vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2124

Finanțare europeană cât bugetul propriu pe trei ani, la Moinești

    Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, au semnat vineri, 21 iunie, contractele de finanțare a două proiecte aplicate în municipiu prin Programul Operațional Regional – Regio 2014-2020. Valoarea contractelor este de 15 milioane de euro (circa 72 de milioane de lei). La eveniment au fost prezenți Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul României, viceprimarul municipiului Moinești, Neculai Breahnă, primari ai unor localități vecine, consilieri municipali și reprezentanți ai instituțiilor publice.

    Cele două proiectele sunt „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a municipiului” și „Extindere rețea de piste de biciclete și reamenajarea trotuarelor pe str. Mihai Eminescu, George Coșbuc și Căpitan Zăgănescu”. Aplicarea lor – a precizat Valentin Vieru – urmărește sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

    Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a municipiului este un proiect în valoare de 50,5 milioane de lei (cca. 10,8 milioane Euro) și are drept scop reabilitarea zonelor semipietonale dintre blocuri, amenajarea a 4,7 km de piste de biciclete și a 7 stații de închiriere de biciclete în zona centrală a localității, repararea carosabilului și extinderea iluminatului public pe străzile Tudor Vladimirescu, Vasile Alecsandri, Zorilor, Libertății, Schelei și Oituz.

    Extinderea rețelei de piste de biciclete și reamenajarea trotuarelor va fi o lucrare în valoare de 22 de milioane de lei (cca. 5 milioane de Euro), pentru prelungirea cu 7,2 km a pistelor de biciclete pe toată lungimea străzilor Mihai Eminescu și George Coșbuc, amenajarea a trei stații de închiriere a bicicletelor și achiziția de biciclete, reabilitarea carosabilului și amenajarea trotuarelor.

    „Aceste proiecte – a spus Vasile Asandei – sunt obținute pe axa Regio care se ocupă de modernizarea transporturilor, de reducerea amprentei de carbon, de transformarea orașelor noastre în localități mai prietenoase cu mediul. Iar contractele de la Moinești sunt primele pe Axa prioritară 3 din Regio în Regiunea Nord-Est, iar din suma deja aprobată pentru proiecte aproape jumătate vine la Moinești”.

    Moineștiul – campion la investiții

    Cele doua contracte semnate vineri – a arătat primarul Valentin Vieru – se adaugă altor șapte contracte de finanțare semnate anterior prin Programul Regio 2014-2020, în valoare totală de 40,6 milioane de lei (cca. 9 milioane de Euro), deja în aplicare. Prin aceste contracte se va interveni la reabilitări de școli și instituții de sănătate, la construcția de locuințe sociale, dotarea Spitalului Municipal de Urgență și la construirea unei grădinițe.

    Alte proiecte sunt aplicate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) la construirea unui pod și la reabilitarea a două școli.
    De asemenea, alte investiții se fac prin Compania Națională de Investiții și prin Agenția Națională pentru Locuințe.

    „Municipiul Moinești nu a semnat niciodată contracte cu o astfel de valoare, care egalează, practic, bugetul său de cheltuieli pe trei. Dar, cum se spune, cine se trezește dimineața ajunge departe. În Moinești am fost însă pionieri și în aplicare de proiecte cu finanțare europeană în alte domenii și vă încurajez să doriți alte proiecte și pentru Programul Regio 2020-2027”.
    Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, fost primar de Moinești

    Conducerea Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică în vizită oficială la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

    În perioada 21-24 iunie 2019, conducerea Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică (FIEP), Brazilia va vizita Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Delegaţia formată din Președintele FIEP World – Profesor Almir Adolfo GRUHN (Brazilia) şi Secretar General FIEP World – Profesor Mag. Rodolfo Pablo BUENAVENTURA (Argentina) va avea întâlniri oficiale cu conducerea universităţii şi conducerea Facultăţii de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii.

    Pe 24 iunie, începând cu ora 12:30, în Aula Universităţii va avea loc Festivitatea de decernare a diplomelor și distincțiilor FIEP World și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, precum şi semnarea oficială a Acordului Cadru Instituțional.

    FIEP este o organizaţie independentă, non-guvernamentală, care are scopul de a susţine educația fizică ca un proces de educare.
    Fondată în 1923, la Bruxelles, obiectivul principal al F.I.E.P. este de a promova dezvoltarea diferitelor activităţi în domeniile Educaţiei, Educaţiei Fizice şi Educaţiei Sportive, Sportului pentru toţi, Fitness şi Sănătate, Recreere şi folosirea şi protejarea naturii, pentru oamenii de toate vârstele şi din toate ţările lumii, de a susţine şi contribui la cooperarea internaţională în aceste domenii.
    Federaţia pune la dispoziţie o reţea de contacte şi mijloace de comunicare şi schimburi de experienţă între persoane individuale şi organizaţii şi are poziţia de Organizaţie Recunoscută de UNESCO, încă din anul 1956.

    Drept recunoaștere a activității profesionale și de cercetare științifică a colectivului de cadre didactice din Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, această facultate a devenit, în anul 2015, membră cu drepturi depline a FIEP Europe.

    Prorector pentru etica şi imaginea universităţii,
    Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIŢĂ-BUZOIANU

    PROGRAMUL ÎNTÂLNIRII OFICIALE
    între
    Conducerea Federației Internaționale de Educație Fizică (FIEP), Brazilia
    şi Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, România
    cu privire la lansareaACORDULUI CADRU INTERINSTITUȚIONAL
    (INTERINSTITUTIONAL FRAMEWORK AGREEMENT)

    21 – 23 iunie 2019 – Primirea şi vizita oficialităților FIEP World:

    Președintele FIEP World – Profesor Almir Adolfo GRUHN (Brazilia);
    Secretar General FIEP World – Profesor Mag. Rodolfo Pablo BUENAVENTURA (Argentina).

    24 iunie 2019 – Lansarea festivă a ACORDULUI CADRU INTERINSTITUȚIONAL (INTERINSTITUTIONAL FRAMEWORK AGREEMENT) între Federația Internațională de Educație Fizică și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău:

    9:00 – 11:00: Întâlnirea oficială între conducerea FIEP World și Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău –– Cabinet Rector UVAB;

    11:00 – 12:00: Întâlnirea oficială între conducerea FIEP World și Conducerea Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău –– Consiliul Facultății;

    12:00 – 12:30: Prezentarea Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică (FIEP) –– Aula „Vasile Alecsandri”;

    12:30 – 13:00: Festivitatea de decernare a diplomelor și distincțiilor FIEP World și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău –– Aula „Vasile Alecsandri”;

    13:00-13:30: Semnarea oficială a Acordului Cadru Instituțional –– Aula „Vasile Alecsandri”.

    Măsuri privind traficul rutier pe raza municipiului Bacău

      Primăria municipiului Bacău aduce la cunoștință publică următoarele modificări ce vor intra în vigoare în perioada următoare privind traficul rutier pe raza municipiului Bacău ca urmare a măsurilor dispuse de Poliția Rutieră:

      Introducerea sensurilor unice în cartierul Bistrița Lac;

      Introducerea sensului unic pe str. Păcii;

      Introducerea sensului unic pe str. Cuza Vodă până la intersecția cu str. Emil Racoviță;

      Introducerea sensului unic pe str. Emil Racoviță.

      Rugăm toți participanții la trafic să se conformeze noilor reglementări ce urmează a fi introduse pentru asigurarea fluenței traficului rutier și siguranței rutiere.

      Despre administrație și politică, în PSD. Brațul vestic al Centurii va fi gata în toamnă

        SAMSUNG CSC

        Social-democrații băcăuani s-au întâlnit vineri, la Centrul de Afaceri, în Conferința Extraordinară a organizației județene pentru a-i valida pe cei 138 de delegați la Congresul PSD din 29 iunie, când va fi ales președintele partidului. Ședința a fost urmată de o conferință de presă în care s-a discutat despre politică, dar mai mult despre administrație.

        Întâi am aflat de la președintele Dragoș Benea că organizația nu a decis pe cine va sprijini la Congresul PSD deoarece nu s-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor. Apoi, că au fost ocupate patru funcții din conducerea filialei, devenite vacante.

        Astfel, președinte executiv a fost ales Lucian Șova, secretar executiv este Ionel Floroiu, vicepreședinte pe unul dintre posturile vacantate e Costel Dunava, iar Silviu Pravăț, secretar. A mai rămas liber un post de vicepreședinte care va fi ocupat în septembrie.
        „Este o operațiune firească de reorganizare, regrupare, strângere a rândurilor după veștile și bune, și mai puțin bune pe care ni le-a oferit examenul electoral din 26 mai”, a declarat Dragoș Benea.

        Membru în două comisii: Regio și Transport

        Liderul PSD Bacău a salutat validarea în funcția de senator a colegei Carmen Dima, care va fi înlocuită în Consiliul Județean de Ionuț Andrieș, șef serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

        În acest moment, PSD Bacău are pe lângă cei opt parlamentari și un europarlamentar, funcție ocupată de Dragoș Benea, după alegerile din 26 mai.

        „Prima declarație în Parlamentul European va fi pe 2 iulie, după ce voi fi validat. Deocamdată suntem în etapa de aclimatizare, etapa de completare a foarte multor documente. Nu sunt încă europarlamentar validat, dar ce pot să vă spun, dacă tot am vorbit în campanie despre autostrada Bacău – Brașov, este că am optat pentru Comisia Regio, cea de dezvoltare regională, ca membru plin, iar ca membru supleant în Comisia de Transport”, a explicat Dragoș Benea.

        „Se lucrează la foc continuu”

        Și pentru că se discuta despre dezvoltare și transport, președintele Dragoș Benea a anunțat că deputatul Lucian Șova a vizitat șantierul Centurii Bacăului și a constatat că „ritmul e susținut, la Insula de Agrement se lucrează la foc continuu, mă voi duce și eu săptămâna viitoare acolo, se lucrează și la podul din Onești, iar până pe 1 iulie vor începe lucrările la drumul național Bacău-Onești.”

        De asemenea, va intra în execuție DJ 123, iar brațul vestic al Centurii, de la Nicolae Bălcescu până la Luizi Călugăra, va fi asfaltat până la sfârșitul anului 2019. Pe lista veștilor bune intră și faptul că vor începe lucrările la două dintre cele trei loturi ale drumului interjudețean Bacău-Neamț.

        „Toate sunt niște provocări la care noi trebuie să răspundem și să arătăm și celor care ne-au votat, și celor care nu ne-au votat că suntem o organizație care se ține de cuvânt și nu abandonează niciun obiectiv”, a mai declarat Dragoș Benea.

        Primarul Ștefan Șilochi a fost exclus din PSD

          Ștefan Șilochi, primarul orașului Tg. Ocna, a fost exclus din PSD la Conferința extraordinară a organizației județene, care a avut loc vineri, 21 iunie, la Centrul de Afaceri și Expoziții.
          Divorțul PSD de primarul Șilochi a fost anunțat de Dragoș Benea, președintele organizației. „Chiar dacă PSD nu traversează un moment fericit, asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsurile organizatorice, politice și morale care se impun”, a declarat Dragoș Benea.

          Propunerea a fost votată în unanimitate. Încă din aprilie, liderul PSD afirma că edilul nu mai reprezintă partidul, principalul reproș fiind faptul că drumul spre Salina Tg. Ocna, cu o lungime de 867 metri, nu a fost asfaltat nici până azi deși are finanțarea asigurată din 2015.

          Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării a fost la Primăria Tg. Ocna și a ridicat documente care vizează această investiție, iar dacă vor exista motive contractul cu firma de construcție va fi reziliat, a explicat Theodora Șotcan, deputat PSD.

          Nu este singurul obiectiv blocat: „Există trei milioane de euro alocate pentru infrastructura școlară și nu s-a făcut nicio licitație”, a mai spus Theodora Șotcan. E vorba despre suma destinată modernizării Colegiului Național „Costache Negri”.

          „Îmi duc mandatul până la capăt”
          Ștefan Șilochi nu știa că a fost exclus din PSD și s-a declarat surprins: „Dacă așa a considerat conducerea PSD că merit după 27 de ani și patru mandate în care PSD a fost întotdeauna pe locul I în Tg. Ocna, la toate alegerile, asta e! Numai în acest an PSD a ieșit pe locul III, dar nu m-am ocupat eu de organizarea campaniei”, a afirmat Ștefan Șilochi.

          Primarul susține că drumul spre Salina Tg. Ocna e o falsă problemă: „Acest drum reprezintă 10 la sută din cele 12 străzi finanțate prin PNDL I. Nouă au fost realizate 100 la sută, iar trei sunt în curs de realizare. Noi am făcut lucruri bune aici, nu am făcut lucruri de mântuială. Aștept concluziile Corpului de Control și dacă am greșit voi suporta consecințele.”

          Nu știe dacă va intra în alt partid, nici dacă va mai candida sau nu în 2020. „Mai sunt multe de rezolvat până la anul. Eu îmi duc mandatul de primar până la capăt, așa cum cred eu că este bine, în interesul cetățenilor”, a precizat Ștefan Șilochi, în final.

          Măsuri de ordine pe timpul Raliului Moldovei

            În perioada 20 – 22 iunie 2019, în judeţul Bacău, se desfăşoară „Raliul Moldovei Bacău 2019”, competiţie automobilistică aflată la cea de-a IX-a ediţie respectiv în etapa a-IV-a, etapă care se desfăşoară în localităţile Moineşti, Vermeşti, Runcu, Hemeiuş, Trebeş şi Racova.
            Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, asigură în sistem integrat, măsurile specifice de protecţie a participanţilor la această competiţie în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău şi Poliţia Locală a municipiului Bacău.

            Jandarmeria recomandă participanţilor la acest gen de manifestări să respecte regulile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor, să acorde o atenţie sporită copiilor dacă vin însoţiti de aceştia dar şi asupra modului de asigurare a bunurilor de valoare respectiv evitarea implicării în conflicte de orice natură.

            Mulţumim spectatorilor pentru modul civilizat în care au înţeles să se bucure de sportul favorit până acum şi pentru încrederea cu care au apelat la noi de fiecare dată când a fost necesar.

            Urmăriţi naţional, depistaţi de poliţişti

              Poliţiştii din Buhuşi au depistat un bărbat de 35 de ani, din localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, de către Tribunalul Bacău, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

              La data de 20 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Buhuşi au efectuat o descindere domiciliară, în urma căreia au identificat și reținut un bărbat, de 35 de ani, din localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
              Persoana în cauză a fost depusă în Penitenciarul Bacău.

              Un tânăr de 25 de ani, din comuna Bârsăneşti, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Oneşti, a fost identificat de poliţişti pe raza localităţii de domiciliu.
              Acesta are de executat o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi ultraj.
              Tânărul a fost depus în Penitenciarul Bacău.

              Tânăr depus de poliţişti în Centrul Educativ Târgu Ocna

              Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Strugari, faţă de care Curtea de Apel Bacău a a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
              Persoana în cauză a fost depusă de poliţişti în Centrul Educativ Târgu Ocna.

              Băgați viteză!

                După Argeș și Arad, a venit vremea Bacăului. Vineri și sâmbătă, 57 de piloți se vor întrece în Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, care, ajuns la ediția cu numărul nouă, contează pentru cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2019.

                Prima zi de concurs programează trei probe speciale de macadam în zona Moinești, plus SuperSpeciala din centrul Oneștiului. Sâmbătă, în partea a doua a competiției, vor fi câte trei treceri pe o succesiune de trei probe speciale în zona Hemeiuș, Trebeș și Racova, urmate de festivitatea de premiere programată în centrul Bacăului, după ora 21.00.

                „Sperăm ca și vremea să țină cu noi și să avem parte de un Raliu cât mai aproape de perfecțiune”, a declarat vice-președintele Federației, Denny Ungur la conferința de presă de aseară, ce a precedat startul festiv din Piața Tricolorului. Alături de Ungur și de organizatorul Raliului Moldovei Bacău, Adrian Răspopa, care revine de data aceasta și în calitate de concurent, la conferință au mai fost prezenți trei dintre aspiranții la podium: Titi Aur, Dan Gîrtofan și Vali Porcișteanu.

                Șansele lor de victorie sunt însemnate în condițiile absenței câștigătorului de anul trecut, Simone Tempestini, aflat în „focul” luptelor din Campionatul Mondial. De altfel, absența lui Tempestini a fost salutată și de Adi Răspopa: „Trebuie să fiu onest și să spun că mă bucură absența lui Simone, care ar fi «ucis» pur și simplu competița”. Câștigător al primei ediții derulată în 2011, Vali Porcișteanu este un admirator al Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile:

                „Având în vedere succesul repurtat aici în 2011, nici nu poate fi altfel. E un raliu scurt, de 100 km, un raliu care-mi place, în special în ceea ce privește probele dure de la Moinești. Îmi place mult și SuperSpeciala de la Onești, unde anul trecut am scos un timp foarte bun. Sper să ofac și de data aceasta”.

                De Bacău este legat și Titi Aur: „Mai ales că aici am făcut armata, în urmă cu 36 de ani. Vin mereu cu plăcere la Raliul Moldovrei Bacău pentru că e un Raliu de macadam pe care-l iubesc.

                Probele de la Moinești sunt favoritele mele. Totodată, Raliul Moldovei este inteligent împărțit, având în spate un triunghi format din orașele Bacău, Oneăti și Monești”. Și Dan Gârtofan era să facă armata în Bacău:

                „Nu acum 36 de ani, ci acum 32. Tot la tancuri, pentru că după perioada de instrucție de la Timișoara eram împărțitiți în mai multe centre din țară, iar Bacăul era una dintre destinații. Dacă nu am ajuns cu tancul, am făcut-o cu mașina, cu ocazia Raliului, care este unul ce nu-ți oferă posibilitatea să greșești.

                Probele sunt un pic cam scurte, iar traseul se prefigurează mai dur ca anul trecut. Sper să supraviețuim și să facem puncte”.

                Pe parcursul celor două zile de concurs TVR, prin TVR3 și TVR Moldova va acoperi zece ore de transmisii live. Și în acest an, partenerul principal al Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile este Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onesti, Primăria Moinesti, Primăria Bacău și Primăria Zemeș.

                Elevii Colegiului Ferdinand premiați, la Olimpiada de Creativitate Științifică

                  Elevii Colegiului Ferdinand I din Bacău care au participat la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică de la Suceava s-au întors acasă cu cinci premii câștigate la secțiunea juniori și două premii la secțiunea seniori.

                  În perioada 15 – 20 iunie, la Universitatea din Suceava a avut loc prima ediție a Olimpiadei.

                  Două echipe a câte trei elevi din clasele a V-a și a VI-a A de la Colegiul Național Ferdinand I au obținut primele două locuri la Olimpiada Naționala de Creativitate Științifică. Alte două echipe de elevi de liceu de la același colegiu au fost premiați cu premiul al treilea și o mențiune.

                  Olimpiada a fost structurată pentru două categorii de participanți, juniori (clasele a V-a – a VIII-a) și seniori (clasele a IX-a – a XIII-a), pe secțiunile Științe fundamentale; Științe aplicate; Tehnologia Informației și Robotică. Participarea la olimpiadă s-a desfășurat în echipe de 2 – 3 elevi, care au intrat în concurs după etapa județeană cu un proiect sau un studiu din domeniul științific sau tehnic. La etapa națională s-au calificat 38 de echipe, numărul maxim permis de regulament, echipe care au totalizat 99 de elevi din 15 județe.
                  Locul 1 la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, secțiunea Juniori (clasele de gimnaziu V-VIII) a fost obținut de echipa MegaBot, formată din elevii George Spulber, Sofia Măgirescu și Matei Ciobotaru. Echipa Megabot a primit și premiul I „Aurel Vlaicu”, la secțiunea Tehnologia informației și Robotică, precum și un premiu special al OSIM România.

                  Locul al doilea a fost obținut de echipa VuVuBot, formată din elevii Mihai Scorțanu, Dan Alexandru și Matei Pătrașc-Bălan. VuVuBot a obținut și premiul I „Aurel Vlaicu”, la secțiunea Științe fundamentale.

                  Echipa Finder, formată din elevii Ionuț Iacob, Ana-Maria Olaru și Alessia Munteanu, a obținut premiul al III-lea „Grigorie Moisil” la secțiunea Tehnologia informației, iar Echipa ThugiBot, formată din elevii Octavian Ungureanu și Georgiana Prisacaru, a obținut o mențiune la secțiunea Științe aplicate.

                  Profesor coordonator pentru juniorii câștigători de la Colegiul Național Ferdinand este Ana Întuneric, suportul tehnic fiind asigurat de Cătălin Măgirescu. La seniori, echipa THUGIFbot a fost coordonată de profesoara Cristina Sichim, iar echipa FINDER de profesorul Cătălin Costel Gărgăun.

                  Elevii olimpici și profesorii însoțitori au avut oportunitatea de a participa și la Târgul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret, ICE-USV (Innovation and Creative Education) precum și la prezentările 10-InSTED (10-minute presentations about Innovation in Science, Technology, Engineering and Design).

                  SĂNĂTATEA OCHILOR, PE PRIMUL LOC

                  În Uniunea Europeană sunt realizate, în fiecare an, 4,2 milioane de operaţii de cataractă, aceasta fiind cea mai frecventă intervenţie chirurgicală din domeniu. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel puţin unul din doi vârstnici este afectat de cataractă. Aceasta poate să apară după vârsta de 40 de ani, prevalenţa crescând odată cu vârsta, ea fiind principala cauză de orbire la nivel mondial (51% din cazuri). Circa 70% dintre românii de peste 60 de ani nu merg la control oftalmologic o dată pe an, aşa cum recomandă medicii. Anual, în ţară se fac aproximativ 94.000 de operaţii de cataractă, dintre care aproape 50.000 în clinicile private.

                  În perioada 13-16 iunie a avut loc la Eforie Nord al VI-lea Congres al Societăţii Române de Cataractă şi Chirurgie Refractivă, dar şi Conferinţa Anuală a Societăţii Române de Retină. Tema Congresului a fost chirurgia cataractei şi chirurgia refractivă.

                  A fost un congres dinamic alături de cei mai buni specialişti din ţara noastră care a beneficiat de o importantă participare internaţională. Alături de lucrările libere, interesante şi inovatoare, extrem de atractive au fost cazurile interactive şi cazurile de coşmaruri în oftalmologie, precum şi prezentările ştiinţifice ale invitaţilor firmelor participante la congres.

                  Au fost organizate o serie de cursuri susţinute de specialişti renumiţi din ţară şi din străinătate.
                  Alături de cele mai importante nume ale oftalmologiei româneşti şi internaţionale au participat la acest Congres şi doctorii Cristian Postolache şi Oana Chelaru Postolache. Aceştia au reprezentat cu succes chirurgia oftalmologică băcăuană şi Clinica Gauss în calitate de speakeri la sesiunile de comunicări ştiinţifice din cadrul Congresului. În mod concret, cei doi doctori au prezentat audienţei, de circa 700 de persoane, o cazuistică cu grad ridicat de dificultate întâlnită în ultimul an în practica lor chirurgicală şi soluţii practice de rezolvare ale acestor situaţii operatorii critice.

                  Dl. doctor, de ce aţi ales să aduceţi în atenţia celor prezenţi cazurile mai grave pe care le-aţi avut și nu cele de succes cu care vă puteţi mândri, desigur, după 13 ani de practică în chirurgia cataractei?

                  Probitatea valorii şi a competenţei se testează nu în cazurile clinice uzuale, ci în cele în cazul cărora au survenit complicaţii, şi de care nu ai citit în vreo carte sau ai auzit vreodată. Aici intervine nu talentul, ci aş spune mai degrabă intuiţia de a aborda cea mai bună şi rapidă metodă medicală pentru a ieşi dintr-o situaţie critică, în sala operatorie.

                  În meseria noastră un minut de ezitare sau o lipsă de curaj îi pot fi fatale pacientului. Nu ai mereu la îndemână un protocol medical recomandabil a fi urmat în caz de urgenţă, căci, repet, cazul clinic poate fi unul cu complicaţii sau manifestări inedite funcţie de reacţia organismului pacientului la o afecţiune specifică şi depinzând de starea generală de sănătate a acestuia. Mai ales în zona noastră unde, chiar la nivel de ţară, prevenţia este redusă şi pacientul aşteaptă o anume escaladare a bolii în loc de a opta pentru intervenţia chirurgicală la primele simptome ale instalării afecţiunii oculare. Am mai spus şi o repet, e mai economic să previi instalarea unei boli grave decât să tratezi un caz acutizat. Aici pot interveni atât complicaţiile operatorii, cât şi reacţia propriului corp al pacientului la simptomele bolii. De multe ori, acest ultim element surpriză ce diferă de la caz la caz este depistat şi poate fi evaluat doar în timpul operaţiei.

                  Dacă tot am intrat în subiect, am auzit că s-a discutat în cadrul prezentării dumneavoastră de aşa-zise „ Cazuri de coşmar din chirurgia refractivă”. Spuneţi-ne, aţi speriat audienţa?

                  Eu sper că nu. (Râde) Ci dimpotrivă, că le-am trezit interesul. Pentru că am adus în atenţie situaţii practice cu care se pot confrunta şi alţi colegi şi la care am găsit soluţii pe care le pot adopta şi dânşii dacă vor considera pertinent. Personal, mă bucur că am întâlnit astfel de cazuri şi pot spune că nu am avut o evoluţie negativă postoperatorie la vreunul, ci sunt pacienţi /cazuri salvati/te. Am folosit termenul de «coşmar» căci realmente sunt situaţii care apar fără nici un fundament previzibil şi în care nici individual complicaţiile intraoperatorii nu puteau duce la un cumul mai prost de situații pe masa operatorie, darămite când apar toate simultan. Genul acela de moment în care ai vrea să ai 4 mâini şi să faci manevrele de 3 ori mai repede ca să câştigi lupta cu milisecundele.

                  Puteți menționa un element de noutate în domeniu pe care l-aţi prezentat în cadrul Congresului?

                  Aş vrea să amintesc aici de tehnologia de ultimă oră pe care o folosim în practica noastră pentru operaţia de cataractă. Sistemul Stellaris Elite, pe care Clinica Gauss îl are în dotare şi îl foloseşte în cadrul operaţiilor de acest gen este unul de ultimă generaţie, cu beneficii vizibile pentru pacient. Această aparatură reprezintă practic noua platformă de facoemulsificare ce conferă un grad de stabilitate ridicat ochiului pe durata intervenţiei chirurgicale.

                  Platforma are la bază conceptul de fluidică adaptivă, ce e un sistem de livrare a lichidului presurizat care modulează presiunea fluidului ca răspuns la vacuumul de aspiraţie comandat de chirurg. Cu cât se foloseşte mai puţin fluid în timpul operaţiei de cataractă, cu atât trauma asupra endoteliului cornean este mai mică. Mai puţină energie faco şi mai puţin fluid utilizat duc la o claritate corneană mai bună, după operaţia de cataractă.

                  În afara centrelor universitare Iaşi şi Bucureşti, iată că şi în Bacău reuşim să avem cea mai nouă generaţie de aparatură pentru operaţia de cataractă. De asemenea, Clinica Gauss e singura care deţine Laserul LenSx pentru operaţia de cataractă pe care îl utilizează în combinaţie cu platforma Stellaris Elite, care creşte siguranţa, precizia şi eficienţa intervenţiei chirurgicale de cataractă.
                  Ne dorim să rămânem la un nivel de competitivitate ridicat aşa că vom continua să investim în aparatură de ultimă generaţie pentru a realiza un act medical de înaltă clasă, updatat realităţii şi standardelor internaţionale din domeniu.

                  482 de absenți și o eliminare la Matematică, în Evaluarea Națională 2019

                  Ieri a fost și a doua probă din examenul de Evaluare Națională, cea de la Matematică, unde au fost înscriși 5.299 de candidați. Și aici s-au înregistrat foarte multe absențe, respectiv 482. La prima probă, cea de la Limba și literatura română, care a avut loc marți, au lipsit 462 de candidați, care nu au mai participat nici la proba de ieri, la care s-au mai adăugat alți 20.

                  Toți cei care au absentat nu vor intra la repartizarea computerizată pentru admiterea în liceu, iar dacă doresc totuși să își continue studiile vor putea opta pentru acest lucru abia în etapa a doua, pe locurile rămase libere.

                  Tot la această probă, s-a înregistat și o eliminare din examen a unui candidat. Astăzi, vineri, 21 iunie, examenul continuă doar pentru 30 de elevi, absolvenți de gimnaziu la Școala Gimnazială „Dani Gergely” din Ghimeș-Făget, la proba de Limba și literatura maternă (maghiară). Primele rezultate la acest examen vor fi cunoscute abia marți, pe 25 iunie, până în ora 12.00.

                  Banii europeni deschid drumuri

                  S-a nimerit să particip la o conferinţă de presă, organizată la Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău. Mărturisesc că nu am avut ocazia încă să bebeficiez de seviciile noului aeroport, astfel că am aşteptat cu interes să văd şi să ascult trei oficiali care au fost implicaţi de la început în acest frumos proiect de modernizare a aerogării băcăuane.

                  Dincolo de ce aud şi mai citesc pe diferite reţele de comunicare, dincolo de problemele care mai sunt, din 2013 până astăzi, s-a întâmplat ceva ce trebuie apreciat: avem un aeroport modern, dotat cu tot ce este necesar, un aeroport care poate rivaliza cu altele din ţară, modernizate, şi ele, în această perioadă.

                  Pentru cei care ştiu ce înseamnă şi presupune un asemenea proiect, înţeleg că nu a fost uşor, a fost nevoie de o muncă în echipă, de negocieri de durată profesioniste pentru ca fondurile alocate de Consiliul Judeţean să devină eligibile şi să fie rambursate finanţatorului, negocieri încheiate cu succes.

                  Prezentările riguroase, la obiect, fără vorbe mari, ale celor care au susţinut conferinţa de presă (sinteza o puteţi citi în pag. 3 a ziarului de astăzi) au demonstrat că atunci când este voinţă politică, se investeşte profesionalism şi tenacitate, se pot face multe lucruri bune. Ca un corolar, al celor discutate, am reţinut de la fostul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, că odată cu finalizarea Aeroportului, a Centurii ocolitoare a Bacăului şi a Autostrăzii Braşov – Bacău – Iaşi, al cărei studiu de fezabilitate este în lucru, Bacăul va deveni, aşa cum a fost de la începuturile lui, principalul nod comercial al Moldovei, fapt bazat şi pe afirmaţiile directoruluii general al ministerului de resort, Cătălin Costache: Bacăul a accesat 75 la sută din fondurile europene aprobate, din totalul de 63 de la nivelul ministerului. Că este mult, că este puţin, timpul o va spune, important că banii i-am luat, nu i-am dat, restul sunt…comentarii.

                  Bijuteria GIULIA s-a reinventat

                    Cu același slogan pe care l-a ales când s-a deschis pentru prima oară pe piața băcăuană, Bijuteria GIULIA s-a reinventat, iar povestea de succes merge mai departe tot pe principiul „Cu noi începe primul pas în doi”. Un pas în doi împreună cu o afacere care acum s-a înnoit, s-a reorientat spre nevoile clienților, s-a adaptat cerințelor și tendințelor acestui tip de business.

                    Un magazin care oferă bijuterii unice, din aur și, mai nou, și din argint, atât pentru tinerii care își doresc cele mai frumoase verighete de nuntă, pentru femei și bărbați, cât și pentru… copii. O gamă variată de produse, atent confecționate de producătorul Coriolan, cea mai bună fabrică românească în materie de verighete, este oferită la vânzare într-o prezentare modernă, într-un concept nou, care practic a schimbat în totalitate interiorul magazinului de pe strada Mihai Viteazu nr. 1 din Bacău. Tot aici, atunci când aveți nevoie de reparații, Relu Bala, bijutier cu o experiență de peste 40 de ani, face minuni pentru orice bijuterie.

                    „Avem un nou look, am vrut să aducem mai multă eleganță în magazinul nostru, să ne schimbăm stilul, să depășim bariere, să modificăm complet ceea ce a fost până acum. Am simțit asta, am simțit nevoia de a respecta clientul, în primul rând. După ce am adunat experiență, asta am vrut să facem acum. Să fim mai aproape de publicul nostru și să atragem clienți noi. Nu am fi reușit să realizăm acest proiect fără întreaga echipă care ne este alături și căreia îi mulțumesc, inclusiv firmei de construcții, firmei de mobilă, firmei de distribuție, dar și personalului meu profesionist.”

                    Tatiana Capșa, administratorul Bijuteriei GIULIA

                    Rafinament, eleganță, stil, fragilitate, finețe. Sunt doar câteva atribute ale bijuteriilor GIULIA. Din aur alb sau galben, din aur roz și chiar negru, sunt piese unicat care apar în multe combinații, fie simple, fie mai complexe. Modele superbe ce pot fi purtate atât zi de zi, dar și la ocazii, cu pietre, cu diamante sau simple. Verighetele sunt vedetele, dar pentru că se cer foarte mult și inelele, brățările, colierele, cerceii, Bijuteria GIULIA vine în întâmpinarea tuturor și satisface toate dorințele clienților. Pe rafturile magazinului sunt bijuterii foarte frumoase, pentru femei și bărbați, confecționate din aur alb sau galben, în combinații cu silicon, sunt brățări pentru copii, cu fir roșu, sunt pandante, inele personalizate, lănțisoare și alte asemenea produse, într-o gamă foarte variată.

                    „Cred că am căsătorit mulți tineri, iar asta ne bucură foarte mult și ne dă speranță că alegerea noastră este exact pe gustul lor. Avem clienți care, după ce și-au luat verighetele de la noi, au venit să cumpere bijuterii pentru copiii lor, în calitate de părinți, dar și pentru ei, apoi au recomandat prietenilor, chiar și părinților lor. Acest lucru ne confirmă că oferim produse de calitate și pe placul tuturor. Fiecare bijuterie este o poveste, iar noi oferim și consiliere tocmai pentru ca cea aleasă să fie cea mai potrivită”, a mai spus Tatiana Capșa.

                    Bijuteria GIULIA are și serviciu de reparații bijuterii, dar și de gravuri personalizate, imprimate cu laser, inclusiv scrieri de nume.

                    Așadar, dacă doriți să cumpărați o bijuterie deosebită, Bijuteria GIULIA vă stă la dispoziție cu o gamă foarte largă de modele, pe care le puteți vedea și pe site-ul bijuteriagiulia.ro. Magazinul este deschis de luni până vineri de la ora 8.00 la 18.00, iar sâmbăta și duminica, de la ora 9.00 la 14.00.

                    Reevaluări post-electorale

                    Răzvan Bibire

                    Vă mai amintiți vremurile bune când „proasta secolului” se afla pe toate canalele iar din „idioată”, „imbecilă” și „rușine națională” nu o scoateati pe „Veorica”? Cum articula un cuvânt, cum vuia Internetul de parcă omorâse pe cineva!

                    Iar acum? Acum nu se mai aude nici „pâs”. S-a pus batista pe țambal. S-au retras la depou comandourile care o urmăreau prin țară să o huiduie, ca să aibă impresia că peste tot pe unde merge este fluierată. Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să se retragă.

                    „Veorica” are acum zgarda care trebuie, reacționează cuminte la semnalele de la telecomanda „bună” și, prin urmare, este ok!

                    La fel și Ponta, care după vreo doi ani de înjurături primite din toate direcțiile, a văzut lumina și a înțeles care e șmenul.

                    De reevaluarea lui Băsescu nu mai spun; după ce a primit o lovitură de peste șapte milioane de voturi la Referendumul de demitere cu care s-a șters la fund pentru că avea protecția UE, a revenit pe cai mari și este europarlamentar, ales de românii care, pe vremuri, îl urau.

                    Vedeți ce minuni face presiunea publică? Cum poate determina politicienii să acționeze așa cum vor sforării? Că trebuie să fii extrem de naiv să crezi că toate aceste jocuri de sunet și lumina au fost făcute la întâmplare, pe baza de sentiment popular. Nu, băieții deștepți au reinventat tribunalele populare și le-au adaptat la epoca Facebookului.

                    Au desemnat personajele negative și au apăsat pe niște butoane psihologice arătându-le românilor pe cine trebuie să urască. După ce victimele au înțeles mesajul, s-a apăsat din nou pe butoane și s-a oprit spectacolul. E pauză. Poporul trebuie să se odihnească.

                    Până la următorul show, când iarăși va primi o nouă lista cu indezirabili care trebuie frageziti la focul mic al urei noastre până vor înțelege că pot fugi dar nu se pot ascunde. Și că trebuie să facă numai ceea ce li se transmite de către băieții deștepți.

                    Care, la rândul lor, primesc instrucțiunile din străinătate, de la adevărații băieți deștepți. Ați prins ideea? Noapte bună!

                    Perfecţionism la evaluarea naţională

                    În mare…
                    Subiectele cu care s-au confruntat absolvenţii clasei a VIII-a pe 18 iunie au fost, la o primă analiză, echilibrate şi apropiate de volumul şi natura cunoştinţelor însuşite de elevi în gimnaziu. La literatură, s-au combinat două etape distincte: perioada interbelică (Horia Lovinescu: 1917-1983; Ultima cursă, teatru, a apărut în 1976) cu perioada contemporană (publicistică culturală pe internet). La „gramatică” (aşa spun elevii) au fost prezente toate nivelurile limbii: fonetică, vocabular, morfologie şi sintaxă. A lipsit în continuare domeniul cultivării limbii, care nu se poate realiza prin explicarea folosirii unui semn ortografic (cratima, din secvenţa „n-are rost”), întrucât elevii memorează o formulă căreia îi schimbă doar elementele impuse: „Cratima, semn ortografic, marchează rostirea împreună, în tempo rapid, pentru evitarea hiatului, a două cuvinte: adverbul de negaţie nu (prin elidarea vocalei [u]) şi verbul are (prima silabă); cratimă facultativă (în tempo lent: nu are). Mult mai productivă ar fi fost o cerinţă de identificare a erorilor ortografice, de punctuaţie, gramaticale dintr-un text şi de rescriere corectă a acestuia.

                    Curiozitate… dramatică
                    Mă întreb dacă gimnaziştii, cărora li s-a cerut să motiveze apartenenţa la genul dramatic a textului dat (fragment din Ultima cursă, de Horia Lovinescu) au ştiinţă despre momentele subiectului dintr-un asemenea context. Ele sunt identice cu cele ale genului epic (expoziţiune, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământ), cu deosebirea că „desfăşurarea” este înlocuită cu „dezvoltarea”. Ca atare, autorul este interesat de creşterea acţiunii pentru ca spectatorul să nu părăsească sala de spectacol. (În cazul unei naraţiuni, adică al unei cărţi, aceasta poate fi abandonată sau, mai blând, poate fi pusă pe noptieră, pentru a doua seară.)

                    Ghilimele salvatoare
                    Cerinţa nr. 4: „Transcrie două cuvinte care conţin diftong din secvenţa Şi mai terminaţi odată cu dădăceala şi cu pretenţiile astea. (Intră în apartamentul lui, trântind violent uşa.)” e derutantă. Nefiind marcată prin ghilimele (prima parte, Şi mai […] astea, era scrisă cu italice, dar secvenţa dintre paranteze – Intră […] uşa –, cu litere drepte, normale), unii candidaţi au aplicat cerinţa doar la enunţul de până la paranteze. „Victimele” au scris că cei doi diftongi se află în cuvintele „mai” (corect; aĭ, diftong descendent) şi „dădăceala” (incorect: e de după c este literă ajutătoare) sau chiar în „pretenţiile” (ii ilustrează un hiat, nu un diftong, chiar dacă unii vorbitori rostesc cuvântul în patru silabe, în loc de cinci).

                    Of, virgulele…
                    Angajaţii Centrului Naţional de Evaluare şi Acreditare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale puteau corecta tacit textul preluat de pe internet.
                    a) Absenţa celei de-a doua virgule
                    Un complement circumstanţial de mod/instrumental explicativ este anunţat de o virgulă căreia i s-a furat perechea: „tradusă integral, cu talent, duioşie şi multă dragoste[,] de Gabriela-Monica Rusu”. Variante: „tradusă integral cu talent […]” (eliminarea caracterului explicativ duce la inutilitatea perechii de virgule) sau „tradusă integral – cu talent […] dragoste – de Gabriela”.
                    b) Virgulă greşită
                    „Cel dintâi care a descoperit acest lucru a fost, nici mai mult nici mai puţin decât preşedintele” (virgula putea fi mutată după cuvântul „mult”).
                    c) Virgule greşite: „care rămâne, totuşi, inegalabilă” („Conjuncţiile însă, deci şi adverbul totuşi, aşezate în interiorul unei propoziţii, nu se despart prin virgulă” – IOOPv”).

                    Aer de…Vară. Să mergem în tabără

                      O idee foarte bună pentru copii, și nu numai, pentru a petrece un timp de calitate este să mergem într-o tabără. În ultimii ani s-a dezvoltat o astfel de rețea în care organizatorii reunesc mai multe grupuri în tabere tematice. Astfel au apărut „tabăra de engleză”, „tabăra de dans”, „tabăra de călărie” și altele. Sistemul funcționează destul de simplu. Organizatorul ia legătura cu o pensiune, se stabilesc prețurile, se fac înscrierile, după care se merge în tabără. E adevărat, noțiunea de „tabără” s-a schimbat în ultimii ani. Cu toate acestea, atmosfera din taberele de altă dată se mai păstrează în campusurile taberelor școlare care aparțin de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS).

                      Tabere școlare în județul nostru

                      Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău (DJST) are în administrare cinci centre de agrement din care două sunt funcționale: Valea Budului și Sălătruc. Dar, în această vară, din lipsa personalului, toate seriile au fost mutate doar pe Centrul de agrement Valea Budului.

                      Despre gradul de ocupare al taberei pentru actualul sezon ne-a vorbit Theodora Jacotă , consiler superior DJST, având atribuții în activitatea de tineret și tabere: „Vom avea două tabere naționale, în urma aprobării de MTS prin Direcția de Activități pentru Studenți și Tabere. Tabăra Națională de Cultură Etnografică Românească și Folclor, ediția a X-a, ce se va derula în Centrul de agrement Valea Budului, în perioada 07.07 – 13.07.2019, și Tabăra Națională de Artă , ce se va derula în perioada 07.08 – 13.08.2019 și va avea trei secțiuni: artă plastică, atelierul de sculptură și artă digitală. Taberele sociale se vor derula tot în centrul de agrement Valea Budului, 50% dintre ele, adică 70 de locuri, au fost acordate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și 50%, copiilor sociali care provin din familii defavorizate.”

                      În această vară, vor mai fi la campusul de la Valea Budului trei serii de tabără de odihnă, cu elevi sosiți de la Iași, Bacău și Constanța, adică elevii își plătesc ei cazarea și masa. Majoritatea Centrelor de agrement mai rezistă doar prin taberele subvenționate.

                      În afara județului Bacău, putem recomanda și alte tabere ce oferă condiții excelente: Felix (jud. Bihor), Sovata (Mureș), Codrii de Aramă (jud. Botoșani), Păltiniș și Ocna Sibiului (jud. Sibiu), Sulina (jud. Tulcea). Prețul este aproximativ de 80 lei/zi – cazare și masă, numai la DJST Constanța, în CA Eforie Sud și 2 Mai, prețul este de 86 lei/zi/elev.

                      Inițio, titluri europene

                      Piteștiul a găzduit în urmă cu câteva zile cea de-a 34-a ediție a Campionatului European de karate tradițional. Competiția a reunit aproximativ 400 de sportivi din 20 de țări, care s-au întrecut la următoarele categorii de vârstă: cadeți, juniori, tineret, seniori și veterani.

                      Bacăul a fost reprezentat de antrenorii instructori Dănuț Șmalbergher 6 Dan și Sorin Aștefănoaei 4 Dan, ambii de la ACS Karate Tradițional Inițio. Dănuț Șmalbergher a cucerit aurul la kumite individual și argintul la kata individual, în timp ce Sorin Aștefănoaei s-a laureat campion la Fuku-go (tur kata-kumite alternative), vice-campion la kumite individual și medaliat cu bronz la kata individual.

                      Cu ocazia acestui eveniment, Federația Română de Karate Tradițional, dar și clubul băcăuan au dovedit încă o dată calitatea și forța școlii de karate românești.

                      Alegeri europarlamentare: Zeci de procese verbale completate eronat

                        Zeci de procese verbale semnate de membrii comisiilor de vot au fost completate eronat în județul Bacău, adăugându-li-se altor mii de documente din toată țara.

                        Descoperirea a fost făcută de politologul Ionuț Apahideanu, care a pornit o muncă de Sisif studiind procesele verbale de pe site-ul Biroului Electoral Central.

                        „Să mă ierte domnii și doamnele de la BEC pentru insistență, dar, uite, tocmai sunt în vizită prin pitorescul județ Bacău, de unde postez de altfel și niște fotografii. Iar acum, ceva mai serios, repet una din cele două întrebări fundamentale: câte procese-verbale, așa cum plecaseră ele din secțiile de votare la finalizarea procesului electoral, au fost modificate de către BEJ-uri, în total, la nivel național? E o întrebare cât se poate de clară și simplă”, a postat Ionuț Apahideanu pe pagina să de facebook.

                        Până la ora publicării acestei știri, el postase 72 de imagini cu procese verbale de la secțiile din județul Bacău și încă nu ajunsese cu cercetarea la mai mult de jumătate din secții.

                        Pe lângă datele care au fost modificate cu pixul de membrii Biroului electoral Județean, el a mai găsit numeroase mențiuni cel puțin ciudate pe procesele verbale: persoane care au votat fără a trece pe la operatorul cu tabletă, persoane care au fost validate „din greșeală” la Referendum deși spuseseră că nu vor să voteze, persoane radiate din liste de primari pe motiv că decesasera sau folosirea unor alte formulare tipizate pe motiv că listele suplimentare se epuizaseră.

                        Jandarmii bãcãuani sunt alãturi de copii aflați în Tabăra Valea Budului

                          Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacãu si de la Gruparea Mobilã de Jandarmi Bacau au profitat de faptul cã zeci de copii se aflã în aceasta perioadã în tabara la Centrul de agrement de la Valea Budului si au mers acolo unde au tinut o lectie de prevenire.

                          S-a urmarit informarea elevilor cu privire la riscurile la care se expun pe timpul vacantei, precum si mãsurile de autoprotectie, pe care le pot lua pentru a evita implicarea în situatii neplacute.

                          Elevilor le-a fost prezentatã tema „Adolescenţă fără delincvenţă!”,aspecte referitoare la prevenirea violentelor de orice fel, a agresiunilor verbale,precum si modul de protejare în situatii de pericol.

                          Cisternă cu formaldehidă, răsturnată la Oituz

                            Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că pe DN 11, între localităţile Ferăstrău-Oituz şi Hârja, judeţul Bacău, un ansamblu format din cap tractor şi cisternă s-a răsturnat în afara drumului.

                            Nu s-au înregistrat victime, însă încărcătura cisternei este formată dintr-o substanţă inflamabilă (formaldehidă), motiv pentru care circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, pentru intervenţia echipajelor de pompieri.

                            Conform ISU Bacău, încărcătura transportată este substanta formaldehida soluție apoasă concentrație 45%.

                            În vederea detectării eventualelor scurgeri din cisternă, la fața locului se deplasează autospeciala CBRN.

                            A fost anunțată Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, transportatorul și producatorul. Zona a fost izolată.

                            UPDATE:

                            Traficul rutier se desfasoara pe un singur sens. La locul interventiei se deplaseaza si grupa operativa a inspectoratului.

                            Începând cu ora 23.00, echipele de intervenție au început transvazarea combustibilului din cisterna răsturnată într-o altă autocisternă sosită la locul accidentului petrecut pe DN 11, la km 106+700, pe sectorul Ferăstrău-Oituz – Hârja, județul Bacău. Din motive de siguranță, circulația în zonă a fost oprită temporar. Operațiunea este coordonată de echipele ISU Bacău, sub supravegherea Poliției, care asigură permanența la locul accidentului. De asemenea, zona restricționată este semnalizată corespunzător de echipele DRDP Iași.