Primarul Cosmin Necula și conducerea Spitalului Județean Bacău s-au întâlnit cu Ministrul Sănătății, Sorina Pintea

Șantierul Spitalului Municipal Bacău e pe cale să ia sfârșit. Marți, pe 2 mai, primarul Cosmin Necula, directorul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Adrian Popa, și directorul medical al unității medicale, dr. Raluca Ioana Dinu, au avut o întrevedere cu Sorina Pintea, Ministrul Sănătății. Întâlnirea a vizat tocmai finalizarea lucrărilor la Spitalul Municipal, care va funcționa după un nou proiect al administrației locale. Practic, odată cu terminarea acestui obiectiv se va vorbi în Bacău de o singură structură spitalicească, ce include actualul Spital Județean de Urgență, dar și Spitalul Municipal, într-un complex spitalicesc ce se va numi Spitalul de Urgență „Sf.Maria” Bacău. De altfel, la discuțiile cu ministrul Pintea, autoritățile locale au prezentat tocmai acest proiect de funcționare complementară a Spitalului Municipal cu Spitalul Județean de Urgență, urmare a unui protocol încheiat între Consiliul Local și Consiliul Județean încă de anul trecut. A fost prezentat, totodată, și un studiu amănunțit elaborat de Școala Națională de Management Sanitar în acest sens. Toate acestea pentru că, practic, mai este nevoie doar de avizul Ministerului Sănătății astfel încât să poată fi scos la licitație restul de lucrări rămas de executat.

„Odată primit acest aviz din partea Ministerului Sănătății, lucrările vor fi realizate pornind de la principiile de funcționare complementară trasate de experții Școlii Naționale de Management Sanitar. Administrația pe care o conduc are, prin urmare, un plan concret cu Spitalul Municipal, unul care să conducă la servicii medicale mai bune pentru toți cetățenii și, implicit, la vieți salvate.”
Cosmin Necula, primarul Bacăului

S-a preluat un șantier părăsit

Istoria acestui proiect e lungă și alambicată. Construcția Spitalului Municipal a început acum mai bine de 10 ani, mai exact în septembrie 2007, pe vremea administrației Stavarache. În august 2014, Primăria a reziliat contractul de execuție a lucrărilor, după ce firmele care câștigaseră contractul au intrat în insolvență. De atunci, construcția a rămas în conservare, iar șantierul a fost abandonat. Se vorbea la acea vreme că lucrarea era efectuată în proporție de 75%.
După alegerile din 2016, noua administrație a preluat obiectivul de la reprezentanții societății Integrine, liderul asocierii de firme care au lucrat la spital, și a expertizat lucrările, pentru a evalua ce mai trebuie făcut. După mai bine de jumătate de an, s-a reușit, prin instanța de judecată, să se preia obiectivul de investiții prin executorul judecătoresc de către administrația actuală. Anul trecut, Primăria Bacău a inițiat o nouă acțiune în instanță prin care cere peste 39 milioane lei de la asocierea de firme care a lucrat la șantierul Spitalului Municipal, cu titlul de prejudiciu pentru neexecutarea lucrărilor conform contractului. În toamna lui 2017 s-a recepționat și studiului privind funcționarea complementară a celor două spitale, document realizat de Școala Națională de Management Sanitar, iar anul acesta s-a actualizat proiectul, de către firma de arhitectură ce a realizat proiectul inițial, în acord cu studiul elaborat de Școala Națională de Management Sanitar. Mai urmează obținerea avizelor din partea instituțiilor de resort, precum și de la Ministerul Sănătății.
Clădirea Spitalului Municipal are cinci etaje, iar în structură sunt prevăzute 9 secții, întinse pe 23.000 de metri pătrați, și două laboratoare. La etajul 1 sunt prevăzute șase săli de operație, iar la parter vor funcționa un ambulatoriu, o zonă de spitalizare de zi, imagistica și cabinetele medicale. Aici ar urma să lucreze 600 de persoane și să fie 300 de paturi de spitalizare.

Bani grei

Pentru construcția Spitalului Municipal, Bacăul a primit în 2007, de la Guvernul Tăriceanu, 5 milioane de lei. Ulterior, după ieșirea PNL de la guvernare, investiția a continuat, însă pe finanțare din bugetul local. Astfel, în 2009 municipalitatea de atunci a contractat un credit de 15 milioane de euro, iar un an mai târziu, încă unul de 5 milioane de euro. În 2014, Guvernul Ponta a acordat Primăriei Bacău alte 10 milioane lei, din Fondul de rezervă, în vederea finalizării obiectivului spitalicesc. Conform proiectului inițial, construcția Spitalului Municipal trebuia terminată în 18 luni.

Aparate nefolosite

Și acum, după atâta timp, prin nedarea în funcțiune a acestui spital, nici aparatele primite de la Ministerul Sănătății pentru această investiție nu sunt folosite. Și vorbim de dotări de alte sute de mii de lei – RMN și CT, care au fost instalate printre primele în clădire, la fel ca și alte aparate de imagistică. Mai sunt și alte dispozitive medicale ținute într-un spațiu, sub lacăt. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, valoarea totală a aparatelor achiziționate pentru Municipal (de la cele mai complexe, până la aparatură de electrochirurgie, ventilatoare, ecografe performante, EKG-uri, analizatoare, paturi electrice de reanimare, incubatoare, mese și cărucioare) este de circa 7,8 milioane de lei. Se vorbește totuși că aparatura va putea fi actualizată cu noi softuri, în momentul în care va fi pornită, și că este în garanție, chiar dacă unele echipamente au fost achiziționate cu ani în urmă, ultimele tocmai în 2010.

Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești, școală parteneră la nivel național în cadrul programului strategic „Predau educație media! – Laboratorul de educație și cultură media”, a fost recent gazda unui workshop pentru liceeni susținut de formator Mihaela Danga de la Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI. Acest proiect de educație pentru media și informație („media literacy”) este implementat în România de Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Romanian American Foundation și MEN.

Evenimentul a fost organizat la nivel local de Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești în colaborare cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” și Primăria Onești și a abordat teme de actualitate din domeniul mass-media, utile tuturor vârstelor, nu doar liceenilor: competențele media și pentru cetățenie activă ale cetățeanului SMART, transparența decizională în instituțiile publice și rolul mass-media, accesarea informației în mod eficient și eficace, gestionarea opțiunilor de confidențialitate și securitate pe rețelele de socializare, importanța gândirii critice pentru a evita manipularea prin propagandă și știri false („fake news”).

În primul an de proiect, la nivel național, 40 de profesori sunt beneficiarii direcți ai cursurilor de formare susținute de specialiștii CJI. Prof. Virginia-Smărăndița Brăescu de la Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești și alți profesori din țară au avut privilegiul de a fi selectați încă din prima etapă pentru a fi parteneri în acest proiect, având rolul de a contribui la introducerea unor elemente de educaţie media în programele de liceu pentru disciplinele umaniste (limba română, limba engleză, limba franceză, istorie, ştiinţe sociale). Astfel, profesorii participă activ în proiect și susțin educația media în România prin crearea şi aplicarea la clasă a unui set de instrumente şi materiale didactice, pentru ca tânăra generație să înţeleagă şi să respecte rolul mass-media într-o societate democratică, să distingă informaţia de propagandă şi să folosească responsabil reţelele de socializare. În cadrul evenimentului organizat la Onești, prof. Virginia-Smărăndița Brăescu a susținut, la ora de limba franceză, o activitate demonstrativă cu tema „Tinerii și rețelele de socializare ” („Les jeunes et les réseaux sociaux”).

Prof. Mărioara Brescan, director

La Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, de la ora 18.00, a luat startul joi, 3 mai, cea de-a VI-a ediție a Concursului Internațional de Pian „Frédéric Chopin”, organizat de Asociația „Școala de Pian Dragoș Lungu” din Bacău în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Județean Bacău și Filarmonica „Mihail Jora”.
Evenimentul a debutat cu un concert susținut de Nikolay Dimitrov, câștigătorul ediției trecute. Competiția propriu-zisă se va desfășura vineri, 4 mai, de la ora 9.00 și sâmbătă, 5 mai, de la ora 9.30, Gala Laureaților și Festivitatea de premiere fiind programate tot sâmbătă, de la ora 11.00. În concurs s-au înscris 42 de participanți din Italia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova și România, aceștia întrecându-se pe șase categorii de vârstă: A (n.2010-2011), B (n.2008-2009), C (n.2006-2007), D (n.2004-2005), E (n.2001-2003) și F (n.1998-2000).

Componența juriului: Roberto Salvalaio – Italia – președintele juriului; Daniela Kyurkchieva – Bulgaria;
Maria Bodo – România; Verona Maier – România; Mihaela Spiridon – România; Roxana Ota – România. La acest concurs se vor oferi și premii în bani după cum urmează: premiul I – 400 lei, locul II – 250 lei și premiul III – 150 lei.

Pentru elevii Colegiului Naţional „Dimitrie Cantemir” din Oneşti (director, prof. Aliana Maria Ifrim), participarea în această primăvară la Etapa naţională a olimpiadelor şcolare a adus succese deosebite.

Cea mai mare performanţă a fost cucerită de elevul Horia Paul Nicolcea (din clasa a X-a), îndrumat de către prof. Ovidiu Codreanu, care a obţinut premiul I, la Etapa Naţională a Olimpiadei de Matematică. Acest rezultat de prestigiu i-a adus şi o medalie de aur olimpicului oneştean care are în palmares obţinerea premiului I şi la multe concursuri interjudeţene de matematică („Cristian S. Calude” de la Galaţi, la Concursul Naţional de Matematică „Laurenţiu Panaitopol” din Bucureşti – ce au un nivel de dificultate apropiat de cel al Etapei Naţionale a Olimpiadei de Matematică).

„La aceste concursuri, Horia Paul Nicolcea a devansat o concurenţă puternică – elevi de la Liceul Internaţional de Informatică şi de la Colegiul Naţional de Informatică «Tudor Vianu» – ambele din Bucureşti”

ne-a declarat prof. Ovidiu Codreanu, mândru de succesul elevului său, menţionând că „lupta cu cifrele nu este deloc uşoară şi de aceea ne declarăm admiraţia şi respectul faţă de aceşti copii minunaţi”. Tot la Matematică s-a evidenţiat şi elevul David Andrei Drăgan (din clasa a VI-a). Îndrumat tot de prof. Ovidiu Codreanu, el s-a clasat pe primul loc al Etapei Judeţene a Olimpiadei de Matematică, având punctaj maxim şi a fost prezent la Etapa Naţională din judeţul Satu Mare.

Ca urmare a pasiunii şi dăruirii profesorilor, a receptivităţii elevilor şi a disponibilităţii acestora de a lucra tot mai mult, şi rezultatele obţinute de „cantemireni” la Etapa Naţională a Olimpiadei de Fizică sunt remarcabile. An de an, la această olimpiadă participă de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” elevi de la clasele gimnaziale şi liceale, ei obţinând rezultate deosebite – asemeni unui centru de excelenţă – la Etapa Judeţeană. Astfel, 7 (şapte) elevi ai acestui colegiu au fost prezenţi și anul acesta la „Naţionala” de Fizică de la Breaza, de unde s-au întors cu trei medalii de bronz (obţinute de Ştefan Smarandi – clasa a VII-a, prof. coordonator Lenuţa Basoc, Iarina Maria Pleşoianu – clasa a IX-a, prof. coordonator Costin Ionuţ Dobrotă, Nicolae Gătej, clasa a X-a, prof. coordonator Neculai Sandu), o menţiune (prin Ştefan Ştefănescu – clasa a IX-a, prof. coordonator Costin Ionuţ Dobrotă ) şi o diplomă de onoare. Aceasta a fost obţinută de către Teodora Elena Bulichi (clasa a XII-a, prof. coordonator Costin Ionuţ Dobrotă), iar elevii Andrei – Valentin Negureanu şi Andrei Tudor Iliescu (ambii, din clasa a VIII a, coordonaţi de prof. Lenuţa Basoc), s-au aflat şi ei între cei care au reprezentat judeţul Bacău la Etapa naţională a Olimpiadei de Fizică.

Alte rezultate ale elevilor colegiului: două menţiuni ce au revenit elevilor Alin Antohe şi Monica Ferenţ (din clasa a VIII-a, ambii coordonaţi de prof. Dana Cerasela Sticlaru), la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio – Umane (disciplina Cultură Civică), de la Iaşi; Daria Maria Drăgan (din clasa a IX-a, profesor coordonator Alina Frăţilă) – menţiune la Etapa Naţională a Olimpiadei de Limba engleză (de la Constanţa); menţiune Alexia Andreea Dănilă (din clasa a VII-a, prof. coordonator Elena Adina Mitroiu), la Etapa Naţională a Olimpiadei de la Limba română, de la Baia Mare; Cosmin Cercel (din clasa a IX-a, prof. coordonator Maria Cercel) care a participat la Arad la Etapa Naţională a Olimpiadei de la Limba latină, iar Maria Bianca Filip (clasa a IX-a, prof. coordonator Daniela Geanina Piştea) şi Felix Ifrim (clasa a XII a, prof. coordonator Diana Tanga) vor participa între 17 şi 20 mai la Călăraşi, unde va avea loc Etapa Naţională a Olimpiadei de Tehnologia Informaţiei (secţiunea TIC).

O avarie apărută pe str. Tipografilor pe rețeaua de agent termic primar lasă câteva sute de băcăuani fără apă caldă. Reprezentanții Thermoenergy Group SA Bacău au sistat deja furnizarea energiei termice pentru apa caldă de consum din cauza unei conducte sparte. „Această oprire va afecta consumatorii arondați punctelor termice nr. 69, 95, 96 și 97. Estimăm că furnizarea apei calde va fi reluată în cursul zile de 4 mai”, declară Florin Pavăl, director general la Thermoenergy Group SA Bacău.

Peste 18.000 de dosare, la o schemă de personal subdimensionată

Dincolo de statistică, raportul altei instanţe din Bacău confirmă condiţiile inumane în care se lucrează. Dosarele se judecă pe bandă rulantă, încărcătura pe judecător ajungând chiar la peste 900 de cauze. Lipsa de spaţiu, calculatoarele vechi, mobilierul uzat şi lipsa robelor sunt deficienţe ce ar trebui să cântărească mai mult decât „indicii de eficienţă” impuşi de CSM.

Numărul total al dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Bacău, în 2017, s-a ridicat la 18.523, în creştere faţă de anul anterior cu 3%. Din acestea, 11.460 au fost dosare noi, la care s-a adăugat un stoc de 7.063 dosare din anul precedent. Numărul dosarelor soluţionate a fost de 11.288. Din cele 11.460 dosare nou intrate, cele mai multe au fost la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (6.048 cauze). În ceea ce priveşte natura proceselor, o creştere de 44% a fost la litigii de muncă (950 cauze), de 23% la cauze din contencios administrativ şi fiscal (3.485 dosare) şi de 14% la litigiile comerciale (1.965 cauze). În penal, a crescut numărul de dosare privind infracţiunile de trafic ilicit de droguri (14 dosare în 2017), cu 27% mai mult faţă de anul 2016, dar au scăzut dosarele de corupţie (17 dosare), cu circa 10%. În schimb, cauzele cu infracţiuni de iniţiere, constituire grup infracţional organizat (20 dosare) s-au dublat faţă de anul 2016. A crescut şi numărul măsurilor preventive – 1.028 de cauze, dar a scăzut cel al percheziţiilor şi măsurilor privind folosirea tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare.

La nivelul Tribunalului Bacău, încărcătura pe judecător a fost de 744 de cauze. Medie depăşită mult de Secţia II civilă şi de contencios, unde cei 17 judecători au avut un volum de activitate de 15.730 cauze, adică o încărcătură pe judecător de 925 cauze.

