Despre ceea ce înseamnă „noua generaţie” s-a vorbit mai întotdeauna cu condescendenţă, cu îndoială sau, în cel mai fericit caz, cu îngăduinţă. Fie că a fost vorba despre fenomene gen „flower-power”, „breakdance”, „hip-hop” sau „kendana”, acestea au fost etichetele pe care ceilalţi le-au folosit şi le mai folosesc încă privindu-i pe cei tineri.

Şi, întotdeauna, cei tineri vin să dovedească faptul că noi, ceilalţi, folosind aceste etichete, ne înşelăm marginalizându-i. Asta s-a întâmplat şi pe simeza Galeriei Noi de la sediul UAP Bacău unde debutanta Gabriela Drăgoi şi-a aşternut emoţiile sale şi ale modelului său, Daria Bezărău, într-o serie de fotografii de o înaltă calitate artistică, adunate sub titlul „Daria Up!”.

Artist plastic în devenire, Gabriela se formează în creuzetul de talente ce se cheamă Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, alegând să se pregătească pentru o carieră în fotografie sub îndrumarea artistului-fotograf Ioan Viorel Cojan, curatorul acestei expoziţii.

Pornind de la o temă impusă de examenul de admitere la facultate, aceea de a dezvolta în limbaj artistic propriu o lucrare celebră , Gabriela a ales „portretul cu caracatiţă”, o temă abordată de fotografi celebri precum Herb Ritts, fiind ajutată în acest demers de coafura realizată de Cristina Gheorghiţă.

„Ceea ce ar fi trebuit să fie o incursiune în portret, s-a transformat într-un eseu în care se vedea foarte clar că Daria devine simbolul unei generaţii care trăieşte într-un mediu ostil”, a mărturisit Ioan Viorel Cojan celor prezenţi la vernisaj vineri, 9 iunie.

„Îmi plac aceşti tineri care n-au călcâile lipite de asfalt, văd cum pasiunea le ridică aripile şi aş zice că sunt aşa, ca nişte tinere lupoaice: dacă o să vă uitaţi cu atenţie atunci când zâmbesc, o să vedeţi că deja le-au crescut colţii”, a mai adăugat acesta. Publicul a fost şi el unul pe măsura acestui eveniment, fiind format în mare parte din tineri. Alături de ei s-a aflat şi prof. Adriana Busuioc, directorul Colegiului „Apostu” care a ţinut să mulţumească „pentru că mi-aţi dat bucuria de a participa la acest eveniment. Cred în importanţa unei copilării creative şi crescătoare, fapt care va duce cândva la formarea unui mare artist”.

Vădit marcată de emoţiile debutului, Gabriela a dedicat această expoziţie profesorului său, regretatul artist plastic băcăuan Ovidiu Marciuc, şi, ca o promisiune pentru viitor, a lansat invitaţia pentru ceea ce va urma să vină.

1 de 27

Timp de două zile, Bacăul a fost pus frumos, elegant şi profesionist sub semnul poeziei şi personalităţii marelui poet Vasile Alecsandri. Organizată de Consiliul Judeţean, Primăria Bacău, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Inspectoratul Şcolar şi Societatea Cultural- Ştiinţifică „Vasile Alecsandri”, „Alecsandriada”, ediţia I, a cuprins o serie de activităţi dedicate şi închinate poetului născut, cu toate controversele care persistă de zeci de ani, în Bacău, pe 14 iunie 1818, a beneficiat de prezenţa şi contribuţia unor personalităţi marcante ale culturii din România.

Anul acesta s-au împlinit 199 de ani de la naşterea Poetului, astfel că această primă ediţie poate fi considerată o avanpremieră, o repetiţie generală pentru marcarea, în 2018, a două sute de ani de la ivirea pe acest pământ a autorului celebrelor Pasteluri, a celui care a devenit, peste ani, „monumentalul” Alecsandri, omul politic de excepţie, patriot şi poet, spirit ales al vremurilor în care a trăit, după cu a afirmat acad. Victor Crăciun, în excepţionala conferinţă „Cânticul gintei latine şi recunoaşterea europeană a literaturii române”, din cadrul Colocviului „Alecsandri, azi”, desfăşurat în ziua a II-a, la Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri”, un adevărat for ştiinţific, în care subiectul a fost omul, diplomatul şi poetul Vasile Alecsandri, promotorul afirmării culturii şi literaturii române în Europa, cel dintâi scriitor român european, iniţiatorul fenomenului „Ginta latină”, împreună cu alţi mari poeţi, din cele patru Regine ale Gintei Latine: Franţa, Spania, Italia, România, precursoarea a ceea ce va deveni, peste 100 de ani, Uniunea Europeană.

„Vasile Alecsandri a fost un Eminescu al vremii sale, ţin foarte mult la această sintagmă, cum, la fel de important este să înţelegem că Alecsandri este mare şi datorită lui Eminescu, care, în Epigonii, îi dedică trei strofe”, a spus acad. Victor Crăciun. Sper ca această conferinţă, conţinutul ei, să fie publicată cât mai curând de o revistă de cultură, pentru a deveni un bun public.

„Alecsandri, din nou acasă”

O contribuţie importantă la lămurirea unor aspecte din viaţa poetului, asupra controversatei date de naştere, a anului, şi a locului, trebuie considerat volumul „Alecsandri, din nou acasă”, semnat de conf.univ.dr. Ioan Dănilă, lansat, împreună cu Revista „Bacoviana”, în cadrul aceluiaşi colocviu, autorul, dar şi ceilalţi participanţi, printre care prof. univ. dr. Nicolae Scurtu, poetul Nicolae Spătaru (Chişinău), au reuşit să demonstreze că „A-ul şi B-ul literaturii române s-au ivit în Bacău: Alecsandri şi Bacovia.

Cartea profesorului Ioan Dănilă este rodul cercetării, documentării, redactării şi publicării, de-a lungul anilor, a numeroase articole, inverviuri, reportaje, memorii, investigaţii, uneori adevărate strigăte de revoltă, în faţa nepăsării, nedreptăţii şi inconştienţei autorităţilor centrale şi locale faţă de memoria poetului, faţă de patrimoniul cultural imens reprezentat de numele poetului, opera şi averii imobiliare de excepţie care este legată de familia poetului Vasile Alecsandri.

Citite separat, aceste bijuterii gazetăreşti, aceste adânci şi edificatoare cercetări în arhivele ieşene, băcăuane, altele rodul unor interviuri cu mari personalităţi ale culturii naţionale, par mai degrabă acţiuni singulare, pasagere, însă publicate în volum capătă dimensiunea unei drame care se petrece sub ochii noştri, asistenţi pasivi la distrugerea unui mit, a unei valori de patrimoniu de extraordinară valoare pentru Bacău, pentru ţară. „Alecsandri, din nou acasă”, ediţie revăzută şi din nou adăugită, a fost publicată la Editura „Ateneul Scriitorilor”, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi este însoţită de un CD, cu 11 interviuri, unele dintre ele publicate şi în Deşteptarea sau difuzate la Radio ALFA.

„Alecsandri – oficializarea identităţii”

Pentru edificare, redau doar câteva titluri şi subtiluri din carte: „Al nostru – Vasile Alecsandri”, Casa „Vasile Alecsandri” din Bacău – o izbândă la 100de ani”, „Vasile Alecsandri – oficializarea identităţii”, „Casa-muzeu „Vasile Alecsandri”- o egidă mereu amânată”, „Locul de naştere – tot Bacăul”, „Asemena spirite, din păcate, nu le putem număra nici măcar pe degetele a două mâini”, „De ce nu o casă memorială?”, „O casă Alecsandri la bacău este un lucru foarte firesc”, „Toate popoarele îşi cinstesc oamenii deosebiţi”, „Autorităţile din Bacău să aşeze această casă în funcţionalitatea şi demnitatea ei” etc., texte care se constituie într-o pledoarie argumentată cu date, documente, opinii, cercetări, pentru aşezarea lui Vasile Alecsandri în locul pe care îl merită în cultura noastră, în memoria tinerilor, pentru redarea identităţii celui care a fost şi va rămâne mereu al Bacăului.

În acelaşi timp, cartea se constituie şi într-un echilibru firesc între A-ul şi B-ul literaturii române, sintagmă cu valoare de metaforă rămasă de la Gabriel Bacovia, fiul poetului „Plumbului”.

„De la Mioriţa, la Andrii Popa”

Vineri seara, de la ora 16.00, în Sala ATENEU, au avut loc ultimile două acte din programul „Alecsandriada”, spectacolul de muzică, poezie, teatru şi dans, susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, elevi şi cadre didactice de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Chişinău (iniţiativă lăudabilă de a invita la aceste manifestări elevi, poeţi, profesori din Republica Moldova), spectacol denumit sugestiv „De la Mioriţa, la Andrii Popa”, apreciat şi aplaudat de spectatori, din păcate numărul lor nu a fost pe măsura aşteptărilor, de aceea cred că la anul perioada de desfăşurare a acestei manifestări ar trebui mai bine gândită, pentru a nu se mai suprapune cu examenele elevilor. De altfel, consider că o evaluare a întregului proiect, a modului de desfăşuare, dar mai ales a impactului public al acţiunilor ar fi benefică pentru organizatori, cât şi pentru presă, public.

Premiile Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”

Marele Premiu al Reuniunilor Culturale – acad. Victor Crăciun
Premiul pentru Poezie – Nicolae Spătaru, Chişinău, Laudaţio – Victoriţa Fonari, prof.univ. Universitatea din Chişinău. Premiul a fost înmânat de Silviu Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Premiul pentru Dramaturgie – Viorel Savin (nu a fost prezent la festivitatea de premiere).
Ca parte a proiectului „Alecsandriada” a fost şi concursul de poezie şi dramaturgie, deschis tinerilor creatori, până la 35 de ani, care nu au debutat în volum. Juriul format din poetul Calistrat Costin (preşedinte), Valeria-Manta Tăicuţu (R. Sărat) şi Emilian Marcu (Iaşi), membri ai USR, au stabilit următoarele premii:
Premiile pentru Poezie: Locul I – Dana Zetu, Colegiul Naţioanl „Ferdinand I” Bacău; Locul II – Elena Valentina Ionică, Liceul Tehnologic „J.M.Elias” Sascut; Premiul III – Olga Vieru, Universitatea „Vasile Alecsandri”.
Premiile pentru Dramaturgie: Locul I – Cosmin Diaconu, Liceul Tehnologic „J.M.Elias” Sascut; Premiul II – Elena Diana Chifani, CN „Vasile Alecsandri”. Locul III nu s-a acordat.

Întâmplarea mi-a scos în cale ,,Introducere în Filozofie. Manual pentru bacalaureat” (Octav Minar și Petru Ionescu-Tomis, format de buzunar, 107 pagini, Editura Socec & Co. S.A., 1932, București). Octav Minar – doctorand în litere și filosofie, diplomat al Seminarului Pedagogic Universitar, licențiat în Drept, este vioara mai cunoscută a scriiturii.

Petre Ionescu-Tomis, profesor în învățământul secundar, a fost dr. în litere și filosofie. Informațiile despre Octav Minar sunt generoase. Perceput ca istoric literar, prozator, dramaturg, profesor și avocat, a publicat în multe reviste, a îngrijit apariția operelor unor clasici ai literaturii, a editat broșuri de popularizare. Neobosit în relația cu slova, a oferit și multe informații care suferă de inexactitate, fiind privit cu multe rezerve.

„Introducere în Filozofie. Manual pentru bacalaureat” îmi sugerează faptul că… industria mioritică a materialelor auxiliare pentru examene este veche și profitabilă. Minar a mai publicat, la aceeași editură, ,,Critica literară în secolul al 19-lea pentru bacalaureat” (1929) și ,,Logică. Manual pentru licee și bacalaureat” (1932), ultima lucrare tot în tandem cu Petru Ionescu-Tomis. ,,Introducere în Filozofie…” are la bază ,,programa analitică publicată de Ministerul Instrucțiunii, al Cultelor și Artelor”. Iată temele care constituiau, în 1932, esența programei: Științe și filozofie.

Problema ontologică. Problema cunoașterii. Valoarea conștiinței. Dumnezeu și lumea. Cum ar privi Octav Minar și Petru Ionescu-Tomis către conținutul programelor școlare de astăzi? Actuala programă de filosofie pentru liceenii români are următoarea structură: Condiția umană. Etica. Politica. Existența. Cunoașterea. Liceenii francezi studiază (vezi și André Vergez, Denis Huisman, ,,Curs de filozofie”, Humanitas, 1990) temele: Ce este filozofia? Conștiința și inconștientul. Pasiunile. Cunoașterea celuilalt. Spațiul, timpul, istoria. Limbajul. Logica și matematica. Științele materiei. Cunoașterea viului. Științele umane. Ideea de adevăr, iraționalul, sensul. Dreptatea. Statul. Munca, tehnicile; problemele economice și sociale. Arta. Libertatea. Problema lui Dumnezeu. Filozofie și antropologie: problema destinului omenesc. Liceenii germani sunt provocați (vezi și Maria Fürst, Jürgen Trinks, ,,Manual de filozofie”, Humanitas, 1992) de temele: Ce este filozofia? Ce este realitatea? Problematica existenței. Filozofia ca știință. Logica și Ce este adevărul? Ce pot cunoaște? Evoluția cunoașterii. Iluminismul. Lumea conceptelor– lumea materiei. Filozofia se orientează spre practică. Limbajul în centrul filozofiei. Deconstrucția conceptului de eu. Frumosul și arta. Ce este omul? Relația cu natura. Filozofie și religie… Firește, vorbim despre epoci, sisteme de educație și atitudini diferite raportate la valoarea discursului filosofic. Dumneavoastră pentru ce programă analitică ați opta?…

Revenind la ,,Introducere în Filozofie…” (,,Am trecut ca printr-un miraj grăbit, în sborul gândului care spicuie de pretutindeni esențialul, peste istoria problemelor de filozofie…”, spun autorii; pag. 97), apreciem că reprezintă un rezumat conștiincios, tehnic, al problematicii, fără nuanțe ideologice. N-am găsit stridențe de interpretare. Este prezentă o anume aplecare către darwinism, firească, dacă avem în vedere anul redactării. Curios, filosofia românească nu este prezentă în discurs, deși existau C. Rădulescu Motru, Petre Botezatu, Anton Dumitriu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Vasile Pavelcu, Petru Comarnescu, gânditori care, alături de alții, aveau să ne ofere (1938–1939), cele trei volume monumentale (1618 pagini) ale ,,Istoriei filosofiei moderne” , sub egida Societății Române de Filosofie, ca omagiu adus lui Ion Petrovici. Un licean de astăzi, interesat de filosofie, ar zâmbi (îngăduitor?) foiletând ,,Introducere în Filozofie…” Discursul filosofic actual explorează cu profunzime, interdisciplinar, un univers greu de anticipat acum aproape un veac.

Cum de mult nu am mai avut o vacanță adevărată, cele câteva zile libere primite recent în dar mi-au prins teribil de bine. Am amânat din lucrurile pe care trebuia să le termin, chiar dacă știu cât mă apasă apoi sentimentul de vinovăție al „lecțiilor nefăcute” (n-am scăpat de el niciodată, fir-ar să fie), pentru a mă dedulci la fel și fel de trebușoare.

Mi-am scos toate lucrurile de vară, le-am cercetat, în fine, am ales ce vreau să port în următoarea perioadă, am mai dereticat și prin casă, mai mult pe la suprafață, că mă plictisesc repede de muncile casnice, și apoi m-am aruncat în pat, cu reviste, cărți în jurul meu și cu laptopul pe genunchi.

Am ascultat o mulțime de muzici, în primul rând, cu formații și soliști care-mi plăceau (și-mi plac și acum) în vremea adolescenței, și am văzut filme, unul după altul, până la sastiseală. M-am apucat pe urmă să-mi revăd carnetele de însemnări cu impresii diverse și note de lectură. Deschizând la întâmplare unul dintre caiete, dau peste un citat din Cioran despre caracteristicile poporului român, citat care mi-a produs întotdeauna o anumită iritare. Pentru că el sună așa: „Nu există popor care își recunoaște mai autentic slăbiciunile și care resimte o plăcere mai deosebită în a le admite cu orice ocazie. Românul își bate joc de condiția sa și se piede într-o autoderiziune facilă și sterilă”.

Un popor autoironic, așadar, care nu se iubește. Nu cred însă că suntem singurii care practică acest gen de neiubire, de pus cenușă în cap. Și găsesc în literatura absurdului multe exemple, dacă ar fi să mă gândesc numai la Kafka, și tot ar fi de ajuns. Nu mă atrage complacerea în derizoriu și mereu am avut tendința de a mă distanța de o astfel de atitudine, și de a mă revolta chiar. Am nevoie de lucruri care să mă fortifice interior, nu să mă surpe. Așa cum am nevoie de sentimentul de libertate, de apelul spre un orizont deschis. Spre altceva, proaspăt, fremătător, conținând promisiunea unei mult așteptate fericiri. Recitindu-l pe Cioran, dincolo de iritarea pe care mi-o stârnesc unele dintre judecățile sale, cred că au avut prefectă dreptate cei care au vorbit în cazul său despre o iubire contrariată. Una dintre cele mai dureroase, mai sfâșietoare forme ale iubirii. De care nu te poți distanța la modul ironic, deși ai vrea, și care continuă să te exaspereze, ținându-se scai de tine.

Pentru că vrei să înțelegi, pentru că îți mai faci iluzii că se poate schimba ceva dacă identifici sursa răului. Și, uneori, în numele acestei speranțe, atât de omenești, în fond, de schimbare, te poți revolta, poți deveni vehement chiar, strigând un adevăr inconfortabil, care-i deranjează pe mulți, îi scoate din zeama căldicică în care se scaldă. Faci asta fiindcă refuzi să te resemnezi, să te acomodezi cu inacceptabilul.

Nu se rezolvă nimic cu pasivitatea, cu renunțarea, cu bășcălia ieftină, cu lehamitea. Cu scepticismul, egoismul, cinismul. Nimeni nu trebuie să se lase manipulat, încălecat. Starea de veghe și cea de revoltă mi se par cele mai bune exerciții pentru a-ți păstra tinerețea interioară și demnitatea. Iar ele ar trebui să ne intre în reflex, ca o mică gimnastică, mentală, de data aceasta, din dimineața fiecărei zile.