Acasă Blog Pagina 2124

Lansarea Programului Satul European de Tineret #Gârleni2020

    Pe 5 decembrie, de Ziua Națională a Voluntariatului, tinerii din mediul rural vor fi din nou în central atenției odată cu preluarea titlul de Satul European de Tineret 2020 în localitățile Aroneanu din județul Iași și Gârleni din județul Bacău. Lansarea programului Satul European de Tineret 2020 se va desfășura în ambele comune în prezența tinerilor din comună, a autorităților locale și naționale, reprezentanților guvernanței European Youth Village, dar și a altor tineri care au fost implicați în 2019 în pilotarea programului în satele lor. Evenimentele sunt organizate de Grupurile de Initiativă a Tinerilor din #Aroneanu 2020 și #Gârleni 2020 care vor coordona activitățile planificate pe parcursul anului în care dețin titlul, cu scopul de a dezvolta sectorul de tineret pe cele 4 direcții strategice ale programului: educație, cultură, voluntariat și dialog structurat.

    Evenimentul de lansare a programului va fi marcat și de preluarea oficială a titlului, un moment important fiind reprezentat de semnarea „Acordului privind acordarea titlului de Sat European de Tineret către comuna Gârleni” de către reprezentanți ai tinerilor și ai autorităților. De asemenea, programul va cuprinde momente artistice susținute de tineri, cât și discuții/ateliere cu privire la implementarea activităților pe parcursul următoarelor luni. Lansarea Programului Satul European de Tineret – Gârleni 2020 va avea loc joi, 5 decembrie de la ora 19.00, la Kitty Panzio, sat Lespezi, comuna Gârleni.

    Programul European Youth Village urmărește facilitarea cadrului necesar consolidării politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel național fiind coordonat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free- Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile. Detalii pe http://europeanyouthvillage.eu/.

    „Tradițional românesc” la Balul Bobocilor Universității „Vasile Alecsandri”

      Asociația Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, marți seara, începând cu ora 19.30, cel mai așteptat eveniment studențesc: Balul Bobocilor 2019, ediția a XXVIII-a. Spectacolul, desfășurat la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, a avut tema „Tradițional românesc”. Au participat 9 perechi formate din rândul studenților din primul an de studii, la programele de licență, reprezentând cele 5 facultăți ale instituției de învățământ superior băcăuane.

      Concurenții au susținut o serie de probe care le-au evidențiat calitățile morale și fizice, acaparând atenţia atât a juriului, cât şi a spectatorilor. Între probele aspiranților la titlurile de Miss și Mister Boboc, invitații s-au putut delecta și cu diverse momente artistice pregătite de cei mai talentaţi studenți băcăuani – majoretele „Cheia succesului”, formația de dansuri populare „Pasteluri băcăuane”, Etno Dance, Hands Twist, Andreea Spulber, Maria-Magdalena Gavriloaia, Crina Tudorean. Invitatul special al serii a fost artista Elena Gheorghe, care a oferit tuturor celor prezenți un show de neuitat.

      În final, juriul a decis ca titlul de Miss Boboc 2019 a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău să îi revină studentei Crina Tamba, de la Facultatea de Litere, specializarea Comunicare și relații publice, iar cel de Mister Boboc 2019 i-a fost acordat studentului Șerban Daniel, de la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, specializarea Kinetoterapie și motricitate specială.

      Pe locul II au urcat Ștefana Coman, FSMSS, EFS, și Alexandru Munteanu, Facultatea de Științe Economice, CIG, iar pe locul III, Ada Georgiana, FSMSS, SPM și Gelu Gigoraș, FSMSS, EFS.
      Prezentatori: Andreea Spulber și Ștefănuț-Iulian Buhuș

      Accident pe trecerea de pietoni de la Primărie

        O persoana a fost lovită de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni din fața Primăriei Bacău.

        Accidentul s-a petrecut în urmă cu câteva minute.

        O femeie de 50 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, care traversa strada a fost lovită în plin de un taxi.

        Conform IPJ Bacău, accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate de către șoferul autoturismului. Acesta, în vârsta de 60 de ani, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

        Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătamare corporală din culpă.

        De ce traversează pietonii neregulamentar?

        90% dintre pietonii români traversează neregulamentar cel puţin de câteva ori pe an * 7 din 10 pietoni sunt de acord că traversarea prin locuri nemarcate este periculoasă * 51% dintre pietoni au motivat că traversează neregulamentar deoarece trecerea este poziţionată prea departe de locul unde au nevoie să traverseze * Traversarea neregulamentară a pietonilor s-a numărat printre principalele cauze ale accidentelor grave în anul 2018 * Campania naţională de prevenţie şi siguranţă rutieră ”Iarna, la volan!” se extinde, în acest an, pentru a oferi sfaturi atât şoferilor, cât şi pietonilor

        Peste 90% dintre pietonii români traversează neregulamentar cel puţin de câteva ori pe an, iar aproape 50% recunosc că traversează neregulamentar de mai multe ori pe lună, arată un sondaj realizat online, la care au participat peste 16.200 de respondenţi. Cu toate acestea, 7 din 10 sunt de acord că acest obicei este unul periculos, arată acelaşi sondaj, iar riscurile cresc şi mai mult în perioada de iarnă, atât din punctul de vedere al pietonilor, cât şi al şoferilor.

        În acest context, pe întreaga perioadă a lunii decembrie, GENERALI România derulează, alături de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, ediţia a treia a campaniei naţionale de prevenţie şi siguranţă rutieră ”Iarna, la volan!”, care, în acest an, se extinde pentru a oferi sfaturi atât şoferilor, cât şi pietonilor.

        De ce traversează pietonii neregulamentar?

        43% dintre pietonii români traversează neregulamentar destul de des, arată rezultatele sondajului: 34% trec strada prin locuri nemarcate sau ilegal de mai multe ori pe lună, în timp ce 9%, aproape în fiecare zi. Pe de altă parte, 49% au precizat că traversează neregulamentar rar, de câteva ori pe an. Doar 8% dintre respondenţi au declarat că nu fac niciodată acest lucru.

        Întrebaţi dacă sunt de părere că traversarea prin locuri nemarcate este periculoasă, 68% au fost de acord cu această afirmaţie, iar 23% au apreciat că această activitate este periculoasă „uneori”. 9% consideră că „nu este, dacă eşti foarte atent”.

        Care sunt, însă, motivele care determină pietonii să traverseze neregulamentar? 51% dintre participanţii la sondaj au motivat că trecerea de pietoni este poziţionată prea departe de locul unde au nevoie să traverseze, iar 31% dintre ei spun că fac acest lucru pentru că prind un moment de pauză în trafic, care le permite să treacă fără să încurce circulaţia. Doar 6% au declarat că se grăbesc şi nu pot aştepta la semafor, atunci când traversează neregulamentar, în timp ce 12% au citat alte motive.

        88% dintre participanţii la sondaj au declarat că, înainte de a traversa strada pe trecerea de pietoni, se asigură că şoferii maşinilor i-au văzut şi că au timp să oprească. 10% fac acest lucru destul de des, iar 2%, doar ocazional.

        „Iarna, la volan” – campanie naţională de informare

        Traversarea neregulamentară a pietonilor s-a numărat printre principalele cauze ale accidentelor grave în anul 2018, conform datelor publicate în „Buletinul siguranței rutiere. Raport anual 2018”, realizat de Poliţia Română.

        În paralel, iarna, condiţiile meteo nefavorabile cresc riscul unui accident rutier, iar şofatul implică mai multă atenţie decât oricând. De exemplu, distanţa de frânare pe carosabil ud poate creşte de până la 2 ori, iar pe carosabil acoperit cu zăpadă sau gheaţă, chiar de până la 10 ori. Mai mult, într-o situaţie de urgenţă, un şofer obişnuit are nevoie de aproximativ 1,5 secunde pentru a reacţiona, iar vizibilitatea redusă poate împiedica şoferul să perceapă în timp util pericolul.

        În acest context, GENERALI România derulează, alături de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, pe întreaga perioadă a lunii decembrie, a treia ediţie a campaniei naţionale de prevenţie şi siguranţă rutieră ”Iarna, la volan!”. În acest an, alături de sfaturile dedicate şoferilor, campania se extinde, incluzând şi recomandări de siguranţă dedicate pietonilor, în special în sezonul rece.

        Demersul are ca obiective creşterea nivelului de conştientizare a şoferilor români cu privire la riscurile pe care le implică şofatul pe timp de iarnă şi măsurile ce pot fi luate pentru a le reduce, dar şi de a atrage atenţia pietonilor asupra necesităţii de a traversa corect. Indirect, efortul concentrat de comunicare ar urma să conducă, de asemenea, la o reducere a numărului de accidente înregistrate pe timp de iarnă.

        „Iarna, la volan” face parte din demersul mai amplu „FII TREAZ LA VOLAN!” – un proiect ce are rolul de a atrage atenţia şoferilor din România asupra măsurilor de prevenţie pe care trebuie să le ia pentru a rămâne în siguranţă la volan. Mai multe detalii sunt disponibile pe treazlavolan.ro/iarna şi pe Facebook/treazlavolan.

        Eşantion sondaj

        În cadrul sondajului desfăşurat online, în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2019, au participat 16.235 de respondenţi, dintre care 15.121 de şoferi (93%). În total, 85% dintre participanţii la sondaj sunt bărbaţi, iar în ceea ce priveşte categoriile de vârstă, aproape jumătate au între 18 – 25 de ani, 20%, între 26 şi 34 de ani şi 23%, între 35 – 55 de ani.

        Sfaturile polițiștilor pentru a preveni furturile din autoturisme

        Clipele de neatenţie ori lăsarea lucrurilor personale la vedere sau chiar într-un autoturism descuiat reprezintă situaţii care pot favoriza producerea de infracţiuni. Orice conducător auto ştie că nu este prudent să lase geamurile întredeschise sau cheile în contact când lipseşte chiar şi câteva momente, să lase în autoturism, la vedere, obiecte de valoare (telefoane, genţi, borsete, sisteme GPS ş.a.). Cu toate acestea, din grabă sau neglijenţă, multe persoane uită în autoturism bunuri care atrag atenţia celor certaţi cu legea.
        Astfel, pentru preîntâmpinarea comiterii furturilor de sau din autoturisme, vă prezentăm câteva cauze şi condiţii care favorizează acest gen de infracţiuni:

        neglijenţa posesorilor de autovehicule, cu ocazia parcării şi asigurării acestora;
        în multe cazuri, posesorii de autoturisme le parchează în locuri neamenajate, nepăzite şi neiluminate ceea ce favorizează activitatea hoţilor;
        sunt situaţii în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact ori, din cauza unor defecţiuni sunt lăsate perioade îndelungate de timp în diferite locuri de unde pot fi tractate sau dezmembrate;
        nedotarea autoturismului cu dispozitiv antifurt;
        nu trebuie uitat că orice sistem electronic de alarmare nu poate fi decât binevenit sau dacă nu, trebuie folosit un sistem de blocare al uşilor cu chei neconvenţionale.
        Pentru prevenirea neplăcerilor cauzate de furturile de sau din autoturisme, poliţiştii recomandă:

        • Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp;
        • În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor;
        • Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi, la semafor, de geanta ce se află în interiorul maşinii);
        • Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
        • Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt;
        • Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi;
        • Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;
        • Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.
        • Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor;
        • Certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale autoturismului NU trebuie păstrate în acesta. În cazul unui furt, asigurătorul CASCO nu vă despăgubeşte dacă nu prezentaţi cele două documente în original şi ambele chei ale autoturismului; totodată, în cazul unui furt, aceste documente la care puteţi adăuga şi o fotografie a autoturismului, sunt extrem de utile Poliţiei pentru căutarea şi regăsirea rapidă a acestuia;
        • Parcaţi autoturismul astfel încât sa fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate;
        • Schimbaţi imediat sistemele de siguranţă ale autoturismului, dacă aţi pierdut sau v-au fost sustrase cheile acestuia;
        • Anunţaţi imediat Poliţia dacă v-au dispărut plăcuţele cu numărul de inmatriculare ale vehiculului;
        • La autoturismele prevăzute, din fabricaţie, cu sisteme electronice de siguranţă, este recomandat să montaţi un sistem alternativ care să blocheze funcţionarea autoturismului. Acest sistem suplimentar trebuie să NU FIE CONTROLAT de computerul de bord.
        • Montarea unui sistem GPS în locuri ascunse din autoturism poate ajuta la localizarea maşinii în cazul în care aceasta este sustrasă. Sistemul trebuie să fie monitorizat de o firmă de specialitate, iar în cazul în care autoturismul a fost sustras apelaţi la lucrătorii de poliţie pentru localizare şi deplasarea în zona în care se află acesta;

        Mai mult interes în protecţia bunurilor pe care le deţinem, ne poate scuti de neplăceri.

        Suntem speciali, cu toții suntem egali

          Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău a organizat evenimentul ,, SUNTEM SPECIALI. CU TOȚII SUNTEM EGALI,, în data de 03 Decembrie 2019 , intervalul orar 10,30 – 12,30 în clădirea US Sf.Spiridon (Central Plaza).

          Evenimentul a avut în vedere celebrarea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități , urmărind conștientizarea la nivelul societății a problemelor cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale, promovarea unei imagini pozitive și valorificarea potențialului acestora.

          Alături de gazda noastră US Sf. Spiridon au mai participat la eveniment Centrul Daniel, Școala Gimnazială Specială ,,Maria Montessori,, , Asociația Nevăzătorilor, Asociația Surdo- Muților, Universitatea ,,Vasile Alecsandri,, – terapie ocupațională, Școala Postliceală Sanitară – Sanity Bacău, Preotul Ichim-Radu Gabriel și alte ONG – uri locale împreună cu beneficiarii lor.

          S-au desfășurat ateliere de informare susținute de specialiștii invitați, iar copiii se vor bucura de ateliere de lucru, animatori și cadouri.

          FSLI: Rezultatele testelor PISA, semnalul că educația trebuie reformată urgent!

          Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului României și Parlamentului să formeze un grup de lucru cu specialiști din zona educației, mediul economic, consiliere școlară, reprezentanți ai cadrelor didactice, părinților și elevilor care să construiască un plan concret pentru o reformă reală a sistemului de educație din România. Obținerea celui mai slab punctaj la testele PISA din ultimii nouă ani înseamnă un regres pentru țara noastră, dar și o radiografie a sistemului haotic, lipsit de substanță în care funcționează școala românească.

          Potrivit rezultatelor PISA 2018, procentul de analfabetism funcțional în România este de 44%, în medie, în creștere față de 2015. Sunt cele mai slabe rezultate obținute de țara noastră la citire, matematică și științe. Considerăm că aceste rezultate sunt un semnal de alarmă pentru noi toți că sistemul de învățământ din România se află într-un declin. Numeroasele modificări legislative care nu au fost coerente și care nu au ținut cont de necesitățile reale ale sistemului, subfinanțarea educației, menținerea unor programe excesiv de încărcate, lipsa finanțării cercetării din educației și a unui sistem care să sprijine și să dezvolte excelența în acest domeniu, lipsa unor politici sociale, care să sprijine copiii din familii defavorizate să nu părăsească școala din cauza lipsurilor materiale, discreditarea permanenta a profesorilor, salariile nemotivante, lipsa unor programe de formare continuă care să răspundă provocărilor la zi, dar și lipsa unei corespondențe între ce se învață în școli și nevoile de pe piața muncii sunt doar câteva din numeroasele cauze care au dus la acest dezastru din sistemul de educație.
          În opinia noastră, testele PISA pot fi abordate cu succes de elevii care zi de zi sunt învățați și stimulați să gândească și să fie creativi, așa cum sunt proiectate programele școlare în țările care ocupă primele locuri în clasament. Țările care au rezultate bune la testele PISA sunt și acelea în care există un progres economic, pentru că cei care guvernează aceste țări au înțeles că investiția în educație este cea mai profitabilă. Când vom avea în România politicieni care vor înțelege acest lucru?

          Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că toți factorii decizionali din România trebuie să se implice și să acorde o șansă reabilitării sistemului de învățământ.

          Considerăm că este absolut obligatoriu să fie format un grup de lucru, la nivelul M.E.C., care să propună o schimbare reală în educație. Din acest grup de lucru trebuie să facă parte, în primul rând, specialiștii din domeniul educației, oameni pregătiți, capabili să ofere cele mai bune soluții prin care școala românească să performeze, reprezentanții federațiilor din educație, cei ai elevilor și ai părinților, ai clasei politice și ai Administrației Prezidențiale. Singura șansă a educației, pentru a fi performantă, este aceea de a fi smulsă de sub papucul politic. Pentru a se pune în practică acest deziderat, trebuie lăsate la o parte orgolile politice, pentru că educația este bunul tuturor și împreună trebuie să acționăm pentru a o face performantă și creatoare de progres și bunăstare.

          „Rezultatele testelor PISA sunt dureroase. Vă dați seama ce imagine are școala din România? Vă dați seama că acest sistem de educație este sufocat și noi stăm și asistăm la un declin? E deja târziu, dar cred că, în măsura în care ne mobilizăm cu toții forțele și reușim să punem pe picioare o reformă reală a sistemului de educație, vom reuși să nu mai avem acest analfabetism funcțional de 44%, un procent extraordinar de mare. Școala din România devine un loc al frecventării din rutină, nu un loc unde copiii sunt învățați să se dezvolte, să crească, să deprindă ablități astfel încât să funcționeze în mediul profesional și personal. Federația noastră este pregătită să pună la dispoziția grupului de lucru toți specialiștii de care dispune pentru a contribui la realizarea acestei reforme din educație. Avem nevoie de această regândire a sistemului, iar primul pas este schimbarea mentalității”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.  

          Omul buzunar

          Vă mai aduceți aminte de omul nou? De ființa aceea ciudată pe care propaganda ceaușistă încerca s-o zămislească trecându-l pe ins (pentru a-l purifica?) prin încercările unui infern migrator (frig, foame, opresiune, atentate la demnitate, lipsă de libertate etc.)? Firește, din utopia agresivă a nașterii omului nou nu s-a lipit nimic de omul normal. Doar niște aparatnici și-au lipit gândul de absurda fantasmă.

          După 30 de ani de la evenimentul pe care unii nu-l pot denumi încă Revoluție (ci doar o Revoluție ciudată ale cărei speranțe sunt încă pe lista de așteptare), Liviu Antonesei – universitarul, poetul, eseistul, publicistul, disidentul, omul moral al Cetății – constată, etic și estetic, într-un poem tulburător -, faptul că în peisajul social actual a apărut un tip de om care are toate atributele unei dureroase concreteți: omul buzunar …

          „Deși pare aburcat din văgăuni mai adânci decât vremea, ori/ieșit din negura unor codri sălbateci, omul buzunar a crescut/dintre noi și pentru noi, e de o banalitate înspăimântătoare,/fără deosebire de sex, neam, culoare sau credință – el e la fel/de bine pravoslavnic, papistaș sau reformat și e mai încăpător/pe dinăuntru decât îl arată suprafața, secțiunea, volumul,/la nevoie se întinde elastic, se dilată până pare să plesnească,/dar nu plesnește în veci și de-a pururi, e încăpător, urieșesc/în metabolismul său fără sațiu, ce nu poate fi oprit de nimic./Încet, încet, dar ritmic, câmpia noastră, pământul și marea,/planeta cu totul, până  și lumea, se vor înscrie sub semnul etern/al acestui marsupial cu o anume aparență antropomorfă…/Glorie ție, specie, pășește sub cununa necuprinsă de lauri,/ nimic, niciodată, nu îți va mai sta împotrivă! Aleluia!”…

          Șah / „Cupa de iarnă Cora”

          Continuă seria competițiilor rezervate pasionaților de șah din Bacău. Cel mai recent concurs de gen s-a desfășurat pe 1 decembrie, la complexul băcăuan „Cora” și a reunit 50 de copii până în 14 ani, care au jucat în sistem elvețian, 7 runde, șah rapid, câte 15 minute pentru fiecare jucător. Intitulată „Cupa de iarnă Cora”, competiția s-a derulat pe patru grupe de vârstă (U8, U10, U12 și U14), organizarea și arbitrajul fiind asigurate de Ionuț Lazăr, Radu Hanga și Daniel Popovici.

          Rezultate

          Clasament general: 1) Alexandru Călugăru, 2) Victor Dinu, 3) George Căpățână.

          Under 8: 1) Iosif Filimon, 2) Robert Caunic, 3) Mihai Pînzariu.

          Under 10: 1) Mihnea Râpă, 2) Denis Constantinescu, 3) Alexandru Durac.

          Under 12: 1) Codrin Morărașu, 2) Marcu Arva, 3) Luca Nenciulescu.

          Under 14:1) Narcis Budău, 2) Matei Filimon, 3) Renato Axinie.

          Prezent la festivitatea de premiere, președintele CSRȘ „Nord-Est” Bacău, Costică Lupușoru a înmânat legitimațiile de membri ai clubului Amaliei Carmen Cristea și lui Luca Nenciulescu, participanți la „Cupa de iarnă Cora”. Sâmbătă, 7 decembrie, suita întrecerilor șahiste va continua cu un concurs la Arena Mall.

          Început de drum, capăt de Europa

          Volei feminin/ Cupa Challenge, șaisprezecimi de finală, tur

          5871 de kilometri, trei avioane schimbate și 19 ore de drum! Astfel a început aventura voleibalistelor de la Știința Bacău în actuala ediție a Cupei Challenge. Din punct de vedere sportiv, sorții nu au fost foarte duri cu băcăuancele, cărora le-au scos în cale, în șaisprezecimile de finală, formația portugheză Kairos Ponta Delgada. În plan geografic, însă, lucrurile stau crâncen. Pentru meciul din prima manșă, programat în această seară, la Ponta Delgada, la 20.30 (ora locală), studentele au trebuit să zboare hăăt, până la capătul Europei. În mijlocul Atlanticului. Pe ruta București- Frankfurt- Lisabona- Ponta Delgada.

          „Oboseala, plus accidentarea Alexandrei Dascălu, care este în continuare incertă ne vor da bătăi de cap. Nu ne așteaptă deloc un meci ușor, gazdele de la Ponta Delgada, locul 2 în campionatul Portugaliei, mizând pe mai multe jucătoare brazilinece. Am însă speranța că, la capătul celor două manșe, calificarea ne va aparține”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, țintuit acasă de proverbiala-i teamă de zbor. La revenirea din Insulele Azore, Știința o va înfrunta pe FC Argeș, în campionat.

          Programată inițial sâmbătă, partida cu piteștencele, contând pentru etapa a zecea a Diviziei A1, va avea loc duminică, 8 decembrie, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor. La solicitarea Argeșului, cele două echipe urmează să se reîntâlnească, a doua zi, tot în Bacău, și tot de la ora 17.00. De data aceasta, în faza a doua a Cupei României. Cât privește returul cu Kairos Ponta Delgada, acesta se va derula pe 18 decembrie, pe terenul Științei.

          Mai aproape de America decât de Bacău

          De la Ponta Delgada ajungi mai ușor la coasta estică a Americii de Nord (3750 km) decât înapoi în Bacău!

          Răspunde Statul pentru erorile judiciare?

          Tema acestui material mi-a fost sugerată de discuţiile privind Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi întoarcerea acestei secţii sub controlul DNA. Tema adevărată şi neobservată de combatanţi se află dincolo de existenţa acestei secţii. Cum răspunde statul pentru erorile judiciare? Şi pentru că statul nu răspunde, atunci justiţiabilul speră că angajând într-un oarecare mod răspunderea magistratului îşi rezolvă problema erorii ori abuzului. Lipsa legislaţiei privind răspunderea statului este recunoscută de Guvern, deşi formal, acest lucru e negat. În decizia CCR Nr. 374/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală, avem confirmarea afirmaţiilor formulate mai înainte.

          Articolul sus citat are următorul conţinut; (1) Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.”

          În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că prin prevederile menţionate se limitează în mod nepermis aria de cuprindere a situaţiilor pentru care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Arată că, în reglementarea actuală, în cazul pronunţării unei condamnări pentru o faptă, în cazul incidenţei unui caz de încetare a procesului penal, nu pot fi acordate despăgubiri, deoarece art. 538 din Codul de procedură penală nu prevede această posibilitate… Autorul excepţiei susţine că sintagma „potrivit legii” din cuprinsul art. 52 alin. (3) din Constituţie (Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

          Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. n.n.), se referă la modalitatea de acordare a despăgubirilor şi la întinderea acestora, nicidecum la limitarea cazurilor ce constituie erori judiciare. Instanţa de trimitere, Curtea de Apel Constanţa, apreciază că în aplicarea acestui text de lege, în practica judiciară s-a stabilit că ipotezele în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală, fiind circumscrise doar situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de Codul de procedură penală, excluzându-se, implicit, orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita, în orice mod şi sub orice alt temei legal, acoperirea unui prejudiciu de această natură.

          A fost invocată anterioara jurisprudenţă a CCR după care normele menţionate sunt conforme Constituţiei şi tratatelor internaţionale câtă vreme acordarea de către stat a despăgubirilor, în cazul unei arestări sau detenţii ilegale, se face, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, „în condiţiile legii”, autoritatea legislativă fiind singura în măsură să dispună asupra cazurilor şi condiţiilor în care se poate beneficia de asemenea despăgubiri.

          Guvernul apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, deoarece nu critică textul pentru ceea ce prevede, ci pentru ceea ce nu prevede, criticând, în realitate, o omisiune legislativă în materia reparării prejudiciului produs prin erori judiciare. În subsidiar, Guvernul susţine că; “… excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că dreptul la repararea pagubei, recunoscut de art. 538 din Codul de procedură penală, ia naştere în condiţiile răspunderii civile delictuale atunci când, după condamnarea definitivă şi după rejudecarea cauzei, se pronunţă o hotărâre definitivă de achitare.

          Autorul pagubei este judecătorul care pronunţă, cu vinovăţie, soluţia iniţială de condamnare, cauzându-i persoanei condamnate un prejudiciu pe perioada în care aceasta execută pedeapsa. Deşi nu are o consacrare legală, în literatura de specialitate şi în practică s-a fundamentat opinia conform căreia noţiunea de eroare judiciară este indisolubil legată de pronunţarea unei hotărâri de achitare (şi nu o hotărâre de încetare a procesului penal) ca urmare a admiterii cererii de revizuire şi anulare a hotărârii penale.”

          La rândul său, în motivarea de respingere, CCR formulează câteva consideraţii privind eroarea judiciară ca apoi să cauţioneze indirect practica neunitară, cităm: “ Trebuie evitată şi situaţia calificării jurisprudenţei neunitare sau a revirimentului jurisprudenţial drept eroare judiciară. Este, de asemenea, de observat că simplele interpretări judiciare eronate sunt susceptibile a fi corectate în mod exclusiv prin intermediul căilor ordinare/extraordinare de atac, ele neconstituindu-se în erori judiciare….”

          Pentru profani lucrurile se traduc astfel; Guvernul spune/recunoaşte că nu există lege să acopere toate situaţiile, iar CCR apreciază că practica neunitară a unor instanţe nu se circumscrie noţiunii de “eroare judiciară”. Şi astfel ni se demonstrează pas cu pas, infailibilitate supraumană a soluţiilor pronunţate de instanţe chiar dacă …sunt contradictorii.

          Jr. Adrian M. Ionescu

          Discuri și casete. Muzică, adică

          Astăzi, să asculți muzică la căștile conectate la playerul telefonului este absolut banal. Înainte de 1990, însă, tehnica nu evoluase chiar atât. O bună perioadă de timp, singurele chestii care dădeau muzică au fost radioul, televizorul și pick-up-ul cu discuri de ebonită. Mai erau și magnetofoanele, dar erau mult prea scumpe și nu chiar oricine-și permitea. Toate sunt cunoscute și astăzi (mai puțin magnetofonul), mai ales că pick-up-ul a revenit la modă.

          La un moment-dat, însă, au început să apară casetofoanele. Așa că ne-am pomenit în casă cu un radiocasetofon rusesc, care putea și înregistra și, mai ales, prindea Europa liberă. Muzica nu era chiar ieftină, o casetă înregistrată se vindea cu 100 de lei în magazinele de stat și nu prea era cine știe ce ofertă. Dar s-au găsit o bună perioadă de timp, în aceleași magazine, casete neînregistrate la 60 de lei bucata. Se găseau ORWO est-germane sau Lucky chinezești. Așa că ne-am petrecut o mulțime de timp înregistrând muzică de la radio sau chiar de la televizor – se transmitea pe atunci Festivalul San Remo.

          Dublu-radiocasetofoanele aveau să fie la modă după 1990, așa că nu prea mergea să tragi de pe o casetă pe altă. Soluția se găsea în Bacău, la parterul Teatrului Bacovia, unde era un studio de înregistrat muzică. Te duceai cu caseta ta și, pentru încă 60 de lei, tipul de acolo îți înregistra ce voiai. Pe pereți erau liste cu discografiile existente. Așa am făcut cunoștință cu Michael Jackson, de exemplu.

          Casetofonul avea calitatea că era portabil, puteai să-l iei la iarbă verde. Ghinion, bateriile se duceau repede și se găseau destul de greu. Așa că soluția a venit tot din comerțul socialist: de un Crăciun ne-am pomenit eu și fratele meu că primim câte un aparat de radio Ric2. Cât jumătate de smartphone, radioul a fost o minune a tehnicii socialiste de atunci, înregistrând un mare succes. Prindea atât undele medii și lungi cât și cele scurte, deci erai conectat la o mulțime de posibilități de a asculta muzică și avantajul cel mai mare era că avea galenă. Adică o jumătate de cască: o băgai într-o singură ureche și ascultai numai tu. În felul ăsta se consuma mai puțină energie decât dacă ar fi avut difuzor.

          Am încercat să pun galena și la casetofon, nu s-a potrivit mufa. Dar în epocă ne foloseam mintea chiar dacă eram doar copii. Aveam niște cărți foarte interesante cu experimente electrice și electronice. Așa am aflat că grafitul – mina de creion, de exemplu – conduce electricitatea. Am găsit un difuzor vechi, l-am prins cu o bucată se sârmă într-o cască, cum am văzut că aveau telefonistele, am făcut un cablu din niște liță izolată cu bandă de scoci iar ca mufă jack am folosit mina de la un creion. Și am putut asculta muzică la maxim fără să mai vină vecinul la ușă să mă apostrofeze că el s-a tăiat la un deget și din cauza muzicii nu se poate odihni…

          Să facem minuni de sărbători! O tânără își caută părinții biologici

            Așa cum spune un cântec celebru, am intrat în perioada cea mai minunată din an. Suntem în perioada în care cu toții devenim mai buni și când ar trebui să ne gândim la cei de lângă noi. E atât de simplu să poți să faci bine. În această lumină, am descoperit o postare pe o rețea de socializare prin care cineva își caută părinții. Redăm textul postat în ideea că cineva ar putea participa la rezolvarea acestui caz:

            „Salutări Tuturor!

            Numele meu înainte de adopție a fost Moraru Gabriela. M-am născut în municipiul Bacău la data de 22 martie 1983. La vârsta de un an și opt luni am fost adoptată de o familie minunată din Brașov. Am avut o copilărie foarte frumoasă și împlinită, dar întotdeauna mi-a lipsit ceva, familia biologică, mama și sora despre care mi s-a vorbit de-a lungul anilor. Pe mama mea biologică o chema Moraru Ana, de origine din comuna Urechești, județul Bacău. Părinții mei adoptivi au intalnit-o la Râşnov unde avea grija de o bătrânică. Mi s-a mai spus de o soră care era mai mică decât mine în același orfelinat la Bacău. Numele ei ar fi fost tot Gabriela. Vă rog să distribuiți mesajul meu care sper să ajungă la mama sau la unul dintre frații mei sau la o ruda apropiată. Mulțumesc anticipat pentru tot ajutorul și susținerea acordată.”

            Postarea a fost făcută pe grupul de facebook „The neverforgoten Romanian Children-Copiii niciodată uitați ai României”.

            Întâlnire transnațională în premieră, la Slănic-Moldova

              La Școala Gimnazială nr.1 din stațiunea Slănic-Moldova s-a desfășurat o primă etapă a proiectului Erasmus+ ,,Improve your basic skills through art”, la care participă elevi și cadre didactice de la școli din Slănic-Moldova, Hafnarfjordur (Islanda) și Lotz (Polonia), reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bacau și ai administratiei locale, precum și partenerul extern al proiectului, artista plastică Alina-Georgiana Teodorescu.[lock_content]

               

              Proiectul cu o durată de 24 de luni are ca scop îmbunătățirea abilităților de bază – scris, citit și socotit – ale elevilor din ciclul primar prin intermediul artei, a resurselor naturale și a tehnologiei informației. Proiectul își propune materializarea acestui schimb de experientă printr-un manual pentru elevi și profesori care să cuprindă metode noi de predare-învățare menite să trezească interesul elevilor și să arate deschiderea școlii către nevoile și interesele elevilor.
              Prima întâlnire transnațională a proiectului a avut loc în perioada 13 – 15 noiembrie și a avut ca scop familiarizarea partenerilor din Islanda și Polonia cu școlile, cadrele didactice și elevii din Slănic-Moldova, dar și cu resursele pe care școala noastră le poate aduce în proiect, natura, tradițiile și folclorul local. Cadrele didactice implicate în proiect au participat la două lecții demonstrative cu scopul de a se familiariza cu sistemul educațional al țării noastre, cu capacitățile elevilor și cu demersul didactic utilizat de cadrele didactice, schimbând opinii și identificând idei productive în implementarea proiectului.

              În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții celor trei țări partenere în proiect, s-a stabilit ca tema proiectului să fie ,,Eroul cotidian”. Pornind de la povești din mitologia nordică, elevii vor putea să-și creeze propriul erou, ale cărui puteri magice să fie capabile să protejeze lumea de problemele de mediu actuale cum ar fi poluarea, defrișarea, zgomotul, schimbările climatice care pot afecta sănătatea umană.

              Următoarele întâlniri, care vor avea loc în aprilie 2020 la Hafnarfjordur în Islanda și în noiembrie 2020 la Lotz în Polonia vor avea ca scop realizarea manualului pentru elevi și profesori și aplicarea acestuia la clase în toate școlile partenere.
              ,,Asociația de Artă `In Context Slănic-Moldova`, împreună cu parteneriistrategiciislandezi`North Consulting`, a sprijinitȘcoalaGimnazială Nr.1înconcepereauneiaplicațiiîncadrulProgramului Erasmus+, cu proiectul`Improve your basic skills through art`. Astfel, peparcursulcelordoianide activitățipropuseînparteneriat cu școli din IslandașiPolonia, școlilede peValeaSlăniculuivorbeneficia de un schimb de experiență consistent șisusținutprin care se urmărește adaptarea metodelor educaționale la tendințele internaționale actuale de transdisciplinaritate și interculturalitate”, a declarat Alina-Georgiana Teodorescu, președinteleasociației, inițiatorul și managerul programului de rezidență artistică internațională ,,In Context Slănic-Moldova”.

              Romulus-Dan BUSNEA

              [/lock_content]

              Simfonia “Eroica”, cea mai bună din toate timpurile

              Şi în această săptămână, melomanii vor fi răsfăţaţi cu un concert de excepţie.

              Joi, 5 noiembrie, ora 18.30, la Ateneu, sub bagheta dirijorului Mihnea Ignat, din Spania, Orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” va susţine un concert de excepţie. În program: Rapsodia ungară, nr. 2, de Franz Liszt; Fantezia scoţiană pentru vioară şi orchestră, op. 46; Simfonia a III-a op. 55, în Mi Bemol Major, “Eroica”, de Ludwing van Beethoven.

              Solist: Mircea Călin – Olanda, vioară.

              Simfonia „Eroica” a lui Beethoven (foto), scrisă în 1803, dedicată iniţial lui Napoleon I, care celebra spiritul revoluţionar ce a cuprins Europa şi tăria de caracter al acestuia, a fost numită cea mai bună simfonie din toate timpurile. BBC Music Magazine a chestionat 151 de dirijori care performează pe cele mai mari scene ale lumii pentru a realiza topul celor mai bune 20 de simfonii.

              „Eroica”, cea de-a treia simfonie a lui Beethoven, a ocupat prima poziție, urmată de Simfonia a 9-a, care a obţinut cel de-al doilea loc. Ultima simfonie a lui Mozart, „Jupiter”, a obţinut cea de-a treia poziţie. Compozițiile muzicale ale Gustav Mahler au ocupat următoarele două poziții, pe locul patru clasându-se simfonia a 9-a, pe locul 5 aflându-se cea de-a doua compoziție a sa.

              Oliver Condy, redatorul revistei, a admis că nu a fost o surpriză faptul că Beethoven a dominat clasamentul. „Sunt peste 200 de ani de când Simfonia a treia a lui Beethoven a fost scrisă iar votul sugerează că nu au existat schimbări de opinie în aceşti ani, lucru ce confirmă geniul său absolut.”
              După ce Napoleon s-a autoproclamat împărat, Beethoven s-a răzgândit, acuzându-l de faptul că e tiran, şi a şters numele lui de pe manuscris.

              Atenție unde parcați mașina!

                Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat zilele trecute, o acțiune, care a vizat respectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

                Au fost verificate cu această ocazie abaterile statice (oprire, staționare), accesul interzis, precum și alte abateri prevăzute de actul normativ mai sus- menționat.

                Zonele vizate au fost străzile Milcov, Bulevardul Unirii, Ștefan cel Mare și Mioriței fiind verificate un număr de 46 autovehicule, aplicate 31 sancțiuni contravenționale,în valoare de 3.015 lei și 44 puncte de penalizare la permisul auto.

                Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă conducătorilor auto care aleg să parcheze/staționeze neregulamentar pe raza municipiului Bacău, să evite aceste situații, deoarece activitățile desfășurate de polițiștii locali pe această linie au un caracter permanent.

                A fost stabilit programul de funcționare a pârtiei de schi ,,Nemira”

                  După ce tarifele pentru accesul cu telescaunul pe pârtia de schi ,,Nemira” din Slănic-Moldova, în sezonul 2019 – 2020 și a tarifului de parcare au fost stabilite prin Hotărârea nr. 246/22.11.2019 a Consiliului Județean Bacău, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău a stabilit programul de funcționare a pârtiei de schi ,,Nemira”, care este același ca și în sezonul de schi trecut, respectiv:

                  Luni – Joi: 11.00 – 19.00
                  Vineri, Sâmbătă, Duminică: 10.00 – 20.00
                  Program turiști, zilnic: 11.00 – 16.00

                  Programul poate fi modificat de către administratorul pârtiei în funcție de:

                  1. Starea/calitatea stratului de zăpadă de pe pârtie;
                  2. Evenimentele organizate pe pârtie;
                  3. Condițiile meteo;
                  4. Apariția unor întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

                  Tarifele au rămas și ele neschimbate, singura modificare fiind cea referitoare la valabilitatea punctelor, care va fi de 15 zile, față de 30 zile cât era în sezonul trecut.

                  Informațiile despre starea pârtiei sunt permanent actualizate pe site-ul pârtiei de schi ,,Nemira”, www.partianemira.ro, pe pagina de Facebook a pârtiei și la tel. 0371.023.073.

                  Romulus-Dan BUSNEA

                  Mai mulți bani pentru asfaltarea drumurilor județene

                    Instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean au solicitat unele ajustări ale bugetului de venituri și cheltuieli, iar acestea au fost aprobate în ultima ședință ordinară.

                    Astfel, Serviciul Public Județean de Promovare a Turismului a cerut să-i fie mărit bugetul de venituri din prestări servicii cu 32.000 de lei, simultan cu bugetul de cheltuieli, cei 32.000 de lei urmând să fie consumați pe uniforme și echipamente. Și Spitalul Județean de Urgență a cerut rectificarea cu 300 de lei la partea de venituri, secțiunea de dezvoltare, care ar trebui transferați de la secțiunea de funcționare.

                    De asemenea, a fost suplimentată suma prevăzută la titlul „Bunuri și servicii” aferentă lucrărilor de reparații și întreținere a drumurilor de la 54,9 de milioane de lei la 59,1 de milioane de lei.

                    Suma de 4,2 milioane de lei cu care a fost majorat bugetul va fi folosită pentru plata serviciilor de reparații și întreținere a drumurilor conform contractului pentru perioada 2019-2020, vară-iarnă, finalizarea covoarelor asfaltice în curs de execuție pe trei drumuri județene, a parapetului și a amenajării de acostamente pe unele sectoare și a realizării marcajelor rutiere pe 200 km de drumuri.

                    Silvia Pătrășcanu

                    Copiii de lângă noi

                      Decembrie înseamnă aromă de cetină, colinde, glasuri cristaline de copii, suflete pline de bunătate, dar și Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități.

                      Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori” Bacău, alături de partenerii săi: Școala Gimnazială „George Bacovia” Bacău, Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, Școala Gimnazială „Domnița Maria”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Școala Auxiliară Nr. 7 Chișinău, a derulat cu acest prilej activitatea „Inimi pentru inimi pe 3 Decembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități” din cadrul proiectului educațional cu același nume.

                      Activitatea a fost inițiată de către coordonatorii proiectului: prof. de consiliere Ancuța Cotrobaș, prof. Daniela Mariana Burghelea și prof. Ed. tehnologică Scafaru Desdemona, fiind un prilej de a atrage atenția asupra rolului persoanelor cu dizabilități în cadrul comunității locale.

                      Evenimentul a reunit astfel elevi din școlile cu învățământ tradițional din Bacău precum și elevi cu deficiență de vedere, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității și mass-mediei locale.

                      Proiectul a vizat îmbunătățirea relațiilor de comunicare și interrelaționare prin limbajul artelor, precum și cultivarea spiritului de echipă, inițiatorii și partenerii din cadrul acestui proiect urmărind ca prin activitățile propuse să schimbe atitudini, să sensibilizeze suflete, să ajute la crearea și împlinirea unor vise.

                      Elevii clasei a III-a A, de la Școala Gimnazială „George Bacovia” Bacău, coordonați de prof. Elena-Alina Busuioc au participat entuziaști la spectacolul literar-artistic, alături de colegii lor din școlile implicate în proiect. Inimile li s-au umplut de fericire când au răsunat armoniile Imnului Prieteniei, bucuria împletindu-se cu inocenţa copilăriei. A fost organizată și o expoziție compusă din desene, piese create din lut și ceramică, tapiserii, lucrări din materiale reciclabile și materiale din natură.

                      „Dansul” zecilor de inimi handmade a format un lanț al prieteniei, cooperării, acceptării, participarea la acest eveniment însemnând inocență, toleranță, armonie și culoare, depășirea unor bariere și limite, într-un cuvânt: PRIETENIE.

                      Prof. Elena-Alina Busuioc

                      Dăruind zâmbete, mângâi suflete

                        Astăzi, o activitate deosebită a avut loc la CSEI NR 2 COMANESTI ,cu ocazia sarbatoririi zilei Internationale a persoanelor cu dizabilitati!!

                        Au participat la activitate 40 de elevi de la CSEI, 10 elevi de la liceul SPIRU HARET Moinesti, 10 elevi de la CENTRUL DE REEDUCARETg Ocna.

                        Activitatea a avut doua parti, o parte artistica si o parte practica. Obiectivul acestei activitati a fost integrarea copiilor cu dizabilitati in societate prin activitati de socializare, artistice si practice.

                        La activitate au participat si membrii clubului LIONS Comanesti, acestia din urma oferind daruri tuturor copiilor.

                        A fost o activitate cu adevarat deosebita pentru elevii de la CSEI Comanesti.

                        Coordonatorii activitatii din partea CSEI au fost,dir,prof.Asente Teddi Constantin, dir.adj. prof. Stamate Iuliana si consilier educativ, prof. Ardeleanu Oana

                        ULTIMELE ȘTIRI