luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2141

„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”

    Poliția în acțiune

    În perioada 03 – 07 iunie 2019, la nivel naţional se desfăşoară manifestarea „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Astfel, pe parcursul întregii săptămâni, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău vor desfăşura, cu precădere, activităţi specifice prevenirii criminalităţii.

    Prevenirea criminalităţii reprezintă o prioritate a Poliţiei Române şi vizează, din perspectiva structurilor de profil, dar şi a celor operative, o informare permanentă a populaţiei cu privire la noile forme de manifestare a infracţionalităţii, factorii favorizanţi şi modalităţile de prevenire, necesare creşterii gradului de siguranţă personală şi a bunurilor.

    Manifestarea „Săptămâna prevenirii criminalităţii” va consta în dezvoltarea unor acțiuni de impact în spații publice pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la consecințele asociate comportamentelor indezirabile social și necesitatea adoptării de măsuri de autoprotecție.

    Pentru asigurarea unui caracter unitar, tematica abordată, selectată în baza domeniilor de interes ale Poliției Române pe zona de prevenire a criminalității, va aborda următoarele subiecte: prevenirea violenței împotriva femeilor (hărțuire stradală, violență domestică), prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și un segment infracțional la alegere (în funcție de situația operativă a fiecărei subunități).

    Acţiunile vor fi susţinute, cu precădere, de către structurile de ordine publică, dar şi în funcţie de situaţie, în cadrul acţiunilor, pot fi implicate instituţii/ organizaţii/ societăţi comerciale/ asociaţii profesionale partenere care au atribuţii şi preocupări în domeniul siguranţei cetăţenilor.

    În acest sens polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de colegii din structurile de ordine publică vor desfăşura activităţi de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, în special a celor de furt din locuințe şi de înșelăciune.

    Poliţiştii se vor adresa şi copiilor, acţiunile vizând elevii din comunităţile rurale. În comunele Gârleni, Horgeşti şi Dofteana se vor organiza concursuri de desen şi privind cunoştinţele din domeniul prevenirii. Cei mai buni vor fi premiaţi cu ghiozdane şi rechizite şcolare. De asemenea vor fi susţinute ore de prevenire pe teme ca violenţa în şcoli, siguranţa on-line şi prevenirea infracţiunilor la viaţa sexuală.

    O atenţie deosebită va fi îndreptată şi pentru prevenirea violenţei domestice. În parteneriat cu OMV Petrom Moinești se desfășoară o activitate preventivă cu această temă ce se va adresa salariaților acestei instituții.

    Poliţiştii vor fi prezenţi şi în mijlocul cetăţenilor din comunităţile rurale cu activităţi specifice de informare având ca scop reducerea riscului de victimizare a categoriilor de persoane vulnerabile, pentru segmentele infracționale care se manifestă cu precădere în zonele rurale.

    Întreaga Moldovă intră sub Cod Portocaliu de ploi, până mâine dimineață

    Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o nouă avertizare de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate, pentru toate regiunile țării. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

    În intervalul 03 iunie, ora 10.00 – 04 iunie, ora 10.00, a fost instituită avertizarea Cod Galben în Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureș și local în Dobrogea și Banat, unde se vor înregistra averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp.

    Începând de astăzi, 03 iunie, ora 12.00, până mâine dimineață, 04 iunie, la ora 06.00, a fost instituită avertizare Cod Portocaliu. În Moldova, jumătatea de nord a Munteniei și Olteniei, precum și în sudul și estul Transilvaniei va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40-50 l/mp și izolat 60-80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

    Chefii Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu se luptă pentru calificarea în finală

    După ce săptămâna trecută Cătălin Scărlătescu a reuşit să facă impresie cu familia Binh şi să se califice direct în finala sezonului special, mâine seară, de la 20:00, o nouă luptă culinară între alte trei familii alese de către chefi vor intra în bucătăria Chefi la cuţite energice, determinate, cu un scop comun: victoria. La finalul ediţiei de marţi seară, după o serie de probe ce le vor testa concurenţilor cunoştinţele în gastronomie, inventivitatea şi adaptabilitatea la bancul de lucru, telespectatorii Antena 1 vor afla numele celei de-a doua echipe ce va lupta în finala sezonului dedicat familiilor.

    “Încă o zi în paradis! Avem o zi nouă, o probă nouă, în care sper ca nervii să-i fi lăsat la uşă. Dar nu cred aşa ceva!”, spune chef Sorin Bontea amuzat. Marţi seară, juratul, ce are în palmares cele mai multe sezoane câştigate, intră în luptă cu 4 concurenţi ce îşi doresc să ducă tunica mov în finală. Familia Tiugă, formată din mamă, cele două fiice şi fratele doamnei Roxana au impresionat încă din audiţiile pe nevăzute: „Sunt o familie muncitoare, numeroasă. Roxana găteşte pentru şapte copii, aşa că doar câteva farfurii pentru ea vor fi o glumă. Indiferent de probă, eu spun că am şanse astăzi, mai ales că voi găti şi eu”.

    La bancul de lucru alăturat, chef Florin Dumitrescu se bazează pe concurenţii săi în tunici galbene, familia Băiţoi: „Cea mai tare echipă e astăzi la mine! Tineri, ruşi, bătăioşi, uniţi. Sunt foarte tari împreună!”, mărturiseşte juratul încrezător. În afară de pasiunea comună pentru gastronomie, familia condusă de chef Florin mai are un avantaj în competiţie: pe lângă bucătăria tradiţional românească aceştia ştiu să impresioneze şi cu preparate ruseşti, specialitatea lor.

    „Soldaţii” trupei roşii sunt nimeni alţii decât Ruby, Robert, Pici şi bunica vedetei. Cei patru au fost aleşi de chef Cătălin Scărlătescu pentru energia pozitivă de care au dat dovadă şi, mai ales, pentru faptul că prezenţa bunicii în această echipă poate garanta ca preparatele gătite de ei să aibă, fără doar şi poate, gustul de neegalat al mâncării din copilărie. “În battle 1, cu familia Binh, am ajuns în finală. Aşa că şi cu voi vreau în finală”, îi va încuraja chef Cătălin înainte de primul test al serii.

    Prin ce probe vor trece familiile în cea de-a doua confruntare pe echipe, dar şi care dintre acestea se va califica direct în finala sezonului special Chefi la cuţite, telespectatorii Antena 1 pot vedea marţi seară, de la 20:00, într-o nouă ediţie a celui mai iubit show culinar.

    Damian Drăghici debutează în actorie

    Damian Drăghici nu contenește să își surprindă publicul și, pe lângă pasiunea sa pentru muzică cu care a reușit să cucerească fani la nivel internațional, acesta debutează ca actor din toamnă, în noua producție a Ruxandrei Ion, „Sacrificiul”, care va fi difuzată la Antena 1.

    Pe lângă Rapha, personajul căruia îi va da viață, Damian Drăghici se va ocupa și de o parte din muzica pe care o vom asculta de-a lungul poveștilor spuse în cadrul acestei producții.

    „Îmi face mare plăcere să joc în acest serial! Inițial fusesem contactat de doamna Ruxandra Ion ca potențial compozitor al serialului, de altfel voi produce și muzică special pentru «Sacrificiul».

    Este prima oară pentru mine când am un rol, nu am mai jucat până acum, dar repet, îmi face plăcere și mă simt onorat. Cred că serialul va avea mare succes și tot ce vă pot spune despre Rapha, personajul meu, este că se aseamănă puțin cu Damian din viața de zi cu zi”, a declarat artistul.

    Ruxandra Ion este încrezătoare în calitățile și potențialul pe care Damian Drăghici l-a dovedit atât la casting, cât și în timpul primelor zile de filmare.

    „Damian este o persoană înzestrată cu un mare talent! Este o onoare să ai un artist de o asemenea anvergură în distribuție. Pe lângă muzica pe care o creează și pe care o va produce pentru serialul Sacrificiul, cu siguranță veți ajunge să fiți cuceriți și de personajul său, Rapha, care este pata de culoare a poveștii noastre”, a declarat Ruxandra Ion.

    Sacrificiul este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

    Sărbătoare la Filipeşti. Spectacol de debut al Ansamblului Folcloric „Roua Precistei”

    La început a fost ideea. Au urmat zile şi luni de muncă, de organizare, au început repetiţiile, cu sprijinul Consiliului Local s-au achiziţionat costumele, au fost cooptaţi instructori, cunoscuta solistă Mihaela Iordache Farcaș – canto popular, și coregraful Cătălin Adam. Iniţiatorul şi sufletul acestei iniţiative a fost prof. Elena Delia Pătraşcu, prof de franceză la Şcoala Gimnazială Filipeşti. I-au venit aproape primarul comunei, Petrică Lungu, Consiliul Local, conducerea şcolii, în frunte directoarea Gabriela Aanei. Din proiect nu au lipsit părinţii şi chiar bunicii copiilor, sponsorii locali. Cu acte în regulă, în an centenar, a luat fiinţă Ansamblul Folcloric „Roua Precistei” (Precista este pârâul care traversează satul Filipeşti).

    Duminică, 2 iunie, visul s-a împlinit: Pe scena Casei de Cultură „Radu Beligan” din Filipeşti, a avut loc „botezul” şi spectacolul de debut „Strop de rouă-n cânt şi joc” al ansamblului „Roua Precistei”, care a urcat pe scenă, în faţa sutelor de spectatori, profesori, elevi, părinţi, bunici, reprezentanţi ai administraţiei locale, primarul Petrică Lungu, consilieri, funcţionari publci, peste 30 de elevi, dansatori, solişti vocali şi un grup vocal. După binecuvântarea preotului Ioan Băisan, copiii s-au pus pe dansat şi cântat, jocuri bătrâneşti din partea locului, cântece şi melodii din toată Moldova. A venit şi răsplata: aplauze pentru fiecare joc, pentru fiecare melodie. A fost un entuziasm cum n-am ami văzut de mult într-o sală de spectacol.

    „Cu mare plăcere am observat cum tradițiile noastre strămoşeşti sunt reînviate de copiii noștri. Ca membru fondator al Ansamblului „Roua Precistei”, alături de ceilalți șapte membri, am susținut-o pe coordonatoarea acestui proiect, prof. Elena Delia Patrașcu, încă de la înfiinţare şi vom susţine acest ansamblu şi în continuare. Comunitatea noastră are nevoie să își amintească de obiceiurile profund românești, doina și corăgheasca, hora şi sârba, care, de ce să nu recunoaștem, în ultimii ani au fost oarecum uitate în Filipești. Astăzi avem bucuria să-i vedem şi să-i admirăm pe aceşti copii minunaţi în mult doritul lor prim spectacol. Mulţumesc Consiliului Local pentru înţelegere, fără sprijinul lui nu am fi putut realiza acest vis al copiilor, al întregii comunităţi. Suntem convinşi că aceşti minunaţi copii vor deveni mesagerul cultural, şi nu numai, al comunei noastre.”

    Petrică Lungu, primarul comunei Filipești

    Din ansamblu fac parte copii de grădiniţă, elevi de la clasele primare şi de la gimnaziu, frumoşi, talentaţi şi bucuroşi nevoie mare. Au uitat orele de repetiţii, efortul depus şi s-au dăruit total acestui impresinant spectacol, coordonat din culise de prof. Delia Pătraşcu, care şi-a făcut timp şi pentru o declaraţie de presă: „De ce acest ansamblu? Îmi place să mă ocup de copii, îmi place folclorul, şi am văzut că şi ei sunt dornici să cânte, să danseze. Am făcut multe activităţi extraşcolare, însă aveam nevoie de ceva în plus. Am început mai întâi în şcoală, încă de anul trecut, când nu aveam instructori. Tot ce vedeţi am făcut pentru copii, pentru părinţii lor. Ne-am ales cu grijă repertoriul, ne-am consultat cu oamenii din sat, am citit ce s-a scris despre această zonă şi iată-ne acum pe scenă, la primul spectacol. Mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit şi ne-au ajutat, de la bunici, părinţi, colegi de cancelarie, domnului primar, membrilor Consiliului Local. Suntem foarte mândri de ce am realizat.”

    Pe senă suite de dansuri, melodii populare, cântece interpretate de grupul vocal, prezentate de Paula Alexandra Hodea, iar ca invitaţi au fost Ansamblul Folcloric „Ca la noi”, coregraf Robert Costrovanu, și trei tinere talente, solistele Anastasia Ciobanu, Alexandra şi Daria Hodea, cât şi solista Mihaela Iordache Farcaș.
    „Sunt în clasa a VIII-a şi de mică mi-a plăcut dansul însă nu am avut unde să activez, să dansez. Dansul popular mă defineşte, este o pasiune şi îmi place foarte mult. M-am bucurat când a început, anul trecut, să se vorbească de un ansamblu, m-am înscris, am muncit mult, împreună cu ceilalţi colegi, cu doamna profesoară Delia, cu instructorii. Suntem o echipă, suntem prieteni, de la cei mici de 4-5 ani, până la coelgii mei de clasă şi dorim ca acest ansamblu să performeze”, ne-a spus şi Denisa Ilaria Grecu, dansatoare în ansamblu

    De ansamblul „Roua Precistei” din Filipeşti vom mai auzi şi îl vom vedea şi pe scenele unor importante festivaluri şi concursuri.

    Se dau subvențiile pentru ameliorarea raselor de animale

    Centrul Județean Bacău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început de vineri, 31 mai, plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, pentru cererile depuse în luna aprilie 2019, aferent serviciilor prestate în luna martie și trimestrul I al anului 2019.

    Suma totală autorizată la plată în județul Bacău este de 230.650,89 de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru cinci solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

    Ce țară!

    Mă bucură faptul că ați vizitat România. Ce țară! Ce codri minunați, ce munți superbi, ce câmpii, ce izvoare și ape, ce oameni, ce cultură! Și ce primire minunată v-au făcut românii posesori de suflet! Vivat Papa! Ce țară, Domnule Papă! Un suedez a zis că e frumoasă, dar păcat că este locuită! Scandinavul era, cred, sub influența ispititoarei băuturi tradiționale Go With Glogg, altfel ar fi spus doar că țara aceasta e minunată, dar păcat că este locuită (și) de așa politicieni.

    Ai fost, Domnule Papă, musafirul unei țări de poveste. Al țării de mila căreia un polițist german a plâns atunci când, în Nemția, unor sute și sute de români din diaspora, care au așteptat ore în șir să voteze, li s-a dat în democraticul entuziasm cu flit puturos de Dâmbovița. Ce țară! I-ai plesnit creștinește peste bot pe guvernanți, spunându-le că ne fac să părăsim țara pentru a-i îmbogăți pe alții. Sărut mâna, Domnule Papă!

    Ai fost, Domnule Papă, musafirul unei țări în care copiilor le-au fost închise în nas ușile școlilor, au fost blocate străzile, ca în vreme de ciumă, și cu o zi înainte de a sosi Tu în țară.

    Ai fost, Domnule Papă, musafirul unei țări în care ni s-a solicitat să ținem închise ferestrele, atunci când vei trece în papamobil. Serviciile de securitate de tot felul, care au un asemenea eveniment o singură dată-n viață, au vrut să se asigure, ca-n restriștea ceaușistă, de faptul că trebuie să trudească și în această zi (re) împrietenindu-se cu teroarea absurdului.

    Ai fost într-o țară, Domnule Papă, în care autoritățile vor ca și sărbătorile, cum a fost vizita asta a Ta, să fie un calvar.
    Acum se bea vârtos, Domnule Papă, la masa structurilor politice și de securitate. Va ploua cu fireturi, stele aurite, măriri, capital electoral, întrucât n-au fost consemnate evenimente. Nu contează că n-am fost nici de această dată țara firescului. Ce țară, Domnule Papă!

    Analizoare performante la spitalul din Buhuși

    La Spitalul Orășenesc Buhuși au sosit două echipamente medicale absolut necesare pentru buna desfășurare a activității medicale de aici.

    Este vorba despre un analizor markeri cardiaci pentru Compartimentul Primiri Urgențe, și un analizor gaze sanguine pentru compartimentul Anestezie și Terapie Intensivă.

    Până acum nu au existat asemenea echipamente în structurile acestei unități medicale.

    Cabinete medicale noi la „Karpen”

      La sfârșitul săptămânii trecute, Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu Karpen” Bacău a fost în mare sărbătoare. Unitatea de învățământ a organizat o festivitate de inaugurare a noilor cabinete (medical și stomatologic) precum si a Sistemului de Alimentare cu apă pentru irigații spații verzi din campusul școlii. La eveniment au fost prezenți primarul Cosmin Necula însoțit de consilieri și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Bacău, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, agenți economici parteneri, numeroși profesori și elevi ai colegiului. După un ceremonial religios de sfințire a obiectivelor au urmat discursurile gazdelor și invitaților, după care, directorul colegiului, prof. Remus Cazacu împreună cu primarul Cosmin Necula, au tăiat panglica inaugurală a celor două obiective.

      „Cred că aici este încă odata exemplul proverbului românesc «omul sfințește locul». Aici am întâlnit genul de management pe care mi-aș dori să-l întâlnim în fiecare unitate de învățământ din Bacău. Vreau să-i felicit pe cei care au contribuit la realizarea acestor obiective și să le urez succes celor care vor deservi aceste investiții”, a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.
      „Considerăm că am făcut un pas înainte către ceea ce înseamnă asigurarea unor servicii educaționale de calitate pentru elevii noștri, care sunt beneficiarii acestor servicii”, a declarat prof. Remus Cazacu, director Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu Karpen”.

      Cabinetele medicale de la „Karpen”

      Amenajarea celor două cabinete a început în luna noiembrie 2018 şi s-au finalizat în martie 2019. În tot acest timp s-au realizat lucrări de arhitectură, instalaţii electrice, termice şi sanitare, dotare completă cu echipamente medicale și mobilier, valoarea totală a investiţiei depăşind suma de 16.000 euro. Finanțarea a fost asigurată de Consiliul Local Bacău, Colegiul Tehnic de Comunicații ,,Nicolae Vasilescu-Karpen” și Asociația „ Karpen 2010”. Cabinetele medicale sunt deservite de un medic generalist, un medic stomatolog și trei asistente medicale.

      Sistemul de Alimentare cu apă pentru irigarea spațiilor verzi

      Lucrarea a fost realizată în perioada 2017 – 2019 şi cuprinde un puţ forat, o staţie de pompare subterană şi o reţea de distribuţie dispusă subteran şi suprateran, către toate spaţiile verzi din incinta campusului, prevazută pe traseu cu hidranţi de grădină cu aspersoare şi linii de udare prin picurare. Proiectul investiţiei este semnat de firma SC Resmin SRL, realizarea forajului, staţiei de pompare şi instalaţiei electrice aparţine firmei SC Stocon SRL, iar construcţia căminului şi a reţelei de distribuţie s-a realizat de către echipa de tehnicieni şi meşteri din cadrul colegiului.

      Investiția în valoare de 99.000 lei a fost asigurată de Primăria Municipiului Bacău cu o cofinanțare de 14.000 lei asigurată de unitatea școlară din veniturile proprii.

      Gândurile unui pensionar

      La această rubrică am stat de vorbă cu tineri, cu oameni mai în vârstă, cu intelectuali, artişti, profesori, studenţi, elevi, cercetători, inventatori, agricultori. De la o săptămână la alta, „Sub ochii noştri” se bucură de tot mai mult interes, ceea ce ne bucură. Astăzi, interlocultorul nostru este Constantin Baltag, pensionar din Bacău. De mai multe zile ne sună la redacţie că are multe de spus şi nu are cui, nu are cine să-l asculte. Nu are pretenţia că spune lucruri noi, dar le spune ca unui prieten, iar prietenul, spune Constantin Baltag, spune altui prieten. Trăieşte, după 40 de ani de muncă, muncă grea de mecanic agricol, dintr-o pensie mică. Nu-i supărat pe viaţă, pe stat, pe politicieni, e supărat că ne-am îndepărtat unul de altul, că nu ne mai iubim şi că nu ne mai dăm „Bună ziua!” Ne-a mai mărturisit că s-ar bucura dacă cineva ar citi aceste rânduri. Nu l-am putut refuza. Are şi dumnealui dreptul la opinie. Discuţia a fost lungă, însă redăm acum doar câteva idei, cu promisiunea că vom mai reveni.

      „(…) La lipsa forţei de muncă pe piaţa muncii, să începem cu acele amintiri amare de prin anii 2001 – 2002 când cei care au guvernat atunci au scos la pensie o categorie de oameni cu vârste de la 53 de ani, astfel că s-a redus numărul celor mai buni profesionişti, muncitori, ingineri, de bună calitate profesională.
      Au redus din rândurile armatei şi din rândul muncitorilor care lucrau la multe întreprinderi de mare importanţă ale statului, acestora acordându-li-se mari sume de bani cu o ordonanţă de urgenţă, astfel s-a făcut o mare greşeală şi o mare gaură financiară în bugetul de stat. Imediat au apărut unele anunţuri în presa scrisă şi la televiziune prin care administraţiile de atunci ale întreprinderilor şi regiilor satului nu mai pot ţine angajaţi cu vârste de peste 40-45 de ani, dintr-un motiv că aceştia, datorită vârstei, nu mai pot face faţă la locul de muncă şi vor angaja numai tineri de 30-35 de ani!

      Astfel că elita de profesionişti a ajuns şomeră. Din acest moment s-a instalat sărăcia, multe familii au ajuns pe drumuri sau, şi mai trist, s-au destrămat, irosindu-se o imensă experienţă şi cunoştinţe profesionale, atât de necesare economiei naţionale. În aceste condiţii, o soluţie a fost plecarea din ţară spre ţările care le-au deschis porţile, le-au oferit un loc de muncă, condiţii de viaţă civilizate, iar acest exod nu s-a mai oprit nici astăzi. Din păcate, ne pleacă cei mai buni oameni, din toate sectoarele şi nivelurile. Cei rămaşi, mai ales care lucrează în sistem privat primesc doar salariul minim pe economie. Şi ca denumire este jicnitor, ca să mai adăugăm că a fost şi este mereu sămânţă de scandal între salariaţi şi patronate. Tot timpul se discută doar despre salariile bugetarilor şi prea puţin despre sectorul privat, acolo unde nu se mai face diferenţă între salariaţi, toţi au acelaşi salariu, nu mai contrează experienţa, vechimea, vârsta, pregătirea, tineri la început de drum, fără experienţă profesională, care nu se obţine într-o lună, în trei, ci în ani, experienţă care se capătă tot de la cei mai în vârstă, care nu mai sunt în activitate, astfel că nu mai putem vorbi de performanţă, iar economia românească are nevoie de performanţă. Milioane de profesionişti români îşi dăruiesc priceperea Occidentului pe salarii mai bune, iar cei care au rămas acasă din diferite motive (familiale, lipsa curajului, lipsa unei pregătiri) sunt nevoiţi să suporte mizeriile de aici, insulte, salarii mici, desconsiderare, dar cel mai grav fără o protecţie adevărată, deoarece sindicatele nu mai au putere, nu le mai ia nimeni în seamă.

      Se tot vorbeşte de o nouă lege a salarizării, care să repună în drepturi onoarea de salariat, pregătirea, competenţa, loialitatea, însă iar este vorba doar de sectorul de stat. Oare guvernanţii nu ştiu ce se întâmplă în „privat”? O mare bătaie de joc în majoritatea societăţilor, cu rare excepţii unde într-adevăr se respectă omul, demnitatea şi pregătirea lui.

      Este supărător faptul că, cu toate că din clasa politică fac parte oameni care au deja o vârstă şi ar trebui să-şi amintească că, înainte de 1989, cu toate relele şi nenorocirile, exista o lege, un Cod al Muncii care stabilea modul de salarizare după vârstă, pregătire, experienţă, pe categorii şi trepte, destul de simulatoare, care te îndemna să te pregăteşti, să fii din ce în ce mai bun, pentru a mai lua o categorie şi, evident, mai mulţi bani. De la ctg. I la a VII-a aveai nevoie de ani, puteai să faci un liceu la seral, să urmezi o şcoală de maiştri, de tehnician. Era şi un sistem de premiere, cu bune şi cu rele, dar era. Acum? Acum toată lumea are acelaşi salariu de mizerie, de 1400 – 1500 de lei, pentru o zi de muncă de 8-10-12 ore. Şoferii au 1500 de lei, vulcanizatorul 1500 de lei, confecţionerul tot 1500, vânzător în magazin 1400 – 1500, ca să mai amintim şi de faptul că mulţi angajatori nici nu mai încheie contracte de muncă, plătesc cu bani în mână, astfel că după ani de muncă oamenii se trezesc fără pensii, fără asistenţă medicală gratuită. Şi mai este un aspect dureros. După ani de şcoală, de pregătire într-o meserie, eşti nevoit, pentru a trăi, pentru a asigura o pâine copiilor, să accepţi orice loc de muncă, din sudor devii agent de pază, din mecanic profesionist, cu 25 de ani vechime, lucrezi ca paznic. De ce? Am vorbit cu mai mulţi patroni şi toţi au o singură explicaţie: impozite şi taxe foarte mari pe forţa de muncă şi pe profit.

      Sunt om în vârstă, am 70 de ani, şi după 40 de ani de muncă ca mecanic agricol am o pensie de 1200 de lei, iar soţia, cu o pensie anticipată, ia doar 600 de lei. De ce am vorbit cu dumneavoastră? Nu fac politică, însă am vrut să se ştie asemenea aspecte, poate cineva aude, poate cineva se gândeşte şi la milioanele de oameni care trăiesc greu, foarte greu, într-o ţară care ne promitea, când am scos capul la lumină, că ne va fi bine dacă învăţăm, dacă muncim. Nu-i drept, nu-i cinstit unde am ajuns. De astăzi începem o nouă etapă, au trecut alegerile pentru europarlamentare, sperăm că va fi mai bine pentru ţară. Vin, în toamnă alegerile prezidenţiale, la anul alegerile locale şi parlamentare. Avem timp să discutăm şi să analizăm ce avem de făcut, eu doar mi-am exprimat nişte gânduri, aşa cum ar trebui să facă fiecare.”

      Vrei o țară că afară? Pune mâna și repară!

      Răzvan Bibire

      Zilele trecute, după o ploaie din cele cu care ne-a obișnuit noul climat continental-oceanic al țării, un tip postează o poză pe Facebook: un capac de canal era puțin tras.

      Poza voia să spună ceva de genul „ia vedeți ce se primejdii ne pândesc în orașul ăsta și administrația nu rezolvă nimic”. Dacă ai măcar cu o clasa mai mult decât trenul și te uiți la poza aia te prinzi imediat ce e acolo: o persoană, fără îndoială bine intenționată, a tras capacul de canal ca să faciliteze scurgerea apei dintr-o băltoacă.

      Problema este că acea persoană nu a stat să supravegheze problema și a lăsat capacul deplasat, lucru care se putea finaliza cu un accident. Ei, bine, dacă tot ai fost vigilent și ai văzut asta, de ce n-ai împins cu piciorul capacul la locului lui ca să rezolvi situația? Așa ne place să exagerăm situațiile pe care le-am putea remedia foarte ușor și să bombardăm rețelele sociale cu false probleme, ceva de speriat!

      Cred că cel puțin trei sferturi dintre problemele semnalate pe facebook pot fi remediate în câteva minute; dar noi nu, vrem să facem circ, scandal, ne simțim bine dacă ne mahalagim măcar oleacă, să vază coconetul că avem obraz subțire și ne implicăm civic. Dacă am mai domoli această pasiune care tinde să devină o adevărată epidemie, cred că am fi puțin mai linișțiți.

      Vezi o hârtie pe jos? Pune-o, nene, in coș, că nu se sfârșește lumea! Ai văzut ceva scandalos? Pune mâna pe telefon și anunță autoritățile. Abia dacă autoritățile nu intervin într-un termen rezonabil ia și fă scandal pe Facebook. Că nu stă nimeni de la poliție sau pompieri să-ti monitorizeze pagina că să vadă dacă nu cumva ai de făcut o sesizare…

      Pentru două zile, Buhuși, capitala îmbunătățirii calității actului medical

      Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale România, în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și cu Spitalul Orășenesc Buhuși au organizat, în zilele de 31 mai și 1 iunie 2019, Conferința ,,Rolul spitalelor municipale, orășenești și mono-specialitate în îmbunătățirea calității actului medical; prezent și perspective”, ediția I.

      ,,A fost cel mai important eveniment de acest gen din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în 2019”, ne-a spus managerul spitalului buhușean, ing. Constantin Poiană, care a gestionat excelent evenimentul. La impresionantul eveniment au participat 255 de specialiști în prima zi și 430 în ultima zi. Participanții au reprezentat peste 80 de instituții medicale din toată țara și din Republica Moldova. N-au lipsit reprezentanți ai Ministerului, ai unor instituții medicale de renume național, personalități care dau tonul actului medical de calitate.

      În deschiderea lucrărilor, primarul orașului Buhuși, ing. Vasile Zaharia, care a prezentat și ambițioasele proiecte ale spitalului, aflate în derulare, a spus: ,,Evenimentul acesta este o premieră pentru noi. El așază orașul Buhuși pe harta evenimentelor medicale importante ale țării […]. Grija mea permanentă, ca primar, este aceea de a asigura condițiile materiale pentru ca toți cetățenii să beneficieze de un act medical foarte bun”.

      ,,Am găsit la Buhuși oameni de calitate care chiar generează și calitate”, a adăugat ec. Vasilică Rusu, președinte A.E.S.M. Dr. Maria Cumpănă, director adj. al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, a vorbit pe valurile entuziasmului: ,,Suntem onorați de invitația la acest eveniment. Echipa noastră reprezintă și Ministerul Sănătății. Am venit aici ca să ne documentăm din perspectiva implementării și la noi a structurii acestui tip de management al calității”.

      Prima zi a fost dedicată responsabililor Managementului de Calitate, membrilor din Structura Managementului de Calitate și asistenților medicali. Cele zece incitante comunicări științifice prezentate au constituit un suport admirabil pentru dezbateri. Seara, musafirii au fost oaspeții Mănăstiri Ciolpani.

      În ziua a doua, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai unor instituții județene și ai unor spitale, medici au așezat alte accente interesante pe calitatea actului medical. Două ateliere de lucru – ,,Resuscitarea gravidei” și ,,Resuscitarea nou-născutului” – au tras cortina peste o manifestare de excepție pe care și sponsori precum CAR SOLIDARITATEA ISN Buhuși au aplaudat-o cu bucurie.

      ,,Sunt bucuros că am ajuns la Buhuși, aici unde spitalul reprezintă prima dovadă că managementul calității a contribuit la revigorarea actului medical. Spitalul Buhuși îndeplinește standarde pe care puține alte spitale orășenești le îndeplinesc”, a spus dr. Vasile Cepoi, președinte/ secretar de stat A.N.M.C.S. ,,E o zi națională pentru managementul calității în Sănătate. Suntem la o conferință de o importanță capitală.

      Nu avem nevoie de performanțe doar la nivel de vârf, ci și la spitalele municipale, orășenești și mono-specialitate. Trebuie să asigurăm servicii medicale de calitate cât mai aproape de domiciliul cetățenilor”, a adăugat secretarul de stat Tiberius-Marius Brădățan. ,,Orașul Buhuși se bucură de găzduirea unui eveniment de excepție la care sunt prezente personalități ale vieții universitare, medicale, ale managementului din țară și Basarabia. Orașul, spitalul, edilii merită un asemenea eveniment”, a continuat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean.

      N-au fost ocolite aspecte delicate care au vizat ,,erorile medicale”, ,,dezastrul managementului calității” la unele spitale, nevoia de a asigura o ,,asistență medicală integrată a pacientului”, precum și imperativul schimbării mentalității, în condițiile în care ,,sistemul medical trebuie să vină către pacient”. Oficialități importante – un veritabil staff ministerial din care a lipsit doar ministrul Carmen Pintea (cu responsabilități raportate la vizita Papei), un staff județean administrativ și medical, primarul Vasile Zaharia, manageri ai unor instituții – au vizitat spitalul buhușean și au aplaudat calitatea discursului asistenței medicale. Vom reveni.

      „Paroles d’ici, musiques d’ailleurs”, un proiect al Colegiului Național Catolic „Sf. Iosif” Bacău

      „Paroles d’ici, musiques d’ailleurs” este parteneriatul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 ce are drept scop cunoașterea limbilor străine și comunicarea elevilor din țările implicate (Franța, România şi Lituania) prin intermediul muzicii. Acest proiect s-a derulat în Colegiul Național Catolic „Sf Iosif” Bacău, pe parcursul a doi ani (2017-2019), timp în care elevii s-au mobilizat pentru a scrie cântece, alături de ceilalți participanți, sub îndrumarea coordonatorilor (prof. Irina Ștefură, prof. Adrian Farcaș, pr. dr. Anton Săboanu, pr. voluntar Marius Cojan).

      Prima mobilitate a participanților a avut loc în aprilie, 2018, în Lituania, unde elevii au reușit să realizeze un prim spectacol, având deja trei cântece compuse și interpretate chiar de ei. Mai târziu, în octombrie 2018, elevii reprezentanți ai celor trei colegii din cele trei țări s-au întâlnit în Bacău timp de o săptămână pentru a realiza spectacolul prezentat în România. Acesta a fost văzut ca „o repetiție finală” pentru cele patru spectacole ce au urmat în Franța. Ultima deplasare a acestui proiect a avut loc în săptămâna 11-19 mai, în Brioude (Franța). Cei 10 elevi ai fiecărei echipe, din România, Lituania și Franța, au participat în cursul săptămânii la workshop-uri, au repetat și pregătit concertele, având parte și de experiențe de cunoaștere a culturii franceze.

      Spectacolele finale au constat în șase cântece despre libertate, speranță și iubire, scrise de elevi cu sprijinul profesorilor în limbile română, franceză și lituaniană. Munca în echipă, comunicarea și dăruirea au fost cheile ce au dus la succesul proiectului, elevii comunicând, învățând și împărtășind, astfel lărgindu-şi spectrul cunoștințelor și emoțiilor. Pentru prima dată s-au aflat pe scene profesioniste, mesajul lor muzical depășind pragul școlii gazdă și ajungând la publicul larg francez. Toată munca elevilor (instrumentiști: Richeard Balint, Mihaela Covaci, Maria Saroș, Francesca Ferenț; soliști: Antonina Farcaș, Crina Chițigoi, Maria Turbuc și artist desenator, Raluca Dîm) se va regăsi în produsul final al parteneriatului, un DVD marcă înregistrată, realizat cu ajutorul tehnicienilor profesioniști colaboratori din Franța.

      Proiectul a avut un impact imens atât asupra profesorilor participanți, cât, mai ales, asupra elevilor.

      „Acest proiect a însemnat pentru mine o nouă șansă, o nouă oportunitate de a mă dezvolta. Mi-am îmbunătățit limba engleză și am întărit mai mult talentul artistic. Aș îndemna fiecare elev să participe la un proiect pentru că îl ajută foarte mult comunicarea cu elevi din alte țări atunci când îşi manifestă talentul. Își va da seama de ce poate și va crede mai mult în el. Muzica, pasiunea și dorința de cunoaștere ne-a unit.”
      Crina Chițigoi, clasa a XII-a, la Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” Bacău

      „Pentru mine, participarea în acest proiect a însemnat atât acumularea de cunoștințe și experiențe noi, cât și îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a limbilor străine. Prin intermediul acestui proiect am reușit să îmi îmbunătățesc și tehnica vocală și să îmi exprim liber pasiunea pentru muzică. Totodată, m-a făcut să conștientizez că adevăratul succes se obține prin efort, implicare și dăruire.”
      Antonina Farcaș, clasa a XII-a, la Colegiul Național Catolic „Sf.Iosif” Bacău

      „A fost o experiență minunată din care am avut multe de învățat. Am căpătat mai multă încredere în propriile aptitudini și consider că am devenit o fire mai sociabilă.”
      Raluca Dîm, clasa a X-a, la Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” Bacău

      „Proiectul muzical «Paroles d’ici, musiques d’ailleurs» căruia i-am dedicat doi ani de zile, a fost un test de răbdare, căutări și transformări muzicale excepționale pentru mine. O experiență minunată și deosebit de frumoasă. Am descoperit oameni noi, interesanți și la fel de dedicați muncii lor și talentului lor, oameni lângă care am cunoscut și trăit momente unice și inedite. Muzica ne-a adus pe toți împreună. Ea este o parte importantă din viața fiecăruia dintre noi. Fie că o ascultăm, cântăm sau fredonăm. Acest univers sonor complex, ne-a oferit bucurie, zâmbete, diferențe, trăiri intense, stări de bine, oameni dedicați și talentați. Mulțumesc colegilor și coordonatorilor acestui proiect pentru că mi-au oferit șansa de a mă alătura acestui grup minunat. Mulțumesc elevilor mei pentru dăruirea, implicarea, pentru frumusețea lor interioară, dar, nu în ultimul rând, pentru talentul lor muzical și nu numai. Un proiect reușit de o mână de oameni talentați. Închei prin a-l cita pe Billy Joel, un muzician american care spunea: «Cred că muzica este prin ea însăși o vindecare. Este o explozivă expresie a umanității. Este ceva care ne atinge pe toți. Indiferent de cultură, toată lumea iubește Muzica.”
      prof. Adrian Farcaș, coordonator muzical

      „Ce a oferit echipei noastre această experiență cu tinerii din Lituania și Franța? Atunci când părăsim mediul nostru cotidian și ne punem alături de cei din afara spațiului nostru, la început ne provoacă identitatea celuilalt: «De ce este așa? Noi facem altfel!» Remarcăm diferențele și creăm niște așteptări de la celălalt. Dar prin dialog și muncă în comun înveți să-l cunoști pe celălalt, treptat el ți se revelează. Și recunoști că acest proces de cunoaștere devine în același timp unul de autocunoaștere, deoarece acceptarea celuilalt înseamnă și depășirea propriilor limite. Implicarea în acest proiect Erasmus ne-a oferit tuturor zile minunate în care, în ciuda eforturilor și diferențelor, am experimentat frumusețea de a intra în relație unii cu alții și de a realiza ceva deosebit împreună!”
      pr. voluntar Marius Cojan

      Articol realizat de prof. Irina Ștefură, împreună cu elevele Noelia Barticel (clasa a X-a A) și Mara Vatră (clasa a XII-a D)

      Fotbal/ Liga a II-a: Vali BuhăCINCIanu

      Grație „chintei” din victoria contra Baloteștiului (scor 7-2), din ultima etapă, atacantul Aerostarului a devenit golgheterul ligii secunde

      Aerostar Bacău și-a luat „adio” de la eșalonul secund, urmând ca din sezonul viitor să revină în C. Ultimul meci din Liga a II-a a adus o victorie la scor pentru echipa lui Andrei Vatră: 7-2 acasă, cu CS Balotești. Cinci din cele șapte goluri băcăuane au fost marcate de Valentin Buhăcianu, care s-a laureat astfel golgheterul campionatului, cu 25 de reușite, trei în plus față de clujeanul Cristi Gavra.

      „Finalul de sezon a avut un gust dulce-amar pentru mine. Dulce pentru că am câștigat titlul de golgheter al ligii secunde. Amar pentru că echipa mea a retrogradat”, a declarat pentru „Deșteptarea” Buhăcianu, care, aflat la final de contract, se va despărți în această vară de Aerostar: „M-am simțit foarte bine aici. Am avut condiții bune, am format un grup unit, iar oamenii s-au purtat ok cu mine. Repet, e păcat că nu am reușit să evităm retrogradarea, cu atât mai mult cu cât am avut al șaselea atac al campionatului, cu 60 de goluri marcate.

      Asta ca să nu mai spun că am stabilit în două rânduri scorul sezonului”. Și apropo de goluri marcate, o curiozitate: ultima dată când Vali Buhăcianu a reusit să înscrie cinci goluri într-un meci a fost în C, sub tricoul Vasluiului și…contra Aerostarului! Revenind la jocul de vineri, cu Baloteștiul, oaspeții au deschis și închis tabela prin golurile lui Vasile Mihai (min. 8 și 79), însă miezul partidei a aparținut băcăuanilor. Pe lângă „chinta” lui Buhă, pentru Aerostar au mai marcat Vișinar (min. 51) și Ciocâlteu (min. 66).

      Alături de „aviatori”, au coborât în Liga a III-a Energeticianul, ACS Poli Timișoara, CS Balotești și Dacia Unirea Brăila. Au promovat direct în Liga I Chindia Târgoviște și Academica Clinceni, în timp ce Universitatea Cluj va susține „barajul” pentru accederea in primul eșalon. Rezultatele ultimei etape: Farul Constanța- Ripensia Timișoara 1-1, Aerostar- CS Balotești 7-2, FC Argeș- Sportul Snagov 3-2, Daco-Getica București – ACS Poli Timișoara 3-1, ASU Politehnica Timișoara – Metaloglobus București 2-0, Luceafărul Oradea- Dacia Unirea Brăila 6-0, Petrolul Ploiești – Academica Clinceni 2-3, Universitatea Cluj- Pandurii Târgu-Jiu 2-0, ACS Energeticianul – Chindia Târgoviște 0-2 .

      Zece ani fără col. Corneliu Chirieș

        Filiala din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maia” a marcat un deceniu de la trecerea la Cele Veșnice a col. Corneliu Chirieș, al cărui nume este purtat de această filială.

        Mai mulți membri ai filialei, între care președintele organizației, col. (r.) Paul Valerian Timofte și vicepreședinții Dănuț Voicu, col. (retr.) Mihai Purcaru și Cristi Aioanei, au participat la slujba de pomenire a celui comemorat, care a avut loc la mormântul acestuia din Cimitirul Central din Bacău.

        Col. Corneliu Chirieș, născut în 1928 în Bacău, a fost președintele Asociației băcăuane Cultului Eroilor, pe care a reînființat-o în anul 1991. A fost colonel de infanterie, profesor și publicist de istorie militară. După absolvirea școlii militare, Corneliu Chirieș a fost detașat la Garnizoana Bacău, la Centrul de Instrucție Echipaje Tancuri și Autotunuri, unde, în 1957, a fost numit șef de Stat Major. A fost unul dintre cei care au pus bazele învățământului militar băcăuan și a fost lector la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă nr. 2 din Bacău.

        A publicat lucrări și articole de istorie militară pentru cinstirea eroilor patriei, iar de la conducerea Filialei Cultul Eroilor a inițiat și coordonat numeroase acțiuni și lucrări de reabilitare a Cimitirelor și Monumentele Eroilor. De asemenea, a coordonat inițiativa de înființare a subfilialelor Cultul Eroilor și a cercurilor Cultul Eroilor din numeroase școli.

        A fost onorat cu mai multe ordine și medalii, iar pe 1 decembrie 2004 președintele României l-a distins cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
        A încetat din viață pe 19 mai 2009, în Bacău. O alee din municipiul Bacău îi poartă numele.

        Tenis/ Trofeul Municipiului Bacău: Jules Okala, encore une fois

        Pentru al doilea an consecutiv, turneul băcăuan dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate a fost adjudecat de tenismenul francez

        În 2019 precum în 2018. Pentru al doilea an la rând, Trofeul Municipiului Bacău la tenis, turneu dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate și finanțat de Consiliul Local Bacău a fost câstigat de francezul Jules Okala. Și totusi, în 2019, altfel decât în 2018.

        A spus-o chiar Okala la sfârșitul finalei de 2 ore și 33 de minute câștigată ieri seara, cu 4-6, 6-4, 6-3, în fața argentinianului Manuel Lopez Pena.

        „Finala de acum a fost mult mai dificilă decât cea din urmă cu un an. Oboseala și durerile de spate și-au pus amprenta pe evoluția mea. Sunt foarte fericit că, în ciuda acestor probleme, am reusit să mă impun. Din câte am înțeles, este pentru prima dată când un câștigător reușește să-și apere trofeul.

        Mă bucur mult pentru această victorie, mai ales că la Bacău mă simt foarte bine, condițiile turneului și organizatorii fiind super”, a spus tenismenul francez în vârstă de 21 de ani, care se pregătește de o săptămână de relax la Paris, după care va participa la un alt turneu de 25.000 dolari, la Huelva, în Spania.

        „Și eu sunt foarte obosit, dar ma bucur că am participat la acest turneu și că am putut juca atât finala la simplu, cât și pe cea de dublu”, a declarat argentinianul Lopez Pena. Într-adevar, factorul „oboseală” a dominat partea de final a turneului băcăuan. Și asta pentru că vremea neprielnică de vineri și de sâmbătă a dat peste cap programul.

        „Sferturile” la simplu au fost mutate, prin amabilitatea Companiei Dedeman, indoor, în sala cu același nume. Iar semifinalele și finalele, care, din fericire, au revenit pe terenul 1 al bazei SCM Bacau, au fost comasate duminică.

        Din acest motiv, cei doi finaliști, Okala și Lopez Pena s-au prezentat la ultimul act al turneului (care a început la ora 17.00 și s-a terminat, incluzând pauzele, cu puțin înainte de ora 20.00), fără a fi proaspeți fizic si mental sută la sută.

        Faptul că niciunul din finaliști nu și-a putut fructifica din plin serviciul, motiv pentru care am asistat la un număr impresionant de break-uri nu a afectat însă spectaculozitate întâlnirii. Dimpotrivă, i-a dat un plus de imprevizibilitate. „Eu am jucat pe aceste terenuri și știu ce simt cei doi finalisti”, a punctat, la festivitatea de premiere, arbitrul principal Dan Nicolae.

        „Ne bucurăm că Bacăul reușește să dea continuitate acestui turneu, iar faptul că anul acesta am avut sportivi din 15 țări ne face să fim mândri”, a subliniat si directorul SCM Bacău, Mihaela Melinte. „Sportivi din 15 țări, dar în special din America de Sud”, a ținut să adauge antrenorul băcăuan Mihai Ciuntea. Sud-americanii și-au adjudecat trofeul la dublu și au avut un reprezentant și în finala de la simplu. Titlul a rămas însă în Europa. Și, pentru al doilea an la rând, în vitrina francezului Jules Okala.

        Rezultate simplu

        Sferturi de finală, sâmbătă (indoor): Juan Pablo Varillas (Peru)- Călin Manda (România) 6-2, 6-4, Jules Okala (Franța)- Mircea Alexandru Jecan (România) 6-4, 6-3, Manuel Pena Lopez (Argentina)- Eduardo Struvay (Columboa) 7-5, 6-3, Dragoș Mădăraș (Suedia)- Alejandro Tabilo (Chile) 6-3, 6-1.

        Semifinale, duminică: Jules Okala (Franța)- Juan Pablo Varillas (Peru) 6-4, 6-4, Manuel Pena Lopez (Argentina)- Dragoș Mădăraș (Suedia) 5-7, 6-2, 6-4.
        Finală, duminică: Jules Okala (Franța)- Manuel Pena Lopez (Argentina) 4-6, 6-4, 6-3.

        Rezultate dublu

        Semifinale, vineri: Alexander Merino (Peru)/ Manuel Pena Lopez (Argentina)- Victor Vlad Cornea (România)/ Mircea Alexandru Jecan (România) 6-3, 6-4, Alejandro Tabilo (Chile)/ Juan Pablo Varilas (Peru)- Cristian Rodriguez (Columbia)/ Eduardo Struvay (Columbia) 6-3, 6-4.

        Finală, sâmbătă: Alejandro Tabilo (Chile)/ Juan Pablo Varilas (Peru)- Alexander Merino (Peru)/ Manuel Pena Lopez (Argentina) 7-6(5), 7-6(4).

        3600 dolari

        A primit câștigătorul Okala, în timp ce finalistul Lopez Pena a fost recompensat cu 2120 dolari. Învinșii din semifinale au încasat câte 1255 dolari. Victoria de la dublu a fost premiată cu 775 dolari.

        Sărbătoarea absolvenților la Onești

          Frenezia și mândria de a absolvi liceul au cuprins străzile și bulevardele municipiului Onești într-un puternic imbold al al tinereții, sute de liceeni reușind, cu Marșul absolvenților să creeze o atmosferă plăcută pentru toți privitorii.

          Însoțiți de trupe de majorete, purtând însemne ale colegiilor și liceelor din municipiu absolvenții promoției 2018 – 2019 au străbătut cu cântece și cu voie bună arterele principale îndreptându-se în final în Parcul Municipal. Aici, după adresarea unui cuvânt de felicitare de către primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc (ce a urat mult succes absolvenților), au fost premiați șefii de promoție, care au înmânat ”cheia succesului” celor care duc mai departe flacăra învățământului oneștean.

          Astfel, pe impozanta scenă care a fost amenajată în preajma Sălii Polivalente ”Nadia Comăneci” , au urcat absolvenții ce au obținut cele mai bune rezultate la învățătură în anii de liceu. De la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” a urcat pe scenă Mălina Paula Pîrjol (media 9.93 – pasionată de Istorie și de Limba și literatura română) iar Colegiul Național ”Grigore Moisil” a avut ca șefă de promoție pe Ioana Mirela Cîșu (cu media 9 .96, absolventă a profilului Științe sociale).

          În timp ce de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” a fost felicitată Ștefania Maria Orzu (cu media 9.79 – ea fiind componentă a lotului de junioare – gimnastică de la Deva), de la Liceul Teologic ”Fericitul Ieremia” absolventa Andra Osoloș a reușit să obțină cea mai mare medie (9.45). Ștefan Tinei (media 9.69) a fost șeful de promoție de la Colegiul Tehnic”Gheorghe Asachi”, Ioana Prisecaru (cu media 8.94) a fost în fruntea absolvenților Liceului Tehnologic ”Petru Poni” iar la Liceul Tehnologic Onești (fostul Grup Școlar Auto) a fost felicitat Andrei Marius Cornea ca șef de promoție (cu media 8.43).

          După desfășurarea festivității de premiere liceenii absolvenți din municipiul Onești s-au bucurat de un splendid recital susținut de formația Motans – o formație ”în vogă” din Republica Moldova, iubită mult de către tineri. Aplaudat la scenă deschisă solistul acestei formații Denis Roabeș, a adresat un sfat absolvenților oneșteni – ”să știți ce vreți de la viață, este un lucru foarte important!”.

          Un afrodiziac periculos

          Ce tare și ce pervers e afrodiziacul ăsta numit putere, cât de ușor ia mințile omului! Cum îl împinge la umflarea peste măsură a eului și la lucruri iraționale! Ajunși undeva, sus de tot, unii se cred niște zeități cărora le este permis orice, și se poartă de parcă-s eterni. Uită cât de mult adevăr este cuprins în dictonul antic „fortuna labilis”, dar asta numai până ce primesc o lecție usturătoare, până când li se sucește rău destinul și cad din înălțimi. Pe unii, puterea îi dezumanizează. Am mai scris și în alte rânduri cât de mult l-am admirat pe Václav Havel, unul dintre foarte puținii oameni politici care a rămas neatins de morbul puterii. Era extrem de uman, de modest, avea un firesc uluitor în comportament, nelăsându-se alterat de înalta funcție de președinte de stat. Am citit undeva că își păstrase obiceiul de a ieși la o bere cu vechii lui prieteni, purtându-se firesc, ca un om obișnuit. Ca un muritor de rând, pentru că asta suntem cu toți. Apoi, mă uit, tot cu mare admirație, la câteva fețe regale, la mari demnitari de prin alte părți ale lumii, de prin nordul Europei, mai precis, care merg cu bicicleta sau chiar pe jos, ducându-și copiii la școală, care stau la câte vreun rând să-și cumpere ceva, aidoma celorlalți oameni. Se duc la spectacole, la concerte, la diferite evenimente culturale (în timp ce la noi lojile oficiale rămân goale mai tot timpul), în fine, trăiesc o viață normală. Fără ifose, fără aroganță, care este un semn al parveniților de cea mai joasă speță. Orice urmă de modestie și de comportament normal, civilizat, politicos, binevoitor dispare la mulți dintre cei deveniți puternicii zilei în spațiul mioritic. Unde, de altfel, este alternanța deal-vale, dar pe care ei o dau rapid uitării când se cocoață în vârf. Cu atât mai rău pentru ei, fiindcă valea există, și o poți lua într-acolo când nici nu te aștepți. Comportamentul de șef absolut, discreționar, e foarte răspândit la noi, unde vezi mulți „înghipsați” (se mișcă și se poartă de parcă au un ghips interior, pierzând orice urmă de naturalețe) sunt țanțoși, infatuați, te privesc și îți vorbesc din pod. Fac o mulțime de promisiuni înainte de a ajunge în posturi importante, dar nu se țin de ele. De unde atâta cuvânt ținut, de unde atâta onoare? La niște impostori care nu știu altceva decât să obțină privilegii pentru ei, trăind ca niște nababi într-o țară sărăcită din vina unor politicieni iresponsabili.
          Sunt atâția ani de când „aștept să obosească nedreptatea” (era o vorbă a lui Tudor Vianu), de când vreau să văd la putere oameni integri, legitimi în funcțiile lor. M-am săturat de prostia solemnă, de aroganța fără limite, de lipsa totală a empatiei și a simțului moral, toate extrem de vizibile la mulți dintre cei care ocupă poziții de maximă importanță în societate. Aștept de mult o meritocrație, aștept să văd oameni valoroși, sănătoși la cap, lucizi, cu un prestigiu real, cu idei și cu viziune, buni patrioți, onești, responsabili, puși pe treabă și neacaparați de puterea care corupe.

          Tenis/ Trofeul Municipiului Bacău: Tabilo-Varillas, învingători la dublu

          Cea de-a 19-a ediție a Trofeului Municipiului Bacău la tenis și-a stabilit primii câștigători. Cei din proba de dublu. Sâmbătă seara, cuplu Alejandro Tabilas (Chile)/ Juan Pablo Varillas (Peru) și-a adjudecat cu 7-6(5), 7-6(4) finala disputată în compania perechii formate din Alexander Merino (Peru) și Manuel Lopez Pena (Argentina).

          Finala la dublu, una care a durat o oră și 58 de minute s-a desfășurat pe terenul central al bazei SCM Bacău, spre deosebire de „sferturile” probei de simplu. Din cauza ploii torențiale care a căzut în cursul dimineții, sferturile de finală au fost mutate indoor, la sala Dedeman și s-au încheiat cu următoarele rezultate, Dragoș Nicolae Mădăraș (Suedia)- Alejandro Tabilo (Chile) 6-3, 6-1, Manuel Lopez Pena (Argentina) 7-5, 6-3, Juan Pablo Varillas (Peru)- Călin Manda (România) 6-2, 6-4, Jules Okala (Franța)- Mircea Alexandru Jecan (România) 6-4, 6-3.

          Îmbunătățirea vremii, hărnicia și eforturile organizatorilor au făcut ca terenul 1 al bazei SCM să fie amenajat în condiții optime în timp record, astfel încât finala sud-americană a probei de dublu să se desfășoare outdoor.

          Dacă vremea nu-și va mai face de cap, terenurile 1 și 2 de la SCM Bacău vor găzdui duminică, de la ora 10.00, concomitent, cele două semifinale de la simplu, Mădăraș- Lopez Pena și Varillas- Okala. Câștigătorii se vor întâlni în finala care va începe după o pauză de o oră și jumătate- două ore din momentul încheierii semifinalelor.

          „Sperăm ca vremea să țină cu noi și programul, care și așa a fost dat peste cap, să nu sufere din nou modificări. După toate probabiltățile, finala se va disputa după-masă”, a declarat reprezentantul SCM Bacău, Mihai Ciuntea.

          Trofeul Municipiului Bacău oferă premii de 25.000 dolari plus ospitalitate și este finanțat de Consiliul Local Bacău.

          Misiunea jandarmilor de Ziua Copilului

            Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului jandarmii băcăuani au participat la o activitate în spațiul public, pentru a fi alături de cei mici în această zi de sărbătoare.

            Astfel, începând cu ora 14:00, în Parcul din Slănic Moldova jandarmii au organizat standuri expoziționale cu tehnica și materialele aflate în dotarea jandarmeriei, precum și cu autovehiculele folosite în misiunile zilnice.

            Copii prezenți la eveniment au fost extrem de încântați și entuziasmați de aceste lucruri, dorind toți să încerce materialele de intervenție folosite de jandarmi și bineînțeles să pornească sistemele acustico-luminoase aflate pe autovehicule.

            Pe toată perioada evenimentului jandarmii au distribuit materiale informative cu rolul și atribuțiile jandarmeriei și au purtat discuții cu cei mici pentru a preveni diverse fapte antisociale și le-au explicat anumite procedee folosite în mediul montan, precum și regulile minime ce trebuie respectate pentru a se bucura de o călătorie pe munte.

            Copii au fost foarte bucuroși de ziua petrecută alături de jandarmi și au promis că atunci cand vor mai crește se vor face jandarmi.

            Jandarmii băcăuani le urează tuturor celor mici o copilărie cât mai frumoasă, plină de zâmbete și lipsită de griji!

            La mulți ani, copii!