3 mai 2024
Actualitate«Cadoul din Cutia de Pantofi»

«Cadoul din Cutia de Pantofi»

Mara Matei, președinta Asociației „Next Move”, ne amintește că decembrie „e luna în care copiii visează și speră că Moșul cel Bun le va îndeplini dorințele. Pământul e mare, drumul greu și Moșul, bătrân cum e, nu reușește mereu să ajungă până în cele mai îndepărtate sate. Aici intrăm noi în scenă!”

Cum? Prin campania «Cadoul din Cutia de Pantofi». Mara Matei ne invită să pregătim un cadou care să încapă într-o cutie de pantofi, să-i scriem o scrisoare copilului, să ambalăm totul în hârtie pentru cadouri, să notăm pe cutie dacă e destinat unei fetițe sau unui băiat și vârsta, apoi asociația îl va duce puștilor din zonele rurale în care Moș Crăciun ajunge mai greu.

Copiii au vârste între 3 și 15 ani. Câte cadouri sunt necesare? „Păi, spre 1000”, explică Mara Matei. Cei care nu prea au timp sau se află departe pot face donații în contul Asociației NEXT MOVE: RO95 BRDE 040SV 7881 9980 400 (lei), deschis la: BRD, str. George Apostu, nr. 13, Bacău, Swift (BIC) code: BRDEROBU. Donațiile prin Paypal pot fi făcute pe pagina asociației: http://www.nextmove.ro/cadoul-din-cutia-de-pantofi.

Alte informații pot fi obținute la numărul 0734.167.153. Cadourile vor ajunge la copiii din comunele Roșiori, Filipeni și Valea Seacă. „Vă rugăm ca în cutii să puneți lucruri noi, respectând cele patru reguli ale unui cadou pentru copii: ceva ce și-ar dori – un joc, o jucărie , ceva de purtat – o hăinuță, mănuși, șosete, fular etc. și ceva de citit, adică o carte.



Noi nu desfacem cadourile, prin urmare vă rugăm să le pregătiți ca și cum le-ați dărui copiilor dumneavoastră”, mai spune Mara Matei, în final.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri