Acasă Blog Pagina 2351

Apel la… realitate făcut de senatorul Dragoș Benea

    Prezent în municipiul Onești la festivitățile prilejuite de sărbătorirea Centenarului Unirii de la 1 Decembrie 2018 senatorul Dragoș Benea (fost președinte al Consiliului Județean Bacău) , ”a riscat la nivel de discurs” (după cum a mărturisit) și a vorbit deschis despre unele lucruri ”care frământă” viața politică actuală. ”Așa cum arată azi România nu cred că cei din Moldova și din Țara Românească sunt mulțumiți !”, a declarat Dragoș Benea continuând:”Unirea nu se poate face doar în cuget sau simțiri, cu stegulețe și cu evenimente festive, ea trebuie ca să se simtă și în bunăstarea tuturor românilor, de dincoace și dincolo de Carpați. Fără jertfa și sacrificiul moldovenilor și muntenilor de pe linia Mărăști – Mărășești – Oituz – Târgu Ocna – Dofteana – Dărmănești, a Iașului lui 1917 probabil Alba Iulia – 1 Decembrie 1918 nu ar fi existat!”

    Dragoș Benea a mai declarat:” Colegii mei, parlamentari de Bacău am avut în ultima perioadă două demersuri legislative ce vor să consfințească prin fapte unirea românilor. Astfel, la inițiativa parlamentarilor de Bacău am propus ca Iașul să fie capitala istorică a României!”. El a aprofundat o situație despre care se vorbește din ce în ce mai puțin:” Bacăul nu are nimic de împărțit cu Iașul dar în ultimii ani, mai ales în Moldova dezbinarea a fost o constantă. De vreo 3 – 4 ani mai concret și mai apăsat ne-am propus să legăm Moldova cu vestul României, să reușim construirea unei autostrăzi. Dincolo de valoarea ei simbolică, de a fi Autostrada Unirii, fără aceasta nu putem spera la o refacere economică a Moldovei. Ea ar reduce decalajele existente, pe care le recunoaștem cu toții.”

    Referitor la acest fapt senatorul Dragoș Benea a mai subliniat:”Am văzut un eveniment cu promulgarea unei legi pentru realizarea Autostrăzii Iași – Târgu Mureș… Nu este nevoie de o lege, este nevoie de coeziune și unitate a eșicherului politic. Demersurile sunt unele demagogice și populiste. Matematica, Geografia și restricțiile naturale sunt lucruri de catre trebuie ca să ținem cont. Consider că dacă gazele naturale au venit în Moldova prin Pasul Oituz, nu pot să îmi imaginez că cea mai fezabilă cale cu Transilvania este Autostrada Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș și nu cred că este alta decât Iași- Roman – Bacău – Onești – Târgu Secuiesc – Brașov! Este păcat că azi Moldova este cea mai săracă regiune a României!”

    Menționăm că în finalul cuvântului său senatorul Dragoș Benea a amintit și de ”lucrurile pozitive, ce au stat și ele blocate mai mulți ani” de la Onești, făcând referire la semnarea Contractului de execuție a lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Trotuș, la investițiile de la Spitalul Municipal și la finalizarea lucrărilor de modernizare a Căii Adjudului.

    Gala Voluntarilor Băcăuani

      Cei mai inimoși tineri ai Bacăului fi premiați la „Gala Voluntarilor”, miercuri seara, pe scena sălii Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”.

      Evenimentul, organizat Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) în parteneriat cu Primaria Bacău, a ajuns la a XII-a ediție.

      Concret, miercuri, începând de la ora 17, băcăuanii – oficiali, parteneri și cetățeni obișnuiți – sunt invitați să-i aplaude pe liceenii și studenții care își fac timp pentru a ajuta la rezolvarea problemelor comunității.

      În acest fel va fi marcată și Ziua Internațională a Voluntariatului, celebrată în țările lumii pe 5 decembrie.

      „Gala este o răsplată și o recunoaștere a activităților deosebite pe care voluntarii din județ le-au desfășurat în acest an, sprijinind copii defavorizați, bătrâni suferinzi și familii nevoiașe, implicându-se în numeroase proiecte care privesc sănătatea, mediul, viața culturală sau socială”, arată Gabriel Măgurianu, coordonator proiect.

      În cadrul Galei vor fi acordate premii pentru „Voluntarul anului 2018 al Județului Bacău”, „Proiectul de voluntariat al anului desfășurat de un ONG”, „Proiectul de voluntariat al anului desfășurat de o instituție, școală gimnazială, liceu,colegiu”.

      Omagierea eroilor neamului de pe Valea Oituzului în Protopopiatul Onești

        Parohia Oituz, din Protopopiatul Onești, a găzduit luni, 3 decembrie, conferința „Valea Oituzului – jertfa neamului românesc pentru unitate națională”, înscrisă în proiectul „Centenar – Jertfă și Recunoștință”.

        Au conferențiat preoții dr. Bogdan Racu – inspector la sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, Valentin Băltoi – consilier la sectorul cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Daniel Marari – inspector eparhial la Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, col. (rtr.) Paul -Valerian Timofte – președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și Cristian Aioanei – consilier la cabinetul președintelui Consilului Județean Bacău.

        Programul evenimentului – informează preoții Simion Purice și Bogdan-Ionel Piștea, slujitori ai Parohiei Grozești-Oituz – a debutat în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, considerată Mausoleu duhovnicesc al eroilor de pe Valea Oituzului, cu o liturghie săvârșită sub protia protoiereului Ioan Bârgăoanu.

        A urmat un parastas pentru făuritorii Marii Uniri și pentru eroii neamului care și-au jertfit viața în Războiul de Reîntregire, săvârșit la Cimitirul Eroilor din incinta bisericii, unde au fost înhumați aproximativ 18.000 de eroi.
        Evenimentul a continuat cu ședința lunară a preoților din Protopopiatul Onești în care s-a evidențiat rolul și importanța bătăliilor din Primul Război Mondial care au contribuit decisiv la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Cu acest prilej au fost oferite distincții din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Protopopiatului Onești și daruri de suflet din partea Parohiei Oituz.

        Printre oaspeți s-au numărat și membrii Comisiei misionare din Colegiul „Sfântul Nicolae” și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, care au desfășurat activități de voluntariat cu elevii Școlii Gimnaziale din Oituz. Grupul psaltic „Theotokos” de la Mănăstirea Bucium din Iași a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie.

        Circulație reluată pe DN 12B, Tg. Ocna – Slănic Moldova. Restricție de 3,5 tone

          Circulația pe DN 12B, km 0+452 – km 0+487, sector care asigură legătura între localitățile Tg. Ocna și Slănic Moldova, județul Bacău, a fost reluată, în urma unor lucrări efectuate de DRDP Iaşi.

          Momentan, circulația se desfășoară pe ambele sensuri, însă cu o restricție de tonaj de 3,5 t.

          Menționăm că porțiunea respectivă a fost închisă în urma unei alunecări a versantului în primăvara acestui an.

          Palatul Copiilor Bacău a participat la o întrunire internațională, privitoare la problematica migrației în spațiul european

            Profesori din Croația, Germania, Marea Britanie, Polonia, România și Turcia s-au reunit în perioada 25 – 29 noiembrie 2018, în Izmir (Turcia), pentru a stabili strategia de derulare a unui proiect de cooperare internațională, care cercetează problematica migrației în spațiul european, într-o abordare comparativă, la oameni și la păsări. Proiectul Erasmus + KA 229 ”European Patterns – Migration of Birds and People” este coordonat la nivelul acestui parteneriat internațional de Germania, una dintre țările europene cu un număr ridicat de imigranți, iar România este reprezentată în proiect de către Palatul Copiilor Bacău. Delegația băcăuană la trainingul din Izmir a fost formată din prof. dr. Nela Dumea, director al Palatului Copiilor Bacău, prof. Laura Huiban Bibire, coordonator al Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, și prof. Anca Rotaru, coordonator al Cercului de Ecologie și Protecția Mediului din cadrul Clubului Elevilor Onești.

            Pe durata celor trei zile ale programului reuniunii din Izmir – cel de-al treilea oraș ca mărime din Turcia, după Istanbul și Ankara, format, în principal, datorită numărului mare de de pelerini stabiliți în regiune, participanții au analizat realitatea migrației, din fiecare țară parteneră, au votat logo-ul băcăuan, care va intra în selecția finală pentru logo-ul internațional al proiectului – dintre zecile de propuneri făcute de elevii Palatului Copiilor Bacău – și au făcut schimb de bune practici în activitatea de predare – învățare, cu accent pe metodele transdisciplinare. Delegația formată din peste 15 profesori din cele șase țări partenere a fost, de asemenea, într-o vizită oficială la Inspectoratul Școlar Regional din Konac, unde ”prim ministrul educației” din regiune, Serdal Șimșek, a abordat cu oaspeții săi subiecte legate de învățământul turc.

            Profesorii din cele șase țări participante au luat parte la workshop-uri de Ebru Art (arta tradițională a pictării pe apă) și de dans tradițional turcesc – pe muzică realizată cu instrumente muzicale specifice – Kașik (patru linguri de plastic – în trecut de lemn – care în procesul de producere a sunetelor funcționează ca niște castaniete) și au făcut vizite de documentare în Efes (Ephesus), pe site-urile arheologice și la Casa Fecioarei Maria (loc de pelerinaj în care se spune că Sfânta Maria și-a petrecut ultimii ani din viață), la Muzeul de Artă din Selcuk și în satul Siringe, un sat tradițional turcesc, construit pe creste de piatră, în care se află și Biserica ”Sf.Ioan Botezatorul”. Programul a inclus de asemenea sesiuni de ”birdswatching” în Delta Gediz, bogată în diferite specii de păsări, cu o populație numeroasă de Păsări Flamingo.

            Activitățile din cele trei zile ale programului de lucru au relevat diversitatea culturală și faunistică din regiunea Konac (din care face parte Izmirul) și au consolidat una dintre concluziile întrunirii, faptul că migrația este un proces natural, care stă la baza formării civilizațiilor și la creșterea biodiversitatii ecosistemelor.

            Următoarea întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus + KA 229 ”European Patterns – Migration of Birds and People” va fi găzduită, în luna martie 2019, de către Palatul Copiilor Bacău. Instituția de învățământ nonformal din Bacău va primi atunci vizita unui grup numeros de elevi și profesori din Croația, Germania, Marea Britanie, Polonia și Turcia.

            Prof. Laura Huiban Bibire

            Se oprește alimentarea cu gaz metan la Zemeş şi Solonţ

              Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată, miercuri, 5 decembrie, de la ora 8,oo, la consumatorii din Zemeş şi Solonţ. Compania Delgaz Grid, furnizoarea de gaze, a transmis că măsura este luată pentru a se permite înlocuirea unei conducte din albia râului Tazlău. Această conductă se află în exploatarea OMV Petrom, iar lucrările se vor finaliza în jurul orei 16,00.

              Compania solicită clienţilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

              sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

              „Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări” – a mai transmis oficialii companiei.

              Ei sunt speciali, dar sunt egali?

              Pe 3 decembrie, în toate statele civilizate ale lumii este marcată Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Rolul acesteia este de a ne împiedica să uităm, de aduce în atenția societății situația semenilor cu nevoi speciale, programele care le sunt destinate, dar și faptul că multe lucruri lipsesc în comunitate pentru ca viața lor să fie identică sau măcar asemănătoare cu cea a cetățenilor care nu au un handicap. Nu-ți trebuie multă imaginație ca să înțelegi cât de greu ți-ar fi dacă te-ai deplasa folosind un scaun cu rotile, dacă nu ai auzi sau nu ai vedea bine.

              E suficient să te oprești câteva minute asupra unei astfel de ipoteze. Statul acordă o indemnizație persoanelor cu handicap, asigură facilități firmelor care le angajează, subvenționând salariile, obligă instituțiile și societățile care lucrează cu publicul să construiască rampe de acces ș.a. Din nefericire, puțini respectă aceste norme. Și mai grave sunt problemele legate de tratare și recuperare, nerezolvate în mediul rural. Funcționează, în unele zone, echipe mobile, dar acestea ajung la puțini dintre copiii care au nevoie de terapie.

              Există și servicii private pe ici, pe colo, există campanii de donații, restaurante care le oferă o masă caldă, dar nu cred că aceasta e calea. Nu asta își doresc semenii noștri care au avut ghinionul de a fi victime ale unui accident rutier, sportiv, de muncă sau ale unei boli invalidante. Ei nu vor decât un lucru: ca lumea aceasta să fie și a lor. Să fie întrebați când se iau decizii care îi privesc.

              Să poată desfășura activități într-un mediu adaptat și, astfel, să-și valorifice energia, îndemânarea, inteligența. Să priceapă și „ceilalți” că ei pot face lucruri frumoase, unice, cum sunt bijuteriile realizate în unitatea protejată „Cutezătorii”, de exemplu. Urcă pe scenă și cântă, recită sau își expun picturile la manifestările din 3 decembrie. E foarte bine, dar e atât de puțin! Nu de milă și de gesturi acordate formal, o dată pe an, au nevoie. Nu vor să fie o categorie, un segment al populației, nu vor să trăiască separat, să se bucure separat, ci împreună cu ceilalți.

              Și spitale modernizate, și bani la buget

                O nouă rectificare de buget, propusă consilierilor județeni în ultima ședință, a avut la bază o suplimentare aprobată de Guvern și primirea unor sume din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru patru proiecte derulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău.

                Rectificarea a constat în majorarea veniturilor din cote defalcate din TVA cu 2.886.000 de lei și a sumelor primite din FEDR cu 149.000 de lei. S-au mai făcut o serie de transferuri și modificări ca urmare a economiilor înregistrate de CJ Bacău și a creșterii veniturilor realizate de unele instituții.

                Astfel, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și-a majorat veniturile din prestări servicii cu 35.000 de lei și pe cele din subvenții cu 20.000 de lei, Complexul Muzeal „Ion Borcea”, cu 20.000 de lei veniturile din prestări, iar Serviciul de Protecția Plantelor a suplimentat bugetul de venituri cu 11.000 de lei, obținuți din diverse activități. Cu aceleași sume au fost majorate și bugetele de cheltuieli.

                Grad de absorbție de 85 la sută

                Suma de 2.886.000 de lei primită de la Guvern prin ANAF va fi utilizată pentru susținerea sistemului de protecția copilului și a centrelor destinate adulților cu handicap.
                Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău, i-a informat pe aleși că au fost aprobate două proiecte care vizează restituirea de către UE a sumelor investite de autorități în modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Onești (7,42 milioane de lei) și a Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Bacău (21,57 milioane de lei). Sunt bani care se vor întoarce în bugetul județului.

                „Aș menționa că Bacăul are rata de absorbție de patru ori mai mare decât toate spitalele trecute în proiectul european”, a precizat Adrian Popa, directorul SJU.
                În consecință, „ca să întăresc cele spuse de managerul SJU, județul Bacău are o rată de absorbție de 84,77 la sută”, a precizat Silviu Pravăț. În ianuarie, va fi aprobat și proiectul privind construirea heliportului, aflat în faza de precontractare.

                Cu acest prilej, consilierul Vasile Cautiș, care critica în urmă cu câțiva ani SJU Bacău, a lăudat schimbările extraordinare care s-au produs în Unitatea de Primiri Urgențe și, descriind fluxul de pacienți și gravitatea cazurilor, i-a numit pe medici „adevărați eroi”, care trebuie să acționeze repede, cu profesionalism și să aibă stăpânire de sine.

                Prima bursă a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități

                  Marcată în fiecare an în 3 decembrie, în 2018 ”Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități” a avut ca temă angajarea acestora în muncă. Prin urmare, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat ieri, 3 decembrie, în județele din toată țara o bursă a posturilor vacante destinate persoanelor cu handicap, evenimentul desfășurându-se sub genericul ”Pot ce poți și tu, angajează-mă!”.

                  În județul nostru, această activitate a avut loc în Bacău, la Muzeul de Istorie ”Iulian Antonescu” și a fost desfășurată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, precum și cu organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu nevoi speciale. Scopul acțiunii a fost acela de a facilita conectarea persoanelor cu dizabilități la oportunitățile de angajare pe piața muncii.

                  ”Acțiunea a fost binevenită. Cu acest prilej persoanele cu dizabilități au interacționat cu angajatorii. S-a creat astfel o punte între cei doi parteneri, participanții demonstrând o dată în plus că sunt persoane care își aduc contribuția la dezvoltarea societății noastre”, ne-a declarat Andreea Avram, directorul AJOFM Bacău.

                  Nevăzătorii se plâng

                  Conectarea la oportunitățile de angajare s-a realizat în cadrul bursei, dar persoanele cu dizabilități prezente și-au dorit ceva mai mult. Evident că toate au sperat ca, la bursa de ieri, să-și găsească un loc de muncă. Multe au reușit acest lucru, dar unele au plecat acasă dezamăgite.

                  ”Sunt locuri de muncă, dar pentru persoane cu alte handicapuri, nu pentru nevăzători. Pentru noi ar fi utile posturile de ambalator produse finite sau de manipulant mărfuri, pe spații mici. Eu sunt asistent medical în balneofizioterapie și masaj, dar în sistemul bugetar nu există un asemenea post, de maseur, și nici în unitățile medicale private. Este o meserie pe care un nevăzător o poate face, dar, din păcate, nu are unde o profesa. Am lucrat patru ani ca maseur la Techirghiol, deci am o oarecare experiență. M-aș angaja și pe un alt loc de muncă oferit la bursă, dar niciunul nu se pliază pe dizabilitatea pe care o am eu”, ne-a declarat Florin Covacs.

                  La rândul lui, Vasile Damian, tot nevăzător, ne-a spus: ”Eu sunt calificat în confecționarea periilor și a măturilor, dar nu am găsit nimic în meseria mea. Aș vrea să lucrez și altceva, care este posibil, în funcție de dizabilitatea mea. Am fost și pe la alți angajatori, de exemplu, la o unitate de confecționarea încălțămintei, dar mi-au spus că nu au nevoie de mine”.

                  Laude din partea angajatorilor

                  Și mulți alții sunt dispuși să desfășoare alte activități decât cele pentru care s-au pregătit, numai să fie compatibile cu handicapul lor. Legat de aceasta, Laura Damian, președintele Asociației Nevăzătorilor, Filiala Bacău, ne-a declarat: ”Și eu sunt nevăzătoare, am cecitate absolută, dar nu aș fugi să lucrez și la o spălătorie. Mă interesa să văd la această bursă dacă pot fi angajată să fac etichete, afișe, pliante în sistemul Braille (alfabet specific pentru nevăzători-n.n.), dar nu am văzut asemenea oferte.

                  Mi-ar plăcea și telefonistă. Printre noi sunt persoane care cunosc foarte bine calculatorul, evident pe care este instalată vocea, și ar putea lucra în domeniul IT, dar există reticență din partea angajatorilor”. Totuși, angajatorii au o părere bună despre persoanele cu dizabilități.

                  ”O bună parte dintre ele își doresc să lucreze, mai mult față de cele care nu au nicio problemă de sănătate. Cei care au o dizabilitate au o dorință mai mare de a munci și se mulțumesc, pentru început, cu salariul minim pe economie. Din punct de vedere al pregătirii lor profesionale, este în ordine. Au mai lucrat în diferite domenii, deci au o anumită experiență profesională”, ne-a spus Simona Simon, reprezentanta unuia dintre angajatorii prezenți la bursă cu oferte de muncă.

                  Un argument în plus pentru încadrarea persoanelor cu handicap ar fi acela că, potrivit art.85 din Legea 76/2002, cei care le angajează beneficiază de o subvenție de 2.250 lei/lună pentru fiecare angajat din acest grup, timp de un an.

                  O zi pe an pentru copiii speciali. „Nu e vina lor că s-au născut așa”

                    O întâlnire foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă dintre cele la care am participat eu, vreodată, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, a avut loc luni, 3 decembrie, la Muzeul „Iulian Antonescu”.

                    Evenimentul se numește „Suntem Speciali. Cu toți suntem egali” și se află la prima ediție. În primul moment am crezut că e doar o expoziție, dar organizatorul, Direcția de Asistență Socială (DAS) a Primăriei Bacău, a vrut să fie „ceva altfel”, nu doar o prezentare de obiecte precedată de (prea multe) discursuri. De aceea, i-a rugat pe părinții copiilor cu dizabilități să le fie parteneri și să vorbească ei în fața invitaților.

                    Fotografiile realizate pro bono de Claudiu Vereș, Sandu Florea, Silviu Bălan și Asociația pasionaților de fotografie, coordonată de Adrian Măcincă, ne-au descoperit scene din viața semenilor noștri speciali: Andreea, o fetiță blondă, cu sindromul Down, în parc, la orele de logopedie sau acasă, alături de frățiorul mai mic, Ramona și Marian, doi tineri aflați în scaunul rulant, zâmbind fericiți la nunta lor, copii de la Centrul de Zi pictând, citind sau jucâdu-se.

                    „Aș vrea să vă întrebați…”

                    În holul muzeului au fost expuse și „creațiile” prin care copiii cu dizabilități întâmpină Crăciunul: brăduți, felicitări, coronițe, clopoței, lumânări. „Aș vrea să vă întrebați cât de des ajutați, cât de des zâmbiți, cât de des rostiți o vorbă bună, cât de des îi ascultați”, ne-a îndemnat Mihaela Tabără, inspector. Ea și Carmen Fifirig, directoarea DAS, au acordat diplome partenerilor, mămicilor și copiilor cu nevoi speciale și celor doi tineri, Ramona și Marian, care reprezintă, prin curajul și implicarea lor, „două modele pentru toată lumea” și oferă suport emoțional altor persoane cu dizabilități.

                    „Nu e meritul meu că m-am născut așa, nu e vina copilului meu că s-a născut așa”, a spus Daniela, mama Andreei, adăugând că la naștere suntem egali și ar trebui să rămânem egali. „Cea mai mare durere e când mergem în parc și o mamă își smulge copilul de lângă fetița mea, ba chiar se uită în urmă, nu cumva să scuipe foc”, a mărturisit Daniela.

                    Ea a adăugat că speră ca lucrurile să se schimbe și ne-a invitat să-i cunoaștem și să-i iubim pe semenii noștri speciali. „Eu vreau să-i mulțumesc copilului meu pentru că a ales să fiu mama lui și pentru că îmi oferă în fiecare zi o lecție de viață”, a spus Daniela, în final.

                    Istoria unui articol

                    Răzvan Bibire

                    Articolul „Am văzut români fericiți la Alba Iulia” a fost scris în 20 de minute, lucru care s-a petrecut pe 1 decembrie, pe la ora 16.00. Scrisul a fost partea sa cea mai simplă; povestea lui a început, însă, cu mai bine de zece ore înainte: la ora 4.10 a sunat alarmă și la 4.30 eram deja în microbuzul care mă ducea de la Deva, la Alba Iulia. O oră a durat drumul și am reușit să intrăm în oraș înainte de ora 7.00, ora la care intra în vigoare decizia de interzicere a accesului mașinilor.

                    Am oprit în parcarea unei benzinării, am băut un ceai și, pe la 6.30 am pornit în marș forțat către Cetate. Era un frig de crăpau pietrele, dar ne pregătisem pentru asta: mănuși, căciulă, îmbrăcăminte groase și ghete militare. Jumătatea de jos a fetei o acoperisem cu o eșarfă „shemagh” arăbească. În rucsac aveam camera foto, bateriile, tableta și carnetul de notițe.

                    Am ajuns la Catedrala Reîntregirii în același timp cu înalții prelați. Cum am spus și în articol, mă așteptăm să fie lejer, având în vedere ora destul de matinală. Dar la 7.00, când am ajuns, Catedrala era deja plină. Mă mișcăm destul de greu printre oameni așa cam am ochit locul corului. La a doua încercare am reușit să conving tipul de la intrare să mă lase să urc.

                    Am făcut fotografii, am transmis live pe facebook și, după vreo ora, când să cobor, am descoperit că eram încuiat. Jos, la intrare era un grilaj care, din prudență, pentru a nu mai lăsa să urce și alte persoane, fusese asigurat cu un lacăt. Grațiile erau solide, lacătul, indestructibil, și deja mă vedeam stând următoarele ore închis acolo, mai ales că omulețul de care trecusem îmi tot repeta că nu are ce să-mi facă.

                    Într-un final, după ce evaluasem posibilitatea să sun la 112 (deja vedeam titluri de genul: „Pompierii au descarcerat un individ din Catedrala Reîntregirii în timp ce se ținea slujba de Liturghie la 100 de ani de la Unire”), a venit un tip care a descuiat lacătul. La fel de greu a fost, apoi, să răzbat prin mulțimea care se inghesuia să prindă frânturi din slujbă.

                    Am petrecut următoarea ora pe afară, luând pulsul și înghețând. În ciuda frigului, în curtea Catedralei se tot adunau oameni: foarte mulți aleseseră costumul popular în care tremurau discret, unii veneau în grupuri, erau și elevi, studenți, oameni în toată firea, mulți veniți cu preoții lor. După Liturghie a urmat „Te Deum” – ul de la ora 10.00, cu o înghesuială nemaipomenită dar cu mulțumirea că am dat peste oameni foarte interesanți și după aceea, au început manifestările din afară Catedralei. Era imposibil să fii la toate locurile în care se întâmplă câte ceva interesant.

                    La fel ca și la Catedrala, însă, am remarcat lipsa unui număr suficient de chioșcuri cu băuturi calde care să-i ajute pe zecile de mii de oameni să reziste gerului. În schimb, entuziasmul era la cote mari și coada de masini care voiau să ajungă în oraș se întindea cale de 17 kilometri, de la autostradă până la marginea localității.

                    Gripa aviară e lângă noi. Ce trebuie făcut?

                    Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor(DSVSA) Bacău a dispus mai multe măsuri pentru aplicarea cerințelor de biosecuritate în fermele de păsări. Conducerea instituției spune că astfel are în vedere situația epidemiologică privind evoluția unor focare de gripă aviară în Bulgaria, iar măsurile sunt luate în scop preventiv. DSVSAmonitorizează starea de sănătate a efectivelor de păsări și a intensificat controalele privind aplicare cerințelor de biosecuritate.

                    Au fost dispuse – ne-a informat purtătorul de cuvânt al DSVSA, dr. Florin Baltă – măsuri de avertizare și de informare a medicilor veterinari, a fermierilor, a unităților administrativ teritoriale (primării) încât să sporească vigilența în ceea ce privește monitorizarea pentru influența aviară (gripa aviară). De asemenea, s-a dispus instruirea medicilor veterinari oficiali și a medicilor veterinari de liberă practică privind instrucțiunile pentru recunoașterea cazurilor de gripă aviară, modul de acțiune, profilaxiași combaterea bolii. La fel, au fost dispuse măsuri de verificare a implementării normelor de profilaxie și biosecuritateîn exploatațiile de păsări. Sunt monitorizate activitățile de comerț intracomunitar cu animale vii, produse și subproduse de origine animală, desfășurate de agenții economici, cu respectarea legislației sanitare veterinare în raport cu situația epidemiologică din România, din UE și țări terțe.

                    Ce este gripa aviară

                    Gripa aviară ) este produsă de un virus din genul Influenzavirus A, care afectează toate păsările domestice și sălbatice. Dintre păsările domestice, cele mai grave îmbolnăviri sunt la găini și curci. Boala evoluează în mod normal supraacut, cu moarte subită a păsărilor afectate în 24 sau 48 de ore, în unele cazuri putând îmbrăca forme acute, cu o durată de cel mult o săptămână.Evoluția la palmipede (rațe și gâște) poate fi mai puțin severă, iar în cazul rațelor în multe cazuri chiar inaparentă, însă acestea rămân purtătoare și excretoare de virus.

                    Semne clinice la păsări

                    · edemele crestei, bărbițelor și a zonei perioculare sunt frecvent observate la găini adulte infectate. Uneori edemul capului este extins și în zona gâtului;
                    · crestele sunt adesea cianotice la vârf și pot avea mici vezicule cu plasmă sau chiar sânge pe suprafață, uneori asociate cu hemoragii echimotice sau focare de necroză;
                    · colorare purpurie sau cianotică a crestei, bărbițelor și uneori a picioarelor;
                    · mucoasa conjunctivă este congestionată sau edemațiată, posibil a se găsi hemoragii conjunctivale;
                    · pe pielea picioarelor se pot întâlni hemoragii difuze;
                    · diareea inițial apoasă, verzuie, poate deveni pe parcursul bolii aproape în totalitate albă;
                    · manifestările respiratorii, constând din jetajși acumulări de mucozități adesea sanguinolente, dispnee și respirație zgomotoasă, pot fi, de asemenea, un semnal timpuriu al bolii. Severitatea lor depinde de nivelul de afectare a traheii.

                    Ce trebuie făcut în gospodărie

                    Pentru a evita apariția bolii, DSVSA solicită respectarea următoarelor măsuri:
                    – păsările se mențin în adăposturi sau cel puțin sub șoproane îngrădite, fără acces la bălțișilacuri, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice;
                    – separarea rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte;
                    – evitarea adăpării păsărilor de curte cu apă de suprafață provenită din lacuri, iazuri sau bălți;
                    – toate cadavrele de păsări și mamifere, descoperite în locuri publice, se anunță fără întârziere medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau DSVSA Bacău;
                    – se interzice organizarea pe teritoriul localităților de piețe, târguri sau expoziții de păsări.

                    „Crescătorii de păsări (gospodăriile populației) au obligația de a notifica imediat orice suspiciune de îmbolnăvire medicului veterinar de liberă practică din localitate sau direct DSVSA, la telefon 0234586233, fax 0234586372, email : office-bacau@ansvsa.ro.”
                    Dr. Niky Liviu Vrabie, director executival DSVSA Bacău

                    Din nou pe podium

                    În ciuda tuturor dificultăților cu care se confruntă, voleibalistele Științei Bacău se anunță și în acest sezon pretendente autorizate la un loc pe podiumul Diviziei A1. O confirmă si victoria obținută duminică seara, în epilogul etapei a șaptea, contra lui CSM Târgoviște. O victorie în trei seturi, care permite formației băcăuane să devanseze inclusiv în clasament gruparea dâmbovițeană.

                    Revenită din Serbia, unde a luat o opțiune importantă pentru calificarea în „optimile” Cupei CEV, ca urmare a victoriei cu 3-2 împotriva celor de la Zeleznicar Lajkovac, Știința a dat de pământ și cu sârboaicele CSM-ului din Târgoviște, Sara Klisura și Tanja Sredic. Primul set a fost și cel mai palpitant, oaspetele revenind de la 18-23 la 23 egal, înainte ca orgoliul studentelor să pună actul la adăpost printr-o diferență minimă.

                    „Setul întâi a fost și cel mai important. Dacă-l pierdeam, nu știu ce s-ar fi întâmplat… Era posibil ca Târgoviște să vină peste noi. Din fericire, am gestionat bine finalul, ceea ce ne-a ajutat și în seturile următoare”, a explicat după meci antrenorul gazdelor, Florin Grapă.

                    Într-adevăr, succesul din actul de debut a facilitat misiunea studentelor, care s-au impus în parțialul doi cu 25-20, pentru ca în actul de final să înregistreze și diferența zilei: 11 puncte avans. Știința, care revine astfel pe podiumul Diviziei A1, a început jocul cu CSM Târgoviște în formula: Kapelovies 2 puncte, Cazacu 12, Filipaș 6, Otasevic 8, Faleș 7, Koleva 11, Monova- libero.

                    Au mai jucat: Guncheva 4, Rogojinaru 5 și Lupu. Pentru echipa lui Florin Grapă urmează returul cu Zeleznicar, programat miercuri, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, pentru ca etapa viitoare de campionat să stea. În 2018, băcăuancele vor mai evolua în campionat pe 13 decembrie, acasă, cu „U” NTT Data Cluj, în prologul ultimei etapei a turului din sezonul regulat.

                    Rezultatele complete ale etapei a șaptea: CSM Lugoj – Alba Blaj 1-3, Dinamo București – Agroland Timișoara 3-1, CSM București – Belor Galați 3-0, Știința Bacău – CSM Târgoviște 3-0.

                    Clasament

                    1. Volei Alba Blaj 6 6 0 18-1 18p.
                    2. CSM București 6 6 0 18-2 17p.
                    3. Știința Bacău 7 4 3 13-9 12p.
                    4. CSM Târgoviște 6 3 3 11-9 10p.
                    5. CSM Lugoj 7 3 4 11-9 10p.
                    6. Agroland Timiș. 6 2 4 9-13 7p.
                    7. U NTT Data Cluj 6 2 4 6-12 6p.
                    8. Dinamo București 6 2 4 7-14 6p.
                    9. Belor Galați 6 0 6 1-18 0p.

                    Trofeul e în vitrina SCM Bacău!

                    Luptătorii SCM Bacău au dat lovitura pe Litoral, adjudecându-și Cupa României la Seniori. O reușită care completează succesele repurtate în acest an la Under 23 și la Juniori 3. Săptămâna trecută, la finala Cupei României de la Constanța, gruparea pregătită de Ion Șarban, Cătălin Matache, Sorin Tașcă și Irinel Botez (ultimii doi fiind prezenți atât pe saltea, cât și pe podiumul de premiere), a cucerit cinci medalii, care i-au permis să le devanseze pe gazdele de la Farul.

                    Constănțenii au făcut tot posibilul pentru a tranșa în favoarea lor duelul cu SCM, însă trofeul a luat drumul Bacăului. Și pentru ca reușita școlii băcăuane să fie una completă, să notăm că pe treapta a treia a podiumului s-a regăsit CSȘ Bacău. „Avem satisfacția de a aduce Cupa României la Bacău.

                    Acest rezultat este un efort de echipă. În plus, apariția CSM Bacău pe «piața luptelor» a creat mai multă emulație decât concurență, iar aceasta se va reflecta în susținerea corespunzătoare a sportivilor și în cresterea rezultatelor”, a concluzionat antrenorul SCM Bacău, Nelu Șarban. SCM a dominat clar categoria 63 kg, acolo unde antrenorul-sportiv Irinel Botez a luat aurul, iar Claudiu Pal s-a clasat al treilea. De aur au fost băcăuanii și la 67 kg, grație formei de excepție a internaționalului Alexandru Solomon, care încheie astfel în forță un an de senzație.

                    La 55 kg, Alexandru Botez a fost nevoit să se mulțumească doar cu argintul, în condițiile în care gazdele de la Farul au…tras la cântar. Un motiv în plus pentru Sandu Botez să-și urmeze drumul care are ca bornă de parcurs prezența la Centrul Olimpic de Seniori și ca destinație Europenele de la București (8-14 aprilie 2019) și Mondialele de la Astana (14-22 septembrie 2019), competiții ce constituie criterii de calificare la Olimpiada de la Tokyo.

                    Pe Litoral, palmaresul SCM Bacău a fost completat cu argintul cucerit la 87 kg de Sorin Tașcă, care, la 40 de ani împliniți urcă, pentru al 18 lea an la rând, pe podium! În final, merită menționat și argintul lui George Șarban la 97 kg, în condițiile în care luptătorul CSM Bacău mai are doi ani de U23.

                    „Gătim pentru oamenii străzii” a ajuns la ediția a II-a

                      Campania „Gătim pentru oamenii străzii”, inițiată de Bronx People și organizată în parteneriat cu Instituția Prefectului, a ajuns la ediția a II-a.

                      „Dacă în 2017 au fost mici sincope, anul acesta vom încerca să fim mai activi și să avem mai mulți beneficiari, a declarat Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, luni, la conferința de presă. Ca noutate, evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile.

                      Ne-am propus să aibă loc întotdeauna pe 17 decembrie, dar pentru că noi, cei din MAI, trebuie să fim luni la punctul nostru de lucru, am convenit cu Bronx People să fim prezenți duminică, 16 decembrie, la pregătirea alimentelor care vor fi distribuite luni.”

                      Daniel Zodian, președintele Clubului Sportiv Bronx și al Asociației Bronx People, a oferit date privind meniul și numărul porțiilor. „Vor fi pregătite 500-600 de sandwich-uri și vom găti împreună cu Petrișor Tănase ciorbă de pui și gulaș.

                      Un bucătar care a fost în finala competiției «Chefi la cuțite» va pregăti 400 de brioșe”, a explicat Daniel Zodian. Între cei care sprijină evenimentul se află Auchan și alte firme care vor dona produse, precum și Restaurantul Regens din Nicolae Bălcescu, unde va fi preparată hrana.

                      Distriburea alimentelor va avea loc, ca și anul trecut, în parcarea de lângă stadion, pe 17 decembrie, de la ora 15. Campania va fi organizată cu participarea structurilor de ordine – Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliție Județean, Gruparea Mobilă de Jandarmi – și al instituțiilor din sănătate, Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

                      Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bacău se va ocupa de anunțarea beneficiarilor campaniei: persoanele fără adăpost și familiile defavorizate. Și pentru că tot se apropie Crăciunul, băcăuanii sunt invitați să doneze, pe 17 decembrie, pături, pilote, haine groase, încălțăminte etc. În parcare vor fi instalate corturi pentru colectarea și distribuirea acestor bunuri.

                      Elevii și profesorii băcăuani vor fi recompensați. Premii de aproape 260.000 de lei

                        Primăria și Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează, miercuri, 12 decembrie, de la ora 17.00, premierea elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite în acest an, în cadrul evenimentului „Educația, cheia dezvoltării societății. Omagieri la an aniversar – 100 de ani de la făurirea României Mari”.

                        Municipalitatea pune la dispoziție 257.806 lei pentru premii iar ISJ va contribui cu 5.000 de lei. Vor fi premiați elevii din unităţile de învăţământ din municipiul Bacău care au obţinut, în anul şcolar 2017-2018, premii, menţiuni şi medalii la olimpiadele internaţionale şi naţionale, cadrele didactice care i-au îndrumat şi directorii şi directorilor adjuncţi ai colegiilor/şcolilor cu rezultate remarcabile în comunitatea băcăuană.

                        Vor fi recompensate cadrele didactice care au implementat, în anul şcolar 2017-2018, proiecte şi parteneriate educaţionale cu impact calitativ în comunitatea băcăuană (ca urmare a selecţiei celor mai reprezentative activităţi în cadrul concursului de proiecte derulate la nivelul unităţilor şcolare din municipiul Bacău).

                        În cadrul evenimentului se vor acorda cadrelor didactice premii pentru întreaga activitate (cadre didactice pensionate, care au predat în unităţi de învăţământ din municipiul Bacău şi care s-au remarcat printr-o activitate curriculară şi extracurriculară deosebită) și vor fi omagiate post-mortem cadrele didactice care au marcat, prin excelenţa cu care şi-au exercitat profesia, spaţiul educaţional şi cultural băcăuan.

                        „Este un gest de normalitate să ne sărbătorim dascălii și formatorii care în acest secol au educat copiii Bacăului. Suntem astăzi ceea ce ne-au lăsat înaintașii și cum ne-au format dascălii. De aceea sărbătorim Centenarul învățământului băcăuan.”
                        Cosmin Necula,
                        primarul municipiului Bacău

                        La Sănduleni a fost inaugurat un corp nou de clădire la Școala Gimnazială

                          Locuitorii de toate vârstele din comuna Sănduleni au trăit zilele trecute o bucurie deosebită, la Școala Gimnazială fiind inaugurat un nou corp de clădire. Aceasta cuprinde patru săli de clasă și o cancelarie, toate fiind realizate cu dotările cele mai moderne. De asemenea, s-a instalat și o centrală termică nouă și toate aceste împliniri aduc satisfacția realizării unor lucruri deosebite și pe aceste meleaguri băcăuane.

                          Prezent la inaugurarea noului corp de clădire a Școlii Gimnaziale nr. 1, cu ”suflet de cadru didactic”, deschis elevilor pentru ca aceștia să urmeze drumurile cunoașterii primarul comunei Sănduleni, Petrea Clopotaru (profesor ce a activat la această instituție), a menționat:

                          ”Este un nou edificiu, foarte frumos pentru școala din localitate și mai mult de atât este o investiție pe care am realizat-o într-un termen scurt – de un an și două luni!. Consider că cea mai importantă este educația copiilor! Între a realiza un kilometru de drum asfaltat ori un corp de clădire pentru școală, prefer școala, pentru că educația este fundamentală în viață!”

                          Profesoara Ramona Ciubotaru, director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Sănduleni a declarat: ”Prin realizarea acestui corp nou de clădire la Sănduleni toate clasele vor învăța în program de dimineață, elevii din ciclul gimnazial nemaifiind nevoiți ca să învețe după – amiaza. Faptul că se poate învăța într-un singur schimb aduce mai multe avantaje elevilor. Ei dimineața se pot concentra mai mult, vor fi mai în siguranță și vor avea mai mult timp pentru teme dar și pentru relaxare. Sperăm ca învățarea într-un singur schimb să crească nivelul de educație, de sănătate, de socializare, starea de bine a școlarilor, prin oferirea unui mediu atractiv, care să îi ajute pe elevi să devină performanți.”

                          Prof. Loredana Pâslaru, director adjunct al Școlii Gimnaziale nr. 1 Sănduleni a menționat că ”inaugurarea acestui corp de clădire are loc la sărbătorirea Sfântului Stelian, Ocrotitorul copiilor” și a transmis mesajul ”să avem mai multă dragoste între noi că indiferent de ceea ce apare în viață, să putem prin dragoste să răzbatem mai departe.”

                          Fiscul a cerut falimentul societății Rafo

                          Adresa prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) cere Tribunalului Bacău intrarea în faliment a debitoarei Rafo Onești a trezit, marți, 3 decembrie, un val de postări pe internet. Cererea a fost făcută, însă, încă de la sfârșitul lunii octombrie, iar despre ea liderul sindicatului Rafinorul, de la Rafo, Ion Marian, spune că nu este nicio surpriză.

                          „Conform celor stabilite la inițierea planului de reorganizare a rafinăriei – a precizat Ion Marian -, ANAF trebuia să-și primească banii cuveniți în 30 de zile. Adică prin luna aprilie. Dacă au pus piciorul în prag abia în octombrie, e treaba lor. Acum, cu cererea de intrare în faliment s-ar pune în aplicare termenul de 17 ianuarie pentru acest proces, dacă nu cumva se mai întâmplă ceva până atunci. Numai că ANAF, de pe locul întâi la plată cade acum pe locul al cincilea”.

                          ANAF spune că la Rafo nu s-a respectat planul de reorganizare, iar societatea a acumulat noi datorii la stat în procesul de insolvență. Conform cererii de intrare în faliment, Rafo avea, la 24 octombrie, obligații fiscale de aproape nouă milioane de lei, cam o treime fiind datorii mai vechi la stat, alte două treimi din provenite din planul de reorganizare.

                          Administratorul judiciar a intenționat să vândă rafinăria și a tot scăzut prețul de pornire până la 44,6 milioane de dolari plus TVA. „La Rafo – a mai precizat Ion Marian – au tot venit unii interesați de rafinărie, dar odată plecați nu s-au mai întors. Nu știu de ce. Rafinăria este conservată, gata de repornire”.

                          Tabelul de creanțe al Rafo arată datorii totale de peste 330 de milioane de lei, din care 305 milioane numai către fostul acționar majoritar, Petrochemical Holding. Dacă s-ar vinde rafinăria, creditorii și-ar recupera circa 57% din creanțe, dar prin faliment s-ar recupera numai 34,36%.

                          Nu mă plâng!

                            Exagerați riscul, iar pe de altă parte, vă minimalizați propria abilitate de a vă rezolva problemele. Vă faceți mii de griji cu privire la starea în care vă aflați. Vremea prea rece sau prea caldă, furia, cofeina, alcoolul, medicamentele, stresul, dar mai ales perioada premergătoare sărbătorilor, toate vă pot provoca senzații care duc la intensificarea stării de rău, până la atacul de panică: “Ieri m-am speriat rău de tot, din senin. Eram cu fetița mea Miruna și o vegheam cum doarme.” Și la ce te gândeai când îți priveai copilul drag, Cosmina? “Mă gândeam că aș putea să fiu bolnavă. O durere rapidă îmi invadase abdomenul, mâinile începuseră să-mi tremure și imediat gândul cel negru mă fulgeră rapid. Oare sunt bolnavă? Mă doare burta! Sigur sunt bolnavă și eu nu știu!” Aceste cuvinte sunt familiare oricui suferă de fragilitate din punct de vedere psihic și fizic. Poate că ați fost bolnăvicios în copilărie iar acum vă temeți exagerat să nu vă îmbolnăviți din nou. Astfel vă încearcă un sentiment general de nesiguranță, dar el nu corespunde unui nivel real de îmbolnăvire.

                            Oare eu mă plâng? Ce înseamnă să te plângi? Un protest față de durerea sufletului, resimțită în măsura în care este percepută ca o farsă a destinului sau față de durerea fizică, ca urmare a problemelor de sănătate. De-ar ști omul că are posibilitatea de a alege, nu s-ar confrunta atât de des cu suferința și boala. Plângerile pot să fie adresate cuiva, dar pot să fie și ca un monolog interior care nu lasă prea mult loc sentimentului de fericire: “Dacă nu zic nimic, nu înseamnă că nu plânge inima în mine”, expresie folosită destul de des în zilele noastre. Departe de mine gândul că nu trebuie să ne plângem niciodată. Dar să nu facem un obicei din acest lucru, deoarece a te complace în lamentări poate întări o viziune eronată despre lume și te determină să nu îți schimbi comportamentul, ci să crezi că tu ai mereu dreptate.

                            Să ne amintim că plângerea trebuie să inițieze rezolvarea problemei și să nu i se subtituie niciodată! Mă ajută la ceva să mă plâng? Îmi face bine? Important să nu ajungă plângerea noastră să depășească suferința avută. Având în vedere că durerea este principalul simptom al suferinței omenești și având în vedere consecințele pe termen scurt și lung ale durerii, tratamentul trebuie să fie un obiectiv prioritar, dar în același timp trebuie să identificăm cauza durerii și ulterior să tratăm boala. Să luăm cazul Cosminei. Acuza din senin o durere abdominală. Cu siguranță se mai confruntase cu astfel de episoade, doar că nu le luase în calcul. Tulburările funcționale gastro-intestinale sunt foarte întâlnite și au impact asupra vieții noastre. Durerea abdominală este unul dintre cele mai frecvente simptome. Personajul nostru suferea de ceea ce numim colită sau colon iritabil, o hipersensiblitate a intestinului gros la fibrele alimentare, manifestată prin fermentație. Ulterior, aceste dureri s-au intensificat, dar cu ajutorul medicului, Cosmina a reușit să trateze această afecțiune. În prima fază, când crizele erau persistente, alimentația recomandată a cuprins: orezul basmati, peștele și pieptul de pui preparat la cuptor, supa cremă de legume (broccoli, spanac, dovlecel), legumele la cuptor și fructele sub formă de compot, ouăle fierte, pastele albe, uleiul de măsline, lămâile, cicoarea și apa din belșug. Tânăra femeie a respectat toate aceste recomandări și a evitat o perioadă lactatele (lapte, unt, brânzeturi, iaurt), carnea grasă, cerealele complete, leguminoasele (linte, fasole uscată, mazăre, năut). După ce a trecut perioada colicilor a fost îndrumată să reintroducă treptat fibrele în alimentație și la interval de o săptămână să adauge și legumele fierte (praz, fasole verde, broccoli), precum și fructele și legumele crude. A urmat apoi consumul de paste, orez, cereale, pâine și porumb. Toate în cantități mici, consumate individual. Pentru calmarea durerilor și absorbția gazelor, Cosmina a apelat la suplimente pe bază de cărbune și argilă.

                            Tratamentul recomandat se bazează de fiecare dată pe o abordare corectă, formată în baza parteneriatului medic-pacient. Scopul tratamentului este de a reduce durerea și de a îmbunătăți calitatea vieții. Factorii care contribuie la stabilirea unei relații benefice medic-pacient sunt: empatia față de pacient, educația pacientului, diagnosticul corect și stabilirea tratamentului potrivit. De reținut că înainte de a începe o formă specifică de terapie, ar trebui luate în considerare două aspecte generale de îngrijire: stabilirea obiectivelor tratamentului de către medicul specialist și asumarea responsabilității de către pacient.

                            Acestea fiind spuse, haideți să privim dificultățile pe care le întâlnim ca pe niște probleme ce trebuie rezolvate și nu ca pe niște nedreptăți ce ne lovesc. Să nu ne împotmolim în tristețe și boală și să luptăm împotriva sentimentului de nefericire și a “metastazelor” sale, îngustând din ce în ce mai mult spațiul sortit amărăciunii. Să nu ne lăsăm pradă mâhnirii! Alegerea acestei formule e dovada unei viziuni pozitive asupra propriei capacități de a alege. În fiecare zi mai multe răscruci se deschid în fața noastră. Căci este atât de frumoasă viața! Și când te gândești că în curând vin sărbătorile de iarnă! Ce zile frumoase ne așteaptă! Colinde, îmbrățișări și cadouri…Omule frumos, ce vrei să primești în dar? Eu îmi doresc din inimă să fiu sănătoasă și fericită!
                            Și nu vreau să mă plâng!

                            Carmen Barcan, terapeut

                            HANUKA, sărbătoarea luminilor

                            Anul acesta, Hanuka a început duminică seara, (pe 2 decembrie.) când s-a aprins prima lumanărică din ritual. Marţi seara, când se aprinde a treia lumânărică, va fi, pentru Comunitatea Evreilor din Bacău, priliej de sărbătoare împreună. La invitaţia preşedintelui Comunităţii, evreii se vor întâlni la Restaurantul “Dumbrava”, marţi, 4 decembrie, ora 17.00, la care vor participa Aurel Vainer, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, şi Prim Rabin Schaffer. Sunt invitaţi, de asemenea membri ai altor minorităţi din Bacău.

                            În limba ebraică, cuvântul Hanuka înseamnă “Inaugurare “, sărbătoarea fiind denumită astfel deoarece comemorează evenimentele legate de reinaugurarea Templului Sfânt din Ierusalim. Evenimentele comemorate cu această ocazie s-au petrecut în perioada anilor 165-163 î.e.n.,când Ierusalimul se afla sub dominaţia dinastiei seleucide (greceşti) din Siria, în timpul regelui grec Antiohus Epifanes.

                            Stăpânirea seleucidă a încercat să elimine iudaismul şi să-l înlocuiască cu idolatrizarea zeilor păgâni, mergându-se până la pângarirea Altarului din Templu. Evreilor le era interzis efectuarea de Brit Mila (tăierea împrejur a băieţilor evrei, la 8 zile de la naştere ), studiul Torei , Bar Mitzva – majoratul băieţilor evrei, la împlinirea vârstei de 13 ani etc. Acesta este motivul principal care a condus la puternica răscoală împotriva stăpânirii greceşti, sub brava conducere a macabeilor.

                            Evreii au reuşit, în timpul Marelui Preot Matitiahu Ben Iohanan Haşmoneul şi a celor cinci fii ai săi, dintre care cel mai viteaz fiind Iuda Macabeul, simbol al eroismului iudaic – de aici şi numele dinastiei de Macabei,- să elibereze Templul Sfânt de sub stăpânirea cotropitorilor, după care au trecut la re-purificarea acestuia, prin înlocuirea tuturor obiectelor de Cult care au fost pângărite şi re-zidirea Altarului Sfânt. S-a refăcut şi Sfeşnicul (Menora) din Templu şi s-a găsit o căniţă cu ulei casher (nepângărit) pentru sfeşnic, care ajungea pentru o zi. S-a întâmplat o minune şi uleiul a ajuns pentru 8 zile, perioadă suficientă pentru pregătirea unei noi cantităţi de ulei casher.

                            În amintirea acestei minuni, se sărbătoreşte Hanuka, timp de 8 zile, cu începere de la 25 Kislev (după calendarul iudaic) şi se foloseşte un sfeşnic special pentru această sărbătoare, numit “hanukie“. “În prima seară, se aprinde o lumânare (samaşul nu se numără ), în a doua seară, 2 lumânări, până la 8 lumânări, în ultima zi a sărbătorii. Hanuka este denumită şi Hag ha- Orim (Sărbătoarea luminilor) – Sărbătoarea victoriei luminii asupra întunericului- metaforic, reprezentând bezna în care voiau cotropitorii seleucizi să menţină poporul evreu, prin renunţarea la credinţa străbună , precum şi speranţa la o viaţă liberă”, ne-a spus Brif Heinrich, preşedinte al Comunităţii Evreilor din Bacău.

                            La Sinagogă se spune, în fiecare dimineaţă, Halel (Slavă) şi se citeşte câte un pasaj din Tora, iar la Şmone Esre (Amida) se intercalează “Al ha-nisim“ (Pentru minunile). Tradiţionale sunt obiceiurile legate de Hanuke – geld (bani de Hanuka pentru copii), jocurile de cărţi şi cele cu dreidel (titirez), special pentru Hanuka (pe feţele titirezului sunt înscrise, în ebraică, literele “N“, “G“, “H“ si “Ş“, de la fraza Nes Gadol Haia Şam – care se traduce prin “o mare minune s-a întâmplat acolo“. Se obişnuieşte să se consume gogoşi şi alte preparate în ulei (latkes de cartofi şi gogoşi cu gem – ( “sufganiot “) – cu referire la minunea arderii uleiului din Menora.

                            Gheorghe Bălţătescu

                            ULTIMELE ȘTIRI