Prinși în vâltoarea vieții, aproape că nu ne dăm seama că timpul se așterne peste toți, ca o pulbere, așezând cuminte strat după strat. Așa încât, la fiecare final aștepți cu emoție…începutul, noul care ți se pregătește. Firește, ca orice om fără calități extrasenzoriale, nu știi ce te așteaptă, dar îți dorești, speri și-ți urezi să-ți fie (mai) bine sau măcar la fel ca în cel mai de augur an, convins că răul o fi de mai multe feluri, dar binele arată…într-un singur chip.Te străduiești să lași în urmă greul, te scuturi de cele rele, gândind că astfel o să închei perioada mai puțin fastă și îmbățișezi cu bunăstare viitorul în care te pregătești să pășești.
Încercăm, așadar, în buna tradiție moștenită de la înaintașii noștri, să întâmpinăm anul nou cu bunăstare, tocmai pentru a ne fi bine încă 12 luni. Iar, în ultimele clipe ale deja bătrânului an, cei mai mulți ne dăm examenul de talent și sensibilitate poetică, scriind cu repeziciune, în pauza dintre antreuri și salata de boeuf, o compoziție proprie către cei mai importanți din viețile noastre pe care cumpăna dintre ani i-a prins departe, din varii motive.
Dacă nimbul creației nu ne ajută, apelăm la „inteligența” online, prezentă pe sutele de site-uri dedicate, împrumutând unul dintre mesajele care ni se par mai inspirate, mai sensibile sau cu mai mult haz. Apoi, într-un gest aproape nebunesc, cu mâna întinsă pe post de antenă, încerci, în amuzamentul colegilor de petrecere chercheliți de șampania bine frapată, să cauți un semnal bun pentru telefon, sperând cumva că destinatarul a recepționat și, mai mult, e pe fază și a citit capodopera. Cei mai profunzi dintre noi nutresc speranța că urările nu au rămas simple vorbe-n vânt, ci vor genera schimbare, una reală, iar anul nou le va aduce oameni noi, înnoiți în spirit și credință. Și numai bine.
La mulți ani, bunii mei!
