În așteptarea Noului An 2020 și pentru a se bucura de frumoasele tradiții și obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă localitățile de pe valea Trotușului au fost luate cu asalt de iubitorii de pitoresc. Astfel, deși circulația de la podul de peste râul Trotuș a fost reluată pe două benzi șirul automobilelor ce s-au înscris în lungi coloane pe drumul național spre Târgu Ocna – Comănești a ajuns deseori – în zilele premergătoare Anului Nou – până la Monumentul ”Voievodul” din Onești, acest municipiu fiind la un pas de a avea o circulație greoaie, ”bară la bară!”
Și în acest an orașul Comănești a atras mii și mii de privitori la Festivalul obiceiurilor și tradițiilor populare . Desfășurat în miezul zilei de 30 decembrie , acest festival a ajuns la cea de-a XXIV – a ediție, fiind considerat de către primarul orașului Comănești, Viorel Miron ”cel mai mare festival de datini și obiceiuri din țară!” Edilul – șef al acestei localități a menționat comăneștenilor că ”în 2019 Moș Crăciun a fost foarte darnic, aducându-ne Palatul și Parcul Ghica dar și Clubul 1 Mai. Avem proiecte numeroase și pentru 2020 și ne dorim ca tinerii să vină înapoi în țară! Guvernul României să le acorde facilități pentru aceștia, ca ei să contribuie la dezvoltarea localităților!”
După ce a fost prezent și la Moinești în ziua de 28 decembrie la Festivalul Datinilor și Colindelor ”Anii vechi și ani noi” Excelența Sa Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România, a participat la manifestarea de la Comănești fiind îndrăgostit de frumusețea tradițiilor populare românești de pe valea Trotușului de Anul Nou. ”Este o mare plăcere să fiu prezent în mijlocul dumneavoastră, la acest eveniment extraordinar! Am început discuții cu primarul Comăneștiului privind colaborarea acestui oraș cu orașe din Republica Belarus și sperăm că acestea vor avea succes!”, a declarat Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România. Copleșit de frumusețea manifestării de la Comănești prefectul județului Bacău Liviu Miroșeanu a menționat:”Este foarte important într-o lume a globalizării, în care granițele nu mai contează să ne menținem ca nație, să păstrăm tradițiile de sute de ani, primite de la strămoșii noștri și să le transmitem nealterate la nepoții noștri!”
La acest magnific festival comăneștean a fost prezent și parlamentarul Ionel Palăr, președinte al Organizației Județene a PNL Bacău, care în cuvântul său a subliniat faptul că ”tradiția, continuitatea o dau oamenii! Peste tot în România se pot întâmpla lucruri frumoase ca la Comănești, cu o singură condiție: să iubești oamenii, să îți respecți înaintașii!”
Menționăm că Festivalul de Datini și Obiceiuri Strămoșești din Comănești a început cu o frumoasă și splendidă paradă a cetelor participante pe străzile din centrul orașului, ele evoluând – într-un program de peste șase ore- pe o scenă impozantă, în jurul căreia s-au aflat peste 20 000 de spectatori. Alături de plugari, de cetele de ”urși” și ”capre” au fost prezente și ansambluri folclorice din Comănești. Câștigătoare a ediției din acest an a Festivalului de Datini și Obiceiuri Strămoșești din Comănești a fost ”Ceata Ursului” din cartierul comăneștean Zăvoi, ”cea mai rea, cea mai vicleană – asta-i ceata zăvoiană” – care , într-o sincronizare perfectă, a fost formată din peste 80 de tineri (băieți și fete) , ce au dat farmec și culoare ”Jocului Ursului”, prin frumusețea comenzilor ritmate. ”Fiarele din Zăvoi” (ce au cucerit trofeul festivalului iar anul trecut, la aceeași manifestare au obținut Premiul de excelență), au fost felicitate pentru ”dansul fin / al urșilor lui Marin” și pentru că ”au fost ceata cea mai mare / la jucat și la urare”. Întregul spectacol din cadrul acestui festival a fost reușit, lucru ce a făcut ca miile de spectatori să fie fascinați de ”dansul urșilor”. Ei au trăit o mare bucurie sufletească urmărind organizarea deosebită de care au dat dovadă toate cetele, jocul acestora.
Este de remarcat faptul că zeci de fotografi ”au asediat” cu blitz-urile aparatelor de fotografiat cetele de urși dar și celelalte cete participante (capre, căiuți, mascați) la acest mare festival al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, imaginile lor cucerind lumea prin distribuirea de mii de ori! Este de apreciat faptul că în orașul Comănești ”datinile merg din tată în fiu” și felicitând ”ceata zăvoienilor” (foto 2) locuitorii de aici au o remarcă emblematică: ”Cei mai tari au fost, sunt și vor rămâne! Mereu cei mai buni câștigă! Ducem tradiția mai departe!”
Cu numai 10 km mai la vale de orașul Comănești, la confluența Uzului cu Trotușul, și în Dărmănești au avut loc manifestări deosebite cu tradiții și obiceiuri populare. Astfel, după ce în prima zi de Crăciun la Dărmănești s-a desfășurat Festivalul Jianului, în pragul Anului Nou, la 31 decembrie nu mai puțin de opt cete au participat pe terenul de sport din centrul orașului la o manifestare tradițională: Festivalul de Datini și Obiceiuri ”Ursul de la Dărmănești”. Bucuria deschiderii acestui festival a fost împărtășită de primarul orașului Dărmănești Constantin Toma cu senatorul Viorel Ilie – fost Ministru pentru relația cu Parlamentul) precum și cu oficialități județene (fiind prezenți prefectul județului Liviu Miroșeanu, subprefectul județului, Maricica Luminița Coșa). ”Fie ursar, fie toboșar, dărmăneșteni din diverse categorii sociale și-au dat mâna pentru frumusețea Jocului Ursului, joc ce s-a născut la Dărmănești”, a declarat primarul Constantin Toma, care a menționat că spectatorii prezenți pot vota cea mai bună ceată participantă la acest festival.
Și în centrul comunei Dofteana s-a desfășurat la 31 decembrie un spectacol grandios, al tradițiilor și obiceiurilor populare din zona Văii Trotușului, de Anul Nou (”cum nu a mai avut loc până în prezent” –după cum au mărturisit localnicii de aici).