marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2303

Expoziţia „Centenarul Zborului Marii Uniri”

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează vineri, 2 noiembrie 2018, de la ora 12.30, sala 13, vernisajul expoziţiei „Centenarul Zborului Marii Uniri”, manifestare desfăşurată sub egida Centenar. Prin acest demers expoziţional, se propune publicului vizitator şi iubitorilor istoriei naţionale o pagină importantă din lupta pentru unitate naţională şi anume zborul efectuat de eroul aviator Vasile Niculescu de la Bacău la Blaj pe data de 23 noiembrie 1918.

În contextul în care românii din Transilvania pregăteau Marea Adunare de la Alba Iulia, a fost necesar contactul între oficialităţile române de la Iaşi – Regele Ferdinand, guvernul I.I.C. Brătianu şi Parlamentul român cu patrioţii transilvăneni.

În condiţiile unei ierni foarte grele, soluţia adoptată a fost cea a unui zbor peste munţi cu un avion Farman 40, pilotat de eroul aviator Vasile Niculescu. Importanţa zborului a fost deosebită pentru transilvăneni şi pentru reuşita Marii Adunări de la 1 Decembrie 1918.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate documente referitoare la cariera pilotului Vasile Niculescu şi zborul realizat. De asemeni, sunt etalate elemente de armament, de ţinută militară, medalii şi decoraţii, alte piese tridimensionale şi fotodocumentare menite să redea atmosfera perioadei luptei pentru unitate naţională.

Expoziţia va fi prezentată de prof. Dan Ramf (Muzeul Naţional al Aviaţiei Române), prof. Mihaela Băiţan (director, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, filiala Bacău) şi gen.Fl.aer.(r) Necolae Petrescu (preşedinte, ARPIA – Filiala Bacău).

Slănic Moldova are licență de salubrizare

    Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSCUP) a emis licența pentru Serviciul public de salubrizare al orașului Slănic Moldova. Licența este valabilă timp de cinci ani.

    Conform acestei licențe, titularul ei poate colecta separat și transporta separat deșeurile municipale și pe cele care provin din activități comerciale din industrie și instituții. De asemenea, pot fi măturate, spălate, stropite și întreținute căile publice și pot fi curățate străzile de zăpadă sau întreținute în caz de polei și îngheț.

    Pentru astfel de servicii, titularul licenței poate încasa contravaloarea serviciilor de salubrizare la nivelul stabilit de lege.

    Primăria din Slănic Moldova a reclamat încă de la sfârșitul lunii iunie că din oraș nu se mai poate duce gunoiul la Celula ecologică din Bacău, pentru că prestatorul de servicii de salubritate nu mai dispunea de licență.Primarul Gheorghe Baciu a trimis adrese către Prefectură, Consiliul Județean, către ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) și EcoSud. Dar a depus și la ANRSCUP o cerere de licențiere a operatorului.

    Ce facem în weekend?

    Premiere cinematografice
    Bohemian Rhapsody. Genul filmului: biografic, dramă, muzical. Distribuție:Rami Malek, Joseph Mazzello, Lucy Boynton. Regia: Bryan Singer.
    Halloween Bântuit (Goosebumps 2: Haunted Halloween 2D). Genul filmului: aventură, comedie, familie. Distribuție: Jack Black, Wendi McLendon-Covey, Madison Iseman. Regia: Ari Sandel.

    Festivaluri. Petreceri.
    Vineri – de la ora 11.00, la Teatrul Municipal „Bacovia”, ediția a XII-a a Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii „Așchiuță”. De la ora 23.00, petrecerea „Ieșim vinerea din casă”, partea a IV-a, la Valhalla.

    Teatru
    Duminică – de la ora 11.00, „Hainele cele noi ale împăratului”, dramatizare de Ciprian Huțanu, după Hans Christian Andersen. Distribuție: Mihăiță Cornea, Andreea Sandu, Laurențiu Budău, Tiberiu Gabor-Bitere, Neagu Alina Vasilica, Andrei Andriuca, Ilinca Istrate, Costras Adrian. Regia: Cristian Huțanu. De la ora 18.00, „Prenumele” de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patelliere, în regia lui Răzvan Săvescu. Distribuția: Elisabeth Garaud – Florina Găzdaru; Pierre Garaud – Valentin Braniște (Teatru de Kartier); Claude Gatignol – Bogdan Buzdugan; Vincent Larchet – Matei Bogdan; Anna Caravati – Adelaida Perjoiu.
    Scenografia: Cristina Ciobanu. Foto&grafica: Ioan Viorel Cojan.

    Sport
    Sâmbătă, de la ora 16.20, la Bazinul de Înot ediția a XII-a Cupei Bacăului la Înot, reuniunea I.
    Duminică, de la ora 9.30, la Bazinul de Înot ediția a XII-a Cupei Bacăului la Înot, reuniunea a-II-a.
    Florin Ștefănescu

    Întregitoarea de neam

    De reamintit
    Din când în când, dar mai cu seamă în momente de cumpănă – cum ar fi cel de acum, când limba română a acumulat deja câţiva ani de agresiune severă din partea anglicismelor, pe de o parte, şi dinspre zona I.T., cu un cod de comunicare propriu, pe de altă parte –, se cere să ne aducem aminte de menirea graiului străbun, adică cel tradiţional, adică cel autentic. Resuscitarea acestui adevăr este cu atât mai necesară cu cât 2018 este Anul Centenarului Marii Uniri.

    Generic inspirat
    Gala Premiilor U.Z.P.R. (Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România), ediţia 2018, s-a ţinut sub un generic inspirat din natura instrumentului de lucru al gazetarului – cuvântul: „Limba română, întregitoare de neam”. Afişul manifestării a adus în atenţie o triadă angajantă: „Profesionalism, notorietate, viziune”, sub un slogan în ton cu genericul: „Împreună scriem istoria clipei!” (Exigenţa privitorului avea dreptul la semnele diacritice pentru prima şi ultima literă din cuvântul-cheie: Împreună.)

    Printre premianţi
    Seniori ai presei de la noi, membri ai juriului, au premiat 17 slujitori ai condeiului gazetăresc, printre care băcăuanul Mihai Buznea, un adevărat performer: şi-a consacrat peste şase decenii acestei profesiuni, începând cu munca de corector şi continuând-o până astăzi (răspunde de acurateţea lingvistică a Revistei „Plumb”). A fost, printre altele, corespondentul zonal al Televiziunii Române, iar acum este autor de cărţi inspirate din actualitatea imediată. La secţiunea Radio, tot pentru producţiile publicistice ale anului 2017, a fost premiat Marcel-Iulian Tolcea (Radio-România Timişoara), pentru rubrica sa de limba română. El este şi primul jurnalist român care a realizat la Strasbourg un interviu cu secretarul general al Consiliului Europei, Catherine Lalumière. Dialogul rezultat a devenit document oficial al C.E.

    Din aceeaşi oglindă a jurnaliştilor
    Informaţiile de mai sus le-am extras din Revista U.Z.P. nr. 11/2018, care se pregăteşte de propriul centenar (a fost fondată în 1919). De aici am aflat şi despre Premiile „Eminescu, ziaristul”, cu ţintă spre o dată: 28 iunie, dorită a fi Ziua Ziaristului Român. (Se aminteşte astfel despre nedreapta decizie de scoatere a poetului din presa autohtonă, în 1883.)
    Dintre premianţi, i-am reţinut pe Nicolae Dabija, cel care a menţinut vie flacăra limbii române în Basarabia, şi pe Andrei Păunescu, autorul rubricii „Din puţul fără fund, dar cu telecomandă. Emisiunile trece, perlele rămâne” din „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Fiul celui ce ne-a lăsat „Repetabila povară” extrage şi comentează fără menajamente abaterile de la normele lingvistice ale unora dintre cei care apar în emisiunile TV, luând astfel atitudine faţă de „invazia nonvalorii şi a nonculturii”. În ton liric, Andrei Păunescu îşi propusese un „Proiect de ţară”, cu versuri ca acestea: „Limba-i minunea ce ne uneşte/Suflet, speranţă şi faptă, şi dor.” […] „Ca visul să prindă altoi,/Iar trunchiul în flori să apară,/Unirea să fie în noi,/Nu doar într-o gală de seară” (FAP, 5 oct. 2018).

    Alte titluri
    Sumbră ne apare declaraţia lui Horea-Mihai Bădău, profesor şi jurnalist social-media: „Vom renunţa la alfabetul scris şi vom comunica mai multe prin imagini”, după cum colajul din articolele lui Mihai Eminescu gazetarul, sub titlul „Copiii mei vreau să fie instruiţi în limba mea şi NUMAI în limba mea, nu ŞI în limba mea” (pp. 24-25), ne dă fiori. De meditat şi la spusele lui Theodor Damian (U.Z.P.R. New York) despre pericolul permanent al barbarismelor de la noi (p. 26, rubrica „Limba română”).
    Ioan Dănilă

    Artă, istorie şi spiritualitate pe simezele de la „Frunzetti”

    La Galeriile „Frunzetti” a avut loc vernisajul unei interesante expoziţii, cu lucrări ale artiştilor plastici participanţi la Simpozionul „Zone Strategice de Creaţie” Centenar, proiect al Asociaţiei Culturale „Zaharia’Art” Bacău, care s-a desfăşurat la Bogdana, în apropierea Mănăstirii Bogdana.

    Scopul proiectului, derulat cu sprijinul Consiliului Judeţean, a fost de revitalizare a artelor viziale şi dialogul intercultural, participanţii luând contact cu mărturiile trecutului istoric, dar şi cu obiectivele turistice din împrejurimi.

    Pe simeze, publicul prezent a luat contact cu creaţiile participanţilor la simpozion: Sâmburic Elena, Bianca Rotaru, Luminiţa Radu, Vasile Crăiţă Mândră, Marius Crăiţă Mândră, Ion Mihalache, Viorel Cojan, Bogdan Antochi, Maria Vlad, Aliona Sâmburic, Marius Gheorghiu, Geanina Ivu, Violeta Savu – poet, care a citit un fragment de proza lirică, în memoria artistei Viorica Zaharia.

    Artişti consacraţi, membri UAP din România, Bacău şi Iaşi, cu personalităţi şi moduri de abordare diferit, au oferit, prin cele 55 de lucrări expuse, un spectacol de culoare şi formă.

    În memoria regretatei artiste Viorica Zaharia au fost expuse cinci lucrări de artă create în timpul vieţii.

    Geanina Ivu (coordonator proiect) şi Vasile Crăiţă Mândră au împărtăşit publicului din experienţa lor la simpozionul de la Bogdana, apreciind că astfel de evenimente au darul de a stimula creaţia artistică, dialogul pe diferite teme ale artei plastice contemporane, Bogdana fiind un loc plin de istorie şi spiritualitate, peisajele şi oamenii fiind subiecte extraordinare pentru un artist.

    Opera în recital: “Don Pasquale”

    Sala plină, ultimele acorduri de la repetiţie se sting. Poate începe concertul. A fost nu numai un eveniment muzical de excepţie joi seara, de la 18.30, la Sala Ateneu, a fost şi o întâlnire cu una dintre cele mai remarcabile creaţii ale lui Gaetano Donizetti, “Don Pasquale”.

    Asociaţia Home of Strings Bucureşti a reuşit să coaguleze profunzimea şi profesionalismul Orchestrei Filarmonicii “Mihail Jora”, impetuozitatea şi talentul unui mare dirijor – Juan Cantarell, Spania, cu o distribuţie de excepţie: Don Pasquale-Iustinian Zetea; Doctor Malatesta – Fang Shuang; Ernesto – Mihai Urzicana; Norina – Maria Ungheanu; Notar – Sergiu Neamţu, susţinuţi de Ansamblul Coral al Filarmonicii “Moldova” din Iaşi. Astfel, opera bufă “Don Pasquale” în variantă concertantă s-a desfăşurat impecabil, povestea lui Donizetti a încântat timp de mai bine de două ore publicul băcăuan, care nu are parte decât foarte rar de asemenea spectacole de operă.

    Cu doar câteva minute înainte de reprezentaţie, am stat de vorbă cu Pavel Ionescu, directorul filarmonicii băcăuane: „Filarmonica «Mihail Jora» a obişnuit melomanii cu surprize, sperăm noi plăcute, deoarece ne-am propus să reprezentăm toate genurile muzicale, am trecut de la concerte simfonice, operetă, operă, cum se întâmplă în această seară cu «Don Pasquale», sub conducerea aceluiaşi dirijor care, anul trecut ne-a adus operele lui Pucinni. A fost o colaborare foarte bună, o experienţă interesantă cu Asociaţia Home of Strings din Bucureşti, care a pregătit soliştii, cât şi cu Grupul Coral al Filarmonicii «Moldova» din Iaşi.”

    Spectacolul este un eveniment închinat belcanto-ului Italian, despre care ne-a vorbit şi Niculae Voicu, preşedinte al Asociaţiei Home of Strings: “Venim după o reprezentaţie de la Ateneul Român, iar acum, cu sprijinul domnului Pavel Ionescu, căruia îi mulţumim frumos, care ne-a pus la dispoziţie orchestra şi fenomenalul dirijor Juan Cantarell, suntem în Bacău. Ştiu că băcăuanii sunt foarte dornici de operă, «Don Pasquale» este o operă foarte comică, veselă, soliştii sunt pregătiţi, sunt artişti tineri, pe care asociaţia noastră doreşte să-i promoveze, să-i pună în contact cu orchestre foarte bune şi dirijori de asemenea, pentru dobândirea experienţei scenice, care este crucială pentru generaţiile tinere. Acesta este principalul nostru obiectiv. Le mulţumesc băcăuanilor pentru felul cum ne-au primit şi îi asigurăm că vom mai veni.”

    Cotidianul Deşteptarea a fost partener media al evenimentului.

    Trei răniți după ce un autoturism a intrat într-o mașină de școală

      FOTO: Luoana Elena

      Trei persoane au ajuns la spital, în această seară, în urma unui accident petrecut pe Bulevardul Unirii, din Bacau, în apropiere de Autogară.

      Se relatează că un autoturism Golf a intrat pe contrasens și a lovit o mașină școală.

      Răniții au fost preluați de o ambulanță SAJ și transportati la Spitalul Județean de Urgență.

      ISU Bacău a asigurat măsurile PSI.

      Polițiștii au deschis o anchetă.

      Accident cu patru răniți pe Măgura

        FOTO: George Catalin‎

        Patru persoane au ajuns la spital în aceasta după-amiază, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme.

        Conform polițiștilor, o mașină condusă de un tânăr de 26 de ani din Filipești, care rula pe direcția Onești – Bacău, a intrat pe contrasens în serpentinele de pe dealul Măgura, dupa ce șoferul a pierdut controlul volanului.

        Mașina a lovit un autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat de 61 de ani, din județul Iași.

        Cei doi șoferi și câte un pasager din fiecare mașină au fost răniți.

        S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

        Bătălia pentru Autostradă

        FOTO: Voicu Oara

        De ani de zile Bacăul se lupta cu Iașul pentru supremație în Moldova. După o perioada în care Bacăul, grație unor politicieni abili, a fost vioara întâi în Regiunea Nord Est, Iașul a revenit.

        De prin 2004, steaua Bacăului a început să pălească în vreme ce fosta capitală a Moldovei a început să crească atât economic cât și politic.

        A fost vremea în care politicienii băcăuani au început să se încaiere între ei în vreme ce ieșenii au colaborat pentru interesele județului.

        Așa a ajuns, de exemplu, ca autostrada Iași – Tg Mureș (A8) să între în MasterPlanul pentru transport înaintea autostrăzii Bacău – Brașov (A13) care, din toate punctele de vedere, este mai avantajoasă.

        Ofensiva politică a Iașului este însoțită de o ofensivă media și a societățîi civile. Iașul a reușit să obtină colaborarea unor politicieni din alte județe, chiar și din Bacău, care sprijină proiectul autostrăzii Iași – Tg. Mureș.

        În vreme ce există un număr de ONG-uri care fac lobby pentru proiectul ieșenilor, în Bacău societatea civilă – câtă mai este – e încremenită în proiect și refuză să sprijine proiectul autostrăzii A 13, probabil, ca să nu se spună că susține PSD.

        Mai mult, parlamentari băcăuani ai altor partide, cum ar fi PNL, sprijină pe față proiectul autostrăzii A8.

        Singurul atu al Bacăului pare să fie actualul ministru al transporturilor, băcăuan de origine. De aceea liberalii îi și cer remanierea.

        Pe partea societății civile sunt mai multe organizații care fac lobby puternic pentru A8. O campanie de strângere de semnături pentru „Autostrada Unirii” a creat confuzie deoarece a lăsat să se înțeleagă că Iași – Tg Mureș e singură soluție și este absolut nevoie de ea.

        Alte asociații din domeniul infrastructurii cer abandonarea A13 Bacău – Brașov pe motiv că nu respectă MasterPlanul sau că prin promovarea ei se urmăresc scopuri ascunse.

        În această bulibășeală, nu se mai aud argumentele financiare care spun că A13 este mai ieftină cu 7 miliarde de euro decât A8 sau că traversarea Carpaților pe la Oituz este mai simplă decât prin Cheile Bicazului.

        Pentru că, până la urmă, este vorba de o bătălie politică, mai puțin una economică. Chiar dacă Bacăul are dreptata când susține că A13 se poate face mai repede, mai ieftin și ar avea și un trafic mult superior, Iașul susține că varianta prin Tg Neamț spre Tg Mureș este mai bună.

        Să nu existe dubii: și A 13 și A8 trec prin Iași. Singura diferență este că preferata Iașului nu trece prin Bacău.

        Multă lume crede că autostrada este un premiu acordat celor care produc bani; situația este, însă, altă: autostrada este o condiție pentru a produce bani.

        Din păcate, această este miza întregii bătălii: o autostrada care leagă Bacăul de restul țării ar da posibilitatea județului să revină locomotiva economică a Moldovei, așa cum era odată. Iar asta s-ar face în detrimentul Iașului, consideră politicienii de pe malul Bahluiului.

        Începe să se vadă al doilea sens giratoriu

          Al doilea giratoriu de la ieșirea din Bacău spre Roman prinde contur. În paralel, se execută lucrări la pietonal și borduri. Întreaga zonă va fi modernizată și asfaltată. Totodată, va fi înnoit sistemul de iluminat din zonă.

          “Tratamentul fără interferon pentru Hepatita C este acum disponibil în Bacău!”

            Informații foarte importante pentru pacienții cu Hepatita C din judetul Bacău s-au spus ieri, intr-o emisiune de televiziune transmisă în direct de către studioul teritorial TVR Iasi și intitulată “Bacău știe de Hepatita C”. La emisiunea realizată de Claudia Dănăilă au participat dr Luminița Popovici, medic primar șef secție Gastroenterologie la Spitalul Județean de Urgență Bacău, dr Camelia Cojocaru, medic primar gastroenterolog la IGH Iasi si dr. Mihaela Năstasă, medic de familie.

            Dr. Luminița Popovici a declarat:

            “Pacienții cu Hepatita C din Bacău se pot trata acum chiar la Bacău, cu trimitere de la medicul de familie. Avem locuri suficiente si medici. Tratamentul fără interferon pentru Hepatita C este disponibil în Bacău încă din luna septembrie a acestui an. Noul regim terapeutic cu aceste medicamente fără interferon este mult mai ușor pentru pacient, cu mult mai puține efecte secundare, iar efectul tinde spre 100%. Acum există posibilitatea ca toți pacienții cu Hepatita C sa se trateze, cu toate gradele de fibroză, si cu regimuri terapeutice diferite, ceea ce practic individualizează tratamentul. Tratamentul trebuie foarte bine identificat prin factorii care sunt asociați, prin celelalte tratamente administrate pacienților. Virusul C se transmite prin sânge si secreții. Până in 1989, când nu știam despre anticorpii antivirus hepatitic C si nu se puteau testa, exista așa-numita hepatită non A – non B, era riscul de expunere accidentală la produse de sânge sau secreții, chiar prin manevrele medicale. Din păcate, cei mai mulți pacienți cred că atunci au fost infectați, iar grupa de vârstă cea mai afectată este între 50 si 70 de ani. Există si alte posibilități de transmitere a virusului C: mai actuală este injectarea de droguri, tatuaje, piercing, manichiură în condiții improprii, transmiterea de la mamă la făt, mai ales dacă mama are o co-infecție cu virusul HIV.”

            Emisiunea “Bacău stie de Hepatita C” face parte dintr-o campanie regională de informare a populației asupra cauzelor, efectelor si tratării Hepatitei C.

            România detine primul loc in Europa in privința incidenței de infectare cu virusul hepatic de tip C, cu un procent de 3,3 %, iar la nivel național, regiunea Moldovei are cea mai însemnată rată a prevalenței, 4,3 %.
            Procentul de pacienți cu Hepatita C în Bacău este de 4,15%, unul peste media națională.

            Las Vegas: dintr-un fort nesemnificat, într-o uriașă metropolă

            La ce te gândești prima dată când spui „Las Vegas”? La jocuri de noroc? La bogăție? La căsătoriile și divorțurile „la minut” ale noncorformiștilor? La strălucire? Privit din cosmos, Las Vegas-ul este cel mai strălucitor oraș de pe Tera. Privit de pe Pământ, este de-a dreptul orbitor. Ți se taie răsuflarea când ajungi pentru prima oară în acest paradis ridicat în mijlocul deșertului.

            Ei bine, dacă treceai pe-acolo într-o viață anterioară, pe la mijlocul anilor 1800, nu găseai mare lucru. Doar niște case modeste ale mormonilor, multe dintre ele abandonate. „Fortul” avea să se transforme în metropola de astăzi grație unor măsuri luate în câțiva ani de referință de cei care au fost la conducerea administrativă a locului:

            1905 – într-o perioadă în care pentru America era o prioritate absolută construirea de căi ferate, Las Vegas a devenit un centru feroviar, fiind conectat cu San Pedro, Los Angeles și Salt Lake City. Acest lucru a favorizat creșterea exponențială a comerțului și, implicit, a visteriei „municipalității”

            1911 – Las Vegas a devenit oraș

            1931 – În anul 1910, statul Nevada scosese gamblingul în afara legii, dar, treptat, crima organizată a prins rădăcini în Las Vegas și a reușit să facă un „lobby” suficient de convingător încât autoritățile de acolo să legalizeze din nou jocurile de noroc în 1931. Orașul a devenit un adevărat magnet nu numai pentru jucătorii din America, ci pentru jucătorii din întreaga lumea. Vestea s-a răspândit rapid în toate zările. Infrastructura era încă deficitară, dar problema se va rezolva în câțiva ani.

            În același an încep lucrările la construcția barajul Hoover Dam, care atrag sute de muncitori în zonă. O dată terminat (în 1936), barajul asigură apa atât de necesară în mijlocul deșertului, dar și energia electrică. S-au creat condițiile ca oameni diveșri din zone diverse să vină și să se stabilească aici.

            Pe Fremont Street, singura stradă asfaltată, se deschid cazinouri și cabareturi.

            „Oraşul atomic”

            1940 – Un alt punct de atracție, în anii 1940, a fost reprezentat de experimentele militare: peste 100 de bombe nucleare au fost detonate noaptea în deșertul Nevada, lumina produsă fiind vizibilă de la foarte mare distanță, de la ferestrele hotelurilor din Las Vegas. S-au tipărit chiar cărți poștale, în care Las Vegas era numit „Orașul Atomic”

            1941 se deschid noi cazinouri, multe mergând pe tema „Old West” („Vechiul Vest”), care avusese succes pe Fremont Street.

            Primul hotel internațional

            1946 – după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în Las Vegas s-a construit primul hotel internațional, Flamingo. El aparținea gangsterului Bugsy Siegel, care s-a asociat cu gangsterul Meyer Lansky, a cărui principală îndeletnicire era traficul de droguri. La ceremonia de deschidere, programată de Crăciun, au luat parte numeroase celebrități ale vremii.

            Siegel a fost ucis în 1947, dar viziunea sa a fost dusă mai departe. Între 1950 și 1960, mafia a construit hotelurile cu cazino Sahara, The Sands, The New Frontier, the Riviera. În dezvoltarea orașului au fost investiți banii crimei organizate, cu cei ai investitorilor respectabili – bănci de pe Wall Street, fonduri de pensii, Biserica Mormonă. Turiștii au invadat locul – 8 milioane până în 1954 – atrași de artiști precum Frank Sinatra, Dean Martin sau Elvis Presley, ca și de „păcănele” și de mesele de joc.

            1966 – Howard Hughes, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, s-a cazat într-un penthhouse din Desert Inn și nu a mai vrut să plece. Decât să fie dat afară, a preferat să cumpere hotelul. A mai cumpărat și alte hoteluri, plătind în total 300 de milioane de dolari.

            Cazinourile vechi au fost dinamitate

            1989 – Steve Wyn, dezvoltator în serie de cazinouri, a deschis „The Mirage”, în primul mega-hotel al orașului. Treptat, vechile cazinouri au fost dinamitate pentru a face loc noilor stabilimente, unor masive complexe arhitecturale care imitau construcții din Roma, Egipt, Paris, Veneția sau New York.

            Vrei să ajungi Las Vegas? O idee ar fi câștigi bani de drum jucând la cazinouri online precum Fortuna Casino. Dacă reușești, e un semn că poți da marea lovitură în „Orașul Luminilor”.

            Prietenul meu, câinele, este disponibil

            Nu, nu este un câine de catalog. Dacă ies cu el prin târg (mă rog, iese el cu mine…), nu atrage priviri admirative. Dimpotrivă: trecătorii privesc la el cu fereală, ca la un maidanez. Adevărul este că asta a și fost: un maidanez. M-am împrietenit însă cu el și, de multe ori, părăsește maidanul, preferându-mă. De gustibus…

            Avem gusturi comune: lătrăm la gropile din asfalt, la curvele politice, la incultură, corupție și fățărnicie, la polițiștii care mimează truda, la profesorii care imită caraghios competența, la cei care se-nchină la profit ca la un Dumnezeu etc. Ieri, sintetizând, amicul meu a urlat ca un smintit către mizera noastră ființare.

            A reclamat că trăiește groaznic, aidoma unui mioritic, și mi-a sugerat că supraviețuiesc în pielea unei ființări de câine. Firește, evidența acestor argumente m-a determinat să urlu din nou în tandem cu el…

            Acum două zile, prietenul meu a lătrat de parcă, în sfârșit, Apocalipsa era iminentă. Mobilizându-mi neuronii, am observat că lătra la o nevinovată listă de produse alimentare considerate nocive de către Protecția Consumatorului. Ce l-o fi apucat, mi-am zis? Am privit către listă și am înțeles că era o nevinovată fițuică. În magazinele / restaurantele noastre de lux otrava alimentelor / băuturilor depășește cu ani-lumină poveștile din fițuică.

            Atunci, în tandem, am început amândoi a lătra. De ce-am lătrat? Simplu. Prietenul meu cu origini maidaneze are un simț formidabil al ecologicului. Simte E-urile din alimente/ băuturi, așa cum presimți tu că te trage pe sfoară amanta / amantul. Strâmbă din nas sau latră la cel puțin 70 la sută din bunurile omologate comestibile, acceptate ca atare de Protecția Consumatorului.

            Ce mai tura-vura! Prietenul meu, semi-maidanezul, este disponibil. Împreună cu alți amici de-ai lui, este dispus să înlocuiască toată organigrama Protecției Consumatorului. Se angajează că va lătra / mușca până când în rețeaua comercială nu vor mai rămâne otrăvurile atractive și scumpe oferite astăzi legal. Ham-ham!

            EXCLUSIV: 9 copii îmbolnăviți de o pisică

              Este vorba despre 9 elevi de la o școală din satul Negulești, din comuna Dealu Morii. Trei dintre ei fac parte din aceeași familie, alți trei dintr-o altă familie, iar restul sunt din familii diferite.

              „Primul care a fost sesizat de această îmbolnăvire a fost învățătorul de la clasă, Viorel Dumitrașc. A fost și o ședință cu părinții, apoi a intervenit și dr. Mihai Sorin Toma, medic în comună. S-au luat măsuri imediat”, ne-a spus prof. Ghiorghi Iorga, inspector școlar de management instituțional de la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

              De la Direcția de Sănătate Publică ni s-a confirmat cazul și ni s-a transmis că este vorba despre 9 copii diagnosticați cu tricofiție, o dermatomicoză contagioasă, care a fost luată de la o pisică bolnavă.

              Copiii au vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, au fost diagnosticați de către medicul de familie și îndrumați către consult de specialitate dermatologic pentru tratament.

              În prezent, toate cele 9 cazuri sunt în remisie, iar starea generală a acestora este bună.

              S-au recomandat și măsuri de izolare la domiciliu a tuturor cazurilor până la dispariția leziunilor tegumentare.

              În școală, periodic, de la înregistrarea acestei boli contagioase, au fost controlați toți copiii, iar acum, după vacanța elevilor din clasele primare, va fi un nou control. Nu s-a mai depistat niciun caz nou.

              Cine răspunde pentru crima robotului?

              Vorbeam, ieri, despre dilema morală din industria auto: pe cine va proteja o mașină autonomă, pe pasageri sau pe pietoni? Până la această dilemă, însă, mai există una, cea a responsabilității juridice. Cine va răspunde pentru uciderea sau rănirea unor persoane de către un autoturism fără șofer?

              Oricât de perfecționate ar fi și oricâtă putere de calcul ar îngloba computerele, până la urmă se pot întâmpla accidente. Chiar dacă o Inteligență Artificială (IA) este mai rapidă în reflexe decât un șofer uman, tot pot exista probleme sau cazuri fără soluție, în care mașina trebuie să aleagă pe cine pune în pericol.

              În situația clasică, responsabilitatea este a șoferului uman. În situația în care mașina nu are șofer uman și este condusă de o IA, cine răspunde juridic? Mai ales că nici unul dintre dezvoltatorii de IA nu se grăbește să implementeze ceva în genul celor trei Legi ale Roboticii, inventate de Isaac Asimov.

              „Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău”, spune Prima Lege a Roboticii și am dubii că va fi implementată IA din moment ce se află în studiu roboți de luptă, care vor avea ca sarcină uciderea oamenilor. Ca în Terminator, de exemplu.

              Așadar, soluția eficientă economic pentru această problemă ar fi să nu existe nici o vină, și să se considere accidentul drept un „Act of God”, „voință divină” sau „forță majoră”, cum doriți să traduceți, ca în cazul loviturii unui fulger sau a unei alunecări de teren. În fond, nici fulgerul și nici malul care se surpă nu sunt rezultatul unei acțiuni umane. Cât de ușor s-ar putea convinge lumea să accepte această idee?

              Probabil foarte ușor, marketingul nu mai este un secret iar omenirea cere, practic, să fie mințită. Doar că rezultatul ar fi, probabil, devastator în timp deoarece viața umană ar valora tot mai puțin. Nu că acum ar însemna foarte mult, actualul sistem economic mondial fiind orientat să îndeplinească alte criterii.

              Fotbal/ Liga a II-a. Operațiunea „ACS Poli”

              Aerostar declanșează operațiunea „ACS Poli”. Operațiune care ar trebui să-i aducă prima victorie externă din acest sezon.

              Cu moralul la cote înalte după victoria obținută cu 2-0 contra Ripensiei la debutul lui Florin Bratu pe banca tehnică a Aerostarului, băcăuanii pleacă astăzi la Timișoara, acolo unde sâmbătă, de la ora 11.00, vor întâlni penultima clasată din Liga a II-a, ACS Poli.

              „Am decis să plecăm la Timișoara încă de joi deoarece drumul este lung. Vom ajunge joi seara la Timișoara, iar vineri vom efectua aici antrenamentul dinaintea jocului.

              Sperăm să legăm două victorii și să urcam în clasament”, a declarat antrenorul Florin Bratu, care contează pe lotul complet pentru meciul din etapa a 15-a. Au fost recuperați, după accidentările suferite, stoperul Florescu și Andrei Pavel, cei doi urmând să efectueze, la rândul lor, deplasarea la Timișoara.

              Volei feminin/ Divizia A1: Merg la Dinamo, dar rămân în stand-by

              Chiar dacă se va prezenta cu Știința la meciul de vineri, de la București, din etapa a doua, antrenorul Florin Grapă nu a renunțat la ideea retragerii echipei din campionat. „Totul depinde de ce se va decide la Extraordinara Consiliului Local”, a precizat tehnicianul băcăuan.

              „Iau serios în calcul retragerea echipei din campionat”, declara luni, la ședința Consiliului Local Bacău, antrenorul Științei Bacău, Florin Grapă. Supărarea tehnicianului băcăuan avea la bază decizia consilierilor de a amâna pentru o ședință extraordinară votul privind aprobarea listei finale a programelor ce vor primi finanțări nerambursabile pentru activități sportive, în baza Legii educației fizice și sportului nr.69/ 2000.

              Chiar dacă primarul Cosmin Necula a precizat că nu este vorba de o blocare a fondurilor ci doar de o amânare cauzată de un ordin al ministrului Tineretului și Sportului, Ioana Bran, pentru Știința a început numărătoarea inversă.

              „Așa nu se mai poate. Mă voi gândi până miercuri și voi lua o decizie”, a adăugat Grapă. Ieri, antrenorul medaliatei cu bronz din ediția precedentă a Diviziei A1 a precizat pentru Deșteptarea că echipa sa se va prezenta la meciul de mâine, cu Dinamo, de la București, din etapa a doua a campionatului, dar că nu a renunțat definitiv la ideea retragerii: „Am decis să așteptăm și acea ședință extraordinară a Consiliului Local.

              Viitorul echipei se leagă de ceea ce se va vota atunci. Noi depindem în mod direct de acei bani pe care i-am solicitat în proiectul depus pentru a participa în competițiile naționale și în cupele europene. Pe lângă faptul că suma a fost diminuată de la 900.000 lei la 645.334 lei, aprobarea ei continuă să fie tergiversată, lucru care ne afectează activitatea.

              Decât să ne tot chinuim așa, mai bine ne retragem. Nu-mi e deloc ușor pentru că vorbim de aproape trei decenii jucate în prima ligă și de o prezență continuă vreme de 25 de ani în competițiile europene, dar, până la urmă, toate lucrurile trebuie să aibă și un sfârșit. Unii se vor bucura, poate, alții se vor întrista, însă pur și simplu nu văd altă ieșire.

              Repet, mergem la Dinamo deoarece totul este din scurt, dar rămâne de urmărit ce vor decide consilierii locali în Extraordinară și, în funcție de asta, vom ști și noi dacă vom continua sau nu campionatul”.

              Meciul Dinamo București- Știința Bacău este programat mâine, în uvertura etapei a doua și nu va fi televizat. Următorul joc al studentelor va avea loc pe 10 noiembrie, acasă, cu CSM București. Până atunci, este de presupus că se va desfășura și Extraordinara Consiliului Local, cea care va decide, în mod indirect, soarta echipei fanion a Bacăului.

              Spitalul Județean de Urgență se prezintă: Decompensări de toamnă la Psihiatrie

                Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău a fost înființată în 1976, de doctorul Gelu Zichil, sub îndrumarea profesorului doctor Petre Brânzei. Odată cu această secție a fost înființat și Laboratorul de Sănătate Mintală, actualul Centru de Sănătate Mintală, care se ocupă de dispensarizarea bolnavilor cu afecțiuni psihice și tratamentul lor în ambulator.

                Secția funcționează exact în același spațiu, cu același număr de paturi, respectiv 60, la care se adaugă și 4 paturi în regim de spitalizare de zi. În timp, personalul a crescut numeric, dar a crescut și cazuistica, de la aproape 1.000 de internări/an, la înființare, la peste 3.000 de internări anual în momentul de față. Despre tratamentele și patologia de sezon din această secție am stat de vorbă cu dr. Carmen Covrig (foto), medic șef.

                – Suntem, acum, într-o toamnă atipică, o toamnă cu temperaturi neobișnuit de mari pentru această perioadă. Este vremea când bolile psihice se decompensează. Ce patologie de sezon înregistrați pe secție?
                – Secția este cu profil de bolnavi acuți și asigură tot ce înseamnă urgența în această specialitate la nivelul întregului județ, nu numai a orașului Bacău. Asta deși mai există două secții de Psihiatrie în județ, la Onești și Moinești, însă, repet, urgențele psihiatrice se internează doar aici pe secția noastră, în Bacău. Patologia a crescut, a crescut și numărul celor care se internează cu afecțiuni acute cu risc major pentru pacient și pentru anturajul lui. A crescut foarte mult numărul persoanelor de vârsta a treia care sunt aduse pentru o simptomatologie psihotică în cadrul demențelor. A crescut, totodată, numărul celor diagnosticați cu depresie, cu alcoolism sau cu tulburări psihice urmare a consumului de alcool și, din păcate, în ultimii ani ne confruntăm și cu o patologie în creștere a celor dependenți de substanțe psihoactive, așa-zisele droguri, la noi, majoritatea etnobotanice, mai puțin acele droguri clasice.

                – Mai înregistrăm și astfel de cazuri? În ciuda multiplelor campanii de avertizare a consumului de astfel de substanțe?
                – Da. Sunt multe cazuri, mai ales în ultimele luni. Încă mai înregistrăm astfel de cazuri, în general la persoane tinere și, din păcate, o spun iar, cu șanse mici de recuperare și de reușită în ceea ce privește abstinența. Și asta mai ales pentru că aceste persoane se întorc în mediul din care provin, iar la nivelul anturajului există tentația, ușurința, obiceiul, de a continua un astfel de consum.

                – Am auzit că mai nou se vorbește de un altfel de drog, „zombi”, care dă o anumită manifestare, foarte agresivă.
                – Da, am înregistrat și noi astfel de cazuri. Noi nu testăm substanța, pentru a o încadra într-un anumit criteriu. Avem în jur de 300 de substanțe psihoactive care se pot depista, dar ele sunt peste 3.000. În funcție de patologia cu care vine în spital, consumatorul de droguri poate fi dirijat din Unitatea de Primiri Urgențe pe Secția Medicală, dacă este o intoxicație acută, pentru susținere în Terapie intensivă, iar cei care sunt cu o patologie datorată consumului cronic sau a sevrajului, urmare a întreruperii consumului de droguri, ajung la Psihiatrie. Tratamentul de aici vizează doar partea simptomatică (agitația, fenomenele psihotice etc), care cedează relativ ușor și repede. Ulterior, ei sunt dirijați spre ambulatoriu, pentru a-și continua tratamentul și, eventual, spre o psihoterapie, ajutată cu supravegherea suport – familia, școala, prietenii-, pentru a putea să se mențină cât mai mult fără a mai consuma drogul.

                – Am ajuns la un punct foarte important. Cât de necesară e familia în viața unui astfel de pacient. A unui pacient cu o problemă psihică?
                – Este foarte importantă. Pentru că după un astfel de episod, pacientul are nevoie de un punct de sprijin, de suport, de susținere, de motivație, care să îl ajute să poată face față bolii și tentației de a mai consuma un drog, oricare ar fi el. Recomandată este și psihoterapia cu o persoană compatibilă, pentru tipul de boală a respectivului pacient. Dar rolul familiei este primordial. Ea este cea care sesizează o modificare de comportament, ea poate observa anumite lucruri sau preocupări morbide ale pacientului. Mai greu este cu persoanele singure. În majoritatea cazurilor, acestea sunt aduse la spital de societate, de oameni, de medicul de familie, de vecini, de pompieri, de polițiști, dacă este găsit. Dacă este găsit, pentru că aici e problema!

                – Cum scăpăm de stigmatul care ni se pune în momentul în care am ajuns la Psihiatrie? Cum educăm? Pentru că, în final, o boală psihiatrică este tot o boală, care, tratată, se vindecă, nu?
                – Oamenii sunt oameni. Cu educație diferită, cu mentalități diferite referitoare la bolnavul psihic. Durează în timp să schimbăm anumite mentalități. Și eforturile noastre sunt mari. Dar să știți că o persoană cu o anumită boală, să zicem un bărbat consumator de alcool, mai ușor ascultă de o persoană cu aceeași suferință ca și el sau care a trecut prin aceeași suferință. Mai ușor acceptă sfaturi de la aceasta, de la un coleg de suferință, care vine cu exemplele personale privind efectele acestui consum (că a avut probleme la serviciu, că și-a pierdut familia, că e stigmatizat, că a avut tulburări de memorie). Mai greu receptează însă aceste exemple de la noi, ca medici specialiști. Tendința este de a rejecta ceea ce îi spunem noi, pe când implicarea persoanelor cu un anumit istoric în secția de Psihiatrie în promovarea unor roluri, beneficii sau avantaje ale acestui serviciu a fi o modalitate de a sterge, cumva, o anumită stigmatizare a bolnavului cu afecțiuni psihice. Și, foarte important pentru ei, este ca aceștia să fie integrați în societate și acceptați așa cum sunt, tolerați. Iar aici noi am cam pierdut. Deși trăim într-o societate dezvoltată, cu acces la foarte multe informații, am cam pierdut la capitolul respect.

                – Dacă am ajuns la acest respect, următoarea mea întrebare este: Cum se vede din interior sistemul de sănătate din România? Mai este el respectat de pacient, de societate în general?
                – Cum se vede din interior sistemul? Precar. Din toate punctele de vedere.

                – Deși eforturi s-au făcut și se fac în continuare.
                – Așa este. Dar paradoxul știți care este? Vorbim de un progres al medicinei, al medicației folosite, noi avem aici pe secție medicamente echivalente de pe orice secție din lume, numai că nu ai cum să nu constați că pacientul care vine la noi se comportă total diferit, și în rău, față de cel care se adresează sistemului de sănătate din Europa sau de oriunde în lume. Asta deși avem rezultate foarte bune, cu recuperări (remisii în tratament) foarte bune, avem pacienți integrați în societate, care lucrează, care profesează în continuare în cariera lor. Vorbim însă de mentalitați. De ceea ce vorbeam înainte. Și aici, repet, mai avem mult de lucru.

                – Ce i-ați spune unui student la Medicină care vrea să aleagă Psihiatria ca specialitate pe care să o profeseze? Cum l-ați convinge să aleagă Psihiatria?

                – Că este o meserie frumoasă. Că partea de psihic a omului este ceea ce ne deosebește în general de restul mamiferelor. Nu în totalitate, însă, pentru că s-a dovedit că și animalele au afectivitate, memorie și un anumit grad de raționament. Că a făcut sau va face un lucru bun că a ales sau va alege această specialitate care este de viitor.

                – Mai vin tineri spre Psihiatrie? Am observat, cu surprindere, că în echipa dumneavoastră medicală sunt și mulți tineri, medici și asistenți.
                – Da. Sunt. Și în ultimii ani, chiar au fost solicitări, iar locurile la rezidențiate pe această specialitate au fost ocupate printre primele. Și sunt centre la Iași, București, Timișoara, Tg. Mureș, care formează astfel de specialiști. Există încă, de ce să nu o spunem, tentația de a lucra în străinătate, pentru că acolo medicii, indiferent de specialitate, sunt mai bine plătiți, mai apreciați, mai protejați. Iar din toate ramurile medicale, Psihiatria este una dintre cele mai bine plătite în străinătate. Dar și la noi s-au făcut eforturi financiare mari în acest sens și e mai bine. Sperăm totuși că vor fi mulți tineri care vor alege să rămână în țară, să lucreze aici și, împreună cu ei, să contribuim cu toții la îmbunătățirea calității serviciilor medicale din România.

                În prezent, pe secție sunt angajați 6 medici, 19 asistenți medicali, 10 infirmieri, îngrijitori, brancardieri, într-un barem încadrat în cel de la nivel național. Clădirea în care funcționează Psihiatria va intra într-un proces de renovare, dar și de extindere, care nu înseamnă neapărat mărirea numărului de paturi, ci îmbunătățirea condițiilor de spitalizare și cazare, cu grup sanitar pe fiecare salon, cu amenajarea unei curți interioare mult mai mare pentru recreerea pacienților în aer liber, cu spații de petrecere a timpului cu familia în orele de vizită și chiar de relaționare între pacienți, în camere unde să se poată juca cărți, șah sau table, toate în condiții apropiate de standardele europene.

                Medicii care lucrează pe secție:

                dr. Carmen Covrig, medic primar (șef secție)
                dr. Camelia Hriban, medic primar
                dr. Mihail Dabija, medic primar
                dr. Andreia Gociu, medic primar
                dr. Carmen Niță, medic primar
                dr. Ana Maria Bălăiță, medic primar

                Câştigătorii Festivalului Concurs „Armonii în timp”

                  Şcoala Populară de Arte şi Meserii, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Floricica”, a organizat, la Sala Ateneu, Concursul de interpretare vocală din cadrul Festivalului „Armonii în timp”, Regiunea Nord-Est, dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. Desfăşurat pe două genuri, canto muzică populară şi canto muzică uşoară, şi pe categorii de vârstă, la concurs s-au înscris foarte mulţi copii şi tineri, cursanţi ai şcolii din Bacău, dar şi din alte localităţi din Regiunea Nord-Est.

                  După două zile de concurs, juriul, format din prof. Marinela Potârniche (inspector şcolar), Robert Costrovanu (coregraf), Carmen Dima (reprezentant la CJ), Olguţa Pâţu (director al Şcolii Populare de Arte) şi Camelia Maftei (secretar), a stabilit căştigătorii premiilor şi ai Trofeelor concursului.

                  Canto muzică populară: ctg. 10-14 ani – Trofeul Festivalului: Constantin Vlad Amariei. Premiul I: Georgiana Ojog, Larisa Udrea, Denisa Ciobanu, Larisa Borseri. Premiul II – Mădălina Lazăr, Emilian Tăbăcaru, Mihai Crăciun. Premiul III – Adrian Blaj, Mădălina Moraru, Denisa Balcanu. Ctg. 14 – 18 ani – Trofeul Festivalului: Anca Dilă. Premiul I: Adina Chifani, Corina Radu; Premiul II: Larisa Popa, Roberta Raţă; Premiul III: Cătălin Popa, Georgiana Ojog.

                  Ctg. peste 18 ani. Premiul I: Mihaela Tăbăcaru, Premiul II: Ionuţ Afanache.

                  Grupuri vocale: Premiul I – Grupul mixt „Muguri de stejar” şi „Gospodinele”, din Deleni-Iaşi, Grupul vocal-instrumental „Dor străbun” – Brusturoasa. Premiul II: Grupul „Floricica”. Trofeul Festivalului, cat. 6-12 ani: Grupul Vocal „Boboceii”. Trofeul Festivalului, cat. 14-18 ani: Grupul vocal „Muguraşii” (Agăş).

                  Premii speciale: Premiul „Maria Şalaru” al Asociaţiei Culturale „Floricica” – Adina Chifani (Pănceşti-Bacău), Larisa Popa (Brusturoasa-Bacău), Grupul Vocal „Cantus” (Dărmăneşti).

                  La canto muzică populară, Comunitatea „One Life” a acordat 20 de premii, în valoare totală de 6.500 de euro, constrând în două excursii, una la Herculane, pentru 10 persoane, adjudecat de Grupul Mixt Vocal „Muguri de stejar” şi Grupul „Gospodinele” din Deleni, iar excursia la Verona (10 locuri) va fi oferită câştigătorilor trofeelor şi a locurilor I. La propunerea Mariei Şalaru, 2 locuri vor fi alocate şi pentru canto muzică uşoară.

                  Canto muzică uşoară: ctg. 7-9 ani. Premiul I: Miruna Mastacan, Ştefania Curbăt, Ana Mazilu. Premiul II: Miruna Moraru, Erica Aanei, Maria Daria Zota. Trofeul categoriei: Maria Ştefănescu.

                  ctg. 10.12 ani. Premiul I: Melisa Tasinato. Premiul II: Maria Diana Costraş, Cristiana Holtea. Premiul III: Ionuţ Maftei. Trofeul categoriei: Ştefania Mireanu, Trofeul Festivalului: Raluca Ioana Stan.
                  ctg. 13-15 ani. Premiul I: Roxana Ioniţă. Premiul II: Teodora Miruna Stoean, Elena Silvia Păduraru. Premiul III: Ştefan Burghel. Trofeul categoriei: Mihaela Sandra Tudorancea. Ctg. 16-18 ani. Premiul I: Ştefania Camelia Balint, Ludmila Tomasevschi. Premiul II: Ancuţa Gheorghiţă, Mara lepădatu, Renata Lungu, Maria Ambra Luca.

                  „A fost un concurs foarte bun, la care au participat foarte mulţi copii şi tineri de mare talent, de care, cu siguranţă vom mai auzi, atât de la canto muzică populară, cât şi de muzică uşoară. Pe lângă voce, ritm, prezenţă scenică, juriul a apreciat şi costumele/costumaţia, care fac parte din zestrea fiecărui concurent. Mulţumesc doamnei Maria Şalaru pentru colaborare, pentru implicarea totală în organizarea şi desfăşurarea festivalului”, ne-a declarat Olguţa Pâţu, director al Şcolii Populare de Arte şi Meserii.

                  Foto: Cosmin Gavrilă

                  „Sprijin pentru seniorii noștri”, un proiect cofinanțat de Consiliul Județean, implementat de Centrul Diecezan Caritas Iași în județul Bacău

                    Centrul Diecezan Caritas Iași a implementat, în județul nostru, în perioada 2 august – 2 noiembrie 2018, Proiectul „Sprijin pentru seniorii noștri”, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, conform programului de finanțări nerambursabile din bugetul pentru anul acesta pentru activități nonprofit de interes județean, (exclusiv pentru proiecte culturale şi proiecte sociale), conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

                    Scopul proiectului l-a reprezintat dezvoltarea serviciilor destinate persoanelor vârstnice din comunele Faraoani și Pârgărești, în vederea îmbunătățirii calității vieții, precum și combaterea excluziunii sociale și creșterea accesului la servicii socio-medicale.

                    Grupul țintă direct a fost reprezentat de 85 persoane vârstnice și 20 de aparținători, iar beneficiarii indirecți ai acestui proiect sunt membrii celor două comunități.

                    Obiectivele proiectului au fost următoarele: creşterea calităţii vieţii pentru 25 de beneficiari lunar, prin oferirea de servicii de îngrijire la domiciliu, atât sociale, cât şi medicale, în decursul a 3 luni, în comuna Pârgărești, dezvoltarea serviciilor de socializare pentru 60 de persoane vârstnice și implicarea unei rețele de voluntari pentru oferirea de servicii de socializare adresate persoanelor vârstnice, pe o perioadă de 3 luni, în comunele Pârgărești și Faraoani, dar și dezvoltarea de servicii de informare și suport pentru 20 de membri ai familiilor ce au în îngrijire persoane vârstnice dependente, pe perioada de implementare a proiectului. S-a urmărit îmbunătăţirea stării de sănătate a asistaţilor cu păstrarea independenţei maxim posibile în raport cu condiţia proprie, implicarea lor în activități de socializare în vederea diminuării izolării și marginalizării sociale, promovarea activităților din cadrul proiectului, informarea aparținătorilor privind asistarea persoanelor vârstnice în familie, dar și formarea unei echipe de 6 voluntari pentru implicarea în activități de socializare în cele două comune.

                    „În prezent, în România, gama serviciilor sociale de proximitate acordate în comunitate și, mai ales, serviciile de îngrijire la domiciliu, precum și numărul profesioniștilor în domeniu sunt insuficiente și cu o distribuție inechitabilă sau inadecvată în raport cu resursele disponibile. Pe baza acestor date, dar și pe baza experienţei activităţii cotidiene, putem afirma că populaţia vârstnică a României se confruntă cu probleme sociale, economico-financiare şi de sănătate, la care familiile celor în cauză respectiv structurile clasice de suport social nu mai fac faţă”, ne-a declarat Antonina Dogariu, Coordonator Diecezan, Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu.