miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2599

„Cu o simplă jucărie poți să faci o bucurie”

La meciul CSM Bacău- Dunărea Călărași, programat miercuri, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor, spectatorii sunt așteptați cu câte o jucărie de pluș. Acestea vor fi aruncate la pauză în teren, urmând să fie colectate și donate copiilor nevoiași, cu ocazia zilei de Moș Nicolae

Miercuri seara, parchetul Sălii Sporturilor din Bacău se va transforma într-o enormă gheată de Moș Nicolae. Una în care se pot aduna câteva sute de jucării din pluș destinate copiilor nevoiași. Totul, în cadrul acțiunii intitulate sugestiv „Cu o simplă jucărie poți să faci o bucurie”.

Acțiunea de caritate se va derula la pauza meciului din optimile de finală ale Cupei României la handbal masculin, dintre lidera ligii secunde, CSM Bacău și prim-divizionara Dunărea Călărași, confruntare ce se dispută în manșă unică. „Meciul începe la ora 19.00, iar accesul este liber. Noi sperăm ca băcăuanii dornici să asiste la un spectacol handbalistic, așa cum se prefigurează meciul CSM Bacău- Dunărea Călărași, să vină la sală și cu câte o jucărie de pluș pe care să o arunce la pauză în teren.

Este un mic gest pe care fiecare dintre noi, cei ce vom fi prezenți miercuri, la Sala Sporturilor, îl putem face, de Moș Nicolae, pentru copiii fără posibilități materiale”, a declarat Adrian Gavriliu, directorul CSM Bacău, grupare care organizează „Cu o simplă jucărie poți să faci o bucurie”.

Proiectul, inspirat după Teddy Bear Toss, tradiționala manifestare care-și face loc, la fiecare final de an, în hocheiul pe gheață canadian, nu este unul inedit pentru Bacău. În 2014, la inițiativa actualului arbitru de volei Horia Alexoae, s-a derulat un eveniment similar, intitulat „Hai să jucărim” și în urma căruia s-au strâns peste 700 de jucării din pluș la meciul de handbal Știința MD- CSM București. „Hai să jucărim” și-a găsit continuarea și în 2015, de data aceasta cu prilejul unui meci internațional de volei, însă, din motive ce au ținut mai degrabă de calendarul competițional, acțiunea a fost întreruptă anul trecut.

Acum, firele tradiției se reînoadă. Sub un alt nume și cu alți organizatori, dar cu aceleași gânduri bune. „Vrem să facem o bucurie copiilor de Moș Nicolae. Și eu, și jucătorii, ne vom prezenta la sală cu jucării și sperăm ca acțiunea să fie una cât mai reușită”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Gabriel Armanu, care a luat legătura cu organizații precum Crucea Roșie și Fundația de Sprijin Comunitar pentru ca plușurile să ajungă în ghetuțele copiilor nevoiași.

Antrenorul „csmeilor” speră ca miercuri seara, în tribunele Sălii Sporturilor să se regăsească un număr cât mai mare de spectatori. Atât pentru reușita acțiunii ”Cu o simplă jucărie poți să faci o bucurie”, cât și pentru ca echipa de handbal masculin a Bacăului să simtă că joacă, într-adevăr, acasă. „Pentru noi, acesta este cel mai important meci al sezonului. Având în vedere că vom avea în față o echipă din prima ligă, ne dorim să avem o prestație cât mai bună și, de ce nu, să obținem calificarea”, a declarat Gabi Armanu, care-și creditează echipa cu 40 la sută șanse de calificare: „Călărașiul pornește ca favorită, însă avem și noi șansa noastră. Suntem o echipă tânără, care nu are absolut nimic de pierdut”. La drept vorbind, într-o seară a generozității precum cea care va găzdui „Cu o simplă jucărie poți să faci o bucurie”, nici nu ai cum să pierzi.

Cine bate, se califică

Partida CSM Bacău- Dunărea Călărași se va desfășura miercuri, 6 decembrie, de la ora 19.00, într-o singura manșă. Altfel spus, cine învinge se califică în „sferturile” Cupei României. De notat că, în caz de egalitate la finalul celor 60 de minute de joc, se va trece la executarea loviturilor de departajare.

„Așteptăm cât mai mulți oameni cu jucării de pluș la sală, miercuri seară”
Gabriel Armanu (antrenor CSM Bacău)

George Șarban, aur la Internaționale

La finalul săptămânii trecute, orașul turistic medieval Ardud, din județul Satu Mare, a găzduit cea de-a noua ediție a Cupei „1 Decembrie” la lupte greco-romane.

Devenit mai puternic de la un an la altul, turneul internațional Cupa „1 Decembrie” a reunit în 2017 peste 200 de luptători din Ucraina, Ungaria, Serbia, Croația, Republica Moldova, Grecia și, bineînțeles, România.

În clasamentul pe echipe, România a obținut locul 1, prin CS Satu Mare- Cetate Ardud, fiind urmată pe podium de Grecia și Ungaria. La individual, Bacăul a dat un medaliat cu aur: George Șarban. Luptătorul de la CSM Bacău a triumfat la categoria 84 kg, confirmând evoluția din ultimii doi ani, în care a cucerit medalii la Juniori și la Tineret U23.

„George este pasionat de lupte și are potențial. Cu răbdare și odată cu acumularea experienței, poate atinge orice obiectiv”, a declarat antrenorul și, totodată, tatăl sportivului băcăuan, Ioan Șarban, care a adăugat: „Secția de lupte a CSM Bacău a avut o evoluție semnificativă în 2017, cucerind medalii la diferite categorii de vârstă- de la copii la cadeți și de la juniori la seniori- inclusiv la nivel internațional”.

Impact

    „Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată și fără ziduri.’’ (Proverb)

    Alegerile pe care le facem influențează viața fiecăruia în parte. De aceea, se poate spune că, întru-un fel, aceasta este o problemă ce ține de conștiința noastră. Fiecare hotărăște în dreptul lui și își asumă singur riscurile în direcția aleasă. Impunerile sau constrângerile nu sunt recomandate, în nicio situație. Gândirea anxioasă uzează și compromite, așadar, accesul la sănătate. O gândire curată, bazată pe logică și spiritualitate ne va ajuta să luăm cele mai bune decizii în acest sens.

    Un stil de viață corect înseamnă Sănătate, înseamnă Echilibru! Am discutat deja despre importanța stilului de viață atunci când sănătatea și starea de fericire sunt premisele noastre. Să mai amintim aici doar cât de important este să construim și să întreținem rețeaua principiilor de bază, care alimentează această sănătate. Mulți oameni se mulțumesc să aștepte (sau chiar să pretindă) ca ceilalți să le sară în ajutor, fără ca ei să se preocupe de prevenție, contabilizează detaliile care li se par a dovedi nepăsarea sau nepriceperea celorlalți…

    Nimic mai ineficient pentru sănătatea lor. Pare să fie la fel de important să acceptăm diversitatea tuturor lucrurilor pe care le putem face noi pentru a preveni îmbolnăvirea. Noi suntem primii care putem lua decizii fără a fi nevoiți să suferim și să apelăm la alții. Sănătatea este o bogăție, fără îndoială cea mai mare și, în orice caz, singura care nu ar trebui să stârnească reacții distructive, căci este imaterială și accesibilă tuturor. Este o combinație a norocului genetic și a eforturilor personale.

    Acțiunea pe care o stăpânim este o formă de educație, care variază foarte mult de la o persoană la alta, de la micile detalii cotidiene până la marile alegeri existențiale. Cu cât sentimentul de acțiune este mai puternic, cu atât rezistența la stres este mai mare, stabilitatea emoțională mai bună, deci starea de sănătate mai pregnantă. Nu întâmplător am spus acest lucru, deoarece voi nuanța importanța acțiunilor noastre, impactul pe care îl au acestea asupra inimii.

    Inima, simbol al dragostei și prieteniei, al începutului și sfârșitului vieții, este cel mai perfecționat și sensibil motor. De aceea, dacă nu i se acordă atenția cuvenită, riscăm grave necazuri, uneori chiar și viața. Inima, ca orice mușchi, se adaptează la solicitările la care este supusă. Într-o zi, inima realizează 100.000 de bătăi neîntrerupte, iar într-o viață ajunge la circa trei miliarde de bătăi. O performanță care nu poate fi egalată de nicio pompă! În numai un minut, inima pompează întreaga cantitate de sânge prin sistemul nostru circulator.

    Circulația sanguină asigură transportul oxigenului și al substanțelor nutritive către fiecare celulă din corp, precum și evacuarea dioxidului de carbon și a produselor reziduale din celule.

    Un motoraș minune de mărimea unui pumn, cu asemenea funcții importante, trebuie bine protejat prin îngrijire și menajare permanentă. În general, recomandările sunt cunoscute: abuzul de alcool, de tutun, de sare, alimentația nerațională, stresul puternic, probleme grave sufletești, invidia și ura, toate acestea influențează grav sănătatea, inima. Impactul este major!

    Bolile cardiovasculare sunt o problemă esențială de sănătate. Foarte mulți oameni suferă de boli ale inimii și ale vaselor sangvine, deși unii nu știu, pentru că nu au simptome. Bolile de inimă afectează atât bărbații, cât și femeile. Numărul femeilor bolnave de inimă crește odată cu instalarea menopauzei, ajungându-se la o incidență a bolilor cardiovasculare egală cu cea a bărbaților. Atacul de cord, accidentul vascular, hipertensiunea arterială sunt printre cele mai cunoscute boli ale inimii și ale sistemului circulator.

    Cumpătarea este o virtute care se obține printr-o puternică disciplinare de sine. Trebuie stabilite cu exactitate valorile vieții, prioritățile ei și găsite principii și reguli personale eficiente. O viață cumpătată este o viață care aduce cele mai mari satisfacții și bucurii. Este nevoie doar de stăruință și performanță.

    Ați auzit cu siguranță că puțin alcool este bun pentru sănătate sau că în cantități mici scade presiunea sanguină și prelungește viața în comparație cu cei care consumă cantități mari de alcool. De asemenea, că vinul previne depunerea grăsimilor în pereții arterelor. Da, este adevărat! Dar reversul medaliei? Oare merită? Prea mult alcool duce la alte boli precum: boli ale ficatului, pancreasului, inimii sau creierului. În concluzie, un pahar de vin, atunci când sănătatea ne permite, este recomandat.
    Fumatul va crește riscul de a avea un atac de cord sau un accident vascular cerebral deoarece mărește presiunea sangvină, ritmul cardiac și consumul de oxigen al miocardului.

    Excesul de sare este factorul cel mai implicat în apariția hipertensiunii arteriale, lucru pe care l-am mai amintit anterior în „Sarea în bucate – între gust și calitate”.
    Kilogramele în plus sunt și vor fi o problemă gravă în ceea ce privește sănătatea. Scăderea în greutate și menținerea optimă a acesteia sunt primele recomandări pentru persoanele hipertensive supraponderale. Se va urmări adaptarea unui regim alimentar hipocaloric și un program de exerciții fizice regulate.

    Mișcarea fizică reduce riscul de îmbolnăvire a inimii și de accident vascular cerebral, îmbunătățește circulația sângelui, ajută la reducerea tensiunii arteriale crescute și previne apariția hipertensiunii arteriale. Mișcarea fizică este în beneficiul sănătății atât timp cât este făcută corect și continuu. Mă voi opri asupra impactului pe care eforturile fizice neraționale îl au asupra inimii. Inima, ca orice mușchi trebuie încălzită. Nu sunt recomandate eforturile bruște, de intensitate mare. Pentru aceasta este necesară încălzirea (exerciții de mobilitate, gimnastică și chiar exerciții din sportul respectiv însă la intensitate redusă).

    Medicina modernă folosește o mulțime de aparate care mai de care mai sofisticate, dar nu este nici un aparat care să stea la dispoziția oricui, mai perfecționat decât pulsul. Nu mă refer la informațiile importante pe care pulsul i le poate da medicului în cazurile patologice, ci în special la informațiile pe care pulsul ni le dă asupra condiției noastre fizice și asupra reacției inimii în diferite momente ale efortului. Cunoașterea pulsului în timpul efortului sau la sfârșitul acestuia este de folos pentru obiectivarea intensității antrenamentului.

    Atunci când totul merge bine, avem impresia că suntem nemuritori. Dar pentru a menține sănătatea trebuie întotdeauna să simplificăm…Cu cât ceea ce urmărim este mai complex și mai delicat, cu cât e mai dificil și mai impresionant, cu atât trebuie să simplificăm mai mult. Dar pentru a face progrese putem elabora raționamente pornind de la repere mai simple și mai clare.

    Așadar, primul lucru pe care veți învăța să-l faceți după ce veți sfârși de citit aceste rânduri va fi să căutați drumul cel mai scurt spre SĂNĂTATE. În aparență, nu este ușor, dar dacă vă mai dau un indiciu, ce spuneți?

    Prevenție! E deja mare lucru să luăm decizia de a fi sănătoși când totul merge bine. Înseamnă să nu ratăm momentul în care putem preveni. Înseamnă să acceptăm că sănătatea pe care o avem este adesea mai firavă decât credeam și trebuie să o protejăm din toată inima.

    Iubim, dăruim, suferim din inimă. Totul facem din inimă!

    Șșt…!!! Ascultă-ți inima! Vorbește! O auzi? … Ce spune?

    Impactul acțiunilor tale este decisiv!

    Carmen Barcan, terapeut

    Crimă la Lespezi: o femeie este acuzată că şi-a înjunghiat soţul

    Crimă la Lespezi

    La sfârşitul săptămânii trecute, o ceartă iscată între doi soţi, din satul Lespezi, comuna Gârleni, s-a încheiat tragic.

    O femeie, în vârstă de 41 de ani, este acuzată că şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit. Crima s-a petrecut la domiciliul celor doi, la scurt timp după ce bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a venit de la muncă, din Braşov.

    Se pare că s-ar fi certat înainte la telefon, el ar fi fost în stare de ebrietate şi după un schimb de replici s-ar fi ajuns la crimă.

    Imediat după ce ar fi comis fapta, femeia şi-ar fi sunat fiul şi i-a spus că tatăl său a venit rănit de la serviciu şi l-a rugat să cheme ambulanţa.

    Când a ajuns băiatul acasă, şi-a găsit tatăl plin de sânge. Echipajul medical solicitat nu a mai putut face nimic pentru salvarea lui şi imediat curtea a fost împânzită de poliţişti, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care au început ancheta pentru omor.

    Principala suspectă a devenit soţia victimei, care a fost dusă la audieri, iar dacă va fi găsită vinovată, ea riscă să stea ani grei în spatele gratiilor. Vecinii spun că între cei doi soţi certurile erau frecvente.

    Ei aveau împreună doi copii, o fată de 16 ani şi un băiat de 19 ani.

    Urmează sărbătorile de iarnă! Atenție ce jucării îi cumperi copilului!

    Poate unii părinți nu sunt pe aceeași lungime de undă, însă putem spune că jucăriile oferite în dar de Crăciun reprezintă o lege nescrisă a epocii în care trăim. Desigur, urmează apoi șirul de legi și reguli scrise care fac referire la acestea și la siguranța pe care trebuie să o prezinte. Cei mici nu sunt atenți la anumite aspecte, dar părinții trebuie să fie și deci să le ofere copiilor daruri care nu prezintă un risc de accidentare pentru aceștia.

    Nichiduta.ro este un magazin online complex, special dedicat părinților, pentru a împlini nevoile copiilor. Astfel, în cadrul acestuia sunt disponibile categorii vaste de articole pentru cei mici, începând de la îmbrăcăminte și încălțăminte și până la tot ce ține de jucării pentru toți copiii, echipamente sportive etc. Ceea ce este cel mai important e că acestea respectă îndeaproape hotărârile legale adoptate cu privire la asigurarea securității utilizatorilor de jucării – copiilor. Pentru unii părinți însă aceste aspecte sunt necunoscute, aspect reflecat în cazurile atât de banale deseori de accidentare.

    Care sunt jucăriile potrivite pentru copii?

    Un foarte bun criteriu de alegere a jucăriilor pentru copii este vârsta. În general, produsele au etichete pe care este specificat acest detaliu – sau cel puțin așa ar trebui să fie. Spre exemplu, în cadrul paginii nichiduta.ro se găsesc game variate de jocuri și echipamente pentru copii, cu rol educativ și de recreație, ce acoperă toate categoriile de vârstă.
    Spre exemplu, un animăluș de pluș ca leopardul Alive WOW WOE reprezintă o alegere inspirată atât pentru fetițele, cât și pentru băiețeii care au împlinit vârsta de 3 ani. Este o jucărie moale și simpatică și nu prezintă nici un risc de accidentare. Aceasta poate fi dăruită de asemenea, reprezentând un gest deosebit și sigur însemnat pentru cei mici și reprezintă mai mult decât un simplu pluș. Este un robot interactiv care reacționează la atingerile pe cap sau în anumite zone, prin mișcări realiste.

    Părinții care doresc să stimuleze spiritul competitiv al copiilor vor opta pentru un puzzle sau orice alt joc ce presupune depunerea unui efort intelectual mai mic sau mai mare. De asemenea este necesară o atenție sporită când se realizează alegerea. Modelele ce constau în cuburi de lemne, de exemplu, disponibile pe altfel și pe nichiduta.ro sunt dedicate categoriei de varsta de 18 luni. În schimb, seturile ce sunt alcătuite din piese mai mărunte sunt pentru copiii mai mari, care deja știu că reprezintă un risc pentru ei dacă le duc la gură.

    În orice caz acestea sunt doar câteva exemple de tipuri de puzzle-uri disponibile pe acest site. Părinții pot comanda de aici tot felul de jocuri interactive și jucarii pentru toti copiii. În funcție de ceea ce îi atrage în mod deosebit pe cei mici, se poate alege între o varietate de jocuri educative, muzicale, interactive, dar si din alte categorii corturi de joacă, căsuțe pentru păpuși, seturi de doctor, bucătării pentru copii, seturi de curățenie – orice îi ajută pe cei mici să se recreeze, dar în același timp și să se dezvolte.

    Cei interesați de prețuri rentabile, mai ales când vine vorba despre jucăriile dăruite copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă, când costurile sunt mult mai mari, pot accesa pagina nichiduta.ro.

    Bătrân mort într-un incendiu la Gârleni

      Bătrân mort într-un incendiu la Gârleni

      În această dimineață, la ora 04:50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost anunțat despre producerea unui incendiu în localitatea Gârleni.

      Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, cu șapte pompieri salvatori.

      Sosiți la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta cu flacără la acoperișul unei case de locuit, dar și în interiorul acesteia.

      Pe timpul acțiunilor de stingere, militarii au găsit în camera în care se manifesta incendiul, trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 85 de ani.

      De menționat este faptul că, până la sosirea forțelor de intervenție, din imobilul afectat de incendiu s-au autoevacuat o femeie de 39 de ani și fiul acesteia, în vârstă de șapte ani.

      Pentru coordonarea acțiunilor de intervenție, la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului, compusă din doi pompieri militari.

      La ora 06:25, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gârleni.

      În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător, au ars aproximativ 50 de metri acoperiș casă și bunuri de mobilier din interiorul unei camere.

      Un tânăr beat a intrat cu mașină într-un podeț. Trei persoane au fost rănite iar șoferul a fugit

        La data de 03 decembrie a.c, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în comuna Mănăstirea- Caşin.

        Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 27 de ani, din comuna Mănăstirea- Caşin, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 115, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ.

        În urma impactului, patru persoane, trei de 22 de ani şi una de 21 de ani, au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.

        După producerea evenimentului rutier, tânărul de 27 de ani a părăsit locul accidentului.

        Ulterior, polițiștii l-au identificat pe tânăr, care a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Oneşti pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

        Șoferi băuți, prinși de polițști

          etilotest

          La data de 03 decembrie a.c, în jurul orei 01.00, poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arcadie Şeptilici.
          Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
          În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          La aceeaşi dată, în jurul orei 04.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat un tânăr de 30 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu.
          În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          Tot la 03 decembrie a.c.,în jurul orei 01.00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei.
          În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oneşti pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul era neînmatriculat.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis de conducere.
          Bărbatul în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului cu propuneri legale.

          De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
          Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a conducătorilor auto.
          Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

          ”Love Story cu un actor lipsă”

            Cunoscut publicului băcăuan, dar nu numai, pentru aptitudinile sale muzicale în zona folk-blues-jazz, fiind prezent de nenumărate ori la evenimente/concerte dedicate, băcăuanul Marcel Radovici s-a lansat pe plaja ritmurilor amintite, oficial, și prin primul său videoclip.

            Lansarea a avut loc duminică seară, 3 decembrie, în Berăria cu Noroc din Bacău, local în care, de altfel, au avut loc și filmările.

            Piesa, sugestiv intitulată ”Love Story cu un actor lipsă” a apărut și în mediul online, putând fi ascultatăși vizionată pe canalul Youtube. Muzica, versurile și vocea aparțin lui Marcel Radovici, aranjamentul muzical este ”semnat” de asemenea, de Marcel împreună cu George Maciuc, coregrafia aparține lui Romeo Iulian Tănase, acesta fiind și protagonist în videoclip, alături de Maria Caba și Iulian Munteanu.

            Din echipă mai fac parte, ca operatori imagine, Paul și Iulia Paius și Horia Iancu, Paul Paius realizând și editarea video.

            Lansarea videoclipului a avut loc în prezența a numeroși prieteni și colegi ai artistului, evenimentul fiind ”presărat” cu momente artistice – scenete, fabule, cântări folk și blues – susținute de Valentin Braniște, Tibi Ioniță, Dan Scriban, Rareș Drăghici, Alina Chiriac, Adi Dolghin și Marcel Radovici.

            Pensionarea: o favoare sau un drept?

            Dacă circuli dis-de-dimineață cu un autobuz către Onești sau către Moinești vei avea, cu siguranță, drept companioni destui profesori, învățători sau educatori navetiști. Merg la lucru în satele județului, iar unii bat chiar câte 40- 60 de kilometri dus-întors, zilnic. Între ei sunt destui oameni care au ajuns la pragul de pensionare, dacă nu cumva l-au și depășit. Muncesc în continuare, pentru că pensiile lor sunt „de mizerie”.

            Din septembrie trecut, sindicatul profesorilor a solicitat Guvernului reducerea stagiului de cotizare a cadrelor didactice la bugetul asigurărilor sociale și ieșirea la pensie cu trei ani mai devreme. Motivația lor e plauzibilă. Cei mai mulți au câte 40 de ani vechime în muncă, iar uzura psihică în profesia lor e mare.

            De la jumătatea anului 2016, Legea privind sistemul unitar de pensii publice permite minerilor care au lucrat jumătate din timpul de lucru în subteran, dar și unor categorii de artiști sau celor care au muncit în condiții foarte grele să devină pensionari mai repede și chiar cu primirea drepturilor de pensionare retroactiv pe cinci ani.

            Pentru a nu mai aminti de cei care deja aveau deja asemenea drepturi.
            „Considerați că un cadru didactic cu o vechime de 40 de ani nu merita dreptul de pensionare cu trei ani mai devreme? În condițiile în care există alti angajați în sistemul public care se pot pensiona și la 45 de ani.

            Nu vrem să arătăm cu degetul, dar din nou educația este privită cu dispreț sau cu indiferență, chiar dacă și cei care fac legile acestei țări au trecut prin băncile școlii românești și au avut ca prim exemplu în viață un profesor sau chiar dacă, la rândul lor, au copii și vor o educație sănătoasă pentru ei” – spunea, cu năduf, un lider sindical din acest domeniu.

            Dar, una e dorința, altele sunt calculele hârtiei, mai ales în anumite condiții politice.

            “Toţi străbunicii mei au fost eroi ai neamului românesc”

            “Toţi străbunicii mei au fost eroi ai neamului românesc. Au fost înmormântaţi în cimitirele din Bacău şi Iaşi. Au fost decoraţi, o parte dintre acestea sunt acum în colecţia mea, altele la muzeele din Bucureşti, Bacău şi Iaşi. Îi respect şi îi voi respecta mereu. Ei sunt idolii mei.”

            Cu aceste emoţionante cuvinte îşi începe Matei Elesei, un elev de doar 13 ani, de la Şcoala Gimnazială “Spiru Haret” Bacău, cls. a VII-a C, povestea stră-străbunicilor lui, toţi eroi ai celor două conflagraţii mondiale. Fotografiile originale ale strămoşilor lui, scurta poveste a eroismului acestor bărbaţi au fost aranjate pe un panou care au refăcut arborele genealogic al familiei, într-un proiect “Strămoşii mei – Eroii”, iniţiat de Direcţia de Cultură, la care au participat zeci de copii de la cinci şcoli din judeţul Bacău. Matei, aveam să descopăr, ştie istoria României pe ani, perioade, alianţele din războaie, fronturile, dar mai ales semnificaţiile fiecărui eveniment scris cu litere de aur în Cartea Neamului.

            Este, în acelaşi timp, un pasionat şi selectiv colecţionar de medalii, brevete, insigne, monede, bancnote, timbre. Are deja aproape 100 de medalii şi peste 500 de insigne, la loc de cinste fiind o parte din medaliile strămoşilor lui, Eroii. De ziua lui, pe 2 decembrie, nu şi-a dorit un telefon (nu are încă unul al lui), jocuri sau alte cadouri, ci şi-a comandat de pe un site specializat, două decoraţii din perioada comunistă şi alte două medalii din perioada Regelui Carol al II-lea. Din păcate, încă nu i-au sosit, însă este liniştit, le va primi în zilele următoare. Cutreieră târgurile specializate din ţară, de unde achiziţionează, cu mari eforturi financiare din partea părinţilor şi bunicilor, alte şi alte medalii şi insigne, face schimburi, mai vinde. De Ziua Naţională am stat de vorbă cu Matei, împreună cu mama lui, Laura Elesei, în redacţia Deşteptarea. Redau mai jos fascinanta lui poveste, cu la fel de captivantă poveste a stră-străbunicilor lui.

            “La, şcoală, cel mai mult îmi plac Istoria, pe care o predă domnul professor Alexandru Lupu, Româna (prof. Simona Sachelaru, care este şi diriginta clasei), geografia şi matematica. Îmi place să citesc, din manuale, din alte cărţi de istorie, consult site-urile de specialitate. Îmi place foarte mult istoria românilor, a voievozilor şi domnitorilor români, faptele lor de luptă pentru ţară. Acum citesc despre cele două războaie mondiale.

            Deja mă gândesc, pentru viitor să aleg între istorie şi actorie. Sunt pasionat de medalii, brevete, distincţii, monede, bancnote vechi, uniforme şi arme. Am avut stră-străbunici de mare ispravă, toţi eroi ai acestei ţări, care au luptat în cele două războaie mondiale, unii şi-au sacrificat chiar viaţa, fiind decoraţi pentru faptele lor de arme. Am găsit în casele lor medalii foarte frumoase, valoroase, pe care le-am primit de la ei sau de la fiii lor, astfel că acum am o frumoasă colecţie, pe care am îmbogăţit-o cu alte medalii, şi insigne. Eu merg des la expoziţii de acest gen, în târguri, la Bucureşti, la Braşov, de unde cumpăr anumite medalii şi insigne, uneori mai şi vând.

            Am acum peste 100 de decoraţii şi 500 de insigne. Cunosc bine această piaţă, din păcate sunt şi multe falsuri, însă nimeni nu mă poate păcăli. La expoziţia unde ne-am întâlnit am prezentat povestea strămoşilor mei eroi, faptele lor de arme şi decoraţiile pe care le-au primit, numai o parte deoarece cele mai multe se găsesc în muzeele din Iaşi, Bucureşti şi Bacău. Tot acolo, după cum aţi văzut am prezentat şi arborele genealogic al stră – străbunicilor şi bunicilor mei, realizat din fotografii originale, păstrate de ei şi familiile lor cu dragoste şi respect. Am fost singurul care a adus medalii şi fotografii originale.

            Acest proiect a început din februarie anul acesta, am avut timp să mă pregătesc. Povestea strămoşilor mei am scris-o cu ajutorul unui străbunic, Petrea Vasile Elesei, pe care l-am cunoscut, a locuit la Odobeşti, am fost buni prieteni, povestea frumos şi mie îmi plăcea să-l ascult. Am vorbit apoi cu bunicii şi părinţii mei. Străbunicul îmi povestea unde şi cum a luptat, pentru ce a primit decoraţiile, întâmplări din istorie, din război. Sunt foarte mândru de ei, îi respect şi îi iubesc, de aceea le voi păstra cât voi putea eu o vie amintire. Cel mai bine ar fi să vă citesc ce am scris pentru expoziţie. «Toţi străbunicii mei şi stră – străbunicii au participat în cele două mari războaie mondiale. Unul dintre ei este stră-străbunicul meu pe care îl cheamă Gheorghe Rusu.

            S-a născut la 5 decembrie 1889 şi a participat la Primul Război Mondial. El a avut gradul de locotenent şi a fost artilerist, a particiapt şi la cel de-al Doilea Război Mondial, acolo găsindu-şi sfârşitul, când a căzut un obuz peste compania lui. Stră străbunicul Ion Elisei de pe tata s-a născut la data de 18 iunie 1883 şi a participat la Primul Război Mondial. A fost infanterist. A decedat în 1962. Pe străbunicul meu de pe tată îl chema Petru Vasile Elesei şi a fost luptător în Al Doilea Război Mondial. A făcut parte din Flota Naţională Aeriană. S-a născut pe 27 noiembrie 1915.

            El a fost trimis în misiune la Odessa. Acolo a doborât patru avioane inamice, însă, din păcate, a fost împuşcat în piciorul stâng, a reuşit să aterizeze pe un aerodrom din România. A continuat cariera militară până la începutul anilor 70. A decedat la 23 iunie 2012.

            Străbunicul de pe mamă, respectiv Ionel Rusu a fost infanterist cu gradul de locotenent. O poveste pe care mi-a spus-o chiar el este că atunci când a intrat într-un hambar, împreună cu batalionul pe care îl comanda au fost gazaţi. El a reuşit să supravieţuiască punându-şi masca de gaze. Din păcate, mai bine de jumătate din camarazii lui au murit. După război a fost regizor artist, cu studii la Moscova. Străbunicul meu de pe tatăl mamei mele a participat la Al Doilea Război. S-a născut în 1907, a fost infanterist, cu gradul de sergent major.

            El a luat parte la misiunea Barbarosa. Bunicul mi-a povestit din ce a zis tatăl său că ruşii au aruncat o grenadă exact în buza şanţului de apărare, unde se afla străbunicul. Schijele i-au intrat în spate şi talpa piciorului. Pentru că rănile nu au fost foarte grave, a scăpat cu viaţă. Străbunicul meu de pe mama tatălui a fost infanterist, cu gradul de maior. O misiune importantă a fost să treacă Prutul, acolo s-a luprat cu ruşii şi au ucis mai bine de jumătate din batalionul inamic. Sovieticii continuau să tragă, ştiind că vor fi omorâţi.

            Străbunicul meu a ridicat steagul alb ca să nu se mai tragă. Când a văzut că ei tot continuă să tragă a pus mitraliera de 9,72 mm şi a ucis toată compania duşmană. În anul 2007 a fost înaintat post-mortem la gradul de general.

            Toţi străbunicii mei au fost eroi ai neamului românesc. Au fost înmormântaţi în cimitirele din Bacău şi Iaşi. Au fost decoraţi, o parte dintre acestea sunt acum în colecţia mea, altele la muzeele din Bucureşti, Bacău şi Iaşi. Îi respect şi îi voi respecta mereu. Ei sunt idolii mei.»

            Eu cunosc şi alte poveşti ale unor eroi, îi întâlnesc pe stradă, la diferite manifestări, îi opresc şi îi rog să-mi povestească viaţa lor, despre decoraţiile pe care le au la piept. Îi recunosc după insigna de veteran de război, pe care au primit-o în anii 90-92, dar şi după Crucea Comemorativă a celui De-al Doilea Război Mondial, date de Ion Iliescu, preşedinte al ţării.

            Străbunicul meu Petre Vasile a primit multe decoraţii, unele au fost donate la muzee, altele sunt la mine, mi le-a dat el. După ce a doborât patru avioane inamice, după cum am scris, la Odessa, a revenit în ţară, s-a refăcut şi a fost decorat cu “Virtutea Aeronautică”, o decoraţie foarte importantă, foarte scumpă, care nu este în colecţia mea, este la Muzeul din Iaşi. Am văzut-o acasă la străbunicul meu.

            Această pasiune este destul de costisitoare, însă mă sprijină părinţii mei. Am fost anul acesta la expoziţia de insignografie, de la Centrul “George Apostu”, am cumpărat câteva insigne şi o baretă cu cinci decoraţii din Primul Război Mondial, cu tot cu brevete, am dat 1300 de lei pe ele, însă valorează mult mai mult. Mai am Ordinul “Steaua României în grad de Cavaler”, am medalii şi din timpul comunismului. Sunt foarte mândru de toate. Cele trei decoraţii din expoziţia de la Muzeul de Istorie „Strămoşii mei – Eroii” sunt ale stră – străbunicului meu care a luptat în Primul Război Mondial: „Răsplata Serviciului Militar”, „Medalia Ferdinand” şi „Crucea Comemorativă a Primului Război Mondial”.

            Eu ţin foarte mult la ele, mai ales că sunt din familie, au o valoare sentimentală. Îmi povestea străbunicul meu că un prieten de al lui a fost decorat de aramta germană cu o medalie nazistă, iar după 1944, pentru a nu-l prinde cu ea a îngropat-o în pământ, altfel risca să fie arestat. Am acasă şi medalii din 1877, din Războiul de Independenţă, nişte brevete vechi, însă nu sunt din familie. Cunosc colecţionari din Bacău, câţiva din Bucureşti, Sighişoara, merg la Palatul Bursei în Bucureşti, unde văd, cumpăr, vând, negociez, este o pasiune fascinantă, fiecare medalie, insignă, brevet, monedă, bacnotă au, în spate, foarte interesante poveşti.

            Când merg la ţară, caut bătrâni şi îi întreb dacă nu au decoraţii, insigne, unii mi le dau, alţii, însă, ţin la ele, nu mă supăr, chiar îi apreciez. Sunt viaţa lor, mulţi şi-au dat viaţa pentru ele.

            Pe lângă această pasiune de colecţionar, achiziţionez şi timbre, am patru clasoare, unele valoroase, multe din perioada regalistă. Colegii mei, profesorii ştiu de pasiunea mea pentru istorie, de colecţionar, însă nu m-au solicitat să fac, în şcoală, o expoziţie, eu aş vrea…Aceasta este prima expoziţie organizată la care particip, am muncit foarte mult la ea. Am făcut ceea ce îmi place, însă nu prea am timp, sunt foarte ocupat, cu şcoala, unde învăţ destul de bine.

            În vacanţe mă ocup de colecţiile mele, vizitez muzee din ţară, am fost în multe ţări din Europa, Italia, Franţa, Turcia, Germania etc., unde am vizitat muzee de istorie, de armament, îmi plac armele vechi, acasă am doar nişte căşti de război. Duminicile merg în târgul de maşini, „la ruşi”, de unde cumpăr ceea ce cred eu că ar fi valoros. Să ştiţi că sunt şi regizor de film, fac filme, deocamdată cu telefonul, filme de acţiune, „actorii” sunt prietenii mei, verişorii, filmez la ţară, în oraş, prin locuri interesante. Îmi place, la fel ca şi străbunicului meu. Nu ştiu, poate mai târziu voi face filme adevărate.

            Fac şi sport, îmi plac karatele, merg la sală, la domnul Doru Botez. Pe 2 decembrie, de ziua mea, am competiţie la Sala de Atletism, vin concurenţi din Focşani, Bucureşti, Bacău, Braşov. Sper să câştig o medalie. (Matei a luat locul III – s.m.) Astăzi este 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este parada militară la Bucureşti, o să mă uit la televizor, îmi plac defilările armatei, cu armele lor, cu tancuri, avioane, maşini de război. Dar, vă întreb, comuniştii au spus tot adevărul despre istoria regalismului în România? (Ce să-i răspund? Nu ştiu dacă a fost mulţumit, dar i-am spus: „Niciodată nu se spune tot adevărul, fiecare regim, fiecare ţară, îşi construiesc «istoria» lor. Adevărul trebuie căutat, aşa cum faci şi tu acum, sunt biblioteci, studii, tratate, arhive. De acolo aflăm adevărul – s.m).

            Eu îmi mai cumpăr cărţi de la anticariate, acolo sunt şi monede de argint, am câteva în colecţie. Pentru mine este important să cunosc istoria, istoria familiei mele, a străbunilor mei, poate pentru alţi copii nu, de altfel, la expoziţie, din clasa mea au mai fost doar doi copii, Alex Popa şi Gheorghe Busuioc. Eu cred că fiecare copil, elev, are câte o pasiune. Important este să perseverezi, să te pregăteşti şi să nu abandonezi niciodată.

            Tot de ziua mea, mi-am comandat două decoraţii, „RPR. A cincea aniversare a eliberării patriei”, „RPR. A 10-a aniversare a eliberării patriei” şi două medalii acordate şcolarilor de Carol al II-lea. Vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru că mi-au dat voie să fac această comandă, drept cadou de ziua mea. Toţi străbunicii mei au fost eroi ai neamului românesc. Au fost înmormântaţi în cimitirele din Bacău şi Iaşi. Au fost decoraţi, o parte dintre acestea sunt acum în colecţia mea, altele la muzeele din Bucureşti, Bacău şi Iaşi. Îi respect şi îi voi respecta mereu. Ei sunt idolii mei.”

            Cine nu e cu noi…

            Răzvan Bibire

            Ca și demonstranții din decembrie 1989, protestatarii de acum au impresia că sunt piesa cea mai importantă dintr-un mecanism care va aduce schimbări în bine. Că de voința lor depinde viitorul țării și că este absolut necesară prezența lor în stradă pentru a schimba cursul istoriei.

            În realitate, atât manifestanții din 1989 cât și protestatarii actuali nu au fost decât niște figuranți într-un joc mult mai mare și în care ei sunt considerați neglijabili.

            Conflictul care se poartă de câțiva ani în subteranele statului are alte motive decât cele scandate în stradă.

            Lupta se dă pentru Putere, pentru accesul la resurse financiare, pentru eliminarea adversarilor. În această luptă, combatanții se folosesc de orice mijloc legal sau ilegal pentru a-și atinge scopurile.

            În ceea ce privește „strada”, asistăm la o radicalizare a protestatarilor. Faptul că un bătrân a fost bătut pentru că avea alte idei decât protestatarii spune multe. Că unii protestatari au demolat schelele scenei din Piață Victoriei fără să fie deranjați de forțele de ordine, iarăși spune multe despre evoluția situației. Zicea purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei că forțele de ordine nu au intervenit pentru că, jandarmii nu sunt paznici și nu intră în atribuțiunile lor să păzească averea Primăriei.

            Ne amintim, desigur, de episodul Pungești, când Jandarmeria a păzit proprietatea unei companii private, ba, mai mult, a și intervenit în forță împotriva manifestanților care demolaseră gardul care împrejmuia sonda.

            Evenimentele de duminică demonstrează că s-a schimbat ceva în structura protestelor. S-a trecut de la protestul pașnic la cel violent.

            Este interesant și că, de când protestele au primit sprijin politic, numărul manifestanților a scăzut, ceea ce ar putea fi o explicație pentru radicalizarea situației.

            Violența începe să devină tot mai mult o soluție dezirabilă și acceptabilă. Oameni aparent serioși încep să bată apropouri de genul „Dumnezeu își face trupa de teatru în Cer, de ce nu și-ar face și partid?.” O altă versiune este cu „Parlament”, pentru că, aparent, Legislativul este cea mai mare problemă a țării pentru că-și permite să legifereze „ce vrea”, și nu doar ceea ce i se dă voie.

            Este interesant că la aproape trei decenii de la momentul 1989 mulți români redescoperă „binefacerile” dictaturii…

            Aerostar- AFC Odorhei 6-0 (1-0)

            Final de tur în forță pentru divizionara C băcăuană Aerostar. Vineri, în deschiderea etapei a 14-a, echipa antrenată de Cristi Popovici a surclasat-o cu 6-0 pe AFC Odorhei, asigurându-și primatul în clasamentul Seriei I la jumătatea campionatului. Mai mult, Aerostar va ierna din postura de lideră solitără. Asta condițiile în care Oțelul a fost blocată sâmbătă, la Hărman: 1-1. Cu procentaj maxim în jocurile de acasă, „aviatorii” au început ceva mai greu jocul cu Odorheiul.

            Ce-i drept, Vraciu a deschis scorul în min. 10, însă până la pauză oaspeții au avut câteva șarje periculoase la poarta lui Hărăguță. În plus, la 1-0 Mihăeș a ratat un penalty, iar amintirile negre din urmă cu o săptămână, de la unica înfrângere suferita pe terenul Oțelului, păreau să renască. Din fericire, în debutul mitanului secund, Pavel a reluat în poartă un balon respins de portarul advers la șutul lui Istrate, înlăturând orice emoții.

            Odorheiul a căzut, iar Aerostar a început sa lucreze la golaveraj. În min. 60, Vraciu a realizat „dubla”, sancționând o eroare a defensivei adverse, pentru ca în min. 70 și 82, noul intrat Tudorache să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor. Scorul final a fost stabilit in min. 87 de un alt new-entry, Rareș Enea. Băcăuanii fac astfel un nou pas către liga secundă, chiar dacă returul se anunță unul de foc. Până la retur, Aerostar se poate bucura de vacanță. Și, mai mult ca sigur, de întăriri la nivelul lotului.

            Aerostar: Hărăguță- Honea, Mihăeș, Mihălăchioae, Oanea- Istrate, Ichim, Chirilă, Sahru- Vraciu, A. Pavel. Au mai jucat: Strat, Tudorache, Enea și Buciuman.

            Rezultatele înregistrate în ultima etapă a turului: CSM Roman- Avântul Valea Mărului 5-1, Aerostar Bacău- AFC Odorhei 6-0, KSE Târgu-Secuiesc- Metalosport Galați 17-0, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc- CSM Pașcani 5-0, Olimpic Cetate Râșnov- Sănătatea Darabani 1-1, Sporting Liești- Bucovina Rădăuți 0-0, AFC Hărman- SC Oțelul Galați 1-1. CSM Focșani 2007 a stat.

            Clasamentul Seriei I

            1. Aerostar Bacău 14 9 4 1 38-9 31p.
            2. CSM Roman 14 9 3 2 36-16 30p.
            3. Csikszereda 14 9 3 2 30-14 30p.
            4. SC Oțelul Galați 14 8 5 1 30-10 29p.
            5. KSE Tg. Secuiesc 14 7 3 4 29-21 24p.
            6. Sporting Liești 14 7 3 4 31-14 24p.
            7. Bucov. Rădăuți 14 7 3 4 19-12 24p.
            8. AFC Hărman 14 6 3 5 26-11 21p.
            9. Cetate Râșnov 14 6 3 5 22-15 21p.
            10. CSM Focșani 14 4 6 4 25-18 18p.
            11. Sănăt. Darabani 14 4 4 6 28-26 18p.
            12. CSM Pașcani 14 3 1 10 19-38 10p.
            13. AFC Odorhei 14 3 0 11 24-36 9p.
            14. Av. V. Mărului 14 2 1 11 26-40 7p.
            15. Metalosport Gl. 14 0 0 14 2-115 0p.

            Etapa viitoare, prima a returului (3 martie 2018, ora 15.00): Metalosport Galați- SC Oțelul Galați, AFC Hărman- AFC Odorhei, CS Aerostar- CSM Focșani 2007, Sporting Liești- Sănătatea Darabani, Olimpic Cetate Râșnov- CSM Pașcani, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc- Avântul Valea Mărului, CSM Roman- KSE Târgu-Secuiesc. Bucovina Rădăuți stă.

            Enea a spart gheața

            Ultima etapă a turului a adus și primul gol înscris pentru Aerostar de Rareș Enea. Atacantul de 17 ani crescut la FCM Bacău și trecut prin Centrul de Excelență al FRF debutase pentru „aviatori” în octombrie, la jocul de acasă cu KSE Târgu-Secuiesc. Atunci, Enea a fost aproape de a urca scorul la 3-0, fiind blocat in-extremis de un adversar în minutul 89. Acum, însă, atacantul „aviatorilor” a reusit să spargă gheață. Introdus în min. 70, în locul lui Oanea, Enea a reluat cu capul în plasă un balon, stabilind scorul final al jocului cu AFC Odorhei.

            Popovici: „Am avut ceva emoții”

            Bucurie imensă în vestiarul Aerostarului după victoria cu Odorheiul. „Trebuie să recunosc că am avut ceva emoții înaintea acestui joc. Mi-era teamă ca înfrângerea cu Oțelul- una complet nemeritată, o repet- să nu lase urme. Din fericire, băieții s-au mobilizat foarte bine, iar scorul final mă scutește de orice alt comentariu”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici. „Aviatorii” au liber până miercuri, urmând ca vineri- atunci când vor tăia și un porc- să intre în vacanță.

            Alba Blaj- Știința Bacău 3-0 (14, 20, 25)

            A doua înfrângere stagională a Științei. De data aceasta, pe terenul campioanei, Volei Alba Blaj. O înfrângere în trei seturi, la capătul unui joc în care studentele puteau și meritau mai mult. În special în ultimul parțial, în care au avut nu mai puțin de cinci mingi de set.

            Toate, irosite. Sâmbătă, în etapa a opta a Diviziei A1, Blajul a revenit incredibil și, beneficiind de erorile Științei, dar și de cele comise de brigada de arbitri a arhivat actul trei în prelungiri. Setul de debut a fost unul echilibrat doar până la 9-8. Pe serviciile Nnekăi Onyejekwe, Blajul s-a desprins la 13-8, după care preluarea la serviciu a băcăuancelor a scârțâit din nou, servele sigure ale coordonatoarei Barakova permițând gazdelor să intre cu șapte puncte avans la cel de-al doilea time-out tehnic. Diferența a continuat să crească, gazdele câștigând setul cu 25-14 pe un as al lui Cleger.

            Parțialul secund a fost mult mai strâns. Din păcate, la 17-17 au urmat patru erori neprovocate ale Științei, începute cu un serviciu greșit al lui Faleș și continuate cu un atac în burta fileului din partea nou intratei Irina Radu. Blajul s-a desprins astfel la 22-17 înainte de a-și adjudecat parțialul cu 25-20. Ultimul set a fost și cel mai spectaculos.

            Cu Kapelovies în cabina de regie și cu Berdilă preferată lui Rogojinaru, echipa lui Florin Grapă a avut un come-back de senzație. Pe serviciile lui Kapelovies, studentele au punctat de opt ori consecutiv, întorcând rezultatul de la 7-5 la 7-13. Știința a avut apoi 15-10, dar a intrat cu doar două puncte avans la al doilea time-out tehnic. Blajul a egalat la 16, după ce punctul de 15-16 i-a fost făcut cadou de arbitri. La 19 egal, oaspetele au apăsat din nou pe acceleraor, desprinzându-se la 20-24. Din păcate, atacul moale al Științei, dublat de greșelile pe faza defensivă au permis Blajului sa egaleze la 24. Știința a mai avut o ultimă zvâcnire, punctând pentru 25-24, dar echipa lui Zakoc a revenit din nou și, cu ajutorul arbitrilor, care au sancționat fără motiv Știința la ultima fază, s-a impus cu 27-25 si, implicit cu 3-0.

            În ciuda eșecului de la Blaj, băcauancele pot încheia turul pe podium, cu condiția să învingă sâmbătă, acasă, pe Dinamo, in runda a opta. La Blaj, Știința a mizat pe sextetul: Kapelovies (Ciocian), Lupa, Cazacu, Flaeș, Sipoș, Rogojinaru (Berdilă, I. Radu), Albu-libero.

            Întâlnire cu poezia sau cum să ne locuim inimile

            La ceas târziu de seară, doar cu o zi înainte de venirea iernii, am fost invitați în spațiul neconvențional, boem, al Galeriei Velea, la un performance de poezie și desen. Care ne-a încălzit pe dinăuntru, ne-a transmis emoție, frisonul frumuseții, al iubirii în stare să ne ferească de răceala iernii ce tocmai a sosit.

            Ne-a vorbit despre inimi locuite de dragoste sau golite de ea, strigând mereu după ea…Trei femei, poete și prietene, Violeta Savu, Tincuța Horonceanu Bernevic, Mioara Bălan, au țesut din versuri un incandescent dialog despre fuga de frigul, de înghețul sentimentelor, teama de necomunicare, dramatice absențe, dar și despre luminoase prezențe.

            Când aproape șoptit, interiorizat, ca o incantație, cu infinită tandrețe, cu nostalgie, când pătimaș, cu furie, cu refuz, cu revoltă. Tu vorbești despre mine, eu vorbesc despre ea (un titlu parcă din filmografia lui Almodovar) s-a intitulat performance-ul imaginat de cele trei doamne, care l-au avut alături pe artistul plastic Ion Mihalache (de pe simeze ne împresoară, provocator, diferite ipostaze ale feminității, surprinse de pictor), poezia și desenul întâlnindu-se pentru a căuta, a desluși sensuri împreună. Sau, dimpotrivă, pentru a le învălui în mister.

            Știți, pentru a nu strivi corola de minuni a lumii. Vio, Tincuța și Mir s-au dovedit a fi și bune actrițe, au avut naturalețe, grație, rostindu-și expresiv versurile. Violeta, care este îndrăgostită de teatru, scriind, mai nou, și lucrări dramatice, și-a asumat regia acestui performance, punându-și la bătaie imaginația și simțul ludic. Și ne-a convins să ne lăsăm topiți în calda, aproape intima atmosferă creată de acest work in progress, care conține promisiunea unei continuări.

            șteptăm cu multă curiozitate și alte asemenea incursiuni în lumea artelor, a fertilelor corespondențe dintre ele. Pentru că ne bucură orice întâlnire cu delicata făptură a poeziei, care oprește parcă în loc, chiar dacă doar pentru câteva clipe, lumea asta nebună, ce se învârte aiurea pe lângă noi. Nu e ușor să creezi această senzație, dar actorii performance-ului la care am fost martori au reușit, pentru că, mai presus de orice, ei sunt legați de o frumoasă prietenie artistică.

            Fabrică de cafea, în Bacău

            În curând, în Bacău, va funcționa prima fabrică de cafea din regiunea Nord Est. Obiectivul este amplasat în zona industrială Mărgineni (pe un teren care, cândva, aparținuse fabricii de pâine Pambac), afacerea presupunând, până acum, cheltuirea a peste un milion de euro.

            Fabrica este deținută de doi tineri întreprinzători: Dan Răzvan, unul dintre acționarii cunoscutului grup de firme Licurici din Onești, și Vasile Răzvan, din Constanța. Unitatea din Bacău va fi cunoscută sub numele de „Mr. Tosh Caffé” şi va putea produce trei tone de cafea pe zi, într-un singur schimb.

            Din producția lunară – de circa 60 de tone de cafea, în jur de 40 de tone vor fi destinate zonei de retail, diferența fiind programată să ajungă pe canalele de vending (acele automate de cafea prezente peste tot locul) și în rețeaua HORECA (hoteluri, restaurante și cafenele), produsul urmând a fi valorificat sub denumirea de Bru Urban Coffé.

            „După știința mea, aceasta este a doua fabrică din țară, ca mărime, evident, după cea din București, care are o capacitate de trei ori mai mare ca a noastră. Mai există o a treia fabrică, la Cluj, însă este la jumătatea capacității noastre de producție. Utilajul folosit de noi la prăjire provine din Olanda, fiind, la ora actuală, cel mai performant aparat de pe piață.

            Ca detaliu, vă pot spune că acest tip de utilaj este folosit la campionatele mondiale de prăjit cafea, pentru că, asta e, în epoca modernă, totul a ajuns la nivel de artă”, a declarat Dan Răzvan, unul dintre cei doi proprietari ai fabricii.

            «Caffe Del Sol» – cafeaua românilor

            Cafeaua prăjită și ambalată în Bacău este de tip arabica, de foarte bună calitate (a primit un punctaj între 82 și 84 de puncte, din maximum 94 posibil) și provine direct din plantațiile ecologice din Brazilia.

            „Produsul nostru se va numi «Caffe Del Sol» şi va fi cafeaua românilor, pentru că este un brand făcut de români, născut din pasiune şi din dragostea pentru cafea. Nu se va vinde în Bulgaria, în Ungaria sau în orice altă ţară, cum fac alţii, ci doar la noi. Noi nu suntem multinaţională, nu urmărim profitul cu precădere, ci vrem să oferim românilor posibilitatea de a consuma o altfel de cafea decât asta neagră, arsă, de peste tot: o cafea sănătoasă”, a mai spus tânărul întreprinzător.

            „Dorim ca lumea să se înveţe să consume cafea proaspătă”

            Cafeaua băcăuană va ajunge pe piaţă sub formă măcinată, în pachete de 100, 250 şi 500 de grame. „Un amănunt foarte important de reţinut este faptul că vom fi singurii producători care vor imprima data prăjirii pe ambalaj. Asta înseamnă că, de la data prăjirii, noi ne vom lua angajamentul faţă de consumatori că produsul nostru va pleca spre distribuţie în maximum 72 de ore, din care 48 de ore înseamnă procesul tehnologic – cu partea de prăjire, degazare, măcinare etc.

            În acest fel, dorim ca lumea să se înveţe să consume cafea proaspătă, să-şi dea seama care este diferenţa”, ne-a mai destăinuit Dan Răzvan. Interesant este că proprietarii fabricii au solicitat serviciile campionului mondial la prăjit cafea, românul Alexandru Niculae. Acesta va avea un contract pe un an de zile, timp în care va monitoriza, într-un mod profesionist, modul în care va fi prăjită cafeaua, îi va învăța pe angajații fabricii cum să folosească utilajul de prăjit și va crea profilul, rețeta brandului băcăuan.

            „Pentru aceasta, va fi și un blind test cu vreo 20 de persoane alese la întâmplare de prin Bacău. Însă, categoric, de-a lungul timpului, vom ieși și cu alte rețete pe piață”, a precizat Dan Răzvan. Pentru început, la fabrică vor lucra doar șase persoane, în condițiile utilizării unei tehnologii ultraperformante care reduce mult intervenţia umană. În planurile proprietarilor fabricii intră și înființarea, peste un an, a unui lanț propriu de cafenele, purtând tot numele de Mr. Tosh Caffé.

            Profesorii trebuie să iasă cu trei ani mai devreme la pensie, fără penalizare

              Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum şi cazurile medicale grave, care îi împiedică pe unii profesori să îşi desfăşoare activitatea la catedră, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii.

              În sistemul educaţional românesc, explică prof. Adrian Purcaru, liderul Sindicatului Liber din Învățământ, filiala Bacău, un cadru didactic este nevoit, în acest moment, să lucreze chiar şi cu 38 de elevi la clasă, în acelaşi timp.

              Acest lucru înseamnă o atenţie sporită atât la fiecare elev în parte, cât şi la propria persoană, un grad mare de responsabilitate faţă de elevi şi pregătirea acestora, un consum psihic deosebit pentru activităţile desfăşurate atât în timpul orelor, cât şi în timpul pregătirii acestora, un efort considerabil în ceea ce priveşte nu doar conduita, cât şi pregătirea profesională, dar și adaptabilitatea la fiecare elev în parte, mai ales acolo unde sunt şi cazuri speciale.

              Toate acestea se traduc printr-un singur termen: epuizare. „De asemenea, sunt numeroase cazuri în care profesori care au fost diagnosticaţi cu anumite afecţiuni vor să iasă la pensie mai devreme, dar sunt nevoiţi fie să meargă în continuare la serviciu, având o stare degradată a sănătăţii, sau aleg concediu medical. Puţini sunt cei care recurg la pensionarea pe caz de boală, întrucât acest lucru înseamnă venituri umilitoare, sub limita de subzistență”, mai spune liderul SLI Bacău, prof. Adrian Purcaru.

              Tocmai de aceea, Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ a făcut demersuri şi a solicitat premierului Mihai Tudose ca în noua Lege a pensiilor, în sistemul de educaţie să fie permisă pensionarea cadrelor didactice cu 3 ani mai devreme. Mai mult, în urma unei analize făcute la nivel național, numărul anual al dascălilor care ar putea solicita acest lucru nu va fi atât de mare încât să pună presiune pe bugetul pensiilor şi asigurărilor sociale.

              „Din cauza pensiilor de mizerie, marea majoritate a cadrelor didactice solicită prelungire de activitate, inclusiv la noi, în Bacău.

              Acceptarea acestei solicitări ar fi un ajutor nespus de mare mai ales pentru colegii noştri care au probleme de sănătate şi care sunt pur şi simplu umiliţi de un sistem care îi pune să aleagă între venituri din care nu se pot întreţine şi obligaţia de a-şi desfăşura activitatea în condiţii dificile”, a mai arătat liderul Purcaru.

              Toate aceste solicitări vin ca urmare a faptului că în sistemul de educaţie pensia medie este în jur de 1.500 de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei. În unele cazuri aceste pensii „speciale” au ajuns să fie mai mari decât veniturile încasate de angajaţi. S-a mai constatat că există persoane care ies la pensie la 43 de ani, cu o pensie de peste 10.000 de lei, în timp ce pe un profesor, după 43 de ani de muncă, statul român îl „recompensează” cu o pensie de 1.500 de lei, întrucât principiul de calcul este diferit faţă de cel aplicat în cazul altor bugetari.

              „Considerăm că singurul principiu care trebuie să stea la baza calculului pensiilor din România trebuie să fie cel al contributivității la fondul de pensii! Dacă nu, atunci cerem pensii speciale şi pentru profesori!”
              prof. Adrian Purcaru, lider SLI Bacău

              1.500 lei
              Aceasta este pensia medie pe care un profesor o are după 43 de ani de muncă la catedră

              Viorel Căpitanu: «Toată viaţa am fost legat de istorie, de trecutul acestor locuri»

              Viorel Căpitanu
              Viorel Căpitanu

              Modestia, discreţia, profesionalismul, amabilitatea, fermitatea calculată, pasiunea pentru arheologie – istorie şi tenacitatea i-au fost şi îi sunt coordonate în viaţă. N-a bătut cu pumnul în masă niciodată, a bătut însă insistent la uşile celor care conduceau şi hotărau destinele fostei regiuni şi ale judeţului Bacău. Nu pentru el, ci pentru binele şi prestigiul unei instituţii care s-a născut din nimic şi a ajuns marcă şi brend: Muzeul de Istorie, acum Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

              A bătut cu dragoste, cu înţelepciunea-i proverbială la porţile inimilor şi sufletele celor care, ca şi el, au iubit şi iubesc istoria acestui neam. Totul a început în 1957, acum 60 de ani, pe 1 septembrie, când Viorel Căpitanu a părăsit amfiteatrele Facultăţii de Filologie-Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi şi a fost repartizat la Muzeul Regional Bacău.

              De aici a pornit, cu pasiune, cu muncă, sacrificiu, aventura pe drumul virgin al arheologiei şi muzeografiei băcăuane. Cea mai frumoasă poveste încă nescrisă, cu adevărul susţinut de documente, mărturii şi fapte. Se spun, cu diferite priliejuri, vorbe frumoase despre un om, însă, din păcate omitem, chiar istorici fiind, adevărul, preferând, dacă nu minciuna, atunci omisiunea. Şi, mai grav – uitarea, depărtarea de realitate. Acum suntem noi! Stăm, ne urcăm fără jenă pe umerii celor care nu au avut răgazul să se laude, fiind ocupaţi cu munca.

              Vorbim aici de domnul Viorel Căpitanu, omul care, sâmbătă, 7 octombrie 2017, a împlinit cu bine şi sănătate 85 de ani. Cu o zi înainte a fost sărbătorit de foştii colegi, de puţinii prieteni care i-au mai rămas, cu ocazia Simpozionului Naţional „Vasile Pârvan”, manifestare iniţiată, cu mulţi ani în urmă, de arheologul şi directorul Viorel Căpitanu, desfăşurat în sediul actualului Complex (denumire nefericită) „Iulian Antonescu”, şi el, rezultat al tenacităţii şi viziunii aceluiaşi Viorel Căpitanu, înconjurat de o mare expoziţie, unde sunt expuse obiecte descoperite de Viorel Căpitanu şi colaboratorii lui, în 40 de ani de activitate, care atestă locuirea, vieţuirea şi continuitatea românilor pe aceste teritorii din cele mai vechi timpuri, de la daci şi de dinainte.

              Fost student al celebrilor arheologi şi oameni de ştiinţă acad. Mircea Popescu-Dâmboviţa, prof. C.S. Nicolăescu-Plopşor, Dimitrie Berlescu, Ilie Grămadă şi mulţi alţii, celebri discipoli ai nu mai puţin celebrul istoric, „părintele” arheologiei moderne, Vasile Pârvan, Viorel Căpitanu a continuat, cu puterile, dragostea şi ştiinţa lui, la scoaterea la suprafaţă a dovezilor istorice despre neam şi ţară.

              Zeci de tezaure din aur şi alte metale, obiecte de cult, armuri, vase, ceramică, locuinţe, aşezări întregi etc. descoperite de Viorel Căpitanu, despre care a scris peste 100 de studii şi articole, zeci de expoziţii în Bacău, în marile oraşe ale ţării şi în străinătate, sunt rodul muncii unui om, împreună cu alţi istorici şi arheologi, restaturatori, desenatori, fotografi, toţi specialişti şi pasionaţi de arheologie de la Muzeul de Istorie din Bacău.

              Este mult, este puţin? Doar timpul şi istoria vor putea răspunde, iar cum istoria se bazează pe fapte, pe adevăr, nimeni şi niciodată nu va putea vorbi de arheologia băcăuană şi naţională, fără a scrie, pomeni, cita, numele lui Viorel Căpitanu.

              – Eraţi student la Facultatea de Filologie-Istorie, de ce şi cum aţi ajuns la Arheologie?

              – Este o poveste lungă şi frumoasă. În facultate am avut profesori, care erau aşa de legaţi de istorie şi de arheologie, încât m-am îndrăgostit de istorie şi apoi, definitiv, de arheologie. În anul I, când profesorul meu Mircea Petrescu Dâmboviţa l-a invitat pe profesorul C.S. Nicolăescu-Plopşor la facultatea noastră, eram în sală peste 100 de studenţi, acesta ne-a vorbit despre cercetările făcute şi rezultatele obţinute pentru istoria neamului nostru.

              A vorbit o oră şi jumătate, n-a mişcat nimeni, eram hipnotizaţi de vocea profesorului, de tot ce făcuse pentru a atesta, cu documente, istoria acestui neam. Atât de frumos vorbea, atâtea lucruri ne-a spus, încât m-am îndrăgostit de istorie, de arheologie. Ne-a vorbit de descoperirile din peşteri, de pe Valea Siretului şi de pe alte văi şi ape. La sfârşitul conferinţei, studenţii i-au pus întrebări despre şantiere, cercetări, eu l-am întrebat: Domnule profesor, dacă noi vrem să participăm la săpături, cui ne adresăm?

              Iar el a răspuns printr-o întrebare:Cine vrea să participe? Am fost singurul care a ridicat mâna, iar după conferinţă m-a invitat în cabinet şi mi-a pus câteva întrebări, unde sunt născut, ce liceu am făcut, mai multe. Am făcut clasele primare la Tanacu, judeţul Vaslui, Şcoala Normală la Iaşi, tata a fost chiabur, avea şi el câteva hectare de pământ, l-au scos din sat, prin 52.

              Securiştii au aflat că sunt fiu de chiabur, urma să fiu dat afară din şcoală, însă profesorul meu m-a sfătuit să rămân, să vedem ce se întâmplă, am terminat şi am plecat în învăţământ la Baia Mare. Am revenit acasă, am dat la facultate, am primit bursă, apele s-au mai liniştit, şi în 1957 am terminat facultatea.

              Şi în facultate şi după aceea, am participat, la recomandarea prof. C.S. Nicolăescu-Plopşor, la săpături în peşteri, în toată ţara, după care am ajuns pe Valea Bistriţei, la Bâtca Doamnei, începuse construirea Barajului de la Bicaz, îmi plăcea zona şi la terminarea facultăţii am cerut să rămân în Bacău, la muzeul de aici era director Iulian Antonescu, terminase şi el facultatea, a fost şef de promoţie, cunoaştea mai multe limbi străine, era pregătit, inteligent, un adevărat intelectual. Născut, şi el tot în 1932, ca mine.

              Am continuat cercetările tot pe paleolitic, erau mai multe şantiere deschise. Am lucrat sub îndrumarea profesorului meu C.S. Nicolăescu-Plopşor, ca şef de şantier la Buda, aşa era atunci, aşa este şi acum, cred, am mai avut ca şef de şantier la Lespezi o colegă care terminase la Moscova, femeie deşteaptă.

              În 1957, în Bacău nu era niciun arheolog, singurul care mai participase la săpături, dar pe teritoriul actualului judeţ Neamţ, era Iulian Antonescu, acolo l-am şi cunoscut. Un om extraordinar, nu avem timp să vorbim acum de el, am văzut că aţi scris de mai multe ori despre arheologul şi profesorul Iulian Antonescu.

              Aşa a fost, un munte de om, un munte de omenie, un munte de inteligenţă, de cultură. Nu aveam sediu, nu aveam nicio colecţie, cine a mai văzut muzeu fără colecţie, fără exponate! Am făcut planuri de cercetări, am făcut săpături de suprafaţă, peste tot în judeţ. Acesta a fost începutul.

              Aveam informaţii de la preoţii satului, de la învăţători, ţărani, care ştiau locurile unde, ziceau ei, se descoperise comori. Erau urme ale strămoşilor noştri, obiecte din ceramică, din piatră, din os, bronz, apoi din epoca fierului şi, mai târziu, din perioada dacilor. Am descoperit atât de multe materiale încât nu aveam unde să le depozităm, adunam cutii de pe la magazine, pe urmă am comandat cutii speciale. N-aveam sediu, ne-a dat un spaţiu unde este acum Luceafărul, care s-a dărâmat, am stat apoi unde este acum parcul Trandafirilor, unde este fântâniţa, acolo am organizat prima expoziţie.

              – Domnule Căpitanu, aţi pomenit de daci. De numele dumneavoastră se leagă multe descoperiri, toate sunt publicate în Revista Carpica, în alte publicaţii de specialitate, un număr impresionant, însă definitiv se leagă descoperirea Cetăţii Tamasidava, marea necropolă dacică de la Răcătău. Vorbiţi despre Tamasidava.

              – Da, mai era mult până acolo. Da, în 1968 am descoperit ceea ce avea să fie Tamasidava. 30 de ani am săpat, am cercetat şi am valorificat descoperirile de la Răcătău.

              În acei ani am avut contact cu Vasile Vulpe, fiul lui Radu Vulpe, cel care descoperise prima cetate dacică Piroboridava, de lângă Tecuci, dincolo de Adjud. Între timp, colegul meu Vasile Ursachi, director al Muzeului din Roman a făcut primele săpături la Brad-Negri, descoperind ceea ce el credea că este Tamasidava.

              A şi scris despre acest lucru. Eu, urmând cercetările şi scrierile lui Vasile Pîrvan, ale lui Radu Vulpe, mi-am dat seama că Dava trebuie să fie între cele două, respectiv Piroboridava şi Zargidava, tot pe Siret.

              Am cercetat la Răcătău-Cetăţuia şi în jur şi am descoperit urmele cetăţii, căreia i-am spus, aşa şi era, Tamasidava, una din davele menţionate în Harta lui Ptolemeu, iar Ursachi a rectificat, ceea ce descoperise el era Zargidava.

              30 de ani m-am concentrat pe Tamasidava, o aşezare cu locuire din epoca bronzului, cultura Monteoru, a epocii fierului, Hallstatt şi Latene (epoca geto-dacă), până am fost scos, reţineţi, scos la pensie, în 1998, cu toate că eu doream cu orice preţ să continui ce am început, să valorific materialul, să mă apropii de sfârşit şi să scot monografia Cetăţii dacice, Tamasidava.

              Multe descoperiri, foarte valoroase, sunt expuse în Secţia de Arheologie a Muzeului, unele au fost expuse şi în ţară, în străinătate.

              – Monografie care nu s-a mai publicat…

              – Nu. Imediat după ce m-au scos la pensie, cine a venit după mine ca director nu i-a convenit activitatea mea, nu m-a mai ajutat, nu-mi dădea fotograf, desenatori, era o muncă enormă pentru acea monografie, sigur că m-a durut, mai ales că mi-a luat şi sala unde erau materialele descoperite de mine, care urmau să fie valorificate, închiriind-o nu ştiu cui, cu toate că în acest muzeu era suficiente spaţii.

              – Ce s-a întâmplat cu materialele de la Tamasidava?

              – Unele au fost aruncate la gunoi. Am văzut într-o zi cutiile goale, eu aveam obligaţia, prin lege, să scriu, să valorific. Nu mai aveam desene, fotografii, fără materiale, nu am mai putut face nimic.

              Nu au mai rămas decât rapoartele scrise şi publicate la diferite intervale de timp, acum trebuia să pun cap la cap, secţiune cu secţiune, fotografii, desene, comentarii, explicaţii, argumente etc., ceea ce trebuia să fie Monografia Tamasidava, aşa cum a publicat Vasile Ursachi Zargidava.

              Ani pierduţi, muncă irosită. Mă doare, mă doare, însă nu am găsit înţelegere. Mai vin pe la Muzeu, sunt membru în Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, care are sediul la Muzeu, aduşi de mine aici, deoarece şi eu am fost deţinut politic, am fost închis, în 1958, după ce în 1957 noi, studenţii din mai multe centre universitare am vrut să sărbătorim, la Putna, urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare.

              Eu făceam parte din Comitetul de organizare, împreună cu Alexandru Zub, Brudiu şi alţii. Se ştie despre acel eveniment, nu mai insist, am fost arestat, eram acasă, la Tanacu, dus la Vaslui la securitate, apoi, într-o noapte mi-au pus ochelari şi m-au dus la Iaşi, am făcut greva foamei în timpul cercetărilor, însă un ofiţer, un om cu un suflet altfel, m-a sfătuit să las greva foamei că oricum nu voi scăpa, să spun adevărul.

              Aşa că am fost judecat şi, după multe luni, eliberat. Povestea este mai lungă. Am găsit aici, în Bacău, oameni deosebiţi, care m-au înţeles, m-au apreciat şi nu m-au întrebat niciodată de acel episod, doar Securitatea mă mai căuta, mai venea pe şantier, într-o zi m-au cercetat pentru un aşa zis furt de monezi din Muzeu, după care m-au lăsat în pace.

              – Ce se întâmplă acum la Tamsidava? Dumneavoastră aţi lăsat-o în 1998, s-a mai săpat, s-a mai cercetat?

              – Nu s-a mai săpat decât un an, de curând, de către Vasile Ursachi. Atât. Nu a mai interesat pe nimeni dacii, Tamasidava, ba că nu au fost bani, ba că s-au deschis alte şantiere.

              Am auzit acum, la acest simpozion că Lăcrămioara Istina urma să fie şef de şantier şi să fie redeschis şantierul, cu participarea unor arheologi din Iaşi, numai că nu sunt specialişti în epoca dacică.

              Am avut o discuţie cu Mariana Popa, cu Lăcrămioara şi am fost de acord să fie redeschis, să fie şef de şantier cine vrea, doar ca din colectiv să facă parte şi un coleg de-al meu, mai tânăr, care a mai fost pe şantier în timpul studenţiei, a mai săpat şi după ce a terminat facultatea un an de zile, şi se ocupă de daci, îl cheamă Cristinel Plantos, care se va ocupa de tot materialul care se mai află în depozit şi, după un timp să publice rezultatele.

              Sunt bani, muzeul are bani, trebuie pasiune, voinţă şi ştiinţă. Mai este mult de săpat la Tamasidava, mult. Eu am cercetat cetatea, dar mai este în jurul ei, în afara cetăţii. Păcat că o parte s-a dărâmat, a fost luată de ape, o parte a căzut după ce a fost făcut barajul.

              Pe Tamasidava pasc acum animale, şantierul este pus în pericol, cu toate că este lege de protecţie. N-am mai fost de mult pe şantier, vreau să mă duc, dar de acum, la primăvară.

              – Viorel Căpitanu este cel care a valorificat o descoperire întâmplătoare, extraordinară, unicat, este vorba de Sabia de la Marvila. Ce s-a întâmplat cu ea?

              – Foarte valoroasă, pentru perioada datată. Sabia a fost recuperată, adusă la muzeu, valorificată ştiinţific şi expusă publicului. După câţiva ani a dispărut din muzeu, din expoziţie.

              Nu a mai fost găsită, se cercetează, am înţeles de poliţie. Dar nu este singura dispariţie, a mai fost semnalată şi dispariţia unor monede, caz închis şi el. Mă întrebaţi cum s-a întâmplat.

              Nu-mi pot explica, sau se întâmplă atunci când sunt oameni pe care nu-i interesează patrimoniul, doar funcţia şi banii. Nu-i interesează istoria neamului. Sunt şi aşa oameni.

              Eu ştiu, aşa am învăţat, aşa am făcut, după ce descopeream, înregistram la milimetru, tot, aduceam la muzeu totul, asemenea descoperiri, pentru unii neimportante, reprezintă, sunt mărturii despre neamul nostru.

              Toată viaţa am fost legat de istorie, de trecutul acestor locuri, de oameni şi comunităţi, care comunică cu noi prin ceea ce au lăsat, iar noi avem obligaţia, ca specialişti, ca oameni, ca patrioţi, să le scoatem la lumină, să le valorificăm ştiinţific (statul investeşte foarte mulţi bani pentru această activitate) şi să le expunem, să arătăm lumii cine am fost şi cine suntem. Pentru asta este nevoie de carte, de dragoste, de suflet, de muncă, de multă muncă, dăruire şi sacrificiu.

              – Acest muzeu, acest imobil impresionant, puţini ştiu, iar alţii nici nu vor să ştie, că poartă, de la fundaţie la acoperiş, semnătura şi foarte multă muncă, suflet, ale celui care a venit în Bacău într-un muzeu înscris doar pe hârtie, dăruindu-şi apoi priceperea, hotărârea pentru ridicarea unui muzeu modern. El se numeşte Viorel Căpitanu. Cum s-a întâmplat, cum aţi reuşit?

              – După Revoluţie, eram din nou director, am avut o întâlnire cu toţi colegii şi le-am spus: dacă noi nu pornim acum, nu facem tot ce ne stă în putinţă pentru a construi un nou muzeu, nu o s-o mai facem prea curând, însă riscăm să rămânem fără sediu, vor veni proprietarii şi vor solicita clădirea. Toţi am fost de acord.

              Am făcut un plan, am scris, am solicitat audienţe lui Viorel Hrebenciuc, era atunci prefect. M-a ascultat, mi-a cerut detalii, le-am pus pe hârtie, Viorel m-a chemat în prima şedinţă ca să explic membrilor consiliului ce înseamnă, ce presupune această investiţie, argumentele noastre.

              Le-am spus că avem un patrimoniu extraordinar, valori inestimabile, adevărate comori care atestă dăinuirea noastră pe aceste teritorii, le-am expus planurile pentru următorii ani, vom avea mult material arheologic şi nu va fi loc pentru depozitare, pentru expunere.

              Era prin 1991. S-a aprobat imediat investiţia, au urmat alţi ani de studii, proiectare. Am insistat pentru acest loc, aproape de Biserica Precista, de Curtea Domnească, de ctitorie a lui Ştefan şi al fiului acestuia Alexandru. S-a muncit din greu, a fost un constructor foarte bun, stăteam aproape zilnic pe şantier, ne consultam, mă consulta, un om extraordinar, astfel că în 1996 clădirea a fost terminată, însă definitiv, abia în 1998.

              Suntem printre puţinele judeţe care au un asemenea muzeu, un asemenea spaţiu de lucru şi expunere. A fost atunci o perioadă foarte bună, tot în acei ani s-a construit şi Muzeul de Naturale din Parc.

              – Sunteţi un om împlinit profesional, sănătos, activ, ne întâlnim des în oraş, la manifestări culturale. La fel de volubil, la fel de bine dispus, de parcă acum veniţi de pe şantierul arheologic de la Răcătău. E lung drumul înainte, când vă uitaţi la cel parcurs, ce gânduri vă inundă?

              – Mă văd de multe ori, să ştiţi, pe şantiere, ca în tinereţe. Aşi fi avut încă multe de spus, dar, cu siguranţă, dacă s-ar putea (nu se mai poate, domnule) tot de arheologie m-aş apuca, de săpături, de expoziţii, să arat lumii cine am fost, de unde venim. Astăzi, mai mult ca oricând avem nevoie de documente, de material arheologic pentru a ne scrie, a ne completa unele goluri în istoriografia românească. Sunt foarte mândru de expoziţiile pe care le-am deschis în multe oraşe ale ţării, dar şi în Polonia, Olanda, cele mai valoroase piese din epoca dacică au fost la Roma.

              Aş continua cercetările, deoarece zona aceasta, a noastră, a fost aşa de intens locuită, încât nu vă puteţi închipui, nu este sat unde să nu găseşti urme, numai să umbli, să cauţi, să vorbeşti cu oamenii, cu locuitorii de acolo. Multe din descoperiri aparţin oamenilor, arheologii au continuat, au valorificat, au scris despre ele. În toţi aceşti ani s-au făcut şi greşeli, unele corectate, altele încă nu. Bacăul, însă, a avut arheologi foarte bine pregătiţi, pasionaţi de munca lor, din urmă vin, o spun cu mare bucurie, tineri la fel de buni, care au deja în spate cum se spune, cu toată tinereţea lor, rezultate remarcabile, bine valorificate.

              Am avut, din păcate, şi perioade foarte grele, am avut de-a face şi cu oameni preocupaţi mai mult de persoana lor, de funcţii, uneori călcând peste demnitatea altora. Dar, au trecut anii şi nu mai doresc să vorbesc despre ele. Timpul, neiertătorul timp, le pune în ordinea firească, nu mă îndoiesc de asta.

              – Îmi spuneaţi că, din 1998, nu aţi mai fost pe şantiere, nu aţi mai colaborat cu muzeul decât sporadic. Ce aţi făcut în toţi aceşti ani?

              – Am călătorit, împreună cu soţia, în ţară, peste hotare, în fiecare an am fost, chiar şi de două ori, într-o staţiune, la tratament, cum credeţi că am ajuns la vârsta de 85 de ani (şantierul, munca, grija faţă de sănătate m-au ţinut în viaţă), am citit, îmi place foarte mult să citesc. Mă mai supără genunchii, însă zice medicul că nu-i grav, cu inima stau bine. Din cei trei copii la părinţi, o fată şi doi băieţi, doar eu am mai rămas, am bucuria să avem mulţi nepoţi, toţi copii foarte buni. Sunt membru, în conducerea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, mă mai solicită să-i ajut, că şi aici mai suntem doar câţiva, mulţi s-au dus.

              – Când va fi redeschis şantierul de la Răcătău, de la Cetăţuia?

              – V-am spus că am vorbit despre acest lucru cu actuala conducere a muzeului, am stabilit câteva lucruri, urmează să punem la punct detaliile. Abia aştept să merg pe şantier, în vizită, bineînţeles. După aceea voi pune la dispoziţia celor care se vor ocupa efectiv, lui Cristinel Plantos, toate documentele, tot ce mai am şi mai este încă prin depozite. Am mare încredere în Mariana Popa, directorul muzeului, în Lăcrămioara Istina, un specialist cu experienţă, că munca mea va fi dusă la bun sfârşit. Eu le doresc foarte mult acest lucru, iar ce nu am reuşit eu, marea mea nereuşită – Monografia Tamasidava – să reuşească ei.

              – Ce i-aţi recomanda unui tânăr arheolog, venit, ca şi dumneavoastră în 1957, la acest muzeu?

              – Recomandare este prea mult, l-aş sfătui să lucreze cu multă seriozitate, să citească, să studieze tot ce s-a publicat pe domeniul, perioada pe care lucrează, să ţină cu dinţii la tot ce descoperă, să păstreze, să valorifice, prin scris, prin expoziţii, comunicări, deoarece aceste „documente” sunt singurele care arată, demonstrează, continuitatea poporului român pe acest teritoriu. În condiţiile în care acestea obiecte, materiale arheologice dispar, dintr-un motiv sau altul, niciunul scuzabil, dispare istoria noastră. Noi trebuie să păstrăm nu numai tradiţiile şi obiceiurile, şi acestea sunt mărturii valoroase, ci, în primul rând ceea ce descoperim în pământ, de la moşii şi strămoşii noştri şi să lăsăm în urma noastră, celor care vin după noi, aceste mărturii, aici s-a născut poporul nostru şi aici trebuie să rămână de-a pururea. Şi vreau să închei prin a spune că m-am simţit onorat de atenţia şi cuvintele frumoase spuse de foştii mei colegi, ştiu că au fost sinceri, dar m-am simţit puţin jenat, eu nu sunt obişnuit cu aşa ceva, uneori am avut un sentiment ciudat, parcă nu vorbeau despre mine, însă le mulţumesc foarte mult.

              „Lăutarii nu mai au căutare!”

              La Balcani, „în cartier”, mai sunt aproape trei sute de suflete. E o zonă cu vile arătoase care aparțin muzicanților, mă lămurește un moșneguț binevoitor. Deși „cartierul” e pustiu, descopăr o terasă pe care doi bărbați stau la povești.

              Încerc să-i iscodesc cum e cu muzica. „Păi, nu mai e… Nu mai are, lumea, nevoie de lăutari, nu mai avem căutare. Cântăm mai mult la petrecerile din familie și pentru prieteni”, spune Valter Enea, proprietar, acordeonist și pensionar. Nu sunt bogați. Casa, care are la parter un mic restaurant, a fost construită demult, prin ’90, „din CAR-uri” și renovată recent, cu ajutorul copiilor.

              Pășește pe alee și se uită în lungul străzii, ca și cum ar aștepta oaspeți. Nu vine nimeni, e liniște în sat. „Am două fete, una e asistent medical la o clinică privată din Bacău, alta e în Germania, și un băiat care a terminat facultatea și masterul, dar nu-și găsește loc de muncă”, povestește bărbatul, abătut.

              Doar băiatul cântă la saxofon, de altfel nici nu i-a încurajat să cânte: „Le-am spus să învețe. Cartea e sfântă, îți dă siguranță, nu stai la mâna fiecăruia așteptând două milioane o dată la trei luni. Erau vremuri bune înainte de Revoluție. Puteai să ai și 20 de copii că toți găseau de lucru.”

              Se duc în Sicilia, la măsline!

              E greu, tot mai greu, spune Valter Enea, oftând: „Noroc că tineretul s-a dus în străinătate și trimite valută acasă, altfel câinii ne-ar mânca! Nimeni nu mai are nevoie de lăutari. Știți cum se spune la noi, «Pe boi i-a terminat tractorul și pe lăutari, casetofonul!». Acum se face muzică, la sindrofii, cu telefonul și cu boxele.”
              Recitaluri în festivalurile de tradiții? Spectacole stradale? Da’ de unde! Tinerii talenți și-au încercat norocul în orașele mari ale României și ale Europei, dar nu au fost apreciați, susține bărbatul.

              „Se duc și cântă trei-patru săptămâni și vin cu praful de pe tobă. Nu-ți faci un viitor din asta! Cei care sunt zdraveni se duc la muncă afară, iar cei firavi sau bătrâni se duc la cules ghebe și măcieșe.

              Casele astea, mari, pe care le vedeți, sunt făcute de familii care au câte trei-patru membri plecați în străinătate. Și-au lăsat copiii cu bunicii și s-au dus în Sicilia, la măsline, că acolo e zonă agricolă. Stau cu chirie, plătesc 200 de euro pe lună, dar au contract de muncă și asigurare.”

              Viorile se prăfuiesc în pod

              „Și eu am fost în Sicilia, spune Constantin Bujor, venit să bea o cafea pe terasa prietenului său. Am stat zece ani la 40 de grade, iar acum sunt bolnav, am două valve înfundate. Am muncit la piersici, la struguri, la măsline… Era disciplină acolo, la două zile venea Garda și făcea control!

              Dacă era soare era bine, ne lua la muncă, dacă ploua stăteam în casă și cheltuiam, că lumina și chiria trebuia să le plătim. Străinii nu te iartă, n-ai plătit, afară! Ai speranță cât ești sănătos și muncești, nu mai poți, valea, acasă!”

              Alături, Valter Enea dă din cap, aprobându-l. E trist bătrânul lăutar, nici la nunți nu e chemat, nici în restaurant nu intră nimeni: „Nu are lumea bani. Stau cu ușa deschisă toată ziua, poate trece un copil spre școală și ia un pachet de biscuiți! Pe vremuri, în satul ăsta erau șapte-opt formații, iar azi nu știu dacă mai sunt zece muzicanți.”
              Trompetă, saxofon, acordeon, viori și tobe, toate se prăfuiesc în pod, îmbătrânind odată cu lăutarii.

              Preșcolarii de la „N. V. Karpen” au împânzit curtea liceului cu căsuțe pentru păsărele

                De câteva zile, arborii din curtea Colegiului Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” din Bacău sunt „ornați” cu zeci de căsuțe pentru păsărele, frumos aranjate și colorate. Isprava aparține preșcolarilor grupei mari – program normal, de la Grădinița Bambi, subunitate a colegiului.

                Aceștia, sub îndrumarea prof. înv. preșcolar Oana – Cătălina Moraru, au construit cu mare bucurie și mihală, căsuțe pentru ca vrăbiuțele și alte păsări să aibă loc cald și bun de iernat.

                Căsuțele, care poartă pe ele și numele micilor constructori, au fost realizate și cu implicarea, desigur, a părinților, în cadrul activității „Prietenii Vrăbiuțelor – fiecare vrăbiuță merită o căsuță” – parte a temei mai largi „Cum se pregătesc viețuitoarele pentru anotimpul rece”.

                Pentru munca depusă, copiii au răsplătiți, imediat după finalizarea operațiunilor de amplasare a căsuțelor, cu premii și diplome.