marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2110

Ministrul Transporturilor: Centura Bacăului este realizata în proporție de 30 la sută

    Ministrul Răzvan Cuc a declarat, astăzi, că Centura Bacăului este realizată în proporție de 30 la sută deși, perioada de proiectare trebuia sa se încheie abia pe 24 iulie.

    „Am spus tot timpul că vom grăbi procedura de implementare a investiției”, a declarat ministrul, aflat în vizită pe șantierul Centurii.

    „Dacă cineva vrea, se poate”, a mai adăugat el.

    Restricție de circulație pe DN 2

      Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a instituit o restricție de circulație la pasajul la nivel cu calea ferată pe DN 2, în localitatea Valea Seacă, județul Bacău.

      În perioada 04 – 18 iulie, echipele DGRS Orbeni vor efectua lucrări de reparații la rosturile de dilatație.

      Cu această ocazie, DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru disconfortul creat în trafic, cu recomandarea de a circula cu atenție și cu respectarea semnalizării impuse în zona afectată de lucrări.

      Cum poți găsi echilibrul între muncă și familie?

      Dezechilibrul dintre viața personală și cea profesională poate duce la epuizare sau “burnout”, un sindrom care a fost recunoscut recent de catre Organizația Mondială a Sănătății drept o boală.

      Atunci când devii părinte, prioritățile ți se schimbă, viața personală devine din ce în ce mai solicitantă și este din ce în ce mai greu să faci față și solicitărilor de la job. Studiile arată faptul că părinții din generația Millennials au fost crescuți de părinți concentrati pe carieră și nu doresc ca și copiii lor să crească fără ei, de aceea sunt într-o continuă căutare de soluții.

      #Mamprenoare este o comunitate de mame tinere, care au pornit în căutarea echilibrului și l-au găsit împreună. Iată 7 sfaturi utile pentru cei care vor să-și găsească echilibrul:

       

      1. Planifică-ți din timp activitățile la care vrei să participi. “De când sunt pe cont propriu, agenda a devenit pentru mine un instrument fără de care nu pot supraviețui. Sunt de modă veche și prefer varianta printată, nu cea electronică. Mi-am făcut un obicei de a trece totul in agendă, de la întâlnirile cu clienții, evenimentele pe care le organizez, evenimentele la care vreau să particip, până la vizitele la prieteni, activitățile copiilor sau excursiile în familie. Locuiesc în Belgia și am învățat de la prietenii mei de aici că planificarea sănătoasă este cheia unui echilibru perfect. Aici nu trebuie să fii surprins dacă te sună azi un prieten să te invite în vizită în 19 septembrie la ora 19,00. Totul se planifică din timp. Astfel, la începutul anului am trecut în agendă evenimentele care erau deja stabilite, apoi lunar și săptămânal umplu spațiile goale cu întâlniri și activități și am o imagine de ansamblu asupra programului meu”, declară Alina Bota, Consultant&Coach, Fondator Mamprenoare

      2. Învață să delegi treburile casnice. “Echilibrul perfect între familie și carieră este un vis. Uneori familia cere mai multă atenție, alteori activitatea profesională este pe val. O stabilire clară a valorilor familiei după apariția copilului și a obiectivelor personale și comune, duce la claritate. Atunci știi exact unde ai nevoie de ajutor și începi să delegi. De exemplu, după ce a apărut copilul, soțul meu a preluat o mare parte din activitățile casnice și a descoperit un hobby din bucătărie, gătește excelent! Am o doamnă care vine săptămânal pentru o curățenie generală și călcatul rufelor. Copilul are nevoie de timp unu la unu cu fiecare părinte, așa că pe lângă programul comun avem și timp individual care îl eliberează pe celălalt partener în caz că apare ceva urgent pe plan profesional. Gestionarea resurselor limitate de timp ne face să fim o echipă tot mai eficientă, mai unită și mai performantă, și să ne bucurăm de familie și de carieră în același timp”, explică Anamaria Ciuhuta – Blogger&Trainer – www.financialparenting.eu.

      3. Determinare și disciplină. “Au fost multe motive care m-au determinat să încep un proiect pe cont propriu; și în capul listei a fost cel care se referă la flexibilitatea organizării timpului meu astfel încât să am un echilibru între viața personală și cea profesională. Deși eram convinsă că voi reuși să am acest echilibru, m-am lăsat condusă de ideea că, fiind la început de drum, trebuie să muncesc mult, foarte mult, măcar până pun business-ul pe picioare și apoi, cândva, mă voi putea relaxa. După 3 ani de lucru, fiind atentă la reacțiile mele, mi-am dat seama că acel moment nu va veni niciodată dacă eu nu îmi schimb perspectiva. Asta deoarece atunci când lucrezi pentru propriul vis întotdeauna mai poți face ceva, întotdeauna mai poți îmbunătăți, întotdeauna mai poți contacta un potențial colaborator. Și este foarte dificil să te oprești. Doar în momentul în care am conștientizat că din viața mea lipsește exact ceea ce mi-am dorit mai mult, și anume timp cu familia mea, am putut să îmi creez acest echilibru. La început a fost forțat, obligându-mă pur și simplu să închid laptopul înainte să-mi iau copilul de la grădiniță după-amiaza și să nu îl mai deschid atâta timp cât el era treaz. Nu a fost deloc ușor, mă mânca mâna să verific mailul, paginile de Facebook, Linkedin etc. Însă după vreo doua săptămâni mi-am dat seama că puteam fi foarte eficientă în 8 ore condensate de muncă. Și, mai mult decât orice, eram mult mai fericită fiindcă făcusem loc astfel familiei în viața mea. Acum știu că a avea un echilibru între viața personală și cea de business depinde doar de alegerea mea. Și, așa cum iau decizii în business pe care le aplic cu determinare și disciplină, tot așa trebuie să mă comport și când vine vorba de viața personală”, declară Maria Duduman – Fondator www.fabine.ro

      4. Transformă timpul cu copiii în timp special cu copiii. “Am învățat să nu mai am speranțe false. Când am de lucru, nu plec de la premiza că dragii mei copii mă vor lăsa să o fac de bună voie. Știu că nu va fi așa și atunci mă asigur că mă conectez cu ei înainte. Timp Special și o hârjoneală pe cinste îi umple atât pe ei, cât și pe mine cu iubire, voie bună și energie pozitivă. Orice om vesel va fi mult mai dispus să îți acorde spațiul și timpul de care ai nevoie pt a-ți face treaba. De asemenea, mă asigur că și eu îmi încarc bateriile cu câte o escapadă la cafenea, teatru sau sport, doar pentru mine. Atât business-ul, cât și copiii cresc mai armonios când mama e calmă și concentrată”, afirmă Irina Nichifiriuc Specialist Parenting și blogger www.sfatulmamei.com.

      5. Învață să spui NU. “Nu e nevoie să fii prezentă la toate activitățile copilului, să bifezi toate aniversările, să sari să ajuți pe toată lumea din jurul tău, să fii prezentă la toate evenimentele de business și nu trebuie să fii implicată în 100 de lucruri pe care să le faci superficial și să te frustrezi că ești obosită. Privește pe termen lung: te ajută cu ceva activitatea X pe viitor? Are impact în educația copilului, în relațiile tale sau în buzunar? Dacă nu, atunci oferă-ți ție timpul pe care ești dispusă să îl oferi celorlalți și productivitatea ta va crește”, explică Alina Bota, fondatoarea Mamprenoare.

      6. Fă din timpul de muncă o parte cu adevărat integrată în drumul tău spre sănătate! Aș face mișcare, dar munca îmi ia tot timpul nealocat familiei. Sănătatea mea are de suferit din pricina sedentarismului, însă nu am ce face. Dacă aș avea timp, mi-aș pregăti mesele și nu aș mai tot mânca patiserii, pe fugă sau fast-food. Așa gândeam și eu atunci când eram angajat. De cand am devenit Health Coach, am început sa văd totul din altă perspectivă. După cum ne sugerează și curentul Desksercize, putem integra mișcarea în muncă. Cum? Foarte simplu: profitând de clădirile cu cel puțin 4 etaje pentru a face cât mai multe ture de scări pe zi, profitând de birourile moderne care permit jocul de glezna sub birou, cvasi-continuu sau la intervale, dar mai ales evitând să stăm toată ziua pe scaun! Se poate tasta din picioare la fel de bine, iar poziția este una mult mai naturală omului! Poate cel mai important de reținut ar fi să facem mișcare 5 minute la fiecare 25 de minute pentru ca energia corpului să nu stagneze iar focusul să se diminueze cu fiecare pauză uitată. Cât despre mâncare…Vă provoc să încercați, să vă cronometrați cât durează să vă asamblați o salată cu ou, avocado sau carne înainte de a ieși pe ușă dimineața. Să fie 5 minute? Să fie 7? Oare mai încap atunci scuze să ieșim cu mâna goală?”, declară Iulia Broscoi – Health Coach.

      7. Alătură-te unei comunități! Se spune că este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. Pentru a crește și copii și afaceri ai nevoie de o comunitate națională care să te susțină, sunt de părere #mamprenoarele. Condiția obligatorie de funcționare într-o comunitate e însă să fii și tu dispusă să le susții la nevoie pe membrele comunității.

       

      Mamprenoare este un Business Hub & Accelerator înființat în urmă cu 3 ani și jumătate de către Alina Bota – Antreprenor, Business Consultant & Coach, care a avut inițial ideea de a-și conecta clientele din toată țara pentru a face parteneriate și a se susține reciproc. Comunitatea a crescut exponențial în mai multe orașe din țară și a devenit un adevărat accelerator de creștere pentru afacerile mamelor din România.

      S-au bușit în parcarea de la Mall

        FOTO: Madalin Bot

        Mai multe autoturisme au suferit avarii, astăzi, în parcarea Arena Mall din Bacău.

        La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD.

        FOTO: George Pavel

        Accident mortal la Onești

          Șoferul unei autoutilitare a murit, astăzi, după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabila și a intrat într-un copac.

          Șoferul a fost scos dintre resturile mașinii de lucrătorii ISU.

          Identificată de poliţişti după ce a provocat accident şi a părăsit locul faptei

            Poliția în acțiune

            La data de 3 iulie a.c., poliţiştii din Moineşti s- au sesizat cu privire la faptul că, la data de 29 iunie a.c., ar fi avut loc un accident de circulaţie în comuna Scorţeni, iar conducătoarea auto implicată a părăsit locul accidentului.

            Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, la data de 29 iunie a.c., o femeie de 40 de ani, din comuna Scorţeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc, fără a poseda permis de conducere, ar fi surprins şi accidentat un localnic, de 57 de ani, care se deplasa pe drumul public în calitate de pieton.

            În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care s-a prezentat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a declara cele întâmplate, conform înţelegii dintre acesta şi şoferiţă de a nu anunţa organele judiciare.

            Ca urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, la momentul impactului, în autoturism se mai afla şi un bărbat de 54 de ani care i-ar fi încredinţat autovehiculul conducătoarei auto, desi cunoştea faptul că aceasta nu poseda permis de conducere.

            Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi încredinţarea unui autovehicul spre a fi condus de către o persoană despre care se cunoaşte că nu deţine permis de conducere.

            Echipele Delgaz Grid înlătură avariile cauzate de furtună

              Furtunile puternice din ultimele 24 de ore au cauzat numeroase avarii ale rețelelor electrice aeriene din județul Bacău. Vântul intens, în rafale, a cauzat ruperea stâlpilor și a conductoarelor electrice, precum și deteriorarea de elemente de izolație și susținere a acestora.

              În județul Bacău sunt trei stâlpi rupți, în zona Poiana Sărată.

              Echipe ale companiei Delgaz Grid și ale contractorilor intervin, astfel că s-a reușit să fie remediate o mare parte a avariilor. Intervențiile au loc de multe ori în condiții de acces în teren foarte dificil, ceea ce face imposibilă folosirea utilajelor pentru înlocuirea stâlpilor rupți și transportul materialelor și echipamentelor necesare pentru lucrările de reparații.

              În continuare sunt efectuate lucrări pentru reluarea alimentării în 22 de localități din județul Bacău.

              Din considerente de siguranță, se recomandă persoanelor din zonele afectate să nu se apropie de conductoarele căzute la pământ sau de stâlpii prăbușiți ori înclinați.

              Polițiștii băcăuani, alături de copii

                Și în această săptămână, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au desfășurat activități preventive adresate copiilor aflați în vacanță.

                Astfel, azi, 04 iulie a.c. polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, împreună cu jandarmi şi reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au adresat recomandări preventive copiilor şi adulţilor aflaţi în Parcul Cancicov.

                Toţi copiii prezenți în parc au interacționat cu poliţiştii și au primit informații preventive pentru siguranţa lor în parc, pe stradă sau în mijloacele de transport. Totodată, poliţiştii au sfătuit adulţii şi copiii cu privire la pervenirea furturilor din locuinţe şi înşelăciunilor prin metoda „accidentul” şi „pomana”.

                Împreună cu polițiștii au fost prezenți și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău şi Gruparea Mobilă de Jandarmi, care au oferit copiilor şi bătrânilor pliante cu recomandări preventive, dar și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, care au reamintit copiilor pericolele cu care se pot confrunta și de care trebuie să se ferească.

                În următoarea perioadă polițiștii vor fi în continuare prezenți în mijlocul copiilor, în cadrul școlilor de vară, a taberelor școlare sau în diverse locuri publice pentru o vacanță în siguranță.

                Căldură mare, monșer

                Am suportat, acum două zile, cele aproape 40 de grade Celsius care s-au revărsat asupra Bucureștiului. Dar și canicula unui drum de circa 600 de kilometri dus-întors cu mașina din și spre Bacău.
                Asemenea zile caniculare nu sunt însă o noutate pentru Capitală mai ales, unde betonul și asfaltul fac legea.

                Ceea ce ne cam sperie pe toți sunt amenințările asupra viitorului apropiat al omenirii, asupra mediului climatic în care vom trăi. Încălzirea globală, poluarea multiplă – sunt deja teme dezbătute planetar. Concluziile sunt acum clare: ne confruntăm cu temperaturi record și cu mai multe valuri de căldură.
                Ultima lună a fost cea mai caldă înregistrată până acum pe Pământ.

                Vorbim tot mai des despre încălzire și evenimente extreme. Autoritățile regionale, precum cele ale Uniunii Europene, știu un lucru clar: dacă omenirea nu își va încetini emisiile de gaze cu efect de seră pentru a combate încălzirea globală, viitorul e roșu. Trei rapoarte publicate zilele trecute notează efectele schimbărilor climatice de pe planetă. Criza climatică în care lumea este scufundată a lovit Europa din greu, cu temperaturi mai mari cu 2 grade Celsius peste normal.

                Că temperaturile cresc e deja un lucru comun, dar și mai grav este că luna iunie a fost o lună record și la concentrațiile de dioxid de carbon (CO2) – principalul gaz cu efect de seră.

                Însă pentru că tot am fost prin București, chiar prin zona prin care Caragiale își făcea des veacul, mi-am amintit imediat și de celebra replică din schița cu același nume: „Căldură mare”. Dar și de numele străzilor pomenite acolo, Pacienții și Sapienții, nume care semnifică răbdare și înțelepciune. În schița maestrului era vorba însă numai de… 33 de grade la umbră, monșer.

                Șantier în Secuieni. Două milioane de euro prin PNDL pentru 11 km de canalizare

                  Cea mai mare investiție din istoria comunei Secuieni a fost demarată ieri, după ce primarul Cosmin David a semnat ordinul de începere a lucrărilor. E vorba despre construirea sistemului de canalizare, un obiectiv în valoare de două milioane de euro, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a.

                  Edilul afirmă că, trăitori fiind în secolul XXI, dorința oamenilor de a avea canalizare e absolut firească. „Au fost și mai sunt foarte multe de făcut pentru cetățenii acestei comune, dar o luăm treptat. Cel mai important proiect și de mare anvergură, proiectul meu de suflet aș zice, este «Înființarea rețelei de canalizare pentru ape uzate menajere și a stației de epurare», la care am început să lucrez încă din primele mele zile de mandat.

                  Iată că acum pot spune foarte mândru că au fost demarate lucrarile și că, în sfârșit, cetățenii comunei Secuieni vor avea canalizare ”, a declarat Cosmin David. Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost câștigată de Asocierea Legal Lira Construct Onești, Gironap Prod Onești, Instal Point Măgura și Hydromed Projects Iași-Legal Lira Construct Onești, lider de asociere.

                  De sistemul de canalizare vor beneficia cetățenii satului Secuieni, care reprezintă peste 50 la sută din numărul total al locuitorilor comunei. Stația de epurare și rețeaua de conducte, cu o lungime de 11 kilometri, vor fi construite în 24 de luni.

                  Pârtia de schi ,,Nemira” va funcționa și pe timpul verii

                    Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău pune la dispoziția turiștilor un nou mijloc de agrement. Telescaunul pârtiei de schi ,,Nemira” din stațiunea Slănic Moldova va funcționa și vara, pentru a oferi mai multe posibilități de distracție și relaxare turiștilor.

                    Accesul cu telescaunul se va putea face în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, începând cu weekend-ul 19 – 21 iulie. Între orele 11,00 – 19,00.

                    Au fost stabilite și tarifele și programul pentru accesul cu telescaunul: 1 Urcare pentru adult – 10 lei; 1 Coborâre pentru adult – 10 lei; 1 Urcare pentru copil/elev/student – 8 lei; 1 Coborâre pentru copil/elev/student – 8 lei.

                    Telescaunul pornește când sunt la stația de îmbarcare minim 16 turiști. Cartela este valabilă doar pentru ziua în care a fost emisă și vor beneficia de reducere elevii și studenții care vor prezenta carnetul de elev/legitimația de student, vizat/vizată pentru anul în curs.

                    Cu telescaunul poate urca oricine vrea să admire peisajul de la înălțime, perspectiva fiind diferită pe durata verii. Pentru pasionații drumețiilor montane este oferit un acces facil către centrul stațiunii, pe următorul traseu turistic marcat cu triunghi albastru: Pârtia de schi Nemira (de la baza superioară a acesteia) – Valea Dobru – Parcul Central Slănic-Moldova.

                    Romulus-Dan Busnea

                    În vacanță la… școală. La Școala de Vară

                      Toți copiii au așteptat cu sufletul la gură vacanța mare. Vacanța de vară când ziua e lungă și fierbinte iar nopțile răcoroase. Vacanța de vară când mergem la munte sau la mare. Numai că nu toți copiii au parte de o vacanță așa cum și-ar fi dorit, de fiecare dată părinții fiind cei care decid ce vor face cei mici pe perioada verii. Chiar și în aceste condiții, de câțiva ani au apărut așa zisele „școli de vară”, în care copiii au parte de diverse activități de dimineață până spre orele serii. Tocmai despre o parte dintre aceste „școli de vară” vom vorbi astăzi.

                      Conceptul

                      La „Școala de vară” participanții au parte de diferite activități, structurate de cele mai multe ori pe ateliere. Pe lângă aceste activități, organizatori mai desfășoară și diferite excursii tematice sau aduc tot felul de invitați, de cele mai multe ori din societatea civilă, pentru a le oferi copiilor informații despre anumite sectoare de activitate cu implicare de o importanță covârșitoare în societate. Dintre aceștia îi amintim pe cei de la Institutul pentru Situații de Urgență, de la Serviciul de Ambulanță sau Jandarmi. Cel mai important aspect al școlilor de vară este acela de a-i aduce pe copii împreună, să facă mișcare în aer liber și pentru câteva ore bune să uite de device-uri și alte tehnologii asemănătoare.
                      În Bacău sunt organizate asemenea activități de diferite unități de învățământ de stat sau private, majoritatea percepând o taxă de participare. Sunt și alte situații în care „școala de vară” este organizată în lăcașuri de cult sau la fundații de binefacere.

                      La pas prin școlile de vară

                      Pentru a surprinde mai bine activitățile din școlile de vară am decis să facem o vizită la două dintre acestea. Prima vizată a fost cea de la parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Șerbănești. Aici, în curtea bisericii, mai mulți copii chicoteau de parcă erau la grădiniță. O voie bună pe care nu te aștepți să o găsești în fața unui lăcaș de rugăciuni. Aici, școala de vară este la ediția a IV-a și se numește „Didascalos”, termen care vine din limba greacă și înseamnă „dascăl”. Proiectul este coordonat de pr. Ciprian Gunea, prof. Liliana Bârgaoanu, coordonator centru și pr. Adrian Ghinea. Aici „cursurile” școlii de vară au început pe 1 iulie și se vor termina pe 14 iulie, acestea fiind „frecventate” de 170 de copii cu vârsta peste șase ani, majoritatea dintre ei provenind din centre speciale. Programul este între orele 8.30 și 16.00, iar despre structura programului ne-a vorbit pr. Ciprian Gunea: „Dimineața începem cu o parte de cateheză în care se fac discuții pe teme religioase, dupa care încep activitățile recreative structurate pe ateliere, cum ar fi cele de dans, pictură, actorie… și avem în plan să facem o excursie dar încă nu am stabilit destinația.” Copiii care vin la școala de vară din Șerbănești beneficiază si de o masă caldă și două gustări, toate cheltuielile fiind suportate de parohie.

                      Vara Împreună

                      Cea de-a doua vizită am făcut-o la Oratoriul Salezian Don Bosco acolo unde este în plină desfășurare ediția de majorat a școlii de vară intitulată „Vara Împreună”. La această ediție jubiliară s-au înscris peste 600 de copii și tineri care provin din Bacău dar și din localități învecinate cum ar fi comuna Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca, Săucești și Hemeiuși, aceștia fiind coordonați de 220 voluntari. La școala de vară „Vara Împreună” programul începe la ora 9.00, dar participanții ajung ceva mai devreme, activitățile având loc până la ora 16.30. Detalii despre această școală de vară am primit de la părintele Iosif, președintele Fundației Don Bosco: „Copiii care au diferite dificultăți îi primim cu titlul gratuit. Ceilalți care au condiții financiare mai bune participă la activitățile noastre plătesc catteringul și alte servicii. Dimineața avem partea de formare, în care copiii văd un episod din viața lui Don Bosco prin niște scenete jucate de voluntarii noștri. Apoi urmează secțiunea de jocuri, scopul fiind acela de a sta împreună, de a-și face noi prieteni și de a comunica. După-amiaza lucrăm pe mai multe ateliere, cum ar fi cele de dans, de teatru, de chitară și altele.” Școala de vară de la Don Bosco a avut în plan și două excursii, programate pentru copiii de clasele I-IV, respectiv V-VIII, destinația fiind zona Pașcani unde s-au vizitat muzee și alte atracții turistice, acolo unde au fost însoțiți de părintele Andrei, coordonatorul proiectului. Dincolo de aceste activități pentru participanți, și voluntarii au ocazia de a-și asuma responsabilitățile, de a interacționa cu copiii dezvoltându-și astfel abilitățile de educatori. Vara Împreună a debutat pe 17 iunie, când s-a intrat în vacanță, și durează până pe 12 iulie, când va avea loc serbarea de final în care toți participanții vor fi premiați.

                      Alexandru Acsinte, noul preparator fizic al „CSMeilor”

                      Echipa de handbal masculin CSM Bacău se primenește. După un nou antrenor, în persoana lui Adrian Petrea, „CSMeii” vor avea și un nou preparator fizic. Este vorba de profesorul universitar doctor Alexandru Acsinte. Lector EHF, preparator fizic al echipei naționale U19 campioană mondială în 2014 și al grupărilor de primă ligă HC Vaslui și CSM Focșani, Acsinte a bătut palma cu directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu și va fi responsabil cu pregătirea fizică a echipei de seniori ai „CSMeilor”.

                      Totodată, gruparea băcăuană a schimbat foaia și în ceea ce privește coordonatorul echipei din Liga Zimbrilor. Astfel, de la 1 iulie, Gabriel Armanu nu mai ocupă această funcție, concentrându-și activitatea doar la nivelul echipelor de juniori.

                      „Suntem în discuții avansate în ceea ce privește aducerea unui nou coordonator la echipa de handbal masculin și cred că până săptămâna viitoare vom lămuri lucrurile”, a declarat directorul Gavriliu. Echipa băcăuană își va relua pregătirile pe data de 15 iulie. Referitor la nouățile de lot, pentru moment, „CSMeii” i-au înregimentat pe portarul din Belarus Viaceslau Saldatsenka, pe interul dreapta sârb Nikola Crnoglavac, pe Ștefan Târzioru și Ștefan Huta.

                      Trofeul „Simba Invest”, avansat în…grad

                      De joi și până duminică, baza SCM Bacău va găzdui unul dintre cele mai longevive turnee internaționale pentru veterani organizate în România

                      Trofeul „Simba Invest” avansează. În ani, în număr de participanți și în…grad. Unul dintre cele mai longevive turnee de tenis rezervate veteranilor se pregătește de o nouă ediție. Și de o nouă perspectivă. Devenit turneu internațional ITF începând cu 2017, Trofeul găzduit de SCM Bacău va trece din acest an de la gradul 5 la gradul 4. „Este o mare satisfacție și o mare realizare pentru noi. Trecerea la turneul de gradul 4 are în spate mai mulți factori: meritul sponsorilor și, implicit, al premiilor puse la bătaie, calitatea organizatorică și, evident, tradiția de care se bucură competiția noastră”, a declarat directorul de turneu, Mihai Ciuntea.

                      Programat de astăzi și până duminică, Trofeul „Simba Invest” 2019 se poate lăuda și cu un număr superior de participanți. Aproape dublu față de cel din 2018: peste 60. În felul acesta, se confirmă previziunea din urmă cu un an a lui Cristinel Lungu, aflat atât în dublă ipostază de organizator și participant. „Este păcat ca un turneu de acest gen să nu alinieze la start mai mulți amatori de tenis.

                      În 2019 vom face în așa fel încât să ridicăm ștacheta și cantitativ”, declara vara trecută Cristi Lungu, la vremea respectivă proaspăt câștigător al categoriei 45 de ani. Cei 61 de tenismeni înscriși în concurs la ediția ce va debuta azi se vor confrunta la zece categorii, iar o altă veste bună este că, după o întrerupere de un an, se reia și competiția feminină.

                      Din cele zece categorii, două sunt rezervate doamnelor: -45 și +45 ani, cea de-a doua categorie reunind la start pe Janeta Vespan (70 de ani bătuți pre muchie), Monalisa Stănescu și, last but not least, băcăuanca Clementina Huțu, care se prezintă la start aureolată de titlul național cucerit recent la Galați, acolo unde și-a trecut în cont și un bronz la mixt, alături de Ioan Chirvăsuță.

                      De altfel, ediția din acest an a Trofeului „Simba Invest” se bucură de prezența mai multor medaliați la Naționalele de Veterani de la Galați. Dacă este să ne rezumăm doar la băcăuani, pe lângă Clementina Huțu (aur la simplu feminin și bronz la mixt) și Ioan Chirvăsuță (argint la simplu masculin +65 ani și bronz la mixt), îi mai avem pe Cristian Caragea, campion la 60 ani și pe Ciprian Adam, bronz la 45 ani. „Se prefigurează un turneu disputat, chiar dacă anul acesta nu vom avea niciun reprezentant de peste hotare”, a subliniat Mihai Ciuntea.

                      Să mai notăm că la +70 de ani îl vom regăsi, ca mai întotdeauna, pe Vasile Vespan, care, la 74 de ani, este decanul de vârstă al competiției. Asta dacă arbitrii nu-l vor accepta pe gălățeanul Ghiță Lungu (77 de ani), aflat, deocamdată, pe lista de așteptare. O nouă dovadă că tenisul nu are…vârstă. Doar pasiune, foarte multă pasiune.

                      Distracție cât cuprinde la două ore de Bacău

                        Dacă v-ați săturat să tot mergeți la Brașov în weekend ca să spuneți că ați ieșit din Bacău, puteți încerca să o luați puțin mai către nord, spre Ghimeș. La Lunca de Sus, în județul Harghita, se află o chestie foarte interesantă.

                        Unii îi spun pârtie de bob dar seamănă foarte mult cu un roller coaster sau montagne russe, depinde cum vreți să-i spuneți. În sensul că te urci într-un vagon pe șine care te urcă pe un deal și de acolo, gravitațional, aluneci la vale cu o viteză pe care o controlezi din frâne.

                        Senzația este intensă, mai ales după ce te obișnuiești cu traseul și nu mai frânezi la orice curbă. Prețul e de 15 lei / tura, 13 lei pentru copii. Până la complexul Ski Gyimes sunt 106 kilometri care se fac în aproape două ore.

                        Se merge spre Moinești, Comănești, spre Agas, Palanca, Ghimeș, se intră în județul Harghita (atenție la drum, sunt gropi), se trece de Lunca de Jos și in Lunca de Sus, pe stânga este complexul dotat și cu bar și cu restaurant.

                        Ziua porților deschise la Crucea Roșie Bacău

                          Pe 4 iulie, Crucea Roșie Română aniversează 143 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. În acest context, Filiala Bacău a Crucii Roșii Române își deschide porțile și îi așteaptă, între orele 09.00-14.00, la sediul din str. Oituz, nr. 61, pe băcăuanii care doresc să afle mai multe informații despre istoricul organizației, despre valorile fundamentale sau despre activitățile de voluntariat.

                          De asemenea, vor fi efectuate servicii de măsurare a tensiunii arteriale și glicemiei pentru cei prezenţi, se vor oferi pliante informative despre activitatea Crucii Roșii Bacău, se vor realiza demonstrații privind acordarea primului ajutor de bază și explica dotările ambulanțelor.

                          Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru.

                          Băcăuani premiați de Deșteptarea

                          În cei aproape 30 de ani de la apariție, Deșteptarea a știut să-și răsplătească cititorii, prin concursuri organizate pe diferite teme sau cu ocazia unor evenimente. De la electocasnice, televizoare color, telefoane mobile, tablete, până la bilete în stațiuni de odihnă, autoturisme și apartamente. Cu doar un talon decupat din ziar și trimis pe adresa redacției, șansa de a intra în posesia unui premiu consistent le-a aparținut mai ales cititorilor fideli. Extragerile la sorți nu au fost niciodată contestate, tocmai pentru că s-au efectuat în prezența unor comisii de validare neutre, dar și a unei mari audiențe – multe dintre ele fiind televizate.

                          „Citește Deșteptarea și om te-ai făcut!”

                          Ideea de a premia cititorii, ascultătorii sau telespectatorii fideli a apărut și la noi după ’90, odată ce în mass-media a apărut concurența. La început mai timid, cu oferte de abonamente, cărți, bilete la spectacole, dar și cu premii stimulative în bani: „La sediul Societății comerciale Deșteptarea s-a efectuat tragerea la sorți a Concursului Revistei «SPHINX INTEGRAME», nr 2. (iulie 1993, n.r.) Tragerea a fost efectuată de dl. Aurel Stanciu, redactor-șef al publicației «Paza bună» a Corpului Gardienilor Publici, județul Vrancea. Iată-i pe norocoșii câștigători: PREMIUL I (100 000 lei) – Popa Elena Gabriela, Rm. Vâlcea. PREMIUL II (75 000 lei) – Bruhs Mirela, Mediaș, jud Sibiu, PREMIUL III (50 000 lei) – Iordache Cristina, Bacău. Felicitări câștigătorilor, mii de mulțumiri tuturor cititorilor revistei «SPHINX INTEGRAME» editată de SC «Deșteptarea» SA Bacău, pe care-i invităm să urmărească următorul număr al revistei, bogat în surprize din cele mai plăcute!”. Impactul era unul la nivel național. De Crăciun, un fericit câștigător nu mai trebuia să sacrifice porcul, îl primea gata tranșat, la ușa apartamentului, chit că locuia la etajul patru. La fel și de Paște, când mieluța „Luța” devenea vedetă, oferită ca premiu, la extragerea menită să-i găsească un stăpân iubitor, care să nu o sacrifice neapărat pe altarul bucatelor, împreună cu alte bunătăți înghesuite în coșurile din nuiele. Seria marilor premii oferite cititorilor băcăuani a luat amploare în 1996.

                           

                          Aseară târziu, în direct la TV

                          „Pentru o transparență totală, tragerea la sorți și desemnarea câștigătorilor la SUPER CONCURSUL «APARTAMENTUL» și «1 DIN 2», cotidianul Deșteptarea a hotărât ca aceasta să aibă loc în direct, la Televiziunea EUROSAT, în fața a zeci de mii de telespectatori. Luni, 8 iulie 1996, începând cu ora 19.50, pe terasa de la etajul 11 a Televiziunii EUROSAT au luat loc, pe fotolii, directorul general al SC Deșteptarea SA, dl Constantin Baran, dl Dan Iacob directorul publicațiilor Deșteptarea, dl. Gheorghe Bălțătescu, redactorul șef al cotidianului Deșteptarea, avându-i ca invitați pe domnii Dumitru Sechelariu – primarul municipiului Bacău cu soția, și Neculai Lupu – președintele Consiliului Județean Bacău, de asemenea cu soția. Moderatorul Gigi Mihăiță – redactor la EUROSAT, a dat startul «FILMĂM!» și micuțul Sirius, fiul d-lui Dumitru Sechelariu, a început ca un adevărat profesionist să scoată, plic după plic, din mormanul de scrisori sosite la redacție, pentru concursul «1 din 2». Au fost extrase 10 plicuri care au primit număr de ordine, după care au fost introduse într-o urnă. La prima extragere a ieșit câștigător Florin Andronache din comuna Coțofănești, care a câștigat un televizor color cu teletext, marca MegaVision. Toate încercările noastre de a intra, în acel moment, cu fericitul câștigător au eșuat. Sirius Sechelariu a început extragerea celor 10 plicuri cu participanții la super-concursul «Apartamentul». Telespectatorii, dar și organizatorii, nu mai puteau sta pe scaune. Apartamentul oferit de «Deșteptarea» a fost câștigat de Ana Colesnicenco, din Bacău, str.Republicii. Echipe ale «Deșteptării» și EUROSAT s-au deplasat la adresa respectivă pentru a duce vestea mult așteptată.”

                           

                          Vis împlinit. Apartamentul oferit de cotidianul Deșteptarea a fost câștigat de o orfană

                          Câțiva ani mai târziu, cititorii cotidianului nostru aveau în față o nouă provocare. Cu prețul unui ziar puteai deveni câștigătorul unui televizor color, al unui autoturism sau al unui apartament cu două camere. Tentante erau și sejururile de câte 7 zile pentru două persoane, la Slănic Moldova, Poiana Brașov și în Grecia. Luni, 12 iunie 200o, reporter Dan Vrânceanu: „Superconcursul Deșteptarea și concursul «Votul tău contează» organizat de PDSR Bacău și-au desemnat, ieri după-amiază, în transmisiune directă din studioul Euro TV, fericiții câștigători. Extragerea taloanelor câștigătoare s-a efectuat în prezența primarului municipiului Bacău, Dumitru Sechelariu, care a fost însoțit de soția sa, Laudeta, și cei doi copii, Ema și Doru Sirius, a directorului general al SC Deșteptarea SA, Tudorel Ion, care s-a aflat în studioul Euro TV împreună cu fiul său Ștefănuț, a directorului campaniei PDSR pentru municipiul Bacău și ales, recent, consilier local, Dragoș Benea, și, nu în ultimul rând, a redactorului șef al cotidianului Deșteptarea, Dorin Ciulină. Mezinii familiilor Sechelariu și Tudorel au extras din sutele de mii de taloane pe cele ale fericiților câștigători. De excursia în Grecia, premiu oferit de PDSR, a beneficiat Virginia Țampău din Bacău. Nicolae Simion-Doba, pensionar din Bacău este fericitul posesor al televizorului color. Premiul doi, autoturism Dacia 1310, care a fost expus, timp de câteva săptămâni în fața Hotelului Decebal, a revenit Cristinei Elena Huiban din Bacău. Doamna Cristina, cu opt ani de căsnicie la activ, nu are permis de conducere. Marele premiu, un apartament de două camere a revenit unei băcăuance de numai 23 de ani, fără ocupație, orfană, pe nume Claudia Sumănaru.”

                          Au citit Deșteptarea și le-a surâs norocul. De-a lungul a aproape 30 de ani, mari sau mici „ne bucurăm că premiile noastre au fost câștigate de persoane care, suntem convinși, au mare nevoie de ele.

                          Am dorit doar să răsplătim (și hazardul a hotărât) o parte din efortul cititorilor noștri care ne cumpără ziarul în fiecare zi și pe care încercăm să nu-i dezămăgim. Rămânem mereu împreună cu dumneavoastră. Redacția.” Deșteptarea!!!

                           

                          Cum salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat?

                          Răzvan Bibire

                          Propaganda a reușit un lucru sinistru: i-a făcut pe români să-și urască în mod sincer țara. Un străin care vine la noi nu este întâmpinat niciodată cu zâmbete și cu vorbe bune despre locurile acestea; cam de fiecare dată gazda din România îl informează pe călător ce nașpa e aici, ce lume proastă populează aceste plaiuri și cât își dorește să plece de aici, să nu mai audă de țara asta.

                          Ura indusă prin metode științifice i-a făcut pe români nu doar să-și urască țara, ci să respingă orice idee care ar putea pune lucrurile într-o ordine.

                          Românul a ajuns să disprețuiască ideea de suveranitate națională, gândind ca și la 1866 că mai bine ne conduc străinii decât ai noștri și că, în general, cetățenii francezi, nemți sau austrieci știu mai bine de ce avem nevoie și e cât se poate de ok să le dăm mână liberă să decidă ce să ia de pe aici. Cea mai bună definiție am citit-o pe Facebook după alegeri și anume că propagandă a reușit să-i facă pe săracii din România să strige „moarte săracilor!” în piața publică.

                          Așadar, ăștia suntem. În condițiile în care românii au demosntrat prin vot că nu doresc să-și conserve suveranitatea, că nu doresc să fie conduși de la București, că îi doare în cot de resurse și de cine le fură, că, deși declarativ îi invidiază pe polonezi și pe unguri pentru ceea ce fac, românii, pur și simplu, fac lucrurile invers, asadar, în aceste condiții de ce și-ar mai bate unii capul să încerce să pună lucrurile în ordinea lor firească?

                          Pe un om decis să se sinucidă îl poți salva o dată, de două ori, dar nu-l poți salva mereu. Unui popor care dorește să dispară din istorie, care se amăgește că dacă va sta în genunchi va scăpa de sabie, ce poți să-i faci? Bine cu forța?!

                          Avem o adevărată tradiție în a-i lichida pe ăia care au încercat asta. Poți salva un popor care nu dorește să fie salvat?

                          Băcăuanii, implicați în amenajarea teritoriului

                            Amenajarea teritoriului județului beneficiază de un nou regulament, cel cu privire la implicarea băcăuanilor în elaborarea sau revizuirea planurilor și strategiilor. Pe tot parcursul derulării procesului, publicul va fi informat, dar și consultat, conform metodologiei Ministerului Dezvoltării Regionale și a procedurilor care decurg din legislația de mediu.

                            Responsabilitatea organizării și finanțării procesului de consultare și participare a cetățenilor la activitățile de amenajare a teritoriului județului Bacău revine Consiliului Județean (CJ). Instituția trebuie să aducă la cunoștința băcăuanilor obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică a localităților, conținutul strategiilor și documentațiilor, rezultatele consultării publicului, deciziile adoptate și modul în care vor fi implementate aceste decizii.

                            Regulamentul a fost aprobat de aleși, rămâne să fie pus în aplicare de specialiști. Consultarea se va organiza în funcție de amploarea documentației și importanța obiectivelor. CJ Bacău este responsabil, conform legii, de aprobarea planului de amenajare zonal județean, a celui zonal interjudețean, a planurilor interorășenești și intercomunale, a planurilor zonelor frontaliere, metropolitane și periurbane ale municipiilor și orașelor și a planului de amenajare pentru localitățile care cuprind ansambluri, situri sau monumente istorice. Informarea și consultarea publicului se efectuează în toate fazele de elaborare sau actualizare a documentațiilor privind amenajarea teritorială.

                            111 absenți la a doua probă scrisă de Bac

                            Absolvenții de liceu au intrat din nou în sălile de examen. Ieri, aceștia au susținut a doua probă scrisă a Bacalaureatului 2019, sesiunea de vară. A fost proba obligatorie a profilului, respectiv Matematica – pentru cei care au terminat la profilul real sau Istoria – pentru cei care au terminat profilul uman.
                            La Matematică, candidații au avut de rezolvat subiecte referitoare la numere întregi, polinom, ecuații, matrice, funcții, integrale etc.

                            Variantele de cerințe au fost diferite – pe filiera teoretică, specializarea Matematică / informatică, pe filiera vocațională, profil pedagogic și pe filiera teoretică, specializarea Științe ale naturii. La Istorie, absolvenții profilului umanist au avut de rezolvat cerințe pe baza a două texte (A – „O istorie sinceră a poporului român – F. Constantin” și B – „Istoria României” – M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea). Subiectul II a conținut, la fel, un set de cerințe pe baza unui text: „Istoria ilustrată a românilor pentru tineri” – I. A. Pop, iar Subiectul III a presupus elaborarea în două pagini a unui eseu despre spațiul românesc în Evul Mediu.

                            La această probă au fost înscriși 3.630 de candidați, dar 111 dintre ei au absentat. Au spus „prezent” doar 2.172 de candidați, la Matematică și 1.347, la Istorie.

                            Astăzi este ultimul hop – proba la alegere a profilului și a specializării (Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – pentru profilul real, și Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie sau Sociologie – pentru profilul uman). Afișarea primelor rezultate va avea loc luni, pe 6 iulie, până la ora 12.00.