duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2229

Accident cu victimã la Moineşti

    Poliția în acțiune

    Poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Moineşti au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Lucăceşti a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

    Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lucăceşti, la intersecţie cu strada Căpitan P. Zăgănescu, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani, din comuna Zemeş, care a suferit vătămări corporale.

    De asemenea, în urma impactului o pasageră din autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    La testarea cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative pentru ambii conducători auto.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Depistat în flagrant în timp ce sustrăgea produse petroliere

    Un bărbat de 31 de ani, din comuna Zemeş, de profesie agent de pază, a fost depistat în flagrant în timp ce sustrăgea gazolină din domeniul petrolier Geamăna.

    La data de 08 februarie a.c., în jurul orei 13.30, poliţişti de la Postul de Poliţie Zemeş, în timp ce executau activităţi pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din domeniul petrolier au depistat în flagrant un bărbat de 31 de ani, din localitate, care sustrăgea gazolină dintr-o conductă de transport produse petroliere, din zona Geamăna.

    Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul, cu ajutorul unui dispozitiv artizanal a sustras cantitatea de 270 litri gazolină, pe care a depozitat-o în recipiente din plastic şi a încărcat-o în autoturismul personal.

    De asemenea, poliţiştii au constatat că bărbatul a condus autoturismul cu care transporta produsul petrolier desi avea permisul de conducere anulat.

    Întreaga cantitate de produs petrolier a fost ridicată şi predată reprezentanţilor părţii vătămate.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Totodată bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventive.

    Copiii cu boli incurabile intră în Virtual Reality cu „Lumina”

      Universul copiilor diagnosticați cu boli limitatoare de viață e camera albă din hospice. Pentru acești copii care nu vor atinge niciodată zăpada de pe Ceahlău, nici nisipul de pe plajele Mării Negre, Asociația „Lumina” a lansat, joi, proiectul „Împlinim vise”. „Noi vrem să vizităm pădurea virtual, mai bine zis, să aducem pădurea în pătuțul de spital”, a mărturisit Lavinia Porubiu, coordonatorul acestui proiect, care este o premieră în serviciile de îngrijiri paliative din România și foarte nou în SUA și UE.

      Specialiștii centrului vor folosi Virtual Reality (VR) în terapia durerii și pentru a le oferi pacienților experiențe care nu le sunt accesibile. „Scopul proiectului îl reprezintă diminuarea suferinței fizice și psihice a copiilor diagnosticați cu boli incurabile internați în Hospice Lumina, prin utilizarea realității virtuale atât ca psihoterapie experențială, cât și ca terapie a durerii fizice”, a declarat Lavinia. Aceste metode reprezintă o inovație în terapia prin forme de artă, în special prin utilizarea în îngrijiri paliative. Vor beneficia de aceste terapii 50 copii cu boli incurabile în stadii avansate și terminale care sunt internați în Hospice „Lumina”.

      Visând la cerul din Santorini…

      Cei mai mulți dintre acești pacienți au dificultăți majore de deplasare, necesită tratament medicamentos permanent, s-au aflat de foarte multe ori în situația de a fi internați într-un spital și au suferit proceduri dureroase în mod repetat sau suferă de dureri cronice.

      „Micii noștri pacienți nu se pot bucura de copilărie sau adolescență așa cum fac copiii sănătoși. Mulți dintre ei nu pot nici măcar să frecventeze școala. Pentru ei o ieșire în parc, la cinema sau la McDonald’s, joaca, alergatul, fotbalul, vacanțele la mare sau la munte nu sunt o realitate și, în unele cazuri, nu sunt prezente nici măcar sub formă de speranță sau vis. Folosind Realitatea Virtuală, dorim să oferim copiilor posibilitatea de a merge în Santorini, în vizită la piramidele din Egipt, la festivaluri de muzică din Europa sau chiar pe Marte, de a se plimba cu un rollercoaster, de a alerga sau de a juca fotbal.”

      Mihaela Dumitrache, director executiv Asociația „Lumina”

      Proiectul „Împlinim vise” va dura până pe 31 august și va avea un buget de 49.850 de lei, din care 20.810 de lei reprezintă finanțarea asigurată de Fundația Pentru Comunitate, iar 29.040 de lei, contribuția Asociației „Lumina”.

      Managementul durerii

      Există dovezi clare din care reiese faptul că realitatea virtuală ajută la calmarea durerii. Părțile din creier care sunt conectate la durere – cortexul somatosenzorial și cel insular – sunt mai puțin active atunci când pacientul este „scufundat” în VR. În anumite cazuri, realitatea virtuală poate ajuta pacientul să tolereze proceduri medicale ce în mod normal sunt foarte dureroase.

      Beneficii de la stat pentru femeile însărcinate

        Conform normelor actuale, femeia gravidă are mai multe beneficii de la stat. Care sunt acestea?

        • Analizele suplimentare de laborator ce pot fi făcute de gravide:
        – Determinarea grupului sanguin ABO și a grupului sanguin RH;
        – Anticopri specifici Anti RH;
        – Testarea HIV;
        – Analizele Anti-HAV IGM, AG HBS (screening) și anticorpi Anti HCV.
        Pentru aceste analize, recomandarea poate fi făcută atât de medicul de familie, cât și de medicul de specialitate din ambulatoriul clinic.

        • Servicii de medicină primară:
        Toate gravidele și lăuzele au dreptul la consultații de monitorizare a evoluției sarcinii și lăuziei, precum:
        – Luarea în evidență în primul trimestru;
        – Supravegherea de două ori pe lună, din luna a șaptea până în luna a noua inclusiv;
        – Urmărirea lăuzei de la externarea din maternitate – o consultație (la domiciliu);
        – Urmărirea lăuzei până la patru săptămâni de la naștere – o consultație (la cabinet).

        POZA GRAVIDUȚA

        • Servicii acordate în ambulatoriul de specialitate:
        – Supravegherea unei sarcini normale la gravida care nu deține documente medicale, care să ateste existența în antecedentele personale patologice a rubeolei, toxoplasmozei, infecției CMV;
        – Supravegherea unei sarcini normale la gravida care deține documente medicale, care să ateste existența în antecedentele personale patologice a rubeolei, toxoplasmozei, infecției CMV;
        – Screening prenatal (S11-S19 + 6 zile);
        – Supravegherea sarcinii cu risc crescut (edem gestațional, hiperemeză gravidică ușoară, uter cicatriceal în trimestrul III etc).

        „Trebuie înțeles mesajul pentru toți furnizorii de servicii medicale că femeia gravidă are prioritate. Nici laboratoarele nu ar trebui să refuze să le efectueze investigații medicale motivat de lista de așteptare. În cazul femeii însărcinate, totul se prioritizează.”
        Marius Savin, președinte director general la Casa Județeană de Asigurări de Sănatate Bacău

        Despre puterea rugăciunii stăruitoare şi smerite

        Evanghelia celei de a XVII-a Duminici după Rusalii relatează întâlnirea pe care a avut-o Iisus pe când se găsea prin „părţile Tirului şi ale Sidonului” cu o femeie din acele locuri, rămasă în istorie sub numele de femeia cananeancă. Această femeie avea o fiică demonizată şi auzind că trece Mântuitorul prin acele ţinuturi a dorit să fructifice şansa şi I-a ieşit în cale, strigându-I cu durere: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un diavol”. Domnul însă, ca şi cum nu ar fi auzit-o, nu i-a răspuns nici un cuvânt, aşa încât ucenicii au simţit nevoia să intervină, mijlocind la învăţătorul lor: „Miluieşte-o, Doamne, că strigă în urma noastră!” Ei bine, spre uimirea ucenicilor şi a noastră, Hristos a dat atunci un răspuns cât se poate de surprinzător: „Nu sunt trimis decât numai pentru oile cele pierdute ale Casei lui Israel.” Adică, ar fi fost trimis doar pentru evrei.

        Bineînţeles că acest lucru nu este adevărat, ci Iisus Hristos a venit în lume pentru întreg neamul omenesc, nu numai pentru evrei sau alţii care se pretind aleşi în chip special de Dumnezeu. El S-a întrupat pentru toţi oamenii deopotrivă, indiferent de neam ori rasă. Hristos a dat acest răspuns surprinzător doar pentru a evidenţia mentalitatea iudeilor din vremea aceea, care se aşteptau ca Mesia să vină numai pentru ei, în timp ce pe ceilalţi îi considerau „spurcaţi” şi deci nedemni de chemarea sfântă la mântuire.

        Auzind femeia afirmaţia aceasta, care de altfel îi era cunoscută, dar intuind totodată universalitatea misiunii lui Hristos, a insistat şi, apropiindu-se, L-a rugat: „Doamne, ajută-mă”. Şi atunci Domnul ne mai uimeşte o dată. După ce „a ignorat-o”, prefăcându-Se că nu o ia în seama, preluând aceeaşi mentalitate a iudeilor o numeşte „câine”: „nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”. Femeia cananeancă nu se lasă intimidată, ci stăruie şi dă Mântuitorului un răspuns care arată că nu era numai credincioasă, ci şi înţeleaptă: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor”. Impresionat de credinţa, stăruinţa si înţelepciunea acestei femei, precum şi de faptul că nu s-a supărat şi că nu s-a simţit jignită, Hristos i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti!”. Şi mai adăugă Evanghelia că „s-a tămăduit fiica ei chiar în ceasul acela”….

        Această exclamaţie finală a Mântuitorului este cheia întregii întâmplări. Mântuitorul s-a purtat atât de aspru cu femeia cananeancă pentru a dezvălui tuturor, prin probele la care a supus-o, cât de mare era credinţa acelei „străine”, cât de stăruitoare, smerită şi înţeleaptă putea fi ea, nu pentru un interes strict personal, ci din dragoste pentru fiica ei.

        Deşi a respins-o în patru rânduri, mai întâi ignorând-o, apoi ignorând rugămintea apostolilor, declarând că situaţia acelei „străine” nu e de competenţa Sa, pentru ca în final să o jignească, în faţa credinţei, a stăruinţei, a smereniei şi a înţelepciunii acelei femei, care a acceptat toate jignirile, şi-a păstrat calmul şi politeţea, dând un răspuns excepţional ce sublinia toate aceste calităţi, Mântuitorul îi ascultă rugăciunea, împlinindu-i voia.
        Însuşirile care I-au plăcut Domnului şi I-au stârnit bucuria şi admiraţia au fost credinţa, dezinteresarea, curajul, stăruinţa, bunăcuviinţă, smerenia şi inteligenţa.

        Domnul iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Trebuie să învăţăm, urmând exemplul femeii cananeence, cum să ne comportăm faţă de Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că nu avem voie să ne supăram pe El atunci când nu ne ascultă sau întârzie să ne împlinească cererea, ci doar să insistăm. Nu avem voie să ne simţim jigniţi de faptul că El pare a nu ne auzi. Noi doar să stăruim! Şi dacă ne este de folos, Dumnezeu cel milostiv va împlini cerea noastră!

        Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

        Destinul, un prizonier amărât al Suferinței

        Eugen Verman scrie cu ușurința pe care o au doar cei născuți din coapsa Voroavei. Nu caută epitetele cu lumânarea, nu-și trimite vorbele la fierar, ca să le schimbe glasul, și nici nu le condamnă etern la galerele imaginației, ca să stârnească valuri de ficțiuni. Pentru el, cuvintele sunt ca niște prieteni dragi care zămislesc istorii în care au suferit, sperat, iubit și hulit împreună, au mângâiat doruri și au îmblânzit zvârcoliri. Fără norocul amiciției cu aceste cuvinte îndrăgostite de amintiri n-ar fi ajuns scriitor.

        „Zăpezi murdare” (Bacău, Editura Corgal Press, 2018, ediția a II-a, revăzută și adăugită), volum memorialistic, i-a lipit de suflet și un portret remarcabil zămislit de criticul și istoricul literar Constantin Călin, în prefața („Artă și autenticitate”) a ediției I: „Generos și sentimental, Eugen Verman n-are nimic a reproșa nici lumii, nici sieși. Laudator temporis acti scrie fără pic de ranchiună, parcă pentru a consacra. Principalul său argument și punct de sprijin e indeniabilul și atât de simplu «așa a fost»! Sinceritatea asumărilor și bunătatea îl diferențiază net de cei sarcastici și duri «din principiu»”. Sinceritatea sa este uneori atât de molipsitoare, încât, notează același critic literar, în preambulul ediției a II-a, „însuși optimismul din final, referitor la viitorul satului românesc, pare plauzibil”.

        Foametea, zdrențele, bolile, Securitatea, activistul de partid și mahalaua, truditorul onest și speranța, dramele cu lacrima mereu de serviciu, inocența și fariseismul, inima lipită de familie, amintirile-rană, dorurile care au prins chip sau s-au stins ca un licurici sărutat de rouă sunt personajele-vedetă ale scriiturii sale. Printre toate aceste personaje simți cum se plimbă Destinul, cel pe care Eugen Verman nu-l privește cu ochii la beregată, nu-l ia niciodată de guler, ca să-l arunce la pubela nenorocirilor vieții. În această lume, nici cei care se împotrivesc sincer nu sunt disidenți: „He, he, democrația asta e un lucru foarte mare… Fără opoziție, nu-i nicio democrație, spune, sigur pe el, nea Tomiță Coadă”. (op. cit, p. 142) Ei sunt gravizi de sinceritate, chiar dacă răul pândește de peste tot: „Nu mai vorbi de-astea. La noi, până și vântul te ascultă și te toarnă… vezi ce spui și cum spui…” (ibidem, p. 150), șoptește năucit ing. Ajtay.

        Personajele lui Verman, mai ales țărani, mărșăluiesc succesiv prin cenușa fierbinte a ruinelor lumii: bordeiul, Cotul Donului, colectivizarea, Canalul, „iubirea” tătucului popoarelor, molima, „victoria socialismului”, excluderea din școli, „înfrățirea cu păhărelul”, pușcăria, sinuciderea, pâra la Securitate… Cei din Crucea Veche, trecuți prin acest infern polifonic al lumii, trăiesc un coșmar, își dau tăcut demisia din viață: „În acest univers fără început și sfârșit, tatăl său n-a mai trăit mult după ce s-a înscris, obligat, în colectivă, l-au ros nedreptățile, căci acestea stăpânesc, de fapt, cugetele oamenilor și destinele lor”. (ibidem, p. 91) Universul acesta a devenit atât de țicnit, încât chiar și un activist de partid, Alistir Calara, pare a fi vizitat de sentimente umane. Se „poticnea în gânduri”, ros de un „sentiment de culpabilitate adâncă”, întrucât realiza că „el, Calara, conducea întreaga bătălie împotriva unor oameni care-și apărau bucata lor de pământ, avuția lor cea mai de seamă, viața lor”. (ibidem, p. 93) Uneori, nu este iertat de aceste zvârcoliri nici ziaristul din… Verman.

        Eugen Verman nu toarnă niciun strop de vitriol peste oamenii care otrăvesc istoria, peste vremuri. Picură însă din belșug, peste cei înfrățiți cu drama, simpatie, compătimire și dragoste. Desigur, știe că Strigătul și așezarea la zid ar fi soluții pentru lecuirea istoriei de Rău, dar mai știe că Strigătul și Zidul pot fi deghizate, nu doar estetic, în altfel de oblojitori, care, cu lacrima mereu în cumpănă, fac, paradoxal, până și din copilăria sa „cumplit de săracă” o lume fericită… Atitudinea aceasta – prezentă și în celelalte opt volume ale autorului – își are obârșia, cred, în faptul că el are respect (aproape un cult?…) pentru Destin, cel pe care mi se pare că îl privește ca pe o necesitate fatală – tuche, îi spuneau anticii greci – care-și face nu doar dramaturgic mendrele, ca în tragediile lui Eschil și Sofocle… Acest respect nu-l face totuși să nu privească hachițele Destinului cu mare compătimire, pentru că el însuși, Destinul, pare a fi un prizonier amărât al Suferinței și rătăcirilor…

        Duminica a 5-a de peste an

        Sfânta Evanghelie a acestei duminici, a cincea de peste an (cf. Lc 5,1-11), ni-l prezintă pe Isus care-și cheamă primii discipoli: pe Simon, numit ulterior Petru, pe Andrei fratele său, și pe frații Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu. Toți aceștia erau pescari pe Lacul Genezaret, cunoscut și ca Marea Galileei. Mulțimea îl caută pe Isus ca să-i asculte cuvântul.

        E important, pentru o bună creștere și maturizare în credință, să ne întrebăm: „Care este motivul pentru care îl căutăm pe Isus?” „Ce vrem noi, de fapt, de la El?” „Ne interesează cuvântul său?” În ciuda mulțimii care se îmbulzește în jurul său și căreia îi vestește cuvântul, Isus „e puțin cu gândul în altă parte”, mai precis, spre câțiva pescari care tocmai și-au tras bărcile la țărm și își spală năvoadele. Pescuitul e meseria lor, din care-și asigură cele necesare vieții. O muncă grea, uneori periculoasă, ce-l înăsprește pe om, dar îl și educă la o formă de înțelepciune ce-l ajută să cunoască și să respecte ritmul și forța naturii, ostilă uneori omului, să fie curajos, hotărât, dispus la efort în momente decisive.

        Isus îi vede de departe pe acești bărbați, arși de soare, osteniți, neinteresați de mulțime, și parcă nici de el, și-i îndrăgește. Mântuitorul simte că pescarii aceștia au ceva ce poate fi pus în slujba Împărăției pe care el a venit să o vestească și să o construiască. Oare ce să fi fost acel ceva ce l-a atras pe Isus la Petru, Andrei, Iacob și Ioan? E greu de spus, dar în mod sigur nu meritele lor, nu capacităților lor, nu meseria lor, nici măcar credința lor; de altfel, cunoaștem drumul de credință presărat cu căderi și ridicări a apostolului Petru.

        Din relatarea evanghelistului Luca, putem, totuși, să intuim că celor patru pescari, chemați de Isus să devină „pescari de oameni”, nu le lipsea „gustul” misterului, de vreme ce, deși nu prinseseră toată noaptea nimic, la cuvântul acestui „învățător necunoscut”, mai încearcă o dată.

        Discipolul lui Isus este, înainte de toate, cineva dispus să se deschidă misterului lui Dumnezeu, acceptând „să primească”: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, recunoaşte și sfântul Paul.

        Pr. Virgil Blaj, OFMConv

        Întâlnire cu reprezentanți ai Băncii Mondiale

          Președintele Consilliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a avut vineri, 8 februarie 2019 o întâlnire cu reprezentanți ai Băncii Mondiale, pe agenda discuțiilor aflându-se proiectele prioritare pentru județul nostru.

          La întrunire s-au aflat și reprezentanți ai primăriei municipiului Bacău, ai Regiei Autonome Aeroportul Internațional ”George Enescu” precum și reprezentanți ai direcțiilor Tehnic-Investiții, Economic și Dezvoltare Durabilă și Managementul Proiectelor din aparatul propriu al instituției.

          Reprezentanții Băncii Mondiale au prezentat rezultatele parțiale ale unui sondaj efectuat în municipiu care prioritizează dorințele și nevoile băcăuanilor în 10 proiecte de interes.

          Acestea se referă la autostrada Bacău-Brașov, drumul expres Bacău-Piatra, pasarela ce traversează calea ferată, nodul intermodal de transport dar și un număr de străzi din Bacău sau drumuri care asigură mobilitatea între municipiu și comunele limitrofe.

          Reprezentanții Băncii Mondiale, care au astfel de întâlniri cu administrațiile orașelor mari din România, vor centraliza propunerile cetățenilor, acestea urmând să fie prezentate Comisiei Europene pentru o alocare cât mai bună a sumelor destinate României în următorul exercițiu financiar.

          Șoferul care a produs accidentul de pe Podul Narcisa a refuzat testul alcoolemiei

            FOTO: ISU Bacau

            La data de 07 februarie a.c., în jurul orei 19.00., în timp ce conducea un autoturism pe str. Calea Mărăşeşti din municipiul Bacău, un bărbat de 67 de ani din localitate a efectuat o depăşire neregulamentară, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 41 de ani.

            În urma accidentului a rezultat rănirea a doi pasageri şi a conducătorului auto de 41 de ani, care au fost transportați cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

            Conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, fapt pentru care a fost condus la unitatea medical unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

            10 mesaje preventive pentru un elev de nota 10

              Cea mai răspândită toxicomanie, adevărat flagel social mondial, alcoolismul ameninţă sănătatea fizică şi mentală a omului. Numărul persoanelor care uzează şi abuzează de alcool este în continuă creşere, iar limitele de vârstă ale acestora scad din ce în ce mai mult, ponderea tinerilor consumatori de alcool, atât băieţi căt şi fete, este din ce în ce mai mare.

              Tinerii trebuie să ştie că cei care consumă alcool înaintea vârstei de 15 ani sunt de două ori mai predispuşi să devină alcoolici. Alcoolismul se dezvoltă în mai puţin timp la tineri decât la adulţi iar pe termen lung, acesta conduce la pierderea memoriei, afecţiuni ale creierului, boli cardiace, malnutriţie şi scurtarea duratei de viaţă.

              Consumul de alcool pe străzi, în parcuri sau alte locuri publice este contravenţie şi se sancţionează cu amendă;

              Consumul de alcool determină adesea un comportament agresiv în familie şi societate, manifestări violente de multe ori cu deznodământ tragic;

              Consumul de alcool poate avea efecte dezastruoase asupra psihicului, mai ales la copii şi tineri;

              Dependenţa se instalează lent, la câţiva ani după debutul alcoolismului, prin mărirea constantă a dozei de alcool ingerată şi se manifestă prin imposibilitatea de abţinere la consumul de alcool;

              Alcoolismul şi consumul iraţional de băuturi alcoolice, favorizează comiterea unor infracţiuni grave (omoruri şi tentative de omor, lovituri cauzatoare de moarte, violuri, tâlhării);

              Manifestaţi atenţie sporită atunci când legaţi prietenii sau vă alegeţi cercul de prietenii;

              Nu cedaţi tentaţiei de a consuma alcool, consumul ocazional poate să ducă la dependenţă;

              Convingeţi-vă părinţii, rudele, prietenii şi cunoştinţele să nu consume alcool, prezentându-le pericolele la care se expun;

              Nu vă dovediţi „bărbăţia” consumând alcool, tutun sau alte droguri;

              Învăţaţi să spuneţi nu atunci când este cazul, aveţi tăria să vă susţineţi punctul de vedere, contribuiţi fiecare la prevenirea, combaterea şi reducerea delincvenţei legate de consumul de alcool şi droguri.

              Gaze naturale pentru oamenii din comunele Bacăului

                Ionel Floroiu

                Vineri, Sala Mare a Consiliului Judeţean a fost aproape prea mică pentru a-i cuprinde pe primarii comunelor din judeţ, parlamentarii băcăuani, subprefectul judeţului, preşedintele CJ şi reprezentanţii de vârf ai Trasngaz, societatea de stat care se ocupă cu transportul gazelor naturale.

                Întâlnirea are loc după ce senatorul Dragoş Benea, preşedintele PSD Bacău, a avut o discuţie cu ministrul Economiei, Niculae Bădălău, în subordinea căruia se află Transgaz. După ce majoritatea comunităţilor locale băcăuane din mediul rural, reunite în Asociaţia Comunelor, şi-au manifestat dorinţa de a avea reţea de gaze naturale, senatorul Benea a solicitat ministrului Economiei o întâlnire între primari şi directorii Transgaz.

                Au fost prezentate proiectele societăţii de extindere a reţelei prin mai multe magistrale, care vor permite racordarea la gaze naturale a tuturor localităţilor. Condiţia, care deja a fost îndeplinită, este ca respectivele comune să se asocieze, pentru a se şti numărul potenţial de abonaţi şi, implicit, dimensiunile conductelor magistrale pe care Transgaz le va construi.

                „Spre bucuria mea, bunii mei colaboratori, primarii din Estul judeţului, sunt pe ultima sută de metri în constituirea asociaţiilor intercomunitare, ceea ce înseamnă că de anul acesta se va lucra la documentaţia necesară. Aşa cum le-am spus şi primarilor, cred că reţeaua de gaze naturale este, pe lângă drumuri şi alimentarea cu apă, una dintre condiţiile obligatorii ale dezvoltării zonei de Est a judeţului”, a declarat deputatul PSD de Bacău, Ionel Floroiu.

                „Dacă prin programele PNDL I şi II infrastructura rutieră şi reţeaua de apă încep să se dezvolte, trebuie să insistăm ca şi cea de gaze să ţină ritmul. De ce? Două sunt motivele principale. În primul rând, investitorii caută condiţii bune în orice regiune şi noi trebuie să concurăm cu zone unde facilităţile sunt deja asigurate.

                Dacă vrem locuri de muncă la noi acasă, trebuie să-i atragem pe cei ce le pot oferi. În al doilea rând, mă gândesc la cei foarte mulţi ce sunt plecaţi la muncă în străinătate, care s-au obişnuit acolo cu condiţii de viaţă civilizate. Dacă vrem să se întoarcă, au nevoie să găsească şi în satele băcăuane aceleaşi condiţii. Cred că munca şi ambiţia primarilor noştri, pe care noi, parlamentarii PSD îi sprijinim mereu, vor schimba şi mai mult în bine viaţa oamenilor”, a mai spus el.

                Proprietari de câini scoși la plimbare, amendați pentru că nu aveau lopățică și pungă

                  Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat o acțiune ce a vizat respectarea regulilor de curățenie de către proprietarii de animale de companie din municipiul Bacău.

                  Cu acest prilej au fost verificate mai multe zone ale municipiului (Gării, Aviatori, Ștefan cel Mare, Izvoare, parcurile și locurile de agrement), fiind legitimate 36 de persoane și aplicate 13 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 440 lei.

                  Reamintim pe acestă cale proprietarilor de animale de companie să dețină asupra lor materialele prevăzute de lege, necesare pentru curățarea locului și evacuarea dejecțiilor fiziologice și să manifeste atenție sporită în alegerea locului de plimbare și a modalității de efectuare a acesteia în locurile publice, amenda prevăzută pentru abateri de acest tip fiind cuprinsă între 100 și 500 lei.

                  Băcăuan prins cu țigări de contrabanda în vamă

                    În data de 07 februarie a.c., în jurul orei 11.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari – I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Trifeşti, un autoturism marca Dacia Logan, condus de M. P., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza judeţului Bacău.

                    În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în plafoniera autoturismului, 2.600 de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Ucraina şi Duty free.

                    Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a achiziţionat ţigaretele pentru consumul propriu.

                    În conformitate cu prevederile legale, întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 1.232 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

                    În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

                    Despre buget, alegeri și autostrăzi

                      Astăzi, la sediul Partidului Național Liberal (PNL) filiala Bacău a avut loc o conferință de presă convocată de liderii organizației băcăuane, deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr.

                      La acest eveniment a participat și europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu, aflat în vizită în Bacău. Pe ordinea de zi au fost două subiecte, situația creată de bugetul național, respective ce se întâmplă în Parlamentul European și felul în care România își exercită președenția în Consiliul Europei.

                      În prima parte, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a vorbit despre alegerile europarlamentare care se apropie și despre prioritățile României în Uniunea Europeană și nu numai. De asemenea, oaspetele a adus în discuție situația unor tronsoane de autostradă, printre care și autostrada Târgu Mureș-Iași, pe care le susține, acuzând actuala guvernare că nu dorește să apeleze la bani europeni pentru construcția acestora, în condițiile în care fonduri există.

                      Deputatul Tudorița Lungu a preluat ideea de autostrăzi și a susținut că PNL Bacău susține și autostrada Târgu Mureș-Iași dar și autostrada Bacău-Brașov. Conferința de presă a avut și alte puncte de referință. Alte detalii și declarații de la această întâlnire veți afla din ediția de luni, 11 februarie, a cotidianului Deșteptarea.

                      Părinții copiilor cu dizabilități au protestat în fața Prefecturii

                        „Noi suntem românii nevăzuți”, „Dizabilitatea, la bugetul central!” și „În stradă pentru cei vulnerabili” au strigat, vineri, în fața Prefecturii Bacău, părinții copiilor cu dizabilități. Disperarea lor e provocată de proiectul Legii Bugetului pe 2019, care prevede „zero lei pentru asistența socială și protecția copilului!”

                        Toate costurile legate de protecția categoriilor vulnerabile vor fi suportate, în acest an, din bugetele locale. Primăriile, însă, au anunțat deja că nu vor avea banii necesari.

                        „Am fost la primarul municipiului Bacău și a zis că nu e sigur că va putea face față. Suma va fi imensă. Suntem 460 de asistenți personali, plus cei care au optat pentru indemnizația de însoțitor și care vor fi plătiți tot de Primărie”, spune Lavinia Pricop, mama unui băiețel cu autism.

                        I-am întrebat pe protestatari ce înseamnă sprijinul pe care l-au primit până acum și mi-au spus că e vorba despre alocația complementară și sumele acordate pentru hrană, hăinuțe și cazarmanent.

                        Cât anume? „Cinci sute de lei”. La această sumă se adaugă indemnizația de însoțitor, 1.300 de lei, pentru că adulții nu-i pot lăsa nesupravegheați și fără ajutor pe copiii lor care suferă de autism, sindrom Down sau afecțiuni neuromotorii.

                        Mai mult, trebuie să-i ducă la școală sau la grădiniță și la terapie sau tratament. „Eu plătesc, uneori, chiar și 300 de lei pe săptămână pentru terapia băiețelului meu. Statul nu decontează aceste cheltuieli”, spune Lavinia Pricop.

                        „Statul nu decontează terapia”

                        Aurel Cojoc afirmă că decizia privind transferul cheltuielor în sarcina primăriilor lovește în primul rând în copii, dar și în familie și comunitate: „Ca o familie să nu mai primească acești bani, așa puțini, cum sunt, înseamnă un dosar social în plus. Apoi, toți acești copii vor ajunge adulți dependenți, cazuri sociale. În loc să-i integreze, statul îi abandonează.”

                        Protestatarii susțin că neplata acestor drepturi va însemna nu doar abandonarea ședințelor de terapie ABA, kinetoterapie, logopedie, stimulare senzorială, ci și condamnarea la sărăcie.

                        „Își bat joc de noi și de acești copii și așa bătuți de soartă, acuză Mariana Ciofu. Datorită terapiei, Bianca, fiica mea, care are 9 ani, a început să vorbească. Terapia fetiței mă costă 1.600 de lei pe lună. Dacă îmi vor lua salariul, cu ce voi plăti terapia?” Îi dau lacrimile și se oprește.

                        Genoveva Rotaru parcurge în fiecare zi drumul de la Lespezi la Bacău ca să-l aducă pe Dragoș, 10 ani, la școală, iar după cursuri se duce la „Betania” și la terapie. „O dată pe săptămână, aduc terapeutul acasă. Vă dați seama că toate acestea, terapia, logopedia, drumurile, costă?” întreabă, retoric, Genoveva.
                        Adunați în fața Palatului Administrativ, părinții copiilor cu dizabilități agită afișele și, din când în când, strigă: „Noi suntem românii nevăzuți”, „Suntem mulți” și „Dizabilitatea, la bugetul central!”

                        După o oră, deja înghețați, deoarece niciun oficial n-a coborât din clădire să-i întrebe care-i necazul lor, își fac planuri unde să se ducă, cui să ceară ajutorul. „Azi, vom depune memoriul nostru la Prefectură, Consiliul Județean și Primăria Bacău. Dacă situația nu se va rezolva, vom merge toți, din toată țara, în fața Guvernului”, a avertizat Lavinia Pricop.

                        Universitarul Sorin Cristea va conferenţia din nou la Bacău

                          Originar din Bacău, profesorul Sorin Cristea va veni în orașul natal, de data aceasta la invitația Asociaţiei Grădiniţa Roza Venerini.

                          Sâmbătă, 23 februarie 2019, de la ora 9.00, la centrul educațional Fundația Sf. Ioan Bosco Bacău, va avea loc prelegerea ţinută de prof. univ. dr. Sorin Cristea cu titlul „Modalități eficiente de abordare a educației prin derularea proiectelor educaționale”.

                          Parteneri în proiect sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău. Evenimentul are loc prin implicarea prof. Florin LAZĂR, inspector şcolar general, a prof. dr. Gabriel LEAHU, director Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”, a prof. Veluţa MAFTEI, inspector școlar pentru educație timpurie, a prof. Ana-Maria ROTARU, Inspector Şcolar Programe Europene, Învăţământ Particular si Alternative Educaţionale şi a profesorilor Istrate-Ştefănescu Adriana şi Nastasă Anca-Mihaela.

                          pagina 1

                            Despre calitatea omului politic

                            Pentru a evalua calitatea managementului politic, nu este neapărat necesar să studiezi sondaje de opinie, să citești lucrări cu scârț academic. Glumele/ bancurile care circulă voios în spațiul public pot oferi un diagnostic grozav.

                            Virtuțile Calgonului…După ce beți apă de la robinet, neapărat trebuie să beți o linguriță de Calgon… Așa a sintetizat românul normal panarama provocată de calitatea apei de la robinetul bucureștean; și nu numai. Genial, nu?

                            Fură politicienii?…La Palatul Victoria se opreşte badea Gheorghe cu bicicleta, o reazemă de gard şi aruncă priviri în jur. Gardianul: „Bade, ia bicicleta de-aici, că vin miniştrii, primul-ministru”… Badea Gheorghe: „No, că nu-i bai, i-am pus lacăt!”…

                            Pliznotul & amanta…O (prea)jună, posesoarea statutului de amantă a unui lider politic, s-a întors dintr-un voiaj exotic și povestește: „A fost superb! Am vânat tot felul de animale: urşi, lei, tigri, dar ce mi‑a plăcut cel mai mult a fost vânătoarea de pliznoţi!”… Dar ce sunt pliznoții?, a întrebat un ziarist… „Ooooo! Eram în Africa… I‑am gonit până când s‑au căţărat într‑un copac. Le era foarte frică şi strigau: «Please, not! Please, not»”, a răspuns ea…

                            Omul sfințește locul?… Ieri, în timpul şedinţei de Guvern, în sală au intrat trei bandiţi. Şi-au cerut scuze pentru întârziere şi s-au aşezat la locurile lor.

                            Iubire respect… Un politician se trezeşte în ambulanţă. Unde mă duceţi?, strigă el. La morgă! Păi, nu am… murit!… Normal, i se răspunde. Încă nu am ajuns…

                            Truda în folosul cetățeanului… În timpul ședinței, doi aleși ai neamului se întâlnesc pe holul Parlamentului. Unul către celălalt: „Ce e, ce s-a întâmplat, nici tu n-ai somn?!”…

                            Psihologii/ sociologii evidențiază virtuțile terapeutice ale glumei/râsului. Biblia ține isonul: „O inimă veselă este o bună doctorie…”(Proverbele, 17:22) Glume profunde au fost puncte de plecare pentru varii revoluții…

                            Prefectura și-a prezentat raportul pe 2018

                              Șefii serviciilor deconcetrate, președinții organizațiilor sindicale și patronale, ziariști și alți colaboratori au fost prezenți, joi, la bilanțul pe 2018 al Instituției Prefectului. Alături de Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, și Valentin Ivancea, subprefect, au stat pr. Constantin Busuioc, protopop de Bacău, Sorin Brașoveanu, președintele Consliului Județean, deputatul Constantin Avram, președintele filialei ALDE, și Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

                              A fost o ședință „altfel”, după cum a anunțat chiar Maricica Luminița Coșa în debutul întâlnirii. Concret, fiecare șef de departament sau serviciu și-a prezentat activitatea. Prima direcție la raport a fost cea vizând verificarea legalității actelor și reconstituirea dreptului de proprietate. S-a vorbit și despre Referendum, care s-a desfășurat fără incidente, prilej cu care prefectul i-a felicitat pe jandarmi și polițiști.

                              „Încă o dată vă mulțumesc pentru efortul depus și pentru că ați știut să vă faceți bine treaba”, a spus Maricica Luminița Coșa. Au urmat „situațiile de urgență”, unde, de asemenea, s-au implicat ISU, IJJ, IPJ. A fost un an greu, cu inundații, alunecări de teren, poduri și drumuri rupte, pestă porcină, avarii la conducta de la Valea Uzului, apoi o criză a deșeurilor. Elena Volcescu, director, a vorbit despre activitatea Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social, a celei pentru vârstnici și romi, apoi au urmat serviciile comunitare: Eliberarea Pașapoartelor și a Permiselor Auto.

                              Management intern: „O nouă abordare”

                              Subprefectul Valentin Ivancea a prezentat Sistemul de control managerial intern, explicând că „a fost necesară o nouă abordare” pentru a crește eficiența serviciilor. Aceasta a însemnat actualizarea fișelor posturilor, a registrelor și procedeelor și aplicarea unor chestionare de autoevaluare. Subprefectul a insistat cu privire la importanța stabilirii unor obiective la începutul fiecărui an. Carmen Cioltan a vorbit despre „Relațiile cu publicul” și presa, mult mai strânse decât în 2017, iar Ramona Necula, despre vizita delegațiilor naționale și internaționale, dar și despre prima întâlnire a prefectului cu conducerea Filialei Bacău a UZPR.

                              În final, au fost prezentate date despre evenimente, festivități, deplasări în teren, prezența premierului Viorica Dăncilă, a miniștrilor Carmen Dan, Rovana Plumb, Lucian Șova, Viorel Ilie, Tudorel Toader, Natalia Intotero, Raed Arafat, Victor Negrescu. De o atenție specială s-a bucurat renovarea Palatul Administrativ, „un obiectiv ambițios”, a precizat subprefectul Valentin Ivancea, pentru realizarea căruia fac eforturi și Prefectura, și Consiliul Județean.

                              După un bilanț cu multe date căci, așa cum amintea prefectul, au fost foarte multe evenimente în 2018, au fost prezentate, firește, și obiectivele pentru acest an. Întâlnirea s-a încheiat cu felicitări adresate Instituției Prefectului și CJSU pentru modul în care au depășit momentele grele și cu oferirea, de către Centrul Militar Județean, a „Diplomei de Excelență” prefectului Maricica Luminița Coșa.