Un băcăuan a fost trimis în judecată, pentru două fapte de înşelăciune şi uz de fals, fiind acuzat că a folosit documente falsificate pentru încheierea unor contracte de credit bancar în valoare de 74.000 euro, respectiv o refinanţare în sumă de 73.273 euro. Judecătoria Bacău a apreciat, însă, că din rechizitoriu nu rezultă unde este înşelăciunea sau paguba. Prin urmare, inculpatul a scăpat doar cu o amendă.
U.G.G. a fost trimis în judecată, în 2016, pentru înşelăciune (două infracţiuni) şi uz de fals. El a fost acuzat că, în 2008, a folosit o adeverinţă de salariu falsificată în scopul inducerii în eroare a BCR Sucursala Bacău. Din adeverinţă reieşea că bărbatul este salariat al unei societăți şi a fost folosită pentru încheierea unui contract de credit bancar în valoare de 74.000 euro. Doi ani mai târziu, inculpatul a efectuat o nouă cerere de credit, anexând tot înscrisuri falsificate: adeverinţă de venit, contract individual de muncă, act adiţional la contractul de muncă, precum şi fişa fiscală pe anul 2009 din care reieşea în mod nereal că este angajat al unei societăți.
Refinanțare pe bază de documente falsificate
Pe baza acestor documente falsificate, bărbatul a obţinut o refinanţare a creditului în sumă de 73.273 euro, spun anchetatorii. BCR s-a constituit parte civilă cu suma de 70.203 euro, reprezentând prejudiciul creat de către U.G.G.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, iar la începutul anului, inculpatul a recunoscut faptele. Cu toate acestea, instanţa a fost de părere „că din descrierea faptei în cuprinsul rechizitoriului lipsesc elementele specifice infracţiunii de înşelăciune, respectiv inducerea în eroare, scopul obţinerii unui folos patrimonial injust şi indicarea pagubei produse, fiind menţionată doar folosirea unui înscris fals în scopul inducerii în eroare cu privire la calitatea de salariat a inculpatului, cu ocazia încheierii unui contract de împrumut”.
Instanța: „Banca nu a considerat esențiala calitatea de salariat”
„Aşa cum este descrisă fapta, se încadrează doar în infracţiunea de uz de fals. Deşi s-a menţionat că inducerea în eroare s-a făcut cu ocazia încheierii contractului de împrumut şi că aceasta a purtat asupra calităţii de salariat a inculpatului, nu s-a menţionat în rechizitoriu dacă această împrejurare asupra căreia ar fi fost indusă în eroare persoana vătămată a fost sau nu determinantă la încheierea contractului de credit. (…) În speţă, nu s-a invocat faptul că ar fi fost esenţială calitatea de salariat a inculpatului, iar din declaraţia martorului rezultă că verificările se făceau în mod formal, doar telefonic, nu erau verificări riguroase, care să presupună un răspuns scris de la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru confirmarea calităţii de salariat. Faptul că această împrejurare nu a fost determinantă la încheierea contractului rezultă şi din împrejurarea că după ce banca a cunoscut faptul că inculpatul nu este salariat, a încheiat cu acesta un nou contract de împrumut, mai exact contractul de refinanţare din 16.09.2015. Dacă banca ar fi considerat calitatea inculpatului de salariat ca fiind esenţială la încheierea contractului de împrumut, nu ar fi încheiat contractul din 2015”, explică magistratul.
„Banca nu a fost păgubită, ci a câştigat în urma acestui contract”
De asemenea, nici scopul obţinerii unui folos patrimonial injust nu ar fi fost invocat şi explicat în acuzaţia cuprinsă în rechizitoriu, consideră instanţa. „Intenţia de a obţine un folos injust este greu de acceptat şi datorită faptului că inculpatul a constituit în favoarea băncii la momentul încheierii contractului o ipotecă imobiliară asupra unui bun imobil proprietatea inculpatului, format din teren intravilan şi locuinţă formată din parter şi mansardă, iar apoi inculpatul a achitat în mod constant ratele la care s-a obligat prin contract, chiar dacă a avut câteva întârzieri la începutul derulării contractului”, se mai arată în motivarea instanţei. În ceea ce priveşte paguba, mai spune magistratul, în rechizitoriu se indică doar faptul că banca s-a constituit parte civilă cu suma de 70.203,01 euro, fără a se preciza în ce constă prejudiciul şi ce reprezintă acesta. „Dincolo de faptul că nu se pretinde un prejudiciu ca urmare a faptei din 2008, acesta nici nu rezultă din actele dosarului. Ba mai mult decât atât, banca nu doar că nu a fost păgubită ca urmare a încheierii contractului din 2008, ci a câştigat în urma acestui contract dobânzi, comisioane şi taxe. Nu se poate vorbi despre prejudiciu, atât timp cât contractul iniţial a fost refinanţat de bancă de două ori şi se află în curs de desfăşurare, existând termene de plată stabilite, care sunt respectate de către inculpat, cu foarte mici întârzieri”, este opinia instanţei.
Amendă „cu executare”
Astfel, a fost luată în calcul doar infracţiunea de uz de fals, fiind schimbată încadrarea juridică dată prin rechizitoriu. Pentru că inculpatul a avut o „conduită” bună, nu a mai săvârşit infracţiuni după această faptă, dar are deja o condamnare cu suspendare pentru o faptă concurentă, instanţa a apreciat că se impune o soluţie de condamnare la pedeapsa amenzii cu executare, în sumă de 19.600 de lei. Condamnarea cu amendă nu atrage anularea suspendării pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 6 luni, rămasă definitivă în 2013. Pentru că în cauză nu s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune, ci doar cea de uz de fals, iar banca a pretins doar prejudiciul reprezentând debitul restant şi care are scadenţe lunare, viitoare, instanţa a constatat că nu există un prejudiciu produs încă, motiv pentru care a respins acţiunea civilă. Sentinţa poate fi contestată.
