miercuri, 21 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 2111

Partidul și poporul, dar mai ales partidul

A face politică în România nu înseamnă a desfășura o activitate care are drept scop binele comunității, spre atingerea căruia individul folosește inteligența cu care l-a înzestrat Dumnezeu, cunoștințele pe care le-a dobândit în școală și principiile însușite de la părinți, pe care le-a interiorizat și asumat. A face politică reprezintă pentru foarte mulți dintre activiști și aspiranți doar calea cea mai scurtă spre succes.

Tipul de succes care presupune deținerea de case, terenuri, mașini, mulți bani în multe conturi. Principii? Vacs albina! Mi-ar fi plăcut să-i întreb pe adolescenții „de zece”, premiați de autorități, dacă își doresc să ajungă politicieni, dar nu am vrut să le umbresc bucuria. Aproape sigur, ar fi spus nu. Se întâmplă multe lucruri, și bune, și rele, în România, ca peste tot în lume. Doar că la noi, în loc să se comporte onest, politicienii fac declarații demagogice.

A-și face datoria înseamnă, pentru ei, a clama, a acuza sau a respinge în numele Partidului care îi susține. Nu contează că e vorba despre accesul la un spital pentru copii sau de mulți kilometri pe care copiii îi străbat, prin noroi și bălți, până la școală. În cele din urmă, drumul, școala, podul vor fi făcute.

De construcție se vor ocupa alții, cei pe care nu-i vede nimeni și care se luptă cu birocrația, cu neajunsurile din teren și cu interesele private, cam încurcate și fără legătură cu doctrina. Spuneam că se întâmplă lucruri rele peste tot, nu doar la noi. Am aflat de la „știri” că e haos în Olanda, după o pană în telecomunicații care a afectat serviciile ambulanță și pompieri și o pană de carburanți care a dus la anularea a 180 de zboruri, că sunt inundații în Grecia, că în Franța și Anglia e caniculă, iar unele metrouri nu au aer condiționat și oamenilor li s-a făcut rău ori că alții, care așteptau la ștrand, s-au luat la bătaie.

Autoritățile au acționat, dar nu au reușit să prevină neajunsurile. Cu toate astea, nimeni nu a strigat că trăiește în „Frănțica” sau în „Olanda Faso”. În Europa civilizată, patriotismul și solidaritatea în situații dificile primează. Interesul cetățenilor primează. Pentru atacurile politice există campania electorală. Care nu ține patru ani, ca în România.

Nu ne mai facem bine

Răzvan Bibire

La ora la care scriu acest text în România este declanșată o isterie națională deoarece se presupune că un bărbat ar fi violat și ucis două adolescente și apoi le-ar fi tranșat/dizolvat în acid/ars cadavrele. Și că fetele ar fi putut să fie salvate, dar Statul nu a reușit să intervină la timp, nu a fost localizat un apel telefonic, nu s-a primit mandatul de percheziție, nu s-a știut legea și așa mai departe.

Poate că până la apariția acestui articol se vor fi găsit cadavrele. Dar, deocamdată, când scriu, corpurile fetelor nu au fost găsite, ceea ce înseamnă că, teoretic, nu există un caz. Însă acest amănunt nu a împiedicat o națiune întreagă să se isterizeze pe vechea temă a „impotenței” organelor statului. Se trage în STS, în procurori, în polițiști, în politicieni, toată lumea e vinovată, se cer demisii, se fac anchete, se convoacă ședințe și toate acestea fără să știm sigur dacă s-a întâmplat ceva. În afară de ceea ce au spus unii și alții nu avem nici o dovadă. Deocamdată. Poate că dovezile or să apară, poate că se va găsi un cadavru, poate se va ajunge la o concluzie. Dar acum nu e nimic palpabil. Ne isterizăm pe presupuneri.

Situația, însă, convine tuturor. Serviciilor, pentru că au muniție ca să se războiască unele cu altele. Politicienilor, pentru că, după ce l-au închis pe Dragnea, nu mai au pe cine da vina. Procurorilor, pentru că au găsit alte motive să ceară desființarea Secției Speciale. Societății civile cu epoleți, pentru că are motiv să mai ceară stipendii. Presei naționale, pentru că are un subiect de senzație în sezonul estival, când e secetă. Idioților, pentru că pot țipa și înjura fără limită, că doar sunt în asentimentul poporului.

România e un balamuc camuflat în țară. Și nu dă semne că medicația și-ar face efectul. De fapt, ca să-și facă efectul ar trebui să existe un medic și niște medicamente. Dar ce te faci când chiar medicul șef al stabilimentului se crede Napoleon iar asistenta-șefă are impresia că e Caterina de Medici?

„Podurile de lavandă” ale Nicoletei

De curând s-a încheiat campania de recoltare din câmpurile cu lavandă, o afacere promițătoare și în creștere în România. O mare de violet s-a întins până de curând în zona Poduri – Moinești, județul Bacău, acolo unde de câțiva ani Nicoleta Neagu cultivă lavanda pe care o prelucrează sub diferite forme. Despre tot ce înseamnă această plantă, despre beneficiile lavandei, dar și alte aspecte legate de acest hobby care a devenit un business ne-a vorbit chiar ea.

„Pentru mine începutul acestei mici plantații a pornit din nevoia de relaxare și din dragostea pentru lavandă. Începutul a constat în achiziționarea unor butași pe care i-am plantat în grădină, dar, în căutarea de informații pe site-urile de specialitate privind întreținerea lor, am ajuns la a vizita câmpurile nesfârșite de mov din Provance.

De aici a pornit «visul meu» de a avea propriul câmp de lavandă, un mic colț de pământ pe Dealul Podurilor în care punând suflet și multă muncă s-a născut o poveste magică despre simplitate și liniște sufletească. Pentru început am ales să cultiv o plantație mică, aproximativ 3.000 mp, apoi am extins cultura la 6.500 mp, având în prezent peste 10.000 de plante pe rod. Primul soi cultivat a fost Lavanda Angustifolia Sevtopolis, un soi potrivit pentru producerea uleiului esențial, urmând apoi, nu în cantități mari, soiurile Lavanda Angustifolia Vera și Blue Scent, renumite pentru coloritul intens, pe care le folosesc la aranjamentele florale.

Plantarea, întreținerea și recoltarea lor s-a făcut manual, utilizând doar minimum de utilaje: motocultorul și motocoasa. Lavanda este o plantă mediteraneană, aromatică, ce putem să o utilizăm atât în gastronomie, parfumerie, cât și în medicina naturistă, în ceaiuri, tincturi, infuzii pentru tratarea diverselor afecțiuni: calmare și întăritoare ale nervilor, antifebrile, dezinfectante și cicatrizante. De asemenea, fiind o plantă odorizantă și cu efect insecticid, cu puțin simț practic și imaginație am confecționat diverse produse hand-made (saculeți, pernuțe, păpuși), folosite pentru parfumarea camerei de zi, camerei copiilor, în dulapuri și sertare, oamenii renunțând la mirosurile exotice în favoarea unui parfum natural.

Din propia-mi experiență, prefer săculeții de lavandă în dulapurile cu lenjerii, decât produsele chimice «aranjate» cu parfumul menționat pe etichetă. Produsul cel mai iubit și achiziționat este pernuța din pânză tare, românească, în forma hărții României, cu broderie și umplutură de lavandă, aceasta părăsind de multe ori, alături de uleiul și apa de lavandă, hotarele țării.

Am făcut, de asemenea, diverse aranjamente florale pentru nunți sau pentru cadouri, buchețele de lavandă uscată reprezentând «materia primă» pentru acestea, oamenii fiind atrași de parfumul diafan și culoare. Uleiul estențial de lavandă este produsul final ce rezultă din această activitate de producție. De aceea am optat pentru închirierea unei distilării pentru a obține renumitul ulei, ce transmite omului acea stare de liniște și relaxare.

Cea mai importantă și mai frumoasă lecție pe care am învățat-o a fost că adevăratele emoții și trăiri se nasc din simplitate și din puterea de a transmite oamenilor din jur ceea ce purtăm mai de preț în suflet.

Acel petic de pământ, cu taina lui din trecut, alături de planta violet – lavanda, mi-au dăruit acea bucurie pură de a redeveni eu însămi, de a împărtăși oamenilor din bucuria naturii prin organizarea, de trei ani încoace, a «Sărbătorii Porților Deschise – Poduri de Lavandă». Această sărbătoare nu are o dată fixă, ea fiind influențată de înflorirea lavandei, dar se încadrează ca perioadă între 20 și 30 iunie. Reacția oamenilor prin aprecieri și încurajări mi-au întărit dorința de a continua să «Fac Rai din ceea ce am» și să îmi continui visul cu parfum de lavandă «Lavander Angel». Zile minunate și parfumate tuturor!!!”

PNL a încercat să blocheze investiția de la Urgențe-Pediatrie

    Ambulanțele care îi aduc pe copii la Unitatea de Primiri Urgențe a Secției de Pediatrie din Bacău străbat „o zonă nesistematizată din balast și pământ, plină de gropi și bălți”, ocupată de mașini parcate la întâmplare. Accesul la Urgențe se face acum de pe partea stângă, deși micii pacienți sunt scoși din autospeciale pe partea dreaptă.

    Pentru un copil bolnav, aflat în stare gravă, zece minute sau chiar mai puține pot reprezenta distanța dintre viață și moarte. Pe aceste argumente s-a sprijinit solicitarea de a declara de utilitate publică investiția „Extindere și modernizare cale de acces UPU – Pediatrie, Spitalul Județean de Urgență (SJU)” și de declanșare a procedurii de expropriere a unui teren de 505 mp situat în zona căii de acces. Proiectul a fost supus dezbaterii în ultima ședință a Consiliului Județean (CJ). Obiectivul are o valoare de 682.333 de lei și presupune realizarea de terasamente, locuri de parcare, trotuare, spații verzi și căi de acces. În plus, va face legătura cu parcarea Spitalului, care va fi construită de Municipiul Bacău și Județul Bacău, în asociere. Cum spuneam, accesul la UPU Pediatrie este oprit de un teren care este proprietate privată.

    Doctrina sau „accesul” la Urgențe?

    Mai multe loturi din această zonă au fost câștigate în instanță de proprietari sau moștenitori, iar aceștia au acceptat să le vândă autorităților la un preț stabilit de comun acord cu Comisia de negociere constituită de CJ Bacău. Consilierul Floarea Ivanof, PNL, a vrut să știe de ce lotul de 505 mp nu a fost vândut, la fel ca celelalte. I s-a explicat: din cauză că proprietarul parcelei „a refuzat orice negociere sau contraofertă”, singura cale pentru a realiza obiectivul „Extindere și modernizare cale de acces UPU Pediatrie” fiind exproprierea.

    Lămurindu-se cum stau lucrurile, Floarea Ivanof a votat pentru declanșarea procedurii de expropriere, la fel Petrică Mihăilă, care a precizat: „Dacă a refuzat să vândă, nu avem altă soluție”. Ceilalți opt consilieri PNL s-au abținut de la vot, explicația acestora fiind că acționează conform principiilor liberale.

    „Este un proiect de importanță majoră aș spune, având în vedere două aspecte: problema locurilor de parcare, devenită cronică în oraș dar și în incinta Spitalului de Urgență și – de departe cel mai important aspect – descongestionarea traficului și facilitarea accesului la Urgențe Pediatrice pot fi uneori decisive pentru salvarea vieții copiilor care ajung aici.

    Regret lipsa de susținere a consilierilor PNL care au preferat să apere interese obscure în loc să primeze binele comunității”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău. Cu 25 de voturi „pentru”, proiectul a fost aprobat. În urma identificării imobilului în conformitate cu Ghidul privind stabilirea valorii de circulație a terenurilor, valoarea stabilită de Camera Notarilor Publici este de 196,35 euro/mp, iar suma totală plătită proprietarilor pentru cei 505 mp, de 99.156 de euro.

    Bursa locurilor de muncă de la Onești, un adevărat succes!

      „Bursa locurilor de muncă” organizată vineri 26 iulie de Asociația Împreună pentru viitor Bacău și Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă a adus speranța găsirii unui loc de muncă pentru peste 350 de oameni. Aceștia au trecut pragul Sălii de Sport a Liceului Tehnologic „Petru Poni” din Onești (unde a avut loc această acțiune, organizarea fiind una deosebită), cunoscând oferta angajatorilor, afișată în apropiere. Doritorii aflați în căutarea unui loc de muncă s-au bucurat întâlnind reprezentanții a 53 de firme, la care s-au putut interesa despre condițiile de muncă oferite. Astfel, veniți din Onești, Tg. Ocna, Dărmănești, Comănești, de la Urechești, Gura Văii, Livezi, Mănăstirea Cașin și din multe alte localități, ei și-au putut depune CV-ul, având speranța de a găsi job-ul visat.

      La deschiderea Bursei locurilor de muncă de la Onești prof. Paula Rusu (membru nou al Asociației Împreună pentru viitor Bacău), a prezentat acest ONG care s-a implicat în construcția a două case pentru familii nevoiașe – la Bârsănești și Dofteana, precum și în mai multe campanii umanitare și de plantare de copaci. Aceasta a felicitat pe toți cei care au dat curs invitației de a fi prezenți la acest eveniment și a urat succes în găsirea unui loc de muncă. „Felicit participarea din partea angajatorilor și a celor care caută un loc de muncă, între ei tinerii fiind într-o proporție mare! Sperăm ca pentru cei ce doresc să se angajeze, această bursă să aducă încheierea unui contract de muncă, a menționat Mihaela Nicolcea, reprezentant din Onești al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău. AJOFM se preocupă permanent și sprijină tinerii și persoanele care caută un loc de muncă prin cele două burse anuale pe care le organizează – Bursa generală, din luna aprilie și Bursa absolvenților, din octombrie”.

      Încă de la deschidere „Bursa locurilor de muncă” de la Onești s-a bucurat de un interes major, locul de desfășurare a acesteia cunoscând „freamătul unui stup”. Astfel, în prima jumătate de oră peste 150 de persoane s-au prezentat direct angajatorilor, dornici să afle cât mai multe lucruri despre oferta celor 750 locuri de muncă disponibile în societățile comerciale ale Oneștiului cât și a celor aflate în apropierea acestui municipiu. Daniel Mănăilă, reprezentant pe zona Moldovei a unui important lanț de magazine, a declarat: „Această bursă a avut un real succes. Am strâns peste 50 CV-uri, ceea ce este mai mult decât OK! Toți vor fi contactați în vederea stabilirii unui interviu. Avem speranțe ca locurile de muncă ce le avem disponibile să se ocupe în imediata perioadă, deoarece unii dintre doritori se pliază pe cerințele noastre! Felicit pe cei care s-au implicat în organizarea Bursei locurilor de muncă de la Onești, se vede că poate fi un exemplu pentru cele care urmează!”
      Ce au spus angajatorii
      Impresii deosebite despre acest eveniment oneștean ne-au fost împărtășite și de Cristi Frâncu, reprezentant al unei alte firme: „Organizarea foarte bună! Ca și prezență a potențialilor angajați mă așteptam să fie așa! Am găsit aici un om de valoare pentru firma noastră!” Anca Bădan, care a reprezentat la Bursa locurilor de muncă SC Chimcomplex SA, a remarcat un fapt: „Dacă acum 5-6 ani la astfel de evenimente veneau cei disponibilizați de la diverse firme, acum este altceva, au venit și oameni care lucrează în străinătate, ce ar dori să se retragă în România! Păcat că nu au și calificările necesare!” Acest fapt – „criza locurilor de muncă și lipsa calificării în meseriile de pe platforma petrochimică Borzești” – a fost evidențiat și de ing. Mihai Dumitru (de la SC Chimcomplex), care a subliniat și … lipsa maiștrilor (ce „au și ei locul lor, la Onești ultima generație de maiștri fiind școlarizată în 1994!”)
      CASETA:
      Foarte solicitat la acest eveniment (pe care l-a considerat „benefic, ce și-a atins obiectivul”), a fost Silviu Gagu, de la Centrul Militar Județean Bacău, el oferind informații tinerilor pentru a putea urma o carieră militară.

      Coordonator alături de Cristina Gușu, al acestui proiect Florentin Iftime ne-a declarat: „Organizarea la Onești a Bursei locurilor de muncă, succesul de care s-a bucurat aceasta au arătat necesitatea organizării mai des în municipiul de pe Trotuș de astfel de evenimente! Angajatorii au cerut ca minim de două ori pe an să organizăm Bursa locurilor de muncă! Venim astfel în sprijinul angajatorilor de a-și găsi forța de muncă necesară dar și al cetățenilor Oneștiului și a localităților apropiate (șomeri,absolvenți, persoanele ce beneficiază de ajutor social), care sunt în căutarea unui loc de muncă. Ne-a bucurat faptul că au fost făcute angajări chiar în ziua evenimentului iar marile lanțuri de magazine și reprezentanții firmelor multinaționale au strâns multe CV-uri ! În Onești nu s-a mai organizat de 4-5 ani o bursă a locurilor de muncă iar aceasta s-a dovedit un succes!” Florentin Iftime a mai menționat un lucru: „Este din ce în ce mai actual mesajul asociației noastre – Implică-te! Indiferența nu este o soluție!”

      Pe lângă faptul că organizatorii au realizat un panou cu toate ofertele de muncă disponibile, i-au ajutat pe doritori în xeroxarea și depunerea CV-urilor, a mai fost un fapt deosebit la acest eveniment oneștean: un grup de tineri (persoane private de libertate din Târgu Ocna), au fost prezenți și familiarizați cu întocmirea unui CV în vederea integrării lor în societate. În final a fost anunțat și următorul proiect al Asociației Împreună pentru viitor Bacău: reconstrucția, pentru o familie opt copii, a unei case aflate în apropierea Mănăstirii Tisa Silvestri.

      Întâlnire finală în cadrul proiectului Erasmus Building Institutional Confidence in Work/Life Learning Experience

      În cadrul proiectului ERASMUS+ Building Institutional Confidence in Work/Life Learning Experience (ERASMUS+ 2016-1-IE01-KA204-016921), derulat în parteneriat cu Equal Ireland (coordonator proiect), TUCEP Perugia, Aristotle University of Thessaloniki şi WUSMed (World University Service of the Mediterranean), Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a derulat activitatea de închidere: Seminar de prezentare a studiilor de caz din proiect.

      Proiectul a avut ca obiectiv pregătirea unui grup de specialişti cu competenţe în Recunoaşterea Învăţării Anterioare (engl: Recognition of Prior Learning – RPL), viitori mentori pentru persoane dezavantajate, care fie nu au accesat studii universitare, fie le-au abandonat, dar au o experienţă relevantă şi competenţe dobândite la locul de muncă. Aceste persoane ar putea fi sprijinite să reia studiile, fiindu-le recunoscute aceste competenţe.

      Evenimentul desfăşurat marţi, 23 iulie 2019, în Sala Senatului Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, a adus în atenţia participanţilor experienţele de formare ale mentorilor, dar şi cazuri de aplicanţi RPL din ţările participante la proiect.

      La această activitate au participat specialişti de la Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău, dar şi numeroase cadre didactice din liceele din judeţul Bacău.

      Toate studiile de caz, precum şi elemente relative la RPL, specifice ţărilor participante (Irlanda, Spania, Grecia, Italia, România) au fost reunite în cartea „Mentoring in RPL. European Perspectives” (unul din rezultatele intelectuale ale proiectului), realizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi publicată la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

      MULTI cu 12 tineri din Germania, la Școala „Al.I.Cuza”

        Anul acesta, elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” Bacău au fost gazda a 12 tineri din Oberhausen, Germania, care au vizitat România în cadrul programului MULTI 2019. Acesta presupune un schimb de experiențe între copiii proveniți din diferite țări, cu scopul de a descoperi locuri și tradiții diverse, precum și de a lega noi prietenii.

        MULTI 2019 este un proiect european înființat în Germania, care are ca scop întâlnirea de oameni noi, aparținând unor culturi diferite. Un aspect atractiv al proiectului este acela că tinerii pot fi nu numai participanți, cât și gazde pentru un copil venit din altă țară. În timpul șederii de două săptămâni a tinerilor germani în România, organizatorii proiectului au asigurat un program încântător și variat, printre activitățile desfășurate numărându-se petreceri și întâlniri pentru a facilita cunoașterea tinerilor între ei, excursii sau proiecte sportive sau creative. Astfel, în anul următor, copiii germani sunt gazda tinerilor români pe care i-au întâlnit, aceștia locuind împreună cu familiile germane în Oberhausen, pentru aceeași perioadă de timp.

        Cei 12 tineri au vârste cuprinse între 12 și 18 ani și au călătorit însosiți de profesorii săi îndrumători, Viktoria Suwala și Bernd Malecki. Aceștia au fost întâmpinați la începutul activităților oficiale de către prof. Măriuca Păduraru și Cura Adina, iar activitățile au fost desfășurate cu ajutorul elevelor Lungu Ana Maria, Tomoiagă Adriana și Dâscă Sabrina.

        Gazdele au organizat, astfel, și o petrecere de bun venit pentru oaspeții germani. Prin intermediul unor jocuri de cunoaștere și comunicare, copiii au făcut cunoștință între ei, iar atmostfera s-a mai detensionat. Invitații au avut parte de o primire călduroasă, cu muzică, râsete și voie bună.

        În următoarele zile, tinerii au desfășurat activități sportive, au vizitat Muzeul de Știinte ale Naturii și Observatorul Astronomic, au învățat dansuri tradiționale românești și au organizat multe alte activități captivante. Au fost, de asemenea, încântați de vizita orasului Iași, precum și realizarea unui banner MULTI cu ajutorul pensulelor și a vopselei MULTIcolore.

        În ciuda diferențelor culturale și de limbaj, tinerii germani s-au înțeles de minune atât cu gazdele lor, cât și cu profesorii coordonatori și voluntarii proiectului. În timp, au reușit să descopere orașul și împrejurimile sale, și-au făcut prietenii noi și multe amintiri frumoase. Delegația MULTI 2019 Oberhausen a plecat ieri, 28 iulie.

        Tenis/ Cupa „SCM Bacău”. Start în forță

        Participare numeroasă la ediția din acest an a Cupei „SCM Bacău” la tenis: peste 100 de sportivi, dacă-i includem și pe micuții concurenți de la Tenis 10. Participare numeroasă și un start în forță, sâmbătă și duminică jucându-se…zi-lumină pe terenurile bazei SCM Bacău la toate cele opt categorii: 10, 12, 14 și 18 ani, băieți și fete.

        De remarcat tenacitatea botoșăneanului de doar 7 ani, David Dumitru, care a acces în finală la 10 ani băieți, dar și a surorii sale, Ana Maria, care a eliminat-o în „sferturi” pe favorita nr.3 a categoriei 12 ani fete, băcăuanca Alexia Filip. Nu au lipsit nici meciurile de trei seturi, ziua de ieri înregistrând două confruntări-maraton.

        Ambele câștigate de băcăuani. Și ambele la 12 ani. La băieți, Oliver Lovin (Moldosport) a întors rezultatul în fața romașcanului Codrin Bălașca, pentru ca la fete, Amalia Nicoli (SCM Bacău) să-și respecte statutul de favorită 1 și să treacă, la rândul său, de o sportivă din Roman, Karina Onișor, cu 6-0, 2-6, 6-3.

        De astăzi intrăm în zodia finalelor la 10 ani. Primii câștigători i-am aflat însă de ieri. La Tenis 10, acolo unde s-au înscris nu mai puțin de 28 de participanți. Astfel, la „Roșu”, victoria a revenit lui Luca Rotariu (Fălticeni), urmat de Ștefan Lupașcu (Comănești), Luca Vasiliu (Fălticeni) și de Andrei Simion (SCM Bacău), în timp ce la „Portocaliu”, locul 1 a fost ocupat de Cristian Aciubotăriței (Preotești/ Fălticeni), care i-a devansat pe Nicolas Mihăilescu (București), David Iordăchescu (Roman) și Nicolas Palade (Bacău). „Ne bucură atât numărul mare de participanți, cât și calitatea confruntărilor”, a sintetizat antrenorul SCM Bacău, Mihai Ciuntea.

        Rezultate

        10 ani băieți, „sferturi”: Tudor Petroiu (Altius) -Ștefan Gavril (TC Roman) 4-1, 4-0, David Dandu (Kymstar)- Theodor Tudor (TCM Roman) 5-4(4), 4-1, Alin Alban (TCM Roman)- Nicolas Cihodaru (Vergilius) 4-0, 4-0, David Dumitru (Sănătatea Botoșani)- Eric Balțătescu (Kymstar) 2-4, 4-1, 10-3. Semifinale: Petroiu- Dandu 5-4(8), 4-1, Dumitru- Alban 4-1, 4-2.

        10 ani fete, „sferturi”: Teodora Sfîrnăciuc (Lechner)- Miruna Niculăeș (Sense Roman) 4-1, 4-2, Elena Aghion (Vergilius)- Anamaria Balașca (TCM Roman) 4-1, 5-3, Xenia Lovin (Moldosport Bacău)- Flavia Grădinaru (Politehnica) 4-1, 4-1, Andreea Tănase (Lumiro)- Bianca Stirbetz (Coreco) 5-5 (2), 4-0. Semifinale: Sfîrnăciuc- Aghion 4-0, 5-4(5).

        12 ani băieți, „sferturi”: Oliver Lovin (Moldosport Bacău)- Codrin Ștefan Bălașca (TCM Roman) 4-6, 6-2, 6-3, Rareș Lupu (SCM Bacău)- Alessandro Ballotto (Moldosport) 6-2, 6-1, David Mihăilescu (TC Herăstrău)- Luca Cristea (CSȘ Bacău) 6-1, 6-1, Alexandru Luca (TCM Roman)- Daniel Iorga (Tema) 6-0, 6-1.
        12 ani fete, „sferturi”: Maria Dămoc (TCM Roman)- Maria Bostan (SCM Bacău) 6-2, 6-0 Ana Maria Dumitru (Sănătatea Botoșani)- Alexia Filip (SCM Bacău) 6-2, 6-4, Daria Onțanu (Condor Piatra Neamț)- Ioana Gociu (SCM Bacău) 6-3, 6-1, Amalia Nicoli (SCM Bacău)- Karina Onișor (Sense Roman) 6-0, 2-6, 6-3.
        14 ani băieți, „sferturi”: Daniel Penteleiciuc (Dacia Galați)- Andrei Crețu (Carpați Sinaia) 6-1, 6-2, Radu Paisvant (Orhideea)- Ștefan Mihu (SCM Bacău) 6-0, 6-0, Andrei Dascălu (SCM Bacău)- Teodor Lefter (TC Dorohoi) 7-6(3), 6-2, Matei Ganea (Kymstar)- Tudor Ciuchi (SCM Bacău) 6-0, 6-0.

        14 ani fete, în „șah”: Paula Jîmbu (Lumiro)- Maria Frona (TCM Roman) 6-2, 6-1, Evelina Tudureanu (CSM Onești)-Anna Tanțu (Dinamo) 6-1, 6-1, Alina Stan (Coreco)- Alexandra Rotaru (Tema Onești) 6-1, 6-0, Alina Stan- Evelina Tudureanu 6-2, 6-1.

        18 ani băieți, tablou: Mihai Cucu (Moldosport)- Vlad Andrieș (Kymstar) 7-6(4), 6-3, Cosmin Lazăr (Sportul Studențesc)- Vlad Lefter (TC 2008 Dorohoi) 6-0, 6-0, Răzvan Aghion (CFR Iași)- Teodor Munteanu (Dacia Galați) 6-1, 6-1. Se continuă în „șah”, alături de Cucu, Lazăr și Aghion participând favoritul nr.1 Bogdan Manole (SCM Bacău).

        18 ani fete, în „șah”: Ioana Negraru (CS Sud Arena)- Alexandra Fîrțescu (AS Tenis București) 6-3, 6-3, Alexandra Hîncu (Sense Roman)- Miruna Iosub (Coreco) 6-0, 6-0, Ana Zamfir (Viva Tenis)- Lavinia Andrieș (SCM Bacău) 7-5, 6-2, Zamfir- Fîrțescu 6-3, 6-4.

        Egal în amical, victorie în prelungiri

        Sâmbătă, handbaliștii CSM Bacău au susținut primul joc de verificare al verii. Găzduit de Sala „Orizont”, amicalul cu HC Vaslui s-a încheiat la egalitate: 24-24 (13-15). Antrenorii celor două echipe, Adrian Petrea și Leonard Bibirig au convenit ca întâlnirea să aibă ca apendice o a treia repriză care a dat câștig de cauză „CSMeilor” cu 11-10.

        În ciuda numeroaselor ratări și a unor nesincronizări inerente acestei faze a pregătirilor, partida dintre CSM Bacău și HC Vaslui a avut un ritm bun, iar evoluția gazdelor s-a dovedit una încurajatoare. De altfel, la finalul jocului, antrenorul băcăuanilor, Adrian Petrea s-a declarat satisfăcut de prestația echipei sale:

        „Sunt mulțumit de joc, chiar dacă au fost situații în care am ratat prea ușor sau în care relațiile de joc au arătat că nu sunt încă bine puse la punct. Sa nu uităm ca este primul amical și că, până acum, cu excepția câtorva antrenamente în sală, am lucrat doar partea fizică”. Tehnicianul „CSMeilor” a avut un mesaj și pentru suporterii băcăuani: „Îi așteptăm și la următoarele teste de pe teren propriu, prilejuite de Cupa Municipiului Bacău, în perioada 9-11 august, dar mai ales la meciurile de campionat pentru că avem nevoie de ei”.

        La finalul acestei săptămâni, la Sfântu-Gheorghe, CSM Bacău va disputa o „dublă” cu Dobrogea Sud Constanța. Marcatorii CSM Bacău în amicalul cu HC Vaslui: Tărîță 7 goluri, Păunică 6, Drăgan 4, Crnoglavac 2, Târzioru 2, Serhel 1, Iordachi 1, Păunescu 1. În repriza suplimentară: Iordachi 3, G. Cotinghiu 2, Crnoglavac 2, Serhel 2, M. Cotinghiu 1, Drăgan 1. Au mai jucat: Saldatsenka, Freiwald- Sadovyi, Bologa, Huta, Gal, Juverdianu.

        Cum te ferești de furtul din bancomat

          Poliția Română a intensificat controalele la automatele bancare pentru tranzacții cu numerar, acțiuni ce au avut ca scop prevenirea infracțiunilor de furt din ATM-uri (bancomate).

          Polițiștii au verificat, timp de două luni, siguranța derulării operațiunilor cu numerar de la ATM-uri.Controalele au fost organizate pentru a identifica vulnerabilitățile automatelor bancare, modul în care s-a efectuat analiza de risc la securitate fizică și în care băncile și prestatorii de servicii de securitate își respectă obligațiile legale din domeniul pazei, protecției și alarmare împotriva efracției. Două metode de furt – spun polițiștii – sunt skimmingul și „bucla libaneză”.

          Ce sunt skimmingul și „bucla libaneză”

          Skimmingul constă în instalarea la bancomate sau POS-uride dispozitive prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărților de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripționarea unor noi cărți de credit, cu care se fac extrageri de numerar.
          „Bucla libaneză” este un dispozitiv care se montează la gura bancomatului și care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un ,,binevoitor” care își oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client și, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat.

          Recomandările polițiștilor

          * Nu lăsați la vedere chitanțe, facturi sau alte documente care conțin informații despre cardul dumneavoastră bancar;
          * Anunțați imediat banca dacă vă schimbați datele personale (adresa, număr de telefon etc.);
          * Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales nu spuneți nimănui PIN-ul;
          * Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar;
          * Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde;
          * Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu numărul 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.

          “Fiul risipitor” s-a întors acasă: Geo Popa a revenit pe postul de director

          Maxim Dumitraş (curatorul rezidenţei), Min-Chin Tung, Petru Bejan (critic de artă), Helene, asistenta sculptorului Fleissig, Nicolae Fleissig, Alexandru Pugna, Geo Popa, după vernisajul expoziţiei de sculptură

          Vernisajul expoziţiei cu lucrările create de cei trei mari sculptori de talie internaţională, în cadrul Rezidenţei artistice “Albastru”, care s-a desfăşurat timp de o lună la Centrul Internaţional de Cultură “George Apostu”, a debutat cu o mare surpriză: Gheorghe Geo Popa nu a mai fost prezentat ca secretar de stat, cum îl ştia toată lumea, ci din nou, ca director al Centrului, pe care l-a înfiinţat şi l-a condus aproape 30 de ani. La nedumerirea celor prezenţi, fostul secretar de stat a ţinut să precizeze:

          “Am o rugăminte, pentru cei care au de gând, să nu mă ispitiţi şi să nu-mi puneţi întrebări în legătură cu revenirea mea în calitate de director al Centrului de Cultură «George Apostu», pentru că nu voi comenta, nici nu voi răspunde la întrebări faţă de acest subiect. Pentru a risipi puţin din zvonurile care se aşază şi lucrează în politica mizeriei sau în mizeria politică, am să vă spun că am avut şi sper să o am în continuare o excelentă relaţie cu domnul Valer Daniel Breaz, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.

          În această superbă seară, vă invit să ne bucurăm de artă, de această revedere, de reîntâlnire, că «Fiul risipitor» s-a întors acasă”, a spus Geo Popa, după care a trecut ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit, la subiectul zilei: festivitatea de închidere a programului de rezidenţe internaţionale artistice de sculptură, ediţia a III-a şi ultima. Ca la fiecare ediţie, şi anul acesta au participat artişti plastici de excepţie din trei ţări: Nicolae Fleissig (Franţa), Marko Vuksa (Serbia), Tung Min-Chin (Taiwan). Curatorul programului a fost Maxim Dumitraş (România), participant la prima ediţie ca sculptor, artist apreciat şi premiat atât în ţară cât şi în străinătate, fondatorul unei instituţii singulare în România: Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz-Băi, dar şi a primului sat artistic din ţară, la Dosul Gârciului, la numai şase km de Sîngeorz Băi, pe un teren donat de tatăl său, care au devenit cele mai importante atracţii culturale ale staţiunii.

          Au fost prezenţi prieteni ai Centrului, amatori de artă, artişti plastici, scriitori, reprezentanţi ai unor instituţii de cultură din judeţul Bacău, sponsori, care au fost invitaţi, de acestă dată, în premieră, în “Grădina cu statui”, în aer liber, acolo unde au fost amplasate şi cele nouă lucrări ale artiştilor participanţi la rezidenţă. Printre cei prezenţi l-am remarcat şi pe Dinu Apostu, nepotul marelui artist George Apostu, cel care în semn de respect, organizează, în fiecare an, la Stănişeşti, o tabără de creaţie, la care sunt invitaţi artişti consacraţi cât şi studenţi de la facultăţile de profil din ţară.

          “Politicul lucrează şi cum nu trebuie”

          Invitat de seamă a fost Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, care, printre altele a spus: “Bine te-am regăsit Geo acasă, aici, la Centrul «Apostu» din Bacău. Deja mi-a fost dor de tine şi îţi simt lipsa. Să ştiţi că, fără a-l flata, noi am colaborat extraordinar de bine. Geo era singurul dintre colegii mei secretari de stat cu care puteam să discut orice, orice problemă, lucruri serioase, importante, pe care trebuie să le rezolve o persoană pe acel post. O spun cu sinceritate, pentru noi toţi, este o pierdere plecarea lui Geo din minister. De altfel, în ultima zi a lui la minister, stabilisem să fim alături de el, eu, dar şi ministrul Daniel Breaz, însă problemele l-au determinat pe domnul ministru să-şi amâne venirea în Bacău.

          Geo Popa nu a plecat din minister că nu a fost un om capabil, din contra, a fost un profesionist, însă politicul lucrează şi cum nu ar trebui. Sunt sigur că împreună vom încerca să găsim soluţii pentru a rezolva problemele urgente de la Centrul «George Apostu», să sprijinim programele şi proiectele, unele singulare şi inedite, la nivel de ţară, cum este şi această rezidenţă de sculptură, la care participăm în această seară. Îl felicit pe Geo pentru tot ce a făcut aici în cei aproape 30 de ani, pentru toate ce vor mai fi în anii următori”, a încheiat Alexandru Pugna.

          Despre proiect, artişti şi lucrările care vor înnobila patrimoniul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” a vorbit criticul de artă Petru Bejan, prof.univ.dr. la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, care a apreciat ideile, modul de realizare şi, mai ales faptul că toate lucrările s-au integrat în generosul concept “Albastru”, culoare despre care criticul a vorbit şi la celelalte ediţii.
          “Aici, în Bacău, se întâmplă lucruri minunate, fie că este vorba de arta plastică, arta interpretativă, de comlplexul şi densul Simpozoin de estetică sau lansări de carte. Este o densitate impresionantă de manifestări, cum nu întâlneşti în altă parte, iar explicaţia este omul, cel care şi-a pus amprenta peste acest centru cultural, aflat într-un cadru natural de excepţie, condus de un om, de Geo Popa, care, după o scurtă perioadă în minister, se întoarce acasă. Felicit pe cei trei artişti, care au lăsat aici, la Centrul «Apostu», câte trei lucrări de mare valoare. Sunt lucrări, care, împreună cu celelalte opere, create în anii trecuţi, vor îmbogăţi patrimoniul cultural al acestui important centru cultural”, a spus criticul Petru Bejan.

          Gânduri pentru George Apostu

          Cum arta, în general, vorbeşte de la sine, prin creaţiile ieşite din mintea şi mâna fiecărui artist, a fost nevoie de puţine cuvinte din partea artiştilor: “«Migraţia fluturilor de aur» este un gând pentru George Apostu, «Zbor utopic» – utopia e un lucru esenţial în existenţa umană, este motorul progresului, iar «Inocenţa unei inimi care vibrează» – o lucrare care cuprinde o arhitectură care duce spre un element ce poate fi inima. Am utilizat lemnul local, stejarul, combinat cu un llemn care are o istorie particulară, lemn de mangrove folosit în crescătoriile de stridii” (Nicolae Fleissig). “Operele mele dezbat transformarea unui spaţiu fizic într-un spaţiu psihiologic interior afectat vizual.

          Caracteristicile sculpturilor mele dezvăluie discret forma interioară şi conduc imaginaţia privitorului spre spaţiul interior, de aici şi denumirile pe care le-am dat: «Între»” (Tung Min-Chin). Marko Vuksa (Serbia) nu a participat la vernisaj, fiind chemat acasă, pentru o problemă importantă, însă a lăsat un mesaj: “Am venit având deja câteva idei, aşa că nu doar albastrul m-a legat de acest loc. Am privit, mi-a plăcut arhitectura lui şi m-a inspirit să fac câteva schiţe noi. Am încercat să combin noile surse de inspiraţie pe care le-am găsit aici şi să transform totul într-un mod simplu, aşa cum deseori fac în sculpturile mele abstracte şi consider că am creat ceva nou”.

          Proiectul s-a derulat pe o perioadă de trei ani (2017-2019), cu scopul de a îmbogăţi patrimoniul instituţiei şi „Muzeul în aer liber” şi de a crea un veritabil spaţiu de vizitare, descoperire şi contemplare a artei sculpturale a unor artişti importanți, care au lăsat în urmă o moştenire artistică şi spirituală preţioasă.

          Operele artiştilor au fost donate Centrului de Cultură „George Apostu”.

          Programul cultural pentru anul 2019 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Identitate, alteritate, spirit european”.

          Premiați de Primăria Bacău

            La Sala Ateneu, vineri, Primăria municipiului Bacău a premiat alte 41 de familii care au aniversat jumătate de secol de căsătorie.

            „Vreau să vă multumesc și pe această cale, pentru exemplul de implicare și respect pe care îl oferiți necondiționat.

            Vă admir pentru puterea și înțelepciunea de a depăși obstacolele vieții și vă felicit sincer, în numele întregii comunități, pentru tot ceea ce ați realizat de-a lungul celor 50 de ani de căsătorie!”, le-a spus celor prezenți Cosmin Necula, primarul Bacăului.

            Simona Halep, în Bacău

              Filateliștii pot găsi, de vineri, 26 iulie, la magazinul Romfilatelia din Bacău emisiunea de mărci poștale Simona Halep, ambasadorul tenisului românesc, formată din o coliță dantelată și o coliță nedantelată. Pe timbrul coliței dantelate este reprodusă imaginea Simonei Halep ridicând trofeul de la Wimbledon 2019.

              Colița nedantelată, numerotată, prezintă semnătura în folio aur a Simonei Halep și o ilustrează în prim plan în timp ce prezintă publicului trofeul. În timbrul coliței nedantelate este redată o imagine de joc.

              Romfilatelia a lansat și acum un an o emisiune de mărci poștale dedicată campioanei, „Simona Halep, un campion de marcă”. Timbrul emisiunii reproducea o secvență dintr-un meci al Simonei Halep, iar colița dantelată ilustra momentul ridicării trofeului cucerit de sportivă la Roland Garros.

              Exercițiu de lașitate și ipocrizie la vizita premierului Viorica Dăncilă în Bacău

              Aflată din nou în Bacău, într-un turneu electoral intern, premierul Viorica Dăncilă a preferat să viziteze doar anumite obiective, de fapt o nouă încercare de a convinge că actualul Guvern se preocupă de marile investiții. Însoțită de miniștrii Mihai Fifor și Eugen Teodorovici, doamna Dăncilă a ocolit pur și simplu două obiective extrem de importante pentru băcăuani, demarate de administrația PNL și aflate astăzi în pericol din cauza administrației locale PSD: insula de agrement și spitalul municipal.

              Doamna premier Dăncilă se face că nu știe că, de trei ani, la spitalul municipal nu s-a mai bătut un cui, iar termenul de 1 septembrie 2019, avansat pentru finalizarea lucrărilor la insula de agrement, după ce municipalitatea a pierdut finanțarea europeană pe care acum trebuie să o restituie, este departe de a fi realizabil. Faptul că nu a vizitat aceste obiective și nici nu a oferit soluții pentru finalizarea acesora, dovedește și lașitate și ipocrizie. Este de neconceput ca premierul României să nu vorbească deschis, asumat, despre două investiții extrem de importante pentru comunitatea băcăuană, lăsate de izbeliște și să bifeze doar anumite obiective, din considerente electorale.

              Din păcate, acesta este PSD, indiferent că vorbim despre Guvern sau despre administrația locală, iar vizita premierului Viorica Dăncilă în Bacău a fost un nou prilej de ședințe foto.

              Ionel Palăr
              Președinte PNL Bacău

              O băcăuancă va arbitra finala Campionatului European U19 la fotbal feminin

              FOTO: UEFA

              Băcauanca Alexandra Apostu se va afla în brigada care va conduce finala Campionatului European U19 la fotbal feminin: Franța – Germania. La centru va fi Ivana Projkovska (Macedonia de Nord), al doilea asistent a fost desemnată Karolin Kaivoja (Estonia), iar al patrulea oficial Zuzana Valentová (Slovacia).

              Finala EURO U19 se va juca duminică, 28 iulie, de la ora 18:00, pe Saint Mirren Park (Scoția) și va putea fi urmărită în direct la UEFA TV.

              Alexandra Apostu a mai arbitrat în cadrul acestei ediții a Campionatului European U19 feminin, găzduit de Scoția, alte 4 jocuri, inclusiv o semifinală: partida de debut Norvegia – Olanda 0-5 (16 iulie – Grupa A), Anglia – Spania 0-1 (19 iulie – Grupa B) și Belgia – Anglia 0-1 (22 iulie – Grupa B), semifinala Germania – Olanda 3-1 (25 iulie).

              Pasionații de fotografie din Bacău au expus la Ipotești

              Fotografi din mai multe județe ale țării sunt prezenți, în perioada 25-28 iulie 2019, la Ipotești pentru a participa la tabăra de artă fotografică, organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu în parteneriat cu Fundația Judeteană Pentru Tineret Botoșani.

              Între aceștia sunt și reprezentanții Asociației Pasionaților de Fotografie din Bacău, care au expus o serie de imagini în cadrul expoziției itinerante de fotografie.

              Cea mai bună investiție

              Se vorbește mult despre educație, despre problemele acesteia, se invocă o așa-zisă degringoladă la nivel mondial, ceea ce este o exagerare, desigur, dar, în practică, lucrurile rămân cam la fel. Cel puțin la noi, unde încremenirea în proiect, inerția, tărăgănare, brambureala generală sunt ceva obișnuit. Deși au apărut și în spațiul autohton o mulțime de experți, specialiști, traineri, adesea aceștia nu fac decât să complice lucrurile, să emită blablauri în serie, teorii fanteziste, și să înmulțească mormanele de hârtii, de dosare, de grile etc. Ceea ce a dus la o excesivă, sufocantă birocratizare a procesului educațional. La școală, dascălii sunt depășiți de probleme, acasă, părinții sunt și ei defazați, nemaiștiind ce să facă pentru binele copiilor, asupra cărora pun tot mai multă presiune, din cauza propriilor neliniști, a ambițiilor și frustrărilor personale. De aceea, vor prea mult de la odraslele lor și îi suprasolicită, îi împing, deseori și dintr-un anume snobism, în tot felul de competiții, de întreceri, le fac program de pregătiri suplimentare, de meditații, de cursuri, împovărându-i, furându-le, pur și simplu, copilăria. Dar lucrurile s-au schimbat enorm, și sunt în curs de schimbare, pentru că trăim într-o altă paradigmă. De unde marea dezorientare și angoasa, la fel. Dispar multe meserii și apar altele, spre ce să-i îndrumi? Nu e de-ajuns să-i înveți să supraviețuiască, să-și câștige existența, pâinea, cum se zice, asta fiind ceva elementar, important pentru un părinte bun este să-și vadă copilul trăind pe voia inimii lui. Adică fiind echilibrat și fericit, urmându-și calea aleasă în deplină libertate. Sigur, sunt conștientă că asta sună cumva utopic, fiindcă toți intrăm în nemilosul malaxor al vieții și foarte puțini se salvează prin inteligență, studiu, pasiune, talent, vocație sau noroc, de ce nu? Dar eu cred că e bine să intri într-o competiție motivat lăuntric, din proprie pornire și convingere. Că trebuie să alegi tu în ce bătălie te arunci, să-ți dorești foarte tare ceva, și atunci vei reuși, fără doar și poate. Iar atunci când ești împins din spate și terorizat de gândul că ai putea să-i dezamăgești pe ai tăi, care au investit în tine, poți să clachezi, la un moment dat, să te lase puterile, să aluneci în depresie. Te gândești că ai obținut un proiect, ba chiar mai multe, că ai ajuns, printr-o nouă funcție, la un statut social privilegiat și câștigi mulți bani, dar constați că toate astea nu te fac fericit. Și atunci, la ce bun toată alergătura, tot consumul nervos, tot stresul acela care nu te mai scapă din strânsoarea lui? Poate că e timpul să te eliberezi de el, să te relaxezi, cât nu e prea târziu. Și să găsești o formă de viață, de activitate care să-ți aducă satisfacții, bucurie. Și dacă ai avut o șansă în viață, să-i ajuți și pe alții, să le deschizi ochii, mintea, și chiar niște uși. Oamenii care se schimbă pe ei înșiși, devenind generoși, pot schimba sisteme, realități. Investiția în oameni, în cei mai tineri, în primul rând, în cei buni și pasionați de treaba lor, ar putea să ducă societatea noastră pe un drum al normalității. Cu siguranță, adevărata schimbare va veni prin copiii noștri, în ei trebuie să investim, pe termen lung.

              Mobila LEMS înfrumuseţează casele românilor

              Într-o casă nouă, ai nevoie de o mobilă elegantă şi practică. După mai mulţi ani, simţi nevoia unei schimbări în apartament, în casă sau doar într-o cameră. Piaţa mobilei cunoaşte transformări periodice, apar modele şi materiale noi, în trend cu evoluţiile şi influenţele externe. Astăzi circulăm, vedem, analizăm şi comparăm. De fapt, ce-şi doresc românii? Sănătate, un loc de muncă, o familie şi o casă frumoasă şi confortabilă.

              Iar o casă fără mobilă nu-i decât un acoperiş. Tânăr sau mai puţin tânăr, cu bani mulţi sau cu mai puţini bani, începe aventura căutării unei mobile după gustul şi posibilităţile pe care le are fiecare. Magazine care vând piese de mobilier, module, mobilă completă sunt peste tot. Am trecut recent printr-o asemenea experienţă. Nu mi-a fost uşor, însă am găsit un magazin de care m-am îndrăgostit. Şi de mobila expusă dar şi de personalul care lucrează acolo. Ne-am înţeles din prima clipă. Eu am povestit, ei au ascultat şi mi-au pus oferta pe masă.

              Ore întregi am discutat, am vizitat expoziţia de mobilă, de pe cele două etaje, am proiectat, a venit specialistul acasă, a măsurat, a oferit soluţii: mărimi, culori, aranjamente. Am plecat mulţumit, mi-am ales ce am dorit. Magazinul se numeşte Lems, este situat în Bacău, pe strada Mărășești, nr. 165 (Zona Orizont, vizavi de Biserica Sf. Gheorghe). Magazinul din Bacău, la fel ca restul unităţilor din toată ţara, se adresează tuturor celor care şi-au propus să-şi reamenajeze locuinţa, mobilând-o într-un stil personal, cât mai rafinat, dar care să placă şi oaspeţilor care-i trec pragul.

              Oferim şi cititorilor noştri o posibilă soluţie, dintr-o discuţie cu administratorul magazinului Lems, Dragoş Moneaga, un tânăr care a lucrat în domeniu şi, la un moment dat, s-a hotărât să-şi construiască propria afacere, o afacere cu mobilă.

              „Cel mai important pentru noi este împlinirea dorinţelor clienţilor”

              – Când a luat fiinţă magazinul Lems Bacău şi care este specificul lui în comparaţie cu altele cu acelaşi profil?
              – Magazinul de mobilă Lems din Bacău este o franciză a societăţii Lemet din Câmpina – Prahova, şi s-a înfiinţat în 2011. Partenerul, producătorul de mobilier care este în spatele nostru, s-a înfiinţat în 1991, administrator, patron, forţa de muncă, toate sunt autohtone, totul este românesc, inclusiv materia primă din care se construieşte mobila. La început a fost mult entuziasm, era aproape ca o joacă, după o lună am început să realizăm că este o treabă foarte serioasă şi ne gândeam dacă este bine ce am făcut, pentru că, plecând de la statutul de angajat, devenind dintr-o dată un dezvoltator, administrator, am început să conştientizăm că este o mare răspundere, problemele sunt complexe: spaţiul, angajaţi, concurenţa de pe piaţă, promovarea, consilierea, astfel că după o lună – două, ne-am trezit. Ne-am trezit la realitate, ca un copil care a părăsit casa părintească şi trebuie să se descurce singur.
              Brandul Lems are în spate o întreagă echipă de profesionişti, manageri, designeri, specialişti în cercetarea pieţei, ingineri, tehnicieni, meseriaşi de înaltă clasă, dublaţi de utilaje şi tehnică moderne, de ultimă generaţie. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Orice produs lansat pe piaţă are în spate o cercetare, studii de impact, gusturile şi cerinţele clienţilor, trendul din alte domenii, parchet, zidării, uşi, ferestre. De la început s-a dorit un concept nou, de ordine, clasificare şi prezentare, care contează foarte mult, astfel ca atunci când clientul intră în magazinul nostru să se poată orienta şi documenta foarte uşor, să se simtă ca acasă. S-a dorit o schimbare în piaţă, încă de la înfiinţarea societăţii mamă.

              – Îmi plac sloganurile care caracterizează marca: „Lems înfrumuseţează casele românilor” şi „Mobila Lems, bună dispoziţie în casă”.
              – Piaţa este sufocată de tot felul de „invitaţii” şi „chemări”: Mobila noastră este cea mai bună, Mobila noastră are cel mai bun preţ etc. Nici nu cred că există aşa ceva, însă… Noi ne-am orientat asupra a ceva care să placă tuturor: să înfrumuseţăm casele românilor şi cred că am reuşit. În Bacău, de opt ani, de când funcţionăm, tot mai mulţi clienţi ne trec pragul, ceea ce înseamnă că aici găsesc ceea ce-şi doresc.

              Toate modelele pot fi vizualizate și în galeria virtuală de pe site-ul www.lemet.ro, alături de detaliile tehnice și prețurile unice din rețeaua LEMS.

              „Suntem flexibili în discuţiile cu clienţii”

              – Putem vorbi de o ofertă de vară, pe anotimpuri, de una pe vârste?
              – Sunt oferte nu doar de vară, avem oferte de primăvară, de toamnă, de iarnă. Periodic încercăm să fim în pas cu cerinţele pieţei, ale clienţilor. Iar dacă nu sunt, noi le creăm împreună cu partenerii noştri. Sunt acele pachete complete, un apartament întreg, o casă întreagă, o cameră competă şi, în aceste condiţii putem discuta şi alte oferte, alte condiţii de achiziţionare. Suntem flexibili în discuţiile cu clienţii. Nu avem o ofertă scrisă, avem o ofertă care reiese din discuţii, din negocieri. Intervin apoi promoţiile din toate anotimpurile. Când lipsesc asemenea oferte din reţeaua Lems, atunci, noi avem dreptul să discutăm şi să facem reduceri pentru clienţi, în condiţiile pe care le-am amintit.

              – Posibilii clienţi au la dispoziţie doar oferta din magazin sau pot comanda şi alte modele sau dimensiuni, în funcţie de configuraţia casei, apartamentului, camerei?
              – Toţi cumpărătorii, la cerere, pot beneficia de consilierea specialiştilor noştri, în funcţie de configuraţia spaţiului. Pot alege culorile, materialele pe care le doresc, oferta este foarte largă, nu doar ce se vede în magazin, magazinul este o expoziţie, reprezintă idei, subiecte. De aceea punem accent pe consiliere, sunt clienţi care vor ceva, dar nu reuşesc să concretizeze. Atunci intervenim noi, cu experienţa noastră, cu studiile de pe piaţă pe care le avem arhivate, cu trendul. Nu dorim ca potenţialul cumpărător să treacă prin magazin ca pe bulevard, noi dorim să primim informaţii de la ei, nu doar ei să primească de la noi. Încercăm să simţim, să aflăm ce le place, ce vor. Din acest dialog, care poate dura ore întregi, ne putem da seama ce i s-ar potrivi cel mai bine şi la preţurile pe care cel din faţa noastră le poate suporta. Mobila este ceva foarte important, mai important decât orice alt produs, deoarece este unul cu viaţă lungă. Consilierii noştri de vânzări oferă informaţii la magazin sau se pot deplasa la domiciliul clientului, acolo, pe loc, vedem, discutăm şi hotărâm. O altă variantă, la cerere, este proiectarea şi oferirea unei imagini 3D a camerei, a casei, a bucătăriei, pe baza dimensiunilor, a configuraţiei, a culorilor solicitate, astfel că, împreună cu noi, poate să ia o hotărâre în cunoştinţă de cauză, iar din proiectare va rezulta 99,99 la sută din dorinţele lor. Doar aşa poate alege ce este mai bun şi mai frumos pentru el.

              „Cu Lems eşti în siguranţă”

              – La Lems, posibilii cumpărători găsesc mobilă pentru toate vârstele, pentru tineri şi pentru oameni trecuţi de o anumită vârstă, dar şi pentru toate buzunarele.
              – Ne-au vizitat, au cumpărat clienţi de toate vârstele, cu posibilităţi mai mari sau mai reduse, însă toţi vor mobilă de calitate, modernă şi utilă. Noi am dezvoltat o serie de produse care se adresează tuturor, indiferent de vârstă şi venituri. Eu nu împart clienţii după venituri, eu simt că sunt oameni care vor să investească bani mai mulţi în casa lor şi alţii care se limitează la strictul necesar. Fabrica a fost pregătită şi este pregătită să facă aceste programe, care se adresează tuturor, avem, ca să vă dau un exemplu, dormitor complet (pat, şifonier, noptiere etc), cu preţuri de 900 -1.000 de lei până la 3.000 – 5.000 de lei, living la 900 de lei, dar şi la 5000 de lei, există şi gama de mijloc. Calitatea este foarte bună şi la gama Premium şi la cea Low cost.

              Cumpără tot ce îţi doreşti de la Lems! Orice produs, în RATE FĂRĂ DOBÂNDĂ.
              Ce AVANTAJE ai dacă achiziţionezi în rate fără dobândă?
              • ai acces instant la mobilă, chiar dacă nu ai toţi banii;
              • poţi să achiziţionezi o mobilă mai scumpă, pentru că rata lunară e mică;
              • îţi programezi cheltuielile mult mai uşor pe întregul an.

              – Care ar fi facilităţile pe care le acordaţi cumpărătorilor?
              – Avem sistemele de rate. Avem încheiate contracte cu cinci-şase unităţi bancare, există acest sistem de card de cumpărături, care se folosesc doar pentru cumpărături, pentru a nu suporta dobânzi mai mari.
              Banca poate dispune pe card o sumă, care poate ajunge la 4-5 salarii, pentru mobilă sumele pot fi şi mai mari, cu plata în zece rate, dobânda fiind zero. Avem apoi, după cum am amintit, promoţiile naţionale, care se adresează tuturor clienţilor. Sunt, patru-cinci promoţii pe an, de sărbători avem black friday, aşa cum există la electrocasnice. Încercăm să ţinem pasul cu tot ce există pe piaţă.

              Magazinul Lems asigură, la cerere, transport la domiciliu şi montaj mobilier, cu echipe specializate, formate din oameni ataşaţi şi fideli firmei.

              „În ultimii ani, clientul a devenit mai exigent”

              – Să spunem cumpărătorilor care este oferta Lems.
              – Este variată şi de foarte bună calitate: dormitoare, livinguri, dinninguri, bucătării, mese, scaune, canapele, colţare, fotolii, toate marca Lemet, singulare sau la pachet. Ca noutate, în magazinele Lems există programe modulare, o gamă de module (corpuri) care, aranjate, după mărimi, culori, configuraţia camerelor, într-un proiect unitar, rezultă ceva ce ţi-ai dorit, un spaţiu mobilat modern, dar şi util. Ne putem juca cu modulele, nu este totul standartizat, acesta este avantajul mobilei Lems. Se poate renunţa sau se poate adăuga, în funcţie de cerinţele clientului. Totul se finalizează împreună cu clientul.
              Noi ne-am focusat, fiind un magazin tânăr, pe ceea ce solicită piaţa, clientul. Am constatat că, după criza din 2009 – 2010, clientul a devenit mai pretenţios, în sensul că nu mai cumpără orice şi de oriunde. El vrea să ştie pentru ce dă banii, magazinul să fie sigur, consilierul să-l sprijine, calitatea să fie verificabilă. Din acel moment, percepţia clientului s-a schimbat total. Pliindu-ne pe aceste cerinţe, magazinul nostru a câştigat piaţa, a câştigat încrederea cumpărătorului. Avem asemenea semnale direct în magazin, dar şi pe site-ul societăţii, lucru care ne dă satisfacţii. De altfel şi partenerul nostru a impus, la preluarea francizei, norme şi reguli stricte, specifice dar şi generale, altfel riscăm să pierdem contractul

              – În sistemul vânzărilor de mobilier există conceptul de garanţie?
              – Da, garanţie şi post-garanţie. Conform legii, garanţia este de doi ani, în conformitate cu prevederile contractuale şi pe baza constatărilor specialiştilor noştri, din magazin şi de la fabrică.
              La post-garanţie, atunci când se întâmplă deva după perioada de garanţie, dacă clientul vine la noi, nu-l putem refuza. Se procedează ca în perioada de garanţie, numai că remedierea sau o eventuală înlocuire, se plăteşte de către client.

              „Acţionăm într-o piaţă dinamică şi concurenţială”

              – La final, ce ar mai fi se spus clienţilor de toate vârstele, celor care sunt în căutarea unei mobile sau a unei piese care să-i îmbogăţească casa?
              – Compania Lemet a parcurs toate etapele evoluţiei sale de a deveni o companie solidă şi de perspectivă, conectată permanent la realităţile economice din România. Compania Lemet acţionează într-o piaţă dinamică iar ritmul de schimbare a condiţiilor concurenţiale este accelerat. O componentă esenţială a succesului nostru este reprezentată de modul etic prin care am creat și susţinem renumele mărcii Lemet în relaţiile cu partenerii de afaceri.
              Creat pe principiul „Expoziţia de mobilă din orașul tău”, magazinul LEMS transmite o stare de spirit: Buna dispoziţie de acasă. Un atu al mobilei LEMS este faptul că este foarte uşor configurabilă, clientul îşi poate personaliza mobila, alegând dintr-o paletă largă de culori şi modele, inclusiv cu specific popular (tapiţerii cu motive naţionale olteneşti, bucovinene etc), amănunt din ce în ce mai agreat de clientul român.

              Reduceri de până la 55%

              Începând cu 1 iulie şi până pe 18 august, în toate magazinele LEMS din ţară, inclusiv în Lems Bacău, sunt reduceri substanţiale, la toată gama de produse, de la 25 la 55 la sută. Informaţii suplimentare, la sediul din str. Mărășești, nr. 165 (Zona Orizont, vizavi de Biserica Sf. Gheorghe).

              Magazinul LEMS oferă clienților săi posibilităţi de cumpărare prin creditare, în maximum 10 rate, având parteneriate cu mai multe bănci comerciale: Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD, Alpha Bank, Unicredit, Garanti, Bancpost, ING, dar şi Card Avantaj şi Optimo de la Credit Europe Bank.

              ULTIMELE ȘTIRI