29 martie 2024
ContrasensTrei povești cu tâlc

Trei povești cu tâlc

* Microsoft Japonia a experimentat, ăsta-vară, săptămâna de lucru de numai patru zile, oferind angajaților un generos weekend de vineri până duminică. Rezultatul a fost extrem: o creștere a productivității cu aproape 40 la sută. Și asta nu este totul: în perioada cât a avut loc experimentul, angajații și-au luat cu 25% mai puține zile libere, au printat cu 58% mai puține pagini și au utilizat cu 23 la sută mai puțină electricitate, generând economii însemnate pentru companie. Una dintre explicațiile pentru creșterea abruptă a productivității a fost că, având doar patru zile de muncă la dispoziție, s-au organizat mult mai puține ședințe, cele care au fost programate fiind ori scurtate, ori ținute virtual, ceea ce le-a dat angajaților mai mult timp că să-și ducă sarcinile la îndeplinire.

* Se povestește că, în vechime, regele la care era sclav fabulistul Esop primi de la un rege vecin solicitarea să-i înalte un turn care să nu se sprijine pe pământ, ci să plutească în aer. Regele se gândi ce se gândi și îl chema pe Esop să-l ajute. Așa că Esop trimise în regatul vecin un grup de copii care abia începură să vorbească și-i urcă pe spinarea unor vulturi uriași. Păsările se ridcara în aer iar copiii începură să strige: “Dați-ne nisip, dați-ne pietriș, mortar, cărămizi, ca să ridicăm turnul”. Regele vecin se declara învins de înțelepciunea sclavului Esop. Acuma, stau și mă gândesc cum construiau oengiștii spitalul ăla așa-zis privat dacă nu le dădea Statul terenul pe gratis? Nu de alta, dar am înțeles că nu e cine știe ce lucru faptul că au primit terenul moca, e chiar o nimica toată… Așa o nimica încât mi-l imaginez pe băiatu’ ăla cu medicamentele, călare pe o dronă, strigând să i se trimită cărămizi, ciment și mortar că el vrea să construiască spitalul în aer…

* O campanie publicitară de Halloween a fost anulată de filiala McDonald’s Portugalia pe motiv de… sensibilități istorice. În mod cu totul și cu totul neinspirat, campania, care promova un desert pe baza de cremă de înghețată, fusese intitulată «Sundae Bloody Sundae», sundae fiind numele unui desert în care peste înghețată se pun diverse topinguri. «Sundae» se pronunță similar cu «Sunday» (duminică), iar «Bloody Sunday» e numele sub care este cunoscută data de 30 ianuarie 1972, când parașutiștii britanici au deschis focul asupra participanților la un marș pașnic al catolicilor din Irlanda de Nord, ucigând 14 persoane.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri