„Est modus in rebus” e un dicton antic, plin de înţelepciune (îi aparţine poetului Horatio), numai că el pare a fi uitat cu desăvârşire în lumea asta grăbită, îngrozitor de superficială, în care s-a produs democratizarea inculturii, după o altă vorbă plină de adevăr, rostită de un important scriitor, Mario Vargas Llosa, deţinător al premiului Nobel. Marele prozator sud-american, strălucit reprezentant al realismului magic în literatură, este o conştiinţă critică, lucidă, un om al timpului prezent, analizând cu multă pătrundere în eseurile sale pe teme politice, fenomene sociale actuale, cum sunt extremismul, naţionalismul, populismul, corupţia. Da, corupţia aceea care ucide, aşa cum şi incompetenţa, indolenţa şi lenea minţii pot avea urmări fatale, vezi cazul tragic din Caracal. Asupra căruia s-au năpustit mulţi, cu scopuri diferite. Iar lipsa de măsură, de etică profesională, de omenie, în cele din urmă, a unor aşa-zis jurnalişti, mi-a trezit oroare. De aceea am început cu acel citat despre nevoia de măsură, despre o limită care ar trebui să existe în tot şi în toate. De care jurnaliştii ăştia fără nicio morală nu au auzit, în goana lor smintită după senzaţional şi rating furnizând informaţii „şocante”, „detalii în exclusivitate”, filmând aiurea lucruri care nu sunt de arătat etc. Iar pe alţii i-am văzut însăilând nişte compuneri literaturizante, lacrimogene, stupide. Nu ştiu ce şcoală au făcut, dar mie mi se pare evident că nu prea ştiu carte, că habar n-au cum se tratează un astfel de subiect, atâta timp cât ancheta este în desfăşurare, cât despre bun-simţ şi decenţă, de respect pentru suferinţa unor oameni implicaţi în tragedie, nici nu poate fi vorba.
Mă întorc la scriitorul sud-american, fiindcă aveam pe noptieră două dintre cărţile sale, Arme şi utopii şi Civilizaţia spectacolului. În care sunt eseuri deosebit de interesante, incitante, despre teme foarte actuale. Cum ar fi relaţia dintre informaţie şi cunoaştere, prima, dacă este în exces, nefiind deloc în favoarea celei de a doua. Şi Llosa dă, la un moment dat, exemplul unui împătimit de cărţi bune, Nicholas Carr, specialist în literatură, care, după ce a descoperit noile tehnologii, Internetul (navigând zi şi noapte pe acesta) şi-a dat seama că nu mai era un cititor atent, că-şi pierdea concentrarea, firul, şi că în el se strecurase, perfid, un fel de refuz al efortului intelectual. Şi atunci a luat o decizie radicală: a renunţat la confort, vânzându-şi locuinţa ultramodernă din Boston, pentru a trăi în munţii din Colorado, într-o modestă cabană, unde a renunţat la telefonul mobil şi, în mare parte, la Internet, care aproape că nu ajungea în locurile acelea. Acolo a scris, pe parcursul a doi ani, un bestseller, tradus şi la noi sub titlul „Superficiale: Ce face Internetul cu minţile noastre”? Iar ce face nu sună deloc bine. Fără a nega revoluţia produsă în domeniile informaticii şi comunicării de servicii precum Google, Facebook, Twitter, Skype, Nicholas Carr lansează un serios avertisment.
Care se referă la reducerea capacităţii creierului nostru de a construi structuri stabile de cunoştinţe, după cum a fost formulat pericolul de către un reputat neurolog, în prelungirea teoriilor lui Carr şi pe baza unor aprofundate cercetări personale. Deşi, după câte văd că se întâmplă în zilele noastre, acest lucru nu pare a îngrijora multă lume. La ce bun să-ţi mai foloseşti creierul, când găseşti totul de-a gata, înmagazinat pe Internet? Poate dacă ne-am aminti ce bună este măsura în toate, am folosi cu anumite limite tehnologia modernă. Ca să nu se întoarcă împotriva noastră şi să devenim nişte infirmi.
-Ai studiat A.S.E.-ul, dar te ocupi cu totul altceva.
-Ai spus că ai închiriat o casă. Sunt costuri mari în realizarea unui clip?
-Se zice că dacă vrei să ajungi cel mai ușor la sufletul oamenilor trebuie să ajungi pe radio. Ai fost pe radio?
Mâncărurile pe bază de pește nu figurează printre preferatele lui Daniel Martin. Din păcate, la Europenele de Înot pentru Juniori de vara trecută, din Finlanda, meniul restaurantului în care serveau masa sportivii se axa în exclusivitate pe pește. „La o zi după ce am terminat concursurile, m-am oprit la primul fast-food din Helsinki. Așa am sărbătorit cele două titluri europene”, povestea, în urmă cu un an, Dani.
