24 aprilie 2024
Zona zeroCuvânt pentru sufletDuminica I din Postul Mare

Duminica I din Postul Mare

Sunt trei ispitiri cu care orice creștin se confruntă zilnic. Dar, oare cum le biruim? Am auzit de atâtea ori zicala „pentru ca un rege să poată domni peste alţii, el trebuie să arate că se poate conduce pe sine însuşi”. Isus – Regele nostru -, la începutul misiunii sale a ajuns pe teritoriul inamic, sleit de puteri, în urma postului de 40 de zile. Diavolul, profitând de contextul acesta, i-a iniţiativa şi porneşte la atac cu trei ispitiri, dar Isus, învinge și domnește! Primul atac este în sfera necesităţilor fizice: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu porunceşte acestei pietre să devină pâine”. Diavolul îi sugerează lui Isus să se folosească de puterea divină pentru satisfacerea propriilor nevoi însă, în afara voinței lui Dumnezeu, este păcat.

Al doilea atac este în sfera puterii, dominaţiei şi a gloriei: „Diavolul, ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii, zicându-i: «Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Adorându-mă, a ta va fi toată»”. Adorarea a fost, este şi va fi rezervată doar lui Dumnezeu. În calitate de om, Isus s-a închinat doar lui Dumnezeu! În planul Lui Dumnezeu mai întâi trebuia să urmeze crucea şi Calvarul. Al treilea atac este în sfera îndeplinirii misiunii sale: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească şi: te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Isus ştia că nu este după voința lui Dumnezeu și a refuzat oferta diavolului. Goana după succes este, în general, forma de idolatrie pe care diavolul o cultivă mereu în inima oamenilor. Smerenia, în schimb, aduce armonie.

Prin aceste trei ispitirii, Dumnezeu vrea să ne comunice vulnerabilitatea, ca şi oameni, în cel puţin trei domenii: 1) la nivelul trupului, nevoi fizice şi legitime; 2) dorinţa arzătoare de recunoaştere publică; 3) dorinţă după putere, dominaţie şi glorie.

Diavolul a fost pus pe fugă de credința Mântuitorului. Pentru a ieşi biruitori nu ne rămâne decât să urmăm exemplul Mântuitorului. Isus a folosit aceleaşi arme spirituale pe care le putem folosi şi noi. Oare de ce nu folosim şi noi aceleaşi arme spirituale?

Pr. Cristian Diacu, Parohia Catolică „Înălţarea Sfintei Cruci” Luizi-Călugăra

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri