8 mai 2024
Sport(S)PORTretul săptămânii: Triplusalt în lumea Georgianei Aniței

(S)PORTretul săptămânii: Triplusalt în lumea Georgianei Aniței

Uneori, fericirea se măsoară în centimetri. În puțini, foarte puțini centimetri. „Când am reușit să sar anul acesta 13.63 metri, am fost fericirea întruchipată. Nimeni și nimic nu m-ar fi putut tulbura în acea zi”, povestește Georgiana Aniței. „În sfârșit, îmi băteam propriul record. De la 13.60 ajungeam la 13.63. OK erau doar trei centimetri, dar pentru mine contau enorm. Doborâsem o barieră, un prag psihologic”. Triplusaltista băcăuană în vârstă de 20 de ani e toată un zâmbet, chiar dacă 13.63 a rămas în urmă, iar noua provocare se numește 13.90, ceea ce ar echivala cu baremul de calificare la Europenele de Seniori de anul viitor, de la Paris. „Asta este ținta pentru 2020.

Și, la cum decurg pregătirile sub supravegherea doamnei profesoare Doina Anton, spun că există șanse însemnate să ating și această bornă”, mărturisește atleta SCM Bacău- CSM București. Dar o discuție cu Geo Aniței nu se învârte niciodată doar în jurul gropii cu nisip, a metrilor și a centimetrilor, a baremurilor de calificare și a PB-urilor. Fire veselă și minte deschisă, fosta campioană a lumii de cadete este o mană cerească pentru orice reporter. Răspunsurile, indiferent cât de incomode ar fi întrebările, se revarsă precum șampania. Șampania pe care sperăm să o deschidem în curând, la 13.90! Până atunci, e timpul să facem un (triplu)salt în lumea Georgianei, pentru a-i afla nu doar obiectivele sportive, ci și hobby-urile, preferințele și năzuințele. Totul, în (S)PORTretul săptămânii.
Data și locul nașterii: 26 martie 1999, Bacău.

Stare civilă: necăsătorită.



Principala realizare profesională: „Înainte de toate, aș trece Mondialele de la Cali, din 2015, când am cucerit aurul la cadete. Din fericire, au existat mai multe satisfacții majore, printre care aurul la Europenele de Junioare 2 și bronzul la cele de Junioare 1, dar titlul mondial din 2015, din Columbia, rămâne pe primul loc”.
Principalul regret profesional: „Ei bine, la asta nu m-am gândit până acum. Principalul regret? Hmm… Cred că, de fapt nu cred, ci sunt sigură că accidentările din 2017, care mi-au compromis sezonul de vară. Am ratat atunci Naționalele, ca să nu mai vorbesc de Europene”.
Sportivul preferat: Michael Phelps.

Hobby: „Îmi place foarte mult, dar foarte mult, insist pe formularea asta, să conduc. Parcă m-am născut în mașină, nu la maternitate. În decembrie fac doi ani de când am carnet și nu m-aș mai putea vedea stând departe de volanul mașinii. Apoi, ador să cânt, chiar dacă, țineți-vă bine, nu am voce deloc. Asta nu mă împiedică însă cu nimic să dau «recitaluri». Că sunt la duș, că sunt afară, că sunt în casă sau în mașină, eu cânt”. Geo Aniței, fata lui Iulian Aniței, fără voce?! „Aici sunt fata lui mama; nici ea nu are talent muzical. Din punctul ăsta de vedere, soră-mea, Ștefi, este fata lui tata. Și, ca să închei cu hobby-urile, aș pune și cititul. De fiecare dată când dau peste o carte bună, nu-mi ia mai mult de patru-cinci zile să o termin”.

Mâncarea favorită: „Ciorba de perișoare, laptele cu orez și, peste tot și toate, salata de boeuf făcută de tata. Nu doar că e delicioasă, dar reprezintă o capodoperă; fiecare bucățică de morcov sau de castravecior murat este tăiată identic”.
Orașul de suflet: „Bacăul. Aici e casa mea și aici mă voi întoarce pentru a mă stabili definitiv. Totuși, dacă aș alege să mă mut nu aș face-o decât pentru orașul finlandez Tampere. Am fost acolo anul trecut, cu ocazia Mondialelor și pot să spun că este un oraș care chiar că mi-a intrat în suflet. Curățenie, liniște, oameni super-ok; nici că ți-ai putea dori mai mult”.

Actorii preferați: „Macaulay Culkin și Halle Berry. Aș revedea oricând «Catwoman». La fel și «Singur acasă»”.

Muzica preferată: The Weeknd.
Vacanța perfectă: „Acasă, cu familia. De când am plecat de acasă, nu-mi mai doresc o altfel de vacanță”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Trei lucruri pot fi și trei persoane? Atunci, mama, tata si pe sora mea. Dacă familia se pune ca un singur lucru, atunci iau familia, un cățel și neapărat mașina!”.

Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Unu: să fim sănătoși, eu și familia mea. Doi: să câștig o Olimpiadă sau măcar o medalie la Olimpiadă, dar dacă vorbim de peștișorul de aur, atunci ar face bine ca și medalia mea să fie de aur. Trei: să fiu fericită toată viața. Cer prea mult?”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Să aleg pe cineva din lumea sportului sau din afara sa? Hai să fie din afară: o aleg pe Oprah”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „N-am făcut-o, dar sigur o voi face cândva: să sar cu parașuta. Îmi doresc maxim asta”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Iubesc bancurile. Bancurile spuse de alții. Eu am renunțat să mai spun pentru că, ori de câte ori ziceam vreunul, nu râdea nimeni”.

Cum se vede la 70 de ani: „Într-un balansoar, înconjurată de toți cei dragi mie, inclusiv copii și nepoți. Și mă văd fericită și împlinită”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri