la alții.

              I-am admirat din nou, ieri, 21 septembrie, adică de ziua profesiei lor, și abia aștept alte evenimente împreună cu ei. Poate și pentru a înțelege mai bine de ce „un stilou e mai puternic decât o sabie, dar nu se poate compara cu un contabil” – precum spunea filosoful, economistul și jurnalistul britanic Jonathan Glancey.

              Sărbătoare în lumea profesioniștilor contabili

              Filiala Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a celebrat, joi, 21 septembrie, Ziua Națională a Contabilului Român, sărbătoare care a ajuns la a XIII-a ediție.

              În acest an evenimentul a fost marcat printr-o reuniune în care au fost incluse un panel de discuții pe tema „Profesia contabilă – azi și în viitor”, prezentarea de mesaje ale reprezentanților instituțiilor și autorităților publice și ai mediului de afaceri, precum și mesajul Consiliului Superior al CECCAR, Topul local al celor mai buni membri CECCAR ai filialei și ceremonia de acordare a 30 de distincții de merit, 12 fiind însoțite și de trofee pentru locurile 1-3. La eveniment au fost prezenți, alături de profesioniștii contabili, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului academic, directori de bănci, reprezentanți ai instituțiilor descentralizate locale, dar și ai autorităților, cu care CECCAR colaborează și se află în dialog permanent.

              Instituirea zilei contabilului român a fost motivată de faptul că multe alte profesii din România, unele cu membri mult mai puțini decât numărul profesioniștilor contabili, sărbătoresc anual o zi a lor în care fac bilanțul muncii și își premiază colegii cu merite deosebite. Ziua de 21 septembrie – spun chiar profesioniștii contabili – a fost aleasă pentru un asemenea eveniment pentru că profesia contabilă este privită ca fiind cea care gestionează, calculează și păstrează echilibrul între „cât trebuie” și „de unde luăm”. „Este o profesiune ce presupune mult tact și echilibru.

              Simbolul profesiei contabile este contul, instrument care se reprezintă de cele mai multe ori sub forma literei T sau a unei balanțe – spunea președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova. Nu mai punem la socoteală că există chiar și un alt instrument de lucru cu denumirea de Balanță. Toate acestea au determinat să se aleagă o zi care să sugereze echilibrul și să aibă legătură cu instrumentele de lucru ale profesiei noastre. Astfel, s-a ales ziua de 21 septembrie, ziua echinocțiului dintre vară și toamnă, când ziua este egală cu noaptea, zi care constituie începutul zodiei Balanță”. Propunerea a fost aprobată de Conferința Națională a CECCAR din 2 septembrie 2004.

              „Profesia contabilă are și va avea un viitor corespunzător”

              – susține Marcel Bulinschi, președintele în exercițiu al Filialei Bacău a CECCAR

              – Cum arată, domnule președinte, profesia contabilă astăzi și care va fi „portretul” ei în viitor?
              – La ora actuală, profesia contabilă a repurtat un succes pentru că au fost puse la punct o serie de probleme prin Legea 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificarea unor acte normative, lege care modifică OG 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați din România. Este meritul conducerii CECCAR, al Consiliului Superior al organizației, al președintelui său, al executivului acesteia. În ceea ce privește viitorul, avem în vedere ca toate problemele cu care se confruntă profesia contabilă (și sunt destule!) să fie rezolvate în timp operativ, să monitorizăm permanent nivelul organismului profesional și în principal creșterea calității serviciilor profesioniștilor contabili persoane fizice și juridice. Dacă vom asigura calitatea serviciilor, vom câștiga cât mai mult din piață.

              – Cine sau ce impune astfel de obiective de care vorbiți?
              – În primul rând vremurile pe care le trăim. Nu putem rămâne în urmă prin probleme care nu sunt rezolvate. Noi facem parte din Uniunea Europeană și trebuie să ținem pasul cu partenerii noștri.

              – Dar, vremurile înseamnă ceva concret. Ce vă presează, ce vă îngrijorează?
              – Am vrea mai multă stabilitate în problemele care reglementează fiscalitatea din România. Iată, de exemplu, cum acum se poartă destule discuții privitoare la splitarea TVA, iar CECCAR va exprima, în zilele următoare, un punct de vedere autorizat, pentru că nu ne este indiferent cum se clarifică problemele. Oricum, am dori ca legislația în domeniul financiar-contabil să aibă stabilitate. Nu putem schimba atât de rapid prevederile referitoare la Codul fiscal, la TVA, la impozitul pe profit etc. Același lucru îl cer și patronatele, care și-au exprimat deja punctul de vedere cu privire la politicile fiscale și financiare. Toate modificările operate astfel atrag, în primul rând, costuri suplimentare, prin schimbarea programelor informatice, a procedurilor în cazul cabinetelor de contabilitate și a societăților de profil.

              – Sunt profesioniștii contabili pregătiți pentru astfel de schimbări?
              – Noi suntem pregătiți tot timpul, pentru că altfel nu am putea profesa. La noi, dacă nu ești tot timpul „în priză” ai ieșit din piață, nu mai poți soluționa problemele. În ținerea evidenței contabile, de exemplu, dacă nu cunoști toate noutățile fiscale nu poți înregistra legal toate operațiunile financiar-contabile. În expertiza contabilă judiciară, dacă ai fost numit de o instanță de judecată într-un dosar trebuie să dai răspuns la obiectivele stabilite. De acest mijloc de probă foarte important ține și libertatea oamenilor, viitorul lor. Ai dat rateu la o societate comercială unde ai ținut evidența, a venit în control Fiscul și a găsit deficiențe, ce patron mai are încredere să te solicite?

