Acasă Blog Pagina 2102

Frumusețea tradițiilor de Anul Nou pe valea Trotușului

În așteptarea Noului An 2020 și pentru a se bucura de frumoasele tradiții și obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă localitățile de pe valea Trotușului au fost luate cu asalt de iubitorii de pitoresc. Astfel, deși circulația de la podul de peste râul Trotuș a fost reluată pe două benzi șirul automobilelor ce s-au înscris în lungi coloane pe drumul național spre Târgu Ocna – Comănești a ajuns deseori – în zilele premergătoare Anului Nou – până la Monumentul ”Voievodul” din Onești, acest municipiu fiind la un pas de a avea o circulație greoaie, ”bară la bară!”

Și în acest an orașul Comănești a atras mii și mii de privitori la Festivalul obiceiurilor și tradițiilor populare . Desfășurat în miezul zilei de 30 decembrie , acest festival a ajuns la cea de-a XXIV – a ediție, fiind considerat de către primarul orașului Comănești, Viorel Miron ”cel mai mare festival de datini și obiceiuri din țară!” Edilul – șef al acestei localități a menționat comăneștenilor că ”în 2019 Moș Crăciun a fost foarte darnic, aducându-ne Palatul și Parcul Ghica dar și Clubul 1 Mai. Avem proiecte numeroase și pentru 2020 și ne dorim ca tinerii să vină înapoi în țară! Guvernul României să le acorde facilități pentru aceștia, ca ei să contribuie la dezvoltarea localităților!”

După ce a fost prezent și la Moinești în ziua de 28 decembrie la Festivalul Datinilor și Colindelor ”Anii vechi și ani noi” Excelența Sa Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România, a participat la manifestarea de la Comănești fiind îndrăgostit de frumusețea tradițiilor populare românești de pe valea Trotușului de Anul Nou. ”Este o mare plăcere să fiu prezent în mijlocul dumneavoastră, la acest eveniment extraordinar! Am început discuții cu primarul Comăneștiului privind colaborarea acestui oraș cu orașe din Republica Belarus și sperăm că acestea vor avea succes!”, a declarat Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România. Copleșit de frumusețea manifestării de la Comănești prefectul județului Bacău Liviu Miroșeanu a menționat:”Este foarte important într-o lume a globalizării, în care granițele nu mai contează să ne menținem ca nație, să păstrăm tradițiile de sute de ani, primite de la strămoșii noștri și să le transmitem nealterate la nepoții noștri!”

La acest magnific festival comăneștean a fost prezent și parlamentarul Ionel Palăr, președinte al Organizației Județene a PNL Bacău, care în cuvântul său a subliniat faptul că ”tradiția, continuitatea o dau oamenii! Peste tot în România se pot întâmpla lucruri frumoase ca la Comănești, cu o singură condiție: să iubești oamenii, să îți respecți înaintașii!”

Menționăm că Festivalul de Datini și Obiceiuri Strămoșești din Comănești a început cu o frumoasă și splendidă paradă a cetelor participante pe străzile din centrul orașului, ele evoluând – într-un program de peste șase ore- pe o scenă impozantă, în jurul căreia s-au aflat peste 20 000 de spectatori. Alături de plugari, de cetele de ”urși” și ”capre” au fost prezente și ansambluri folclorice din Comănești. Câștigătoare a ediției din acest an a Festivalului de Datini și Obiceiuri Strămoșești din Comănești a fost ”Ceata Ursului” din cartierul comăneștean Zăvoi, ”cea mai rea, cea mai vicleană – asta-i ceata zăvoiană” – care , într-o sincronizare perfectă, a fost formată din peste 80 de tineri (băieți și fete) , ce au dat farmec și culoare ”Jocului Ursului”, prin frumusețea comenzilor ritmate. ”Fiarele din Zăvoi” (ce au cucerit trofeul festivalului iar anul trecut, la aceeași manifestare au obținut Premiul de excelență), au fost felicitate pentru ”dansul fin / al urșilor lui Marin” și pentru că ”au fost ceata cea mai mare / la jucat și la urare”. Întregul spectacol din cadrul acestui festival a fost reușit, lucru ce a făcut ca miile de spectatori să fie fascinați de ”dansul urșilor”. Ei au trăit o mare bucurie sufletească urmărind organizarea deosebită de care au dat dovadă toate cetele, jocul acestora.

Este de remarcat faptul că zeci de fotografi ”au asediat” cu blitz-urile aparatelor de fotografiat cetele de urși dar și celelalte cete participante (capre, căiuți, mascați) la acest mare festival al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, imaginile lor cucerind lumea prin distribuirea de mii de ori! Este de apreciat faptul că în orașul Comănești ”datinile merg din tată în fiu” și felicitând ”ceata zăvoienilor” (foto 2) locuitorii de aici au o remarcă emblematică: ”Cei mai tari au fost, sunt și vor rămâne! Mereu cei mai buni câștigă! Ducem tradiția mai departe!”

Cu numai 10 km mai la vale de orașul Comănești, la confluența Uzului cu Trotușul, și în Dărmănești au avut loc manifestări deosebite cu tradiții și obiceiuri populare. Astfel, după ce în prima zi de Crăciun la Dărmănești s-a desfășurat Festivalul Jianului, în pragul Anului Nou, la 31 decembrie nu mai puțin de opt cete au participat pe terenul de sport din centrul orașului la o manifestare tradițională: Festivalul de Datini și Obiceiuri ”Ursul de la Dărmănești”. Bucuria deschiderii acestui festival a fost împărtășită de primarul orașului Dărmănești Constantin Toma cu senatorul Viorel Ilie – fost Ministru pentru relația cu Parlamentul) precum și cu oficialități județene (fiind prezenți prefectul județului Liviu Miroșeanu, subprefectul județului, Maricica Luminița Coșa). ”Fie ursar, fie toboșar, dărmăneșteni din diverse categorii sociale și-au dat mâna pentru frumusețea Jocului Ursului, joc ce s-a născut la Dărmănești”, a declarat primarul Constantin Toma, care a menționat că spectatorii prezenți pot vota cea mai bună ceată participantă la acest festival.

Și în centrul comunei Dofteana s-a desfășurat la 31 decembrie un spectacol grandios, al tradițiilor și obiceiurilor populare din zona Văii Trotușului, de Anul Nou (”cum nu a mai avut loc până în prezent” –după cum au mărturisit localnicii de aici).

Lipsa zăpezii și căldura îi pun pe gânduri pe fermieri

    Vremea dă semne că nu mai e ca altădată, dovadă stând atât temperaturile de până la 15 grade Celsius înregistrate la mijlocul lunii decembrie, cât și lipsa zăpezii în plină iarnă. Probleme se pun mai ales în agricultură, în condițiile în care meteorologii anunțau încă din toamnă că iarna va fi atipică, mai caldă decât în mod normal. Cel puțin până acum. Evident, din scenariile meteorologilor, nu sunte excluse episoadele de vreme extremă, precum…ger, viscol şi ninsori abundente.

    Cald ca-n primăvară, la început de iarnă

    În mod evident, gradele în plus din termometre din luna decembrie nu au făcut prea bine unor culturi agricole, cum ar fi cea de rapiță care, în multe cazuri, s-a dovedit a fi o supriză deloc plăcută pentru fermieri. Astfel, cu toate că, în toamnă, precipitațiile aproape au lipsit, în multe zone ale județului, temperaturile ridicate au favorizat răsărirea și dezvoltarea rapiței. „Rapița este o cultură care ridică anumite pretenții.

    Prima este încă din perioada însămânțării, când trebuie pregătit un pat germinativ cu particula de sol foarte măruntă. Or, se știe că s-a arat foarte greu, din cauza lipsei precipitațiilor și, mai apoi, au fost probleme și în perioada de germinație”, explică dr. ing. Florin Acatrinei, specialist la Direcția Agricolă Bacău. Problemele au continuat și la începutul acestei ierni, când temperaturile extrem de ridicate pentru această perioadă au favorizat răsărirea rapiței și dezvoltarea plantei la o talie care a depășit jumătate de metru, în multe cazuri.

    „Probleme ar putea fi și la stadiul de vegetație din timpul iernii. Dacă este prea mare planta, poate fi ruptă din cauza depunerii zăpezii, iar dacă este mică, poate îngheța în lipsa unui strat de zăpadă care să o acopere”, mai spune Florin Acatrinei.

    În așteptarea zăpezilor

    În aceste condiții, este posibil ca unii fermieri care prinseseră curaj cultivând rapiță să înceapă să dea un pas înapoi, renunțând la a mai cultiva această plantă. Interesant va fi de observat cum va evolua vremea în această perioadă, când, de regulă, în alți ani, de Bobotează, de exemplu, se înregistrau temperaturi cu multe grade sub limita înghețului. În aceste condiții, este posibil ca unele culturi să fie afectate, fermierii fiind nevoiți, la primăvară, să le înlocuiască, știut fiind că rapița este afectată în condițiile fenomenului de îngheț-dezgheț.

    Asta, bineînțeles, dacă între timp nu vor veni zăpezile care să asigure un strat protector culturilor agricole înființate în toamnă. Florentin Radu

    Semne bune anul are?

    De circa două săptămâni, în instituțiile și întreprinderile bugetare, cel puțin, nu se mai lucrează. Crăciunul și anul Nou au căzut în calendar atât de bine, încât guvernanții au dat zile libere cum rar se mai întâmplă. La urma urmei, românii au dreptul la viață! Deci, la muncă se va veni numai din 6 ianuarie încolo.

    În domeniul privat situația stă ceva mai altfel. Pentru că acolo, ca și în domeniul bugetar dealtfel, timpul costă bani. Iar noi, în capitalism, numai la bani ne gândim: businessmanii la banii din profit, salariații la banii din lefuri, bugetarii la banii… din bugetul statului.

    Va face față anul 2020 la astfel de așteptări?

    Fiind un an super-electoral, cu alegeri locale și generale, poate și cu ceva anticipate, sunt așteptate promisiunile și „cadourile” (să nu le spunem altfel!). Chiar de la 1 ianuarie, salariul minim brut pe țară va fi majorat la 2.230 de lei. Sigur, majorarea nu aduce numai lapte și miere, pentru că, de exemplu, și punctul de amendă în traficul rutier va sări de la 145 la 223 de lei. Și e numai un exemplu.
    Adică noul an nu are numai semne bune. Ministrul muncii tocmai spunea, zilele trecute, că sistemul public de pensii e în pericol, dar și că se va controla la sânge munca la negru, mai ales în zonele „tradiționale” (știu ei, cei vizați, care sunt aceste zone!).

    Angajatorii din sectorul bugetar s-ar putea să fie nevoiți să ceară solicitanților certificate de integritate comportamentală. Și, în aceeași notă, să mai amintim că între cele mai mari provocări pentru mediul de afaceri în acest an se vor afla criza forței de muncă, accentuarea inflației, deprecierea monedei naționale și extinderea blocajului financiar. Iar autoritățile europene vor complica sistemul actual de TVA, măsură care induce și o anumită birocratizare a acestuia în tranzacțiile intracomunitare.

    Iar exemplele ar putea continua.

    Dacă nu-ți place, de ce o faci?

    Nu este, probabil, cetățean mai preocupat de curățenia orașului său cum este băcăuanul.

    Gingaș de felul său, locuitorul Bacăului are în permanență câte o nemulțumire legata de modul în care arată orașul, de cum este îngrijit, de investițiile care se fac sau nu se fac, că e murdărie, că e noroi, că e zăpada și așa mai departe.

    Niciodată băcăuanul nu este mulțumit, și problema nu e de acum, ci de zeci de ani.

    Pe stradă, pe Facebook, în vizita la rude, oriunde ar fi, el se plânge. Nu, nu ar pune mâna să facă oarece; nici măcar să păstreze curațenia atâta câtă este. Că doar de ce sunt plățiți cei de la Salubritate dacă nu ca să adune gunoaiele pe care el le aruncă pe stradă?!

    În noaptea de Revelion s-a văzut cel mai bine acest lucru.

    Pentru că-i pute mizeria și pentru că nu-i place cum arată orașul, băcăuanul nu doar ca a dat cu artificii și petarde, dar s-a apucat sa spargă de asfalt sticla de șampanie cu care a venit să treacă în noul an.

    Un covor de cioburi de sticle și de pahare s-a întins în zona centrală a Bacăului la cumpăna dintre ani, pentru că, nu-i așa?!, asta e tradiția și trebuie spart ghinionul!

    Logic

      Daleo

        Crește substanțial punctul de amendă

          Noua valoare a punctului de amendă este de 223 lei. Valoarea punctului amendă reprezintă 10% din salariul minim pe economie. Punctul amendă nu a mai fost raportat la salariul minim pe economie din anul 2017 (145 lei).

          Deși Guvernul a încercat să limiteze valoarea punctului de amendă, acest lucru nu s-a putut face deoarece actul normativ care cuprindea aceasta propunere a fost atacat la Curtea Constituțională.

          Proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114/2018, pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în Parlament și prin care erau eliminate taxele și obligațiile impuse de Guvernul Dăncilă în domeniul bancar, energetic și al fondurilor de pensii private, nu va putea fi promulgat de șeful statului decât după ce Curtea Constituțională se va pronunța asupra constituționalității acestuia.

          Guvernul Orban a introdus în acest proiect o prevedere prin care valoarea fixă a punctului-amendă pentru amenzile contravenționale să fie menținută, în cursul anului 2020, la cuantumul de 145 lei. Acest cuantum valabil la nivelul anului 2017 fusese înghețat, prin decizii anuale ale Guvernului, în 2018 și 2019.

          Contestarea PSD a avut loc chiar în ziua ultimei ședințe de Guvern din acest an, astfel încât Executivul condus de Ludovic Orban nu a mai apucat să înghețe prin alt act normativ valoarea punctului de amendă. Prin urmare, cum proiectul depus la Parlament nu poate intra în vigoare, valoarea punctului de amendă se va calcula la 10% din salariul minim brut în vigoare la 1 ianuarie 2020 și va fi în cuantum 223 lei, reprezentând o majorare de aproape 54% față de nivelul actual.

          Astfel, sancțiunile rutiere vor arăta în următorul mod:
          *Clasa I: 2-3 puncte, 446-669 lei;
          *Clasa a II-a: 4-5 puncte, 892-1115 lei;
          *Clasa a III-a: 6-8 puncte, 1338-1784 lei;
          *Clasa a IV-a: 9-20 puncte, 2007-4460 lei
          *Clasa a V-a (doar pentru persoane juridice): 21-100 puncte, 4683-22300 lei.

          Ionescu și Asociații

            Centrele pentru adulții cu handicap vor fi reorganizate în 2020

              Dezinstituționalizarea adulților cu handicap este prevăzută în strategia națională și reprezintă o prioritate, dar se realizează plecând de la nevoile beneficiarilor. Simultan trebuie reformate centrele de îngrijire, asistență și recuperare astfel încât niciunul să nu aibă mai mult de 50 de rezidenți. Ideea este de a dezvolta servicii de tip familial, care să ofere un climat mult mai prietenos asistaților și condiții mai bune de recuperare.

              În 2018, când a apărut OUG 69, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău avea șapte unități pentru adulți cu capacitatea peste 50 de locuri: Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Răcăciuni, cu 300 de locuri, CRRN Dărmănești – 96 de locuri, CRRPH Ungureni – 100 de locuri, CRRPH Comănești – 165 de locuri, CRRPD Tg. Ocna – 65 de locuri, CIAPD Comănești – 64 de locuri și CIAPD „C Negri” Tg. Ocna – 65 de locuri.

              Reorganizarea a început de câțiva ani, astfel încât numărul beneficiarilor a mai scăzut. De exemplu, la CRRN Răcăciuni s-a ajuns de la 300 de persoane cu handicap la 191. Dintre acestea, 148 sunt din județul Bacău, iar 43 din alte județe. Procesul trebuie continuat până se va ajunge la 50 de rezidenți.

              Nu e deloc ușor având în vedere faptul că mulți dintre acești asistați fie nu au familie, fie aceasta nu-i acceptă, ei fiind dați în grija statului încă din copilărie, fie familia are o situație economică precară. Pentru cei care nu pot fi integrați în familie, DGASPC Bacău a demarat proiecte cu finanțare europeană (prin POR) pentru construirea de locuințe protejate, cum sunt cele din Complexul de Servicii Comunitare Filipești, inaugurat în 2015, sau cele din Tg. Ocna, Moinești, Tamași și Răcăciuni, care urmează să fie construite.

              Pentru fiecare centru de adulți din subordinea DGASPC s-a efectuat analiza situației beneficiarilor și actualizarea planurilor de intervenție, au fost căutate fonduri care pot fi atrase, s-au stabilit etapele de restructurare, acțiunile suportive față de beneficiari și angajați, tipurile de servicii care vor fi asigurate și numărul specialiștilor necesari.

              Conform Planurilor de restructurare a celor șapte instituții, actualii beneficiari vor fi transferați într-un serviciu de tip „abilitare și reabilitare”, în „locuințe maxim protejate”, în grija unui asistent personal profesionist sau într-un centru de îngrijire pentru vârstnici. Centrele de abilitare și reabilitare vor fi înființate prin restructurarea centrelor vechi și vor avea 50 de locuri. Până în 2021, restructurarea trebuie finalizată.

              Spectacole, artificii și proiecte

                În decembrie, buhușenii au fost răsfățați de gesturile culturale ale Primăriei și Consiliului Local. Între altele, Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” a găzduit spectacolul de excepție al celor de la ,,Ab Libitum Vocies” Cluj-Napoca. Spectatorii au luat cu asalt aceeași sală de spectacole, vreme de vreo trei ore, pentru a participa la regalul de datini și tradiții de iarnă, unde au aplaudat artiști precum Maria Șalaru, Doina și Ciprian Petroaie, Adriana Bucevschi, Mara Tătaru, Oltița Tordică, Nicu Chiriță, Cosmin Timofte, Elisabeta Unguru, Briana Olteanu, Mariana Barcan, Nicoleta Lela Bălan, Elena Sima, dar și ansamblurile folclorice „Plaiuri Băcăuane” și „Brâul Roșu”. Primăria, Biblioteca Orășenească ,,George Bacovia” și Asociația ,,Renașterea” au premiat, în cadrul unui proiect inedit, ,,Să respectăm Cartea împreună”, 30 de cititori, firme și instituții cărora, pe lângă cadouri, le-a oferit Diploma de Excelență ,,Prieten al Bibliotecii”.

                În noaptea de Revelion, un superb foc de artificii, care a durat vreo zece minute, a provocat… ovații repetate. Aflat la trecerea dintre ani în mijlocul buhușenilor care au întâmpinat 2020 în centrul orașului, după spectacolul pirotehnic, primarul Vasile Zaharia ne-a spus: ,,Nu doar decembrie a fost o lună a activităților culturale. Tot anul am avut asemenea activități. Și a mai fost 2019 un an în care mai multe proiecte importante de infrastructură și de reabilitare a clădirilor unor instituții au fost puse în operă sau demarate.

                Am făcut achiziții importante pentru Serviciul Voluntar de Pompieri, școli, spital, Casa de Cultură, bibliotecă etc. 2020 va debuta, încă în ianuarie, cu alte proiecte de anvergură, dar va fi și anul în care vom finaliza proiecte care vor aduce o substanțială îmbunătățire a calității vieții concetățenilor noștri. Le doresc buhușenilor, oriunde s-ar afla, un An Nou cu înțelepciune, împliniri, sănătate, bucurii, pace în suflet și tot ceea ce își doresc și dumnealor”.

                La Mulți Ani, 2020!

                  Mii de băcăuani au participat în centrul Bacăului la tradiționalul foc de artificii de la cumpănă dintre ani.

                  Înainte de spectacolul de artificii, pe scena amplasata în zona Parcului Trandafirilor a urcat Jenny de la Ace of Base.

                  La mulți ani!

                  Prinși în vâltoarea vieții, aproape că nu ne dăm seama că timpul se așterne peste toți, ca o pulbere, așezând cuminte strat după strat. Așa încât, la fiecare final aștepți cu emoție…începutul, noul care ți se pregătește. Firește, ca orice om fără calități extrasenzoriale, nu știi ce te așteaptă, dar îți dorești, speri și-ți urezi să-ți fie (mai) bine sau măcar la fel ca în cel mai de augur an, convins că răul o fi de mai multe feluri, dar binele arată…într-un singur chip.Te străduiești să lași în urmă greul, te scuturi de cele rele, gândind că astfel o să închei perioada mai puțin fastă și îmbățișezi cu bunăstare viitorul în care te pregătești să pășești.

                  Încercăm, așadar, în buna tradiție moștenită de la înaintașii noștri, să întâmpinăm anul nou cu bunăstare, tocmai pentru a ne fi bine încă 12 luni. Iar, în ultimele clipe ale deja bătrânului an, cei mai mulți ne dăm examenul de talent și sensibilitate poetică, scriind cu repeziciune, în pauza dintre antreuri și salata de boeuf, o compoziție proprie către cei mai importanți din viețile noastre pe care cumpăna dintre ani i-a prins departe, din varii motive.

                  Dacă nimbul creației nu ne ajută, apelăm la „inteligența” online, prezentă pe sutele de site-uri dedicate, împrumutând unul dintre mesajele care ni se par mai inspirate, mai sensibile sau cu mai mult haz. Apoi, într-un gest aproape nebunesc, cu mâna întinsă pe post de antenă, încerci, în amuzamentul colegilor de petrecere chercheliți de șampania bine frapată, să cauți un semnal bun pentru telefon, sperând cumva că destinatarul a recepționat și, mai mult, e pe fază și a citit capodopera. Cei mai profunzi dintre noi nutresc speranța că urările nu au rămas simple vorbe-n vânt, ci vor genera schimbare, una reală, iar anul nou le va aduce oameni noi, înnoiți în spirit și credință. Și numai bine.

                  La mulți ani, bunii mei!

                  Ultrascurte

                  În numele ecologiei se pot face toate tâmpeniile. După ce în Franța s-a interzis cultivarea legumelor „de vară” în serele de iarnă, ca să nu se se afecteze clima, într-un oraș s-a interzis încălzirea teraselor ca să se lupte cu încălzirea globală.

                  Pentru scurt timp teritoriul dintre Nistru și Nipru, populat cu cazaci, s-a unit cu Moldova, sub sceptrul lui Duca Vodă. Doar că, atunci când moldovenii și cazacii au fost chemați la asediul Vienei, au năvălit polonii și au ocupat zona.

                  Cică Boc vorbește singur și înjură întruna de când a auzit de ridicarea acreditării spitalului Floreasca. Cică dacă ar fi aplicat și el metoda asta de închidere a spitalelor, era și azi premier…

                  Conform gândirii a 66% dintre români, în țările cu autostrăzi suficiente nu mai există accidente de circulație.

                  Sper ca băieții care au inventat notificările pe telefon la grupurile whatsapp să fie făcuți rotisor în iad.

                  Dionisie se simți atins de ayahuasca: „Oaie, tu știi de ce ne intoxică ăștia cu filme de tip Zombie Apocalypse? Nu știi, că altfel ai fi răspuns… Ca să ne pregătească, mă. Nu, nu vom avea zombi de genul morților ieșiți din morminte; da’ ia gândește-te, după ce se va legaliza iarba, drogurile sintetice ușoare, poate și alea mai hard, că dacă e voie cu marijuana, de ce n-ar fi și cu cocaină?, ce vom avea?! Vom avea milioane de zombies care-și fumează mințile și care sunt la o distanță de câteva ore de sevraj. Biiiiine, toți sunt convinși că nu au nici pe dracu’, că se pot lăsa oricând, că pe ei nu-i domină un cui sau o seringă… Toți drogații spun asta, să fie clar! … Și imaginează-ți că Guvernul și corporațiile care profită de pe urma zombalailor ăstora scapă, la un moment-dat, situația din mâna. Așa-i că ți-ai dori, atunci, să ai măcar o macetă ascunsă în sertarul cu chiloți !? ”

                  Nu vă mai agitați degeaba, bugetul nu e micșorat, doar e scurtat să ajungă doar până la alegeri. După aia… potopul

                  Crește bugetul militar? Păi e nevoie de elicoptere din care să fie aruncați ăia cu gura prea mare. Că doar pe drumul spre Chille suntem…

                  Mă ia Dionisie deoparte și-mi zice: „Boierule, treaba stă în felul următor: reeducare va fi, oricum ai da-o. Ori noi pe ei, ori ei pe noi. Că altfel nu se poate ajunge la nici un echilibru și o s-o ducem într-o revoluție permanentă până crăpăm. Și la cum văd eu lucrurile, va fi «ei pe noi» că-s tot mai mulți”…

                  O cabană a luat foc la Valea Uzului

                    O cabană din localitatea băcăuană Valea Uzului a luat foc în aceasta seară, în jurul orei 17.35, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

                    În momentul declanșării incendiului, în cabană se aflau cinci persoane, care au părăsit imobilul în siguranță.

                    La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri de la Comănești, Moinești și Dărmănești.

                    Incendiul se manifesta pe o suprafață de 250-300 metri pătrați și a fost localisat, pompierii lucrând la lichidarea sa.

                    27 de intervenții ale pompierilor în ultimele 24 de ore

                      În ultimele 24 ore, pompierii militari au fost solicitați să intervină la 27 de intervenții în situații de urgență la nivel judeţean. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență (15 misiuni).

                      În afara acestor situații, echipajele de salvatorii au acționat pentru stingerea a două incendii, precum și în alte nouă intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi: asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, asistenţă persoane, recunoaşteri etc.

                      Una dintre intervențiile relevante gestionate în cursul zilei de ieri a avut loc în comuna Glăvăneşti, sat Glăvăneşti, unde o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajelor de salvatori, în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme (conducători auto – o femeie, în vârstă de 32 de ani şi un bărbat, de 28 de ani).

                      În urma evenimentului rutier nu au rezultat persoane încarcerate. Femeia a fost asistată medical de către militari şi transportată la spital. Pompierii au deconectat bornele de la acumulatorii celor două autoturisme şi au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.

                      Tot în cursul zilei de ieri, pompierii băcăuani au acționat pentru lichidarea a unui incendiu produs la o casă, în comuna Vultureni, sat Tomozia. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta pe aproximativ 10 mp, din suprafaţa acoperişului. Flăcările au fost localizate în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii la vecinătăți. În urma evenimentului, din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui coş de fum deteriorat sau izolat necorespunzător faţă de materialele combustibile. persoană a decedat (femeie, 75 ani).

                      Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean Bacău rămâne mobilizat pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

                      Totodată, evenimentele înregistrate la nivel județean vor fi atent monitorizate de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

                      Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

                      Cod galben de vânt

                        Conform celor prognozate, începând din această seară, în cea mai mare parte a Moldovei și în zonele montane înalte, vântul se va intensifica treptat și poate atinge viteze de până la 70 km/h.

                        Intensificări ale vântului vor fi și în Bărăgan și Dobrogea, cu viteze în general de 45 și 55 km/h. Pe arii restrânse, îndeosebi în centrul, estul și sud-estul țării, vor fi precipitații mixte, ce pot favoriza depuneri de polei.

                        Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, recomandăm cetățenilor din județele vizate ca pe timpul manifestării fenomenelor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția.

                        De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

                        Mai multe informații privind măsurile preventive și regulile de comportare pot fi vizualizate accesând aplicația DSU și platforma www.fiipregatit.ro

                        Prima bază Salvamont din județ va fi construită în Slănic Moldova

                          Județul Bacău are un serviciu Salvamont, însă acesta nu deține o bază în care să se poată efectua serviciul de permanență, să funcționeze dispeceratul, o cameră de prim ajutor, cu un spațiu în care să fie depozitate echipamentele de salvare, o cameră de odihnă pentru salvatorii întorși din intervenții sau din patrulare, o baie și o sală de pregătire fizică.

                          Serviciul public județean pentru promovarea turismului și coordonarea activității de salvamont a înaintat Consiliului Județean (CJ) Bacău proiectul „Construire Bază Salvamont și anexe, împrejmuire teren, fosă septică vidanjabilă și branșamente la utilități”, iar indicatorii tehnico-economici au și fost aprobați. Baza de Salvare ar urma să fie construită pe un teren cu suprafața de 554 mp situat în zona cascadei râului Slănic, pe partea opusă albiei, în intravilanul orașului Slănic Moldova.

                          „Construcția propusă prin proiect, împreună cu dotările, echipamentele și utilajele necesare, vor permite echipei de salvamontiști să-și desfășoare activitățile de prim ajutor la eficiență maximă”, arată Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

                          Județul Vrancea are trei baze de salvare, județul Harghita are patru baze și alte două în construcție, iar județul Neamț, trei baze. Doar Bacăul nu are niciuna. Proiectul care va fi finanțat de CJ Bacău are o valoare de 2,16 milioane de lei și include o clădire cu un etaj, având suprafața construită de 180,55 mp, iar suprafața desfășurată de 352 mp. Baza va avea, pe lângă zona administrativă, și un spațiu pentru prepararea hranei, vestiare, grupuri sanitare și garaj.

                          Polițiștii, la datorie de Revelion

                            Peste 250 de poliţişti, vor fi la datorie în noaptea de Anul Nou, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetăţenilor.

                            În perioada 31 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, peste 1300 de poliţişti vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

                            Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 781 sunt poliţişti de ordine publică, 291 poliţişti rutieri, iar restul sunt de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

                            De asemenea, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naționale şi județene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.

                            Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

                            Focar secundar de pestă porcină la Pâncești

                              Veterinarii băcăuani nu au liniște nici în ajun de anul nou, un focar secundar de pestă porcină africane (P.P.A.) fiind depistat la un porc domestic din Pâncești, comuna Sascut. Virusul a fost confirmat de către Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. „În gospodăria afectată, 2 porci au murit și 2 au fost uciși preventiv, cu neutralizarea acestora în condițiile legii”, au transmis reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.

                              În aceste condiții, gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. Totodată, la nivel adminsitrativ, au fost stabilite și măsurile care trebuie aplicate în zonele de restricții. Prin urmare, crescătorii de porci trebuie să respecte obligatoriu regulile de a nu transporta animalele pe drumurile publice sau private și de a nu introduce sau scoate porci din exploatație pe perioada restricțiilor. În plus, trebuie anunțat imediat medicul veterinar de aparitia oricăror semne de boală sau mortalitate la porcii din gospodărie.

                              „Se interzice creșterea liberă a porcinelor domestice în vecinătatea pădurilor, precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, în scopul evitării contactului cu populația de porci mistreți. Creșteți porcii în spații împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare”, au mai avertizat veterinarii băcăuani. Totodată, se interzice sacrificarea porcilor din gospodărie fără anunțarea medicului veterinar, precum și scoaterea din gospodărie a cărnii de porc și produselor provenite de la aceștia.

                              Nu în ultimul rând, este bine să nu comercializați carnea proaspătă și produsele din carne de porc rezultate din tăierea porcinelor în exploatația proprie, consumul acestor produse fiind permis numai în gospodăria respectivă și doar după examenul de specialitate asigurat de către medicul veterinar arondat. Nerespectarea acestor măsuri atrage sancțiuni contravenționale sau penale, după caz.

                              ULTIMELE ȘTIRI