Despre puterea rugăciunii stăruitoare şi smerite

Evanghelia celei de a XVII-a Duminici după Rusalii relatează întâlnirea pe care a avut-o Iisus pe când se găsea prin „părţile Tirului şi ale Sidonului” cu o femeie din acele locuri, rămasă în istorie sub numele de femeia cananeancă. Această femeie avea o fiică demonizată şi auzind că trece Mântuitorul prin acele ţinuturi a dorit să fructifice şansa şi I-a ieşit în cale, strigându-I cu durere: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un diavol”. Domnul însă, ca şi cum nu ar fi auzit-o, nu i-a răspuns nici un cuvânt, aşa încât ucenicii au simţit nevoia să intervină, mijlocind la învăţătorul lor: „Miluieşte-o, Doamne, că strigă în urma noastră!” Ei bine, spre uimirea ucenicilor şi a noastră, Hristos a dat atunci un răspuns cât se poate de surprinzător: „Nu sunt trimis decât numai pentru oile cele pierdute ale Casei lui Israel.” Adică, ar fi fost trimis doar pentru evrei.

Bineînţeles că acest lucru nu este adevărat, ci Iisus Hristos a venit în lume pentru întreg neamul omenesc, nu numai pentru evrei sau alţii care se pretind aleşi în chip special de Dumnezeu. El S-a întrupat pentru toţi oamenii deopotrivă, indiferent de neam ori rasă. Hristos a dat acest răspuns surprinzător doar pentru a evidenţia mentalitatea iudeilor din vremea aceea, care se aşteptau ca Mesia să vină numai pentru ei, în timp ce pe ceilalţi îi considerau „spurcaţi” şi deci nedemni de chemarea sfântă la mântuire.

Auzind femeia afirmaţia aceasta, care de altfel îi era cunoscută, dar intuind totodată universalitatea misiunii lui Hristos, a insistat şi, apropiindu-se, L-a rugat: „Doamne, ajută-mă”. Şi atunci Domnul ne mai uimeşte o dată. După ce „a ignorat-o”, prefăcându-Se că nu o ia în seama, preluând aceeaşi mentalitate a iudeilor o numeşte „câine”: „nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”. Femeia cananeancă nu se lasă intimidată, ci stăruie şi dă Mântuitorului un răspuns care arată că nu era numai credincioasă, ci şi înţeleaptă: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor”. Impresionat de credinţa, stăruinţa si înţelepciunea acestei femei, precum şi de faptul că nu s-a supărat şi că nu s-a simţit jignită, Hristos i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti!”. Şi mai adăugă Evanghelia că „s-a tămăduit fiica ei chiar în ceasul acela”….

Această exclamaţie finală a Mântuitorului este cheia întregii întâmplări. Mântuitorul s-a purtat atât de aspru cu femeia cananeancă pentru a dezvălui tuturor, prin probele la care a supus-o, cât de mare era credinţa acelei „străine”, cât de stăruitoare, smerită şi înţeleaptă putea fi ea, nu pentru un interes strict personal, ci din dragoste pentru fiica ei.

Deşi a respins-o în patru rânduri, mai întâi ignorând-o, apoi ignorând rugămintea apostolilor, declarând că situaţia acelei „străine” nu e de competenţa Sa, pentru ca în final să o jignească, în faţa credinţei, a stăruinţei, a smereniei şi a înţelepciunii acelei femei, care a acceptat toate jignirile, şi-a păstrat calmul şi politeţea, dând un răspuns excepţional ce sublinia toate aceste calităţi, Mântuitorul îi ascultă rugăciunea, împlinindu-i voia.
Însuşirile care I-au plăcut Domnului şi I-au stârnit bucuria şi admiraţia au fost credinţa, dezinteresarea, curajul, stăruinţa, bunăcuviinţă, smerenia şi inteligenţa.

Domnul iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Trebuie să învăţăm, urmând exemplul femeii cananeence, cum să ne comportăm faţă de Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că nu avem voie să ne supăram pe El atunci când nu ne ascultă sau întârzie să ne împlinească cererea, ci doar să insistăm. Nu avem voie să ne simţim jigniţi de faptul că El pare a nu ne auzi. Noi doar să stăruim! Şi dacă ne este de folos, Dumnezeu cel milostiv va împlini cerea noastră!

Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Alte articole