              – Cum va acționa Filiala Bacău a CECCAR pentru schimbările de care vorbiți?
              – Filiala noastră este pregătită pentru orice schimbare. Avem logistică, avem oameni foarte buni, experți contabili și contabili autorizați cu un nivel ridicat de responsabilitate. Avem tot timpul contact cu membrii filialei, nu neapărat numai în împrejurări oficiale, în programul de pregătire profesională obligatoriu. Dezbatem problemele cu care ne confruntăm, iar o speță nu seamănă cu alta în expertiza contabilă, de exemplu, în evidența contabilă (domeniu în care încă mai sunt probleme legate de piața cenușie, de piața neagră), față de care încă nu s-au luat toate măsurile legale și chiar nu înțeleg de ce nu se pune piciorul în prag. Oricum, în filială rezolvăm operativ orice problemă ar apărea. Închei prin a afirma că profesia contabilă are și va avea un viitor corespunzător.

              Premianții Filialei CECCAR Bacău 2017

              Filiala Bacău a CECCAR a acordat, în acest an aproape 30 de diplome de merit unor societăți de expertiză contabilă, unor societăți de contabilitate, unor experți contabili și contabili autorizați care s-au remarcat prin activitate și rezultate, dar și unor reprezentanți ai unor instituții și organisme independente cu care a colaborat. Pentru primele trei locuri din clasamente au fost acordate și trofee:

              Societăți de expertiză contabilă:
              Ely Contab, Infinity Consulting, Fidel Cont,Premium Accouting Group Bacău, Conticor Consulting, Itex Financial, Men-Fin Consulting, Ela Expert, Contabilitate și Expertize Contabile Bacău, C&C Contabilitate Bacău

              Societăți de contabilitate
              Geonik Evicont, HVM Expert Consult, Laviriscont

              Experți contabili
              Elena Dumitrescu, Florin Bălan, Biatris Maria Bahamat, Vasilică Enache, Constantin Cătălin Burlui, Ana Maria Ceaunaș, Maria-Elena Andreiaș, Radu Mihai Făghiean, Rodica Martin, Ion Tăbăcaru

              Contabili autorizați
              Alixandru-Dorin Macsim, Rodica Baltă, Maria Dârțu

              Reprezentanți ai unor instituții și organisme independente
              Dragoș Benea – senator PSD, Dragoș Bădioiu – șef adjunct al Administrației Județene Bacău a Finanțelor Publice, Petru Done – jurnalist, ziarul Deșteptarea, Maricica Luminița Coșa – prefect, Cosmin Necula – primar, Constantin Scripăț – viceprimar, Dan Petrea – director ITM, Gheorghe Patrichi – director OJRC, Gina Plantos – vicepreședinte PJIMM, Manole Paraschiv – expert contabil de onoare, Sebastian Popa – președinte Comisia de Disciplină CECCAR Bacău și Constantin Cristea – expert contabil.

              Scurt istoric

              96 de ani de CECCAR

              Istoria acestei organizații a început în anul 1921, când Regele Ferdinand I a promulgat Legea de înființare a „Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din România”, ca organism profesional independent. Merite deosebite a avut în constituirea Corpului cel dintâi președinte al său, profesorul universitar Grigore Trancu-Iași. În anii ’30 ai secolului trecut, Corpul a devenit una dintre cele mai puternice instituții de profil din Europa, având ca atribuții esențiale standardizarea activității contabile și derularea activității de audit, contribuind substanțial, de-a lungul timpului, la afirmarea și consolidarea celei mai importante profesii din domeniul economic, inclusiv prin pregătirea și perfecționarea unei veritabile elite a specialiștilor contabili.

              Ca o recunoaștere la nivel internațional a rolului Corpului în dezvoltarea profesiei contabile din acea vreme, România a fost gazda celui de-al VII-lea Congres Internațional de Contabilitate, organizat simultan cu al V-lea Congres al Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din România, la București, în perioada 5-9 septembrie 1931. Președinte de onoare al comitetului de organizare a fost marele istoric și profesor universitar Nicolae Iorga – președintele Consiliului de Miniștri.
              Regimul comunist a diminuat, ulterior, considerabil aria de exercitare a profesiei contabile. Deși serviciile contabile au fost naționalizate, titlul profesional de expert contabil a rezistat cel puțin pentru două activități – expertiza contabilă judiciară și activitatea de cenzor.

              În anul 1992, însă, a fost înființată asociația Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (președinte Gheorghe Butnariu). În anul 1994 a fost reînființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România ca persoană juridică de utilitate publică și autonomă, iar președinte a fost ales prof. univ. dr. Marin Toma.

              Globalizarea, care a atras după sine și dezvoltarea colaborărilor economice internaționale, a determinat aderarea CECCAR la Federația Internațională a Contabililor – IFAC și la Federația Experților Contabili Europeni – FEE.
              Corpul se bucură, în prezent, de reputația de a fi cel mai puternic organism profesional din regiunea de sud-est a Europei, cu peste 40.000 de membri.

              Boxerii băcăuani vor să fie văzuți de Ronald Gavril în finale!

              Primele două zile ale Naționalelor de la Sala de Atletism au fost deosebit de aspru disputate. Practic, în toate meciurile pugiliștii și-au dat sufletul ca să impresioneze asistența. A contat foarte mult că Europenele de Tineret din Turcia bat la ușă (vor urma peste 3 săptămâni), iar antrenorul-coordonator al lotului național de tineret, Relu Auraș, este prezent la galele competiției, pentru a opera ultimele modificări în echipa sa pentru CE, dacă se va dovedi necesar.

