26 mai 2024
EducațieLansare de proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani

Lansare de proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani

Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani a găzduit miercuri, 30.10.2019, începând cu orele 11.00, lansarea oficială a proiectului ,,Studenți Motivați să Aplice Resursele Tehnologic”, în cadrul programului Erasmus+, domeniul Educație Școlară, Acțiunea cheie 1, având ca număr de referință 2019-1-RO01-KA101-061703.
Chiar dacă a fost pentru prima dată când școala amintită a aplicat pentru un proiect european, aceasta s-a clasat în primele 20 de locuri din țară și a obținut o finanțare de 16020 euro.
La activitate au fost prezenți reprezentanți ai Primăriei, directori și profesori din instituții de învățământ învecinate, membri ai instituțiilor locale, reprezentanți ai Consiliului reprezentativ al părinților și cadre didactice ale școlii gazdă.
Proiectul a primit finanțare din partea UE și se va derula în perioada iunie 2019 – septembrie 2020.
Prin intermediul acestui proiect, Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani, în calitate de beneficiar, oferă unui număr de 6 cadre didactice oportunitatea de a urma un stagiu de formare profesională în străinătate, prin participarea la mobilități în Finlanda sau în Franța.
Scopul proiectului este îmbunătățirea calității actului educațional prin utilizarea unor metode moderne, rezultând creșterea rezultatelor școlare și a celor de la Evaluarea Națională a clasei a VIII-a.
Directorul școlii, prof. Bucataru Mihai, a deschis programul de lansare a proiectului Erasmus+, prezentând invitații și amintind echipa de proiect constituită din: Bucataru Mihai (directorul școlii) – manager de proiect, Bucataru Codruța (profesor de matematică) – responsabil financiar, Covaci Iuliana-Dana (profesor de limba și literatura română) – responsabil cu monitorizarea, Iojă Ancuța-Emanuela (profesor de limba engleză) – responsabil cu diseminarea, Ciciu Cătălin (profesor de educație plastică) – responsabil cu evaluarea.
Prezentarea a fost continuată de prof. Iojă Ancuța-Emanuela, care s-a axat pe obiectivele specifice din cadrul proiectului lansat miercuri.
Un alt membru implicat în proiect, prof. Covaci Iuliana-Dana a prezentat cadrele didactice participante la cursurile din cadrul proiectului Erasmus+. Astfel, echipa formată din: Covaci Iuliana-Dana, Ilisei Cosmin-Ciprian și Iojă Ancuța-Emanuela va participa la cursul de formare “Flipped classroom – Total classroom makeover” derulat în perioada 11-17 noiembrie 2019 în Helsinki, Finlanda, urmând ca echipa compusă din: Bucataru Mihai, Bucataru Codruța și Lăcătușu Elena să meargă în perioada 02-07 martie 2020 la Nisa, în Franța, pentru a urma cursul “ICT as a tool for a student-centered classroom”.
După specificarea competențelor dobândite în urma cursurilor, a preluat cuvântul prof. Bucataru Codruța pentru a vorbi despre impactul asupra factorilor implicați (elevi, părinți, comunitate locală, cadre didactice).
Directorul școlii Bucataru Mihai, a încheiat prezentarea lansării proiectului ,,Studenți Motivați să Aplice Resursele Tehnologic”, după care, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Ardeoani, Tabacaru Nelia, a apreciat implicarea cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani în scrierea de proiecte europene și a diseminat proiectul Erasmus+ „Împreună construim un viitor european pentru Școala Ardeoani”, derulat de Școala Gimnazială Nr. 1 Ardeoani, prin prezentarea unor filmulețe și modele de bune practici de la întâlnirea din Portugalia.
Activitatea a continuat cu susținerea unui program artistic de către elevi ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Balcani. Aceștia au fost îmbrăcați în costume populare autentice și au interpretat, în acorduri de chitară, cântece preponderent patriotice, dar și cântece în limba engleză. Elevii au început cu intonarea imnului național și au terminat cu intonarea imnului păcii.
Lansarea proiectului s-a încheiat cu înmânarea de diplome tuturor participanților. Directorii de la școlile care au răspuns afirmativ invitației – prof. Tabacaru Nelia – de la Școala Gimnazială Nr.1 Ardeoani, prof. Dudău Costel – de la Școala Gimnazială Solonț, prof. Dumitru Viorel Georgian – de la Școala Gimnazială Berești Tazlău, prof. Mărian Daniela – de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Zemeș – au luat pe rând cuvântul și au felicitat echipa de proiect și pe directorul școlii Gimnaziale Nr.1 Balcani pentru implicare, perseverență și efort.
Preotul Parohiei Rățeni, Balaban Cristian, împreună cu soția sa, Anca, au felicitat cadrele didactice implicate și au remarcat că, în urma acestor lucruri, cel mai mult vor avea de câștigat copiii.
Din partea consiliul reprezentativ al parinților, a luat cuvântul Rață Nicoleta, care a avut cuvinte de laudă, atât la adresa copiilor implicați în programul artistic, cât și la adresa echipei de proiect.
Reprezentantul televiziunii Exclusiv TV, Ungureanu Eugen, care a filmat întreaga activitate, a ținut să spună câteva cuvinte în încheiere, să ureze putere de muncă directorului Școlii Gimnaziale Nr.1 Balcani și cadrelor didactice și să mulțumească pentru invitație.
Activitatea de lansare a proiectului Erasmus+ „SMART” s-a bucurat de un feed-back pozitiv din partea tuturor participanților.

Covaci Iuliana-Dana



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri