marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2371

Curentul meteoric Perseide

În fiecare an, în luna august, avem ocazia să vedem curentul meteoric Perseide. Denumirea populară pentru curenții meteorici este de „ploaie de stele căzătoare”. Perioada de activitate a Perseidelor este între 17 iulie și 24 august, cu maximul curentului între 12 spre 13 august. Stelele căzătoare sunt celebre în primul datorită faptului că oferă o rată constantă de meteori în fiecare an.

Se întâmplă vara, când temperaturile înregistrate pe timpul nopții fac posibilă urmărirea cu ușurință a acestui spectacol celest. Numele lor provine de la constelația Perseu – zona din care par că radiază meteorii, acele urme luminoase pe care le admirăm pe cer.

În seara de duminică 12 august 2018, în condițiile în care cerul va fi senin, amatorii fenomenelor astronomice pot urmări Perseidele, la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, între orele 21.00 – 00.00. În acelaşi timp pot face observaţii astronomice asupra planetelor Jupiter, Saturn și Marte.

Prețul biletului pentru observații astronomice este de 2 lei.

,,Poezia rămâne marea mea iubire, nu o voi trăda”

Surpriză! Întrebând-o pe poeta Violeta Savu care va fi următorul său volum de versuri, am descoperit un dramaturg. S-o ascultăm…

„La ce carte lucrez acum? S-ar putea să fie o surpriză pentru unii, dar lucrez la o carte de dramaturgie. Încă de la sfârșitul anului trecut s-au strâns în arhiva computerului patru piese de teatru. În vara aceasta lucrez pe texte și sper ca până la târgul Gaudeamus din toamnă să fie gata. În 2016 am luat un premiu la concursul de dramaturgie-monodrame, în cadrul Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice Valentin Silvestru, cu o piesă, un biopic construit din două monologuri, despre marii artiști Clara și Robert Schumann. În cartea de teatru, voi publica acest text, la care voi mai adăuga altele patru. Scriu teatru de doar câțiva ani și cumva dramaturgia pe care o scriu e influențată de poezie, la care nu vreau să renunț vreodată.

Dar mă documentez destul de mult pentru piesele mele de teatru. Pentru «Clara și Robert. Hârtie cu portative» (n.b.: nu e o greșeală gramaticală, așa se numește hârtia aceea asemănătoare cu filele din caietul cu muzică, hârtie cu portative, nu cu portativ) am citit multe cărți despre viețile celor doi artiști, s-au păstrat și o parte dintre scrisorile pe care și le-au trimis unul altuia. Sunt de o rară frumusețe, așa că am recurs la intertextualism și am introdus fragmente din aceste scrisori în piesă (sigur că am redat fragmentele respective, cu litere aldine). Iar unele scrisori le-am compus eu, respectând însă datele din biografii. Am văzut și filmul «Song of love» (1947), cu scopul de a nu reda cumva pasaje asemănătoare. Am mai scris o piesă, în care de asemenea recurg la intertextualism, în care imaginez un dialog, într-un «fals» purgatoriu, între două mari poete ale lumii, care fac parte din culturi diferite, dar care, la nivel sensibil, au multe similarități și chiar în biografiile lor se găsesc niște simetrii sau oricum, se pot face paralele.

Nu divulg despre cine este vorba. Când am scris piesa, am fost ispitită de un duh al mândriei, mi se părea că e foarte original ce fac și că nu s-a mai făcut așa ceva până acum. Dar deși e publicată la noi încă din 2004 și s-a jucat pe mari scene ale teatrului, eu de-abia în vara aceasta am dat peste piesa lui Tom Stoppard (scrisă de acesta, se pare, în 1975), «Travestiuri», o ficțiune în care se confruntă și se-ntâlnesc personaje precum: Henry Carr, James Joyce, Tristan Tzara, Lenin, Nadejda Krupskaia (soția lui Lenin). Evident, deși se pleacă de la câteva întâmplări autentice, unele dintre aceste personaje s-au întâlnit doar datorită „fanteziei” autorului. Așadar, am citit piesa «Travestiuri» pe nerăsuflate și mi s-a tăiat mult din năsuc.

Am mai scris o monodramă intitulată «Jucării în ploaie», în care personajul principal este o uriașă păpușă vorbitoare. E o poveste nu doar despre păpuși, ci și una despre oameni. Despre izolare și singurătate. Dar totul e codat și decodificat prin prisma reîntâlnirii cu jucăriile din copilărie.

Pentru singura piesă în care am mai multe personaje (scriu teatru mai reflexiv, merg mai mult pe monologuri), o piesă de data asta cu șase personaje, am pornit de la o cărțulie a lui Freud, «Cazul Dora», în care psihologul relatează cazul unei paciente, aflată la vârsta adolescenței, care suferea de isterie. Am păstrat numele personajului și câteva caracteristici, dar în piesa mea, Dora a prins viață și evoluează într-un mod diferit de cel al domnișoarei prezentate de celebrul medic neuropsihiatru. Cred că piesa asta mi-a consumat cel mai mult din timp și energie, inițial avea multe «burți» și am tăiat masiv din text. Și uneori e dureros când îți hăcuiești textul, sunt pasaje care ți se par bune sau chiar știi că sunt bune, dar e obligatoriu să renunți la ele pentru fluiditate. Aceste patru piese sunt scrise deja, dar mai am în plan încă o piesă, care în acest moment se află sub formă de schiță. Cum nu știu dacă îmi va reuși sau nu, despre cea de-a cincea piesă nu zic nimic. Sigur, ca orice alt dramaturg debutant, visez ca măcar una dintre piesele mele să se joace cândva pe scena unui teatru profesionist. Dar nu-mi fac prea multe iluzii. Iar într-o emisiune de la Radio România Cultural, l-am auzit pe însuși marele dramaturg Matei Vișniec (ale cărui piese, Slavă Domnului, se joacă adesea pe scene ale teatrului, din țară și din străinătate) că teatrul nu trebuie numai vizionat, e bine să mai și citim teatru. Iar asta m-a încurajat să mă gândesc la un proiect editorial cu piesele de teatru pe care le-am scris. Eu însămi citesc și dramaturgie, așa că, de ce nu?!

M-au întrebat până acum doi confrați scriitori dacă de-acum voi scrie numai teatru și nu voi mai scrie poezie. Poezia rămâne marea mea iubire, nu o voi trăda. Mi-am cumpărat un caiet frumos, cu motive orientale pe cele două coperți, între ele, stau multe file cu margini colorate. Cum scriu o poezie (de multe ori scriu poeziile întâi pe coli albe de hârtie), cum o transcriu acolo. Când se vor termina filele acestui caiet, mă voi gândi și la ceea ce va urma să fie cea de-a cincea mea carte de poezie. Dar deocamdată doar o culoare din spectrul curcubeului a fost completată.”

Record la „Pașapoarte”: 430 de cereri procesate într-o singura zi

    În perioada 01-08 august 2018 au fost înregistrate un număr de 2141 cereri de pașapoarte, iar, de la începutul anului până în prezent, au fost înregistrate un număr de 27.319 cereri pașapoarte, mai multe cu 20% față de anul trecut.

    In ziua de 7 august 2018, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bacău, a onorat serviciile pentru un număr de 430 solicitanți de paşapoarte, acesta fiind cel mai mare număr de solicitări de pașapoarte înregistrate într o singură zi în ultimii zece ani.

    Pentru a putea răspunde volumului mare de solicitări înregistrate la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bacău, prefectul județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa a dispus o serie de măsuri organizatorice.

    Reamintim cetățenilor că programul de lucru cu publicul este prelungit de la 08.30 la 18.30, zilnic, de luni până vineri şi a fost deschis cel de al v lea ghişeu de primiri cereri.

    Pentru o rezolvare cât mai eficientă a problemelor cu care se confruntă cetăţenii solicitanţi de paşapoarte, există un program special de audienţe, astfel încât cetăţenii se pot adresa şefului serviciului, comisar șef Florentina Neamțu, în fiecare zi pentru cazurile urgente.

    Cetăţenilor solicitanți de paşapoarte le este oferită posibilitatea programării atât în mediu on-line prin accesarea programului existent pe site-ul Instituţiei Prefectului – secţiunea Eliberări paşapoarte, cât şi prin obţinerea bonurilor de ordine personalizate şi distribuite zilnic la sediul serviciului de pașapoarte.

    Tot ca o măsură care vine în sprijinul cetăţenilor care se adresează serviciului de pașapoarte, funcţionează camera de luat vederi care transmite imagini în direct de pe afişajul electronic unde sunt inserate numerele bonurilor de ordine si numărul ghișeelor, existând astfel posibilitatea ca cei interesaţi să urmărească numărul bonului de ordine obținut, din faţa oricărui calculator sau a telefonului mobil conectat la internet, accesând site-ul Instituţiei Prefectului – secţiunea Eliberări paşapoarte,”VIZUALIZARE BONURI DE ORDINE // CAMERA LIVE” , fiind, astfel, reduşi timpii de aşteptare în sala de lucru cu publicul.

    Întâlnire emoţionantă după 36 de ani, la Prăjeşti

    Generaţia 1967 – 1968, elevi ai Şcolii Gimnaziale din comuna Prăjeşti, şi-a dat întâlnire vineri, 10 august, ora 15.00, într-una din sălile de clasă ale şcolii, după 36 de ani de la terminarea clasei a VIII-a. Oameni maturi de acum, cu emoţie şi sfială intrau rând pe rând în curtea şcolii, fiind întâmpinaţi de actualul director al instituției de învățământ, Marinela Grigoraş, dar şi de principalii organizatori ai acestui inedit eveniment din viaţa lor. Se căutau din priviri, se măsurau curioşi, apelând la memoria acelor ani de început de grădiniţă şi de şcoală. Au fost peste 90 de elevi, repartizaţi în trei clase. Îmbrăţişări, exclamaţii de bucurie, unii dintre ei nu se mai văzuseră de mulţi ani, viaţa, timpurile, purtându-i prin toată Europa.

    „Ideea ne-a venit acum doi ani, din dorinţa de a ne regăsi, de a ne întâlni, având în vedere că, iată, avem vârsta de 50 de ani. Am creat un grup pe Facebook şi, încet-încet, ne-am regăsit, o parte fiind în sat, alţii în Bacău, Braşov, Bucureşti, şi, cei mai mulţi, în ţări din Europa, Italia, Irlanda, Anglia, Grecia, Belgia etc. Din diferite motive, nu au putut veni decât jumătate din cei care am terminat clasa a VIII-a în 1982. Sunt foarte emoţionată, fericită, de ceea ce am realizat.”

    Elena Robu, organizator, Italia

    La ora 15.00 a sunat clopoţelul pe holurile şcolii. Profesorii intră în clasă ca acum 36 de ani. Din respect, toţi se ridică în picioare şi aplaudă îndelung. Lacrimile se furişează pe obrajii profesorilor, foştii elevi nu scot un cuvânt. Iau loc la catedră profesorii – diriginţi Valentina Savin, Gheorghe Grosu, Nicolae Chiriţescu, dar şi profesorii Mariana Petrovici, Sabina Tufă, Ligia Grosu, Ecaterina Ivan, Doiniţa Bălănean şi Constantin Bălănean. Salutul de bun venit i-a aparţinut actualului director, prof. Marilena Grigoraş: „Bine aţi venit în şcoala dumneavoastră! Aţi lăsat-o în stare bună, o găsiţi la fel, poate mai frumoasă. Copiii de acum, unii sunt ai dumneavoastră, o vor păstra şi o vor lăsa celor care vor veni. Vă doresc să fiţi tari în continuare, să fiţi exemplu pentru copiii dumneavoastră, să fiţi sănătoşi şi vă adresez invitaţia de a vă reîntoare acasă. ACASĂ este cel mai bine!”

    Poveşti emoţionante de viaţă

    Dirigintele Nicolae Chiriţescu strigă catalogul clasei a VIII-a A: Absent, Prezent, Prezent, Absent, Decedat…
    Poveşti de viaţă, muncă şi iar muncă, sacrificii şi satisfacţii, fie că aparţin celor care au rămas în satul natal, fie trăite pe alte meleaguri, departe de casă, în Bacău, la Roma, Londra sau Bruxelles. Toţi, dar absolut toţi, au lacrimi în ochi atunci când vorbesc despre ei, despre realizările şi neîmplinirile lor, dar mai ales se vede bucuria şi mândria când vorbesc despre copii. „Am doi copii, amândoi sunt studenţi, unul la Londra, altul la Bucureşti. Ei sunt marea noastră împlinire şi bucurie. Pentru ei am muncit, să-i vedem oameni mari, educaţi şi profesionişti în tot ceea ce fac. Vă mulţumesc pentru această fascinantă întâlnire”, spune o fostă elevă.

    „Mulţumesc doamnelor şi domnilor profesori că ne-au învăţat, că şi-au bătut capul cu noi pentru a ne insufla dragostea de muncă şi de ţară. Am patru copii, lucrez la Roma şi sper să mă întorc acasă.”… „N-am să uit niciodată ce am învăţat la şcoală. Ca o glumă, am reţinut de la Geografie harta Italiei, era o cizmă, iar mai târziu mi-am amintit de acea imagine şi am plecat «în Cizmă». Sunt fericită şi mulţumită de ceea ce am făcut până acum.”… „Lucrez în Irlanda, am cinci copii, sunt toţi foarte bine.”… „Noi am fost şapte fraţi, o familie numeroasă, însă cu muncă, cu sprijinul soţului, am terminat un liceu, o facultate, amândoi conducem o afacere. Mulţumesc, domnilor şi doamnelor profesori.”

    „A fost o muncă de durată, de peste doi ani. Am dat zeci de telefoane, e-mailuri, am lucrat pe Facebook şi până la urmă am reuşit. Mulţumită profesorilor, şcolii, după clasa a VIII-a am urmat treapta I la Liceul IRAv, treapta a II-a la fostul liceu «Lucreţiu Pătrăşcanu». Acum sunt viceprimar în comună şi mă bucur că am reuşit să organizez acest eveniment, împreună cu ceilalţi colegi. Sper să aud lucruri frumoase despre ei, o parte sunt aici, în comună, însă mulţi sunt plecaţi în alte ţări şi nu i-am văzut de mulţi ani. Am vrut să le aduc o bucurie, adunându-i acum după 36 de ani. Le mulţumesc tuturor pentru că au venit, le mulţumesc doamnelor şi domnilor profesori, diriginţilor, care au răspuns invitaţiei noastre.”
    Iulian Burcă, viceprimar, organizator

    Urmează clasa a VIII-B, dirignte prof. Gheorghe Grosu. Aceleaşi poveşti, alţi protagonişti. Dirigintele şi-i reaminteşte pe toţi, le aduce aminte întâmplări hazlii din timpul orelor, le spune o poezie, e profesor de Limba română. Este aplaudat şi felicitat pentru modul de predare dar și pentru faptul că a fost apropiat de elevi. „A fost tinereţea mea şi copilăria voastră. Am crescut împreună. Asta a fost ceea ce ne-a unit şi ne-a ajutat să reuşim”, spune prof. Grosu.

    „Am participat, împreună cu Elena Robu, Iulian Burcă, Tereza Moraru şi Livioara Adăscăliţei, la organizarea acestei emoţionante întâlniri. Abia aştept să-mi văd colegii. Ne vom povesti viaţa, vom aduce amintirile la zi, sunt sigură că fiecare va avea ce spune după anii frumoşi de şcoală. Va fi foarte frumos, cu siguranţă.”
    Paulina Burcă, organizator, Prăjeşti

    La revedere, pe când va fi…

    Catalogul clasei a VIII-a C este strigat de prof. Valentina Savin. „Cu cine ai făcut Desenul? Dar Chimia”, întreabă profesorul. Fostul elev lasă capul ruşinat: e omeneşte, poţi să nu-ţi aminteşti, dar, cu siguranţa omului matur, trecut prin viaţă, cu bune şi cu mai puţin bune, face o plecăciune în faţa dascălilor săi. „Am avut o clasă bună, cu nişte copii minunaţi. Îi vedeţi, sunt aici, îi iubesc acum ca şi atunci. Vă mulţumesc că m-aţi invitat să trăim împreună asemenea clipe. Vă doresc tot binele din lume”, spune emoţionantă prof. Savin. Şi foile catalogului trec una câte una: Prezent. Absent. Prezent. Decedat…
    Pentru profesorii plecaţi la ceruri, pentru colegii lor decedaţi prematur, se păstrează un moment de reculegere.
    Aplauze. Profesorii primesc o plachetă cu însemnele evenimentului şi flori, multe flori.

    Sună din nou clopoţelul…

    Drum bun, oameni mari!

    Proteste în centrul Bacăului

      Solidari cu protestatarii adunați în Piața Victoriei din Capitală, băcăuanii au ieșit în stradă în număr mare cu pancarte și steaguri în mână, vineri, 10 august.

      Ei au blocat circulaţia în zona Palatului Admnistrativ, apoi au pornit într-un marş de protest pe străzile din centrul municipiului Bacău scandând împotriva coaliţiei de guvernare.

      Un lucrător forestier a murit în Munții Nemira

        FOTO: Salvamont Bacău

        Un bărbat de 47 de ani, din oraşul Comăneşti, a murit, la sfârşitul săptămânii, la o exploatare din punctul Slănicelu, din Munţii Nemira.

        Angajat ca muncitor forestier la o societate comercială, acesta a fost lovit de un arbore, imediat după ce a fost tăiat.

        Colegul lui a alertat autorităţile, însă echipele ajunse la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru el, fiind constatat decesul.

        Pentru că accidentul s-a produs într-o zonă foarte abruptă, au fost solicitaţi cei de la Salvamont Bacău, care au recuperat trupul victimei de pe versant şi l-au transportat până la maşina Serviciului de Medicină Legală.

        Cazul a fost sesizat poliţiştilor, dar şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, fiind vorba despre un accident de muncă.

        Pieton accidentat mortal pe Calea Romanului

          foto: Elena Kta

          Un tânăr şi-a pierdut viaţa, în această după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Calea Romanului, din municipiul Bacău.

          După primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că un conducător auto de 23 de ani, din Bacău, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe direcţia Roman – Bacău, nu ar fi acordat prioritate unui pieton de 31 de ani, din judeţul Mureş, angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal.

          În urma impactului, acesta a suferit leziuni severe, a fost transportat cu o ambulanţă la spital, unde, din păcate, a decedat ulterior.

          Poliţiştii continuă ancheta pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

          Potrivit martorilor, victima ar fi fost spulberată de autoturism şi aruncată la circa douăzeci de metri de marcaj.

          Tabără de pregatire și intervenție în caz de dezastre

            În perioada 08 august-13 august 2018 se defășoară în județul Bacău, la Galion-Comănești Tabăra de pregatire și intervenție în caz de dezastre, ediția a IV-a. Tabăra, la care participă peste 70 de voluntari din 16 județe este organizată de Filiala Bacău și subfiliala Comănești a Crucii Roșii Române, cu sprijinul Sediului Central al Crucii Roșii Române.

            La deschiderea oficială, care a avut loc joi, 09 august a.c, au participat: Ioan-Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române, Dan-Marcel Babliuc, directorul Filialei Bacău, Narcis Jitaru, președintele subfilialei Comănești, Viorel Miron, Primarul orașului Comănești, reprezentanți ai Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, ai Consiliului Județean Bacău, reprezentanți ai Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont, ai Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și ai Comitetului Crucii Roșii Bacău.

            Ioan-Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române, a adresat câteva cuvinte voluntarilor prezenți la deschidere și i-a îndemnat să fructifice prezența la Galion, acumulând cât mai multe cunoștințe referitoare la intervenția în diferite situații de dezastre. Aceste activități au un dublu rol, atât acela de a învăța măsurile de urmat în astfel de momente, dar reprezintă și o bună ocazie pentru voluntari de a se cunoaște, a adăugat directorul general al Crucii Roșii Române.
            La rândul său, Dan-Marcel Babliuc, directorul Crucii Roșii Bacău, a mulțumit volunatrilor pentru participare, dar și primarului orașului Comănești pentru sprijinul acordat an de an acestei acțiuni.

            Timp de șase zile, voluntarii prezenți vor acumula cunoștințe referitoare la managementului situaţiilor de urgenţă, utilizarea logisticii necesare, precum şi pregătirea pentru salvarea de vieţi omeneşti în cazul unor posibile calamităţi.

            Director SNCRR, Filiala Bacău
            Lt. col.(r) Marcel-Dan Babliuc

            Un jandarm aflat în timpul liber a prins un tâlhar în Centrul Bacăului

              În ziua de joi, 9 august 2018, în jurul orei 12.00, plutonierul major Gheorgheosu Florin (foto), aflat în timpul liber, a observat în zona din fața Teatrului Municipal Bacovia o femeie care striga după ajutor și un bărbat care traversa în fugă strada; dându-și seama că este vorba despre o faptă ilegală, jandarmul împreună cu o altă persoană au trecut la urmărirea acestuia și au reușit să îl imobilizeze.

              A fost solicitat sprijinul structurilor competente, la fața locului sosind un echipaj de poliție care l-a preluat pe infractor și care a dispus măsura conducerii acestuia la sediul secției de poliție, în vederea dispunerii măsurilor legale.

              În urma cercetărilor preliminare efectuate s-a constatat că bărbatul, profitând de faptul că erau puțini oameni în jur, s-a apropiat din spate și a sustras cu violență femeii suma de 2000 de lei, fugind de la fața locului.

              „Mi-am dat seama imediat că e vorba despre o tâlhărie ; mă aflam pe partea opusă a străzii și am văzut cum femeia striga după ajutor; în momentul în care am observat că infractorul trece strada am acționat împreună cu o altă persoană și am reușit să-l prindem”, a declarat jandarmul.

              Nu este prima situație în care jandarmul a acționat în acest mod; tot el este cel care în anul 2013 a prins și imobilizat un tânăr ce lovise o femeie care se afla la volan într-o parcare și care a încercat să îi fure mașina; la momentul respectiv asupra acelui tânăr au fost găsite de către polițiști și substanțe stupefiante.

              Având în vedere modul în care a acționat, spiritul civic de care a dat dovadă precum și intervenția sa promptă subofițerul va fi recompensat de către comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău .

              Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea între 2 și 7 ani :

              Art. 233 Cod Penal : Tâlhăria
              Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

              Au început lucrările la sensurile giratorii din Șerbănești

                Primarul Bacăului a anunțat că lucrările la cele două sensuri giratorii din zona Podului Șerbănești au început. Deocamdată se deviază rețelele, urmând, ca, apoi să se înceapă efectiv lucrările care vor fi executate de Societatea de Servicii Publice.

                Potrivit studiului de circulație, unul dintre sensurile giratorii va fi amplasat la intersecția străzii Calea Romanului cu Bulevardul Unirii pentru a fi posibilă intrarea dinspre Letea Veche spre municipiul Bacău în condiții de siguranță, iar cel de-al doilea, la intersecţia Calea Romanului cu strada Tecuciului, în zona spaţiului verde dintre acestea şi breteaua de legătură existentă, creându-se astfel posibilitatea măririi capacităţii de acces dinspre Letea Veche spre oraş.

                Primarul Cosmin Necula a mai precizat, în conferința de presă de joi că au început și lucrările la Parcul Catedralei. Aici, proiectul prevede o parcare de 107 locuri pe latura nordică a zonei, accesul urmând să fie făcut atât de pe strada Lucrețiu Pătrășcanu, cât și din strada George Bacovia.

                În ceea ce privește Insula de Agrement, primarul a declarat că a fost predat noul proiect și se finalizează analiza acestuia. El spune că există mai multe variante de lucru; însă teoretic se poate lucra cu același constructor ca se evite o altă licitație care s-ar putea întinde în timp.

                Pentru asfaltarea Căii Bârladului s-au alocat 5 milioane de lei (fără TVA) și s-a declanșat procedura de achiziție publică.

                DGASPC investește în Tg. Ocna și Moinești: Locuințe protejate pentru adulții cu dizabilități

                  Peste șapte milioane de lei vor fi investiți, în Moinești și Tg. Ocna, pentru înființarea de locuințe protejate destinate adulților cu handicap. Contractele de finanțare au fost semnate vineri, în sala mare a Consiliului Județean (CJ) Bacău, suma fiind atrasă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, prin Programul Operațional Regional.

                  La eveniment au fost prezenți Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, Vasile Asandei, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR N-E), Daniela Țîțaru, directorul DGASPC Bacău, Ștefan Șilochi, primarul orașului Tg. Ocna, Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, Ciprian Popa, adjunctul DGASPC, Simona Boghiu, șefa serviciului Strategii și Programe, alți reprezentanți ai CJ și DGASPC, mass-media.

                  „E vorba despre o etapă importantă, rezultatul muncii în echipă și a unui parteneriat, a declarat Sorin Brașoveanu, în deschidere. Iată, azi, prin grija domnului Vasile Asandei, vom semna două contracte prin care vom implementa proiecte care fac parte din portofoliul DGASPC și se regăsesc în strategia de dezvoltare a județului Bacău”.

                  Solicitantul principal și titularul proiectelor a fost DGASPC Bacău. „Dorim să venim cu serviciile cât mai aproape de cetățean, de comunitate și aici am găsit deschiderea autorităților locale”, a adăugat președintele CJ Bacău, referindu-se la primarii Valentin Vieru și Ștefan Șilochi.

                  „Consiliul Județean a sprijinit și va sprijini în continuare astfel de proiecte care vin să îmbunătățească viața asistaților și reprezintă pași spre viața semiindependentă și integrarea în comunitatea”, a promis Sorin Brașoveanu, precizând că doar persoanele cu handicap care trebuie asistate 24 de ore din 24 vor rămâne în centre de asistență.

                  Daniela Țîțaru a făcut o scurtă prezentare a celor două investiții. Cea din Tg. Ocna are o valoare de 4,15 milioane de lei și presupune construirea a patru locuințe protejate și a unui centru de zi pentru adulții cu dizabilități pe str. Tisești, iar cea din Moinești, în valoare de 3,51 milioane de lei, construirea a trei locuințe protejate și amenajarea unui centru de zi, pe străzile Libertății și Lucăcești.

                  Beneficiari celor șapte locuințe protejate vor fi 42 de rezidenți ai CRRPH Comănești, iar ai centrelor de zi, 60 de persoane cu dizabilități din comunitate.

                  „Proiectele acestea au fost începute în urmă cu aproximativ un an și jumătate, realizarea lor fiind meritul Biroului de strategii și programe. Sperăm să semnăm în curând și contractul pentru proiectul din Tamași”, a declarat Daniela Țîțaru.

                  Au fost alese orașele Moinești și Tg. Ocna deoarece adulții cu handicap au trăit până acum în mediul urban. „Ne dorim ca, pentru asistații noștri, această trecere să fie cât mai lină. Mulțumim Consiliului Județean pentru sprijin, ADR N-E pentru promptitudine și întregii echipe pentru munca din spatele acestor contracte, aceea care nu se vede de obicei”, a spus Daniela Țîțaru.

                  Vasile Asandei, directorul ADR N-E, a mai fost prezent în Bacău în urmă cu o săptămână, când a fost semnat contractul pentru un proiect care va fi implementat în Răcăciuni.

                  „Așa cum am promis data trecută, iată, am revenit cu încă două contracte și sper să-l semnăm în curând și pe al patrulea din această serie a DGASPC. Domnule președinte, doamnă director, domnilor primari, cheia succesului este colaborarea, munca în echipă, interesul adevărat și consistent de a face lucrurile bine și înțelegerea corectă a cerințelor” a declarat Vasile Asandei.

                  El a vorbit și despre întâlnirea de la Iași a Consiliului pentru Dezvoltare Regională, despre cele 1104 proiecte în valoare de 6,5 miliarde de lei depuse la Agenție și despre următoarea perioadă de programare, care va însemna bani mai mulți, dar și cerințe mai complexe.

                  Primarii Valentin Vieru și Ștefan Șilochi au apreciat colaborarea cu DGASPC și au amintit că au depus și alte proiecte la ADR N-E, precizând că prioritatea lor e dezvoltarea comunităților din care fac parte.
                  Cele două contracte de finanțare pentru locuințele protejate și serviciile de zi din Moinești și Tg. Ocna au fost semnate de Vasile Asandei, directorul ADR N-E, și Daniela Țîțaru, directoarea DGASPC Bacău.

                  „Să dea Dumnezeu să tot facem astfel de proiecte și să aducem bucurie oamenilor”, a spus Vasile Asandei, în final.

                  Novac a ratat finala

                  Alexandru Novac (CSM Bacău) a ratat prezența în finala Campionatului European de Atletism din Germania. Deținătorul recordului național la aruncarea suliței cu un impresionant 86.37 metri, Novac (foto) s-a clasat doar al 17-lea în seriile de calificare derulate joi seara. Rezultatul? Unul departe de așteptări: 76.44 metri. Creditat cu șanse la medalii, Novac nu avea nevoie de egalarea propriului record pentru a ajunge în finală. I-ar fi fost de ajuns să repete rezultatul de la CN de la Pitești, de la finalul lui iulie, când a cucerit titlul național cu o aruncare de 81 metri.

                  Nici celorlalți reprezentanți ai cluburilor din județul Bacău nu le-a mers mai bine la Europenele din Germania. Astfel, Nicolae Soare (CS Știința) s-a clasat al 19-lea în proba de 10.000 metri, pe care a parcurs-o în 29:13,82. Alexandru Terpezan (CSM Onești) nu a trecut de serii la 200 metri, unde s-a poziționat al 38-lea, cu 21.39 sec., în timp ce colegul său de club, Ioan Melnicescu a ocupat locul 39 la 100 metri, cu timpul de 10.88.

                  De notat calificarea în finala probei de triplusalt a fostei atlete de la CSM Onești, Elena Panțuroiu. Trecută de la începutul anului la CSM București, Panțuroiu a sărit joi 14.20 de metri, rezultat care i-a asigurat prezența în finala de pe 10 august.

                  Se știe programul

                  A fost stabilit programul celei de-a 13-a ediții a Cupei Municipiului Bacău la handbal masculin. Programată la finalul saptămânii viitoare, în perioada 17-18 august, competiția va reuni la start cinci echipe. Alături de gazdele de la CSM Bacău și de „satelitul” lor, divizionara A CSM II, vor mai fi prezente CSU Suceava, HC Buzău 2012 și CSM Reșița. Cupa Municipiului Bacău va prilejui prima întâlnire din această vară dintre gruparea băcăuană promovată în Liga Zimbrilor și propriul public.

                  Iată meciurile de la Cupa Municipiului Bacău:
                  Vineri, 17 august, ora 11.30: CSM Bacău- CSU Suceava. Ora 13.00: CSM II Bacău- CSM Reșița. Ora 17.30: HC Buzău 2012- CSU Suceava. Ora 19.00: CSM Bacău- CSM Reșița.

                  Sâmbătă, 18 august, ora 10.00: CSU Suceava- CSM Reșița. Ora 11.30: HC Buzău 2012- CSM Bacău. Ora 17.30: HC Buzău 2012- CSM Reșița. Ora 19.00: CSM Bacău- CSM II Bacău.

                  Competiția va avea ca fundal și meciuri rezervate juniorilor 1, 2 și 3. Merită amintit că, anul trecut, Cupa Municipiului Bacău a fost câștigată în premieră de CSM Bacău. În alte șapte rânduri (2006, 2007, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014), trofeul a fost adjudecat de Știința MD Bacău, câte o victorie revenind lui Dinamo București (2008), HCM Constanța (2011), HC Dobrogea Sud Constanța (2015) și Farul Constanța (2017)

                  Vizita în județul Bacău a secretarului de stat Daniel Botănoiu

                    Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aflat în teritoriu, joi, 9 august 2018, în județul Bacău, a participat la o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bacău, ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bacău și ai Direcției Agricole Județene Bacău.

                    Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au vizat situația depunerii proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, stadiul campaniei de control aferentă anului de cerere 2018, graficul realizării măsurilor din Programul de Guvernare, precum și sarcinile ce revin fiecărei instituții din teritoriu.

                    De asemenea, a fost analizat stadiul culturilor agricole, situația recoltărilor și suprafețele afectate de calamități, investițiile în active agricole și au fost dezbătute problemele cu care se confruntă fermierii la nivelul județului Bacău.

                    „Colegii din teritoriu au dat dovadă de o bună pregătire și o conectare atentă la problemele sectorului agricol și au fost îndrumați către o comunicare mult mai bună cu fermierii și soluționarea rapidă a problemelor cu caracter local, în cazul in care acestea apar” a afirmat secretarul de stat Daniel Botănoiu.

                    În urma vizitei în teritoriu, Daniel Botănoiu a concluzionat că este necesar contactul permanent cu instituțiile din subordine și cu fermierii pentru a cunoaște, a identifica și a soluționa, cu celeritate și profesionalism, problemele cu care aceștia se confruntă.

                    Apa, apa, apa!

                    Cine s-ar fi gândit, în mileniul trei, că apa în Bacău va fi un subiect atât de…sensibil. Dacă am fi trăit în Africa sau în zone unde, vorba aia, nu cade o picătură timp de zeci de ani, aș fi admis că această minune a lumii poate deveni laitmotiv-ul zilelor contemporane. Altfel, nu, mai ales în contextul unuia dintre cei mai ploioși ani din ultimul deceniu.

                    Și uite că totuși se poate! În fine, ce-a fost a fost, chiar nu mai contează. Nici cine este vinovatul (deși, ar fi trebuit să fie pus la plată), nici că sute de mii de oameni nu s-au putut spăla într-un mod civilizat (așa cum ar fi fost firesc) sau că au fost nevoiți să-și dozeze apa ce-au primit-o de la primărie ori pe care și-au cumpărat-o de la hypermarket.

                    Bine că am supraviețuit cu toții acestui mic mare dezastru (ce nu-l mai vrem a se repeta vreodată). Acum, important este că autoritățile se mișcă și, ca atare, au urgentat (pe cât posibil) demersurile în vederea definitivării lucrărilor la Rezerva de apă a orașului; un obiectiv – aș spune – crucial, absolut indispensabil, de o importanță egală cu orice altă urgență națională.

                    Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, mi-aș dori doar să știu că cel care va efectua această construcție are în spate și un șir de reușite în domeniu, cu atât mai mult cu cât vorbim despre acest obiectiv de importanță majoră, dar și de o sumă uriașă, cu multe zerouri în coadă. Bașca și faptul că o astfel de investiție nu se face în fiecare an, ci se presupune că e pe o durată de câteva decenii.

                    Măcar. Mi-e teamă, zău așa, ca apa să nu devină un refren care să se repete la nesfârșit, cumva ca în cântecul Loredanei „Apa”. „Şi câte nopţi şi zile am stat cu gândul doar la tine/ Urăsc să trăiesc ascultând non-stop balade de iubire/ În lipsa ta, orice pală de vânt e ca o mângâiere/ Nu mai suport să trăiesc nicio zi într-o lume fără tine”. Apa mea. 

                    S-a desemnat câștigătorul licitației pentru Rezerva de Apă. Se va și face?

                      Dacă în următoarele zile nu se depune nici o contestație, Rezerva de Apă a Bacăului va fi construită de un consorțiu format din companiile Branpis SRL – Mapamond SRL (subcontractori Marste SRL, Damiena SRL). Primarul municipiului Bacău a anunțat, ieri, câștigătorul licitației organizate în acest scop. El a subliniat că lucrurile care au depins de el – găsirea fondurilor și organizarea licitației – le-a făcut, de acum este rândul constructorului să-și facă treaba.

                      Scurtă istorie

                      Bacăul a avut probleme cu apa încă dinainte de 1989, când în oraș exista program de furnizare. Apă cu porția s-a dat și după 1990, în ciuda construirii unei aducțiuni de la Stejaru, la circa 30 km de oraș. În 2004, primarul Dumitru Sechelariu obține un grant de la UE pentru a face o aducțiune de la Valea Uzului. Aceasta va fi construită sub administrația lui Romeo Stavarache.

                      La numai patru ani după darea în funcțiune, în 2015, se produce prima avarie pe tronsonul nou al conductei și se află că aducțiunea ar avea probleme de proiectare și execuție. Urmează încă o avarie majoră în 2016, imediat după ce Cosmin Necula a depus jurământul de primar. Necula întreabă dacă nu există o variantă de rezervă pentru alimentarea cu apă a băcăuanilor și află că nu.

                      „Nu exista nici un plan, doar opinii din partea specialiștilor, spune acum primarul Necula. Afirmațiile unora că au lăsat în urmă un proiect sunt doar fantezii.” În februarie 2017, proiectul comandat de Necula este prezentat Guvernului spre finanțare iar la finele lunii decembrie a aceluiași an se semnează contractul. După licitația care s-a încheiat săptămâna aceasta, în cazul în care nu se vor înregistra contestații, contractul de execuție s-ar putea semna pe 22 august.

                      Dragoș Benea e nemulțumit

                      Liderul organizației județene a PSD, senatorul Dragoș Benea, se declară nemulțumit de desemnarea consorțiului condus de Branpis pentru realizarea Rezervei de Apă. „Nefericit deznodământul achiziției pentru rezerva de apă, dar comisia de licitație este suverană și decizia trebuie respectată ca atare, cu o singură excepție: dacă va fi infirmată de o eventuală contestație”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook. Benea mai spune că ar fi fost alte societăți care l-ar fi făcut să fie mai optimist și încrezător că lucrarea se va termina la timp sau chiar mai repede.

                      „Societatea Branpis nu are un portofoliu bogat de lucrări dificile și încheiate la timp, ba dimpotrivă. Actuala administrație Necula (nu administrația PNL, care i-a atribuit contractul), a câștigat în instanță procese cu această societate din cauza parcursului anevoios și plin de disconfort pentru băcăuani la contractul privind rețelele de termoficare.

                      Sunt convins că primarul Necula va monitoriza la sânge derularea acestei investiții necesară ca aerul pentru orașul pe care-l administrează”, a mai comentat Dragoș Benea. Primarul Cosmin Necula spune că Poliția Primăriei a amendat Branpis cu amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru deficiențe la lucrările de termie iar municipalitatea a impus penalități de 4,3 milioane de lei din care 230.000 de lei au și fost aprobate de instanță.

                      Dan Brândușoiu: Dacă primim banii la timp, finalizăm lucrarea înainte de termen

                      De cealaltă parte, Dan Brândușoiu, acționarul majoritar al Branpis, spune că acuzațiile aduse de Dragoș Benea sunt incorecte. „Noi suntem o firmă mare, puternică. Problemele pe proiectul rețelelor secundare au fost cauzate de Primărie. Ei au făcut proiectarea și au avut dirigenția de șantier. Dacă ar fi făcut plățile la timp, nu ar fi fost probleme”, spune acesta. În plus, omul de afaceri consideră că întârzierile au fost cauzate și de contestațiile licitației care s-au întins pe doi ani de zile.

                      „Noi nu avem procese cu Primăria Bacău, noi am dat în judecată Primăria ca să ne recuperăm niște bani pe care ni i-au reținut nejustificat”, ne-a mai declarat Dan Brândușoiu. „Firma nu a avut nici o încredințare directă în cei 18 ani de activitate; toate lucrările le-am obținut prin licitație, chiar dacă în unele cazuri au mai fost contestații. Dacă vom primi banii la timp, vă garantez că vom finaliza lucrarea înainte de termen”, ne-a mai declarat Brândușoiu.

                      Ce e cu puțurile din Gherăiești

                      În timpul ultimei avarii la magistrala de la Valea Uzului, s-a amintit de puțurile de captare din Gherăiești ca posibilă sursă de rezervă. Primarul Cosmin Necula spune că nu se poate pune această problemă deoarece mai mult de jumătate dintre puțuri au fost abandonate. „În perioada 2001 – 2002 au fost forate circa 140 de puțuri la Hemeiuș, Mărgineni și Gherăiești”, spune Necula.

                      De prin 2005, puțurile au început să fie lăsate de izbeliște iar în 2012, Compania de Apă a concediat circa 100 de persoane care păzeau aceste puțuri”. Astăzi mai sunt exploatate doar 50 dintre acestea, care aduc apă în sistemul de aducțiune principal, dar pentru a se face un sistem de rezervă sunt necesare 100 de puțuri.

                      Date tehnice

                      Lungimea totală a conductei de aducţiune / distribuţie propusă pentru constituira rezervei de apă a municipiului Bacău va fi de 8900 ml, din care 1965 ml existent şi 6935 ml propus şi va cuprinde mai multe tronsoane de conductă din fontă şi PEHD amplasate pe domeniul public al municipiului Bacău, după cum urmează:

                      Tronsonul I cu plecare din stația de pompe Gherăiești până în Calea Moldovei.
                      Se va construi un tronson de conducta de PEHD DN 710 PN 6 în lungime de 600 ml.

                      Tronsonul II
                      cu plecare de la intersecția străzii Frunzei cu strada Calea Moldovei până în strada Ştefan cel Mare (zona Podul cu lanțuri).
                      În prezent pe acest tronson funcționează o conductă din fontă Fgn Dn 700, care corespunde tehnic cerințelor de exploatare, în lungime de 1355 ml.

                      Tronsonul III cu plecare din strada Digul Bârnat, capătul dinspre strada Ştefan cel Mare (după supratraversarea pârâului Bârnat), până în dreptul intrării la Carrefour.
                      Se va construi un tronson de conducta PEHD DN 630, PN 6 în lungime de 560 ml.

                      Tronsonul IV
                      cu plecare din dreptul intrării la Carrefour spre pasajul peste calea ferată de pe strada Calea Moinești la căminul proiectat (proiectul 137/2011 – SC Consulting Project Business SRL).
                      Se va construi un tronson nou de conductă din PEHD DN 630 PN 6 amplasat pe traseul Intrare Selgros – Bradului – Prelungirea Bradului – Nordului – Cartier ANL- Depoului – Pasajul Calea Moineşti, în lungime de 2190 ml. Pe accest tronson, în zona blocurilor ANL, se va cupla conducta ce va prelua debitul din captarea Mărgineni 2 printr-o conducta PEHD DN 315 PN 6, în lungime de 400 ml.

                      Tronsonul V cu plecare din căminul de racord cu tronsonul IV, sub pasajul CF, înainte de subtraversarea ansambului de căii ferate (linia CF Ploiești – Vișcani km 302+920 linia I și II, linia 46 acces Grupa tehnică Călători, linia CF Bacău – Bicaz km 0+680, și liniile industriale SC Diana Forest și SC Cereal Com Bacău) spre căminul de racord din strada Abatorului (sensul giratoriu de la Dedeman).

                      Tronsonul VI cu plecare din strada Abatorului (sensul giratoriu de la Dedeman), până la intersecţia cu strada Vasile Pârvan.
                      Se va construi un tronson de conducta PEHD DN 630, PN 6 în lungime de 960 ml.

                      Tronsonul VII amplasat între intersecţia străzilor Abatorului cu Vasile Pârvan, unde va fi amplasată o staţie de repompare în cămin, până la intrarea în incinta rezervoarelor Baraţi.

                      Modernizarea stației de pompare Gherăiești, prin echiparea staţiei şi execuţia unui racord electric cuprinzând echipamente de separaţie, coloane de transport, transformator electric şi tablou de alimentare.

                      Constituirea noii aducţiuni Gherăieşti – Baraţi:Înlocuirea tronsonului de oţel pe strada Frunzei cu conductă de PEHD DN 700, aceasta având avantajul unei mai bune elasticităţi, în condiţiile în care pe această stradă spaţiul este foarte redus (conducta veche nu poate fi dezafectată până la punerea în funcţiune a celei noi) şi aglomerarea de reţele urbane existente: conductă de gaz, canalizare menajeră, telefonie, electricitate, etc.
                      Menţinerea în funcţiune a conductei de fontă existente pe Calea Moldovei, până la supratraversarea peste digul Bârnat. Acest tronson este de construcţie recentă şi va putea asigura condiţiile necesare de alimentare cu apă pentru zona locuită din aval de podul cu lanţuri, precum şi tranzitarea debitului proiectat spre rezervoarele de la Baraţi.

                      Construirea unui tronson nou de conductă pe străzile Digul Bârnat – Bradului – Prelungirea Bradului – Nordului – Cartier ANL- Depoului – Pasajul Calea Moineşti, unde se va cupla cu conducta PEHD DN 600 montată deja, inclusiv în subtraversarea căii ferate. Acest tronson va înlocui şi scoate din funcţiune conductele existente PREMO DN 800, amplasate în proprietăţi private şi aflate la un nivel ridicat de colmatare. Tronsonul nou, construit din conductă PEHD DN 600, va funcţiona în regim de conductă de distribuţie şi la debitele cerute de consumatorii actuali şi cei preconizaţi, presiunea estimată fiind 2,5 – 3,5 bari. În zona străzii Depoului – ANL se va face racordarea staţiei de pompe din frontul de captare Mărgineni 2 la aducţiunea nou creată, prin intermediul unui tronson de conductă PEHD DN 315 în lungime de 400 ml.

                      Continuarea tronsonului de conductă nou construit, din PEHD DN 600, situat în intersecţia cu sens giratoriu – strada Abatorului şi Gheorghe Donici, până la intersecţia cu strada Vasile Pârvan. În zona intersecţiei celor două străzi, unde sunt condiţii de amplasament se va monta o staţie de repompare în linie, ce va asigura ridicarea presiunii din conducta pentru transportul debitelor proiectate în rezervoarele Baraţi. Parametrii de funcţionare ai staţiei de repompare se estimează la debitul de 1100mc/h şi presiunea de cca 55-60 mCA. Tot în zona străzii Abatorului se va face un bypass, între conducta existentă şi plecarea din rezervoarele Baraţi. Această conexiune va permite ca debitele din staţia de pompare Gherăieşti să poată intra direct în sistemul de alimentare gravitaţional existent şi în situaţii extreme tronsonul nou construit să poată asigura circulaţia apei în dublu sens, putându-se alimenta oraşul în orele de vârf şi să asigure volumele de compensare preconizate în rezervoarele Baraţi.

                      Tronsonul ce face legatura între staţia de repompare şi rezervoare se va amplasa pe strazile Vasile Pârvan şi Bisericii, până la accesul în incinta rezervoarelor Baraţi şi va fi tot din PEHD DN 600, pentru a se realiza montajul în spaţiul redus existent în zonă.
                      Realizarea unei gospodării de apă în incinta frontului de captare 2 Mărgineni, constituită din rezervor tampon de 150 mc, staţie de pompare în reţea şi staţie de clorinare. Staţia de pompare din frontul de captare Mărgineni, staţia de pompare şi staţia de clorinare vor fi nou amplasate în incinta gospodăriei de apă, montate suprateran în containere metalice izolate termic şi racordate la energie electrică.

                      C. Staţia subterană de repompare în cămin, nou executată, amplasată în zona intersecţiei dintre străzile Gheorghe Donici şi Vasile Pârvan – echiparea staţiei şi execuţia unui racord electric cuprinzând echipamente de separaţie, coloane de transport, transformator electric şi tablou de alimentare.

                      Există sau nu pestă porcină?

                      Răzvan Bibire

                      Trecuți prin experiența dramatică a unei gripe aviare confirmate doar de analizele de laborator ale unor firme străine, românii sunt sceptici atunci când vine ordinul să fie omorâte în masă animalele sau păsările.

                      Dacă mai punem la socoteală și câteva teorii ale conspirației, niște glume proaste pe Facebook plus manipularea exercitată în mod tradițional de presă și politicieni, ne iese o nebunie totală, fără cap și coadă, și, mai ales, fără nici o șansă de a se finaliza cu un verdict clar.

                      Așa că, în loc să lămurim lumea ce este, ce vrea, de unde vine și cum s-a hotărât să ne viziteze pesta porcină, o vom lălăi cu scenarii și sloganuri mestecate de dimineață până seară. Mai ales că, pesta mai este și africană, deci, spun unii inteligenți, nu are cum să ne afecteze, pentru că noi suntem în Europa, nu în Africa! Doh!

                      În acest timp, fermele sunt distruse, plantațiile prin care ar fi trecut porcii bolnavi sunt arse și noi rămânem să ne întrebăm cine este de vină pentru situație și dacă a fost sau n-a fost. Într-o țară bolnavă de conspirationism este dificil de răspuns.

                      Pentru că poporul, deși dorește răspunsuri, le dorește doar pe cele care îi sunt pe plac, care „se pupă” cu ideile sale preconcepute. Orice răspunsuri ar da autoritățile, șansele de a fi crezute sunt foarte mici. În primul rând, pentru că, după cum am spus, România a trecut prin experiența gripei aviare care a lăsat prea multe întrebări fără răspuns.

                      În al doilea rând, narativul care se propagă – este o conspirație pentru a lăsa țara fără crescători de porci și de a importă carnea – se pliază pe mai multe narative de același gen: economia ne-a fost distrusă pentru a deveni piață de desfacere a companiilor străine, clasa politică a fost aservită intereselor externe, și așa mai departe.

                      Așa că pesta porcină africană va intră în folclor și în dosarele tot mai voluminoase ale teoriilor conspirației. Iar românii o să taie, de Crăciun, porcul de pe lista. Sau nu, având în vedere ce importuri se pot face și ce excedent de carne de porc au unii…

                      Se pot cumpăra din nou titluri de stat „Centenar”

                      Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat a doua emisiune de titluri de stat din Programului Tezaur – ediția CENTENAR, destinată exclusiv populației.

                      Titlurile de stat pot fi cumpărate până pe 24 august de la toate unitățile operative ale Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal, iar până pe 23 august prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română din mediul urban și până pe 22 august din mediul rural.

                      Titlurile de stat, cu o valoare nominală de 1 leu, au scadența la 3 ani, o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunea anterioară din luna iulie. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

                      Cum cumpărăm titluri de stat „Centenar”

                      Cumpărarea titlurilor de stat se poate face prin numerar, dar și prin virament bancar, atât prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului cât și prin oficiile poștale din rețeaua Poșta Română.

                      Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăși 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, respectiv 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale din rețeaua Poșta Română.

                      În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

                      Pe 6 iulie s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat pentru populație lansată de MFP în Programul TEZAUR – ediția CENTENAR, cu o maturitate de 5 ani și o dobândă de 5% pe an. Volumul total de subscriere atins a depășit 786 de milioane de lei.

                      Fotbal/ Liga a IV-a: Campionat cu 25 de echipe

                      AJF Bacău schimbă foaia și pune pe picioare un maxi-campionat de Liga a IV-a. Unul cu 25 de echipe, care încorporează și formațiile din eșalonul al cincilea. Totul a fost votat în Adunarea Generală cu delegațiile echipelor de Liga a IV-a și a V-a desfășurată miercuri, la sediul AJF. Noul campionat va începe pe 25 august și va include două Serii.

                      În Seria Bacău sunt 13 echipe: CSM Bacău, FC Dinamo Bacău, Atletico Junior Bacău, ACS Viitorul Nicolae Bălcescu, Siretul Bacău, Voința Gârleni, Viitorul Gârleni, AS Negri, AS Filipești, AS Lumina Itești, Zorile Faraoani, Biruința Letea-Veche și Aripile Cleja. Seria Valea Trotușului aliniază la start 12 formații; Viitorul Curița, AS Măgura Cașin, Viitorul Urechești, Voința Oituz, Vulturul Măgirești, CSM Moinești, UZU Dărmănești, Flamura Roșie Sascut, AS Bârsănești, CS Dofteana, Viitorul Berești Tazlău și Gloria Zemeș. La finalul sezonului regulat, primele trei clasate din fiecare serie vor accede în play-off, campioana județului urmând să reprezinte Bacăul la barajul de promovare în Liga a III-a.

                      „Prin această măsură, considerăm că vom dinamiza campionatul și, totodată, vom acoperi mai bine din punct de vedere calendaristic competiția”, a explicat președintele AJF Bacău, Cristi Sava.

                      Programul primei etape (25-26 august)

                      Seria Bacău: FC Dinamo Bacău- Atletico Junior Bacău, Lumina Itești- Viitorul Gârleni, Biruința Letea-Veche- Aripile Cleja, Siretul Bacău- AS Negri, Zorile Faraoani- AS Filipești, Voința Gârleni- CSM Bacău. Viitorul Nicolae Balcescu stă.

                      Seria Valea Trotușului: Viitorul Berești Tazlău- Vulturul Măgirești, CSM Moinești- AS Bârsănești, CS Dofteana- Gloria Zemeș, AS Măgura Cașin- Viitorul Urechești, Voința Oituz- Flamura Roșie Sascut, UZU Dărmănești- Viitorul Curița.

                      Fotbal/ Liga a II-a. După start, restart

                      Un lucru e sigur: după meciul de sâmbătă, una dintre Metaloglobus București și Aerostar Bacău nu va mai fi la cota zero. Asta în ceea ce privește punctele. Cu golurile, mai vedem. Adversare directe în etapa a doua, Metaloglobus și Aerostar au început campionatul cu stângul. Bucureștenii au cedat cu 2-0 la Cluj, pe terenul Universității; nicio surpriză. Băcăuanii, în schimb, au călcat strâmb acasă, unde au fost învinși cu 1-0 de cea mai tânără echipă din Liga a II-a, Pandurii Târgu-Jiu.

                      „Merită remarcat însă că opt dintre titularii Pandurilor au evoluat cu regularitate în returul trecut al eșalonului secund. Tineri-tineri, dar știu cu se mănâncă Liga a II-a, unde nu mai întâlnim echipe slabe”, a observat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care a sunat adunarea pentru jocul de sâmbătă, de la București: „Trebuie să spargem gheața și să luăm cel puțin un punct”.

                      Tehnicianul „aviatorilor” a analizat jocul Metaloglobusului în deplasarea de la Cluj și consideră că viteza atacanților constituie principala armă a trupei lui Bogdan Andone: „Metaloglobus mizează pe trei atacanți foarte rapizi, excelent angajați de stângaciul Ghenovici. Acesta ar fi punctul lor forte”.

                      După ce miercuri s-au antrenat pe sinteticul de la Roman, Vraciu și compania s-au pregătit ieri pe propriul teren, iar astăzi vor lua drumul Capitalei. Aerostar va deplasa lotul complet, Roșca fiind recuperat după problemele medicale care l-au ținut pe bară la debutul campionatului. Băcăuanii vor opera și o serie de modificări în formula de start, astfel încât să dea restart propriului sezon. Iar zero să devină 1. Sau poate chiar 3!

                      Programul complet al etapei a doua

                      Vineri, ora 18.00: CS Balotești – Petrolul Ploiești.

                      Sâmbătă, ora 11.00: Luceafărul Oradea – Ripensia Timișoara, Academica Clinceni – Geto-Dacica București, Sportul Snagov- CS Mioveni, Metaloglobus București – Aerostar Bacău, Energeticianul – ASU Politehnica Timișoara. Ora 13.00: UTA Arad – SSC Farul Constanța. Ora 15.30: Pandurii Târgu-Jiu – FC Argeș.

                      Duminică, ora 13.00: ACS Poli Timișoara – Dacia Unirea Brăila. Ora 18.00: Chindia Târgoviște – U Cluj.