luni, 15 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2172

Limba română, între prieteni şi duşmani

Pre-text

În valurile de interviuri pe care le publică presa românească, majoritatea covârşitoare au ca subiect creaţia literară. (Vorbesc, desigur, despre convorbirile pe teme culturale.) Dialogul cu un lingvist este un caz la câţiva ani, iar aducerea în prim-plan a unui jurnalist din această categorie e o raritate absolută. Iată de ce am parcurs cu maxim interes conversaţia dintre Cristian Pătrăşconiu (prezent în multe reviste de cultură – îndeosebi în „România literară” – cu interviuri antologice solicitate scriitorilor) şi Marcel Tolcea, autorul unei cărţi de profil – „Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani” (Editura Universităţii de Vest, 2017). Este o colecţie de texte citite la Radio-România Timişoara de aproape cinci ani, în cuprinsul unei rubrici (de 3 minute) de cultivarea limbii. Dialogul celor doi a apărut în Revista „Ramuri” de la Craiova (nr. 3/2019, pp. 12-13). Marcel Tolcea (n. 1956) a fost, până în 1989, profesor de gimnaziu, apoi corector la ziarul „Drapelul roşu” de la Timişoara şi ulterior redactor la Editura „Facla”. Actualmente, profesor universitar la catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării. Reproducem în continuare pasaje din răspunsurile sale, cu minime comentarii.

Nu avem doar o română

Dată fiind diversitatea manifestării limbii naţionale, „există câteva «limba română»”, luându-i în calcul pe „cei care scriu fără semne diacritice, cei care o condimentează cu emoticoane sau emojii, cei care scriu cu brb sau lol, graffitiurile, limba de lemn, scrisul cu haştaguri etc.” pe de altă parte, singurătatea românei e un neadevăr, de vreme ce aceasta „are mai mulţi prieteni decât duşmani”.

Prietenii…

„Pentru limba română corectă, cei mai buni prieteni sunt cititul, DEX-ul şi DOOM-ul.” M. Tolcea nu va uita toată viaţa „DEX-ul zdrenţuit al profesorului G. I. Tohăneanu, magistrul Literelor timişorene”. De la acesta a deprins şi exigenţa faţă de cuvântul făcut public: „Chiar dacă aş jura că e aşa cum ştiu eu, tot mă uit şi verific. Dar mă uit în cărţile fizice, nu pe internet, unde apar şi multe năzbâtii”.

… şi neprietenii

Bănuiala că şcoala e de vină s-a confirmat: „Cel mai redutabil duşman al limbii române este liceul. După clasa a VIII-a, gramatica şi lecţiile de cultivare a limbii dispar, iar în anul I de facultate noi descoperim că majoritatea tinerilor sunt semianalfabeţi”.

Procese concrete

Cu mâhnire „asistăm la proliferarea a ceva mult mai grav decât ignoranţa şi incorectitudinea – vulgaritatea”. Absenţa lecturii văduveşte exprimarea de necesarele embleme externe: „Limba română se goleşte tot mai agresiv de referinţele culturale, de expresiile latineşti sau franţuzeşti”. Soluţia e întoarcerea la carte: „E de ajuns să te prindă febra cititului şi, încetul cu încetul, descoperi o minunată limbă română”.

Paradox major

Din experienţa de redactor sub ceauşism, a conchis că acei ani au fost „perioada de glorie maximă a limbii române îngrijite, creative, suple şi expresive”, ca o formă de „rezistenţă faţă de griul limbii oficiale”.

Dreptul la greşeală

Percepând comunicarea română ca pe un spectacol, Marcel Tolcea ne linişteşte: „E firesc să greşim”. Iar pentru a fi credibil, în conţinutul rubricii sale de la radio discută şi propriile greşeli.

Noi şi limba română

Am reţinut o afirmaţie care ne-ar putea ghida în relaţia cu propria exprimare: „Oamenii trebuie să iubească limba, cuvintele, povestea lor, nu să se raporteze la ea ca la un rebus inabordabil şi răzbunător”. Altfel spus, să rămânem prieteni pe viaţă cu acest veşmânt al individualităţii noastre.

În ajun de Paște la Centrul „Caritas”

Împreună cu colegii mei, voluntarii de la Colegiul Național Catolic „Sf.Iosif” Bacău, am avut prilejul de a le face o vizită bătrânilor de la Centrul „Caritas” din Bacău, pe 16 aprilie. Odată ajunși acolo, încă de la intrare bătrânii ne-au întâmpinat cu mare bucurie.

Știau ceva, bănuiau că o să venim în mod organizat, deoarece ei ne-au rugat nu odată să nu-i uităm și să nu-i abandonăm, pentru că noi tinerii le dăm speranța și bucuria de a trăi. S-au adunat degrabă, cu toții în sala de mese, cu ochii îndreptați spre raza de tinerețe care a pătruns în casa lor.

Vizita noastră, dinaintea Paștelui catolic, a început cu un cântec religios, „O Isuse Domnul meu”, care a ajuns la inima bătrănilor făcăndu-i să lăcrimeze la jertfa Domnului nostru Isus Cristos pentru întreaga omenire și au fredonat împreună cu noi acest cântec de post. Apoi le-am dăruit câte o felicitare făcută de noi cu mesajul „Cristos a înviat și un Paște fericit” și i-am îndulcit cu un ou de ciocolată.

Emoția și fericirea era prezentă pe chipul lor, dar și pe chipul nostru, bucuroși că avem ocazia să cunoaștem oameni atât de minunați, cu povești de viață surprinzătoare. Am stat cu ei de vorbă, erau atât de cuminți și parcă ne citeau cuvintele de pe buze, în pauzele pe care le făceau, deoarece ei, oamenii cu părul alb, au multe de povestit.

Pentru bătrânii care nu au putut veni din camera lor la sala de mese, am mers noi la ei, să le dăruim felicitarea și oul de ciocolată, împreună cu o îmbrățișare caldă însoțită de urări de bine, de curaj în suferința lor departe de cei dragi și le-am urat Sărbători Pascale Binecuvântate din tot sufletul nostru. Experiența aceasta ne-a introdus în spiritul Paștelui și, cu siguranță, o vom mai repeta. Mulțumirile mele se îndreaptă către cele două doamne profesoare Mihaela Galan și Erica Mihăeș pentru că ne-au oferit ocazia să organizăm și să participăm la o astfel de activitate minunată.

Florentina Brigita Chiricheș, clasa XI-a C, Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” Bacău

S-a lărgit lotul olimpicilor de la „Vrănceanu”

    În urma finalizării etapelor județene, numărul elevilor de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, calificați la faza națională, a crescut: de la 34 la 51.

    Pe lângă celelalte discipline unde sunt calificări, s-au alăturat și alți elevi: la Limba și literatura română – Maria Turcu, clasa a XI-a (prof. Laura Gavriliu), Elena Frățianu, clasa a VI-a (prof. Mihaela Lucaci), Maria-Elena Ghineț, clasa a XI-a (prof. Laura Gavriliu); la Religie catolică – Luisa Emanuela Herciu, clasa a XI-a (prof. Angela Budău); la Informatică – Tudor Ștefan Popescu, clasa a IX-a (prof. Maria Chelba), Robert Rotaru, clasa a IX-a (prof. Neli Secită/ /Ilie Vieru), Andrei Păduraru, clasa a IX-a (prof. Neli Secită), Eduard Cadar, clasa a IX-a (prof. Ilie Vieru); la TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) – Ștefan Alexandru Vârnă, clasa a X-a (prof. Maria Chelba); la Matematică – Rareș Chifu, clasa a VI-a (prof. Lucian Lazăr), Tudor Condurache, clasa a VI-a (prof. Lucian Lazăr), Melania Lungu, clasa a VIII-a (prof. Marian Popa), Răzvan Gherase, clasa a IX-a (prof. Gabriel Andrei), Mara Postolache, clasa a X-a (prof. Lucian Lazăr), Antonio-Emanuel Adam, clasa a XI-a (prof. Lucian Lazăr), Radu Baston, clasa a XII-a (prof. Lucian Lazăr); la Limba germană – Raluca Ioana Ababei, clasa a IX-a (prof. Oana Herciu). În cele două săptămâni de vacanță (20 aprilie – 5 mai) se vor desfășura competițiile finale, așteptate cu emoție de elevi, profesori și părinți.

    Deputatul băcăuan Ionel Palăr, demersuri pentru ca cetățile dacice să nu piardă statutul de obiectiv UNESCO

      Deputatul PNL de Bacău Ionel Palăr, în calitate de președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru Relația cu UNESCO, a organizat la Deva, pe 18 aprilie, dată la care se sărbătorește și Ziua Internațională a Siturilor și Monumentelor, o ședință a comisiei, sub forma unei dezbateri. Au fost invitați la masa dialogului toți actorii responsabili de starea avansată de degradare a celor șase cetăți dacice și care, de-a lungul a mai multor decenii, nu au putut armoniza deciziile și legislația.

      ”De 20 de ani de la înscrierea lor în Patrimoniul mondial UNESCO, cetățile dacice din Munții Orăștiei, recunoscute pentru unicitatea lor în lume, par abandonate de statul român, cu excepția Sarmizegetusa Regia, care are un administrator. Statutul juridic al terenurilor, desemnarea unor administratori, lipsa căilor de acces, suprapunere pe aceeași suprafață, a statutului de sit arheologic cu cel de arie naturală protejată, lipsa pazei, ceea ce duce la braconajul artefactelor, sunt probleme acute, nerezolvate de zeci de ani.

      Doar la Sarmisegetusa Regia, unde Consiliul Județean Hunedoara a devenit administratorul sitului și a făcut investiții, lucrurile stau un pic mai bine, dar restul cetăților rămân ca o invitație pentru căutătorii de comori, cât timp nimeni nu le are în administrare și nu se ocupă de ele”, a declarat deputatul băcăuan Ionel Palăr.

      Parlamentarul liberal a luat decizia unor pași concreți, de a forța autoritățile să colaboreze pentru salvarea cetăților, mai ales că Centrul patrimoniului mondial UNESCO a trimis de curând o avertizare prin care își exprimă îngrijorarea pentru starea în care se află obiectivul și pune problema unei noi examinări tehnice. Întâlnirea de la Deva s-a finalizat cu încheierea unui acord între reprezentanții instituțiilor naționale și locale care au competență pentru rezolvarea situației. Acordul de la Deva presupune constituirea unui grup de lucru, din care fac parte factori de decizie executivă și legislativă și care are obiective concrete.

      ”După ultimele semnale primite de la de la Centrul patrimoniului mondial UNESCO, dacă nu ne conformăm, riscăm să pierdem statutul oferit de forul internațional, iar pentru asta ne-am face vinovați toți cei care nu am reușit să oferim reglementări clare”, a mai avertizat deputatul Ionel Palăr.

      VIDEO: un șofer urmărește un bărbat și-l lovește intenționat cu mașina

        Un video postat, astăzi, pe Facebook a produs o vie impresie.

        Clipul ar fi fost înregistrat la coada Lacului Bacău și arată cum o mașină urmărește un bărbat pe câmp și îl lovește și, apoi, trece peste el, în țipetele de groază ale celor care asistă la această scenă.

        Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, agentul principal Cătălina Crețu, incidentul a avut loc în data de 17 aprilie. Autoritățile au fost sesizate prin 112 că ar fi izbucnit un conflict între doi bărbați.

        Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore iar, ieri, a primit mandat de arest pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativa de omor.

        Consiliul Județean Bacău, la raport

        Actualitate

        • 6 martie 2019 – Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a susţinut la Consiliul Judeţean Bacău o conferinţă de presă pe tema Masterplan-ului pentru sănătate. Concluziile discuţiilor purtate în judeţ cu primarii UAT-urilor şi managerii de spitale sunt categorice: unde au fost propuse planuri de rentabilizare şi reconfigurare a unităţilor medico-sanitare nu vor exista închideri de unităţi, nici reduceri a numărului de paturi sau disponibilizări de personal.

        • 6 martie 2019 – semnarea contractului de execuţie pentru reabilitarea drumului judeţean DJ241B, Pădureni-Godovana. Lucrările, a căror proiectare va dura 3 luni, vor acoperi o lungime de 15 kilometri, traversând comuna Filipeni şi sunt finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II.

        • 8 martie 2019 – a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Bacău. Șoseaua de centură cuprinde circa 31 de kilometri, din care 16 km în regim de autostradă. Până la această dată au fost deja realizate activitățile aferente definirii amplasamentelor, marcajele cu borne de reper și a fost eliberată autorizația de construire.

        • 8 martie 2019 – semnarea contractului de începere a lucrărilor pentru drumul județean DJ 252A, Horgești – Răcătău care va fi asfaltat și modernizat pe o lungime de 7,5 kilometri. Perioada de execuție este estimată la 24 de luni, timp la care se adaugă trei luni pentru proiectare.

        • 15 martie 2019 – Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc s-a deplasat în teren, la șantierul primilor kilometri de autostradă din Moldova. Ordinul de începere a lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Bacău a fost dat pe 8 martie 2019 iar o porțiune de 16 kilometri sunt în profil de autostradă.
        • 15 martie 2019 – s-a dat ordinul de începere pentru proiectul ”Reabilitare strada Aeroportului”, lucrare finanțată în proporție de 95% de Consiliul Județean Bacău și 5% de Consiliul Local Bacău.

        • 18 martie 2019 – Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat într-o nouă vizită în teren la șantierul şoselei de centură a municipiului Bacău, variantă ocolitoare ce cuprinde 16 kilometri în regim de autostradă din A7, viitoarea autostradă Ploiești – Pașcani.

        • 18 martie 2019, în prezența Directorului Regional Adjunct pentru Biroul UNICEF Europa și Asia Centrală, Philippe Cori și a Reprezentantului Adjunct al UNICEF România, Gabriel Vockel, a fost semnată Convenția de colaborare pentru dezvoltare a proiectului „Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate în județul Bacău – model 2.0”. Convenția a fost încheiată între UNICEF, Județul Bacău, DGASPC Bacău, Direcția de Sănătate Publică și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău. UAT Moinești, Buhuși, Colonești și Horgești.

        • 27 martie 2019, lansarea proiectului „România crește cu tine – Educația timpurie, o investiție în viitor”. Activitățile vor fi implementate de Ministerul Educației Naționale și UNICEF în România în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și Asociația Internațională Step by Step. Scopul acestui proiect derulat în perioada 2018 – 2022 este să contribuie la dezvoltarea politicilor publice în domeniul copilăriei timpurii și la îmbunătățirea cadrului de implementare a acestora la nivel național, județean și local, asigurând astfel dreptul tuturor copiilor la educație timpurie incluzivă de calitate.

        Bani pentru sănătate!

        În 2018 au fost modernizate secțiile de medicină internă, neurologie, ORL-oftalmologie din cadrul Spitalului Municipal Sf. Ierarh dr. Luca din Onești. Valoarea investiției a fost de 1,7 milioane de Euro, finanțarea fiind asigurată de către Consiliul Județean Bacău, în proporție de 90% și de către Consiliul Local Onești, în proporție de 10%.

        Un alt proiect de anvergură și impact pentru comunitatea băcăuană a fost inaugurarea secției de oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău, secție care vine în completarea celei de radioterapie. Capacitatea secției este de 240 de pacienţi/lună, spitalizare de zi şi continuă, 35 de paturi pentru spitalizare continuă și 5 paturi pentru spitalizare de zi.

        Tot la Spitalul Județean de Urgență Bacău sunt în implementare o serie de proiecte care vizează reparații capitale la mai multe corpuri de clădiri dar și lucrări de extindere, modernizare și dotare la blocul operator sau la buncărul nou, compartiment de radioterapie.

        Târgu Ocna s-a aflat mereu pe lista de priorități

        „Proiectele aflate pe lista de investiții a orașului Târgu Ocna s-au bucurat mereu de sprijinul Consiliului Județean Bacău, în încercarea de a oferi locuitorilor comunității cele mai bune standarde de viață, adaptate necesităților. Fie că vorbim despre infrastructura rutieră, aeroportuară,de mediu sau de servicii sociale, în mod constant am pus umărul, alături de consiliul local, la implementarea acestor proiecte.”
        Sorin Brașoveanu, președinte al Consiliului Județean Bacău.

        Drumuri județene reabilitate

        • Drumul județean care face legătura între Târgu Ocna și Oituz (DJ 116) a fost reabilitat și modernizat, pe o porțiune de mai bine de 10 kilometri, cu fonduri europene, atrase de Consiliul Județean Bacău, prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013. Cheltuielile totale s-au ridicat la peste 20 de milioane de lei, contribuția Consiliului Județean fiind de 2%, aproape 350 000 mii lei.

        • Pe strada Gălean din orașul Târgu Ocna au fost reparați mai bine de 3 kilometri și 9 poduri iar Consiliul Județean Bacău a finanțat lucrările cu suma de 41 de milioane de lei, ceea ce a însemnat 90% din valoarea totală a lucrărilor de execuție.

        • Pe drumul care traversează Târgu Ocna pe traseul Măgura – Monumentul Eroilor – Mănăstirea Măgura (DJ 116C) au fost realizate lucrări de reabilitare pe o lungime de 2,5 kilometri, reparațiile fiind finanțate tot din fonduri proprii ale Consiliului Județean Bacău.

        Lucrări de reabilitare pe drumul Măgura – Monumentul Eroilor – Mănăstirea Măgura, în octombrie 2018
        Drumul Măgura – Monumentul Eroilor – Mănăstirea Măgura, reabilitat în noiembrie 2018

        Serviciile sociale, cât mai aproape de cetățean

        Din necesitatea de a oferi servicii sociale cât mai adaptate persoanelor aflate în dificultate, în orașul Târgu Ocna funcționează din 2007 două Centre, reabilitate și modernizate, pentru Îngrijirea şi Asistenţa Persoanelor cu Dizabilităţi.
        Au fost create în acest fel mai bine de 130 de locuri de muncă în domeniul asistenței sociale, în timp ce peste 100 de persoane cu dizabilități primesc găzduire, îngrijire, recuperare şi reabilitare în cele două centre.

        Centrul „C. Negri” a fost modernizat cu fonduri europene, în proporție de 50%, restul banilor pentru investiția de aproape 2 milioane de lei fiind asigurați de Consiliul Local Târgu Ocna și a Consiliul Județean Bacău.
        Cel de-al doilea este Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanei cu Dizabilități Tg. Ocna şi a venit ca o alternativă viabilă la restructurarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni. Consiliul Judeţean Bacău a sprijinit înfiinţarea Centrului prin contribuţia de peste 60 000 de Euro la valoarea totală a proiectului, de aproximativ 650 000 de euro, fonduri nerambursabile.

        De asemenea, în 2018 a început construirea a 4 locuinţe protejate, cu o capacitate de 6 locuri, fiecare, în paralel cu lucrările de reabilitare şi modernizare a clădirii existente pentru înființarea unui centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, cu o capacitate de de 30 de locuri. Activităţile au loc în cadrul proiectului „Servicii comunitare pentru persoane adulte cu dizabilități”, inițiat de către DGASPC împreună cu UAT Târgu Ocna, Consiliul Județean Bacău aducând un aport financiar în cuantum de peste 100 000 de lei. Valoarea totală a investițiilor proiectului se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.

        Târgu Ocna s-a numărat, de altfel și printre beneficiarii activităților proiectului pilot ”Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității”, derulat în perioada 2014-2018, finanțat prin granturi norvegiene și fonduri UNICEF. În urma recensământului comunitar realizat în cadrul proiectului au fost identificați 625 de copii în situații de risc care au beneficiat, împreună cu familiile, de peste 3 000 de servicii sociale (informare, consiliere, orientare, monitorizare, referire), de-a lungul celor 4 ani de implementare.

        Sistemul de colectare și depozitare al deșeurilor menajere a fost modernizat

        Începând cu anul 2013, în orașul Târgu Ocna, sistemul de management al deșeurilor solide a fost reabilitat, în sensul închiderii și ecologizării depozitului neconform. Acesta a fost pus în funcțiune în 1978 iar în anul 2000 a fost sistată activitatea de depozitare, datorită uzurii și faptului că nu mai îndeplinea standardele de siguranță necesare.
        Terenul pe care se afla depozitul era aflat în administrarea Consiliului Județean Bacău, în perioada realizării investițiilor pentru ca, ulterior, terenul să fie predat Consiliului Local Târgu Ocna.

        Închiderea depozitului din Târgu Ocna, alături de încă 5 alte depozite urbane din județul Bacău a fost una dintre activitățile proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor solide” iar valoarea investiției a fost de 2,8 milioane de lei. Consiliul Județean Bacău a contribuit cu 2% din această sumă.

        Investiții care așteaptă finalizarea

        Strada Salinei

        În 2014, Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I au fost alocați aproape 4 milioane de lei pentru proiectul de „Reabilitare a străzilor din oraşul Târgu Ocna”, proiect care cuprinde și Strada Salinei. Reparațiile ar fi urmat să acopere o lungime de aproape 900 de metri liniari, împreună cu trotuarele de pe partea stângă, pe o lungime de 190 de metri și aproape 2 000 de metri de borduri.

        Din păcate, din 2014 până acum, nu au fost începute lucrările, din diverse motive care au implicat un proiectant mai mult sau mai puțin serios sau tergiversări în procedurile legale. Cert este că cei 4 milioane de lei disponibili prin PNDL nu au fost folosiți iar în acest moment stadiul de execuție este zero. Spre dezamăgirea turiștilor care vizitează anual Salina Târgu Ocna dar și a locuitorilor zonei.

        Centrul Balnear Parc Măgura

        În perioada 2014-2017, timp de 4 ani consecutivi, Consiliul Județean Bacău a prevăzut în bugetul propriu sumele necesare pentru ”Dezvoltarea și extinderea Centrului Balnear Parc Măgura prin valorificarea izvoarelor de apă minerală și a lacului cu apă sărată”, dar, cu toate acestea, proiectul stagnează. Reamintim un scurt istoric al unui proiect, cu mare potenţial turistic care, prin „grija” Consiliului Local Târgu Ocna a rămas îngropat.

        În ianuarie 2014, în urma solicitării primarului din Târgu Ocna din decembrie 2013, Consiliul Judeţean Bacău aproba în şedinţa de consiliu asocierea cu Consiliul Local al orașului, alocând în acelaşi timp şi suma de 700 mii de lei pentru anul 2014, aport al Consiliului Judeţean la realizarea documentațiilor tehnico-economice. De altfel, Consiliul Judeţean Bacău, în condiţiile respectării termenilor asocierii, urma să asigure 80% din valoarea lucrărilor proiectului care se ridicau, în 2014, la aproximativ 450 000 de Euro.

        În următorii trei ani, Consiliul Judeţean Bacău a prevăzut, în fiecare an, bani în buget pentru proiect, primăria Târgu Ocna fiind informată, de fiecare dată, de aceste alocări.

        Cu tot sprijinul Consiliului Județean, Consiliul Local Târgu Ocna nu a finalizat, nici până la această oră, documentaţia care îi revenea în urma asocierii. Astfel încât și acest proiect, prin care se urmărea valorificarea potențialului izvoarelor minerale și al lacului cu apă sărată rămâne, deocamdată, în suspensie. (D.P.)

        Starea Civilă și Lecția de Fotografie

          Lăudată este de mulți băcăuani inițiativa Primăriei de a expune pe culoarele noului sediu al Stării Civile din Bacău – fosta Bibliotecă Centrală – peste 200 de tablouri cu imagini din Bacău începând cu apariția fotografiei.

          Aici, unde se înscriu cele 3 Taine ale vieții, elevii au primit explicații despre rolul fiecărui birou – nașteri, căsătorii, decese, arhivă – și au admirat enigmaticele imagini ale „Bacăului vechi”.

          „- Erau și calești, birje, trăsuri” – se contraziceau! „Vai ce noroi era pe centru… ”
          „- Ăsta-i Teatrul. Sigur, arată ca acuma.”
          „- Uite cum erau îmbrăcați oamenii, ce modă!” – se auzea din gurițile lor, holbați, cu fețele nedumerite de ceea ce vedeau.
          „ – Mare invenție a fost fotografia… și uite că s-au păstrat atâta timp, astea din telefon sau calculator…”, a remarcat cineva.

          Istoria fotografiei, aparate foto de epocă, tehnică fotografică de-a lungul timpului, imaginea răsturnată din camera obscură, micuțul studio de pe vremuri cu muzică de la patefon și jilț au fost surprizele oferite de cunoscutul fotograf-colecționar Romeo Mărăndici.

          „Mă bucur pentru bucuria lor și felicit Primăria că au regăsit după 5 ani să redea băcăuanilor locul unde putem spune împreună «Adevărata fotografie nu moare niciodată!”, a încheiat sfârșitul lecției de fotografie de la Starea Civilă, Romeo Mărăndici.

          ”Școala altfel” alături de jandarmi

            Săptămâna ”Școala altfel” ne-a prilejuit să fim din nou printre elevii băcăuani, pentru a le prezenta materiale şi tehnică din dotarea jandarmilor, oferta educaţională, dar și cei mai ”speciali” parteneri ai noștri– câinii de serviciu.

            Grupa conductori câini serviciu, sub coordonarea plutonierului adjutant Nechita Mihăiţă, a fost în centrul atenției, exerciţiile de dresaj canin (mersul alături de conductor, întoarcerile din mers, imobilizarea unei persoane violente, elemente de dresaj recreativ) stârnind admirația celor 600 de elevi participanți la aceste activități.

            Au fost și discuții despre comportamentul civic bazat pe respect reciproc, despre urmările violenței și despre modalitățile prin care elevii pot sesiza sau pot cere protecție în cazul în care sunt martorii sau victimele unor astfel de comportamente.

            Ne-a bucurat că, până la sfârșitul zilei, am auzit de multe ori ” Maaaa, ce super! O să mă fac jandarm!”

            În această săptămână Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău a participat la activităţile desfăşurate în cadrul programului: „ŞCOALA ALTFEL: SĂ ŞTII MAI MULTE , SĂ FII MAI BUN” la instituţiile şcolare din judeţul Bacău: Şcoala Gimnazială „Alexandru Cel Bun”, Şcoala Gimnazială„Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă”, Şcoala Gimnazială Nr 1 Negoieşti, Şcoala Gimnazială Nr 1 şi Nr 2 Oneşti Şcoala Gimnazială „Ghiţă Mocanu”, Şcoala Gimnazială „Alexandru Sever”, Liceul Teoretic „Spiru Haret”Moineşti.

            5 activități de mindfulness pe care le poți face dimineața

            Modul în care ne petrecem dimineaţa poate avea un impact asupra ȋntregii zile, deoarece mintea noastră a primit restart, iar în funcție de atitudinea noastră, putem realiza lucruri mărețe în acea zi sau o putem transforma într-o zi banală.

            În opinia renumitului specialist în mindfulness Dana Predu, felul în care tratăm dimineața ne influențează major ziua, iar dacă vom lua în serios orice dimineață, atitudinea noastra proactivă va intra în rutina noastră și, fără să ne dăm seama, vom ajunge să facem progrese atât în viața noastră profesională, cât și în cea personală.

            Specialistul ne îndeamnă să ne începem fiecare dimineață cu 5 activități de mindfulness:

            Sărbătoreşte că eşti ȋn viaţă! “Primul lucru pe care ȋl fac atunci când deschid ochii dimineaţa este acela de a spune „Mulţumesc”. Eşti norocosul care s-a trezit şi are ȋn faţa lui o nouă zi ȋn care poate face ceea ce ȋşi doreşte pentru el şi pentru cei din jurul său. Mulţumeşte sincer Universului pentru o nouă zi”, ne îndeamnă Dana Predu.

            Acordă atenţie sunetelor! “Avem opţiunea de a ne seta alarma la ceas/telefon aşa cum ne dorim. Poţi alege o alarmă cu tonuri blânde, muzică liniştitoare, poate sunete de clopot, muzică zen sau poate tonuri care te motivează să te ridici din pat. Organismul tău va ȋncepe ziua echilibrat, pe un ton liniștitor. În acelaşi timp poţi să adaugi alarmei şi un mesaj reprezentativ pentru tine. Spre exemplu, mesajul meu de dimineata este: „Viaţa mea este plină de prosperitate”, declară expertul în mindfulness Dana Predu.

            Hidratează-te! “Corpul tău are nevoie de apă. Dimineaţa este un moment perfect pentru hidratare. Înainte de a consuma cafea sau ceai, ȋţi propun să bei un pahar cu apă la temperatura camerei. Eu prefer să-mi pun ȋn paharul de apă şi zeama de la o jumătate de lămâie. Te vei hidrata şi corpul va fi pregătit pentru o nouă zi”, afirmă Dana Predu.

            Observă mediul ȋnconjurător! “Suntem conectaţi cu tot ceea ce este ȋn jurul nostru. Îţi propun ca ȋnainte de a deschide e-mail-ul, mesageria sau aplicaţiile de socializare, ȋndreaptă-ţi privirea către natură. Eu obişnuiesc să deschid geamul larg, şi pentru câteva minute observ tot ce este ȋn jurul meu: culori, mirosuri, mişcare şi energie. Uită-te pe cer, priveşte un copac, ascultă ciripitul păsărilor, etc. Apoi mergi mai departe cu activităţile din ziua respectivă”, este de părere specialistul.

            Vizualizează-ţi ziua!
            “Un exerciţiu pe care-l fac zilnic ȋn prima parte a dimineţii este cel de vizualizare. Pentru câteva secunde ȋmi imaginez cum vreau să fie ziua mea. Vizualizez persoanele pe care le voi ȋntâlni, vesele si binevoitoare, simt energii pozitive, ȋntâlniri care se petrec aşa cum ȋmi doresc. În funcţie de agenda pe care o ai in ziua respectivă, ȋndrăzneşte, desenează-ţi ziua perfectă, vizualizează mindful. Eu am şi o mantră personală pe care o repet ȋn fiecare zi: “Cu mulţumiri şi laude aşez ȋnaintea mea ȋn această zi, bucuria şi prosperitatea Universului. Fie ca Universul să-mi ofere, tot ce am nevoie ȋn această zi”, conchide Dana Predu, trainer, formator și coach în domeniul mindfulness.

            Dana Predu este trainer, formator și coach de mai mult de 10 ani, timp în care și-a urmat pasiunea și a început să studieze și să finalizeze cursuri acreditate de mindfulness. Începând cu 2016, a susținut sesiuni de mindfulness în diverse organizații pentru studenți, antreprenori și părinți. În ianuarie 2018, a obţinut Certificatul Internaţional de Mindfulness Coach, a lansat cursurile online de mindfulness pe www.danapredu.com şi a creat programele “Trăieşte viaţa acum” şi “Mindfulness în viaţa mea”. În luna martie a acestui an a lansat prima carte de buzunar de mindfulness „Minutul de mindfulness”.

            PSD și Alianța 2020, primele pe buletinul de vot

              Biroul Electoral Central a stabilit ordinea în care vor fi prezentate, pe buletinul de vot, partidele, alianțele, organizațiile și candidații independenți care participă la alegerile europarlamentare. În total, în cursa pentru Parlamentul European (PE) vor intra 13 formațiuni politice și trei candidații independenți.

              Primul pe buletinul de vot va fi PSD, iar pe locurile 2 și 3, Alianța 2020 USR PLUS, respectiv Partidul PRO România. PNL se află pe locul 5, ALDE pe locul 6, iar PMP pe locul 8. Concret, ordinea stabilită de BEC prin tragere la sorți este următoarea:

              poziția nr. 1 – Partidul Social Democrat,
              poziția nr. 2 – Alianța electorală „Alianța 2020 USR Plus”,
              poziția nr. 3 – Partidul PRO România,
              poziția nr. 4 – Uniunea Democrată Maghiară din România,
              poziția nr. 5 – Partidul Național Liberal,
              poziția nr. 6 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE,
              poziția nr. 7 – Partidul PRODEMO,
              poziția nr. 8 – Partidul Mișcarea Populară,
              poziția nr. 9 – Partidul Socialist Român,
              poziția nr. 10 – Partidul Social Democrat Independent,
              poziția nr. 11 – Partidul România Unită,
              poziția nr. 12 – Uniunea Națională pentru Progresul României,
              poziția nr. 13 – Blocul Unității Naționale BUN,
              poziția nr. 14 – Gregoriana-Carmen Tudoran,
              poziția nr. 15 – George-Nicolae Simion,
              poziția nr. 16 – Peter Costea.

              În România, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai. Campania electorală va începe pe 27 aprilie și se va încheia pe 25 mai, la ora 7.

              Între speranță și păcat, am crezut în „Caritas”

                Jocurile de tip piramidal nu s-au inventat la noi, dar au prins foarte bine. Poate din cauza slabei informări, naivității, spiritului balcanic sau speranței de a obține cât mai mult din foarte puțin. Fenomenul care a cuprins toată România a început în 1991, la Brașov, sub forma unei societăți cu răspundere limitată, cu un capital de 100.000 de lei (cam 650 Euro actuali). Fondatorul jocului, contabilul Ioan Stoica, promitea deponenților că vor câștiga de opt ori suma investită, după numai 3 luni. Astfel „Caritas”, care și-a mutat sediul apoi la Cluj, a atras peste 400.000 de deponenți care au investit 80 de milioane de euro. O estimare corectă făcută de analiști financiari, atunci, arată că cel puțin un român din 10, deci circa 2 milioane, au jucat la „Caritas”. De unde acest număr? Din întreprinderi, instituții, făcea drumul până la Cluj câte un delegat ales din rândul colectivităților, care depunea bani și în numele membrilor acestora. Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, a afirmat la acea vreme, că la un moment dat o treime a banilor din România erau investiți în jocul piramidal.

                „Pacăliții Caritasurilor”

                Într-o serie de reportaje publicate în Cotidianul Deșteptarea, ziaristul Dan Mindirigiu (plecat luni, 15 aprilie, dintre noi în echipa redacțională a jurnaliștilor consacrați, care ne veghează activitatea din ceruri) a studiat evoluția și urmările acestor tipuri de escrocherii. „La prima vedere, e vorba de un banal sistem în lanț, așa cum a fost și cel de la Brașov, destrămat nu de mult. Primii depunători, sunt practic siguri că vor câștiga, iar ultimii urmează să devină siguri că vor pierde. Graba de a fi primul care să depună banii, reprezintă însuși motorul acestui joc. În clipa când dintr-un motiv sau altul ar interveni o stagnare, totul se va dărâma.

                Sperante si regrete la Cluj, 1994

                Pornind, firește, de la Ioan Stoica, cel care nu se sfiește să spună (oricât de creștin ar fi), că e gata să-și pună capăt zilelor dacă… Majoritatea celor care câștigă astăzi o sumă de bani, o redepun pentru a continua să câștige mai mult.

                «Acest sistem nu e etern» avertizează prefectul clujean Zanc, care subliniază că participanții acceptă benevol un risc. În urmă cu 3 săptămâni, la 17 august 1993, a fost creatăși o fundație «Pro Caritas», cu scop de a proteja acest joc de atacurile virulente lansate de presă. Sistemul beneficiază, de asemenea, de susținerea masivă a cotidianului de Cluj «Mesagerul transilvan», în care apar numele depunătorilor și datele rambursării sumelor. Jocul «Caritas» pare că a deschis acum gustul pentru nebunii și mai mari. La Pitești, o societate de de import-export a lansat, la jumătatea lunii august, un nou «joc» de întrajutorare, care promite câștigarea unei sume de 16,6 ori mai mare decât cea depusă, într-un termen de două luni și jumătate. Hotărât lucru, noi românii avem viitorul asigurat; numai cine nu vrea nu va deveni milionar!…”

                Umor specific ziaristului de investigație. Oricum, din cauza inflației, toți am devenit… milionari, la câțiva ani după Revoluție. „Doi aventurieri seacă economiile moldovenilor”, a fost motto-ul unui alt grup de reportaje-anchetă, despre circuitul financiar de întrajutorare al SC GERALD Impex SRL, de la Focșani. Dar cea mai importantă campanie de informare, susținută de regretatul nostru coleg Dan Mindirigiu, a fost cea împotriva GIGA – Caritasului înființat la Bacău.

                „Regrete tardive. Giga Caritasul păcăliților”

                „În luna februarie, anul aceasta, redacția noastră, sprijinită efectiv de lucrătorii de poliție din municipiu, a dus o luptă înverșunată pentru a demonstra că este vorba de o «Giga păcăleală», sfătuind cititorii să nu participe la această șarlatanie dirijată de unul Bădoi din Pitești. Atunci, reporterii noștri au fost alungați din preajma sediului de pe Alecu Russo, fiind acuzați că împiedică băcăuanii să se îmbogățească. Până la urmă s-a demonstrat că dreptatea a fost de partea noastră, «patronul» Bădoi fiind arestat de poliția din Iași.

                GIGA-Caritas Bacau

                Acum, la sediul redacției au început să sosească scrisori și întrebări despre felul în care pot băcăuanii păcăliți de Bădoi să-și recupereze banii. Zilnic, la sediul Poliției municipale, se depun zeci și zeci de reclamații împotriva GIGA-CARITAS-ului. Încercăm și de data aceasta să ne facem datoria și, cu toate că am fi avut motive să fim supărați pentru că pe timpul derulării afacerii eram înjurați, am întreprins demersuri pentru a afla ce se mai întâmplă cu Bădoi și trupa sa. Am solicitat, în acest sens, părerea d-lui comandat al poliției municipiului Bacău, d-l lt.col G. Luca, cel care, din primele ore al apariției Giga-Caritasului la Bacău, s-a arătat împotrivă, considerându-l o șarlatanie. Iată ce ne-a declarat dumnealui: «În fiecare zi primim, ca și la ziarul dumneavostră, numeroase apeluri telefonice, dar mai ales reclamații prin care unii băcăuani «neascultători» ne întreabă cum să facă să-și recupereze banii depuși la Giga-Caritas, deși de la bun început i-am avertizat că este o adevărată escrocherie. De fapt eu am păstrat întreaga colecție a ziarului Deșteptarea în care, împreună, i-am prevenit pe concitadinii noștri că se vor păcăli.

                Ceea ce ne întristează este faptul că pentru un pumn de bani, s-au găsit oameni, fără suflet, lege și credință, printre ei aflându-se și avocatul Anghel Țăranu, care «s-a repezit» să găsească artificiile «legale» prin care să autorizeze funcționarea păcălelii Giga-Caritas. Acum, după ce toată lumea s-a lămurit că am avut dreptate, vom primi toate plângerile și vom efectua demersurile corespunzătoare». În prezența d-lui comandant, la rugămintea noastră, am ascultat discuția avută de șeful Poliției municipale cu omologul său din Pitești, care a confirmat că fostul «patron» al Giga-Caritas Pitești este… la răcoare, dar la București. Cercetările sunt în plină desfășurare.” Cotidianul Deșteptarea, 19 iulie, 1994.

                Cum orice păgubit mai poate fi jumulit încă o dată dacă-i dai speranțe, tot în acel an a luat ființă și „Asociația celor înșelați de Caritas-uri”, cu sediul în Pasajul Revoluției nr. 8, Asociația funcționa ca persoană juridică, obiectul ei de activitate fiind recuperarea integrală a sumelor depuse de locuitorii Bacăului, la diferite tipuri de jocuri de întrajutorare. Normal, contra unui onorariu.
                Plățile la „Caritas” au încetat în octombrie 1993, falimentul fiind declarat în august 1994. Ioan Stoica a fost condamnat de tribunalul din Cluj la 7 ani de închisoare, pentru fraudă. Până la urmă sentința i-a fost redusă la numai un an și jumătate, din care a executat doar câteva luni de zile. Acum, în vârstă de 78 de ani, este într-o situație disperată, după cum scrie wowbiz.ro. După ce a ieșit din închisoare s-a refugiat la Brașov. În urmă cu trei ani a fost evacuat din garsoniera în care locuia, pentru neplata întreținerii. Acum stă pe la prietenii care i-au mai rămas.

                Unde e morala?

                Nu există o statistică privind numărul băcăuanilor păcăliți la jocurile de tip piramidal, gen „Caritas”, „Gerald” sau care au mizat pe FNI. Fond înființat în 1996 de SOV Invest, la puțin timp de la scandalul Caritas. Acolo au existat aproximativ 318.000 de investitori păgubiți. Oamenii nu s-au învățat minte. Au fost înșelați de Ioan Stoica, dar au avut încredere, de această dată, în Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta, cu puțin înainte de prăbușirea sistemului, în anul 2000, a retras din Fond importante sume de bani, vânzând compania Ioanei Maria Vlas, care a devenit ulterior răspunzătore de prăbușirea FNI. Vlas a fost condamnată inițial la 20 de ani de închisoare, din care a executat doar câțiva. După 5 ani de procese, Vântu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare.

                Între speranțăși deznădejde, Postul Paștelui avea să devină din 1994, pentru următorii ani, din ce în ce mai auster. Odată escrocheria dovedită, au urmat un lung șir de procese până la pedepsirea vinovaților. Banii s-au dus însă pe Apa Sâmbetei, năruind speranțele a zeci de mii de oameni. A fost o lecție pentru băcăuani și nu numai. Am învățat ceva din ea? Cum infractorii sunt totdeauna cu un pas înaintea legii, și metodele prin care poți fi păcălit evoluează, așadar puțintică istorie nu strică! Deșteptarea!!!

                Aproape 200 de elevi băcăuani vor învăța despre alimentația sănătoasă prin programul Selgros „Sănătatea începe din farfurie”

                Pentru al șaptelea an consecutiv, Selgros Cash&Carry România, împreună cu Chef Cezar Munteanu, derulează programul „Sănătatea începe din farfurie”, prin care aduce educația gastronomică în școli și urmărește să promoveze obiceiuri de mâncat sănătoase în rândul copiilor. Pe 19 aprilie, Chef Cezar și prietenii săi se vor afla la Școala Gimnazială „Grigore Tăbăcaru” din Hemeiuș, lângă Bacău, unde se vor întâlni cu 187 de elevi ai școlii, alături de zece cadre didactice. În total, aproximativ 10.000 de elevi din clasa pregătitoare până în clasa a IV-a din toată țara s-au înscris anul acesta în program. Copiii vor învăța să cunoască alimentele și produsele naturale și să aleagă conștient o dietă mai sănătoasă. Egida programului este „Copiii sănătoși de astăzi sunt adulții sănătoși de mâine”.

                Chef Cezar Munteanu va susține, alături de echipa sa, activități educative adaptate înțelegerii copiilor, jocuri sportive ușoare și degustări. Toate activitățile se vor desfășura în sala de sport a școlii deoarece, cum spune și chef Cezar, „o alimentație sănătoasă nu este suficientă dacă nu facem mișcare în fiecare zi”. Cezar Munteanu, unul dintre cei mai apreciați bucătari din România, Senior Lecturer în cadrul American Hotel Academy, Lector colaborator al Academiei Culinare “Exclusive” din Moscova și Chef-Rotisseur-Baillage de Roumanie va fi prezent în fiecare școală din cele 22 în care proiectul se desfășoară anul acesta, pentru a interacționa direct cu copiii.

                La prima etapă a programului „Sănătatea începe din farfurie”, care a început pe 18 martie la București, participă școli din toate orașele ce găzduiesc magazine Selgros în țară și se va încheia pe 24 mai, la Constanța.

                A doua etapă a programului se desfășoară sub forma unui concurs între școlile participante. În fiecare an este aleasă o clasă câștigătoare dintre toate cele înscrise în program. Clasele care doresc să participe la concurs vor organiza și desfășura o activitate care să reflecte promovarea unui stil de viață sănătos.

                Premiul oferit constă într-o tabără gratuită, organizată pe durata vacanței de vară. Timp de o săptămână, copiii vor fi cazați într-o pensiune din apropierea Brașovului, unde vor găti alături de chef Cezar Munteanu, vor lua parte la diverse activități sportive și culinare și se vor distra alături de echipa “Sănătatea Începe Din Farfurie”.

                Idei trăznite cu licenţă

                Până acum, se afirma, toată lumea se pricepe la fotbal şi politică. Cum fotbalul s-a rezolvat, ca urmare a intervenţiei a tot felul de „pricepuţi”, iar politica nu mai este politică ci o adevărată luptă de gherilă, în care sunt scoase la vedere toate armele, inclusiv injuriile, atacul la persoană, dublate de un vocabular ce ţine de patologic, mai nou, teren de bătaie şi de luptă a devenit învăţământul de toate gradele. Miniştri, parlamentari, specialişti în domenii de care nimeni nu a auzit, oameni de afaceri, organizaţii neguvernamentale, asociaţii, îşi dau cu părerea, propun, ies la rampă, fac intervenţii de la tribune oficiale sau improvizate.

                Toţi au idei cum ar trebui să fie organizat învăţământul în România. După mult discutatele modificări venite din interiorul Ministerului Învăţământului, an de an, lună de lună, care au dat peste cap şi aşa săraca stabilitate, acum a venit rândul organizaţiilor economice, asociaţiilor şi patronatelor să dea lecţii, unii cu intervenţii extrem de categorice. Nu ştiu ce patron din turism, gratulat cu o funcţie reprezentativă, somează ministerul de resort să eşaloneze vacanţele, pe regiuni şi anotimpuri, pentru a le da elevilor posibilitatea să beneficieze de ofertele tot mai bogate ale agenţiilor de turism. Că aşa-i în Germania!

                O asociaţie economică, preocupată tocmai acum de fenomen, vine cu ideea ca anul şcolar să fie prelungit cu o lună, pentru a se parcurge integral şi consistent întreaga materie. Tot dumnealor, oamenii de afaceri, au mai venit cu o năstrunşnicie: să fie scoasă nota la purtare, deoarece afectează psihicul şi sensibilitatea elevului. Între timp, în liceele pedagogice nu se mai predă Limba română, Istoria naţională a fost scoasă din programă, iar la clasele mici-mici se predă trigonometria.

                Pe elevi îi întreabă cineva ce vor? Pe părinţi, dar pe profesori? Poate se pricep şi ei la ceva. Sau, poate, vine cineva cu propunerea să desfiinţăm ministerul şi să-l arondăm la Turism sau la Economie. N-ar fi o soluţie? Zic şi eu.

                Votre Dame et Notre Drame

                Răzvan Bibire

                Că Notre-Dame este o capodoperă a umanității, cu asta sunt de acord. Că incendiul care a cuprins-o a produs emoții majore pe întreg mapamondul, iarăși nu trebuie demonstrat, s-a văzut. De aici, însă, până la a face din restaurarea acestui monument de arhitectură un scop în sine căruia să-i dedici întreaga existență este prea mult.

                Doamna Firea, fire sensibilă, anunță că-și donează 10 procente din leafa pe trei luni pentru renovarea catedralei pariziene. Nu e mult, nici nu se compară cu sutele de milioane de euro donate de oamenii de afaceri din Franța.

                Este, însă, cel puțin deranjant să anunți că finanțezi reconstrucția unui monument străin, câtă vreme monumentele noastre sunt în paragină și nu pentru că ar fi fost distruse de incendii, ci chiar de nepăsarea noastră. Avem atâtea lucruri de reparat în țara asta încât anunțurile de acest gen seamănă a „Săru’ mâna, boierule!” spus de vreun țăran care se căciulea în fața vechilului de la care venise să cerșească o baniță de mălai.

                Acest gen de atitudine trebuie uitat. Pentru că arată stadiul de colonie la care am fost împinși. Dezvăluie că, pe lângă aspectul economic și politic de dependență față de stăpânii occidentali, și mentalitatea ne-a fost schimbată. Este chiar ciudat cum lucrează emoțiile. În alt context ar fi fost amuzante fazele cu băieții și fetele care scandau „vrem spitale, nu catedrale”, care împrăștiau stupizenia aia cu „locurile mici” de la Taxi, și care acum lăcrimează pentru Notre-Dame și-și pun poze cu ei când au fost s-o viziteze.

                Ține, însă, de domeniul patologicului faptul că unii regretă că nu a ars Catedrala Mântuirii Neamului. Dublul standard folosit de multă așa-zisă „lume bună” demonstrează doar gravele tare psihologice ale unei importante părți a societății noastre. Da, este regretabil că a ars Notre – Dame. Dar este treaba francezilor să o refacă.

                Treaba noastră este să ne rezolvăm dramele de acasă, că, slavă Domnului, avem destule.

                ADR Nord-Est a sărbătorit 20 de ani de activitate

                  Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, generator de dezvoltare economico-socială a acestei regiuni în special prin Programul Operațional Regional REGIO, a aniversat, marți după-amiază, 16 aprilie, 20 de ani de activitate.

                  La evenimentul organizat la Centrul de business Rubik Hub al agenției, din Piatra Neamț, au venit o echipă a Direcției generale politică urbană și regională DG Regio a Comisiei Europene, condusă de Carsten Rasmussen – șeful Unității pentru România, președinți ai consiliilor județene și primari din Regiunea Nord-Est, vectori ai unor universități de stat și private și parteneri regionali și naționali inclusiv din mediul privat. Și Bacăul a avut reprezentanți.

                  Din județul Bacău, la evenimentul aniversar au participat președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, care este și președintele în exercițiu al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, primarii Cosmin Necula (Bacău), Valentin Vieru (Moinești) și Ștefan Șilochi (Târgu Ocna) și rectorii Universității „Vasile Alecsandri” și „George Bacovia” – prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky și prof. univ. dr. Neculai Lupu.

                  Realizările din programul de activitate al ADR Nord-Est în cele două decenii, dar mai ales în prezent, și obiectivele ei de viitor au fost prezentate de directorul general al agenției, Vasile Asandei.

                  „Devenirea noastră se datorează în mare parte partenerilor, beneficiarilor și colaboratorilor noștri, în care am găsit deseori repere de profesionalism. Surse de inspirație și un imbold permanent pentru perfecționarea activității.”
                  Vasile Asandei, directorul general ADR Nord-Est

                  Sorin Brașoveanu a apreciat că cei 20 de ani au fost o perioadă în care cei din administrația publică, dar și din mediul de afaceri și chiar cetățenii regiunii au învățat ce înseamnă dezvoltare regională pornind de la nevoile comunităților. S-au stabilit, astfel, obiective și priorități, dar au fost identificate și soluții de rezolvare și surse de finanțare.

                  „Prin Programul Regio 2007-2013, rata de absorbție a fondurilor europene a fost de peste 90%. În actualul Program, numai în județul Bacău s-au semnat 53 de contracte de finanțare, de peste 100 de milioane de lei, investiții vitale în județ, pe infrastructură rutieră, de educație, de sănătate, de servicii sociale, de reabilitare energetică a unor clădiri.”
                  Sorin Brașoveanu, președinte CJ Bacău

                  La final, Carsten Rasmussen a făcut o succintă, dar consistentă apreciere asupra activității ADR Nord-Est și a creionat targetul ei în viitor.

                  „Am remarcat profesionalismul personalului agenției. Le-am pus angajaților întrebări deschise, iarrăspunsurile lor au fost inteligente. Nu sunt simpli birocrați. Cred că aceasta este o organizație bazată pe valori precum solidaritate și profesionalism, pe care eu le consider valori europene.”
                  Carsten Rasmussen, șeful DG Regio pentru România

                  Asupra realizărilor concrete ale etapelor parcurse de ADR Nord-Est în cei 20 de ani și a obiectivelor de viitor vom reveni cu amănunte. Pentru că în Regiunea Nor-Est călătoria cu Programul Regio continuă!

                  „Fiecare etapă din cele pe care le-am parcurs a fost însoțită de o creștere organizațională, de emoțiile și frământările unor domenii uneori necunoscute, de învățare, de determinare, de năzuința de a face lucrurile mereu mai bine, mai profesionist, de credința că dacă fiecare piesă dintr-un sistem își face în dreptul ei datoria, întreg sistemul are de câștigat.”
                  Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est
                   

                  Un spectacol de actori

                  Comedie neagră, „Gaițele” lui Alexandru Kirițescu, numită, în prima versiune, „Cuibul de viespi”, este una dintre cele mai jucate piese din dramaturgia românească, atingând, potrivit criticilor, un ridicat grad de „virtuozitate caracterologică”.

                  Este de aceea un text foarte ofertant pentru actori, mai cu seamă pentru actrițe, multe dintre ele dorindu-și, când ajung la o vârstă mai coaptă, rolul „gras” al Anetei Duduleanu. Acum, la recenta premieră a Teatrului Bacovia, acesta este jucat pentru prima oară în travesti de un actor, de Florin Zăncescu.

                  Pe care, cu siguranță, unii dintre spectatori și-l amintesc și din savuroasa interpretare dată Coanei Chirița din cunoscuta comedie a lui Alecsandri, rol jucat în trei montări diferite, una dintre ele fiind pe scena băcăuană. Având experiența travestiurilor și o bogată carte de vizită ca talentat interpret de comedie, Florin a fost, din start, un pariu reușit al regizorului Petru Vutcărău.

                  Regizor, actor, profesor de teatru, fondator al Teatrului „Eugen Ionescu” din Chișinău, cu o prestigioasă carieră internațională, Petru Vutcărău a semnat regia multor spectacole din Italia, Franța, România, Rusia, Japonia, Coreea de Sud, Turcia. Pentru prima sa colaborarea cu teatrul din Bacău el s-a oprit la cunoscuta piesă a lui Kirițescu, văzând în ea un „contrast izbitor între un Paradis, care e România, și lumea în care trăim”.

                  Eu nu am aceeași viziune paradisiacă asupra scumpei noastre țărișoare, dar înțeleg sentimentele unui artist venit din Republica Moldova și sensul profund al contrarietății trăite în fața unei lumi jalnice, triste, populată de oameni hidoși la suflet, care au uitat să iubească. Am reprodus cele câteva rânduri din caietul-program, prin care regizorul își motivează alegerea textului.

                  Un text citit cu atenție, respectat în litera sa și sensul său, pus în scenă fără tentația modernizării, a updatării cu orice preț, rezultatul fiind o montare tradiționalistă, realistă, fluentă, bine ritmată, construită cu meșteșug. Aparținând unui om de teatru care a învățat bine lecția lui Stanislavski, și a extras din ea cele mai importante lucruri.

                  Petru Vutcărău face, așadar, o distribuție bună, în cea mai mare parte a ei, ca prim act al unei regii izbutite, și lucrează aplicat cu actorii, dându-le indicații precise. A mers cu o carte câștigătoare în cazul lui Florin Zăncescu, un actor cu multe resurse, care face o Aneta Duduleanu credibilă, bărbătoasă, masculinizată, dură, meschină, feroce în egoismul și cupiditatea ei.

                  Florin conturează în linii precise o țață absolută, o mare păpușăreasă, șefă de clan plină de cruzime, căreia nu-i scapă nicio pradă, ducând o mare parte din greul spectacolului. Este admirabil secondat de Firuța Apetrei (Zoe) și de Florina Găzdaru (Lena), în rolurile celor două surori, profitoare, șirete, hachițoase, din care răbufnește o întreagă mahala sufletească. Ambele au găsit cele mai potrivite atitudini, gesturi, nuanțe care să caracterizeze personajele, fiind vizibilă plăcerea de a le juca. Eliza Noemi Judeu, în fandosita Colette, cu aerele ei de grande-dame în exil, care se visează mereu la Paris, evoluează cu aplomb, adjudecându-și câteva scene foarte bune, remarcabilă fiind cea din dormitorul soților Aldea, unde răutatea și perversitatea personajului său dau în clocot.

                  „Nucleara” Vanda, care aruncă în aer totul, este o apariție mai curând decorativă, purtând niște toalete de bon-ton (toate costumele din spectacol sunt reușite, fiind creația unei talentate scenografe, Rodica Arghir) Ana Adelaida Perjoiu fiind mai tot timpul „în poză” și mai puțin în rolul aventurierei tocătoare de averi și mare consumatoare de bărbați, de amoruri ilicite. Magnetismul dintre ea și Mircea Aldea nu se simte, și e păcat! La rândul său, Bogdan Matei e destul de palid în rolul ziaristului ratat, a bărbatului slab, victimă a patimii femeilor, un fel de vegetarian printre carnasiere, în casa Dudulenilor. Nefericita „somnambulă rătăcitoare”, Margareta, e jucată excesiv melodramatic și nevricos, cu o mare risipă de gesturi și de țipete de Alina Simionescu, ea urmând, conștiincios, linia impusă de concepția regizorală, una discutabilă de data aceasta.

                  In schimb, interesant este modul în care Petru Vutcărău a văzut-o pe Fraulein, în care Corina Goranda poartă (cu un lăudabil și consecvent efort, pe toată durata spectacolului) un machiaj tip mască japoneză din teatrul Kabuki, particularizând expresiv perfidul personaj cu aere despotice. Întregesc distribuția Bogdan Buzdugan și Ștefan Ionescu, în rolurile fraților Duduleanu, Ianache și George, stupizi, ridicoli, aflați într-o infantilă competiție, într-o rivalitate bine creionată de cei doi actori. Și Nina Ionescu este corectă, făcând ceea ce trebuie, în necăjita, umilita Zamfira, fata din casă.

                  Fără a fi perfect, și fără să aducă mari noutăți de concepție regizorală, „Gaițele” de pe scena băcăuană este un spectacol lucrat cu profesionalism, cu câteva roluri bine făcute, și nu mă îndoiesc de faptul că va avea succes, fiindcă publicul vine la teatru în primul rând pentru actori.

                  Bratu: „Șanse de salvare? 60%”

                  Victoria de acasă, cu Daco-Getica, a reaprins speranțele de salvare ale Aerostarului. „Acum avem 60 la sută șanse de a evita retrogradarea. Sper ca procentul să crească după următoarele jocuri pe care le vom disputa contra unor echipe din zona noastră de clasament”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Florin Bratu, la finalul succesului din etapa a 30-a, succes care a pus punct unei serii negre de cinci înfrângeri pentru băcăuani.

                  Sâmbătă, Aerostar va avea parte de o altă „finală”: cu Farul, la Constanța. „Pe durata săptămânii în curs ne hrănim din victoria cu Daco-Getica, astfel încât să pregătim cât mai bine jocul de pe Litoral”, a punctat Bratu.

                  Eroul Aerostarului în meciul cu Daco-Getica, Vali Buhăcianu a anunțat: „Meciul cu Farul este unul foarte dificil, suntem conștienți de acest lucru. Totuși, mergem la Constanța cu gândul la victorie, nu la remiză. Atunci când îți propui puțin, obții puțin sau chiar nimic. Iată de ce nu vizăm doar un punct.

                  Avem de răzbunat și remiza din tur, de pe teren propriu, atunci când Farul a marcat golul egalizator la ultima fază. Indiferent de rezultatul de la Constanța, am încredere că vom evita retrogradarea”. Cu opt etape înainte de finalul sezonului, șase echipe se află în luptă directă pentru evitarea locurilor 16 și 17, ultimele care duc în Liga a III-a.

                  Iată programul formațiilor de pe locurile 12-17:

                  ASU Politehnica Timișoara (loc 12, 35p.): cu Ripensia (deplasare), cu ACS Poli Timișoara (a), cu UTA (d), cu Academica Clinceni (a), cu Sportul Snagov (d), cu CS Balotești (a), cu Pandurii (d), cu Metaloglobus (a).
                  Pandurii (loc 13, 34p.): cu, cu Sportul Snagov (deplasare), cu CS Balotești (a), cu Luceafărul (a), cu Metaloglobus (d), cu Chindia (a), cu Energeticianul (d), cu ASU Politehnica Timișoara (a), cu „U” Cluj (d).
                  ACS Energeticianul (loc 14, 33p.): cu ACS Poli Timișoara (deplasare), cu UTA (a), cu Academica Clinceni (d), cu Sportul Snagov (a), cu CS Balotesti (d), cu Pandurii (a), cu Metaloglobus (d), cu Chindia (a).
                  Farul Constanța (loc 15, 33 p.): cu Aerostar (acasă), cu FC Argeș (d), cu Petrolul (a), cu CS Mioveni (d), cu Daco-Getica (a), cu Luceafărul (d), cu Dacia Unirea Braila (d), cu Ripensia (a).
                  Daco-Getica (loc 16, 30p.): cu FC Argeș (acasă), cu Petrolul Ploiești (d), cu CS Mioveni (a), cu Luceafărul (d), cu Farul (d), cu Dacia Unirea Brăila (a), cu Ripensia (d), cu ACS Poli Timișoara (a).
                  Aerostar Bacău (loc 17, 29p.): cu Farul (deplasare), cu Dacia Unirea Brăila (a), cu Ripensia (d), cu ACS Poli Timișoara (a), cu UTA (d), cu Academica Clinceni (a), cu Sportul Snagov (d), cu CS Balotești (a).

                  Știința dă bine în Europa

                  Opt din cei nouă sportivi băcăuani antrenați de Adrian Loghin și Manuel Perju care au reprezentat România la întrecerea continentală din Muntenegru au urcat pe podiumul de premiere

                  CS Știința Bacău are anvergură europeană. După ce echipa de volei feminin condusă de Florin Grapă a reușit în acest sezon o splendidă calificare în semifinalele Cupei CEV, karateka pregătiți la Știința Bacău de Adrian Loghin și Manuel Perju au înălțat, la rândul lor, ștacheta la nivel continental.

                  Astfel, nouă karateka de la CS Știința au participat cu reprezentativa României la Campionatul European SKDUN derulat zilele trecute la Bar, în Muntenegru: Alexandra Ciupercă, Radu Mihai, Alexandru Dor Nica, Răzvan David, Alexandru Palmă, Mădălin Enache, Vlad Pește, Claudiu Zaharescu și Marius Udrea. Din acești nouă sportivi, opt au urcat pe podium. Cucerind laolaltă nu mai puțin de 16 medalii! Un bilanț de-a dreptul remarcabil.

                  „Rezultatele sunt foarte bune. Ne bucurăm pentru ele cu atât mai mult cât nivelul tehnic al competiției a fost foarte ridicat, în mare parte și datorită evoluției sportivilor noștri, autorii unor execuții spectaculoase în mai multe rânduri”, a declarat sensei Adrian Loghin despre Europenele care au reunit la start o mie de sportivi din 22 de țări. „Tricolorii” Științei au dat lovitura încă din prima zi de concurs.

                  Și au făcut-o la două categorii foarte grele, pline-ochi cu sportivi având un palmares bogat. Astfel, Răzvan David s-a laureat vice-campion european la kumite Tineret, 70 kg, treapta a treia a podiumului la această categorie de vârstă și de greutate fiind completată de un alt băcăuan, Marius Udrea. Surpriza zilei inaugurale a venit de la Vlad Pește, care, deși cu statutul de debutant la un campionat de o asemenea importanță, și-a trecut în cont un bronz european la kumite Tineret 78 kg. Rezultatele excepționale ale elevilor lui Adi Loghin și Manu Perju au continuat să curgă în a doua zi de concurs, atunci când Știința a cucerit prin Mihai Radu, Alexandru Palmă, Alexandru Dor Nica, Alexandra Ciupercă, Claudiu Zaharescu și același Răzvan David alte 13 medalii.

                  Rezultatele obținute de CS Știința la Campionatul European Shotokan SKDUN de la Bar (Muntenegru)

                  David Răzvan: argint la kumite Tineret 70 kg și argint la kumite echipe junuiri mixt.

                  Marius Udrea: bronz la kumite Tineret 70 kg.

                  Vlad Peste: bronz la kumite Tineret 78 kg.

                  Mihai Radu: aur la kumite Seniori echipe mixt, bronz la kumite seniori echipe masculine, bronz la kumite Seniori individual masculin +87 kg.

                  Alexandru Palmă: aur la kumite Seniori individual 87 kg, argint la kumite Seniori echipe mixt, bronz la kumite Seniori echipe masculin.

                  Alexandru Dor Nica: argint la kumite Seniori individual 87 kg, argint la kumite Seniori echipe mixt, bronz la kumite Seniori echipe masculin.

                  Alexandra Ciupercă: argint la kumite Senioare echipe feminin.

                  Claudiu Zaharescu: bronz la kumite Seniori individual 68 kg, bronz la kumite Seniori echipe masculin.