Jucătorul Științei și-a rupt tendonul ahilian și va renunța la volei chiar înaintea turneului de promovare de la Botoșani
Momente grele
A vrut să se retragă. De mai multe ori. Anii, serviciul, familia, toate cântăreau greu. Dar nu mai greu decât dragostea pentru volei a lui Roberto Lazăr. „Lupu”, așa cum l-au strigat dintotdeauna colegii de la Știința Bacău: „Păi, ce faci, «Lupule», ne lași la greu?”. Și, ani în șir, „Lupu” nu i-a lăsat. Mai ales că în ultima perioadă, la Știința se cam tot îngrămădeau momentele grele. Acum, însă, îi este greu și lui „Lupu”. Mai greu ca oricând. La sfârșitul săptămânii trecute, tendonul ahilian al piciorului drept s-a frânt. Ruptura nu a vestit doar o accidentare cumplită, ci și punctul final al unei cariere. La 39 de ani, Roberto Lazăr se retrage. This time, for real. „Îmi pare rău de un singur lucru: că nu voi putea fi alături de băieți la turneul final de promovare”, spune voleibalistul băcăuan.
Operat la Moinești
Acum, Roberto Lazăr se află pe un pat de spital la Moinești, acolo unde a fost operat. Intervenția a fost un succes. Recuperarea, în schimb, va fi un mic Vietnam. „Lupu” știe asta, dar nu se sperie. Și mai știe ceva, care iar nu-l sperie, deși în mod sigur l-a pus în gardă: și celălalt tendon e ferfeniță. Sau, ca să-i cităm pe medici, este „ca un elastic de care ai tot tras și pe care l-ai răzuit cu cuțitul”. Prin urmare, a fost demarat un tratament de întărire a tendonului stâng. Ca să nu se ajungă și aici la cuțit. „Anii de volei își pun amprenta. Sunt trei decenii de când practic acest sport. Și cam 20 de când joc la Știința. Din păcate, în ultimii ani am tras mult de mine la meciuri fără a avea la bază un program de antrenament constant, iar asta s-a simțit”, precizează Lazăr.
Câte amintiri!
Când te afli pe un pat de spital, amintirile îți sunt tovarăș de salon. Iar „Lupu” își amintește tot. Începând cu primii zori ai carierei petrecute la Știința. Și cum lucra noaptea, la o mică sală de jocuri din vecinătatea căminului studențesc, și cum a mers la Universitarele de la Galați, făcând un super-turneu, și cum a prins, în sfârșit, echipa. Și ce echipă aveau pe atunci băcăuanii! „Chiar așa, ce echipă! Au fost vremuri foarte frumoase. Și atunci, în anii 2000, dar și mai târziu, când lucrurile nu au mai mers așa de bine din punct de vedere al rezultatelor. Atmosfera făcea totul, iar aici a fost și meritul antrenorilor Cornel Păduraru și Sebi Țurcanu”, mărturisește Roberto, care adaugă: ”Nu regret nimic, chiar dacă nu am făcut bani de pe urma voleiului. Important este că tot ce am făcut am făcut cu mare plăcere. Asta a fost șansa mea”.
Jolly-joker
Șansa sa, dar și a celorlalți. Cu precădere în anii de A2, când generații întregi au crescut sub privirile și sfaturile sale. De la Sărăcuțu la Cernov, de la Matei la Șnel. Șansa Științei, care a avut în Roberto Lazăr nu doar un jucător cu experiență, ci unul polivalent. Singurul care a acoperit toate posturile. Centru, trăgător secund, „fals”, „Lupu” a jucat acolo unde era nevoie. Și a jucat bine. Foarte bine. „Acum câțiva ani am evoluat și ca ridicător, într-un amical la Râmnicu-Sărat. De fapt, eu ca ridicător am început voleiul. Nu aveam o talie impunătoare, motiv pentru care, pe când eram junior, la finalul fiecărui antrenament mă urcam pe spaliere cu greutăți de două kilograme la fiecare picior. Nu știu dacă asta m-a ajutat, însă cert este că într-un an am crescut 20 centimetri”, povestește Roberto.
Promovarea ca dedicație
Așa cum am văzut, povestea nu are happy-end. „Ar fi avut dacă nu mă accidentam și dacă îi ajutam pe băieți să revină în prima ligă. După asta, chiar că m-aș fi retras”, oftează „Lupu”. „Pentru noi, accidentarea lui Roberto constituie o dublă pierdere în perspectiva turneului de la Botoșani. Pierdem un jucător valoros și polivalent, dar pierdem la nivel de vestiar și un om deosebit. Suntem alături de el în aceste momente dificile și, în cazul în care vom reuși promovarea, vrem să i-o dedicăm. Merită din plin”, spune antrenorul Științei și fostul coechipier al lui Roberto Lazăr, Eusebiu Țurcanu. Ani în șir, Roberto Lazăr, zis și „Lupu” a fost alături de Știința. Trup și suflet. Astăzi, când voleibalistul de 39 de ani se află pe un pat de spital, colegii de la Știința îi sunt alături. Cu tot sufletul.