Conducerea instanţei cere ca schema de personal să fie majorată
Schema de posturi a Tribunalului Bacău, de 40 de judecători, dintre care 5 cu funcţii de conducere, a fost ocupată în întregime, mai puţin spre sfârşitul anului când un post a rămas vacant. La fel şi în ceea ce priveşte schema de personal auxiliar care cuprinde 43 de posturi de grefier, din care au fost ocupate 40 posturi şi spre finalul anului, 42 posturi. „Cu toate acestea, schema aprobată pentru Tribunalul Bacău este subdimensionată, 43 de grefieri (incluzând primul-grefier, grefierii şefi de secţii, grefierul documentarist, grefierul statistician) trebuind să deservească un număr de 40 de judecători. Acest dezechilibru este agravat de plecarea în concediu pentru creşterea copilului a 3 grefiere”, se precizează în raport. În acelaşi timp, instanţa are vacante două posturi de specialişti IT. Cele mai mari probleme rămân la Secţiile II civilă şi de contencios şi penală, unde, comparativ cu volumul de muncă, numărul de judecători existent în statul de funcţii şi personal este încă insuficient, iar încărcătura de dosare, foarte mare. În aceste condiţii, conducerea instanţei cere ca schema de personal să fie majorată, astfel încât să poată fi încadraţi judecători şi grefieri în număr suficient. „Personalul auxiliar de specialitate al instanţei este, din punct de vedere numeric, insuficient pentru buna desfăşurare a activităţii, în actualele circumstanţe legale, fiind uneori imposibilă formarea unor noi complete de judecată sau acordarea unor termene mai scurte de către judecători, care ar fi puşi astfel în situaţia de a constata imposibilitatea constituirii completelor de judecată, pentru lipsă grefier. Totodată, eventualele modificări ale atribuţiilor grefierilor, în sensul preluării unor activităţi de la judecători, impun o majorare a schemei de personal”, se mai arată în raport.

În raport se atrage atenţia şi asupra lipsei de spaţiu în ceea ce priveşte sălile de judecată, arhiva curentă şi depozitul, dar şi sălile de deliberare (camere de consiliu). „Privitor la sediul secundar, situat în str. Ştefan cel Mare, nr.4, situaţia este mult diferită, spaţiul fiind total insuficient, ca urmare a creşterii numărului de judecători şi personal auxiliar de specialitate”, se menţionează în raport.

„Calculatoare vechi, mobilier uzat, lipsa robelor…”
O serie de minusuri sunt punctate în raport, printre acestea nivelul ridicat al hotărârilor modificate sau desfiinţate în căile de atac, durata mare de soluţionare a cauzelor (1.946 dosare în care durata de soluţionare a depăşit un an), stocul de dosare crescut, numărul dosarelor redactate peste termen. Acestea sunt, însă, în strânsă legătură cu alte deficienţe cum ar fi lipsa de spaţiu pentru desfăşurarea şedinţelor de judecată, astfel încât să se poată acorda termene scurte, şi personalul insuficient. Instanţa reclamă şi calitatea îndoielnică a lucrărilor efectuate de unii experţi judiciari şi lipsa de profesionalism a acestora, acestea fiind unele dintre cauzele care duc la casarea unor hotărâri. „Lipsa unei infrastructuri adecvate activităţii desfăşurate: calculatoare vechi, mobilier uzat, lipsa robelor, stemelor, ştampilelor, cărucioarelor pentru dosare, precum şi lipsa spaţiilor alocate arhivei curente şi arhivei vechi”, sunt alte critici regăsite în raport.

Pentru că anul are 12 luni, conducerea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple le recomandă băcăuanilor să nu aștepte vara ca să-și facă pașaport. Este de preferat ca persoanele care și-au stabilit deja concediile peste hotare să-și verifice din timp valabilitatea pașapoartelor, astfel încât termenul de valabilitate al acestora să nu fi expirat. Cea mai la îndemână variantă este programarea online, la ziua, data și ora dorită, scutind astfel timpii de așteptare. Persoanele care se regăsesc în această situație se pot programa pentru depunerea cererii de eliberare a pașaportului la cel mai apropiat serviciu de pașapoarte utilizând adresa www.epasapoarte.ro sau la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular din străinătate apelând la www.econsulat.ro. Pentru informații suplimentare, precum și pentru facilitarea depunerii documentelor, cei interesați pot consulta: www.pasapoarte.mai.gov.ro, www.informatiiconsulare.ro și adresa Instituției Prefectului județului Bacău: www.bc.prefectura.mai.gov.ro. În prezent, la SPCEEPS Bacău exista un singur ghișeu care preia programările online. Conducerea serviciului dorește înființarea celui de-al doilea ghișeu pentru programările online.

„La nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, va fi extinsă modalitatea de programare online, astfel încât cetățenii să beneficieze de servicii de calitate, fiind evitată aglomerația. Pentru detalii în ceea ce privește programarea online, băcăuanii pot accesa www.epasapoarte.ro și www.bc.prefectura.mai.gov.ro”

, declară Carmen Cioltan, purtător de cuvânt la Instituția Prefectului județul Bacău.

Pe viitor, eliberarea pașaportului simplu temporar, pentru cazurile în care cetățenii declară că nu doresc eliberarea unui paşaport simplu electronic, se va face într-un termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

Pavilionul în care funcționează Secția de Oftalmologie din spital a fost complet reabilitat din fonduri ale Consiliului Județean Bacău, condițiile hoteliere fiind de excepție. Aparatura medicală este de ultimă generație și a fost achiziționată din veniturile proprii ale spitalului. Secția funcționează cu 25 de paturi în spitalizare continuă, 3 paturi spitalizare de zi, 7 medici și 11 asistenți medicali. Anual sunt rezolvate aici circa 1.400 de cazuri în spitalizare continuă și 1.600 în spitalizare de zi. Alte detalii despre cazuistică, intervenții și probleme ale secției ne-au fost oferite de către dr. Dana Călțaru (foto), medic șef.

– Doamna doctor, haideți să vorbim, pentru început, de adresabilitatea pe secție, pentru că de fiecare dată când am venit aici am observat că sunteți asaltați de pacienți.
– Așa este, mereu suntem aglomerați, indiferent de perioadă. Și pe holurile din policlinică este aglomerat, unde programările s-au dus deja cu două luni înainte. Nu facem față la bonurile din policlinică. Avem și regim de policlinică, un cabinet pe ambulatoriul de specialitate aici, pe secție, și încă unul în spitalul mare. Pentru a putea face față numărului mare de pacienți, ar mai fi nevoie de medici. Asta este marea noastră problemă. Ne dorim măcar încă un oftalmolog, s-a scos postul la concurs, de mai multe ori, dar nu s-a prezentat nimeni, din păcate. Este doar un medic pe pediatrie, în ambulatoriul de specialitate adulți este un medic, prin rotații se mai fac consultații și de către medicii de pe secție, dar nu facem față.

– Am aflat că lucrează pe secție și un medic care se ocupă direct și de Programul Național de prevenire a orbirii la bebeluși.
– Da. De acest program, coordonat de Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului, se ocupă dr. Corina Țăranu, care face screening printre mamele cu bebeluși prematuri, dar și printre pacienții cu risc de a dezvolta retinopatia de prematuritate. Acest program se derulează aici în spital, pe secția noastră, pe circuite separate. Bebelușii sunt văzuți aici, iar copiii, în ambulatoriul de specialitate. Există și acolo un cabinet, pe care sperăm să îl dotăm și mai bine decât este, cu ce ne trebuie. Este, deocamdată, aparatură inclusiv pentru dezambliopizare, necesar la antrenarea creierului de a utiliza semnalele vizuale provenite de la ochiul cu vedere slabă, pentru a atenua diferența de refracție dintre ochi, care netratată la timp duce la scăderea definitivă a vederii ochiului afectat, dar, pe ambulatoriu, mai e nevoie de un aparat de determinare a refracției. Personal există, avem cum să coordonăm și astfel de servicii medicale, inclusiv terapii de recuperare.

– Secția de Oftalmologie este însă și una chirurgicală, adică aici se efectuează și operații, nu numai consultații de specialitate.
– De aceea vorbeam și de nevoia acută de medici. Pentru că noi facem și consultații, și intervenții în sala de operație, și consultații la control post-operator, urgențe, consult interclinic. Sunt cel puțin 20 de pacienți, pe zi, de medic. Nu avem timp să ne plictisim. Sunt și internări, și spitalizări de zi, avem și pacienți cu infecții de ochi, urmare a unor traumatisme sau a neglijării unei răni sau afecțiuni, care au nevoie de mai multe zile de spitalizare. Ca operații, în principal sunt cataractele, glaucomul, urgențele, strabismul, cel mai mult la adulți. Operăm și copii, în blocul operator de la Pediatrie, unde mai avem nevoie de un microscop operator. Avem pacienți de toate vârstele, chiar este îngrijorător că a scăzut vârsta pacienților care încep să aibă o problemă reală de vedere. De exemplu, avem pacienți sub 30 de ani, diagnosticați cu cataractă.

– Cum este cu decontarea operației de schimbare de cristalin prin Casa de Sănătate. Vorbim de o intervenție chirurgicală absolut necesară atunci când dioptriile sunt peste limita de corecție cu laser sau atunci când probabilitatea apariției cataractei este mare. Mai trebuie să scoată pacientul asigurat bani și din propriul buzunar?
– Casa de Asigurări de Sănatate ne ajută foarte mult. Majoritatea pacienților își obțin în maximum două luni decontul. Mai plătesc o diferență de cost pentru un cristalin mai performant, pentru că de la Casă se decontează, exact ca și la medicamente, produsul de bază, la prețul de referință. Adică, se decontează în jur de 280 de lei, iar cel mai bun cristalin poate ajunge și la 4.000 de lei, dacă vorbim de cele performante, multifocale, strict personalizate pe ochiul pacientului la cererea acestuia, însă marea majoritate a pacienților noștri mai plătesc o diferență între 30 și 400 de lei, ceea ce nu e foarte mult. Aceste tipuri de intervenție se pretează foarte bine la spitalizările de zi, adică externarea se face în aceeași zi cu operația în sine, mai ales când vorbim de pacienți care sunt din Bacău.

– Dotarea pe secție?
– Dotarea este la cel mai înalt nivel. Sincer, nu știu ce ne-ar lipsi pentru patologia cu care ne confruntăm. Avem două săli de operație, una septică și una aseptică. Pe cea aseptică o folosim în mod obișnuit, iar pe cea septică, pentru sepsis și intervențiile mici. Avem microscop operator, faco-emulsificator, biometru, oftalmoscop, aspirator chirurgical, laser pentru retinopatia diabetică, pentru cea de prematuritate, pentru intervențiile pe pol posterior, avem cam tot ce trebuie. Și confortul de pe secție este foarte bun, e frumos, e curat, și nu o spunem noi, ci pacienții care au venit aici.

– În loc de concluzii: alegem sistemul medical privat sau ne adresăm spitalului de stat, dacă avem o problemă medicală oftalmologică?
– Aici este o discuție… foarte la modă. Eu, personal, cred că pacienții au drepturi, iar dreptul lor primordial, fundamental, este să își poată alege medicul. Sunt pacienți care vor neapărat în privat și pacienți care aleg spitalul de stat. Cred că și unii, și alții trebuie ajutați. Iar, dacă acești pacienți vor la anumit medic, din diverse motive, e dreptul lor. S-a produs în ultima perioadă o campanie extrem de virulentă la adresa spitalelor de stat, în ceea ce privește igiena. Este o campanie nefondată, pornită din rațiuni economice, materiale, de către cei care sunt în spitalele private. Și nu este adevărat. De aici și această dilemă, ce alegem? Eu, ca pacient, dacă vreau să mă operez la un coleg de-al meu în privat, e dreptul meu. La fel e și dacă aleg spitalul de stat. Dacă la un anumit medic trebuie să stai pe lista de așteptare trei luni și eu vreau să mă operez săptămâna viitoare, e dreptul meu să aleg, iar sistemul trebuie să îmi ofere condiții pentru a face această alegere. Vorbesc și ca medic, și ca pacient. Am pacienți care vor să fie operați de mine, dar nu aici, pe secția spitalului, ci în privat. Și e problema lor de ce! Important este să aibă posibilitatea să aleagă și să nu i se îngrădească drepturile.

Medicii care lucrează pe această secție:
– dr. Dana Călțaru, medic primar (șef secție)
– dr. Cristian Chelaru Postolache, medic primar
– dr. Oana Chelaru Postolache, medic primar
– dr. Camelia Fînaru, medic primar
– dr. Alina Popa, medic specialist
Contract doar pe gărzi: dr. Anca Ivanciu (medic specialist) și dr. Corina Țăranu (medic specialist)

La alegeri, în platforma sa electorală, primarul orașului Buhuși își propusese ca într-un an de zile să mute autogara din buricul târgului, întrucât aceasta produce un mare disconfort populației. În toamna anului trecut, acesta a prezentat consilierilor un proiect prin care o suprafață de peste 2.800 m.p. de teren, din zona pieței de jos (lângă S.C. STOFE), trebuia scoasă la licitație pentru construirea unei autogări, urmând ca piața să fie mutată în spatele stadionului „Textila”. Consilierii PNL s-au opus. În ședința din aprilie a.c. s-a revenit cu un nou proiect, cu alte argumente. Proiectul nu a fost aprobat. Consilierii care reprezintă PNL s-au abținut de la vot, deși în comisii aprobaseră proiectul…

„În fiecare ședință, acești consilieri reclamă că nu descongestionăm centrul orașului, prin mutarea autogării, dar, când abordăm concret problema, se opun”,

arată primarul Vasile Zaharia, lider al PSD.

Centrul orașului este al catedralei și muzeului

Cristian Cojocaru, consilier, lider al ALDE, spune:

„Sunt revoltat din cauza modului de abordare al colegilor mei de la PNL. În Occident, centrul orașului este al catedralei și muzeului, al credinței și culturii. Noi avem un spirit… comunal: în centrul orașului trebuie să fie crâșma și dugheana. Există interese meschine, mercantile, de afaceri de grup. Le este teamă unora că, prin mutarea autogării, o să dispară vadul comercial pentru crâșmele din centru. Dar, prin mutarea autogării în zona pieței de jos a orașului, se creează acolo un nou vad comercial și un plus evident de securitate pentru cetățeni. O altă anomalie: consilierii liberali, care ar trebui să susțină principiile economiei de piață, libera inițiativă, vor ca primăria să construiască autogara, ca aceasta să dețină monopolul transportului de persoane. Peste tot în lume se externalizează asemenea servicii, dar la noi… (…) În plus, primăria ar încasa redevențe pe terenul concesionat, impozit pe clădiri, ar fi deschise noi perspective de investiții în zonă. Traseele microbuzelor vor fi reconstruite, călătorii vor avea stații și în zona de sus a orașului, infernul rutier va deveni o tristă amintire. Acum, în centrul orașului, având în vedere că în sensul giratoriu din imediata apropiere a autogării există și două parcări aiurea, și polițiștilor le vine foarte greu, dacă nu imposibil, uneori, să dirijeze circulația”.

Întâi piața, apoi autogara

Florin Diaconu, consilier, lider PNL, fără a motiva de ce în comisiile de specialitate colegii săi au votat proiectul, dar în plenul ședinței s-au abținut, declară:

„Nu ne place bâlciul permanent din centrul orașului. Și noi vrem un alt loc pentru autogară. Avem interese sincere. Ne-am abținut de la vot. Întâi trebuie mutată piața de jos a orașului, după aceea vom analiza dacă este oportun să fie construită autogara în locul pieței. Noi vrem un alt loc, întrucât n-am face altceva, prin concesionarea acestui teren pentru autogară, decât să vindem, practic, ultima bucată de pământ care pentru un dezvoltator ar oferi ocazia inițierii unei afaceri care ar crea și 200-300 de locuri de muncă. Este ultimul teren din oraș care ar putea fi foarte bine valorificat pentru interesele cetățenilor”. În vreme ce toți ceilalți consilieri mizează pe faptul că un potențial investitor va construi o autogară modernă, liderul PNL spune: „Noi nu credem nici faptul că în Buhuși este oportună o autogară cu trei etaje și 23 de spații de parcare…” Primarul Vasile Zaharia răspunde: „Autogara va avea o suprafață construită de 240 m.p.”

„Ei se manifestă mereu ca în campania electorală”

Primarul Vasile Zaharia este convins că autogara va fi mutată în locul pieței de jos, piața urmând să fie mutată în zona stadionului, întrucât interesele reale ale orașului trebuie să primeze, nu cele de grup. „Cei de la PNL tot vorbesc despre un dezvoltator care va crea sute de locuri de muncă în zona care va fi ocupată de autogară. Când solicităm date concrete despre dezvoltator, dau din umeri. Este o utopie ce susțin ei. Până acum, deși noi încurajăm investițiile, nimeni nu și-a exprimat dorința de a iniția acolo o afacere. Este manifestată o opoziție de dragul… opoziției. Invocă mereu faptul că trebuie mutată/amenajată mai întâi piața de jos, ignorând cu bună știință faptul că noi am bugetat deja, de mai mult timp, prin bugetul de venituri și cheltuieli, mutarea/amenajarea respectivă, cu 100.000 lei. Ei se comportă mereu ca în campania electorală”, a mai spus primarul Vasile Zaharia.
Surse din culisele aleșilor locali ne-au precizat că, în curând, balamucul acesta își va da obștescul sfârșit. Vor fi „mobilizate” atât de bine resursele de… vot, încât proiectul amintit va fi aprobat.

Arșiță, lume multă, pestriță, lucruri ieftine și proaste, cele mai multe, nu chiar toate, agitație. Suntem în piața din Dărmănești, într-o zi de joi. Tânăr, timid, frumușel, Edi Vieriu își așteaptă clienții, prea răbdător sub soarele amiezii, gata să le răspundă și să le vândă obiectele agățate pe suportul de fier din spatele lui și pe trotuar. Are doar 19 ani și vine la Dărmănești, când e târg, tocmai din Becleanul de pe Someș. În contrast cu obișnuitul amestec de papuci, tricouri și alte chinezării, bucățica lui de piață e de-a dreptul pitorească: chimire meșterite din piele, împodobite cu bumbi de metal și floricele, curele de toate mărimile, căpestre, carabine „cu vârtej pentru căpestre de călărie”, canafi din lâniță roșie pentru cai, hamuri și curelușe pentru câini, biciuri, tălăngi, clopote și zurgălăi, dar și centuri „pentru cei cu dureri de spate”.

Tare dragă îi este uniforma…
Știe să-și laude mărfurile, dar nu întrece măsura. „O parte le face cumnatul meu, o parte le cumpărăm de la alți meșteri. Nu sunt scumpe, depinde de obiect și de calitatea pielii din care e făcut lucrul pe care vreți să-l cumpărați. Avem și piese din bumbac, care sunt foarte ieftine”, spune tânărul. Negustorul din Beclean vine aici pentru că e o zonă de munte, cu mulți crescători de animale, apoi se duce la Adjud. Acum, cât mai are timp liber. A terminat Liceul teoretic, secția „Reală”, și în curând va abandona haina de negustor ca să se prezinte la examen: vrea să ajungă ofițer sau subofițer de jandarmi. „Recunosc, cel mai mult îmi place uniforma, dar contează și faptul că e o meserie de viitor, mărturisește Edi Vieriu. Dacă intri în Jandarmerie și ești serios, atunci poți să fii sigur că ieși la pensie liniștit.”

Primul contact cu atmosfera dintr-o redacție de ziar este impresionant, tulburător. Mereu am spus asta, încă de la început, adică acum mai bine de 15 ani, când am intrat în redacția Deșteptarea. Nu e ușor. Dar e frumos. Important este însă să-ți placă. Să iubești ceea ce faci. Să iubești această profesie.
Astăzi, 3 mai, în întreaga lume este aniversată Ziua Mondială a Libertății Presei. Asta după ce, pe 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU a decretat ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertății Presei. Inițiativa a venit la Conferința Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra promovării libertății presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a unei societăți democratice. Data de 3 mai trebuie raportată în mod special la Declarația de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente și pluraliste, organizat de UNESCO și ONU la Windhoek, Namibia.
Libertatea presei… Mai este oare astăzi liberă presa? Ne mai locuiește suficient romantismul de început al cuvântului liber, plin de îndrăzneli civice? Avem, noi, profesioniștii diseminării informației, cătușe imaginare ale conștiinței? Ne curtează demonul autocenzurii? Răspund unora dintre aceste interogații, dar și altora, nerostite aici, colegii mei, cei care, de-a lungul timpului, an de an, zi de zi, au iubit și iubesc această profesie. Cu mulți dintre ei încă mai am onoarea de a lucra în aceeași redacție, la Deșteptarea, de la mulți dintre ei am învățat să iubesc și eu această profesie, să mă informez și să informez, răspunzând mereu la întrebările: Ce? Cine? Când? Unde? Cum? De ce? Nu neapărat în această ordine, dar obligatoriu la obiect, cum spun mereu. (Roxana Neagu)

Libertate cu arma la tâmplă

Dintotdeauna, ziaristul a fost catalogat drept un rău necesar. Incomod, dar indispensabil. Unii l-au considerat chiar drept un specimen aparte de jigodie. Asta, pentru că adevărul supără şi incomodează prin aducerea lui în faţa instanţei publice, care este cititorul. „Meseria de jurnalist provoacă suferinţă sau bucurie, în funcţie de modul în care retransmiţi realitatea” – ne spunea ilustrul scriitor latino-american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Gabriel Garcia Marques. Imaginaţi-vă cum ar circula schimbul de informaţii în spaţiul nostru de timp fără prezenţa şi demersul lui publicistic. Am înota într-un ocean al întunericului mediatic. Deci, nu se poate fără presă. Reţin, în acest sens, şi spusele fără de replică ale unuia dintre primii preşedinţi americani, Thomas Jefferson, care declara la instalarea sa în această înaltă demnitate: „Dacă ar fi să decid între a avea un guvern fără ziare sau o presă fără guvern, nu aş ezita un moment şi aş alege cea de a doua variantă”. Pot deduce, aşadar, că orice tânăr care îşi asumă în mod conştient riscurile profesiei de jurnalist ştie, sau ar trebui să ştie, ce primejdii îl pândesc la tot pasul. Şi reiau, ca susţinere a acestei idei, ultima întâmplare dramatică petrecută în urmă cu două zile într-una din capitalele lumii, Kabul, când un pretins reporter blindat cu o încărcătură sinucigaşă, a detonat-o într-o aglomerare de oameni, ucigând şi un jurnalist autentic. Este, acesta, doar unul dintre numeroasele evenimente de acest gen cărora le-am fost martori în ultima vreme. Întărind această idee, voi mai spune că la mijlocul deceniului 7 al secolului trecut o anchetă internaţională de presă întreprinsă de specialişti din ţări precum Statele Unite ale Americii, Anglia, Franţa, Uniunea Sovietică, stabilea că din punctul de vedere al dificultăţilor şi solicitărilor, jurnalistul se situează pe locurile 3 – 4, alături de miner, şi după muncitorii cosaşi şi furnalişti. O tentativă de recunoaştere a acestui statut a venit, atunci, şi din partea regimului comunist de la Bucureşti, care a intenţionat, pentru ca apoi ideea să se piardă în tăcere, a trece această categorie socio-profesională în rândul grupei I de muncă.
Revenind în actualitate, voi mai spune şi că actualii noştri guvernanţi acceptă presa aşa-zisă liber-democratică pentru că nu au încotro, cu toate că îşi asigură servicii inestimabile prin intermediul ei. Exact ca în versurile unui vechi şlagăr: „Minte-mă, dar spune-mi vorbe dulci”.
Desigur, divagaţiile pe această temă pot fi mult mai numeroase, dar fiind ziua noastră, a jurnaliştilor de toate convingerile şi toate calibrele, voi încheia cu o reflecţie a aceluiaşi scriitor citat în chiar începutul acestor rânduri: „Nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul”.
Mihai Buznea- Ziarul Flacăra Moineștiului, Steagul roșu, Deșteptarea (primul redactor șef și primul director), Pur și Simplu, Ziua, corespondent TVR, Ziarul de Bacău (colaborator), membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Sunt jurnalist. Am cea mai frumoasă meserie din lume!

„Ștefane, băgăm șapoul în raster?” – au fost primele cuvinte pe care le-am auzit ca jurnalist la Deșteptarea, în urmă cu 23 de ani. Era un dialog între Ioji, secretarul de redacție – meserie dispărută azi -, și Ștefan Radu, șeful de la Cultură. „Mamă, ăștia vorbesc aici franceză și germană. Iar eu știu doar engleză” – a fost primul meu gând. Mă adusese în redacție Ștefan Olteanu, redactor-șef pe atunci, care m-a dat pe mâna adjunctului său, Gelu Bălțătescu. Venisem la ziar din pasiune, însă, cum s-ar zice, „cu pile”. Norocul meu cel mare a fost că i-am avut modele pe cei de mai sus. În acea primă zi, nici prin cap nu-mi trecea că, în câțiva ani, aveam să fac echipă cu severul Bălțătescu la conducerea ziarului.
Una dintre primele învățături din cariera mea de jurnalist a fost că aceasta este singura meserie în care nu pot funcționa „pilele”. Oricât de puternic și bogat ar fi cel care ar vrea să susțină un „jurnalist”, nu-i poate face zilnic documentarea și scrie articolul. Întâlnirea cu cititorul (Măria-Sa Cititorul – cum obișnuiam să spunem în redacție) e directă, nemediată. Nimeni nu poate scrie în locul tău. Nici cea mai tare „pilă”. Așa că, oricât de prieten ar fi fost tata cu redactorul-șef, am fost trimis la muncă fără menajamente încă din prima zi.
La rândul meu, am bucuriile mele. Una dintre ele este că – după propria-i mărturisire – actualul redactor-șef al Deșteptării, Roxana Neagu, a plecat la drum cu un articol propus de ea și publicat de mine.
În pofida percepției publice de azi, jurnalismul este o meserie cu reguli și valori. Este alegerea fiecăruia – din păcate! – dacă respectă vechile reguli și valori. Din experiența mea, a le respecta nu poate să îți aducă decât bucurii profesionale. Și asta mă face să afirm cu tărie că am cea mai frumoasă meserie din lume!
Este linia pe care o imprim și la singura revistă de agricultură ecologică din România, Revista ECO AGRICULTURA românească, al cărei redactor-șef sunt.

Aurelian Chiscop- Deșteptarea, România Liberă (colaborator), Ziarul de Bacău, Imparțial de Bacău, acum redactor șef revista ECO AGRICULTURA, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Am avut posibilitatea să scriu liber, aşa cum mi-a dictat conştiinţa

În ciuda celor care neagă vehement schimbările pozitive aduse în societatea noastră de revoluţia din decembrie 1989, cel puţin un câştig nu poate fi contestat: libertatea presei. De peste 28 de ani mă bucur şi eu că nu mai trebuie să mă tem de acea listă cu subiecte interzise, care circula prin toate redacţiile înainte de 22 decembrie 1989, subiecte pe care nu aveai voie să le abordezi. De atunci, de-a lungul carierei mele ziaristice, am avut posibilitatea să scriu liber, aşa cum mi-a dictat conştiinţa, fără a fi îngrădită de nicio restricţie, despre diverse cazuri sesizate de către cititorii ziarului nostru. M-am străduit permanent să relatez obiectiv faptele, aşa cum ele mi s-au relevat în urma discuţiilor cu persoanele implicate şi mi-au fost confirmate de probele aduse de către acestea. Şi pot să spun că niciodată nu mi s-a întâmplat să nu-mi fie publicat vreun articol- argumentat, probat, bine documentat-, deşi în materialul publicistic respectiv era criticată o persoană importantă. În schimb, din păcate, am avut neşansa în 1999 să constat pe propria-mi piele că tocmai una din instituţiile statului (instanţa de judecată), cu rol de a apăra libertatea presei, i-a dat câştig de cauză unui medic despre care am scris şi demonstrat că îi folosea pe bolnavi, în timpul spitalizării, la munci grele, în interesul lui. Verdictul ne-a mâhnit profund pe mine şi pe bolnavii afectaţi. În ceea ce mă priveşte, însă, a fost o consolare pentru mine faptul că am avut tot sprijinul din partea societăţii Deșteptarea, iar colegii mei de breaslă au fost solidari cu mine.
Elena Ţintaru-Deșteptarea, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Trebuie să fim optimiști. Suntem pe drumul cel bun!

Ce este mai important într-o țară democratică sau într-o democrație care funcționează decât libertatea presei, unde ziaristul să nu fie constrâns să denatureze adevărul în avantajul celui care-l plătește sau al clasei politice. Din păcate nu peste tot în lume funcționează această regulă, dar trebuie să fim optimiști. Suntem pe drumul cel bun!
Românii din străinătate citesc și urmăresc presa din România pentru că acolo avem părinți, rude și prieteni, iar inima noastră bate tot românește chiar dacă suntem la mii de kilometri depărtare. Mulți dintre noi sperăm să ne putem întoarce la un moment dat și să putem pune umărul la dezvoltarea țării natale folosind bagajul de cunoștințe dobândit pe unde am lucrat în toți acești ani, iar media românească este cea care face legătura între noi și cei rămași acasă. Presa din România a început să fie precum ciupercile din pădure: trebuie să alegi bine ce citești pentru că multe bloguri sau site-uri apărute peste noapte nu reflectă întotdeauna adevărul și riști să fii otrăvit, dezinformat. Lucrez în mass-media de 28 de ani, iar ultimii 20 de ani i-am petrecut în străinătate și mă uimește faptul că într-o țară ca a noastră mai există televiziuni care promovează minciuna și mediocritatea folosind de cele mai multe ori un limbaj suburban, dăunător noilor generații de români. Am trăit în Italia 19 ani, unde Berlusconi are patru televiziuni proprii, dar n-am văzut niciodată ce se poate vedea în România la anumite posturi.
Constantin Pletosu- Deșteptarea, Corriere della Sera și La Stampa, marile ziare cotidiane italiene, acum la ziarul El Dia, Tenerife – Spania

Despre o anume tablă a înmulțirii

Nu-mi place să vorbesc despre libertatea Presei, pentru că discursul îmi aduce mereu aminte despre vorbele amare ale lui Umberto Eco: „Atunci când cineva trebuie să intervină ca să apere libertatea Presei, înseamnă că societatea sa este bolnavă”. Știu: libertatea depinde de libertatea Presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută.
Nu-mi place să vorbesc despre libertatea Presei, căci subiectul îmi amintește de Napoleon: „Eu nu sunt un duşman al libertăţii Presei, dar am suspendat-o atunci când mi-a blocat drumul”. Și de Putin îmi amintește: „În Rusia nu a existat niciodată libertatea Presei, aşa că nu am încălcat nimic”…
Îmi place totuși să vorbesc despre libertatea Presei, atunci când mă caută gândul fericit al lui Thomas Jefferson: „Dacă ar fi să decid între a avea un guvern fără ziare sau presă fără guvern, nu aș ezita vreun moment să aleg cea de-a doua variantă”. Aș fi bucuros dacă toți redactorii șefi din lume ar amplasa în biroul lor un banner cu acest gând al președintelui american. Mesaje identice ar trebui să existe și în sediile celorlalte instituții fundamentale ale statului…
Libertatea Presei nu poate fi confiscată de nimeni, ca și cum ar fi o periculoasă marfă de contrabandă. Pentru mine, vía Dostoievski, libertatea înseamnă să ai dreptul de a susține că doi ori doi poate să facă și altceva decât patru. Cine se încăpățânează să creadă că tabla înmulțirii pe care o știe el este singura care poate spune povești frumoase și adevărate despre viață se află în mare eroare existențială, trăiește într-o lume în care libertatea nu există; într-o lume absurdă și periculoasă…
Ion Fercu-Deșteptarea, profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Oamenii au avut întotdeauna încredere în presă

N-am niciun dubiu! Există o mare diferență între presa de astăzi și cea de ieri, ca s-o numesc așa, dacă ne referim la începuturile ei după Revoluție. În primul rând, se constată o evoluție a celor care s-au consacrat acestei meserii, aici referindu-mă la calitatea jurnaliștilor din punct de vedere profesional. Atât a acelor care activează în presa scrisă, cât și a celor din audio – vizual. Apoi, poate fi adus în discuție numărul extrem de mare al publicaţiilor care au invadat piața mass-media, fie că vorbim de presă tipărită, fie de posturile radio și tv. Însă, după părerea mea, ascensiunea cea mai mare o are presa online, un adevărat pericol pentru presa scrisă și care, de fapt, a demonstrat acest lucru chiar și prin realitatea că aproape toate publicațiile tipărite și-au făcut un corespondent în lumea on-line! Și nu este o glumă, pentru că n-ar fi exclus ca, peste câțiva ani, atunci când vom găsi un ziar tipărit, să-l considerăm o apariție inedită! Aceasta, dacă mă refer la presă, în general. Dacă ar fi să spun ceva despre conținutul informațiilor, despre subiectele abordate, discuția este mai amplă. Se poate vorbi despre o multitudine de subiecte, dată fiind şi evoluţia societăţii. La mare căutare au ajuns știrile cu subiecte politice, cele în care violenţa primează, fie că este vorba de cea fizică sau cea verbală, can-can-urile. Înainte nu exista acest gen de subiecte? Sigur că existau, însă jurnaliştii erau mai ponderaţi, parcă nu se intra direct cu bocancii în aşternutul oamenilor! Existau jurnalişti care încercaseră specializarea pe domenii, politic, economic sau sportiv. Astăzi, nu mai contează, orice jurnalist se pricepe la toate, indiferent de pregătirea sa profesională. Vom găsi jurnalişti care abordează o temă cu subiect sportiv, iar a doua zi una cu subiect politic sau social. Însă lucrul cel mai pregnant este apariţia mogulilor de presă, a patronilor de mijloace media, a presei partinice, a presei aferente unei anumite grupări politice. Şi de aici, o adevarată luptă între lucrătorii din mass-media, de ignorarea faptului că sunt colegi de breaslă, că alta le e menirea, nu insultele reciproce. Îmi amintesc, că, pe vremuri, chiar dacă noi, cei de la Deșteptarea eram la concurenţă cu jurnaliştii de la Monitorul sau Ziarul de Bacău, acest lucru se întâmpla numai prin ceea ce scriam, prin subiectele abordate şi nu prin jigniri reciproce, ceea ce, din păcate, astăzi a devenit o modă. Un alt aspect se referă la pregătirea jurnaliştilor de astăzi. Mai ales a celor din noua generaţie. Cu scuzele de rigoare, asistăm la reportaje sau articole penibile, la întrebări hilare puse interlocutorilor, la concluzii din cele mai bizare. Iar acest lucru provoacă o anumită stare de neîncredere în rândul celor care se adresează presei. Au apărut ziarişti implicaţi în diferite combinaţii politice sau de natură ilicită. Şi totuşi, presa mai este considerată cea de a patra putere în stat şi va rămâne aşa, indiferent de calitatea celor care practică meseria de jurnalist sau a subiectelor abordate. Ar fi păcat ca, din cauza unor aşa-zişi colegi de breaslă, nivelul presei să coboare, ceea ce ar fi, într-adevăr, un lucru deosebit de grav. Oamenii au avut întotdeauna încredere în presă şi vor continua să aibă.
Dan Mindirigiu- Deşteptarea

Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor
Art. 19: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

Explozia presei scrise s-a produs odată cu inventarea presei cu litere mobile la jumătatea secolului al XV-lea de către Johannes Gutenberg. Cum omul s-a născut liber, în „inconştienţa” lor, cei care se îndeletniceau cu gândirea şi scrisul au crezut în libertatea lor de a-şi exprima opiniile. Cum, încă de la început au intrat în coliziune cu oficialitățile fiecărui moment, pentru a se proteja, acestea au început să exercite un control asupra noului mod de comunicare şi dezvăluire a derapajelor. Aşa a apărut cenzura, directă, indirectă sau voalată. Mii de ziarişti au suferit rigorile legii restrictive, începând cu anul 1501, când se consemnează primul edict de intervenţie brutală în libertatea de exprimare liberă prin scris.
A fost nevoie de peste 500 de ani pentru ca, în sfârşit, libertatea, libertatea de exprimare liberă să fie recunoscută şi protejată prin legi. A fost, este suficient? Evident că nu. Sute şi mii de jurnalişti au căzut victime ale cenzurii, fiind condamnaţi pentru delictul de opinie, au fost asasinaţi în timpul exercitării dreptului universal la informare a populaţiei. Prea mulţi. Foarte mulţi, cu toate proclamaţiile şi declaraţiile oficiale ale unor organisme internaţionale, zonale sau locale. Ziaristul estel liber atât timp cât îşi asumă, cu responsabilitate, libertatea sa şi a celor de lângă el. Compromisul este la fel de condamnabil. Ziua de 3 mai a fost decretată de ONU ca Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Ar trebui să fie o sărbătoare! Este? N-ar fi exclus ca peste ani să se transforme într-o zi a comemorării presei, a victimelor cenzurii, tot mai vizibile (economice, mai nou), care traversează lumea de la un capăt la altul, din Guineea, Turcia, Siria, Rusia, până în Anglia şi Statele Unite, da, Marea Țară unde s-a născut libertatea.
Chiar şi în doliu, ziariştii continuă să creadă în libertate. Este sacrificiul lor pentru ca informaţia, informaţia adevărată să-şi facă loc la fereastra oricărui cetăţean al lumii.
Mai este loc şi pentru speranţă!
Gheorghe Bălţătescu – Deșteptarea

Instituţiile ar trebui să susţină prin abonamente presa

Presa e liberă, într-adevăr, să caute, să primească şi să răspândească informaţii. Prima şi a treia rămân valabile, cât despre a „primi” informaţii, aici încă mai avem probleme. Din păcate, cei care ar trebui să furnizeze informaţii nu o fac sau dacă o fac, atunci totul se rezumă la câteva cifre şi alea vechi sau seci. Să nu mai spunem de modul de a trimite informaţia. Dacă nu eşti în baza lor de date, nu ajunge comunicatul (sau ajunge târziu) şi nu poţi anunţa că se opreşte apa mâine, de exemplu. Total dezinteres din partea instituţiilor de a şti ele la cine trebuie să ajungă mailul, în condiţiile în care Bacăul are doar câteva instituţii media care pot transmite ştiri locale.
Total de acord cu tendinţa în continuă creştere, la nivel mondial, a atacurilor împotriva celor care aduc informaţii opiniei publice. Presa este intoxicată de manipulatori de profesie, falşi jurnalişti, formatori de opinie. Dar băcăuanii ar trebui să susţină presa băcăuană. Mă bucur când văd pe stradă oameni, de cele mai multe ori persoane în vârstă, cu ziarul local în mână, Deşteptarea, singurul print în oraş. Instituţiile ar trebui să susţină prin abonamente presa, altfel se plâng la conferinţe că nu le vine nimeni.
Noi, ca radio, suntem aici. Am transmis mereu ştiri de interes pentru băcăuani: apă, inundaţii, incendii etc. Nu ne-a ajutat nimeni. O facem pentru băcăuani şi nu am făcut niciodată politică pe radiourile KISS FM sau MAGIC FM (nu campanie electorală, nu spoturi, nimic). Mai avem două – trei televiziuni şi gata. Cât despre online, două – trei bloguri care se citesc. Atât. Ăsta e Bacăul azi. Păcat!
Doru Ridel- KISS FM, MAGIC FM Bacău

Presa trebuie să fie liberă, ca primă garantare a libertății de exprimare

Desigur, e important să existe o asemenea zi, măcar pentru a ne aminti, an de an, că presa trebuie să fie liberă, ca primă garantare a libertății de exprimare. În realitate, însă, lucrurile stau diferit, de la o țară la alta. Mă îndoiesc, de pildă, că în Turcia lui Erdogan sau în Rusia lui Putin presa are suficientă libertate în a prezenta realități și a forma atitudini care nu concordă cu poziția oficială a statului, într-un moment sau altul. Nu știu nici dacă în România proprietarii de mass-media (atâția câți au mai rămas, întrucât, la noi, pericolul cel mai mare este dispariția presei tipărite!) ar accepta o libertate care să contravină total intereselor și obligațiilor personale… Dincolo de aceste incertitudini, libertatea presei ar trebui să certifice însăși libertatea persoanei în a alege și a înțelege realitatea așa cum îi convine.
Leonard Popa- Deșteptarea, Informația de Bacău, a colaborat cu diverse publicații din țară și străinătate (Republica Moldova, Bulgaria, Cipru), acum redactor-șef „Sportul băcăuan”, profesor, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Un ziarist și sute de mii de judecători

Nu știu câți dintre cititori s-au întrebat vreodată ce înseamnă să fii ziarist, cum e munca asta, dacă e grea sau ușoară și ce responsabilitate presupune. „Verba volant, scripta manent”, declara Caius Titus, în Senat. E o constatare, dar și un avertisment: ai grijă ce scrii și ce semnezi pentru că tot ce este scris este acceptat în instanță ca probă. Orice profesie are la bază legi și regulamente, după cum orice gest făcut de noi, în calitate de cetățeni, trebuie să aibă motive, scopuri, dar și o analiză a efectelor. Dincolo de întrebările la care răspunde o știre, ziaristul trebuie să aibă în minte întrebări mult mai importante: De ce scrie? Pentru cine scrie? Ce construiește? Ce semnalează? Ce schimbare în bine va declanșa textul său după publicare? Munca unui profesor este urmărită și „notată” de câteva zeci de elevi pe zi, a unui funcționar, de șeful său, iar a unui primar de câteva mii sau zeci de mii de cetățeni. Un ziarist e judecat de sute de mii de cititori. Îi sunt judecători cei care cumpără ziarul, cei care citesc ediția online, cei care îi descoperă articolele pe rețelele de socializare. Dacă în alte profesii, o afirmație poate fi nuanțată sau corectată ulterior, în presa scrisă ce ai afirmat și ai semnat așa va rămâne. Eu cred că, într-un sfert de secol, nu am greșit de multe ori, dar cine știe? Două dintre greșeli mi-au rămas înfipte în minte. Și vi le povestesc. Prima: sunt căutată la redacție, într-o dimineață, de un tânăr. Mă salută, mă privește zâmbind și mă întreabă: „Mă cunoașteți?” „Nu”, zic eu. „Dar ați scris despre mine!” Mă mir: „Cum așa?” Omul scoate buletinul și se prezintă. „Eu sunt C. P. M-ați citat în articolul de ieri. Ați vorbit cu mine?” „Nu, dar am vorbit cu altă persoană care avea acest nume.” Petentul era un vecin al domnului C. P., vecin care se temuse să-și decline identitatea, iar mie nu-mi trecuse prin cap să-i cer buletinul. În final, a fost amuzant. C. P. a mărturist că e ok, locuia în același bloc și avea aceleași nemulțumiri. A doua întâmplare a fost mai puțin amuzantă deoarece m-a dus în instanță. Cel care făcuse plângerea îmi reproșa ironia, faptul că l-am ridiculizat, nu acuzațiile. I-am adus un prejudiciu de imagine și l-am expus glumelor colegilor. Trebuia să scriu sec despre exagerările sale de conduită, fără să exagerez la rândul meu folosind metafore. A renunțat la proces după o discuție față în față.
Numai unul
Vreau să mărturisesc: ziaristul l-a ucis pe poet
într-o noapte, când stăteau amândoi și depănau amintiri,
ultimul vorbea despre frunze de toamnă care picură pe trotuar
și fâșii de lumină care însuflețeau zidurile gri
ziaristul a simțit cum vorbele celuilalt
îi înmoaie sufletul luciditatea
încrâncenarea s-a făcut ca plastilina ca smoala ca balta de sânge scursă din pieptul poetului cu penița i-a prins inima în calendar
în oglindă era acum numai unul.

Silvia Pătrășcanu- Deșteptarea, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Libertatea presei sau criza de identitate

Kant spune că un om este liber până dă de un alt om. Din acel moment omul cu pricina nu mai este liber, deoarece trebuie să respecte libertatea omului întâlnit.
Presa, în schimb, cu excepția unor situații speciale, nu a fost niciodată liberă. Pentru că ea are un finanțator, un patron, iar așa-zisa „libertate” a presei se identifică de fapt cu interesele finanțatorului, interese care nu prea sunt cele naționale. Nici măcar presa finanțată din bugetul public nu este liberă, deoarece, prin mecanismele de manevră ale puterii, ea trebuie să răspundă unor comenzi precise. Asta nu înseamnă că nu avem și jurnaliști cu vocație, capabili să descopere și să arate adevăratele răni ale societății. Numai că aceștia fie au fost dați afară din slujbă, fie au acceptat compromisul ajungând simpli mercenari ai trusturilor de presă. (Există magnați și alte forțe oculte care pot desființa dintr-o pocnitură de bici o publicație, un post de radio sau televiziune). Libertatea (sau lipsa de libertate?) a presei a condus la atacul deschis asupra valorilor identității neamului: Biserică, Școală, Armată, Tradiție. Iată de ce s-a acutizat criza din instituțiile publice, de ce am rămas fără fabrici și complexe industriale, fără păduri, petrol și gaze, fără pământurile fertile, fără drumuri și fără sens! Pentru că presa – cu libertatea liberă sau achiziționată – a început, încet-încet, să-și piardă din putere și din credibilitate! În Japonia, dacă unui ministru i se divulgă o faptă antisocilală, a doua zi acesta își prezintă demisia! La noi, câinii latră, iar caravana trece! În prezent libertatea – nu doar a presei, ci și a omului, este controlată și dirijată ca niciodată în toată istoria ei. Pe de altă parte, omului de azi i s-a făcut lehamite cam de tot ceea ce se cheamă presă! Și nu pentru că această instituție nu ar fi neapărat liberă, ci pentru că a intrat într-o periculoasă confuzie de valori, promovând energia negativă, senzaționalul ieftin, penibil și revoltător, în pofida lucrurilor și faptelor importante și demne de atenția unui public sănătos! Iată de ce tirajele s-au înjumătățit, multe din publicații dispărând cu totul din viața publică.
„Viața băcăuană” (ajunsă la a 484 – a ediție) este cea mai longevivă publicație postdecembristă de pe aceste meleaguri. Fiind organul de presă al Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov” (instituție neguvernamentală, apolitică și nonprofit), nu a fost și nu este aservită intereselor niciunui cumpărător de libertate.

Victor Munteanu-Deșteptarea, scriitor, director „Viața băcăuană”, membru al Uniunii Scriitorilor din România