              Boxerii Bacăului au promovat in corpore în faza sferturilor de finală, adică sunt la un pas de medalii și toți vor să ajungă în ultimul act al competiției. Asta deoarece la finale va asista însuși Ronald Gavril, cel care a pus Bacăul la loc de cinste pe harta boxului profesionist mondial.

              Organizare impecabilă

              Nu au existat sincope în organizarea Campionatelor Naționale de tineret. SCM Bacău, Consiliul Local, Primaria Bacău și Direcția pențru Sport și Tineret au făcut echipă bună, astfel încât oaspeții (oficiali ai FRB, antrenori, sportivi) și spectatorii au avut acces rapid la informații. Toate acestea păstrează bunul renume al Bacăului în materie de organizare a unor competiții importante.

              Boxerii băcăuani, printre cei mai buni

              Era de așteptat ca echipa Bacăului, pregătită de Relu Auraș, să fie printre cele mai bune ale Naționalelor. Totuși, câțiva dintre reprezentanții gazdelor au izbutit să furnizeze surprize în primele două zile. Îndeosebi Marian Sabău, Dragoș Bostan, Alexandru Frumosu și Marius Catu, care au boxat în prima zi contra unor capi de serie, au fost printre revelații.

              Ei completează, poate neașteptat, o lista completă de opt pugiliști băcăuani care au ajuns la un pas de medalii. Desigur, ne așteptăm cel puțin la argint de la Alberto Biro, Gabriel Dinu, Florin Simion sau Eduard Jipeanu, poate și de la Anton Ilinescu. Dar, chiar dacă sunt bine pregătiți și au valoare, importantă va fi și susținerea publicului spectator.

              Îi așteptăm pe băcăuani să vină în număr mare la Sala de Atletism, pentru a-i încuraja pe baieții noștri și pentru a urmări un spectacol sportiv de ținută. De asemenea, sunt sigur că mulți vor să-l aplaude pe Ronald Gavril, sâmbătă, la finale. Încă o dată, specific că intrarea este gratuită.

              Rolly va fi acasă, de vineri

              Atractivitatea CN tineret ține și de faptul că Ronald Gavril a ținut să asiste la competiție, la scurtă vreme după meciul pentru centura mondială WBC a categoriei super-welter, pe care l-a susținut contra americanului David Benavidez. Se știe, chiar dacă a pierdut la limita (1-2), Rolly a făcut un meci extraordinar, trimitându-și la podea adversarul în ultima repriză. Din păcate, acest meci era pregătit pentru încoronarea lui Benavidez. Dar Gavril a făcut, prin prestația sa surprinzătoare, un salt foarte important în boxul profesionist.

              Ei bine, Rolly a fost întâmpinat marți noaptea, la Otopeni, de antrenorul și mentorul sau Relu Auraș, de președintele FR Box, Vasile Catea și de foarte mulți jurnaliști de la ziarele centrale și de la marile televiziuni. Sosirea lui Rolly acasă, în Bacău, s-a amânat astfel pentru ziua de vineri, iar sâmbătă, de la ora 11.00, el va fi prezent la finalele CN tineret și cu siguranță ca va fi „vânat” în continuare de ziarisți și cameramani. Deși ocupat până peste cap, Gavril ne-a transmis prin telefon: „Mă întorc cu emoție acasă, în România și, mai ales, în Bacău. Pentru mine a contat enorm să fiu susținut de prieteni și simpațizanți, să fiu încurajat din tribune – atunci când boxam într-un meci oficial – de sute de români care trăiesc în America. Am urmărit zilnic site-urile, pe cel al Deșteptării și al bloggerilor de sport, și le mulțumesc tututor pentru cuvintele lor frumoase. Vă iubesc și abia aștept să fim împreună”.

              Rezultate CN Box tineret

              * Gala I // cat. 56 kg / P. Dorofte (Focșani) b.p. A. Lingurar (Cluj); M. Sabău (Bacău) b.ab.2 D. Bolovan (Craiova); cat. 60 kg / I. Soare (Brăila) b.p. I. Palade (Baia Mare); C. Burcea (BC Simion) b.p. J. Cristea (Călărași); D. Bostan (Bacău) b.p. M. Pirica (Tg. Jiu); cat. 69 kg / M. Georgescu (Ploiești) b.p. V. Globa (Sibiu); E. Aradoaiei (Iași) b.p. D. Zbanț (Botoșani); A. Frumosu (Bacău) b.p. M. Anghel (Craiova); R. Dragalina (Timișoara) b.p. M. Vladan (Rapid); I. Suciu (Sibiu) b.ab. 3 O. Turama (București); M. Cațu (Bacău) b.p. F. Anton (Brăila); cat. 75 kg / I. Tageanu (Alba Iulia) b.p. A. Bodea (Cluj); C. Șerban (Pitești) b.p. L Trandafir (Târgoviște); cat. 91 kg / D. Moale (Rapid) b.p, S. Ghegely (Cluj); cat. +91 kg / F. Constantinescu (San Nicolau) b.ab.1 M. Ioniță (Târgoviște).

              * Gala II // cat. 52 kg / M. Șchiopu (Ploiesți) b.p. I. Din (Slatina); M. Florescu (Slatina) b.p. N. Vas (Salonța); F. Margian (Hunedoara) b.ab.1 G. Ricu (Metrorex); F. Balteanu (Timișoara) b.ab.1 R. Ghicheanu (Satu Mare); cat. 64 kg / C. Apetrei (Timișoara) b.p. C. Popa (Zalău); C. Covaci (Sibiu) b.p. A. Ioana (Chiajna); G. Dinu (Bacău) b.p. C. Uca (Pitești); cat. 81 kg / A. Drăgan (Constanța) b.p. D. Tudoran (Sibiu); Marius Pyetrar (Satu Mare) b.p. A. Secrieru (Timișoara); P. Năstase (Steaua) b.p. D. Ciuma (Rm. Valcea); cat. +91 kg / E. Mican b.ab.1 N. Petre (Târgoviște); D. Forai b.p. A. Lepădat; A. Savu (Pitești) b.ab.2 A. Grigore (Dinamo); D. Costache (Steaua) b.ab.1 F. Constantinescu (San Nicolau).

              Daniel Ciobanu

              Dans Sportiv: Cupa Slănic Moldova ediția I

              Dans Sportiv: Cupa Slănic Moldova ediția I

              În acest weekend, Slănicul Moldovei își face debutul într-o altă lume. Este vorba de lumea dansului sportiv care, sâmbătă, 23 septembrie, va aduce în Perla Moldovei eleganță și energie.

              Prima ediție a Cupei Slănic Moldova la dans sportiv, eveniment organizat de Clubul de Dans Sportiv Adamas Bacău în parteneriat cu Primăria Orașului Slănic Moldova, sub egida Federației Române de Dans Sportiv (F.R.D.S.) se va disputa în Sala de Sport din stațiune de la ora 8.00 și până seara târziu.

              Pe ringul de dans, în lumina reflectoarelor, vor evolua câteva sute de sportivi sosiți din Bacău, Iași, Suceava, Piatra Neamț, Galați, Brăila, Brașov, Miercurea Ciuc și Bistrița, dar și din Republica Moldova, ceea ce conferă competiției caracter internațional chiar de la ediția inaugurală.

              Sportivii se vor întrece pe categorii de vârstă și pe clase valorice, mixt sau la cele două secțiuni, dansurile Standard și cele Latino-Americane. Competiția se va bucura de un aport semnificativ din partea F.R.D.S. care a delegat la acest eveniment nume sonore din arbitrajul românesc precum și alte personalități din cadrul federației care vor asigura buna desfășurare a concursurilor. „Suntem la început de sezon și sperăm ca la competiția organizată de noi sportivii noștri să aibă un start lansat.

              Chiar dacă este la prima ediție, deja s-au înscris numeroase perechi, sportivi de valoare, ceea ce demonstrează că ei și antrenorii lor au încredere în competițiile organizate de către clubul nostru”, a declarat Romeo Tanasă, președintele Clubului de Dans Sportiv Adamas Bacău.

              Tanasă a mai precizat că a ales ca această competiție să se desfășoare la Slănic Moldova din dorința de a promova această zonă turistică mirifică din județul nostru și a lansat o invitație către toți iubitorii de dans sportiv, iubitorii de sport, artă și frumos, nu în ultimul rând, iubitorilor de natură, având în vedere că peisajele de toamnă din stațiunea băcăuană te lasă fără suflare.

              #ProjectEDWARD în Municipiul Moinești

                Poliția Municipiului Moinești, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Spiru Haret”, a inaugurat ieri, 21 septembrie, o foarte activă campanie preventivă sub egida „Ziua europeană fără niciun accident rutier mortal.”

                „Proiectul «EDWARD – The European Day Without A Road Death» a fost lansat în cadrul Conferinţei Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa – TISPOL, desfăşurată la Dublin, fiind destinat conştientizării riscurilor la care se expun participanţii la traficul rutier în situaţia în care nu respectă normele rutiere. Peste 120 de liceeni moineșteni de clasa a XI-a și a XII-a, pretendenți la carnetul de șofer, au fost pe 21 septembrie 2017 în stradă, alături de polițiști din Moinești și Bacău, punctând, așa cum sună proiectul cu care s-au înscris – «Viitori șoferi, fiți atenți la riscuri !!! » – încă un eveniment educativ de mare impact în Săptămâna europeană a mobilității”, ne-a declarat prof. Adriana Căzănel, directorul liceului.

                Astfel, timp de 2 ore, în zona centrală a orașului, elevii Liceului Teoretic „Spiru Haretˮ, împreună cu Poliția Municipiului Moinești și mai mulți instructori ai școlilor de șoferi, au identificat riscurile din trafic: viteza la volan, oboseala, probleme tehnice care trebuie metrizate în câteva secunde, probleme cauzate reciproc de pietoni sau bicicliști și șoferi, vorbitul la telefon în timpul condusului, fumatul la volan, consumul de droguri, dar și medicamentele care pot declanșa comportament periculos pentru oricare dintre participanții la trafic.

                De asemenea, au fost împărțite și flyere realizate de elevi, dar și materiale informative oferite de polițiști. Campania este amplă și se va derula până în noiembrie, cu dezbateri pe siguranța personală și aspecte juridice, pe instruire anti-infracțională și anti-victimală.

                Aleargă pentru educație la Semimarathon Bacău!

                  Cea de-a patra ediție a Semimarathon-ului se va desfășura sâmbătă, 23 septembrie 2017, de la ora 9.00 , cu pornire din Piața Tricolorului. Anul acesta, instituțiile, organizațiile non-profit și grupurile de inițiativă din comunitate au înscris la Semimarathon proiecte pentru Educație. Ele vor să reaprindă pasiunea pentru știință și tehnologie. Pentru că ȘTIINȚA + TEHNOLOGIE = VIITOR. Și în acest an sunt așteptați la start sute de participanți la cele cinci curse. Evenimentul se desfășoară cu spijinul Primăriei Bacău și al partenerilor: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău, Federația Tinerilor din Bacău, Decathlon, Cora, Barrier, Aqua Carpatica, Issco, Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Teatrul Municipal Bacovia, Biblioteca Județeană C. Sturdza, Sport 24 Bacău, Hotel Decebal, Physiokinesis, EliteMob, Deșteptarea.

                  Cum sunt organizate cursele Semimarathon-ului?

                  Semimarathon înseamnă mai multe curse, trasee și grade de dificultate. Semimarathon-ul are un traseu de 21 de km (Piata Tricolorului– Strada Războieni – Parcul Cancicov – retur, de șase ori), ce pot fi parcurși individual sau în regim de ștafetă, începând cu ora 9.00, într-o perioadă de maxim 2 ore și 30 minute. Pe acest traseu vor fi restricții de circulație pentru mașini.

                  Crosul copiilor este dedicat celor cu vârsta între 6 și 14 ani, va debuta la ora 11.30. Copiii vor alerga pentru dreptul lor la o educație care să le stimuleze pasiunea, imaginația și curiozitatea. La ora 12.30, se va desfășura Cursa comunității, care este dedicată echipelor: familii, prieteni, ONG-uri, cluburi, firme etc. Ea sărbătorește implicarea și prezența activă a cât mai multor și diverși actori din comunitate.

                  Anul acesta „Fundația Comunitară Bacău” lansează o nouă provocare: Cursa Urbană! Punctul de start este în Piața Tricolorului, de unde participanții își pot alege și calcula traseul prin care vor parcurge cele 7 clădiri-obiectiv incluse în cursă. Acestea vor fi comunicate în ziua competiției. Cursa urbană se desfășoară în mers sau alergare. În fiecare clădire-obiectiv, participanții vor avea de îndeplinit o sarcină și de bifat un check-point. Toți participanții la cursă primesc medalii. Se premiază locurile I, II, III indiferent de categorie. Premiile constau în produse și alte surprize oferite de partenerii Semimarathonului.

                  Care sunt proiectele finanțate prin Fondul Științescu?

                  Prin Fondul Științescu Bacău sunt finanțate 8 proiecte. Proiectul Centrul de educație în științe aplicate, înscris de Asociația KTS, va desfășura sesiuni practice pentru elevi în tot ceea ce înseamnă știință. Școala 10 introduce copii în miracolele naturii și plantelor medicinale prin proiectul Laboratoarele naturii.
                  La Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” elevii învață să folosească creioanele 3D și să construiască materiale didactice cu ajutorul acestora. Elevii Școlii „Ion Creangă” învață să citească etichetele ambalajelor. Ei reproduc în cadrul proiectului MINI-COMPANIA Ş.I.C prin reacții chimice produsele, mai mult sau mai puțin sănătoase, disponibile în comerț. Elevii clubului P.R.A.C.T.I.C de la Palatul Copiilor vor încerca să determine parametrii de calitate pentru izvoarele naturale de apă și potențialul energetic al unor zone, aflând experimental intensitatea radiațiilor solare. La Clubul de Științe al Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” Bacău elevi pasionați de IT vor deveni resursă în programarea de roboți, în timp ce în comuna Livezi fizica și electronica vor fi puse în practică prin construirea unui kart. Iar în Sascut, Liceul Tehnologic „Jaques M.Elias” oferă șanse la optimizarea performanțelor elevilor prin proiectul ,,Formare de calitate – o șansă pentru viitor”.

                  Mai multe informații pe http://fundatiacomunitarabacau.ro/competitie/

                  Victor Enăşoae, evocat la Cenaclul LIRA 21

                  Victor Enăşoae, evocat la Cenaclul LIRA 21

                  O întâlnire emoţionantă, provocată de Cristina Ştefan, fondator şi preşedinte al Cenaclului Literar „Lira 21”, a avut loc joi, 21 septembrie, pe terasa unei cochete cofetării, sugestiv denumită Atelier, în cadrul Serilor literare: Să ne cunoaştem scriitorii.

                  A fost, nu o comemorare, ci mai degrabă o evocare-omagiere a scriitorului Victor Enăşoae, autorul singurului roman publicat: „Obsesia apei”, Editura Plumb, 1999. Pentru cei mai tineri, Victor Enăşoae s-a născut pe 10 iunie 1930, în Bacău, într-o familie cu opt copii, a urmat Şcoala Medie Tehnică de Comerţ, apoi Studii superioare de statistică la Universitatea „Lomonosov”, ziarist (a îndeplinit aproape toate funcţiile dintr-o redacţie, de la redactor la redactor şef), a ocupat importante funcţii în aparatul judeţean de partid (șef secţie şi secretar cu propaganda), fiind apoi marginalizat şi coborât la „munca de jos”, lector universitar şi director al Centrului de Calcul, de unde a ieşit la pensie.

                  „Am dorit să aducem în prim plan, la această şedinţă a cenaclului nostru, personalitatea unui om, de numele căruia se leagă importante realizări, chiar în acele timpuri grele, cum este contribuţia sa decisivă la ridicarea, în centrul Bacăului, a statuii poetului George Bacovia, deschiderea Caselor Memoriale „George Bacovia” şi „Nicu Enea”, precum şi a Centrului Cultural „George Enescu” de la Tescani, sau apariţia seriei noi a revistei Ateneu, iar după Revoluţie a sprijinit şi a contribuit la ridicarea statuii lui Ştefan cel Mare. A fost, pentru acea vreme, omul potrivit, la timpul potrivit”, a spus Cristina Ştefan.

                  Au fost invitaţi Ion şi Petru Enăşoae, fraţi ai celui omagiat, scriitorii Viorel Savin, Victor Mitocaru, Grigore Codrescu, Dan Perşa. Victor Mitocaru a rememorat câteva episoade din fascinanta biografie a lui Victor Enăşoae, iar despre „Obsesia apei” a precizat că este mai degrabă o carte de memorialistică, cum poate fi şi un roman, mai ales că are şi suficientă ficţiune. Viorel Savin a apreciat iniţiativa Cenaclului LIRA 21, considerându-l un gest împotriva uitării: „Nemurirea înseamnă rămânerea în memoria celorlalţi. Victor Enăşoae a fost în primul rând un om, un mare om, un intelectual cu un destin supus vremurilor în care a trăit. M-a obligat să ţin la el, să-l respect, a fost un om inteligent şi nebun de curajos pentru acei ani ai maturităţii sale”.

                  Petru Enăşoae a mulţumit organizatorilor pentru întâmplarea literară dedicată celui care a fost Victor Enăşoae, mărturisind că a fost surprins de invitaţie. Fratele lui şi al lui Victor, Ion, a dăruit celor prezenţi câte un exemplar din romanul „Obsesia apei” („un roman autobiografic”) şi a anunţat, în premieră, că, peste doi ani, familia se va strădui să publice şi romanul, rămas în manuscris, cu titlul „O lumânare pe malul Prutului”, o istorie a „obsedantului deceniu”.

                  22 septembrie 2017

                    Producții record la grâu

                    Fermierii băcăuani au raportat încheierea recoltării cerealelor păioase (grâu, secară, ovăz, orz şi orzoaică), a mazării şi rapiţei. Din fericire, rezultatele sunt cum nu se puteau de bune.

                    Astfel, de pe cele 14.888 hectare la grâu, s-a recoltat o producţie medie de circa 4.500 kilograme la hectar, aproape de nivelul mediu de 4.836 kilograme la hectar înregistrat la nivel de ţară. Chiar şi aşa, se poate vorbi despre o producție istorică, în creştere faţă de cea din anul precedent.

                    În aşteptarea unui preţ mai bun

                    Potrivit Direcţiei Agricole Bacău, situaţia foarte bună la cereale s-a datorat tocmai „aplicării unor tehnologii corecte de producţie prin utilizarea de către fermieri a unor tractoare şi maşini agricole performante cu care s-au dotat în ultimii ani (în cea mai mare parte prin accesarea măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală)”, dar şi utilizării corespunzătoare a îngrăşămintelor şi pesticidelor în tehnologie. Nu în ultimul rând, trebuie amintit „nivelul suficient de precipitaţii căzute în primăvara acestui an”.

                    Şi fermierii sunt mulţumiţi de ce le-a oferit pământul în acest an. Viorel Ilaş, agricultor cu state vechi din zona Solonţ – Ardeoani – Tescani, a cultivat cu grâu aproape 400 de hectare, producţia medie fiind de peste 4.200 kilograme la hectar. Din păcate, însă, preţul nu este cel care să-l avantajeze, marii traderi de cereale plătind cu mult sub preţul care i-ar asigura un câştig mulţumitor. Prin urmare, cei care deţin spaţii de depozitare (destul de puţini la număr) preferă să ţină producţiile până ce preţul va fi mai ridicat.

                    Grâul, cultură nerentabilă?!

                    În prezent, în funcţie de calitatea grâului, firmele de achiziţie (elveţienii de la Ameropa sau băcăuanii de la Popasul Trebeş ş.a.) plătesc între 58 şi 62 de bani pe kilogram. O mare parte din producţia de grâu (mai mult de jumătate din producţii) pleacă la export (în special, în Egipt), foarte puţin fiind destinat consumului intern.

                    „Îl ţinem în stoc, pentru că preţul e mic, la recoltare. Poate, la iarnă, să plătească măcar 70 de bani pe kilogram. Oricum, nu va mai fi niciodată ca în anii în care luam şi 1 leu – 1,2 lei pe kilogramul de grâu”, a declarat Viorel Ilaş, fermier băcăuan. De altfel, de ceva ani, grâul a încetat să mai fie o cultură rentabilă, în prezent, agricultorii băcăuani cultivând această plantă mai mult pentru a face rotaţii culturilor agricole şi pentru a face plata arendei.

                    Chiar şi în aceste condiţii, România rămâne unul dintre principalii furnizori de grâu din Europa. Pe lângă producţiile medii foarte bune la grâu, s-au obţinut rezultate mulţumitoare şi la triticale – 4 tone/hectar, la orz – 3,81 tone/hectar şi la orzoaică de toamnă – 4,3 tone/hectar.

                    Exportul absoarbe cam tot

                    Spre bucuria fermierilor băcăuani, producţii medii destul de bune s-au realizat şi la rapiţă – de 2,75 tone la hectar. Şi asta în condiţii meteo destul de potrivnice înregistrate mai ales în primăvara-vara acestui an. „Ne-a bătut gheaţa, de trei ori într-o lună.

                    Plus că a fost şi zăpada din luna aprilie, când, la fel, am avut pierderi. Nici nu mai speram că-şi mai revine. Oricum, rapiţa s-a vândut imediat, cu 1,58 de lei pe kilogram”, spun fermierii. De altfel, traderii prognozau încă dinainte de recoltare o producţie record şi la rapiţă, fapt ce-i va permite României să facă exporturi uriaşe (locul 5 în Europa).

                    Producţii mai mult decât mulţumitoare au fost şi la mazărea pentru boabe – 2,81 tone pe hectar. În prezent, este în plină desfăşurare recoltarea la floarea soarelui, specialiştii preconizând „rezultate bune de producţie în condiţiile acestui an”, la fel şi la la porumb şi sfecla de zahăr.

                    Anticorupţia s-a înfrânt

                    Răzvan Bibire

                    Bulgărele se rostogoleşte şi capătă forme tot mai contondente. Şansele ca acesta să nu provoace pagube majore scad pe zi ce trece, pe măsură ce dezvăluirile cu privire la abuzurile din sistem se propagă în spaţiul public, în ciuda faptului că unele televiziuni sau ziare au ales să tacă în faţa valului de informaţii.

                    Pe zi ce trece aflăm că aşa-zisa campanie anti-corupţie nu a fost decât o mare farsă, un mecanism de control politic mascat în cruciadă morală. Evident, un astfel de sistem nu putea funcţiona la infinit; în timp s-ar fi găsit persoane care să fie suficient de deranjate de maniera în care a funcționat malaxorul încât să încerce să-i pună beţe în roate.

                    Nu am nici o iluzie cum că personajele care pozează, astăzi, în „insideri” şi care dau pe guşă abuzurile ar avea cine ştie ce dimensiune morală.

                    Mai mult ca sigur că au propria agendă, propriile interese care-i determină să demoleze mitul anticorupţiei. Dar asta nu înseamnă că faptele semnalate de ei sunt mai puţin reprobabile.

                    Când se dau mandate pe siguranţa naţională pentru a urmări politicieni nu te poţi aştepta ca acest abuz să nu aibă urmări. Nu poţi să ceri ca un om politic să fie interceptat pentru terorism şi apoi să-l trimiţi în judecată pentru abuz în serviciu!

                    Anticorupţia a murit în România ucisă de propria sa greutate; faptul că aceia care au primit sarcina să lupte împotriva corupţiei au primit puteri mult prea mari, în afara oricărui control, a condamnat, de la început, ideea de justiţie.

                    Puterea corupe. Anticorupții au sfârşit prin a fi ei înşişi corupţi de puterea de care dispuneau profitând de funcţii fie pentru meschine favoruri sexuale, pentru răzbunări, fie pentru a schimba politica naţională.

                    Ceea ce vedem acum, muţenia în care se complac liderii luptei anticorupţie, atacul la baionetă al celor care până mai ieri erau pe cale să fie linşaţi, fronda magistraţilor, toate acestea sunt semnale cât se poate de clare că asistăm la prăbuşirea unui mit naţional.

                    Din păcate, odată cu aceasta, există riscul să ajungem iarăşi într-un punct mort. Pentru că România are nevoie de anticorupţie, am mai spus-o. Dar de o anticorupţie credibilă, corectă, pe probe. Nu pe interceptări, nu pe denunţuri. Cu confiscare de averi, cu ani grei de puşcărie pentru faptele politicienilor care fură prin diferite inginerii financiare, care iau mită pentru a falsifica o licitaţie, pentru a atribui un contract.

                    O anticorupţie cu legi clare, neinterpretabile, votate de Parlament şi nu adoptate prin asumarea răspunderii. O anticorupţie în care Justiţia este independentă dar responsabilă, fără amestecul serviciilor, fie ele naţionale sau străine.

                    Furtuna a lăsat 56 de sate fără curent

                      Ploaia torențială și vântul care s-au abătut asupra județului Bacău în intervalul aflat sub incidența Codului portocaliu de „instabilitate atmosferică deosebit de accentuată” (20 septembrie, ora 16 – dimineața zilei de 21 septembrie) au lăsat fără curent 9.923 de consumatori din 56 de sate.

                      Avariile produse la 136 de posturi de transformare și opt linii electrice au fost cauza întreruperii furnizării energiei electrice. Buciumi, Butinaș, Rădeana, Bogdana, Negoiești, Galbeni și Borzești au fost afectate total de defecțiunile apărute în sistemul de alimentare, în sensul că au rămas fără curent toți consumatorii. Restul localităților au fost afectate parțial.

                      Joi, la ora 16, avariile erau remediate. Într-o gospodărie din Dărmănești s-a intervenit pentru evacuarea apei din curte.

                      Pe parcursul nopții, Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, Valentin Ivancea, subprefect, Alfons Răileanu, inspector șef adjunct al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului, și Vasile Oprișan, comandantul Inspectoratului de Poliție Județean, au efectuat controale cu privire la asigurarea serviciului de permanență în primării.

                      Au fost făcute verificări în comunele Livezi, Sănduleni, Helegiu, Măgura, Berzunți, Bârsănești și în municipiul Onești.

                      În toate unitățile administrativ-teritoriale, angajații desemnați să asigure serviciul de permanență au fost găsiți la post, iar în unele erau la muncă și primarii.

                      De ce s-au tras focuri de armă la Luceafărul

                        Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat un exerciţiu demonstrativ referitor la eliberarea unui ostatic.

                        Exerciţiul poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, a început la ora 13.00.

                        Potrivit scenariului, un individ intră în casa de schimb valutar, amplasată la parterul complexului comercial din centrul Bacăului, cu gândul să o jefuiască. O tânără care în acel moment schimba valută a fost luată ostatică de infractor. Sub ameninţarea că o va ucide, acesta a început să ţipe că vrea banii.

                        La scurt timp şi-au făcut apariţia mascaţii, care au izolat zona şi înarmaţi l-au înconjurat pe suspect. În tot acest timp, un negociator a încercat să-l convingă să renunţe la acţiunea sa, iar, într-un final, după ce tânăra a scăpat din mâinile infractorului, s-au tras mai multe focuri de armă asupra bărbatului şi a căzut la pământ.

                        „În momentul jafului, s-a procedat prin negociere cu un poliţist negociator, însă când situaţia a degenerat, infractorul a fost luat prin surprindere şi s-a aplicat intervenţia tactică fiind luat cu asalt.

                        Exerciţiul de astăzi a avut drept scop creşterea încrederii populaţiei în forţele de ordine şi, de asemenea, creşterea capacităţii de intervenţie a poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale”, a declarat agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.

                        Tot acest exerciţiu s-a derulat sub privirile a zeci de curioşi, care erau în trecere prin zona centrală a oraşului şi s-au oprit pentru câteva minute să urmărească acţiunea oamenilor legii, unii dintre ei crezând pentru câteva clipe că ar putea fi o intervenţie reală.

                        Câţiva elevi, care se întorceau de la cursuri, au fost însă încântaţi de ce au văzut. „A fost ca-n filme. Mi-a plăcut”, spunea unul dintre băieţi, bucuros că are ce le povesti colegilor de clasă.

                        Protest la Colegiul Henri Coandă

                          – Inspectoratul Școlar a decis schimbarea întregii conduceri a acestei unități de învățământ – elevii liceului au ieșit joi la prânz în curte și pentru a protesta față de schimbarea directorului Gărgăun – până la organizarea unui nou concurs, Colegiul „Henri Coandă” va fi condus de alți doi directori

                          După cum scriam încă din vară în Deșteptarea, la Colegiul „Henri Coandă” din Bacău s-a declanșat un conflict deschis între directorul executiv, prof. Cătălin Gărgăun, și directorul adjunct, prof. Gheorghe Manolache.

                          Cei doi directori și-au adus reciproc acuzații grave, pe fondul unei situații tensionate care durează de mai bine de doi ani (de când fac echipă la conducerea colegiului), motiv pentru care și la Inspectoratul Școlar s-a întocmit un dosar gros de reclamații și memorii, iar Ministerul Educației a mobilizat Corpul de Control în zonă.

                          S-a vorbit despre cheltuirea nejustificată (fără a fi întocmite acte contabile în școală) a banilor, despre închirieri de spații (sala de sport și parte din atelier) fără ca între terți și liceu să existe contracte de închiriere și fără ca aceștia să plătească chirie sau utilitățile consumate, că între anii 2009 și 2010, instituția de învățământ a încheiat două contracte cu o companie de telefonie pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă și fixă, inclusiv fax – 12 numere de telefon – pentru care s-au plătit lunar circa 530 lei, servicii despre care mai nimeni din școală nu avea cunoștință și pe care, de ani buni de zile, nimeni nu le mai folosea, contract care a fost reziliat abia în 2016 etc. Un conflict permanent pentru care Inspectoratul Școlar Județean Bacău a solicitat și efectuarea unui audit financiar la acest colegiu.

                          Totul a degenerat însă, iar joi s-a decis schimbarea din funcție a celor doi.

                          „În ședința Consiliului de administrație al ISJ Bacău din 20.09.2017, la propunerea inspectorului școlar general, s-a aprobat eliberarea din funcție a întregii echipe manageriale de la Colegiul «Henri Coandă» Bacău. Acest act a fost determinat de hotărârea Consiliului de administrație al Colegiului «H. Coandă» privind eliberarea din funcție a directorului adjunct, de analiza detaliată a respectării contractului de management de către directorul colegiului și de neîndeplinirea măsurilor asumate de directori în urma controalelor efectuate de către ISJ Bacău (inspecția generală din luna aprilie, controlul serviciului Audit)”, se arată într-un comunicat de presă transmis către Deșteptarea de către ISJ Bacău.

                          Protestul elevilor și alte numiri pe cele două funcții

                          Se pare că această decizie a nemulțimit elevii, deoarece ieri la prânz aceștia au ales să iasă în curtea colegiului și să protesteze, prin scandări și fumigene. Însă deciziile forurilor superioare de conducere au fost clare: până la organizarea unui nou concurs de ocupare a celor două funcții, de director și director adjunct (cei doi directori, profesorii Cătălin Gărgăun și Gheorghe Manolache, au ocupat funcțiile prin concurs, pe care l-au luat încă din toamna anului trecut), Colegiul „Henri Coandă” va fi condus de o altă echipă managerială.

                          Astfel, în funcția de director a fost numit, prin detașare în interesul învățământului, un cadru didactic de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău, respectiv prof. Constantin-Ovidiu Craiu, având titlul de doctor, specializarea Sociologie, și competențe în medierea conflictelor, cu cabinet la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”. Acesta a participat și a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea posturilor de director din august 2017. În funcția de director adjunct a fost numită, tot prin detașare în interesul învățământului, profesorul de chimie Tatiana Nămoloșanu, titulară a colegiului.

                          „Conducerea ISJ Bacău își dorește ca, prin aceste numiri, în Colegiul «H. Coandă» să se instaureze un climat de echilibru și cooperare, care să conducă la o dezvoltare instituțională în folosul elevilor și ancorată în realitățile comunității băcăuane”, a mai precizat prof. Doina Marinov, inspector școlar și purtător de cuvânt al ISJ Bacău.
                          Roxana Neagu

                          ULTIMELE ȘTIRI